COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢIILE

PIEŢEI CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ

Mediul concurenţial şi decizia de ofertă a firmelor

COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢIILE PIEŢEI CU CONCURENŢĂ IMPERFECTĂ

MONOPOLUL

• Decizia de ofertă a firmei monopoliste

Concurența imperfectă de tip monopol apare in condițiile

existenţei unei singure firme ce domină piaţa unui produs,
firmă ce nu va accepta să preia prețul liber format pe piață,
ci va urmări să-și impună propriul preț, având în vedere
același obiectiv al maximizării profitului.
 Formularea problemei de maxim in cazul firmei monopoliste

• dacă:

atunci:
Rezolvarea problemei de maxim

• presupune găsirea nivelului y al ofertei pentru care:

Vmarg(y) = Cmarg(y)
sau V/y = C/y

• În cazul firmei ce opera pe o piaţă cu concurenţă perfectă

exista, în plus, egalitatea dintre venitul marginal şi preţul pieţei
[Vmarg(y) = p] de unde se deducea relaţia de optim pentru
determinarea nivelului y ce maximizează profitul firmei, de
forma:
p = Cmarg(y).
aria profitului unei firme în condiţii de
monopol
Se consideră forma liniară a funcţiei
inverse a cererii:

venitul producătorului:

funcţia venitului marginal

Cauzele apariţiei monopolurilor

• Una din cauzele apariţiei monopolurilor este legată de

relaţia ce există între curba costul unitar al unei firme şi
curba cererii la nivelul pieţei.

• Factorul crucial, în acest sens, este aşa numitul minim

eficient, adică nivelul producţiei (y) ce minimizează costul
unitar, raportat la mărimea cererii totale a pieţei.
Concluzii partiale – prima cauza de aparitie a monopolurilor

• Alura curbei costului unitar, care este determinată, de fapt, de natura

tehnologiei utilizate, este un aspect foarte important ce determină dacă pe
o piaţă se operează conform concurenţei perfecte sau în condiţii de
monopol.

• Politica economică promovată poate influenţa însă, mărimea pieţei unui

produs, prin practicile comerciale pe care le promovează =>

 dacă o ţară elimină barierele vamale în comerţul său internaţional,

atunci firmele autohtone trebuie să facă faţă concurenţei străine,
abilitatea lor în ceea ce priveşte dominarea preţului reducându-se

 dacă o ţară adoptă politici comerciale restrictive, este de aşteptat ca

firmele să aibă un comportament monopolist
Alte cauze ale aparitiei monopolurilor

• O a doua cauză a apariţiei monopolurilor o constituie

formarea cartelurilor ce se constituie prin fuziunea mai
multor firme ce-şi propun să restricţioneze oferta pentru a
putea creşte preţul şi a-şi mări astfel profiturile.

• O altă cauză a dezvoltării monopolurilor o poate constitui

existenţa unei firme dominante, pe considerente istorice,
în cadrul unei industrii. Această firmă este, de regulă,
prima intrată în cadrul industriei, având suficient avantaj
de cost pentru a descuraja alte firme să intre în industria
respectivă.
Oligopolul

• Oligopolul descrie situatia existentei pe o piata a unui numar redus de firme ce se

confrunta cu o mare masa de consumatori (pastreaza atomicitatea cererii, dar nu
si a ofertei).

• O ramură sau o industrie este în situaţie de oligopol atunci când acţiunile unui
producător determinat au o influenţă semnificativă asupra concurenţilor săi.
Caracteristica fundamentală a structurilor de tip oligopolist este interdependenţa
acţiunilor diferiţilor vânzători; pe o piaţă de acest tip, preţurile produsului,
cantitatea vândută şi profitul unui producător determinat depind de reacţiile
celorlalţi.

• În cazul oligopolului, fiecare dintre producători poate să fixeze cantitatea pe care

o oferă pe piaţă, iar preţul de vânzare şi profitul depind de ceea ce fac ceilalţi
producători.
Oligopolul

• Pătrunderea pe o piaţă cu structură oligopolistă este dacă nu imposibilă, cel puţin

dificilă. Oligopolul se protejează prin bariere similare monopolului. Astfel,
avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare, asigură firmelor
costuri unitare reduse şi o puternică flexibilitate a preţului. De regulă, firmele mici
cooperează sau fuzionează cu cele mari.

• Pe o piaţă de tip oligopolist domină două tendinţe majore: de confruntare

(deschisă sau nu) sau de cooperare.

• Prima tendinţă se rezumă la împărţirea pieţei. Atât pe termen scurt, cât

şi pe termen lung, oligopolistul urmăreşte să-şi păstreze partea sa de
piaţă şi eventual să o extindă. Confruntarea se poate desfăşura fie prin
preţuri, fie prin diferenţierea produselor. Războiul preţurilor presupune
reduceri alternative şi permanente ale acestora de către firmele rivale.
Oligopolul

 Diferenţierea produselor reprezintă o altă consecinţă a rivalităţii

oligopoliste şi, în acelaşi timp, o alternativă la concurenţa prin preţuri. Ea
se dezvoltă cu atât mai mult cu cât limitarea concurenţei prin preţuri este
accentuată, iar preţul în această situaţie nu constituie un argument
puternic.

 Atunci când firmele îşi dau seama că profiturile lor depind de acţiunea lor
conjugată, iar confruntarea este defavorabilă fiecăreia, ele apar dispuse la
cooperare. În consecinţă, producătorii vor stabili împreună preţul,
producţia, împart piaţa şi iau decizii de afaceri împreună.
Oligopolul

 Modelarea comportamentului firmelor în condiţii de duopol face obiectul

jocurilor de decizie, referitoare la interacţiunea deciziilor firmelor.

 Pentru simplificarea expunerii modului de operare al firmelor in conditii

oligopoliste, se recurge la modele bidimensionale. Aceste modele au in
vedere cazul existentei a doar doua firme pe o piata, interdependenta
deciziilor lor facand obiectul analizei in cadrul modelului (duopol).

• Studiul duopolului va permite relevarea caracteristicilor specifice

ale firmelor angajate într-o strategie interactivă, rezultatele fiind valabile si
in cazul modelelor ce presupun existenţa a mai mult de două firme.
Oligopolul

În teoria jocurilor sunt descrise modele de decizie secvenţială, de decizie simultană sau
jocuri de decizie cooperative.

• Există patru concepte ce descriu un model (joc) de decizie secvenţială (STACKELBERG):

- decidentul (sau firma principală) este cel ce fixează primul preţul produsului oferit;
- firma secundară este cea care preia preţul astfel fixat

sau:

- decidentul (firma principală) fixează cantitatea de producţie finală oferită;

- firma secundară preia ca predeterminată cantitatea oferită de firma principală,
adaptându-şi apoi propria producţie.
Oligopolul

• Modelul de decizie simultană (COURNOT) descrie situaţia

în care o firmă îşi formulează decizia de ofertă neştiind
care este alegerea celeilalte firme (presupunând-o doar).

• Jocul de decizie cooperativ descrie comportamentul

firmelor ca fuzionează formând carteluri şi căutând să
fixeze preţurile şi cantităţile oferite astfel încât să
maximizeze suma profiturilor lor.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

• Modelul Stackelberg este folosit deseori în cazul industriilor (ramurilor) în care

există o firmă dominantă (un lider natural).

• Modelul teoretic construit de Stackelberg presupune existenta a doua firme 1 şi

2, care trebuie să decidă asupra cantităţii ce o vor oferi pe piaţă. Firma 1 este
firma principală, ea stabilind prima cât să ofere pe piaţă: volumul ofertei sale
fiind simbolizat cu y1. Firma 2 este firma secundară şi răspunde stabilind oferta
y2.

• Fiecare firmă cunoaşte faptul că preţul de echilibru depinde de totalul producţiei

firmelor 1 şi 2, funcţia inversă a cererii pieţei fiind de forma:
p(y1 + y2).

• În procesul deciziei privind oferta sa cantitativă (pentru maximizarea profitului),

firma 1 trebuie să prevadă şi cum va reacţiona cealaltă firmă (secundară), adică
trebuie să ia în considerare problema maximizării profitului firmei secundare.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

• Formularea problemei de optim în cazul firmei secundare apare astfel:

în care : p(y1 + y2)- cererea totală a pieţei;

y2 - oferta firmei secundare;
y1 - oferta firmei principale;
c2(y2) - costul firmei secundare.
Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

• Astfel:

Din această condiţie de optim va rezulta funcţia de reacţie a firmei secundare: y2 = f2(y1), ce măsoară
cantitatea ce maximizează profitul firmei secundare ca o funcţie a producţiei firmei principale.
 Modelul Cournot de decizie simultană

Modelul Cournot descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de
ofertă a celeilalte. Odată făcută previziunea, firma va alege propriul nivel al producţiei. Echilibrul
(soluţia optimă privind oferta cantitativă) se realizează în situaţia în care fiecare firmă se comportă exact
aşa cum a prevăzut cealaltă firmă că o va face, într-un cuvânt, când realitatea confirmă previziunile.
Astfel:

- firma 1 prevede că firma 2 va produce o anumită cantitate y ; a

2

- cantitatea totală cerută de piaţă este y1  y , deci funcţia cererii pieţei este p( y1  y ) ;
a
2
a
2
 Modelul Cournot de decizie simultană - continuare

problema maximizării profitului firmei 1 are formularea

- este funcţia de reacţie care, în acest caz, pune în relaţie alegerea optimă a unei firme cu
previziunile acesteia privind alegerea optimă a altei firme.

 
Analog, oferta stabilită simultan de firma a 2-a este y2  f2 y1a . Când y1*  f1 ( y*2 ) şi y*2  f2 ( y1* ) , deci
când oferta reală a firmei 1 ( y1* ) corespunde cu previziunile făcute de firma 2 şi acelaşi lucru se aplică
ofertei reale a firmei 2, se realizează echilibrul în modelul Cournot. Fiecare firmă îşi maximizează
profitul în condiţiile în care produce exact cât a previzionat cealaltă firmă că o va face
Grile pentru autoevaluare

1. Piaţa de monopol presupune:

a. maximizarea profitului in condiţii de concurenţă perfectă
b. existenţa unui singur consumator
c. existenţa unei singure firme care concentrează întreaga ofertă a unui produs
d. concentrarea excesivă a producţiei unui bun sau serviciu

2. Maximizarea profitului firmei în condiţiile de monopol presupune:

a. determinarea acelui nivel y al ofertei la care venitul marginal egalează costul marginal
b. existenţa unei singure firme oligopoliste
c. determinarea acelui nivel y al ofertei la care preţul pieţei egalează costul marginal
d. anularea primei derivate a funcţiei costului total

3. Oligopolul:
a. se referă la existenţa pe piaţă a unui număr redus de firme ce oferă acelaşi produs
b. descrie situaţia existenţei unei singure firme pe piaţa unui bun
c. este cea mai răspândită formă de piaţă
d. este o formă a concurenţei perfecte
Grile pentru autoevaluare
4. Duopolul:
a. este situaţia în care pe piaţa unui produs operează două firme (care concentrează întreaga ofertă a
bunului respectiv)
b. este o formă a concurenţei imperfecte
c. este o formă de monopol contrat
d. descrie existenţa a patru firme pe piaţa unui bun.

5. Modelul de decizie simultană Cournot:

a. descrie situaţia firmelor in condiţii de concurenţă perfectă
b. presupune jocul liber al ofertei şi cererii pe piaţa unui bun
c. descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de ofertă a celeilalte
d. pleacă de la aceleaşi premise ca şi modelul Stackelberg.

6. Modelul de decizie secvenţială Stackelberg:

a. descrie comportamentul firmelor ce sunt de putere economică si mărime diferite
b. presupune decizia interactivă a firmelor, firma lider având prioritate în stabilirea ofertei
c. descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de ofertă a celeilalte
d. pleacă de la aceleaşi premise ca şi modelul Cournot.