Sunteți pe pagina 1din 6

REGULAMENTUL SELECȚIEI NAȚIONALE EUROVISION 2020

EXTRASE

DISPOZIŢII GENERALE:
În cadrul SNESC 2020,

a) vârsta interpretului care va concura la etapa internaţională a ESC 2020


trebuie sa fie minim 16 ani împliniţi cel mai târziu la data finalei internaţionale;

b) prin contract, titularii de drepturi de autor şi conexe (artişti interpreţi, autori,


compozitori, textieri, etc.) vor autoriza folosirea înregistrărilor audiovizuale
realizate pe durata SNESC 2020 şi agreate cu Partenerul, în scop editorial şi
de promovare a SNESC 2020, iar, în cazul artiştilor interpreţi, îşi vor asuma
participarea la conferinţele de presă şi, cu prioritate, la emisiuni de promovare
stabilite de comun acord cu SRTv, inclusiv la programe difuzate pe alte
canale media

Textul pieselor nu trebuie să aibă caracter obscen, politic sau să conţină


mesaje publicitare. Muzica pieselor selectate (compoziţie/orchestraţie etc),
trebuie să fie originală, să nu afecteze drepturi deţinute de terţi, să nu fi fost
editată pe niciun suport audio sau video în scopul distribuirii, să nu fi fost
difuzată pe niciun canal de radio, televiziune sau internet sau adusă la
cunoştinţa publicului în orice mod, integral sau secvenţial, înainte de data de
01 septembrie 2019.

------------------------------------------------------

SNESC 2020 are două etape care pot fi organizate ca show-uri de


televiziune, cu sau fără public spectator, transmise, după caz, în direct sau
înregistrat şi online, astfel:
a) Etapa I (selecţia): „O VOCE ŞI UN CÂNTEC PENTRU ROMÂNIA” –
organizată în parteneriat cu un producător/studio de creaţie de pe piaţa
muzicală din ţară, denumit în continuare Partener.
b) Etapa a II- a (etapa finală): show-ul concurs „SELECŢIA NAŢIONALĂ” 
are loc în data de 1 martie 2020 - etapă în urma căreia, prin note acordate de
către un Juriu Naţional şi prin Televot, va rezulta piesa muzicală cu care
vocea/interpretul/duetul reprezentant al României va concura la etapa
internaţională a ESC 2020 - organizată la Rotterdam-Olanda în perioada 1-17
mai 2020.
------------------------------------------------------

Selecţia vocii/interpretului/duetului care va reprezenta România la ESC


2020 va fi făcută de către o Comisie de specialitate care, prin componenţa sa,
să acopere o plajă cât mai largă şi diversă de domenii şi specializări incidente
unui asemenea eveniment precum: regizor muzical TVR, producător emisiuni
muzicale, regizor artistic, textier, Marketing / PR, interpreţi, vocal coach etc.
În acestă etapă, notarea de către comisia de specialitate se va realiza cu
luarea în considerare a următoarelor criterii:

a) Abilităţi vocale: claritatea şi calitatea timbrală, frazare în limbile română şi


engleză, intonaţie, tehnică, dinamică;

b) Interpretare: transmiterea mesajelor pieselor într-un mod personal;

c) Empatie muzicală: capacitatea de a transmite publicului emoţia şi mesajul


piesei, de a rezona la nivel emoţional cu acesta;

d) Impresie generală: expresivitate (corporală, facială – contact vizual);


atitudine faţă de piesa interpretată; lejeritate interpretativă şi în mişcarea
scenică; controlul emoţiilor şi capacitatea de a transmite diferite emoţii
publicului; prezenţă scenică.

------------------------------------------------------

Selecţia celor 5 piese/creaţii muzicale va fi realizată de către o Comisie de


specialitate care să acopere o plajă cât mai largă şi diversă de domenii şi
specializări precum: compozitori, textieri, muzicologi, realizatori/producători de
divertisment radio şi/sau tv, regizori muzicali radio şi tv - fără ca enumerarea
să fie limitativă.
Pentru alegerea pieselor potenţiale reprezentante ale României la ESC 2020,
notarea comisiei de specialitate va avea în vedere următoarelor criterii:

a) forma muzicală a piesei de concurs, urmărindu-se dezvoltarea temei


melodice, armonizarea acesteia precum şi elementele ritmico-melodice care
să confere o construcţie muzicală adecvată;

b) realizarea aranjamentului orchestral;

c)  inventivitatea şi originalitatea temelor;

d) diversitatea stilistică a pieselor;

e) mesajul piesei / textului în acord cu valorile descrise şi promovate în


regulamentul EBU (nu vor fi transmise mesaje politice şi nu va fi acceptată
folosirea unui limbaj vulgar - în acord cu Regulamentul ESC 2020, transmis
de EBU)

------------------------------------------------------
Vocea/interpretul/duetul care va reprezenta România la ESC 2020 şi cele 5
piese selectate vor fi aduse la cunoştinţa publicului prin toate mijloacele media
de care Organizatorul dispune (tv, site eurovision.tvr.ro, social media,
parteneriate media, alte instrumente de promovare online etc), în baza
programului agreat cu Partenerul.

------------------------------------------------------

În etapa a II-a a SNESC 2020,

Aprecierea pieselor de către Juriul Naţional se face în considerarea criteriilor


prevăzute la pct. 4.4., pe baza notării de la 1 la 5, astfel: 1, 2, 3 şi 5 (fără 4);

a) fiecare dintre notele de mai sus se poate acorda o singură dată de către
fiecare membru al Juriului Naţional;

b)  piesele/actele artistice vor fi departajate în ordinea descrescătoare a sumei


notelor, astfel: - piesa/actul artistic cu cel mai mare total, primeşte 5 puncte;

- celelalte piese/acte artistice, în ordinea descrescătoare a totalului obţinut,


vor primi 3, 2 şi respectiv 1 punct;

- actul artistic/piesa cu cel mai mic total va fi  notat(ă) cu 0;

c) în situaţia de egalitate, departajarea se va face în funcţie de numărul de


note maxime obţinute. Dacă şi atunci egalitatea există, se vor lua în calcul
cele mai multe note de 3 şi tot aşa până la stabilirea clasamentului.

------------------------------------------------------
În procedura de stabilire a rezultatelor finale ale „Selecţiei Naţionale”,
complementar activităţii Juriului Naţional, telespectatorii au rol activ. Astfel:

a) telespectatorii vor contribui la desemnarea piesei care va fi interpretată de


reprezentantul  României la ESC 2020 prin televot;

b)  începând cu mesajul „START VOT”, telespectatorii vor putea vota de pe


acelaşi număr de telefon pentru una sau pentru mai multe piese, dar numai o
singură dată pentru fiecare piesă  astfel:

i.   prin sms trimiţând un mesaj text cu numărul de concurs al piesei preferate;

ii.   după caz, prin aplicaţie mobilă care poate fi descărcată din Google Play şi
AppStore.

Punctajele obţinute prin Televot vor avea ponderea punctajului acordat de


către Juriul Naţional (50%).

Clasamentul etapei finale se stabileşte prin însumarea punctelor rezultate în


urma votului publicului (prin televot) cu punctele rezultate în urma jurizării.

Piesa câştigătoare a SNESC 2020 va fi cea care obţine cele mai multe puncte
în urma însumării rezultatului jurizării şi a televotului.

În situaţia în care, după însumarea rezultatelor jurizării şi televotului, două


piese au obţinut acelaşi punctaj, piesa câştigătoare va fi cea care a obţinut cel
mai mare punctaj la televot.

------------------------------------------------------
Organizatorul are dreptul să reproducă şi să distribuie sau să comercializeze
orice versiuni stabilite împreună cu Partenerul, editate sau needitate, audio
sau video din SNESC 2020 şi/sau din materialele agreate cu titularii
drepturilor asupra acestora, pentru scopul promovarii SNESC 2020, artistului
si piesei participante la ESC 2020, precum și Eurovision Song Contest, pe
teritoriul României şi cel internaţional, pe o perioadă şi pentru un număr
nelimitat de utilizări, cu acordul titularilor de drepturi exprimat în contractele
încheiate cu aceştia.

S-ar putea să vă placă și