UNIVERSITATEA NICOLAE TITULESCU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA DREPT

REFERAT LA ECONOMIE
Bunurile și Serviciie Economice

COORDONATOR :
Lect. Univ. Dr. Mihaela Iliescu

STUDENT:
Sînpetreanu Casian – Ioan

Anul I, IF, Gr. IX

București,
2020
Capitolul I: Bunurile

Bunurile, indiferent de categoria lor sunt acele produse sau servicii care
faciliteaza buna desfasurare a vietii umane. Acestea constituie ansamblul tuturor
elementelor identificabile si masurabile luate din natura, prelucrate sau pastrate in
starea lor originara. Totodata, un bun este definit ca ,,ceea ce este util sau necesar
societății sau individului pentru a-i asigura existența, bunăstarea, bogăția” 1. In sens
genereal determinam doua categorii de bunuri: bunuri libere și bunuri economice
ce suferă subdivizări în bunuri de ordin public sau bunuri de ordin privat.

1
Dex Online: despre ,,bun” , def. nr. IX
I.1. Bunurile libere

În acceptiune generala un bun economic liber este un bun care poate fi accesat de
toate lumea, fara a se pune o conditie de obtinere a acestuia (de ex. solul reprezinta
un bun liber accesibil oricărei ramuri a societatii). Prima determinarea, numită și
esentiala prezinta ramurile la care se supune fiecare bun (lucru mecanic,
capacitatea de regenerare, raportul energetic produs etc.)Fiecare bun economic
liber poate fi folosit in moduri diferite, el, prin natura lui satisfacand nevoi diferite.
Un exemplu pentru aceasta notiune este data de utilizarea apei. Apa, unui rau poate
fi folosita de locuitori unui cartier urban pentru consum, in timp ce pentru
locuitorii de la campie ea poate fi utilizata pentru irigarea solului. Totodata trebuie
sa amintim faptul că bunurile economice manifestă o anumită caracteristică și
anume că sunt gratuite, adică nu s-au efectuat eforturi productive cu o combinație
de factori de producție care au fost folosiți pentru producerea unor astfel de bunuri
libere. Tot despre bunurile economice libere putem afirma ca sunt regenerabile sau
neregenerabile. Bunuri libere, pot fi considerate prin extensie și ideile, precum și
munca intelectuală deoarece ,,pot fi folosite în mod gratuit sau la un preț
neînsemnat.”2 Un bun exemplu în acest sens ar fi crearea site-ului informativ
,,DexOnline” ce a devenit prin aceesul său nelimitat un bun economic liber.
Consumul in exces al bunurilor economice fara rost va conduce la ceea ce
economiștii numesc risipă.

Prin combinarea sau substituirea unor bunuri economice libere se obtin bunurile
economice. Bunurile libere, prin natura lor nu sunt impozabile, oferind o larga
posibilitate de utilizare. Caracteristicile generale ale acestor bunuri sunt tocmai
opusul acelora economice. Astfel bunurile libere sunt prepondrent neexclusive și
nerivale în sensul că acestea nu exclud o parte a societații de la consum, de aceea
2
Andruscka – Referat Bunuri libere și bunuri economice – RegieLive.ro
există numeroși beneficiari și consumatori ,,clandestini”, consumul acestor bunuri
nu reduce cantitatea disponibilă pentru ceilalți.

Bunurile libere ce întrunesc cele două caracteristici (neexclusivitatea și

nerivalitatea) sunt considerate bunuri libere pure. Distribuirea acestor bunuri se
face de cele mai multe ori în mod natural, ele fiind produsul darului ontologic,
dobândit în actul creator.
I.2 Bunuri economice

Bunurile economice reprezintă prin conținutul lor un ansamblu de elemente

obținute prin prelucrarea (combinare sau substituție) bunurilor libere. Caracterul
general al bunurilor economice este acela ca ele sunt rare ceea ce le fac
inaccesibile pentru o parte a populației. Aceste bunuri, prin natura lor sunt
destinate consumului („utilizarea de către populație și administrație a bunurilor
materiale și a serviciilor în scopul satisfacerii nevoilor personale și colective”3).

Clasificarea bunurilor economice:

 După destinația lor pot fi:

1. Prodfactori (bunuri utilizate pentru producție – ex: izotopii de uraniu
pentru producerea reacției de fisiune în vederea obținerii energiei
electrice în centralele nucleare)
2. Satisfactori (bunuri utilizate pentru consum – ex: pâinea necesară în
traiul zilnic)
 După forma de existenţă bunurile economice se împart în:
1. Primare (extrase direct din natură)
2. Intermediare (aflate în faza de prelucrare)
3. Finale (ce pot fi consumate)
 După forma de existenţă bunurile economice se împart în:
1. Marfare (bunuri comerciale)
2. Non/nemarfare (bunuri necomerciale – ex: creditele bancare)
 După caracteristicile consumatorului în modul de consumare, bunurile
economice se clasifică în:
1. Publice (de ele beneficiază toți membrii unei societăți – ex:
curentul electric)

3
Dex Online: despre ,,consum” , def. nr. I
 2. Private (de ele beneficiază un grup restrâns dintr-o societate – ex: o
familie)
 După caracteristicile consumatorului în modul de consumare, bunurile
economice se clasifică în:
1. Complementare (în urma combinării se obține un bun cu o
eficiența mai bună)
2. Substituibile (substituirea are ca efect obținerea unor bunuri cu o
mai mare eficiența și aplicativitate)
Capitolul II: Serviciile

Ce sunt ,,serviciile” ca noțiune economică?

Serviciul, ca act economic reprezintă concretizarea nematerială a elementelor

necesare satisfacerii trebuinţelor prin consum (prestaţii utile consumatorului: lecţii
predate, asistenţa medicală, îngrijirea acordată aspectului exterior etc.) Ca și în
cazul bunurilor, serviciile necesită un proces de fabricare. „Principala diferența
între procesul de producție a serviciilor și cel de fabricare a bunurilor materiale
rezidă în faptul că clientul face parte din sistemul de producție”4. Rezultatul
activității serviciilor îmbracă forme diverse. În ceea ce privesc serviciile naturale
acestea sunt deosebit de esențiale în diverse domenii cum ar fi: ocrotirea sănătății,
informarea, turismul etc. Un alt tip de servicii este și acela obținut prin
achiziționare de bunuri (ex: informarea obținută în urma achiziționării TV-ului). O
altă definiție a servicilor este dată de T.P. Hill în 1977 care spune că serviciile sunt:
„schimbări în condiția unei persoane sau a unui bun, care sunt rezultatul activității,
pe bază de comandă a unei alte unități economice”5. În viziunea autoarelor Maria
Ionicică, Rodica Minciu și Gabriela Stănciulescu serviciile sunt: ,,o activitate
umană cu un conținut specializat, cu rezultate utile, imateriale și intangibile
destinate satisfacerii unei nevoi umane”6

4
IONICICĂ MARIA: Economia Serviciilor (teorie și practică), București, 2003, Ed. Uranus, p. 11
5
T.P. HILL, On Goods and Services, The Review of Income and Wealth, dec. 1977, p. 315
6
MARIA IONICICĂ, RODICA MINCIU și GABRIELA STĂNCIULESCU, op. cit. p. 14
II.1. Caracteristicile serviciilor

Prezentarea principalelor trăsături ale serviciilor este imperios necesară deoarece

aceste carecteristici ajută la identificarea și delimitarea față de celelalte
componente ale economiei sociale. Cu privire la caracteristicile serviciilor opiniile
specialiștilor sunt diverse, constând în numărul, denumirea și implicațiile asupra
producției a acestora. Astfel, serviciile se caracterizează prin:

 Intangibilitate: Acest aspect face evaluarea serviciilor dificilă și, de cele mai
multe ori, subiectivă. Spre deosebire de un produs, serviciul este de cele mai
multe ori nepalpabil și intangibil. Din această cauză, serviciile mai sunt
denumite și „invizibile”, iar comerțul cu acestea poartă numele de „comerț
invizibil”7 . Trebuie menționat că serviciile manifestă și o valență materială.
Valoarea intrinsecă a acestui suport material este în mod general
precedentei.
 Nematerialitate: Caracterul nematerial dezvoltă consecințe importante și
asupra schimburilor internaționale ,,invizibile” prin faptul că aceste
schimburi pot „ocoli <<barierele>> vamale tradiționale” 8. Din acest motiv
plata acestor servicii prezintă dificultăți, fiind necesar să se bazeze pe
declarații de plată sau conturi bancare. De asemenea caracterul nematerial
face ca foarte multe dintre servicii să nu poată să fie supuse transferului sau
comerțului peste graniță, trebuind să fie produse pe loc „in situ”.

Aceste două caracteristic mai sus-menționate își pun puternic amprenta asupra
strategiilor de marketing ale firmelor de servicii. Pentru a se descuraja această
practică specialiștii urmăresc ,,tangibilizarea” serviciilor.

7
IONICICĂ MARIA: op. cit. p 14
8
IONICICĂ MARIA: op. cit. p 15
De asemenea, caracterul nematerial dezvoltă și o altă caracteristică, aceea de
nestocabilitate (sau perisabilitate). Astfel,

 Nestocabilitatea (perisabilitatea): Determină o serie de neajunsuri în

asigurarea echilibrului dintre cerere și ofertă. Serviciile, odată oferite, dar
neutilizate reprezintă o pierdere de resursă umană și materială, ele
nemaiputând fi păstrate. Dacă la un anumit moment cererea este mai mare ca
oferta va urma o creștere a prețurilor va duce la insatisfacerea unor clienți ai
pieței.
 Non – durabilitatea: Această caractristică se referă la faptul că serviciile se
consumă chiar în momuentul producerii, neputând fi păstrate și
<<„acumulate”>>9
 Simultaneitatea: Este vorba de prezenţa sa fizică, dar adesea şi intervenţia
sa, de coparticiparea activă. De pildă, un turist prin informaţiile pe care le
transmite, contribuie la stabilirea produsului turistic. El participă la prestarea
unor servicii chiar prin simpla completare a unui formular. Se vorbeşte
uneori de „co-producţia” cu beneficiarul.
 Eterogenitatea:Ca urmare a aspectelor de mai sus (şi în principal
imaterialităţii şi suprapunerii între producţie şi consum, dar până şi
„coproducţia” cu clientul contribuie la aceasta), serviciile au un caracter
foarte diferit de la un caz la altul. Eterogenitatea semnifică diversitatea
terţiarului într-atât încât uneori între două categorii de servicii există
diferenţe mai mari decât între două categorii de servicii şi producţia
materială.
 Variabititatea serviciilor: Este determinată de complexitatea lor, a factorilor
lor şi rezultă din imposibilitatea repetării acestora, în mod identic, de la o

9
Apud M. IONICICĂ, op. cit. p. 16
 prestaţie la alta, deoarece ele depind de o multitudine de elemente. De pildă,
consumatorii nu aşteaptă ca mâncarea să aibă acelaşi gust ori de câte ori
frecventează un restaurant, să asculte aceeaşi melodie ori de câte ori merg la
concert etc. în realitate, în forma sa cea mai pură, o astfel de situaţie este
greu de imaginat. Prestatorul - om fiind, nu maşină - are grade variate de
oboseală, de bună dispoziţie, etc, iar prestaţia diferă şi după stilul de muncă
şi personalitatea acestuia. Aceasta însuşire este un argument pentru
accentuarea calitatății (însăşi diversificarea şi, în speţă, personalizarea
constituie in servicii atribuite de calitate) şi imagine.10
 Prețul unui serviciu este prețul cererii: Orice client care utilizează un
serviciu face o alegere între <<„a-și realiza singur serviciul” sau „a-l
cumpăra”>>11. În momentul achiziționării acesta are o scară de valori ce
corespunde unor prețuri anume
 Lipsa proprietății: Această caracteristică oferă consumatorului un avantaj
sau satisfacție fără a avea drept rezultat transferul proprietății asupra vreunui
lucru (de ex: un turist poate beneficia de serviciile unui hotel fără a avea loc
însă un transfer de proprietate)

Concluzionând, serviciile în sens strict sunt acele activităţi care sunt în mare
măsură diferite de producţiile de tip material, prin faptul ca nu se regăsesc bunuri
material-obiectuale. Ele constau în diverse operaţiuni de diferite naturi, inclusiv în
modificări de situaţie, de stare sau lucru asupra unor materiale sau obiecte,
transformări ale acestora sau acţiuni asupra unor persoane însăşi (fizice sau
juridice), deci rezultatul lor se poate regăsi în obiecte (sau în persoane). Acest
rezultat nu este, în sine, un obiect pur si simplu. Serviciilor de care vorbim le

10
Apud www.administrare.info
11
M. IONICICĂ, op. cit. p. 17
lipsesc cea mai mare parte din trăsăturile specifice producţiei materiale sau ele nu
capătă asemenea caracteristici. Serviciile propriu-zise sunt realizate cu statut de
prestaţii (lucrări pentru alte persoane decât cea a prestatorului) plătite, de regulă (în
cadrul economiei de piaţă) pe bază de comandă, implicând efecte destinate
beneficiarilor, implicând beneficierea, adică practic câştigarea unor drepturi de
folosinţă asupra unor bunuri, energii, idei, aptitudini, dar chiar si ocazionează
(mijlocesc) schimburi de proprietate. Acea parte a lor (a serviciilor propriu-zise)
care au statut de sine stătător, eventual specializat, care sunt organizate şi
înregistrate (statistico-contabil) distinct, constituie împreună ansamblul eterogen
cunoscut sub numele generic de sector terţiar.Datorita procesului continuu de
dezvoltare a societății economia serviciilor capătă noi forme, lărgindu-și
dimensiuniile, îmbogățindu-se cu noi caracteristici, spre a fi capabilă să servească
o paletă cât mai mare de utilizatori ai acestora.
II.2. Teorii economice despre servicii în sec. XVII – XX

 Sec. XVII – XVIII

Un prim curent care definește serviciile economice în această perioadă este cel
mercantilist. După cum este cunoscut, această școală economică aprecia foarte
mult comerțul maritim și transporturile maritime. Cei mai de seamă reprezentanți
ai acestei școli au fost Gregory King (1648 – 1712) și William Petty (1623 –
1687). Astfel:

G. King folosește repartiția binară a economiei (cei care au venit și

cei care nu au)
W. Petty considera că marinarii, țăranii, soldații și micii comercianți
reprezintă pilonii comunității.

Cei doi autori, ca și alții din perioada lor includ serviciile în ansamblul activitățiilor
creatoare de bogație economică. De asemenea, tot în această perioadă s-a mai
manifestat curentul fiziocrat, bazele sale fiind puse de François Quesnay.

F. Quesnay considera că din cele trei clase ce alcătuiesc societatea

numai proprietatrii de pământ și cultivatorii erau productivi. „Ei
sunt cert utili – susțin ei asigurând aporturile necesare bunurilor,
dar trăiesc pe seama celorlalți, neadăugând nimic la produsul
pământului.”12

12
M. IONICICĂ, op. cit. p. 19
  Sec. XIX

În prima jumătate a acestui secol, serviciile nu suntr tratate distinct, ca în perioada

precedentă, ci tot în contextul discuțiilor despre muncă. Aceste dezbateri l-au avut
în centru pe Adam Smith (1723 – 1790) ale cărui idei au fost criticate de
economiști ca Germain Garnier, Jean Baptiste Say și John Stuart Mill

J.B. Say tratează diferit categoriile de servicii, distingând trei

aspecte fundamentale și anume:
a) activitățiile de servicii sunt productive
b) anumite activități sunt mai productive decât
altele
c) se stabilește o legătură între servivii și capitalul
uman.
J.S. Mill manifestă în conceptele sale un echilibru și un compromis
între economia politică clasică și detașările față de aceasta.
Referitor la servicii, pentru a evita neînțelegerile împarte utilitățiile
serviciilor în trei ramuri:
a) utilități încorporate în obiecte
b) utilității care se pot fixa asupra ființelor umane
(servicii personale)
c) utilități volatile (neîncorporate)
 Sec. XX

În prima parte a secolului XX, gândirea economică despre servicii are ca puncte de
reper teoriile marxiste, baza lor fiind sistematizată de Karl Marx. Acesta susținea
că: „în cea mai mare parte serviciile sunt neproductive consumând din plusvaloarea
creată în sectoarele productive”13. De cealaltă parte însă apar ideile nemarxiste,
13
M. IONICICĂ, op. cit. p. 22
susținute de Frédéric Bastiat care considera că „munca umană nu creează materie,
ea nu face decât să o transforme” inspirat din celebra axioma a lui Lavoisier: nimic
nu se pierde, totul se transformă.

În a doua parte a secolului XX, mai exact după 1950 încep să se afirme ideile și
teoriile post-industriale. Doi dintre cei mai importanți reprezentanți ai acestei
perioade au fost Daniel Bell și Johnatan Gershuny

D. Bell: Subliniază în tratatele sale economnice că societatea

industrială a cunoscut o creștere a serviciilor care rezultau din
producție (transport, alimente, servicii bancare)
J. Gershuny promovează un nou crent, neo – industria, fiind
tendința majoră bazată pe self – services, bazată pe un consum
final și reînoit de bunuri industriale. Aceste afirmații ale sale sunt
realizate în urma analizei evoluției consumului din Occident în
perioada 1960 – 1980 . Acesta urmărește diminuarea costului
relativ și pornește de la ideea că societatea se dezvoltă pe măsura
ierarhizării.

Perioada contemporană îl aduce sub analiză pe Orio Giarini care subliniază faptul
că în ultimii 20 – 30 de ani modelul clasic al economiei a ajuns la sfârșitul „carierei
sale”. În prezent majoritatea statelor lumii iau parte la o puternică dezvoltare a
economiei serviciilor în toate ramurile, atingându – se ,,limitele certitudinii”. În
final ar trebui subliniată ideea că „intrarea în economia serviciilor este legată de
intrarea într-o lume a incertitudinii pentru care trebuie să ne pregătim și să ne
asumăm riscurile inerente”.14

14
Apud ORIO GIARINI, W. R. STAHEL, Limitele certitudinii, Ed. Edimpress – Camro, București ,1996