UNIVERSIATATE DE VEST TIMISOARA

FACULTATEA DE ECONOMIE SI ADMINISTRAREA AFACERIOLOR

SPECIALIZARE: ECONOMIE GENERALA SI COMUNICARE ECONOMICA

PRETUL IN DIFERITE STRUCTURI DE PIATA.

OLIGOPOLUL

Prof. Sîrghi Nicoleta

Student: Dubei Gabriela

Hegyi Brigitta
An studiu: III

Timisoara, 2019
 CUPRINS

1. Formarea preturilor...............................................................................................3
2. Pretul firmelor oligopoliste...................................................................................3
3. Concurenta............................................................................................................7
4. Oligopolul…………………………………………….……….…………………8
5. Studiu de caz.......................................................................................................10
6. Concluzii.............................................................................................................12
7. Bibliografie..........................................................................................................13
 1. FORMAREA PREȚURILOR
Preţul a ocupat şi ocupă un loc central în ansamblul teoriei şi practicii economice. Unii
autori de tratate şi manuale au apreciat că preţul reprezintă noţiunea fundamentală a ştiinţei
economice, respectiv a economiei politice.
De pildă, încă din antichitate, Aristotel sublinia că “preţul exprimă echivalenţa a două
bunuri diferite calitativ, adică valoarea lor de schimb”. Încă de la începutul introducerii în limbajul
economic, termenului i s-au atribuit cele mai variate sensuri.
Prețul este un instrument al pieței și un indicator al realității. În virtutea funcției de corelare
a cererii cu oferta el capătă un caracter complex ce este amplificat în contextul actualului
dinamism economico-social, atât de caracteristicile pieței pe care le manifesă, cât și de cadrul
legislativ care reglementează formarea prețurilor, el însuși perfectibil.
Prețul este mai mare decat costul de producție, deoarece în el se include atât cheltuielile de
producție cât și venitul întreprinderii și al societății.

P = Cp + V

Unde:

P = pretul
Cp = costul de producție

V = venitul întreprinderii și societății

2. PREȚUL FIRMELOR OLIGOPOLISTE

Firmele oligopoliste pot practica același preț pe piață, dacă acceptă să coopereze sau sa-si
fixeze prețuri diferențiate în funcție de strategia adoptată de fiecare agent economic în parte,
atunci când se adoptă un comportament necooperant.

2.1. Prețul în cazul oligopolului cu comportament cooperant.

2.1.1. Prețul pe piață de oligopol în situația cartelului maximizator de profit. 

În ipoteza unor costuri de producție identice, firmele oligopoliste care cooperează în

vederea practicării unui preț unic pe piață vor produce și comercializa cantităti egale de bunuri;
aceasta deoarece, la orice nivel de preț, când structura costului este identică pentru toate firmele,
cererea individuală (Cf) este o fracțiune din cererea agregată (Ct) determinată în funcție de
numărul producătorilor (n), respectiv Cf = Ct/n . Astfel, în baza înțelegerii, la nivelul cartelului
se va practica prețul care asigură cel mai mare profit, respectiv nivelul P*.
 În plus, la nivelul fiecărei firme oligopolistice, cantitatea produsă la prețul unic P *, fiind o
fracțiune egală a cererii totale pe piață, asigură obținerea profitului maxim. La acest rezultat s-ar fi
ajuns și dacă firmele ar fi convenit să acționeze ca un monopol sau dacă toate trei ar fi fuzionat
pentru a căpăta o poziție dominantă.
Prin urmare, prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul
maximizării profiturilor și care își desfășoară activitatea în condițiile unor structuri ale costurilor
identice se formează la acel nivel al producției la care venitul marginal corespunde costului
marginal pe ansamblul industriei, nivel de producție care se realizează în cote egale de toți agenții
economici respectivi și permite și maximizarea profitului fiecarei firme în parte.
În ipoteza unor costuri de producție diferite (mai mari la firma A, mai reduse la B și cele
mai scăzute la C), prețul unic practicat la nivelul cartelului se determină de asemenea, prin regula
profitului maxim, a egalității dintre costul marginal și venitul marginal, dar cantitatea destinată
pieței de fiecare agent economic este diferită.
Așadar, prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul
maximizării profiturilor și care își desfășoară activitatea în condițiile unor structuri de costuri
diferite se formează la acel nivel al producției la care venitul marginal corespunde costului
marginal pe ansamblul industriei, nivel de producție care se realizează în cote diferite între agenții
economici respectivi, a căror mărime este dată de egalitatea dintre costul marginal și cel de la
nivelul cartelului.

2.1.2.  Prețul pe piața de oligopol în situația cartelului care împarte piața                 

Acordul dintre firme are la bază estimarea cererii totale de piață, ceea ce înseamnă că
determinarea cantităților produse de fiecare membru al cartelului, respectiv a cotelor de piață, se
face în funcție de nivelul cererii agregate. Deci, față de cartelul care maximizează profitul, când
prețul este determinat înaintea fixării cotelor de producție individuale, aici prețul este stabilit ca o
consecință a înțelegerii de cartel privind cotele de piață ale membrilor săi.
Deci, prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul împărțirii
pieței se formează la acel nivel al producției totale care exprimă suma cotelor individuale de
producție fixate prin acord în funcție de estimarea cererii totale de piață.
 2.2. Prețul în cazul oligopolului cu comportament necooperant.

Atunci când firmele nu cooperează, ele își maximizează profiturile pornind de la

anticipările pe care și le formează asupra comportamentului competitorilor. Modul în care se
formează aceste anticipări referitoare la preț și modele cu anticipări referitoare la cantitate.
Ținând cont de curba cererii și de curba costului de producție, fiecare producător stabilește
cantitatea care îi asigură prețul cel mai mare. Există mai multe modele ale acestui tip de
comportament, dintre ele cele mai cunoscute fiind:

 Modelul Cournot - în care producătorii stabilesc cantitatea produsă simultan, considerând

că oferta celuilalt este dată și este un element la care ei trebuie să se adapteze. Practic,
modelul Cournot maximizează profiturile luând în considerare cererea rămasă, în cazul în
care rivalul ar produce o cantitate Q. Pretul Cournot se afla printre pretul de pe o piata
concurentiala si cel de monopol.
 Modelul Stackelberg - presupune că unul dintre producători acceptă poziția de satelit al
unei firme dominante. Firma dominantă acționează prima: își alege nivelul producției,
maximizează profitul, considerând că cealaltă firmă va stabili cantitatea optimă produsă
plecând de la această cantitate.
 Modelul Bertrand - în acest model, firmele reduc prețul pentru a obține o cota cât mai mare
din cererea totală. Aceasta atrage după sine reacția celuilalt producător, printr-o scădere
adițională de preț cu scopul de a-și recâștiga partea sa de piață. Dacă acest război al
prețurilor continuă, în final, prețurile vor ajunge să fie egale cu costul marginal, ca și în
cazul concurenței perfecte, iar profiturile celor doi vor deveni zero. Prin urmare, echilibrul
de oligopol în modelul Bertrand nu este diferit de echilibrul de pe piața cu concurență
perfectă.

2.2.1. Prețul pe piața de oligopol asimetric

Poziția dominantă de care beneficiază o firmă într-un oligopol asimetric în virtutea

controlării vânzărilor în proporție de 60 - 70% îi permite acesteia să mențină prețul propriu de
piață. Desigur, nivelul său este determinat pe baza principiului de maximizare a profitului, iar
menținerea sa este o posibilitate deoarece celelalte firme oligopolistice de pe poziții de “satelit”
sunt nevoite să adopte o strategie de imitație a acțiunilor firmei dominante, deci și a prețului.
 În concluzie, prețul practicat de firmele oligopolistice în condițiile unui oligopol asimetric
se formează la acel nivel al producției firmei dominante la care venitul marginal corespunde
costului marginal, nivel de producție la care profiturile sale sunt maxime.

2.2.2. Prețul pe piața de oligopol cu cerere specifică

Echilibrul specific firmelor oligopolistice cu comportament necooperant poate fi atins în

două feluri, în funcție de strategia adoptată de acestea: strategie a cantității sau a prețului.
Astfel, în primul caz, fiecare firmă stabilește cât să vândă și lasă piața să determine prețul,
iar în celălalt, agentul economic își alege pretul, urmând ca piața să determine cantitatea.
Concretizând, într-o strategie a cantității, fiecare firmă observă cât produce concurența și, în
ipoteza că nivelul său nu se schimbă, calculează cantitatea care ii maximizează profitul. Pe de altă
parte, într-o strategie a prețului, fiecare firmă analizează prețurile concurenței și, presupunând că
aceasta nu se modifică, optează pentru nivelul de preț care îi maximizează profitul. Dar, din
moment ce firmele oligopolistice pot realiza mărfuri identice (oligopol nediferențiat), are
însemnătate numai cea care promovează cel mai scăzut preț (Pmin). Ca urmare, un agent
economic concurent va avea la dispoziție trei alternative:

 să solicite un preț superior lui Pmin și să nu vânda nimic,

 să promoveze chiar nivelul respectiv și să asigure desfacerea unei cantităti nedeterminate,
 sau să livreze la un preț puțin mai mic decat Pmin și sa vânda cât dorește.

În concluzie, prețul practicat de firmele oligopolistice în condițiile unui oligopol cu cerere

specifică se formează la acel nivel al producției la care cererea își schimbă elasticitatea în funcție
de reacțiile concurenței, deci la care venitul marginal egalează costul marginal, ambele considerate
ca interval, și nu având o mărime anume, datorită caracterului rigid al prețului la acest nivel de
producție; tocmai de aceea, este bine ca agenții economici să-și cunoască limitele de costuri și de
cerere între care pot acționa pentru a obține profituri maxime pe baza practicării unui preț
constant.
Sintetizând, se poate spune că procesul complex al formării prețurilor de oligopol, deși
prezintă multe asemănări nu este identic pe toate piețele, deosebirile fiind generate de tipul de
oligopol, respectiv de comportamentul pe care îl adoptă firmele oligopoliste.
 3. CONCURENŢA
Concurența este un mod de manifestare a economiei pe piaţă, în care pentru un bun
omogen şi substitutele sale, existenţa unui singur producător devine, practic, imposibilă. Problema
concurenţei prezintă interes pentru toţi actorii pieţei: producători, consumatori, intermediari.
Fiecare firmă este preocupată să fie cât mai competitivă, iar câştigul net să fie cât mai bun. Iar
acţiunile unei firme nu depind exclusiv de aceasta, ci de acţiunile concurenţilor ei. În absenţa
concurenţilor orice firmă aflată pe piaţă ar putea să-şi stabilească liber preţurile la un nivel ridicat.

În funcţie de numărul de concurenţi și gradul de diferenţiere al produselor întâlnim:

 Concurenţa perfectă este un model al teoriei economice. Acest model descrie o

formă ipotetică a pieţei în care nici un producător sau consumator nu are puterea de
a influenţa preţurile de pe piaţă. Aceasta ar conduce la un rezultat eficient, ţinând
cont de definiţia standard a economiei. Analiza pieţelor perfect competitive asigură
fundamental teoriei cererii și ofertei.
 Concurenţa imperfectă este situaţia de pe piaţă în care condiţiile necesare pentru
existenţa concurenţei perfecte nu sunt satisfăcute. Concurenţa imperfectă poate
apărea pe anumite pieţe din cauza lipsei de informare a cumpărătorilor si
vânzătorilor despre preţuri şi despre bunurile de pe piaţă.

3.1.1. Forme de concurenţă imperfectă

 Monopol – situaţie în care există un singur vânzător al unui bun economic.
 Oligopol – situaţia în care există un număr redus de vânzători ai unui bun economic.
 Concurenţa monopolistă – situaţie în care există mai multi vânzători de bunuri total
diferite.
 Monopson – situaţie în care există un singur cumpărător al unui bun economic.
 Oligopson – situaţie în care există un număr restrâns de cumpărători ai unui bun economic.
 4. OLIGOPOLUL
Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură de piață
caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură cea mai mare parte a
ofertei unui anumit bun sau serviciu, solicitat de numeroși cumpărători sau consumatori, și care
sunt conștienți de interdependența lor în adoptarea de decizii strategice, privitoare la prețul,
volumul producției și calitatea produselor, fapt care le conferă o poziție dominantă colectivă. 
Numărul de vânzători prezenți pe piață este suficient de mic, iar puterea economică a
fiecăruia dintre ei este destul de mare, pentru ca acțiunile întreprinse de fiecare firmă, luată
separat, să aibă un impact semnificativ asupra condițiilor generale de vânzare-cumpărare de pe
piața bunului sau serviciului respectiv.
Principala explicaţie a formării şi păstrării oligopolurilor în multitudinea de structuri
economice asemănătoare unui mozaic o constituie nivelul costurilor totale medii în funcţie de
volumul producţiei. Oligopolurile îşi bazează existenţa pe realizarea unor costuri joase. Când
costurile firmelor individuale scad în mod substanţial şi pe termen lung, în aşa fel încât un număr
restrâns de firme poate produce cantitatea totală la costurile medii cele mai joase, în asemenea
cazuri avem de-a face cu un oligopol natural. O creştere în continuare a volumului producţiei nu
mai asigură o scădere a costurilor şi, deci, firma oligopolistă nu este stimulată să treacă pe poziţia
de monopolist, în sensul de a deveni singurul producător şi vânzător al unui produs.
Însă existenţa şi persistenţa oligopolurilor nu poate fi explicată numai prin condiţia
costurilor minime. Mai sunt şi alţi factori care favorizează concentrarea producţiei în oligopoluri.
Printre acestea se numără, de exemplu, puterea de piaţă a oligopolurilor. Cu cât firmele
oligopoliste devin mai mari şi mai puternice, iar firmele mici concurente devin mai slabe, cu atât
oligopolurile capătă o putere mai mare de a influenţa preţul de vânzare, de a influenţa
consumatorul prin reclame.

Un oligopol se caracterizează prin:

 numărul redus de producători prezenți pe piață, dar care au o forță economică mare. Se
consideră oligopol dacă pe piață există cel puțin trei producători. Dacă sunt doar doi sau
unul, se consideră că există un duopol sau un monopol.
 există bariere la intrarea pe piață în calitate de producător
 este o formă mai mult caracteristică țărilor dezvoltate
 este foarte clar evidențiată diferențierea mărfurilor
 producătorii dețin un oarecare grad de control al prețurilor
 Oligopolul, în comparație cu celelalte structuri de piață, prezintă anumite caracteristici cum
ar fi:

a) Gradul de concentrare

În aceste industrii, câteva firme mari asigură majoritatea vânzărilor. Este de remarcat că
numărul de firme prezente în aceste piețe variază. Astfel în România, în telefonia mobilă sunt,
practic trei firme, în vreme ce în sistemul bancar sunt câteva zeci. Ceea ce contează este ca firmele
prezente să își cunoască concurenții și să urmărească cu atenție ce fac aceștia.

b) Intrările și ieșirile de pe piață sunt dificile.

În industriile oligopoliste noii competitori, pentru a putea intra și mai ales pentru a rezista
o perioadă îndelungată de timp, trebuie să întrunească concomitent o serie de condiții de natură
financiară, economică, tehnică.

c) Interdependența dintre firme.

Fiecare firmă trebuie să țină cont de modul cum celelalte firme concurente vor reacționa,
să anticipeze anumite decizii ale rivalilor și să evalueze impactul acestora.
În cadrul unui oligopol fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine procentul pe
care îl deține din piața produsului sau a serviciului respectiv și pentru ca orice modificare a
prețului sau a volumului producției de către una din firmele oligopoliste este reflectată în volumul
de vânzari al celorlalte, există tendința ca gradul de interdependență între firme să fie foarte mare,
încât fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și producția în funcție de reacția celorlate firme
din oligopol, astfel ca odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide.
În cadrul unui oligopol fiecare producător sau vânzător cunoaște foarte bine procentul pe
care îl deține din piața produsului sau a serviciului respectiv și pentru că orice modificare a
prețului sau a volumului producției de către una din firmele oligopoliste este reflectată în volumul
de vânzări al celorlalte, există tendința ca gradul de interdependență între firme să fie foarte mare,
încât fiecare firmă trebuie să-și stabilească prețul și producția în funcție de reacția celorlalte firme
din oligopol, astfel că odată stabilite, prețurile într-un oligopol sunt rigide. 
De obicei, oligopoliste sunt piețele producției siderurgice, ale automobilelor, ale mașinilor
și echipamentelor destinate energeticii și industriei chimice, deoarece complexitatea utilajelor și
tehnologiilor nu permit apariția mai multor firme mici.
 5. STUDIU DE CAZ
5.1. Prețul în diferite structuri de piața: OPEC

Un exemplu de cartel, la nivel internaţional, îl constituie Organizaţia ţărilor exportatoare de

petrol (OPEC). OPEC a luat naştere în 1960, în urma întâlnirii de la Bagdad dintre reprezentanţii a
cinci ţări: Iran , Irak, Kuweit, Arabia Saudita şi Venezuela. Ulterior, în 1973 au aderat alte opt ţări
şi anume: Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador şi Gabon.
Aceste ţări controlează aproximativ trei pătrimi din rezervele mondiale de petrol. Tot
OPEC se află la originea “șocurilor petroliere”, sintagmă care desemnează cele două majorări
masive ale preţului petrolului din 1973 şi 1981.
Ca orice cartel, OPEC-ul încearcă să crească preţul titeiului printr-o politică comună de
reducerea cantităţii produse. Fiecarei ţări îi revine o cotă din producţia totală a cartelului.
Menţinerea unui preţ ridicat al petrolului este împiedicată de tentaţia fiecarui membru de a-şi
majora producţia şi a obtine astfel mai mult profit. Membrii cartelului agreează adesea reducerea
producţiei, însă frecvent încalcă acordul. Succesul cel mai mare înregistrat de OPEC a fost în
perioada 1973- 1985. Preţul petrolului a evoluat de la 2,64$/baril în 1972 la 11,17$/baril în 1974 şi
la 35,10$/baril în 1981. Însă, la începutu l anilor ’80, conflictul declanşat între membrii cartelului
a determinat scăderea sensibilă a pretului la numai 12,52$/baril (1986).
Azi, membrii OPEC se mai întâlnesc de două ori pe an, dar organizația este incapabilă să
găsească un acord durabil respectat. Țările decid independent în privința producției proprii și piața
mondială a petrolului este aproape concurențială.

5.2. Piata de oligopol a retelelor de telefonie mobila

În trecut telefoanele mobile reprezentau o nevoie de lux, întrucât prețurile acestora erau
destul de mari comparativ cu veniturile populației. În prezent însă, telefonul mobil nu mai este
doar o nevoie, ci a devenit un accesoriu la modă, în special pentru tineri, care sunt preocupați de a
avea ultimul model de telefon. Acest fapt a favorizat dezvoltarea pieței si a făcut să crească
cererea de servicii de telefonie mobile. Ținând cont de acestea, companiile de telefonie mobilă vin
cu oferte tot mai atractive pentru a-și atrage potențialii clienți și astfel concurența dintre ofertanți
devine tot mai mare, fapt ce determină o continuă dezvoltare a pieței.
Pe piața telefoniei mobile din România există trei mari companii care număra milioane de
utilizatori: Orange,Vodafone si Telekom. Între ele există o concurenta serioasă în ceea ce privește
acapararea potențialilor clienți.
 Orange este lider pe piața serviciilor de telefonie mobilă, jumătate din utilizatori folosind
cel puțin o cartela SIM de la Orange. 35% utilizează servicii de telefonie mobila de la Vodafone,
26% de la Telekom si 9% de la RDS&RCS.
Acestea trei, întrucat îndeplinesc condițiile unei piețe oligopoliste, se poate spune că
formează un oligopol. Comparativ cu alte piețe, piața oligopolistă se diferențiază prin câteva
caracteristici specifice, ce se regăsesc și pe piața telecomunicațiilor din România.
Unul dintre scopurile companiilor oligopoliste a fost reprezentat întotdeauna de stabilitatea
prețurilor, așadar acestea nu recurg la politici cum ar fi cea a reducerii unilaterale a prețurilor sau
cea a dumpingului în lupta cu concurenții.
Orange, Vodafone și Telekom recurg la alte tehnici pentru a câștiga poziții mai bune în
zonele de interes, cum ar fi : menținerea unor relații cât mai bune cu clienții și o informare
continuă a acestora, oferte cât mai noi și mai avantajoase, reclamă etc.
Ca orice agent economic, furnizorii de servicii de telefonie mobilă urmăresc în primul
rând, în urma fixării tarifelor, să își acopere cheltuielile efectuate precum: cheltuieli cu salariile, cu
taxele și impozitele, de întreținere a aparaturii etc.
Însă furnizorii respectivi nu pot fixa nivelul prețurilor după cum doresc, aceștia trebuie să
respecte obligațiile impuse de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în
Comunicații (ANCOM), care la rândul lor sunt dirijați de către Comisia Europeană. ANCOM are
puterea de a stabili modul de calculare al tarifelor de pe piața comunicațiilor electronice, precum și
nivelul acestora.
 CONCLUZII

 Prețul este un instrument al pieței și un indicator al realității.

 Prețul practicat de firmele oligopolistice care alcătuiesc un cartel în scopul împărțirii

pieței se formează la acel nivel al producției totale care exprimă suma cotelor
individuale de producție fixate prin acord în funcție de estimarea cererii totale de piață.

 prețul practicat de firmele oligopolistice în condițiile unui oligopol asimetric se

formează la acel nivel al producției firmei dominante la care venitul marginal
corespunde costului marginal, nivel de producție la care profiturile sale sunt maxime.

 Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte, constând dintr-o structură de piață

caracterizată printr-un număr foarte limitat de vânzători mari, care asigură cea mai
mare parte a ofertei unui anumit bun sau serviciu

 În cazurile de concurență, termenul "oligopol" este utilizat, adesea, și pentru a desemna

situațiile în care un mic număr de mari vânzători domină, împreună, structura
concurențială și în care ceilalți vânzători, mai mici, se adaptează la comportamentul
acestora. Marii vânzători sunt calificați, atunci, ca „oligopoliști”.

 Profiturile substanţiale însuşite de membrii cartelului exercită o puternică atracţie

pentru alţi producători, iar prevenirea intrării lor pe piaţă devine imposibilă pe termen
lung în absenţa unor bariere naturale la intrare

 Diferenţele de costuri fac mai dificil un acord asupra preţurilor, mai ales în cadrul
oligopolurilor diferenţiate

 Cu cât numărul firmelor este mai mare, cu atât acceptarea unor concesii este mai
dificilă.
 BIBLIOGRAFIE

 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/Piata-de-oligopol33.php

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Oligopol

 https://en.wikipedia.org/wiki/Oligopoly#Demand_curve

 http://elearning.masterprof.ro/lectiile/economie/lectie_13/definitia_concurentei_si_t
ipurile_de_concurenta.html

 http://www.rasfoiesc.com/business/economie/PRETUL-SI-FORMAREA-LUI-
Concept56.php