COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN

CONDIŢIILE PIEŢEI CU CONCURENŢĂ

IMPERFECTĂ

Mediul concurenţial şi decizia de ofertă a firmelor

COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORILOR ÎN CONDIŢIILE PIEŢEI CU CONCURENŢĂ
IMPERFECTĂ

MONOPOLUL

Decizia de ofertă a firmei monopoliste

 
Concurența imperfectă de tip monopol apare in
condițiile existenţei unei singure firme ce domină
piaţa unui produs, firmă ce nu va accepta să preia
prețul liber format pe piață, ci va urmări să-și impună
propriul preț, având în vedere același obiectiv al
maximizării profitului.
 Formularea problemei de maxim in cazul firmei monopoliste

dacă:

atunci:
este funcţia venitului firmei
 Rezolvarea problemei de maxim

presupune găsirea nivelului y al ofertei pentru care:

Vmarg(y) = Cmarg(y)
sau V/y = C/y

În cazul firmei ce opera pe o piaţă cu concurenţă perfectă

exista, în plus, egalitatea dintre venitul marginal şi preţul
pieţei [Vmarg(y) = p] de unde se deducea relaţia de optim
pentru determinarea nivelului y ce maximizează profitul
firmei, de forma:
p = Cmarg(y).
 aria profitului unei firme în condiţii de
monopol
Se consideră forma liniară a funcţiei inverse
a cererii:

venitul producătorului:

funcţia venitului marginal

 Cauzele apariţiei monopolurilor

Una din cauzele apariţiei monopolurilor este legată de

relaţia ce există între curba costul unitar al unei firme
şi curba cererii la nivelul pieţei.

Factorul crucial, în acest sens, este aşa numitul

minim eficient, adică nivelul producţiei (y) ce
minimizează costul unitar, raportat la mărimea cererii
totale a pieţei.
 Concluzii partiale – prima cauza de aparitie a monopolurilor

Alura curbei costului unitar, care este determinată, de fapt, de natura

tehnologiei utilizate, este un aspect foarte important ce determină dacă
pe o piaţă se operează conform concurenţei perfecte sau în condiţii de
monopol.

Politica economică promovată poate influenţa însă, mărimea pieţei unui

produs, prin practicile comerciale pe care le promovează =>

 dacă o ţară elimină barierele vamale în comerţul său internaţional,

atunci firmele autohtone trebuie să facă faţă concurenţei străine,
abilitatea lor în ceea ce priveşte dominarea preţului reducându-se

 dacă o ţară adoptă politici comerciale restrictive, este de aşteptat ca

firmele să aibă un comportament monopolist
 Alte cauze ale aparitiei monopolurilor

O a doua cauză a apariţiei monopolurilor o constituie formarea cartelurilor ce se constituie prin fuziunea mai
multor firme ce-şi propun să restricţioneze oferta pentru a putea creşte preţul şi a-şi mări astfel profiturile.

O altă cauză a dezvoltării monopolurilor o poate constitui existenţa unei firme dominante, pe considerente
istorice, în cadrul unei industrii. Această firmă este, de regulă, prima intrată în cadrul industriei, având
suficient avantaj de cost pentru a descuraja alte firme să intre în industria respectivă.
 Oligopolul

Oligopolul descrie situatia existentei pe o piata a unui numar redus de firme ce se confrunta cu o mare masa de consumatori
(pastreaza atomicitatea cererii, dar nu si a ofertei).
O ramură sau o industrie este în situaţie de oligopol atunci când acţiunile unui producător determinat au o influenţă semnificativă
asupra concurenţilor săi. Caracteristica fundamentală a structurilor de tip oligopolist este interdependenţa acţiunilor diferiţilor vânzători;
pe o piaţă de acest tip, preţurile produsului, cantitatea vândută şi profitul unui producător determinat depind de reacţiile celorlalţi.
În cazul oligopolului, fiecare dintre producători poate să fixeze cantitatea pe care o oferă pe piaţă, iar preţul de vânzare şi profitul
depind de ceea ce fac ceilalţi producători.
 Oligopolul

Pătrunderea pe o piaţă cu structură oligopolistă este dacă nu imposibilă, cel

puţin dificilă. Oligopolul se protejează prin bariere similare monopolului.
Astfel, avantajele tehnologice combinate cu o producţie de scară mare,
asigură firmelor costuri unitare reduse şi o puternică flexibilitate a preţului.
De regulă, firmele mici cooperează sau fuzionează cu cele mari.

Pe o piaţă de tip oligopolist domină două tendinţe majore: de confruntare

(deschisă sau nu) sau de cooperare.

• Prima tendinţă se rezumă la împărţirea pieţei. Atât pe termen scurt, cât

şi pe termen lung, oligopolistul urmăreşte să-şi păstreze partea sa de
piaţă şi eventual să o extindă. Confruntarea se poate desfăşura fie prin
preţuri, fie prin diferenţierea produselor. Războiul preţurilor presupune
reduceri alternative şi permanente ale acestora de către firmele rivale.
 Oligopolul

Diferenţierea produselor reprezintă o altă consecinţă a rivalităţii

oligopoliste şi, în acelaşi timp, o alternativă la concurenţa prin
preţuri. Ea se dezvoltă cu atât mai mult cu cât limitarea concurenţei
prin preţuri este accentuată, iar preţul în această situaţie nu
constituie un argument puternic.

Atunci când firmele îşi dau seama că profiturile lor depind de

acţiunea lor conjugată, iar confruntarea este defavorabilă fiecăreia,
ele apar dispuse la cooperare. În consecinţă, producătorii vor stabili
împreună preţul, producţia, împart piaţa şi iau decizii de afaceri
împreună.
 Oligopolul

Modelarea comportamentului firmelor în condiţii de duopol face obiectul jocurilor de decizie, referitoare la interacţiunea deciziilor firmelor.

Pentru simplificarea expunerii modului de operare al firmelor in conditii oligopoliste, se recurge la modele bidimensionale. Aceste modele au in vedere cazul
existentei a doar doua firme pe o piata, interdependenta deciziilor lor facand obiectul analizei in cadrul modelului (duopol).

 Studiul duopolului va permite relevarea caracteristicilor specifice ale firmelor angajate într-o strategie interactivă, rezultatele fiind valabile si
in cazul modelelor ce presupun existenţa a mai mult de două firme.
 Oligopolul
În teoria jocurilor sunt descrise modele de decizie secvenţială, de decizie simultană sau jocuri de decizie cooperative.
Există patru concepte ce descriu un model (joc) de decizie secvenţială (STACKELBERG):
- decidentul (sau firma principală) este cel ce fixează primul preţul produsului oferit;
- firma secundară este cea care preia preţul astfel fixat
sau:
- decidentul (firma principală) fixează cantitatea de producţie finală oferită;
- firma secundară preia ca predeterminată cantitatea oferită de firma principală, adaptându-şi apoi propria producţie.
 Oligopolul

Modelul de decizie simultană (COURNOT) descrie

situaţia în care o firmă îşi formulează decizia de ofertă
neştiind care este alegerea celeilalte firme
(presupunând-o doar).

Jocul de decizie cooperativ descrie comportamentul

firmelor ca fuzionează formând carteluri şi căutând să
fixeze preţurile şi cantităţile oferite astfel încât să
maximizeze suma profiturilor lor.
 Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

Modelul Stackelberg este folosit deseori în cazul industriilor (ramurilor) în care există o firmă dominantă (un lider natural).
Modelul teoretic construit de Stackelberg presupune existenta a doua firme 1 şi 2, care trebuie să decidă asupra cantităţii ce o vor oferi pe piaţă. Firma 1 este firma principală, ea stabilind prima
cât să ofere pe piaţă: volumul ofertei sale fiind simbolizat cu y1. Firma 2 este firma secundară şi răspunde stabilind oferta y2.
Fiecare firmă cunoaşte faptul că preţul de echilibru depinde de totalul producţiei firmelor 1 şi 2, funcţia inversă a cererii pieţei fiind de forma:
p(y1 + y2).
În procesul deciziei privind oferta sa cantitativă (pentru maximizarea profitului), firma 1 trebuie să prevadă şi cum va reacţiona cealaltă firmă (secundară), adică trebuie să ia în considerare
problema maximizării profitului firmei secundare.
 Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

Formularea problemei de optim în cazul firmei secundare apare astfel:

în care : p(y1 + y2)- cererea totală a pieţei;

y2 - oferta firmei secundare;
y1 - oferta firmei principale;
c2(y2) - costul firmei secundare.
 

Din punctul de vedere al firmei secundare, producţia firmei principale este

predeterminată, considerând-o ca pe o constantă. Firma secundară, în
aceste condiţii va alege un nivel al producţiei (y2) astfel încât venitul
marginal să egaleze costul marginal în condiţiile respectivului nivel y2.
 Modelul Stackelberg de decizie secvenţială

Astfel:

Din această condiţie de optim va rezulta funcţia de reacţie a firmei secundare: y2 = f2(y1), ce măsoară
cantitatea ce maximizează profitul firmei secundare ca o funcţie a producţiei firmei principale.
 Modelul Cournot de decizie simultană

Modelul Cournot descrie comportamentul simultan a două firme, fiecare trebuind să prevadă decizia de
ofertă a celeilalte. Odată făcută previziunea, firma va alege propriul nivel al producţiei. Echilibrul
(soluţia optimă privind oferta cantitativă) se realizează în situaţia în care fiecare firmă se comportă exact
aşa cum a prevăzut cealaltă firmă că o va face, într-un cuvânt, când realitatea confirmă previziunile.
Astfel:
a
- firma 1 prevede că firma 2 va produce o anumită cantitate y ; 2

- cantitatea totală cerută de piaţă este y1  y , deci funcţia cererii pieţei este p( y1  y ) ;
a
2
a
2
 Modelul Cournot de decizie simultană - continuare

problema maximizării profitului firmei 1 are formularea

- este funcţia de reacţie care, în acest caz, pune în relaţie alegerea optimă a unei firme cu
previziunile acesteia privind alegerea optimă a altei firme.

 
Analog, oferta stabilită simultan de firma a 2-a este y 2  f2 y1a . Când y1*  f1 ( y*2 ) şi y*2  f2 ( y1* ) , deci
când oferta reală a firmei 1 ( y1* ) corespunde cu previziunile făcute de firma 2 şi acelaşi lucru se aplică
ofertei reale a firmei 2, se realizează echilibrul în modelul Cournot. Fiecare firmă îşi maximizează
profitul în condiţiile în care produce exact cât a previzionat cealaltă firmă că o va face