Emil Loteanu – personalitate a culturii naționale

Credo - Eu am cântat aşa cum am ştiut

Din frunza aspră a iubirii mari.
Senin voi coborî să dorm în lut
Printre ţărani, voievozi şi lăutari.
(Emil Loteanu)
Într-o lume îngustă unde oamenii mici au orgolii nebănuit de mari, unde
talentele veritabile sunt substituite de nulități tot mai des mă gândesc la el, la cel
care a fost poetul plenar - Emil Loteanu...
S-a născut în Basarabia, a făcut studii liceale în România, studii superioare – la
Moscova şi a reuşit să cucerească o lume întreagă, ca să fie, în cele din urmă,
înmormântat într-un pământ străin care i-a fost tot timpul mai ospitalier ca cel de
acasă.
Loteanu Emil Vladimir − regizor, scenarist şi poet. Artist al poporului din
Federaţia Rusă (1980), Maestru Emerit al Artei din RSS Moldovenească (1969),
Laureat al Premiului de stat al RSSM (1991). Născut la 6 noiembrie 1936 în satul
Clocuşna, raionul Ocniţa, Moldova. A decedat la 18 aprilie 2003 la Moscova. A
absolvit de la Facultatea de regie, VGIK de la Moscova, atelierul lui G. Roshal şi Iu.
Ghenica (1962).
Că Loteanu va scrie proză, nu exista nicio îndoială. Regia e o artă plenară, o
artă a sintezei în care se întâlneşte imaginea, muzica, cuvântul. Şi cel mai bine
canavaua filmelor viitoare o poate intui doar regizorul. Scenariile sunt un fel de
proză, doar că mult mai densă, cu mai mult dramatism decât există în proza
obişnuită, căci în proză multe momente sunt lăsate pe seama descrierii.
Cinematografia e imagine şi descrierea vine printr-o altă filieră.
Cinematografia secolului XX a avut un impact asupra societăţii comparabil
doar cu zborul în cosmos. Regizorii şi actorii de cinema erau priviţi şi trataţi ca nişte
semizei.
Evident că sufletul lui Emil Loteanu dornic de afirmare nemărginită s-a
îndreptat spre film. În 1959 regizează primul său documentar Hora mare. Era o
peliculă negru-alb, concepută ca o teză de an, dar din care răzbătea pulsaţia
puternică a unei viziuni originale asupra unei tradiţii seculare. Prin această peliculă,
cultura noastră anunţa un artist capabil să scoată în prim-plan esenţa spiritului
naţional. De fapt, în toate documentarele realizate de Emil Loteanu se conturează
amprenta unui mare creator, a unui om care nu face distincţie între o lucrare de un
act şi o peliculă de lung metraj.
Filmografia lui este una impresionantă, care i-a adus recunoaşterea mondială:
Documentare: Amintiri din copilărie (1960); Piatra, timpul, cântecul (1961);
Almanahul „Viaţa în imagini” (1965); Frescă pe alb (1967); Debuturi muzicale –
’67 (1967); Academicianul Tarasevici (1970); Oraşul meu cu umeri albi de piatră
(1973); Ecoul văii fierbinţi (1974); Eugen Doga (1983); Svetlana Toma (1984);
Grigore Grigoriu (1985).
Mereu în căutare de tinere talente, de talente veritabile, Emil Loteanu a reuşit
să crească o pleiadă de actori şi regizori tineri care au strălucit ca adevărate stele pe
marile ecrane ale lumii: Svetlana Toma, Grigore Grigoriu, Mihai Volontir, Maria
Sagaidac, fraţii Victor şi Mircea Voinicescu-Soţchi, Victor Ciutac, Vasile Brescanu,
Gheorghe Dimitriu ş.a.
El a inaugurat emisiunea televizată „Se caută o stea” şi tot el a fondat şi a
condus studioul Fenix de la Moldova-film, pistă de lansare pentru tinerii regizori. La
fel, el a promovat şi educat tineri regizori la Cursurile unionale de cinematografie.
La Institutul de Arte din Chişinău a condus cursul de teatru şi film. Era un profesor
extrem de exigent ce nu suporta superficialitatea şi nici trişarea în artă. Recunoştea
doar dăruirea totală. Întocmai precum era şi firea lui.
Era mereu în căutare de sine.
În 1985 revine în Moldova, unde, în 1987, la Congresul Uniunii Cineaştilor este ales
preşedinte cu votul unanim al participanţilor, funcţie pe care a exercitat-o până în
1992.
Era mereu în căutare...
De aceea, filmele lui Loteanu nu s-au învechit la schimbarea epocilor, fiindcă au
fost plămădite pe un adevăr istoric, pe un adevăr moral, şi nu pe unul conjunctural.
A fost recunoscut de-o lume ca geniu al contemporaneităţii, şi numai acasă
nimeni nu s-a grăbit să-i recunoască marele talent şi de aceea a murit şi a fost
înmormântat printre străini, fiindcă ai lui nu s-au grăbit să-l recunoască ca fiind de-
al lor.
Steaua lui Emil Loteanu a apus la 18 aprilie 2003, într-un spital din Moscova.
A fost dus pe ultimul său drum de către prietenii de acolo fiind înmormântat în
cimitirul „Vagankovski” din Moscova. Şi abia mai târziu președintele Vladimir
Voronin a insistat ca pe mormânt să i se pună un monument – poate cel din urmă
omagiu din partea Moldovei pe care a iubit-o, a cântat-o, a glorificat-o…
 Mihai Volontir – legenda artei teatrale și cinematografice

Celebrul actor, regizor și interpret Mihai Volontir a păstrat și la o vârstă

înaintată puterea de a merge prin viață cu demnitate. Scena căreia și-a închint viața a
fost a teatrului ”Vasile Alexandri” de la Bălți. A fost iubit deopotrivă de români, dar
și de vorbitorii de limba rusă care au avut parte de filmele pe care le-au putut
înțelege și rolurile sale excepționale jucate pentru Mosfilm. A reușit să păstreze cu
înțelepciune relația de armonie dintre adevărul realității și personajele de teatru și
film care nu l-au făcut pe el celebru, ci el, actorul desăvârșit a putut să facă din
personaje simple – roluri de excepție. I-au fost propuse, uneori chiar a fost constrâns
să joace și altceva, adică, nişte secretari de partid sau fel de fel de alţi conducători,
mai şterşi, mai fazi, mai insipizi şi atât de pozitivi şi de dulcegi, de să dezguste până
la scârbă, el însă a refuzat cu îndârjire aceste roluri pe care nu știa și nu vroia să le
joace.
Născut la 9 martie 1934, „în satul Glinjeni, plasa Rezina, județul Orhei,
România”, de la vârsta de la 18 ani a început să predea ca învățător la școala rurală
din satul Păpăuți, Rezina. A făcut studii la Școala pedagogică din Orhei în 1952-
1955, după absolvirea cărora a fost numit în funcția de director al căminului cultural
din satul Lipceni, raionul Rezina.
Începând din anul 1957 este actor la Teatrul Național „Vasile
Alecsandri” din Bălți, unde debutează în spectacolul „Chirița din Iași” în rolul
Surugiului, devenind în scurt timp principalul interpret al unor personaje de prim-
plan.
A debutat ca actor de film la studioul cinematografic „Moldova-Film” în anul
1967 în filmul lui Gheorghe Vodă și Vlad Ioviță „Se caută un paznic”, interpretând
rolul lui Ivan Turbincă. Au urmat mai multe filme, fiind solicitat să se filmeze şi la
alte studiouri în roluri centrale precum „Mosfilm”, studioul „A. Dovjenco” de la
Kiev, „Azerbaidjan-film” ş. a. Printre aceste roluri se numără şi rolul central în
filmul „Această clipă” 1969,  al regizorului E mil Loteanu. M Volontir a interpretat
rolul unui romantic vagabond Mihai Adam, care devine voluntar şi participă
benevol la luptele cu franchiştii. În anul 1973 Mihai Volontir a jucat rolul
eminentului om de stat al Moldovei, savantului-filosof, istoric, lingvist − Dimitrie
Cantemir în filmul autobiografic cu acelaşi titlu. Pentru acest rol I s-a oferit Premiul
Național al RSSM în anul 1971.
În anul 1978 pe ecranele ţării a apărut filmul „În zona atenţiei deosebite”, în
rolurile centrale s-au produs Mihai Volontir şi Boris Galkin. Filmul era unul de
acţiune despre exerciţii militare de proporţii, cu implicarea tuturor tipurilor de
unităţi militare. Acest film a ocupat poziţia a cincea în anul 1978 la capitolul topul
vizionărilor. În anul 1981 a fost filmată continuarea acestui film – „Manevra de
răspuns”, rolurile centrale fiind interpretate de aceeaşi actori. Chipuri puternice, cu
caracter au fost create de M. Volontir şi în filmele „De la Bug şi pînă la Visla” şi „O
întîmplare în patratul 36 – 80”.  Serialul „Ţigan” a avut cea mai mare priză la public
1979, soarta ţiganului Budulai, despre rătăcirile sale pe pămînt în căutarea fericirii şi
libertăţii. Filmul a avut o audienţă de milioane de telespectatori. M. Volontir a intrat
în rol atît de organic, încît mulţi, fără să ştie numele actorului, au început să-l
numească Budulai, ca în film, crezînd că acesta şi este numele său adevărat. Ca
urmare a acestui succes, dar şi a dorinţei spectatorilor s-a filmat continuarea
serialului „Întoarcerea lui Budulai” 1985. Mihai Volontir s-a filmat în circa 30 de
filme.
I-au fost conferite următoarele titluri şi premii: Artist al Poporului  din RSS
Moldovenească 1984, Artist al Poporului din URSS 1988, Laureat al premiului de
Stat al Republicii Moldova (1976 – pentru rolul din filmul „Dimitrie Cantemir”),
Laureat al premiului de Stat al RSFSR, premiul cinematografic al fraţilor Vasiliev
(1980 − pentru interpretarea rolului lui Volentir „În zona atenţiei deosebite”). În
anul 2000 Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului XX a
filmului moldovenesc, a primit titlul „Pentru merite deosebite în promovarea
valorilor culturii Republicii Moldova”, iar în anul 2009 i-a fost conferit titlul
„Doctor Honoris Causa” al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.
Mihai Volontir a fost o personalitate cu demnitate, patriot al neamului, care în
scenă și în viață a pledat pentru valorile naționale. Talentul cu care a fost înzestrat și
modestia de care dădea dovadă au cucerit publicul și i-au asigurat renumele.