Toate resursele economice sunt folosite la obtinerea de bunuri materiale si servicii necesare satisfacerii

trebuintelor individuale si sociale. Aceste bunuri si servicii foarte limitate in zorii umanitatii fie au fost
atrase direct din natura si consummate ca atare fie au fost obtinute dupa prelucrari sumare ale
resurselor economice.
O caracteristica esentiala a bunurilor o reprezinta diversitatea acestora, care implica clasificarea lor. Din
punct de vedere al analizei economice, clasificarea principala a bunurilor consta in:
- bunuri libere reprezinta toate elementele realitatii, indiferent de loc si timp, care sunt nelimitate
(abundente) in raport cu nevoile umane (ex.: lumina solara, aer, apa etc.);
- bunuri economice a caror caracteristica definitorie este raritatea, adica insuficienta lor in raport cu
nevoile. Un bun devine economic incepand din momentul in care el este dorit, solicitat, adica el prezinta
o utilitate, dar fiind disponibil in cantitati limitate, fiind relativ rar. Bunurilor economice includ
produsele, serviciile si informatiile. Aceste bunuri sunt obtinute prin diferite activitati economice,
acestea din urma fiind procese prin care oamenii isi asigura bunurile necesare pt a se realize ca finite
bio-psiho-sociale.
Diversitatea bunurilor economice permite clasificarea acestora in functie de urmatoarele criterii:
1. Dupa destinatia acestora bunurile economice se impart in:
a. satisfactori bunuri destinate consumului;
b. prodfactori bunuri pentru productie.
2. Dupa forma de existenta bunurile economice se impart in:
a. corporale sau bunuri materiale, care, dupa gradul de prelucrare se clasifica in:
- bunuri primare - desprinse direct din natura;
- bunuri intermediare sunt bunurile de care dispune producatorul sunt folosite ca materie prima
pentru producerea altor bunuri sau materiale ce trebuie prelucrate. O firma poate sa le intrebuinteze ca
bunuri intermediare, sa le produca pentru a le vinde, sau sa le cumpere pentru a le folosi. In procesul de
productie, bunurile intermediare pot face parte din produsul final sau pot sa fie modificate fara sa mai
poata fi recunoscute. Bunurile intermediare nu sunt luate in calculul PIB, deoarece ar insemna ca sunt
calculate dublu, ci doar produsul final trebuie sa fie luat in considerare.
- bunuri finale sau produs finit este considerat acel bun care este de preferinta consumat, in loc sa fie
folosit la producerea unui alt bun. De exemplu, o masina vanduta unui consumator este un bun final;
componentele acesteia, cum ar fi rotile vandute manufactorului masinii nu sunt bunuri finale; acestea
sunt bunuri intermediare folosite pentru a realiza bunul final. Atunci cand este folosit in calculul
venitului national si al output-ului, termenul bun final include doar bunurile noi. De exemplu PIB include
itemi luati in calcul intr-un an precedent pentru a preveni dubla numarare a acestora, deoarece in acest
caz productia se bazeaza pe vanzari ale aceluiasi item la mana a doua sau a treia. Bunurile de larg

consum sunt considerate la fel ca si bunurile finale, singura diferenta fiind ca acestea sunt destinate
special pietei consumului de masa. De exemplu bunurile de larg consum nu includ investitiile in obiecte
pretioase, cum sunt antichitatile, chiar daca acestea sunt bunuri finale.
b. incorporale sau bunuri imateriale care se consuma concomitent cu producerea lor (ex.: brevete,
licente, programe de calculator etc.)
Economistii s-au obisnuit a distinge intre bunurile materiale si servicii prin natura lor imateriala
3. Dupa modul in care circula de la producator la consumator se impart in:
a. marfare sau bunurile comerciale; Spunem ca un bun (sau un serviciu) intruneste conditiile pentru a
fi marfa daca nu este destinat consumului celui sau celor care-l produce, daca poate satisface o anumita
necessitate individuala sau sociala si daca insusit de beneficiar contra unui echivalent, deci platindu-se
celui sau celor ce l-au produs sau pur si simplu il poseda, un pret, un volum anumit de alte bunuri sau
servicii sau intr-un stadium mai evoluat al schimbului, o suma de bani.
In prezent, sub forma de marfuri se gaseste marea majoritate a bunurilor si serviviilor care se consuma
intr-o anumita tara. Daca sistematizam structural, bunurile ce fac obiectul vanzarii-cumpararii, distingem
urmatoarele grupari: factori de productie materiali si umani bunuri corporale destinate consumului
personal; serviciile, banii si hartii de valoare etc. in concordanta cu aceasta clasificare putem stabili si
anumite categorii de marfuri dupa cum urmeaza: marfuri corporale de consum personal, current
alimente, imbracaminte, medicamente, bunuri de igiena personala etc; marfuri corporale de consum
indelungat locuinta, mobila, obiecte de uz casnic de lunga folosinta etc; m,arfuri incorporale de
consum personal servicii prestate de mijloacele mass-media, servicii telefonice, postale etc; marfuri
incorporale de consum social de instructie in scoli particulare, salubritate, iluminat, incalzit etc;

1.1. Bunuri libere i bunuri economice

Satisfacerea oricrei nevoi umane presupune bunuri. Acestea constituie ansamblul elementelor
materiale identificabile i msurabile luate din natur, prelucrate sau produse, ca i al serviciilor de orice
fel care pot satisface o anumit trebuin uman.
Bunurile pot fi:
- libere - cele care exist n natur n cantiti relativ nelimitate (aerul, lumina i cldura solar);
- economice - rezultat al activitii umane.
Bunul economic este un produs material sau serviciu realizat prin activitatea economic i capabil s
serveasc nevoile omului. Producerea lor a necesitat un consum de factori de producie. Bunurile
economice se manifest numai n legtur cu nevoia uman. Bunurile economice au o dubl
determinare: una esenial i una economic.

Prima determinare se refer la bunuri ca identiti identificabile, indiferent de forma lor concret i de
momentul sau de intervalul de timp n care acestea se manifest. Determinarea existenial este supus:
msurrii fizice (mas, greutate, compoziie, etc.), fiabilitii (pstrarea calitii iniiale), mentalitii,
capacitii de efect util (lucru mecanic, energie, capacitatea de producie, etc.), proprietilor legate de
contactul cu mediul exterior (rezisten, conductibilitate la cldur sau energie, etc.). aceste proprieti
pot fi exprimate n uniti de msur adecvate.
A doua determinare - determinarea economic - presupune compararea lor cu nevoile pe care trebuie
s le satisfac, cu valoarea i preul lor. Msurarea economic o implic i pe cea fizic (n kg, m2, m3,
buci, etc.).
Determinarea economic mai presupune i clasificarea bunurilor dup anumite criterii:
a) dup forma material: produse materiale cu existen independent, servicii, informaii;
b) dup modul de provenien: naturale i create de om;
c) dup gradul de prelucrare: primare (gru, ln, minereuri etc.), intremediare (fin esturi, fibre
naturale i sintetice etc.), finale (pine i produse de panificaie, confecii, nclminte etc.);
d) dup destinaia lor: pentru producie i pentru consum;
e) dup modul cum circul n economie: mrfuri i nemrfuri (destinate autoconsumului i nu
schimbului pe pia).
n dreptul civil bunurile economice mai sunt grupate n: bunuri scoase din circuitul civil i bunuri aflate n
circuit, bunuri imobile i bunuri mobile, bunuri fungibile i nefungibile etc.
1.2. Economie natural i economie de schimb
Satisfacerea nevoilor umane se realizeaz fie prin autoconsum, fie apelnd la produsele altora, pe calea
schimbului de pia.
Autoconsum desemneaz procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. El
apare att ca satisfctori , adic consum final, direct, de bunuri pentru propriile necesiti, ct i ca
productori, adic consum intermediar de bunuri pentru producerea de alte bunuri.
Schimbul nseamn nstrinarea rezultatelor propriei activiti, primind n contra prestaie alte bunuri
necesare, inclusiv moned.
Satisfacerea trebuinelor pe cele dou ci au coexistat i coexist, dar, n timp raportul dintre ele s-a
modificat n favoarea schimbului.
Celor dou modaliti de satisfacere a nevoilor le corespunde dou tipuri diferite de organizare i
desfurare a activitii economice: economia natural (!!!), numit i economie casnic sau
noneconomie i economia de schimb sau de mrfuri.

Economia natural reprezint acea form de organizare i desfurare a activitii economice n care
nevoile de consum sunt satisfcute pe calea autoconsumului de bunuri din rezultatele propriei activiti,
fr a se apela la schimb.
Pe baza unor evaluri, se poate aprecia c economia natural a fost preponderent pn la prima
revoluie industrial. Astfel, dup unii autori n secolul al XIV-lea, din toat populaia regiunii
mediteraneene, de aproximativ 60-70 milioane de oameni, circa 90% triau din munca cmpului, iar 6070% din producia ntregii regiuni, care ajungea la pia.
Acest tip de economie a fost dominant n condiiile unui nivel sczut de dezvoltare economic, cu o
gam restrns de trebuine, cele biologice fiind predominante.
Alvin Toffler, numind aceast economie ca: "civilizaia primului val", evidenia printre trsturile ei:
pmntul ca principal factor de producie, baza economic consta n cules, vntoare, cultivarea
pmntului, diviziunea simpl a muncii, economia descentralizat. Cu timpul aceast economie s-a
restrns ca pondere, iar n prezent sunt o seam de elemente ale acesteia care mai au semnificaie n
gospodriile rurale i n rile mai puin dezvoltate.