Lucrare individuală

la tema nr. 2 „Miologia”

 LUCRARE INDIVIDUALĂ

Cuprins:
1. Miologia – generalită ți
2. Clasificarea mușchilor și particularită țile lor morfofuncționale
3. Fiziologia mușchilor
4. Topografia abdomenului. Etajele și regiunile abdomenului și importanța
lor aplicativă
5. Locurile slabe ale abdomenului. Canalul inghinal – particularită țile de
structură și funcții.

Mersul lucrării.
1. Miologia – generalități
Miologia este partea anatomiei care are ca obiect studiul mușchilor și formațiunile
anexate lor.
Miologia generală descrie particularită țile generale ale mușchilor și activitatea
lor biomecanică  în cadrul aparatului locomotor. 
Miologia specială descrie în mod sistematic fiecare mușchi în parte, în ordinea
grupă rii lor pe segmente corporale.
Totalitatea mușchilor din organism formează sistemul muscular care împreună cu
sistemul osos formează sistemul locomotor (locomoție-mișcare).
Muşchii sunt organele mişcă rii; ei au o porţiune mijlocie, activă – corpul
(pântecele), format în special din ţesut muscular, şi capete tendinoase (tendoanele),
formate din ţesut conjuctiv dens. Tendoanele nu au proprietatea de a se contracta şi
servesc pentru inserţia (fixarea) muşchilor. Ele se deosebesc printr-un luciu caracteristic şi
o culoare albă -gă lbuie. Unele sunt foarte rezistente, suportând o greutate de câteva sute de
kilograme.
Cu ajutorul capetelor tendinoase muşchii se inseră de obicei pe diferite
segmente, mobil articulate ale scheletului. Unii muşchi însă se pot insera şi pe fascii, pe
diverse organe (muşchii globului ocular, limbii etc), pe piele (pe faţă şi gât) etc.
Fiecare muşchi este constituit din multe mii de fibre musculare striate, dispuse
paralel şi legate prin straturi de ţesut conjunctiv lax în fascicule de gradul întâi. Acestea se
unesc în acelaşi fel în fascicule de gradul al doilea, al treilea etc. Tot muşchiul este
acoperit cu o membrană subţire de ţesut conjunctiv (epimisium). Uneori (în muşchiul
deltoid şi marele muşchi fesier) fasciculele sunt atât de mari, încât se vă d cu ochiul liber şi
condiţionează structura fibroasă grosieră a muşchiului.

2. Clasificarea mușchilor și particularitățile lor

morfofuncționale
 Muşchii îndeplinesc o mare muncă şi, fiind organe active, se caracterizează printr-un
metabolism intens. Deacea ei sunt bogaţi în vase sangvine, prin care sângele îi
aprovizionează cu substanţe nutritive şi oxigen şi îndepă rtează din muşchi produsele de
descompunere. Afară de vasele sangvine, în muşchi există şi vase limfatice prin care se
scurge limfa.

Vase sangvine vase limfatice

Funcţionarea muşchilor o reglează sistemul nervos. În legă tură cu aceasta, în ei sunt
fibre nervoase, ce se termină prin receptori şi efectori. Receptorii sub formă de ramifică ri
terminale ale nervului senzitiv sau de fusuri neuro-musculare cu structură complexă , se
află atât în ţesutul muscular, cât şi în cel tendinos. Receptorii recepţionează gradul de
contracţie şi relaxare al muşchilor, dând naştere senzaţiei cunoscute sub demunirea de
simţ muscular. Datorită acestui simţ, omul determină , în particular, poziţia pă rţilor
corpului să u. Alte terminaţii nervoase – efectorii – se află în substanţa contractilă a
fibrelor musculare sub formă de ramificaţii libere sau terminaţii specializate ale nervului
motor. Ei transmit muşchiului excitaţia venită de la centrul nervos.
Afară de aceasta, în muşchi se termină încă fibrele nervilor simpatici. Impulsurile
transmise de ele mă resc gradul de recepţie a ţesutului muscular la excitaţiile venite de la
centrii motori.
Clasificarea mușchilor
Clasificarea mușchilor schiletici are loc în raport cu: regiunile corpului, forma și
structura, funcția, dezvoltarea, articulațiile, orientarea fascicolelor musculare, așezarea
anatomo-topografică .

 Clasificarea muschilor scheletici in functie de localizare:

1. Muschii capului
- muschii mimicii
- muschii masticatori
2. Muschii gatului
- platisma
 - sternocleidomastoidian
- suprahioidieni
- infrahioidieni
- scaleni
3. Muschii trunchiului
- muschii spatelui si ai cefei
- muschii antero-laterali ai toracelui
- muschii natero-laterali ai abdomenului

4. muschii membrului superior

- muschii umarului
- muschii regiunii anterioare a bratului
- muschii regiunii posterioare a bratului
- muschii regiunii anterioare a antebratului
- muschii regiunii posterioare a antebratului
- muschii regiunii laterale a antebratului
5. muschii membrului inferior
- muschii anteriori ai bazinului
- muschii posteriori ai bazinului
- muschii anteriori ai coapsei
- muschii posteriori ai coapsei
- muschii mediali ai coapsei
- muschii anteriori ai gambei
- muschii laterali ai gambei
- muschii posteriori ai gambei
 În funcție de localizare mușchii pot fi:
1. Profunzi (ex. oblicul intern)
2. Superficiali (ex. oblicul extern)
 După forma corpului:
Forma şi dimensiunile muşchilor, ca şi direcţia fibrelor musculare în interiorul lor,
sunt în strânsă legă tură cu funcţia pe care o îndeplinesc.
1. Muşchii lungi se întâlnesc acolo, unde amplitudinea mişcă rii este mare (de exemplu
la membre).
2. Muşchii scurţi se află acolo, unde amplitudinea mişcă rii este redusă (de exemplu,
între vertebre).
3. Muşchii laţi se află mai
ales pe trunchi, intrând în
componenţa peretelui
cavită ţilor (de exemplu,
muşchii abdomenului),
stratului super ficial al
spatelui şi pieptului.
Având numeroase fibre,
care pornesc în câteva
direcţii, muşchii laţi
asigură o mare variaţie a
mişcă rilor şi contribuie
totodată la întă rirea
 pereţilor care formează cavită ţile corpului. Tendoanele muşchilor laţi sunt plate, au
o suprafaţă mare şi se numesc aponevroze.
4. Muşchii circulari sunt dispuşi în jurul orificiilor corpului (de exemplu, muşchiul
orbicular al gurii) şi prin contracţia lor le îngustează ; deaceea ei sunt numiţi
constrictori sau sfinctere.
5. Mușchi evantai sunt lați doar la un capă t (de exemplu temporalul).
6. Mușchi radiari (de exemplu diafragma).

 În dependență de funcția exercitată deosebim:

1. muşchi flexori şi muşchi extensori – situaţi în faţa sau în spatele axului
transversal al articulaţiei
2. muşchi adductori – situaţi înăuntrul axului sagital al articulaţiei;
3. muşchi abductori – situaţi în afara axului sagital al articulaţiei;
4. muşchii rotatori înăuntru – ocupă o poziţie internă faţă de axul longitudinal al
articulaţiei;
5. muşchii rotatori în afară – ocupă o poziţie externă faţă de axul longitudinal.
6. muşchii pronatori
7. muşchii supinatori.
 După numărul de articulații peste care trec:
1. Nearticulați, lungi (ex. diafragma)
2. Monoarticulați, scurți(ex. maseterul)
3. Biarticulați (ex. Tricepsul brahial)
4. Poliarticulari, lungi (ex. Flexorul profund al degeteloe)
 După ultrastructură ( după contracția
musculară):
1. Mușchi neted
• acest tip de mușchi se gă sește la nivelul
organelor interne, cum ar fi: peretele tubului
digestiv, uter, vase de sânge etc.
• sunt mușchi care acționează involuntar.
2. Mușchi striat sau scheletic
• este tipul cel mai frecvent întâlnit.
• este alcă tuit din mai multe fibre
musculare.
• se fixează pe oase direct sau prin
intermediul tendoanelor.
• controlează mișcă rile corpului sau ale
anumitor segmente ale acestuia.
• sunt mușchi controlați voluntar.
3. Mușchi cardiac sau miocard
• este un tip particular de mușchi, specific
cordului.
• este format dintr-un țesut muscular care
are caracteristicile structurale intermediare între
mușchiului striat și cel neted.
• este, în același timp, capabil să își asigure
propria stimulare urmată de contracție, adică are
autonomie.
  După numărul captelor inserție:
1. Circulari - fără nici un capăt de origine, de exemplu orbicularul gurii;
2. Simplu - cu un capăt de origine, de exemplu coracobrahialul;
3. Biceps - cu două capete de origine, de exemplu bicepsul brahial;
4. Triceps - cu trei capete de origine, de exemplu tricepsul sural, pectoralul mic;
5. Cvadriceps - cu patru capete de origine, de exemplu cvadricepsul femural;
6. Cu mai multe capete de origine, de exemplu dințatul anterior.

 După numărul de segmente la corp:

1. Monogastrici, de exemplu brahialul;
2. Digastrici, de exemplu digastricul suprahioidian;
3. Metamerici, de exemplu dreptul abdominal.

Muşchiul nu funcţionează niciodată izolat. Îndeplinirea diverselor mişcă ri ale

corpului se obţine prin acţiunea coordonată a mai multor muşchi.
 Dupăgrupările funcţionale:
1. muşchi sinergişti – îndeplinesc aceeaşi mişcare;
2. muşchi antagonişti – îndeplinesc mişcări în direcţii opuse;
3. muşchi fixatori – sunt antagonişti în timpul încordării lor simultane.

3. Fiziologia mușchilor
Mușchii reprezintă principalii efectori ai organismului.
După aspectul la microscopul optic fibrele musculare sunt de 2 tipuri:
1. Striate
mușchii scheletici asigură tonusul, postura, echilibrul, mimica și mișcă rile
voluntare,
miocardul cardiac asigură activitatea de pompă ritmică a inimii,
2. Netede
Mușchii netezi asigură buna funcționare a circulației, motilitatea digestivă
și excretorie, acomodarea vederii, nașterea, alaptarea etc.
Indiferent de particularită țile morfologice și de rolul lor specific, toți mușchii se
caracterizează prin proprietatea de a transforma energia chimică în energie mecanică .
Sistemul muscular somatic, alcă tuit la om, din aproximativ 434 de muşchi, reprezintă
cca. 40,5 din greutatea corporală ; din acest procent, 10% îl reprezintă muşchii netezi din
pereţii organelor interne şi vaselor de sânge împreună cu muşchiul cardiac. Un muşchi
striat este alcă tuit din mai multe elemente:

 corpul muscular,

 tendonul,

 joncţiunea tendino-musculară ,

 inserţia muşhiului,

 tecile sinoviale,
  vasele şi

 nervii.

Muschii scheletici, cei care sustin postura corpului si dinamica lui, sunt formati dintr-
o multime de celule musculare (fibre musculare). Numarul de fibre musculare depinde de
marimea muschiului si poate varia de la cateva sute la cateva mii de fibre. Intregul muschi
este acoperit si protejat de tesutul fascial conectiv, care este continuat cu tesutul conectiv
care acopera fiecare fibra, tendon, os, nerv si vas de sange.

Fibrele musculare sunt unite între ele

prin ţesut conjunctiv dispus în jurul
sarcolemei, unde formează endomisiumul.
Fibrele musculare se grupează în fascicule,
înconjurate de asemenea de o teacă
conjunctivă numită perimisium. Corpul
muşchiului, care cuprinde, toate fasciculele de
fibre musculare, este acoperit şi el de ţesut
conjunctiv ce poartă numele de epimisium.
Proprietățile mușchilor
 4. Topografia abdomenului.
Etajele și regiunile abdomenului și importanța lor aplicativă
Apdomenul reprezintă o parte a trunchiului dintre torace și bazin. Limitele peretelui
ventral al abdomenului nu corespund limitelor cavită ții abdominale, deoarece cranial ea se
extinde în cavitatea toracică , iar caudal în cavitatea bazinului.
Mușchii abdomenului sunt mușchi lați și participă la formarea pereților antero-laterali
și posteriori ai abdomenului.
Aponevroza muşchiului oblic extern se aruncă de pe spina iliacă anterioară superioară
pe tuberculul pubian formând ligamentul inghinal, palpabil în regiunea inghinală ; el nu
totdeauna coincide cu plica inghinală , situată la limita dintre abdomen şi coapsă .
Muşchii abdomenului, precum şi muşchii din regiunile vecine delimitează o serie de
şanţuri, importante pentru explorarea diagnostică a peretelui abdominal. Astfel între
proeminenţele muşchilor drepţi abdominali pe linie mediană se află şanţul median
anterior, care corespunde liniei albe şi începe în fosa epigastrică – gropiţa, formată la
nivelul apendicelui xifoid; aproximativ la mijlocul şanţului se află ombilicul. Marginilor
laterale ale muşchilor drepţi abdominali le corespund şanţurile longitudinale laterale ale
abdomenului, care încep în fosa subcostală – o depresiune puţin pronunţată de la nivelul
cartilajului coastei XI, pe fundul că reia se proiectează punctul cistic (punct dureros în caz
de afecţiuni ale vezicii biliare).
Însă şi proeminenţele drepţilor abdominali sunt stră bă tute de câteva depresiuni
transversale – şanţurile transverse, cauzate de intersecţiile tendinoase mult mai pronunţate
în partea supraombilicală , mai ales la bă rbaţi.

Abdomenul este impartit in 9 cadrane:

1. Hipocondrul drept - Este zona dreapta
subcostala; aici se afla = lobul drept
al ficatului , colecistul (vezica biliara) , iar
mai in profunzime se situeaza rinichiul drept.
2. Hipocondrul stang - Aici se afla
= splina , o parte din stomac,  flexura
splenică  a colonului , o parte din rinichiul
stâng şi din intestinul subtire
3. Epigastrul - Este zona corespunzatoare in
popor "furcii pieptului", iar aici se afla
= stomacul si  lobul stang
al ficatului , pancreasul şi duodenul
4. Flanc drept - Este zona in care se afla
= Cecum, colonul ascendent, flexura
hepatică  a colonului, o parte din rinichiul
drept şi din intestinul subtire

5. Flancul stang - Este zona lateral stanga a

abdomenului, in care sunt localizate  = colonul descendent  si  ureterul stang (canalul prin
care urina de la rinichiul stang ajunge la vezica urinara), portiuni din rinichiul stâng şi din
intestinul subtire
6. Mezogastrul - Sau regiunea mijlocie a abdomenului; aici sunt localizate =  
pancreasul , colonul transvers  si intestinul subtire. Jejunul, ileonul, o parte din duoden, din
colon şi din rinichi şi vasele sanguine abdominale principale
7. Fosa iliaca dreapta - Sau zona din partea dreapta inferioara a abdomenului; aici se afla =
apendicele , cecul (fundul intestinului gros)  ,  ovarul drept si  intestinul subţire
8. Fosa iliaca stanga - Aici  se afla =   ovarul stang. porţiuni din intestinul subţire, colonul
descendent şi sigmoid
9. Hipogastru - Regiunea situata sub ombilic; aici se afla = vezica
urinara , rectul (terminatia intestinului gros) , colonul sigmoid , uterul  si  o parte din
intestinul subţire          
5. Locurile slabe ale abdomenului. Canalul inghinal –
particularitățile de structură și funcții.
Din zonele slabe (afectate de herniere) fac parte canalul inghinal (cu orificiile
superficial şi profund şi fosele inghinale medială şi laterală din peretele posterior), linia
albă , inelul ombilical, linia semilunară , triunghiul lombar, tetragonul lombar.
Pe suprafaţa peretelui abdominal orificiul superficial (subcutanat) al canalului inghinal
se proiectează în locul de intersecţie a unei linii verticale, trasate la 2 cm lateral de linia
mediană şi a unei linii ce trece la 2 cm mai sus de ligamentul inghinal (sau în zona, aflată
la 3,5 cm de la linia mediană pe traiectul ligamentului inghinal şi la 2,5 cm mai sus şi
lateral de tuberculul pubian). El poate fi explorat prin somatoscopie (constatarea unei
proeminenţe în caz de hernie) şi prin palpare. Pentru aceasta mai întâi este depistat
tuberculul pubian şi după ce se concretizează proiecţia orificiului, acesta e explorat cu
degetul ară tă tor (indexul) prin intermediul pielii scrotului. Aceasta se ia în vârful degetului
cu care se înaintează în sus de-a lungul funiculului spermatic până când se depistează
orificiul extern. În normă prin annulus inghuinalis superficialis poate fi întrodusă numai
pulpa degetului; o hernie incipientă poate fi depistată prin ridicarea presiunii
intraabdominale (se propune subiectului examinat să tuşească ).
Fosele inghinale de pe peretele posterior al canalului se proiectează în conformitate cu
proiecţia plicelor ombilicale de pe faţa internă a peretelui anterior al abdomenului.
Acestea se proiectează în felul urmă tor:
- plica ombilicală mediană – în dreptul liniei albe;
- plica ombilicală medială – pe linia oblică , care leagă ombilical cu orificiul superficial
al canalului inghinal;
- plica ombilicală laterală – pe linia, care porneşte de la jumă tatea ligamentului
inghinal spre mijlocul distanţei dintre ombilic şi marginea laterală a dreptului abdominal.
Prin urmare lateral de proiecţia plicei laterale (care conţine vasele epigastrice inferioare)
se va proiecţia fosa inghinală laterală , iar între plica laterală şi cea medială (ultima
conţine ligamentul ombilical lateral – artera ombilicală obliterată ) se află proiecţia fosei
inghinale mediale.
Orificiul profund al canalului inghinal se proiectează pe zona de proiecţie a fosei
inghinale laterale, la 1,5 – 2 cm mai sus de porţiunea medie a ligamentului inghinal.
Deasemenea palpatoric, cu degetele, se explorează segmentul supraombilical al liniei albe,
unde pot apă rea mai frecvent hernii, inelul ombilical şi segmentul subombilical al liniei
albe.
Linia semilunară (Spiegel) se proiectează pe partea supraombilicală a şanţului
longitudinal lateral al abdomenului; explorarea ei constă în palparea acestui şanţ.
 Triunghiul lombar (J. L. Petit) se proiectează în gropiţa lombară superioară aflată între
proeminenţele crestei iliace, marginii posterioare a oblicului extern al abdomenului şi a
marginii laterale a marelui dorsal, unde poate fi explorat palpatoric.
Puţin mai sus de această gropiţă se află proiecţia tetragonului lombar (Grynfelt, Krause
sau Lesgaft), care poate fi explorat somatoscopic.

Canalul inghinal
În regiunea inghinala peretele abdominal este traversat de catre funiculul spermatic
(la barbat) sau ligamentul rotund al uterului (la femeie), printr-un traiect intraparietal
numit canal inghinal, care are o lungime de 4 - 5 cm. si are directie oblica, infero-medial,
aproximativ paralel si situat superior de ligamentul inghinal.
Are 4 pereti (anterior, posterior, superior si inferior) si 2 orificii (orificiul inghinal
superficial si orificiul inghinal profund)
PERETII CANALULUI INGHINAL
Peretele anterior al canalului inghinal >>> portiunea inferomediala a aponevrozei m. oblic
extern abdominal
Peretele posterior al canalului inghinal
 cel mai slab perete al canalului inghinal, ceea ce determina producerea la nivelul lui
a herniilor inghinale
 format de catre fascia transversalis, in intervalul dintre: superior - marginea
inferioara a m. transvers; lateral - fascia iliaca; inferior - buza posterioara a lig.
inghinal; medial - marginea laterala a tecii m. drept abdominal.
Fascia transversalis este intarita de structuri fibroconjunctive
 medial
 lig.reflex (Colles)
>> grup de fibre conjunctive care trec postero-inferior de funiculul spermatic (lig.rotund al
uterului)
>> provine din aponevroza m.oblic extern contralateral si se insera la nivelul tuberculului
pubic, crestei pubiene si buzei posterioare a lig.inghinal, la nivelul extremitasii lui mediale
 tendonul conjunct (falx inguinalis aponeurotica) >> format de fibre conjunctive
desprinse din aponevrozele anterioare ale mm.oblic intern si transvers abdominal
>> se arcuieste trecand succesiv anterior, medial si apoi posterior de funiculul spermatic
(lig. rotund)
>> se insera pe tuberculul pubic si extremitatea mediala a crestei pectineale
 lig. lui Henle > constituit din fibre care se intind de la marginea laterala a tecii
m.drept abdominal (linia arcuata) la lig.pectineal
> are forma triunghiulara, cu baza fixata pe lig.pectineal cu care se contopeste
> marginea mediala fuzioneaza cu teaca dreptului abdominal
> marginea laterala este curba si libera
 lateral >> lig.interfoveolar Hesselbach > format de fibre ale fasciei transversalis,
intinse de la linia arcuata la buza posterioara a lig.inghinal si partea laterala a
lig.pectineal
> profund de el are traiect a.epigastrica inferioara (ram al a.iliace externe)
Peretele superior al canalului inghinal >>> marginile inferioare ale mm.oblic intern si
transvers
Peretele inferior al canalului inghinal il formeaza lig.inghinal
 acesta reprezinta condensarea fibrelor inferioare ale aponevrozei m.oblic extern
abdominal; se intinde intre spina iliaca antero-superioara si tuberculul pubic
 lig.inghinal are forma unui jgheab cu concavitatea superior; pe buza posterioara a
acestuia se insera fascia transversalis iar buza anterioara se continua cu aponevroza
m.oblic extern abdominal
ORIFICIILE CANALULUI INGHINAL
orificiul inghinal superficial
 situat imediat supero-lateral de tuberculul pubic, subcutanat >> tuberculul pubic
poate fi folosit ca reper pentru palparea orificiului inghinal superficial
 are forma ovalara, alungita, cu axul mare paralel cu fibrele aponevrozei oblicului
extern
 pe laturi este marginit de condensari ale fibrelor aponevrozei oblicului extern
o        stalpul lateral (crus lateralis)
o        stalpul medial ( crus medialis)
o        intre cei doi stalpi se arcuiesc fibre aponevrotice denumite fibre intercrurale;
acestea solidarizeaza stalpii delimitand supero-lateral orificiul inghinal superficial
   fibrele intercrurale sunt partea slaba a orificiului superficial; aceste fibre cedeaza usor la
presiunea sacului herniar
 la acest nivel aponevroza m.oblic extern se continua in jurul elementelor funiculului
spermatic ca fascie spermatica externa
 posterior, orificiul inghinal superficial este intarit de fibre conjunctive provenite din
aponevroza m. oblic extern contralateral; acestea formeaza stalpul posterior (crus
posterior, lig.reflex al lui Colles)
orificiul inghinal profund
 se gaseste preperitoneal, la nivelul fasciei transversalis care se continua la acest
nivel cu fascia spermatica interna;
 la nivelul marginii mediale a orificiului inghinal profund fascia transversala este
intarita de catre lig.interfoveolar; pe fata posterioara a acestui ligament au traiect
vasele epigastrice inferioare
 orificiul inghinal profund este situat la aproximativ 3 cm.superior de mijlocul
lig.inghinal, la jumatatea distantei dintre spina iliaca antero-superioara si tuberculul
pubic
 corespunde fosetei inghinale laterale a peritoneului parietal
 prin acest orificiu trec herniile inghinale oblice externe
LIGAMENTELE OMBILICALE SI FOSETELE INGHINALE
La nivelul peretelui posterior al canalului inghinal, in tesutul preperitoneal converg spre
ombilic urmatoarele formatiuni
 uraca - banda fibroasa mediana rezultata din obliterarea ductului alantoidian; ia
numele de lig.ombilical median si se intinde intre inelul fibros ombilical si vezica
urinara
 portiunile fibrozate ale arterelor ombilicale > devin ligg.ombilicale mediale
> sunt situate lateral, de o parte si de alta a uracai
 vasele epigastrice inferioare
o        impropriu mai sunt denumite ligg.ombilicale laterale
o        plasate lateral de precedentele
o        corespund marginilor mediale ale orificiilor inghinale profunde
Ligg.ombilicale intinse intre ombilic si pelvis determina formarea, spre cavitatea
peritoneala, a unor cute peritoneale care se numesc plici ombilicale
Peritoneul parietal anterior formeaza intre plicile ombilicale o serie de depresiuni
peritoneale numite fosete inghinale, depresiuni care corespund peretelui posterior al
canalului inghinal >> la nivelul fosetelor inghinale incepe e-vaginarea structurilor
parietale in cursul producerii herniilor inghinale
FOSETELE INGHINALE sunt
 foseta supravezicala
cuprinsa intre uraca si lig.ombilical medial
pe aici se produce evaginarea parietala in cursul herniilor inghinale oblice interne
 foseta inghinala mediala
cuprinsa intre lig.ombilical medial si vasele epigastrice inferioare
pe aici se produc hernii inghinale directe (sunt hernii de slabiciune a peretelui abdominal)
 foseta inghinala laterala
lateral de vasele epigastrice inferioare
inapoia orificiului inghinal profund
la acest nivel se produc herniile inghinale oblice externe, cele mai frecvente, caracterizate
ca hernii 'de efort'