Universitatea de Stat a Moldovei

Facultatea Relatii Internationale Stiinte Politice si Administrative

Cooperrarea international-institutionala in domeniul

protectiei mediului inconjurator

Lucrare individual

Profesor: Maliujco Inga

Student: Capmaru Serghei
Grupa: 203

Chisinau 2016

INTRODUCERE
PROTECIA MEDIULUI
1. Aspecte definitorii ale protectiei mediului la nivel international
2. Organisme si institutii specializate n domeniul protectiei mediului.
2.1. Organizatia Natiunilor Unite si mediul nconjurator
2.2. Institutii specializate ale O.N.U.
2.3. Organisme specializate n domeniul protectiei mediului
PROTECIA MEDIULUI N UNIUNEA EUROPEAN10
1. Politica europeana de mediu10
2. Cadrul institutional n domeniul protectiei mediului n UE13
ANALIZA ACTIVITATII IN DOMENIUL PROTECTIEI MEDIULUI A AGENTIEI
NATIONALE PENTRU PROTECTIA MEDIULUI16
1. Prezentarea Agentiei Nationale pentru protectia mediului16
CONCLUZIE18
BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE
Mult timp, calitatea mediului nconjurator a fost perceputa ca o grija nefondata a unor
indivizi bogati, dar acum, aceasta constituie una din cele mai stringente probleme globale ale
2

omenirii, deoarece nu mai este vorba numai de conservarea cadrului natural, ci este pusa sub semnul
ntrebarii nsasi supravietuirea speciei umane.
Tulburarile de mediu pot influenta sistemul imunitar al vietuitoarelor si chiar al omului, pot
activa un microb, pot genera virusi noi, din tulpini de virusi existenji deja, efectul fiind aparitia unor
epidemii, la care se observa uneori si rezistenta la medicamente a factorului patogen. Amestecarea
biologica mareste riscul expunerii la boli infectioase, cu att mai mult cu ct au crescut mijloacele
rapide de calatorie. Astfel, un agent patogen, poate calatori astazi n jurul globului, numai n cteva
ore, deci contaminarile se pot raspndi cu usurinta. n conditii cu deficit de apa curata se apreciaza o
proliferare a 99% din bolile infectioase cunoscute azi pe glob.
Daca ieri, manifestarile antinucleare apareau ca lupta unor pacifisti care erau confundati cu
cei ce se alarmau de soarta unor balene sau rinoceri, astazi militantii ecologi au devenit o forta
politica n peisajul politic mondial.

PROTECIA MEDIULUI
3

1. Aspecte definitorii ale protectiei mediului la nivel international

Declansarea crizei ecologice si amplificarea efectelor sale, intensificarea si diversificarea
poluarii, degradarea de o maniera generala a starii factorilor de mediu au impus, alaturi de actiunile
desfasurate la nivel national, concentrarea bi si multilaterala a activitatii statelor n directia
solutionarii acestor probleme. Cooperarea internationala si reglementarea interstatala n domeniul
protectiei mediului au fost astfel determinate de internationalizarea crescnda a problematicii
ocrotirii patrimoniului natural mondial. La aceasta au contribuit att factorii fizici, ct si cei de
natura economica, tehnico-stiintifica, politica, etc.
Un prim factor care a actionat intro asemenea directie a fost, fara ndoiala, caracterul
"transfrontalier" al numeroaselor forme de poluare. n mod semnificativ, unul dintre primele
documente internationale relative la rnediu, respectiv Carta europeana a apei, proclamata de
Consiliul Europei n mai 1968, a formulat un principiu, devenit fundamental, potrivit caruia apa nu
cunoaste frontiere. Treptat, ideea ca nici unul dintre elementele componente ale mediului nu cunosc
frontiere, nici marile, nici atmosfera, nici fauna si flora salbatica, nici macar solurile, s-a generalizat.
Activitati desfasurate pe teritoriul unui anumit stat pot sa produca efecte poluante asupra unor
regiuni mai apropiate sau mai ndepartate.
Asa de exemplu accidentul de la Cernobl (Ucraina) din 26 aprilie 1986 a afectat, prin
consecintele sale, o mare parte din tarile continentului european. Practic, orice impact mai important
asupra mediului poate produce efecte n afara cadrului unui stat; poluarea atmosferica la lunga
distanta, mareele negre, masacrele la care au fost supuse speciile migratoare etc. sunt exemple
elocvente.
Prevenirea si/sau combaterea unor asemenea efecte presupun, cu necesitate, actiuni de
cooperare ntre state.
n acelasi context, se poate observa ca nu numai consecintele poluarilor dar si situatia
anumitor factori de mediu poate reclama o conlucrare interstatala. Astfel, protectia apelor unui
fluviu international sau de frontiera, a unui lac divizat n mai multe tari, a resurselor naturale
partajate, etc. necesita o coordonare ntre aceste state, care poate sa priveasca elaborarea unor
reglementari adecvate, controlul n comun al aplicarii si respectarii dispozitiilor acestora ori
realizarea unor lucrari concrete n domeniu s.a.
Mai mult dect att, se poate vorbi astazi chiar de mondializarea anumitor probleme
ecologice, odata cu aparitia si afirmarea unor fenomene care privesc ntreaga omenire precum :
diminuarea stratului de ozon, efectul de sera, desertificarea, saracirea patrimoniului mondial, etc.
toate acestea presupun, la rndul lor, solutii globale, cu participarea egala si directa a tuturor statelor
si popoarelor lumii.
n acelasi timp, cooperarea internationala n materie este ceruta de nevoia protejarii si
conservarii elementelor de mediu care nu sunt supuse jurisdictiei nationale a unui stat si formeaza
asa-numitul "patrimoniu comun al umanitatii", cum sunt fundurile marilor si oceanelor situate
dincolo de zonele nationale, spatiul extraatmosferic s.a.

Internationalizarea problemelor poluarii si degradarii mediului si a cailor lor de solutionare

este determinata si de "solidaritatea" naturala ce uneste diferitele componente ale mediului: asa de
exemplu, o parte a poluarii marine este de origine telurica, alta este adusa de fluvii ori provine din
atmosfera, sn timp ce poluarea altor factori de mediu nglobeaza elemente "imprurnutate" din alte
zone ale naturii, impactul oricaror deteriorari ale mediului asupra faunei si florei salbatice etc.
n aceasta perioada, un rol tot mai important n internationalizarea problemelor protectiei
mediului l joaca factorii economici. Este de domeniul evidentei, n acest sens, faptul ca statul care
adopta masuri corespunzatoare pentru ocrotirea mediului, sufera o serie de consecinte din punct de
vedere economic. Desigur, pe termen lung, investitiile viznd eliminarea surselor de poluare sunt
rentabile, iar refacerea resurselor naturale deteriorate ori saracite este deosebit de costisitoare ori
chiar imposibila. Dar, pe moment, statul care adopta masuri de protejare a elementelor naturale
poate sa fie " penalizat " n cadrul concurentei economice internationale, de distorsiunile care se
formeaza n defavoarea sa, mai ales n conditiile unei economii mondiale bazata pe libertatea
cvasiabsoluta a schimburilor.
Tot n acest cadru general se nscrie si asa numitul "export" de poluare n cadrul relajiilor
economice ntre tari, sub forma "dirijarii" spre tarile mai putin dezvoltate, n primul rnd datorita
preturilor mult mai reduse, a produselor agro-alimentare poluate, care datorita substantelor nocive
nmagazinate n ele ca urmare a excesului de ierbicide, ngrasaminte chimice, etc. nu pot fi
valorificate pe pietele statelor dezvoltate, ntruct concentratiile de substante poluante depasesc
standardele admise tot mai ridicate. Este cazul, de pilda, a numeroase medicamente, produse
chimice, etc.care nu sunt admise de consumatorii interni datorita nerespectarii noilor norme
ecologice instituite de autoritati.
Un alt aspect al problemei vizeaza exportul de echipament si tehnologii poluante, a caror
folosire fund interzisa n tarile dezvoltate acestea sunt acceptate totusi de statele n curs de
dezvoltare datorita conditiilor mai lesnicioase de achizitionare.
Sub impactul normelor si standardelor ecologice tot mai severe adoptate de statele
dezvoltate, se manifesta tendinta transferarii ramurilor economice, subramurilor sau unitatilor
industriale poluante pe teritoriul tarilor din zonele defavorizate ale lumii, beneficiindu-se n acest
mod nu numai de forta de munca ieftina, dar si de transferul costurilor poluarii asupra acestora.
Folosindu-se de slabiciunea legislatiei n materie ori de controlul necorespunzator al aplicarii
acesteia din tarile sarace se expediaza catre ele produse interzise n tarile industrializate, se
depoziteaza deseuri toxice ori periculoase sau se implanteaza activitati mai putin oneroase.
Accidentul unei uzine chimice apartinnd unui grup american, dar construite n India, la Bhopal,
care a cauzat moartea a circa 2500 de oameni n decembrie 1984 a fost o ilustrare elocventa a
pericolului pe care l comporta asemenea operatii.
Dar fenomenul cel mai evident l constituie, ntr-o asemenea perspectiva, folosirea normelor
si standardelor comerciale ecologice ca factor de influentare a concurentei comerciale ecologice ca
factor de influentare a concurentei comerciale pe piata mondiala, aceasta putnd constitui adevarate
bariere comerciale netarifare.
Frecvent, promovarea unor norme viznd protectia mediului, severe si diversificate, serveste
ca mijloc de nlocuire si coordonare, din diverse ratiuni, a barierelor vamale cu altele de natura
ecologica sau "cordon sanitar". Este posibil, de asemenea, ca un stat care, n anumite ramuri, a
5

realizat un avans tehnologic n domeniul productiei pe seama protectiei mediului, sa exagereze apoi
standardele ecologice n scopul nedeclarat de a frna importul si, pe baza utilizarii psihologiei create
de considerentele mediului sa-si largeasca piata externa pentru propriile produse, afectnd astfel
concurentii efectivi sau potentiali.
n acest sens protectia mediului se contureaza si afirma tot mai mult nu ca o simpla problema
"tehnica" a raportului dintre om (societate) si natura, ci, mai ales, ca o problema economica dintre
cele mai complexe si cu vaste implicatii n relatiile economico-comerciale-internationale. Toate
aceste fenomene constituie factori de "internationalizare" a problemelor mediului care impun
cooperarea ntre state si adoptarea de reguli comune. Mai mult dect att, combaterea efectelor sale
(produse mai ales datorita caracterului mai permisiv al unor reglementari nationale) reclama
armonizarea legislatiilor nationale pe calea unor norme si standarde ecologice ridicate si uniforme.

2. Organisme si institutii specializate n domeniul protectiei mediului.

Anumite aspecte ale efectelor crizei ecologice (diminuarea stratului de ozon, ploile acide,
efectul de sera, smogul, desertificarea, diminuarea patrimoniului genetic mondial etc.) afecteaza
umanitatea n general, solicitnd unirea eforturilor tuturor statelor si popoarelor pentru gasirea unor
solutii globale de limitare si prevenire a cresterii lor n continuare.
Aceste aspecte conduc din ce n ce mai mult, la internationalizarea problemelor mediului,
impunnd adoptarea si aplicarea unor principii si reguli comune, cresterea rolului organizatiilor
internationale si de ce nu, crearea unui organism international pentru mediu, la care sa adere toate
statele lumii.

2.1. Organizatia Natiunilor Unite si mediul nconjurator

Crearea Organizatiei Natunilor Unite a fost una din masurile importante adoptate dupa cel de
al II-lea Razboi Mondial. Scopul si principiile O.N.U. rezulta din Preambulul Cartei si anume :
scopul suprem al organizatiei este de a ferii generatiile viitoare de flagelul razboiului, prin unirea
fortelor membrilor ei n vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, prin garantarea ca forta
armata nu va fi folosita dect sn scopul comun si prin stabilirea ntre state a unor principii de buna
vecinatate si de toleranta.
O.N.U. nu elaboreaza legi pe care natiunile membre trebuie sa le accepte, dar are un cuvnt
si un vot pentru adoptarea politicii comunitatii internationale, ntr-un vast evantai de probleme, n
domeniile: mentinerea pacii si securitatii internationale; dezvoltarea relatiilor prietenesti ntre
natiuni; realizarea cooperarii n rezolvarea problemelor internationale cu caracter economic, social,
cultural si umanitar, ecologic, promovarea drepturilor omului, etc.
Activitatile Organizatiei se desfasoara prin sase organe : Adunarea Generala, Consiliul de
Securitate ; Consiliul Economic si Social; Consiliul de Tutela, Curtea Internationala de Justice si
Secretariatul. Dintre structurile O.N.U., activitatea cea mai prodigioasa n directia crearii si
dezvoltarii dreptului international al mediului a avut-o si o are si n prezent Adunarea Generala. nca
din 1967, la cea de a XXII-a sesiune, Adunarea Generala nscrie poluarea mediului ntre principalele
probleme ce trebuie abordate n cadrul forumului mondial.

O.N.U. a organizat trei Conferinte Mondiale asupra problemelor ecologice globale :

Stockholm, 1972, Rio de Janeiro, 1992, Iohanesburg, 2002, la care au fost adoptate documente
internationale de cea mai mare importanta pentru protectia mediului.
Din initiativa acestei Organizatii a fost ncheiata la 10 decembrie 1982 la Montego Bay,
Conventia Natiunilor Unite asupra dreptului marii, document ce consacra un ntreg capitol protectiei
si conservarii mediului marin.
Pentru a se putea asigura accesul tuturor oamenilor la resursele naturale de apa, Adunarea
Generala O.N.U. a adoptat n 1980 o rezolutie prin care a proclamat intervalul 1980-1990 ca
"deceniu international al apei potabile".
O alta realizare este si pregatirea si adoptarea Cartei Mondiale a Naturii la 28 octombrie
1982, unde se reafirma conceptiile asupra patrimoniului natural n care se integreaza speciile
salbatice si habitatul lor si se proclama ca "toate speciile sunt utile pentru om".

2.2.

Institutii specializate ale O.N.U.

Institutiile specializate sunt organizafii Internationale autonome care, datorita raporturilor de

coordonare cu O.N.U. fac parte din sistemul Natiunilor Unite.
Desi prezinta fiecare trasaturi specifice, institutiile specializate au n general urmatoarele
trasaturi comune :

sunt create printr-un tratat multilateral;

au personalitate juridica internationala, functionala si personalitate juridica de drept civil n
cadrul ordinii juridice a statelor unde si au sediul;
adunarea lor generala (Conferinta Generala, Adunare, Congres) este alcatuita numai din
reprezentanti ai statelor, avnd fiecare stat un singur vot;
structura organizatorica are un caracter tripartit, cuprinznd:
a)
un organ reprezentativ, format din toate statele membre si care se ntruneste n sesiuni
periodice ;
b)
un organ administrate (executiv) cu o compunere restrnsa, pentru activitati operative
;
c)
un secretariat (birou) compus din functionari internationali si condus de un secretar
sau director general;
n prezent, exista 16 institutii specializate:
1. Organizatia Natiunilor Unite pentru Educate, stiinta si Cultura (U.N.E.S.C.O
2. Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S)
3. Agenjia Internationala pentru Energie Atomica (A.I.E. A)
4. Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (F.A.O)
5. Organizatia Meteorologica Mondiala (O.M.M)
7

6. Organizatia Internationala Marititma (O.M.I.)

7. Organizatia Internationala a Muncii (O.I.M.)
8. Fondul Monetar International (F M.I.)
9. Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare Agricola (B.I.R.D.)
10. Societatea Financiara Internatiotiala (S.F.I.)
11. Asociatia Internationala pentru Dezvoltare (I.D.A.)
12. Fondul Monetar International (F.M.I.)
13. Organizatia Internationala pentriu Aviatie Civila (I.C.A.O.)
14. Uniunea Postala Universala (U.P.U.)
15. Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (U.I.T.)
16. Organizatia Interguvernamentala Consultativa pentru Navigatie Maritima[10]

2.3. Organisme specializate n domeniul protectiei mediului

Consiliul de legatura pentrui Mediul nconjurator, organ independent, cu sediul la Nairobi,
creat n 1975, pentru a se putea colabora n mod efectiv cu Programul Natiunilor Unite pentru
Mediul nconjurator. Scopul sau l constituie stimularea si dezvoltarea relatiilor dintre P.N.U.E. si
organizatiile neguvernamentale, precum si relatiile dintre acestea din urma.
Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN), a fost nfiintata n 1948, avnd
sediul la Merges (Elvetia), reuneste 29 de natiuni si un numar mare de organizatii nepolitice din
aproape 80 de tari.
Are particularitatea de a fi oficial o organizatie nonguvernamentala. Uniunea Internationala
pentru Conservarea Naturii are ca scop promovarea conservarii si utilizarii durabile a resurselor vii,
ndeplinind n acest sens un rol consultativ pe lnga guveme si diferite institutii de conservare,
colectare si difuzare de informatii pertinente.
Obiectivele organizatiei sunt: evaluarea starii resurselor naturale care pot fi rennoite ;
ncurajarea si pregatirea de masuri de conservare, propaganda pentru a se lua cunostinta de masurile
conservarii si informarea membrilor sai si a diferitelor retele cu care colaboreaza.
Printre cele mai remarcabile realizari ale U.I.C.N. se numara elaborarea, la cererea P.N.U.E.
si cu sprijinul financiar al WWF, a "Strategiei mondiale a conservarii", publicata n martie 1980 si
pregatirea "Cartei mondiale a naturii", adoptata n 1982 de O.N.U.
Strategia are ca scop declarat sa contribuie la promovarea unei dezvoltari durabile, fondata
pe conservarea resurselor vii, prin propunerea de mijloace eficace de gestiune a resurselor naturale
8

autoritatilor publice, institutiilor si tuturor celor implicati n mod direct sau indirect n aceasta
activitate.
Fondul Mondial pentru Protectia Naturii (F.M.P.N.), creata n 1961, cu sediul la Morges.
Este o organizatie neguvernamentala, al carui obiectiv l constituie "procurarea, gestionarea
si utilizarea de fonduri pentru conservarea mediului nconjurator natural la scara mondiala, a faunei,
florei, peisajelor, apei, solului, aerului si altor resurse naturale".
F.M.P.N. joaca un rol important n elaborarea si aplicarea Strategiei Mondiale a Conservarii,
propuse guvernelor tuturor statelor lumii de catre U.I.C.N.
World Wildlife Fund (WWF) a fost creata n 1961, ca fundatie privata de drept elvetian, cu
sediul social initial la Morges, iar din 1979 la Gland (Elvetia). Grupnd n prezent organizatii
najionale si 4 cu statut de asociat, n scopul de a reuni, gera si angaja fonduri pentru conservarea
mediului natural la esalon mondial, ori fauna, flora, peisajele, apa, solul, aerul si alte resurse
raturale, Grupul WWF este un "colector" de fonduri folosite apoi la finantarea proiectelor de
conservare a naturii (n cursul primilor 30 de ani de existenfa contribuind la realizaiea a peste 5000
de proiecte n 130 de tari.).
Din punct de vedere organizatoric, pe lnga structurile clasice : un consiliu de administratie,
comitet executiv si director general, ntlnim un "consiliu international", format din reprezentanti ai
unor organizatii internationale. n ultimul timp, daca preocuparea initiala a WWF, aceea de a :salva
speciile pe cale de disparitie ramne prioritara, un rol important l ocupa finantarea proiectelor
orientate spre stimularea unei dezvoltari durabile.
n prezent WWF acorda prioritate finantarii actiunilor de conservare, pe baza unei strategii
anuale, eleborata mpreuna cu C.I.C.N., precum si aplicarii reglementarilor internationale existente.
Greenpeace, organizatia militanta de aparare a mediului, si-a nceput activitatea n 1971,
cnd un grup de persoane s-au deplasat pe mare, n largul Alaskai, pentru a protesta mpotriva
experientelor nucleare americane. Refuznd orice subventie statala pentru a-si pastra independenta,
Greenpeace (pacea verde) si concentreaza actiunea pe patru mari probleme : activitati e nucleare
(opunndu-se, datorita pericolului pe care l reprezinta, oricarei activitati a ciclului nuclear n
scopuri militare); limitarea folosirii produselor toxice, interzicerea aruncarii lor n apele continentale
si n mare si controlul miscarilor deseurilor toxice; protectia speciilor amenintate din oceane si
protectia stabilitatii atmosferei, actionnd pentru dezvoltarea energiilor nepoluante, pentru reducerea
consumului de energie si pentru reducerea cantitatilor de gaze eliminate din atmosfera. Totodata,
organizatia realizeaza numeroase campanii regionale mpotriva atingerilor aduse mediului.

PROTECIA MEDIULUI N UNIUNEA EUROPEAN

Protectia mediului este una din marile provocari actuale ale Europei, data fiind amploarea
prejudiciilor aduse mediului de catre poluare. Deseurile produse de statele membre se ridica la doua
milioane de tone pe an, cifra crescnd anual cu 10%, acestea afectnd calitatea vietii locuitorilor, n
special din zonele urbane. Uniunea Europeana a fost adesea criticata ca a pus dezvoltarea economica
si comertul naintea problemelor de mediu, ceea ce a condus la o schimbare de optica.
La ora actuala, modelul european de dezvoltare ce nu se bazeaza pe deteriorarea mediului si
saracirea resurselor naturale este recunoscut ca unul avansat.

1. Politica europeana de mediu

Este bine cunoscut faptul ca poluarea nu cunoaste frontiere si, n acest context, efectele sale
locale pot evolua rapid catre cele regionale, continentale si chiar globale, astfel ca, n cadrul Uniunii
Europene (UE), cresterea poluarii ntr-un stat membru va fi repede resimtita si de celelalte ; mai
mult, aspectele protectiei mediului sunt strns legate de cerintele pietei unice, precum si de alte
diferite domenii, precum agricultura, transporturile, energia, politicile industriale si sociale.
Primele orientari ale politicii de mediu a Comunitatilor Europene s-au conturat, ntr-o
maniera formala, abia la nceputul anilor '70.
Tratatele care au instituit, n anii '50, cele trei comunitati europene (economica, a carbunelui
si otelului si Euro-atomul) le-au conferit ca misiune definitorie ameliorarea conditiilor de viata si
munca ale cetatenilor statelor membre si asigurarea unei dezvoltari armonioase a activitatilor
economice.20 Protectia mediului ca atare nu era reflectata n tratatele constitutive, iar preocuparile
de acest gen erau nca izolate. Era perioada dinaintea declansarii crizei economice majore, cu toate
implicatiile ei.
Totusi, chiar n acea perioada a fost recunoscuta necesitatea stabilirii unor norme comune
pentru protectia consumatorilor si n vederea garantarii liberei circulatii a marfurilor ntre statele
membre. Astfel ca primele reglementari comunitare n materie s-au referit, de fapt, la produse :
substance chimice periculoase, autovehicule si detergenti.
La sfrsitul anilor '60, a devenit evident faptul ca se impune o interventie energica si
adoptarea unor masuri globale pentru protectia mediului, n spatiul comunitar european, n fata
exigentelor cresterii economice.
Ca urmare, n 1973 si, apoi, n 1977, au fost lansate primele doua programe de actiune pentru
protectia mediului, axate mai ales pe formularea unor raspunsuri imediate la problemele grave
ridicate de poluare. Erau fixate, astfel, masuri de remediere, cum ar fi reducerea nivelului de poluare
a apelor dulci si a apei marii, reglementarea nivelului maxim de plumb n benzina ori a emisiilor de
dioxizi de azot si sulf.
n acelasi context au fost enuntate mai multe principii, preluate si aplicate si de noile
generatii ale programelor de actiune, printre care remarcam :
10

principiul precautiei n luarea deciziilor cu privire la activitati cu posibil impact asupra

mediului;
principiul "poluatorul-plateste" :repararea daunelor ecologice, precum si costurile sociale
legate de acestea trebuie suportate de eel care a produs dauna ;
principiul potrivit caruia activitatile ntreprinse ntr-un stat membru nu trebuie sa antreneze
degradarea mediului n alt stat;
principiul prevenirii si corectarii pe ct posibil la sursa, n stadiul incipient, a daunelor
ecologice.

Urmatoarele doua programe de actiune pentru protectia mediului, adoptate n 1983 si 1985
au ncurajat masuri pe care le-am putea numi "pro-active", precum utilizarea sporita a resurselor
nepoluante de energie sau recilarea deseurilor, subliniindu-se importanta conservarii resurselor
naturale si a desemnarii unor arii si zone pentru protectia habitatelor naturale.
Odata cu intrarea n vigoare a Actului unic european, n 1987, au fost formulate obligatii
referitoare la luarea n considerare a protectiei mediului si a dezvoltarii durabile, n elaborarea
proiectelor de acte normative comunitare.
Ca urmare, aceste proiecte, n special n domeniul agriculturii s transporturilor, dar si n alte
sectoare, trebuie sa fie supuse studiilor de impact cu privire la potentialele lor efecte asupra mediului
si abia apoi naintate spre aprobare guvernelor statelor membre.
n perioada 1993-2000 a fost aplicat cel de-al cincilea program de actiune, intitulat sugestiv
"Catre o dezvoltare durabila" si care, potrivit titulaturii sale, si-a propus sa promoveze o noua
abordare a problemelor mediului nconjurator, fondata pe principiul dezvoltarii durabile ; n acest
sens au fost stabilite structuri pentru aplicarea Agendei 21, la care au subscris si statele membre ale
UE, n cadrul Conferintei ONU privind mediul si dezvoltarea (Rio de Janeiro, 1992).
Principalele directii de actiune ale acestei noi abordari s-au exprimat sub diverse forme si
dimensiuni, fiind considerate prioritare :

aplicarea completa si eficace a legislatiei comunitare n vigoare;

controlul impactului asupra mediului al tuturor substantelor si surselor de poluare ;
un acces mai bun al publicului la informare si o mai buna diseminare a informatiei;
crearea de noi locuri de munca, o data cu aplicarea masurilor privind protectia mediului.

Fara a dori sa intrarn n detalii, trebuie sa subliniem ca acest program a avut o importanta
deosebita pentru Uniunea Europeana, reconcilierea ntre mediu si dezvoltare fiind una dintre marile
mize careia Uniunea trebuie sa-i faca fata n actuala perioada. El a oferit un cadru pentru definirea
unei noi abordari, reflectnd deopotriva problemele ecologice, activitatile economice si sociale,
precum si perspectivele generale ale dezvoltarii. Continuarea sa fireasca o reprezinta cel de-al
saselea program de actiune pentru mediu, intitulat "Mediul nconjurator 2010 : Viitorul nostru,
optiunea noastra", care si propune sa consolideze perspectivele dezvoltarii durabile, paralel cu
mbunatatirea accesului publicului la informatia de mediu si la luarea deciziilor cu privire la mediu.
Este abordata o diversitate de probleme, precum :
a. integrarea sistematica a politicii de mediu n cadrul celorlalte politici comunitare.
11

Aceasta se realizeaza, de regula, prin stabilirea de proceduri interne bazate pe principiul

studiului de impact, care trebuie sa asigure compatibilitatea actiunilor finantate prin fondurile
regionale ori agricole cu exigentele protectiei mediului. Vointa de compatibilitate cu politicile de
mediu si de integrare a sarcinilor de protectia mediului a actionat deja asupra reorientarii politicilor
agricole si a celor n domeniul transporturilor ale Uniunii.
b. stabilirea de norme ecologice mai stricte n cadrul pietei unice.
n acest caz, este vorba de un imperativ ecologic si economic n egala masura: pentru a fi
competitiva pe plan mondial, industria europeana trebuie sa se adapteze cererii crescnde de produse
nepoluante, corespunzatoare unor norme mai severe de protectie a mediului.
c. dezvoltarea investitiilor n ameliorarea mediului.
Acest aspect a dobndit deja o importanta semnificativa n cadrul politicilor comunitare.
Astfel, Banca Europeana de Investitii (BEI), n cooperare cu alte institutii financiare internationale,
precum Banca Mondiala sau BERD, aeorda mprumuturi pentru realizarea de instalatii de tratare a
deseurilor, statii de epurare, proiecte de ameliorare a calitatii apelor si de reducere a poluarii
atmosferice, a celei sonore etc.
Alte finanfari ale BEI pentru tehnologii de vrf, pentru energie sau pentru dezvoltarea
regionala au avut frecvente efecte pozitive asupra mediului. Numeroase ajutoare din partea Fondului
European de Dezvoltare Regionala au urmarit scopuri si au promovat multiple programe speciale.
Totodata, crearea Fondului European al Mediului confera noi dimensiuni actiunii comunitare n
materie.
d. utilizarea si coordonarea unui evantai cuprinzator de strategii de prevenire si control al
poluarii.
Diversitatea si complexitatea problemelor generate de protectia mediului impun folosirea
unor metode variate, precum : strategii axate pe sursa poluarii, pe substantele sau mediile poluante
ori contra-masuri definind norme de produs, valori limita de emisie, obiective de calitate a mediului
ori masuri de stimulare economica ; aceasta diversitate nu trebuie sa ignore necesitatea unei
coordonari a actiunilor sectoriale, indispensabile pentru a evita poluarea transfrontaliera.
Strategiile si masurile pe care le-am amintit succint se regasesc, de altfel, si n actele
legislative comunitare, fund investite, n cea mai mare parte, cu putere obligatorie. n acest sens,
elaborarea si aplicarea unor norme juridice comunitare pertinente de protectia mediului a constituit,
n ultimii ani, o preocupare majora pentru Comisie si Consiliu.
Uniunea Europeana apare drept un cadru eficient pentru rezovarea multiplelor probleme
legate de protectia mediului, avnd o pozitie favorabila, intermediara fata de cadrul national, deseori
prea strmt, si cadrul mondial ce poate fi lipsit de o forta de constrngere rapida si eficienta. Astfel,
actiunea comuna a celor cinsprezece se exprima printr-o singura voce.

12

2. Cadrul institutional n domeniul protectiei mediului n UE

Politica de mediu a Uniunii Europene este sustinuta de un numar de actori institutionali
implicati n pregatirea, definirea si implementarea sa, si care se afla n permanenta consultare cu
guvernele SM, cu diverse organizatii patronale si profesionale, organizatii neguvernamentale si
grupuri de reflectie (think-tankuri).
Prin diversele atributii pe care le au, acestea contribuie la caracterul sinergic al politicii de
mediu si asigura realizarea obiectivelor (att la nivel legislativ, ct si la nivel de implementare.)
Comisia Europeana, DG Mediu. Directia Generala (DG) Mediu a fost creata n 1981 si este
direct responsabila pentra elaborarea si asigurarea implementarii politicii de mediu. Rolul sau este
de a initia si definitiva noi acte legislative n domeniu si de a se asigura ca masurile astfel adoptate
vor fi implementate de SM.
Consiliul Ministrilor Mediului este parte a Consiliului Uniunii Europene 1 (CUE) si se
reuneste de patru ori pe an (de 2 ori pe perioada unei Presedintii), n scopul coordonarii politicilor de
mediu ale SM. De regula, prima ntlnire care are loc pe perioada unei Presedintii are un caracter
informal, iar la cea de-a doua ntlnire se iau decizii. Deciziile se adopta pe baza de vot majoritar n
codecizie cu Parlamentul European.
Asemenea Parlamentului European, CUE a fost creat prin tratatele fondatoare n cursul
anilor '50. Consiliul Uniunii Europene este principalul organism decizional al UE, reprezinta Statele
Membre ale UE si ia decizii dupa avizul Parlamentului sau n procedura de co-decizie cu acesta. La
ntrunirile CUE ia parte cte un ministru al fiecarui guvern national. Ministrii iau parte la ntrunirile
CUE n functie de subiectele de pe agenda. Daca Consiliul urmeaza sa discute probleme legate de
mediul nconjurator, ministrii mediului din fiecare Stat Membru participa la ntlnire, care atunci
este cunoscut ca si "Consiliul de Mediu".
n acest sector, Comunitatea Europeana are sarcina de a ncuraja o dezvoltare armonioasa,
echilibrata si durabila a activitatilor economice care sa respecte nevoia, n particular, de a asigura
un nivel nalt de calitate a mediului.
Pentra a atinge aceste obiective, reuniunile Consiliului au scopul de a proteja calitatea
mediului, sanatatea umana, utilizarea prudenta si rationala a resurselor naturale si promovarea de
masuri la nivel international si de a negocia problemele de mediul la nivel comunitar, regional sau
global.
CUE este ajutat n activitatea sa de Comitetul Reprezentantilor permanenti ai statelor
membre pe lnga UE (COREPER). Coreper, acronimul francez sub care este cunoscut Comitetul
Reprezentantilor Permanent, este format din reprezentantii permanenti ai Statelor Membre
(ambasadori) si este responsabil cu asistarea Consiliului Uniunii Europene n rezolvarea unor
propuneri sau proiecte de instrumente naintate de Comisie, n stadiul care implica negocieri
preliminare.
El ocupa o pozitie centrala n procesul de luare a deciziilor n Comunitate, fiind n acelasi
timp un forum pentru dialog (ntre reprezentantii permanenti si ntre acestia si autoritatile din tara de
13

origine, dar si un organism de exercitare a controlului politic (prin faptul ca traseaza linii directoare
si supervizeaza activitatea grupurilor de experti). Coreper include doua organisme si anume:
- Coreper I, format din adjunctii reprezentantilor permanenti (se axeaza pe probleme de
mediu ct si probleme economice si sociale);
- Coreper II, format din reprezentantii permanenti (se discuta probleme de politica externa,
financiare, protectie civila).
Buna functionare a Consiliului este legata de buna functionare a Coreper.
Parlamentul European - Comitetul de mediu, sanatate publica si siguranta alimentelor.
Implicarea Parlamentului European n politica de mediu a Uniunii se manifesta prin cooperarea
acestuia cu celelalte institutii si implicarea n procesul de co-decizie. n anul 1973 Parlamentul a
nfiintat un Comitet de mediu. Propunerea de act normative este naintata comitetului de mediu care
produce un raport continnd o schita de opinie.
Schita de opinie este dezbatuta n plenul Parlamentului. Versiunea finala se comunica
Consiliului sau Comisiei, dupa caz. Acest drept de consultare nu are si putere de decizie. Consiliul
nu este restrictionat si nici Comisia nu este obligata sa acorde atentie opiniei Parlamentului. Totusi,
n conditiile n care Tratatele cer Consiliului sa consulte Parlamentul nainte de a adopta o lege,
opinia Parlamentului este importanta pentru ca un act sa fie adoptat.
Comitetul economic si social are un rol consultativ n procesul de decizie si ilustreaza
generalitatea politicii de mediu. Acest Comitet a fost creat prin Tratatul de constituire a Comunitatii
Economice Europene din 1957 cu scopul de a reprezenta interesele diverselor grupuri economice si
sociale. Este format din 222 de membri, mpartiti n trei grupe: patroni, lucratori si reprezentanti ai
unor domenii de activitate (fermieri, meseriasi, profesiuni liberale, reprezentanti ai consumatorilor,
comunitatea stiintifica si academica, cooperative, familii, miscari ecologiste etc.).
Comitetul Economic si Social are trei misiuni fundamentale:
- sa ofere consultanta celor trei mari institutii (Parlamentul European, Consiliul Uniunii
Europene si Comisia);
- sa asigure o mai mare implicare/contributie din partea societatii civile la initiativa
europeana si de a edifica si consolida o Europa apropiata cetatenilor sai;
- sa sporeasca rolul organizatiilor si asociatiilor societatii civile n tarile ne-membre (sau
grupuri de tari), n scopul de a promova dialogul organizat cu reprezentantii acestora si constituirea
unor organisme similare n zonele vizate.
Acest Comitet are, de asemenea, rol consultativ si asigura implicarea autoritatilor regionale
si locale n procesul de decizie la nivel comunitar. Aspectele de mediu sunt responsabilitatea
Comisiei 4, alaturi de planificarea spatiala si de problemele referitoare la politica urbana si energie.
Comitetul Regiunilor a fost instituit pentru a se ocupa de doua mari probleme:
14

1. Aproximativ doua treimi din legislatia comunitara este implementata la nivel local sau
regional, de aceea era logic ca reprezentantii autoritatilor locale si regionale sa aiba cuvntul lor de
spus n cadrul procesului de elaborare de noi legi comunitare.
2. Exista n acea perioada temerea ca cetatenii ar putea fi exclusi de la construirea Uniunii.
Implicarea nivelului administratiei elective cea mai apropiata de oameni, a fost unul dintre modurile
de a depasi aceasta ndepartare.
Tratatele obliga Comisia si Consiliul sa consulte Comitetul Regiunilor n cazul oricarei
propuneri dintr-un domeniu care are repercursiuni pe plan local sau regional.
Deciziile actorilor institutionali implicati n politica de protectie a mediului se iau n
conformitate cu urmatoarele principii stabilite prin Articolul 175 al Tratatului CE:
- ca regula generala, deciziile se iau prin votul majoritatii calificate n Consiliu si prin
cooperarea cu Parlamentul European (PE);
- pentru programele de actiune, se respecta decizia majoritatii calificate n Consiliu si n codecizie cu PE;
- decizii n unanimitate n Consiliu si la consultarea cu PE pentru aspectele fiscale si
masurile privitoare la planificarea teritoriala, utilizarea terenului si managementul resurselor de apa,
precum si a masurilor ce afecteaza politica energetica.
Comitetele de experti si Grupurile de lucru. Comitetele, a caror sarcina este de a acorda
asistenta institutiilor comunitare, sunt implicate n toate etapele procesului legislativ. Comisia
Europeana se consulta n mod regulat cu comitete de experti nainte de a elabora o noua propunere
legislativa.
Aceste comitete, formate din reprezentanti ai mediilor implicate, experti din sectorul privat
sau guvernamentali, permit Comisiei Europene sa ramna deschisa preocuparilor celor vizati de
legislatia respectiva. Exista circa 60 de comitete consultative ce acopera toate sectoarele, iar
jumatate dintre ele se ocupa de probleme agricole.
n Parlamentul European, diferite comitete permanente organizeaza munca membrilor
Parlamentului European.
si Consiliul este asistat de comitete si grupuri de lucru, care pregatesc deciziile. Existenta
anumitor comitete este prevazuta de tratate (de exemplu, Articolul 36 -Comitetul pentru justitie si
afaceri interne), iar altele sunt comitete ad-hoc, precum Comitetul pentru probleme culturale, care
evalueaza propunerile cu privire la cooperarea culturala, pregateste dezbaterile Consiliului si
urmareste actiunile ntreprinse ulterior.
Aceste comitete sunt formate din reprezentanti ai statelor membre plus un membru al
Comisiei. n paralel, diferite grupuri de lucru desfasoara lucrarile pregatitoare pentru Coreper.
Textele legislative adoptate includ principii generale care trebuie respectate. Uneori sunt
necesare masuri mai precise, de transpunere n practica a principiilor. n acest caz, textul prevede
15

instituirea unui comitet n cadrul Comisiei, avnd drept scop adoptarea deciziilor potrivite. Aceste
comitete sunt formate din experti numiti de catre statele membre si sunt conduse de catre Comisie,
iar functionarea lor respecta regulile stabilite de Consiliu printr-o decizie cunoscuta ca Decizia cu
privire la comitologie (1987).

ANALIZA ACTIVITATII IN DOMENIUL PROTECTIEI

MEDIULUI A AGENTIEI NATIONALE PENTRU PROTECTIA
MEDIULUI
3.1. Prezentarea Agentiei Nationale pentru protectia mediului
Agentia Nationala pentru Protectia Mediului este institutia de specialitate a administratiei
publice centrale, aflata n subordinea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile cu competente n
implementarea politicilor si legislatiei din domeniul protectiei mediului.
Agentia Nationala pentru Protectia Mediului a fost infiintata in anul 2004 intr-o perioada de
reforme institutionale majore in domeniul protectiei mediului.
Aderarea Romniei la Uniunea Europeana a constituit pentru societatea romaneasca un
obiectiv strategic fundamental. n baza Hotarrii de Guvern nr.459 din 19 mai 2005 privind
reorganizarea si functionarea ANPM au fost redefinite functiile si atributiile astfel nct sa se asigure
cadrul legal necesar ndeplinirii obligatiilor prevazute in Capitolul 22 din Documentul de pozitie.
Trebuie mentionat faptul ca prin trecerea agentiilor regionale si judetene pentru protectia mediului
din subordinea Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile in subordinea Agentiei Nationale
pentru Protectia Mediului s-a creat cadrul necesar implementarii legislatiei si reglementarilor
comunitare la termenele stabilite.
ANPM este menita sa actioneze pentru a asigura populatiei un mediu sanatos n armonie cu
dezvoltarea economica si cu progresul social al Romniei. Misiunea agentiei noastre, ca de altfel si a
celor opt agentii regionale si 42 de agentii judetene, aflate in subordine directa este de a asigura un
mediu mai bun n Romnia pentru generatiile prezente si viitoare si realizarea unor mbunatatiri
majore si continue ale calitatii aerului, solului si apelor.
ANPM si indeplineste misiunea prin exercitarea urmatoarelor atributii:
planificarea strategica de mediu;
monitorizarea factorilor de mediu;
autorizarea activitatilor cu impact asupra mediului;
implementarea legislatiei si politicilor de mediu la nivel national, regional si local;

16

 raportarile catre Agentia Europeana de Mediu, pe urmatoarele domenii: calitatea

aerului, schimbari climatice, arii protejate, contaminarea solului, apa.
Responsabilitatile ANPM sunt:
asigurarea suportului tehnic pentru fundamentarea actelor cu caracter normativ, a
strategiilor si politicilor sectoriale de mediu armonizate cu acquis-ul comunitar si bazate pe
conceptul de dezvoltare durabila;
implementarea legislatiei din domeniul protectiei mediului;
coordonarea activitatilor de implementare a strategiilor si politicilor de mediu la nivel
national, regional si local;
reprezentarea in domeniul protectiei mediului in relatiile interne si externe, conform
mandatului acordat de catre Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile;
autorizarea activitatilor cu impact potential asupra mediului si asigurarea conformarii cu
prevederile legale;
asigurarea functionarii laboratoarelor nationale de referinta pentru aer, deseuri, zgomot
si vibratii, precum si pentru radioactivitate;
coordonarea realizarii planurilor de actiune sectoriale si a planului national de actiune
pentru protectia mediului.
Agentia Nationala pentru Protectia Mediului este condusa de un presedinte cu rang de
secretar de stat, ajutat de un vicepresedinte cu rang de subsecretar de stat.

17

CONCLUZIE
Marfa, ca rezultat al activitatii umane, are efect asupra mediului cel putin n doua ipostaze,
ca produs al unei tehnologii care este mai mult sau mai putin poluanta si ca obiect al
consumului/utilizarii, proces n cursul caruia iau nastere agenti mai mult sau mai putin poluanti. De
asemenea, circuitul tehnic al produsului de la producator la consumator creeaza un contact marfa factori de mediu, o relatie n ambele sensuri, marfa fiind afectata de factorii de mediu si mediul, la
rndul lui, fiind afectat de marfa.
Este, n aceste conditii, evident ca, ntre multiplele aspecte ale calitatii, definita ca totalitatea
proprietatilor marfii care fac ca marfa sa satisfaca cerintele exprimate sau implicite ale
cumparatorului, proprietatea de a afecta mediul ntr-o masura mai mare sau mai mica ocupa un loc
important.
Asigurarea unei calitatii corespunzatoare a mediului, protejarea lui ca necesitatea
supravietuirii si progresului reprezinta o problema de interes major si certa actualitate pentru
evolutia sociala. n acest sens, se impune pastrarea calitatii mediului, diminuarea efectelor negative
ale activitatii umane cu implicatii asupra acestuia.
Este bine cunoscut faptul ca poluarea nu cunoaste frontiere si n acest context, efectele sale
locale pot evolua rapid catre cele regionale, continentale si chiar globale. Constientizarea pericolului
degradarii si distrugerii elementelor mediului, a nscris att la nivel national, ct si mondial,
protectia si conservarea naturii printre prioritatile umanitatii.
Anumite aspecte ale efectelor crizei ecologice (diminuarea stratului de ozon, ploile acide,
efectul de sera, smogul, desertificarea, diminuarea patrimoniului genetic mondial etc.) afecteaza
umanitatea n general, solicitnd unirea eforturilor tuturor statelor si popoarelor pentru gasirea unor
solutii globale de limitare si prevenire a cresterii lor n continuare.
Aceste aspecte conduc din ce n ce mai mult, la internationalizarea problemelor mediului,
impunnd adoptarea si aplicarea unor principii si reguli comune, cresterea rolului organizatiilor
internationale si de ce nu, crearea unui organism international pentru mediu, la care sa adere toate
statele lumii.
Ca atare, cooperarii internationale privind apararea pacii, securitatii ori drepturilor
fundamental ale omului i se adauga o noua dimensiune, cea privind protectia mediului. Interesul
comun al umanitatii de a apara si conserva conditiile naturale de existenta ale omului (societatii) este
recunoscut ca atare pe toate planurile sociale.
n multe din tarile dezvoltate, produsele care afecteaza mediul peste limita admisa sunt
supuse unor taxe suplimentare, fiind astfel facute mai putin competitive si mai putin atractive n
raport cu produsele care afecteaza mediul n mai mica masura.
Chiar si n absenta unor astfel de masuri fiscale, se constata ca cerintele ecologice reprezinta
unul din factorii de care cumparatorii tin cont tot mai mult la decizia de achizitionare, alaturi de
celelalte aspecte de calitate, de pret, de experienta anterioara a cumparatorului.

18

Agentia Nationala pentru Protectia Mediului a fost infiintata in anul 2004. Misiunea ANPM
este de a asigura un mediu mai bun n Romnia pentru generatiile prezente si viitoare actionand prin
mai multe obiective, printre care si raportarile catre Agentia Europeana de Mediu, pe urmatoarele
domenii: calitatea aerului, schimbari climatice, arii protejate, contaminarea solului, apa. Avand
numeroase responsabilitati privind legislatia, coordonarea activitatilor de implementare si a realizarii
planurilor de de actiune pentru protectia mediului, ANPM este condusa de un presedinte cu rang de
secretar de stat, ajutat de un vicepresedinte cu rang de subsecretar de stat. Pe parcursul anului 2007
ANPM a realizat numeroase actiuni implicate de implementarea directivelor eurpene, ca de
exemplu: documentarea n vederea completarii si transmiterii chestionarelor privind ratificarea
celor trei Protocoale ale Conventiei asupra poluarii atmosferice, grupuri de lucru, limitarea emisiilor
anumitor poluanti n aer proveniti din instalatii mari de ardere, elaborarea Inventarului National de
Emisii pentru anul 2006, etc. Pe parcursul anului 2007 ANPM a realizat diverse raportari cu privire
la realizarea planului de masuri la nivel national, si aactiunilor ntreprinse pentru
implementarea directivelor pe deseuri. Pentru perioada 4 - 8 februarie 2008 s-au propus urmatoarele
obiective: realizarea/reactualizarea inventarului instalatiilor care intra sub incidenta Directivei IPPC
la nivel national si coordonarea acestui proces la nivel regional si local, Limitarea emisiilor anumitor
poluanti n aer proveniti din instalatii mari de ardere n conformitate cu cerintele Directivei
LCP, Acordul privind transportul rutier al marfurilor periculoase, Organizarea si coordonarea de catre
ANPM a Sistemului National de Monitorizare a Calitatii Aerului, radioactivitatii mediului,
Monitorizarea si coordonarea emiterii actelor de reglementare la nivel national si teritorial,
Planificarea de mediu la nivel national, regional si local.

19

BIBLIOGRAFIE

1.Dragulescu N . - De la calitate contractuala la calitate totala Editura Alternative ,Bucuresti

1996
2.Dutu M. - Dreptul international si comunitar al mediului Editura Economica ,Bucuresti 1995
3.Dutu M . - Dreptul mediului ,Editura Economica Bucuresti 1993
4.Ionescu S. Excelenta industriala ,Editura Economica Bucuresti 1997
5.Marinescu D . - Tratat de dreptul mediului Editura All Beak Bucuresti 2003
6.Moldoveanu G.,Dornic C. - Managementul calitatii in sectororul public Editura ASE
Bucuresti 2003
7.Olaru M .Stanciu I. - Bazele merceologiei ,Editura Uranus Bucuresti 1999
8.Petrescu V,Paslaru -

Expertiza merceologica ,Editura ASE Bucuresti1999

9.Purcarea A. - Abalajul ,Editura Expert ,Bucuresti 1999

10.Purcarea A - Relatia produs -ambalaj -mediu inconjurator Editura Expert ,Bucuresti 1999
11.Rojanschi V . - Evaluarea impactului ecologic si auditul de mediu Editura ASE ,Bucuresti
2004
12.Rojanschi V. - Abordari economice in protectia mediului Editura

ASE Bucuresti 2007

13.Stanciu I. - Calitologia ,Renaissance ,Bucuresti 2007

14.Stanciu I. - Managementul calitatii totale ,Editura Preuniversitara Bucuresti 2007
15.Teodoriu S.M - Raspunderea civila pentru dauna ecologica Editura Lumina Lex,Bucuresti
2003

20