Colegiul Național de Comerț al ASEM

Catedra: Contabilitate

Studiul Individual Ghidat de Profesor

Realizat de Corcodel Lucian MK191

Verificat de Lia Popovici
Analizează influența costurilor asupra nivelului și evoluției prețurilor.
Din punct de vedere istoric şi practic, determinarea preţului în baza costului este cea
mai veche şi cea mai sigură abordare, întrucât la baza ei stau asemenea categorii reale, cum
sunt consumurile şi cheltuielile întreprinderii confirmate prin documente contabile.
În lipsa posibilităţilor de cunoaştere a factorilor obiectivi sau subiectivi de influenţă a
procesului de formare a preţului, costul de producţie rămâne să fie cea mai concretă bază
pentru fixarea preţului de ofertă, reprezentând limita inferioară a lui.
Costul şi preţul au natură economică comună, ambele exprimând consumul de muncă
socială. în acelaşi timp, costul reprezintă partea cea mai mare a valorii unei mărfi, cealaltă
parte fiind alcătuită din profit, accize, TVA, adaos comercial.
Potrivit standardelor contabile din R. Moldova, costul producţiei care stă la baza
determinării preţului reprezintă consumurile care se atribuie produsului finit şi serviciilor
prestate. Consumurile totale (TC) reflectă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi
prestarea serviciilor în scopul obţinerii unui venit. Structura consumurilor totale poate fi
prezentată din două aspecte: rezultând din modul de atribuire asupra producţiei şi din evoluţia
odată cu modificarea cantităţii de producţie.
Din prim aspect, consumurile totale se formează din consumurile DIRECTE şi cele
INDIRECTE.
I. Consumurile directe (DC) sunt consumurile ce pot fi atribuite în mod direct la un produs
concret. Ele sunt reprezentate de:
1) Consumurile directe de materiale:
- materia primă și materialele care formează baza producției fabricate;
- articole, accesorii și semifabricate supuse asamblării sau prelucrării suplimentare;
- combustibilul de toate tipurile consumat în scopuri tehnologice;
- valoarea serviciilor cu caracter de producție prestate de terți.
2) Consumurile directe privind retribuirea muncii:
- retribuțiile pentru munca prestată calculate înbaza tarifelor de acord, salariile tarifare;
- sporurile la salariile plătite muncitorilor în conformitate cu specificul de lucru din ramură;
- primele;
- remunerarea zilelor de odihnă pentru munca ce depășește durata timpului de lucru;
Remunerarea concediilor, a orelor cu înlesniri pentru adolescenți, a timpului acordat
îndeplinirii atribuțiilor de stat.
3) Consumuri directe privind contribuțiile la asigurările sociale:
- reprezintă 29% din fondul de remunerare a muncii.
II. Consumurile indirecte (IC) sunt consumurile ce nu pot fi identificate direct pentru un
anumit produs. Ele sunt reprezentate de:
- consumurile de întreținere și deservire a mijloacelor fixe cu destinație productivă;
- amortizarea (uzura) mijloacelor de producție cu destinație productivă;
- amortizarea (uzura) obiectelor de mică valoare și scurtă durată folosite pentru deservirea
capitalului de producție;
- consumurile aferente perfecționării tehnologiei, îmbunătățirii calității;
- salariile muncitorilor auxiliari, ale personalului administrativ și de conducere;
- consumurile de deplasare, etc.
Din al doilea aspect consumurile totale se formează din:
1. CONSUMURI VARIABILE sunt acele consumuri care se modifică în raport cu
volumul producţiei, lucrărilor executate, serviciilor prestate;
2. CONSUMURI CONSTANTE sunt acele consumuri care rămân constante într-un
anumit diapazon de modificări, indiferent de variaţia volumului producţiei sau activităţii
de afacere a personalului de conducere.
La fel, problematica determinării preţului impune utilizarea COSTULUI MARGINAL
care este definit ca costul suplimentar antrenat pentru producerea unei unităţi adiţionale
de bun.

Analizează tipurile strategiilor de preț prin prisma condițiilor de aplicare, a

beneficiilor și neajunsurilor lor (schematic).
Strategiile de preţ la întreprindere au următoarea clasificare:
1. Strategia preţurilor înalte („strategia de smântânire”), se foloseşte în cadrul fundamentării preţurilor
pentru produsele exclusiv noi. Firma stabileşte preţuri iniţial înalte, orientate spre anumite segmente ale
consumatorilor, de regulă, pentru cei cu venituri mari sau pentru cei ambiţioşi care ţin cu tot dinadinsul să
posede produsul respectiv. La această etapă firma se află pe poziţia de monopol, deci poate utiliza politica
preţurilor înalte, care au ca obiectiv principal recuperarea imediată a investiţiilor. Atunci când vânzările se
reduc, se reduc şi preţurile, firma orientându-se spre alte segmente de cumpărători. Această strategie este
eficientă când sunt îndeplinite următoarele condiţii:
a) pentru produsul respectiv se înregistrează o cerere curentă ridicată,
b) pentru a menţine clientela preţul trebuie să corespundă calităţii fiindcă preţul ridicat promovează
imaginea unui produs de calitate superioară,
c) practicarea reducerilor ulterioare de preţ trebuie executată foarte atent, fiindcă consumatorul poate aprecia
preţurile mai mici ca reflectare a calităţii mai joase,
d) costurile unitare în condiţiile producţiei restrânse să fie suficient de reduse pentru a nu anula avantajele
prin micşorarea ulterioară a preţului şi pentru a nu afecta rezultatele financiare pe termen lung.
2. Strategia preţurilor medii este caracteristică firmelor care au ca scop obţinerea profitului pe termen lung.
Această strategie este considerată ca fiind cea mai corectă, fiindcă practicarea ei exclude „războiul
preţurilor”, nu favorizează apariţia concurenţilor în ramură şi generează un profit rezonabil calculat la
capitalul investit (în practica occidentală se consideră normal 8-10% profit la capitalul acţionar);
3. Strategia preţurilor joase („strategia de acaparare a pieţei”), firma stabileşte iniţial preţuri mici pentru
produsele unice. Firma în acest caz tinde să acapareze piaţa chiar de la început, să înregistreze vânzări mari
pe seama cărora să recupereze capitalul investit. Atunci când produsul este recunoscut de consumatori se
recurge la anumite majorări de preţ. Practicarea acestei strategii trebuie executată cu atenţie, fiindcă orice
eroare nu va face posibilă recuperarea investiţiilor, fapt ce va afecta rezultatele financiare ale întreprinderii.
La fel, există riscul ca majorările ulterioare de preţ să nu fie acceptate de cumpărători şi firma să fie nevoită
să practice în continuare preţurile iniţiale;
4. Strategia preţurilor-ţintă se utilizează de marile corporaţii şi presupune schimbarea preţurilor şi a
cantităţilor în funcţie de conjunctura pieţei în condiţia obţinerii obligatorii a profitului;
5. Strategia preţurilor legate, la stabilirea cărora se iau în calcul preţurile de vânzare şi cheltuielile legate de
exploatare (deservirea tehnică);
6. Strategia urmării după leader, când preţul producţiei firmei-leader este considerat ca o variabilă dată (cum
ar fi cazul pieţei concurenţiale sau a celei oligopoliste). În unele cazuri preţul poate varia în funcţie de
calitate sau de caracteristici tehnice inovatoare;
7. Strategia preţurilor neschimbate. În condiţiile schimbării permanente a preţurilor la resurse şi materii
prime, costurile nu pot rămâne aceleaşi pe o perioadă lungă de timp. Pentru a exclude majorări de preţ, se
recurge la reducerea greutăţii, mărimii ş.a. Deşi astfel de acţiuni 18 pot influenţa negativ calitatea mărfii,
consumatorii acceptă această strategie în schimbul creşterii preţurilor;
8. Strategia preţurilor psihologice, fixate la un nivel cu puţin mai redus decât o cifră rotundă şi creează
iluzia unor preţuri mai mici (1,99 etc.);
9. Strategia calitate-preţ. Orice firmă este confruntată cu problema poziţionării produsului său pe un nivel
mediu al calităţii şi preţului, inferior sau superior acestora. Concurenţa cea mai puternică are loc între
produsele aflate pe acelaşi nivel de calitate. Dar poate avea loc şi o concurenţă încrucişată preţ-calitate între
produse de diferite calităţi, aşa cum se poate observa din tabelul
Analizează tipurile de piață și particularitățile acestora. (tabel)
Numărul producătorilor şi Intrarea pe piaţă / Metode de marketing şi Exemple de sectoare din
Gradul de control economie unde
gradul de diferenţiere a bariere de intrare folosirea reclamei
asupra preţurilor predomină tipul respectiv
produselor pe piaţă comerciale
CONCURENŢĂ PERFECTĂ (PURĂ)
Inexistent, preţul se Schimb de piaţă sau
Mulţi producători cu formează ca echilibru licitaţie fără reclamă
Uşoară, nu există
produse omogene valoric dintre comercială În special, în
bariere de intrare şi
(identice sub aspect totalitatea cu excepţia celei prin agricultură
de ieşire
calitativ, fizic, chimic etc.) cererilor şi totalitatea asocierea colectivă
ofertelor prezente

MONOPOL

Reclamă comercială Prestarea serviciilor,

Un producător, produse Control total, uneori cu numai pentru creşterea inclusiv ale celor publice,
Imposibilă sau
unice, ce nu pot fi implicaţii din partea cererii pe piaţă resurse naturale,
foarte dificilă
substituite statului şi pentru promovarea produse militare
produselor
CONCURENŢA MONOPOLISTĂ

Număr mare de Reclamă comercială Diverse ramuri

producători (vânzători) cu Scăzut şi pentru atragerea clienţilor industriale cu
Relativ uşoară
produse şi servicii foarte scăzut prin calitatea, noutatea, producţie diversificată,
diferenţiate originalitatea produselor servicii, comerţ
OLIGOPOL (DUOPOL)

Oligopoluri omogene

Control parţial cu Reclamă comercială pentru

Număr mic de producători luarea înlăturarea concurenţilor şi
Dificilă Oţel, aluminiu,
cu produse omogene ce nu în consideraţie atragerea clienţilor prin
sublinierea unele produse chimice
sunt substituibile a reacţiei firmelor
unor avantaje
concurente
Oligopoluri neomogene

Control parţial, mai

scăzut, cu luarea în Reclamă comercială pentru
Număr mic de
consideraţie a reacţiei atragerea clienţilor prin Automobile,
producători cu produse Dificilă
firmelor concurente calitatea şi noutatea computere etc.
diferenţiate, neomogene
ce au produse produselor
substituibile
Definește conceptul costului producției și a consumurilor totale potrivit
standardelor contabile.

Potrivit standardelor contabile din R. Moldova, costul producţiei care stă la baza determinării
preţului reprezintă consumurile care se atribuie produsului finit şi serviciilor prestate. Consumurile
totale (TC) reflectă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea serviciilor în scopul
obţinerii unui venit. Structura consumurilor totale poate fi prezentată din două aspecte: rezultând din
modul de atribuire asupra producţiei şi din evoluţia odată cu modificarea cantităţii de producţie.

Din prim aspect, consumurile totale se formează din consumurile directe şi cele indirecte.

CONSUMURILE DIRECTE (DC) sunt consumurile ce pot fi atribuite în mod direct la un produs
concret. Ele sunt reprezentate de:

1. Consumurile directe de materiale:

- materia primă şi materialele care formează baza producţiei fabricate;
- articole, accesorii şi semifabricate supuse asamblării sau prelucrării suplimentare; -
combustibilul de toate tipurile consumat în scopuri tehnologice; - valoarea
serviciilor cu caracter de producţie prestate de terţi.
2. Consumurile directe privind retribuirea muncii:
- retribuţiile pentru munca prestată calculate în baza tarifelor de acord, salariile tarifare;
- sporurile la salariile plătite muncitorilor în conformitate cu specificul de lucru din ramură;
- primele;
- remunerarea zilelor de odihnă pentru munca ce depăşeşte durata timpului de lucru;
- remunerarea concediilor, a orelor cu înlesniri pentru adolescenţi, a timpului acordat îndeplinrii
atribuţiilor de stat.
3. Consumurile directe privind contribuţiile la asigurările sociale - reprezintă 27% din fondul de
remunerare a muncii.
- CONSUMURILE INDIRECTE (IC) sunt consumurile ce nu pot fi identificate direct pentru un
anumit produs. Ele sunt reprezentate de:
- consumurile de întreţinere şi deservire a mijloacelor fixe cu destinaţie productivă;
- uzura mijloacelor de producţie cu destinaţie productivă;
- uzura obiectelor de mică valoare şi scurtă durată folosite pentru deservirea capitalului de
producţie;
- consumurile aferente perfecţionării tehnologiei, îmbunătăţirii calităţii; - salariile
muncitorilor auxiliari, ale personalului administrativ şi de conducere; - consumuri de
deplasare etc.
Din al doilea aspect consumurile totale se formează din:

CONSUMURI VARIABILE (VC) sunt acele consumuri care se modifică în raport cu volumul producţiei,
lucrărilor executate, serviciilor prestate.

CONSUMURI CONSTANTE (FC) sunt acele consumuri care rămân constante într-un anumit diapazon
de modificări, indiferent de variaţia volumului producţiei sau activităţii de afacere a personalului de
conducere.
Clasifică și caracterizează practicile anticoncurențiale la noi în țară.
Se referă la o gamă largă de practici comerciale în care o firmă sau un grup de firme se pot angaja
pentru a restrânge concurența inter-firme pentru a-și menține sau spori poziția relativă și profitul
pe piață fără a furniza neapărat bunuri și servicii cu costuri mai mici sau de calitate superioară.
Esența concurenței presupune chiar încercarea unei/unor firme de a câștiga avantaje față de rivali.
Cu toate acestea, granița practicilor de afaceri acceptabile poate fi depășită dacă întreprinderile se
străduiesc să limiteze în mod artificial concurența prin faptul că nu se bazează atât pe avantajele
lor, ci pe exploatarea poziției lor pe piață în dezavantajul sau în detrimentul concurenților, clienților
și furnizorilor, ceea ce este posibil să aibe ca rezultat reducerea posibilității de alegere a
consumatorilor, pierderea eficienței economice și alocarea greșită a resurselor (sau a combinațiilor
acestora).
Ce tipuri de practici comerciale sunt susceptibile de a fi interpretate ca fiind anticoncurențiale și,
în cazul în care acestea încalcă legea concurenței, depinde de jurisdicție și de la caz la caz. Anumite
practici pot fi privite ca fiind în sine ilegale în timp ce altele pot fi judecate în spiritul legii (”rule
of reason”) și nu în litera ei. În majoritatea jurisdicțiilor, menținerea prețurilor de revânzare, de
exemplu, este văzută ilegal, în timp ce tranzacțiile exclusive pot fi judecate în spiritul legii (”rule
of reason”). Standardele care determină dacă o practică de afaceri este sau nu ilegală pot, de
asemenea, să difere. În Statele Unite, acordurile de stabilire a prețurilor sunt per se ilegale, în timp
ce în Canada acordul trebuie să acopere o parte substanțială a pieței. Având în vedere aceste
precizări, legile concurenței dintr-un număr mare de țări examinează și, în general, încearcă să
prevină o gamă largă de practici comerciale care restrâng concurența.
Aceste practici sunt în general clasificate în două categorii: restricții orizontale și verticale asupra
concurenței. Primul grup include practici specifice cum ar fi carteluri, înțelegeri secrete,
conspirație, fuziuni, tarife agresive, discriminare la preț și acorduri de stabilire a prețurilor. Al
doilea grup include practici precum tranzacționarea exclusivă, restricții geografice de piețe, refuzul
de a tranzacționa / vinde, menținerea prețurilor de revânzare și vânzarea condiționată. În general,
restricțiile orizontale asupra concurenței implică în principal alți concurenți de pe piață, în timp ce
restricțiile verticale implică relații furnizor-distribuitor.
Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că distincția dintre restricțiile orizontale și verticale asupra
concurenței nu este întotdeauna foarte clară și practicile de un tip pot avea un impact asupra
celorlalte. De exemplu, firmele pot adopta un comportament strategic pentru a exclude concurența.
Acestea pot încerca să facă acest lucru prin împiedicarea funcționării unor capacități de producție
prin achiziționarea unor surse importante de materii prime sau canale de distribuție, încheierea de
contracte pe termen lung pentru achiziționarea de resurse sau capacități disponibile și angajarea în
tranzacții exclusive și alte practici. Aceste practici pot ridica obstacole în calea intrării și
consolidării pozițiilor pe piață a firmelor existente și / sau pot facilita înțelegerile anticoncurențiale.
Caracterizează elementele de fundamentare a tarifelor pentru serviciile de furnizare a gazelor
naturale. Care sunt particularitățile lor în Republica Moldova în ultimii zece ani.
Metodologiile de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuţie respectiv pentru serviciul de
transport al energiei electrice au fost revizuite marcând astfel trecerea la cea de-a doua perioadă de
reglementare stimulativă a tarifelor de distribuţie, respectiv de transport. În domeniul gazelor
naturale, a continuat procesul de transpunere a prevederilor Directivei 2003/55/CE, de creare a
premiselor pentru încurajarea procesului de liberalizare efectivă, precum şi de separare legală,
funcţională, organizatorică şi contabilă a activităţilor de distribuţie, transport şi înmagazinare
subterană a gazelor naturale. În acest sens, în contextul deschiderii integrale a pieţei şi pentru
consumatorii casnici cu începere de la 1 iulie 2007, în vederea creării premiselor pentru încurajarea
procesului de schimbare a furnizorului de către această categorie de consumatori, a fost aprobată
Metodologia privind schimbarea furnizorului de către consumatorii casnici de gaze naturale
(Ordinul ANRE nr. 47/2007). Prin acest act normativ s-a urmărit legiferarea dreptului
consumatorilor casnici de a-şi schimba furnizorul fără a le fi impuse taxe, penalităţi sau daune-
interese pentru exercitarea acestui drept, precum şi sintetizarea informaţiilor necesare şi utile
consumatorului casnic în procesul de alegere şi de schimbare a furnizorului de gaze naturale, în
conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare. Totodată, în cadrul activităţii de
reglementare a calităţii prestării serviciilor din sectorul gazelor naturale, a fost elaborat şi adoptat
Standardul de performanţă pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale (Ordinul ANRE nr.
37/2007) în scopul reglementării criteriilor de calitate comercială, definite prin indicatorii de
performanţă pentru asigurarea serviciului de furnizare a gazelor naturale, precum şi pentru
stabilirea cerinţelor de raportare pentru furnizori. De asemenea, a fost modificat şi completat
Standardul de performanţă pentru serviciul de distribuţie a gazelor naturale (Ordinul ANRE nr.
59/2007). Modificarea şi completarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a
gazelor naturale a fost determinată şi de obligaţia titularilor licenţelor de furnizare, respectiv, de
distribuţie a gazelor naturale, care deservesc un număr mai mare de 100.000 de consumatori, de a
asigura separarea legală, funcţională şi organizatorică a activităţilor reglementate. Autoritatea
Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Pagina 4 din 98 31.07.2008 Un element de bază
al reglementării sectorului l-a constituit elaborarea Codului Reţelei pentru Sistemul Naţional de
Transport al gazelor naturale, document aprobat prin Ordinul ANRE nr. 54/2007. O altă direcţie
prioritară în sectorul gazelor naturale a fost reprezentată de realizarea, pe de o parte, a proceselor
de separare legală, organizatorică şi funcţională a activităţilor de distribuţie, transport şi
înmagazinare subterană a gazelor naturale şi, pe de altă parte, a procesului de separare contabilă a
activităţii de distribuţie de către persoanele juridice care au sub 100 000 consumatori de gaze
naturale, în conformitate cu prevederile legale, respectiv Legea gazelor nr. 351/2004, cu
modificările şi completările ulterioare şi Regulamentul privind separarea contabilă, legală,
funcţională şi organizatorică a activităţilor reglementate din sectorul gazelor naturale, care
detaliază obligaţiile de separare, aprobat prin Decizia ANRGN nr. 1139/2006