Personalități din cinematografie

INTRODUCERE:
Cum s-a format grupul actoricesc de bază al cinematografiei moldoveneşti? Unde îşi
găseau regizorii actori pentru filmele sale? Care erau sursele? Aceasta temă este cercetată
mai detailat în articolul ştiinţific: „Postighaia zakonî kinotvorchestva” („Постигая законы
кинотворчества”), „Legile creaţiei cinematografice - în profunzime”, „Moldavskie actiorî na
ecrane” („Молдавские актеры на экране”), publicat în culegerea „Kinoiscusstvo Moldavii:
istoria, teoria, practica”, „Киноискусство Молдавии: история, теория, практика” („Arta
cinematografică moldovenească: istorie, teorie, practică” Chișinău, „Ştiinţă” 1981, pp. 3-14).

Ca şi în toate cinematografiile lumii, sursa principală pentru filmele moldoveneşti au fost

actorii de teatru, care se adaptau treptat la condiţiile noii arte, în care nu era nevoie să-ţi
exprimi emoţiile tare, ca să te audă şi să te înţeleagă publicul care stă în rîndul 34 din sala
de spectacol. În cinema există pentru acest scop prim-planul şi microfonul, la care poţi vorbi
şi în şoaptă.
În următorii ani instituţiile teatrale superioare de învățământ au început să pregătească
actori pentru cinema şi chiar pentru televiziune, fără să fie nevoie apoi să mai fie învăţaţi
care sînt regulile pe platoul de filmare, căci profesori erau actorii cu experienţă de lucru deja
în cinematografie.

Altă sursă de actori pentru cinema reprezintă aşa-numitele „modele” – actori care nu sunt
profesionişti, însă care au talent să joace în filme şi chiar oameni simpli, care au exteriorul
potrivit pentru un rol sau altul. Astfel, rolul lui V. I. Lenin pentru prima oară a fost interpretat
în cinema în filmul lui S. Eisenstein „Octombrie” de către muncitorul Nicandrov, care
semăna foarte mult cu conducătorul proletariatului mondial. În toate filmele sale clasicul
cinematografiei mondiale S. Eisenstein, inclusiv şi în faimosul „Crucişătorul Potiomkin” filma
actori neprofesionişti. Aceasta metodă era folosită şi de clasicii neorealismului italian. Spre
exemplu, în filmul regizorului De Sica „Hoţi de biciclete” rolul principal a fost interpretat de
un simplu şomer. Cu timpul, aceasta practica a fost depăşită, însă şi astăzi neprofesioniştii
se mai filmează în pelicule artistice. Mai mulţi dintre ei au devenit cu timpul profesionişti
adevăraţi. Astfel de exemple avem şi în filmul moldovenesc – Svetlana Toma şi Maria
Sagaidac. Svetlana Toma după primul său film cu E. Loteanu a absolvit, totuşi, Facultatea
de actorie de la Institutul de Arte de la Chișinău, iar Maria Sagaidac mai continua să
conlucreze cu Loteanu şi alţi regizori fără a avea studii de specialitate. Este matematician
de profesie şi continuă să activeze în calitate de docent la Universitatea de Stat de la
Chișinău. Actorii au venit în cinematografia moldovenească de cele mai multe ori de la
Teatrul muzical-dramatic, de la teatrul „Luceafărul”, de la Teatrul dramatic din Bălţi „V.
Alecsandri”, de la teatrul „A. P. Cehov”, precum şi după absolvirea VGIK-ului şi altor
instituţii teatrale de învăţămînt.

Aproape jumătate din actorii moldoveni, care au evoluat în filmele studioului

„Moldova-film” sunt membri ai Uniunii Cineaştilor din Moldova. La filmările peliculelor
 moldoveneşti au participat mai mulţi actori din alte republici şi ţări, iar actorii
moldoveni, la rîndul lor s-au filmat la alte studiouri.

Sagaidac Maria
Sagaidac Maria ‒ actriţă, docent, doctor în ştiinţe
matematice, pedagog.

S-a născut la 20 octombrie 1942 în comuna

Cuhureştii de Sus raionul Floreşti, Republica
Moldova. A absolvit Facultatea de Fizică şi
Matematică a Universităţii de Stat de la Chișinău în
anul l964, apoi şi-a luat masteratul în Cibernetică la
Universitatea de la Kiev. Docent la Universitatea de
Stat din Chișinău.

În anul 1968 a avut loc debutul său cinematografic. Pe când îşi urma masteratul a fost
invitată să joace rolul principal în filmul regizorului Emil Loteanu „Această clipă”. Primul rol
al Mariei a fost cel al tinerei spaniole Amparo. S-a întâmplat ca M. Sagaidac să cucerească
membrii comitetului artistic de la studioul «Moldova-film», chiar de la primele probe şi
trebuie să vă spunem, că era o selecţie destul de riguroasă. Dânsa era deosebit de
plastică, sinceră, râdea molipsitor, părea că nici nu observă camera. Mulţi debutanţi au frică
de cameră şi nu se pot descătuşa în faţa ei, acesta însă nu a fost şi cazul Mariei.

La una din întâlnirile cu spectatorii, Emil Loteanu a fost întrebat de ce a încredinţat din nou
rolul central (Amparo) unei actriţe neprofesioniste, dumnealui a răspuns zîmbind că „am
văzut în Sagaidac o personalitate, iar personalitatea contează pentru mine cel mai mult. Şi
va deveni, credeţi-mă şi o actriţă bună”. Cuvintele maestrului s-au dovedit a fi profetice,
Maria a jucat strălucitor şi a devenit o actriţă adevărată şi mai ales solicitată, inclusiv şi de
alte studiouri.

Filmografia:
„Această clipă”, 1968 – Amparo ‒ rol central,
„Singur în faţa dragostei”, 1969 ‒ Viorica Vrabie ‒ rol central,
„Ofiţerul în rezervă”, 1971 ‒ Ana,
„Lăutarii”, 1971 ‒ rol episodic,
„Pămînt, Post-restant”, 1972 ‒ studioul „M.Gorki” - Djanina,
„Toate probele sînt contra lui”, 1974 ‒ Catinca ‒ rol central,
„Nicuşor din tribul TV”, 1975 ‒ mama lui Nicuşor,
„Marc Twain contra”, 1976 ‒ Pearl, stenografista lui Marc Twain,
„O întîmplare la festival”, 1976 – Ilinca,
„Noaptea deasupra Chile”, 1976, „Mosfilm” ‒ rol episodic,
„Şi veni va o zi”, 1979 ‒ Oxana,
 „Cum să devii celebru”, 1984 ‒ soţia preşedintelui de colhoz,

Toma (Fomiciova) Svetlana

Svetlana Toma s-a născut la 24 mai 1947 în oraşul
Chișinău, numele ei adevărat este Svetlana
Fomiciova.
În anul 1966 debutează în calitate de actriță în rolul
Ioanei, fiica ciobanului Iluță în filmul „Poienele roșii”,
produs la studioul „Moldova-film” în regia lui Emil
Loteanu, tot el a fost cel care i-a schimbat numele în
Svetlana Toma. Din anul 1969 şi până în anul 1976
este actriţă a teatrului „A. Cehov” de la Chișinău. Iar
începând cu anul 1976 este actriţă a Teatrului
Actorului de Cinema de la „Moldova-film”.
Printre filmele care i-au adus faimă internaţională se
numără „Poienele roșii” - 1966, „Lăutarii” – 1968, „O
şatră urcă în cer” – 1976, „Ana Pavlova” -
1983„Luceafărul”- 1986. Filmul regizorului moldovean
Emil Loteanu «O tabăra urcă în cer» după povestirea timpurie a lui Maxim Gorki (în care
Svetlana Toma a jucat rolul țiganei iubitoare de libertate - Rada, în 1976) a devenit lider al
difuzării în URSS (64,9 milioane de telespectatori), iar Svetlana Toma, conform sondajului
revistei „Ecranul sovietic”, a fost recunoscută ca fiind cea mai buna actriţă a anului.
S-a filmat în filmele mai multor regizori cunoscuţi: V. Vengerov – „Cadavrul viu” (1969), I.
Frid – „Cuvioasa Marta” (1982), P. Ciuhrai – „Oameni în Ocean” (1979), V. Basov – „Şapte
strigăte în Ocean” (1981), V. Akhadova – „Treburile familiei Gaiurov”(1974), R.
Ibraghimbekov –„Solo pentru bariton şi orchestră” (1977), etc.

Filmografia:
„Poienile roşii”, 1966 - Iluţă (Ioana) – rolul principal,
„Această clipă”, 1966 - franțuzoaica,
„Cadavrul viu”, 1968 – ţiganca Maşa,
„Lăutarii”, 1968 – Raminu, mireasa lui Radu Negostin,
„Casa lui Serafim”, 1971 – Sofiica - rol principal,
„Casa părintească”, 1973 - Ileana,
„Fîrtate” | «Войникът от обоза» (URSS, Bulgaria), 1973 - Mariica,
„Treburile familiei Gaiurov”, 1975 - Aişa Safarova, directorul şcolii săteşti,
„O întîmplare la festival”, 1975 - solistă a ansamblului de dansuri „Porumbiţa” Viorica
Moraru – rol central,
„O tabără urcă în cer”, 1976 - Rada – rol central,
„Rădăcinile vieţii”, 1976 - Greta,
„Măsura vinovăţiei”, 1977 (România),
 „Gingaşa şi tandra mea fiară”, 1978 – Tina,

REGIZORI:
La realizarea filmului artistic (de ficţiune), regizorul, ca un conducător experimentat al
întregului proces de filmare, trebuie să ia în consideraţie toate aspectele concomitent: şi
lucrul cameramanului, şi jocul actoricesc, şi ritmul de acţiune al actorilor în cadru, şi
dramaturgia generală a scenei, inclusiv şi care va fi coloana sonoră a fiecărui cadru, dar şi
a întregii pelicule după montarea, sonorizarea şi plasarea finală sincron a sunetului şi a
muzicii.
Noi spunem piesa lui Shakespeare, Moliere, Ostrovskii, Rozov, însă în cazul
cinematografului spunem: filmul lui Griffith, Chaplin, Fellini, Eisenstein, prin aceasta
înțelegându-se, că regizorul are întâietate în calitate de autor al filmului. Desigur, succesul
depinde în mare măsură şi de calitatea scenariului şi de talentul actorilor, al
cameramanului, al pictorului-scenograf, al compozitorului etc., însă regizorul, care a reuşit
să îmbine toate acestea într-un film integral din punct de vedere artistic merită o apreciere
deosebită.
Pentru regizor este important să găsească cheia spre materialul documentar, unghiul corect
de elucidare şi de interpretare a subiectelor propuse.
Cele mai mari succese în teoria şi practica filmului documentar în cinematografia
moldovenească au fost obținute de către — Vitalii Kalaşnikov, Nikolai Harin, Vlad Ioviţă,
Vlad Druc, Anatol Codru, Gheoghe Vodă.

Ioviţă Vlad

Vlad Ioviţă − scenarist, regizor, Artist Emerit al Republicii

Sovietice Socialiste Moldoveneşti (1982), Laureat al
Premiului de Stat din RSSM (1986), membru al Uniunii
Scriitorilor şi Uniunii Cineaştilor.
Născut la 25 decembrie 1935 în comuna Cocieri, raionul
Dubăsari Republica Moldova. A decedat la 23 iunie 1983. A
absolvit şcoala de balet din Leningrad (1954) şi Cursurile
Superioare de Scenaristică de la Moscova (1964). În anii
1966-1983,a colaborat ca scenarist şi regizor la studioul
„Moldova - film".

Filme documentare:
„Piatră, piatră… şi „Fînîna" (ambele în 1966), „Malanca” (1968).

Filmele artistice:
„Se caută un paznic”(1967) − scenarist,
„Nunta la palat” (1969) − regizor,
„Dmitrie Cantemir" (1973) − scenarist şi regizor,
 „Durata zilei”(1974) − scenarist,
„Calul, puşca şi nevasta” (1975) − scenarist şi regizor,

Druc Vlad
Drug Vlad - regizor, scenarist, operator,
pedagog.

Născut la 17 octombrie 1948 în comuna

Pociumbăuţi, raionul Rîșcani, Republica Moldova.
În anul 1972 a absolvit secţia de
documentaristică a Facultăţii de Regie a VGIK-
ului la Moscova şi a activat pe parcursul unui sfert
de secol în calitate de regizor în cadrul Asociaţiei
de Creaţie „Viaţa” a studioului „Moldova-film”.
Din 1986 este lector superior şi şef de catedră la
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice de la
Chișinău, conduce cursul „arta cinematogrtafică”. Începînd cu anul 2000 activează la
studioul independent „Media SDB”.

Filmele documentare ale lui V. Druc întotdeauna reflectă poziţia sa civică clară.
Subiectul acestora este clar şi se profilează pe tot parcursul filmului, filmele realizate de el
au o cultură înaltă a imaginii. Regizorul are grijă în permanenţă şi de calitate coloanei
sonore a filmelor sale, să participe la toate fazele de producere, ba chiar muzica şi
înscrierea fonului gălăgiei se străduie să facă singur. A însuşit profesia de operator de
cinema. Participă activ la lucrul Unii Cineaştilor din Republica Moldova.

Frilmografia (documentarele):
„Pentru a creşte pîinea”, 1971,
„Ciocana Nouă”, 1972,
„Monumentele naturii Moldovei”, 1972,
„Ion Creangă”, 1973,
„Maria Codreanu”, 1973 ‒ scenariu şi regia,
„Dincolo de rampă – Franţa”, 1972,
„Revenirea”, 1975,
„Magistrala Baikal-Amur”, 1976,
„Cîntecul este veşnic viu”, 1975,
„Firul viu”, 1976,
„Pămîntul natal”, 1977,
„Goblenul”, 1978 ‒ scenariul şi regia,
,

Filme artistice:
„Nesfîrşita luna căuşului”, 1984 în colaborare cu Vădim Iacovlev