Academia de Muzica Teatru si Arte Plastice

Referat:
Istoria Teatrului Universal
Moliere

Controlat: Sfetlana
Tirtau
Elaborat:Liuda
Boiarinova
Dramaturgie-Scenaristica 2014

Opera lui Moliere nu se circumscrie nici spatiului, dar nici timpului. Ea nu

apartine numai vietii unei epoci sau a unei societati, ci tuturor virstelor vietii. Opera
lui Moliere exprima trecutul, prezentul si, in masura in care omul de maine va fi
mostenitorul omului de ieri si de azi, viitorului. Aruncind o privire asupra ei, vom
observa insa reflectindu-se in aceasta vasta oglinda figura Frantei.
Moliere se nascuse cu o inclinatie atit de mare pentru teatru, incit a fost cu
neputinta de a-l impiedica sa se faca actor. Abia isi sfirsise studiile in care reusise in
chip desavirsit si se insoti cu mai multi tineri de virsta sa si cu aceeasi pasiune lua
hotarirea sa injghebeze o trupa de actori pentru a merge in provincie sa joace
teatru. Tatal sau, bun burghez din Paris si tapiser al regelui, necajit de hotarirea
luata de fiul sau, a incercat sa-l determine prin toti prietenii sai sa paraseasca acest
gand. Nici rugamintile, nici mustrarile prietenilor sustinute de promisiunile sale n-au
avut darul sa-l convinga.
In piesele lui Moliere sunt multe momente care te fac sa rizi, teatrul sau a fost mai
mult decit o masca a risului pe care el a iubit-o. Moliere, actor si regizor pasionat,
era un intelectual, lucru care nu reiese de la prima vedere, ci numai daca-i studiezi
cu atentie piesele. N-a pledat nici o cauza, decit in perele sale, unde interpreteaza si
acuzatorii, si acuzatul, si prin urmare, il descoperim intr-o dubla postura. Comunica
cu oamenii printr-o radiografie a vietii interioare, vorbind cu foarte multe voci, vocile
personajelor sale.
Intelectualul Moliere cunoscuse din anii copilariei lumea pestrita a unui Paris care
cocheta cu forme de viata burgheza, fara a fi uitat coloratul spectacol medieval, in
care teatrul popular deschidea portile spectacolului stazii. Cartierul Halelor, in care
se nascuse Moliere, era locul cel mai animat din Paris, centrul care atragea ca un
magnet energiile. Autorul lui Tartuffe este insa putin legat de un spatiu delimitabil
sau de psihologia identificabila a unei categorii sociale. Nefiind expresia unei clase,
Moliere nu este nici expresia unei epoci anume. La fel ca Shakespeare, Goethe sau
Caragiale, opera lui este o expresie a esentei umane.
Ce stia Moliere si ce nu stia Boileau, care-i sugerase sa ramina doar scriitor, este o
intrebare la care se pot primi multe raspunsuri. In cazul sau, dramaturgul, regizorul
si actorul alcatuiesc in mod fericit si singular figura creatorului unic. Se determina
reciproc in modul cel mai natural cu putinta. Chiar daca astazi nu putem decit intui
cum arata in epoca o reprezentatie teatrala, in textul molieresc se simte sa conduca
actiunea, conferindu-i un caracter scenic natural, fara ocolisuri inutile sau
excesiva, literaturizare, cit si in expresia propriu-zisa, care nu intimpina nici o
dificultate de rostire pe scena, asa cum apare de multe ori chiar la mari scriitori, in
perioada barocului si a clasicismului. Moliere scria in versuri sau in proza cu aceeasi
usurinta, fapt rar in secolul al 17-lea. Nu era insa interesat de calitatile poetice ale
textului, care pot face din teatru o buna lectura literara, dar care, pe scena, isi pierd
mult din valoare sau ramin simple ornamente care suna bine. Dimpotriva, versul nu
e la el mai mult decit un instrument natural de exprimare, iar calitatile poetice se
reduc de fapt la mijloacele tehnice folosite cu virtuozitate. Fata de Corneille si
Racine, alexandrinul, vers atit de cultivat de francezi in tot secolul clasic, e mai
putin livresc la Moliere, care gaseste resurse de naturalete uneori nebanuite. Nimic
din solemnitatea versului alexandrin nu transpare in felul in care il foloseste Moliere.

Aceasta pentru ca interesul lui este scenic si nu trebuie sacrificat niciodata de

dragul frumusetii literare a unui pasaj.
In aceasta forma ce dobindeste aparenta naturaletii, este turnata cea mai
cuprinzatoare perioada de timpuri, comartimente, mentalitati, definite insa deloc
schematic, pe toata scara creatiei comice, pina la acele amanunte care ies din
tipare previzibile si care fac ca un personaj sa aiba farmec ori de cite ori te intorci la
el. Moliere a fost pina in adincul sufletului un neobosit observator al lumii. Viciul,
prostia, uritenia, faternicia, slabiciunea sunt omenesti.
N-a crutat pe nimeni si nimic, conform principiului lui Terentiu: Sunt om, nimic din
ce-i omenesc nu-mi este strain. Moliere nu s-a crutat nici pe sine insusi.
Contemporanii lui au ajuns la concluzia ca in Harpagon l-ar fi avut ca model pe tatal
sau. Pe Moliere nu-l persecuta insa ideea conformitatii cu viata. Omul de teatru
desavirsit stie ca teatrul nu reproduce, ci creeaza o alta realitate, iar aceasta
realitate este condusa de el catre ceea ce place publicului. Despre Moliere, Voltaire
afirma ca a fost un filosof si in teorie, si in practica. Un filosof, am putea adauga,
dotat cu spirit innoitor, construindu-si teoria teatrala exprimata implicit in opera, in
focul practicii. De altfel, la baza acestei filosofii a lui Moliere se afla bunul-simt moral
care il sustine si il inspira, un bun-simt strain atit de onoarea medievala, cit si de
morala scolastica. Risul cosiderat pe rind trompeta nebunilor, lumina de fulger a
bucuriei sufletesti, supapa de siguranta a vietii si a optimismului ei, poate fi
deopotriva un act de protest dar si unul de acceptare, pentru ca e mai usor sa-i faci
pe oameni sa plinga decit sa rida. Risul molieresc este, in fond, risul-plinsul
comediei de moravuri. La mijlocul secolului al 19-lea, Sainte-Beuve definea risul lui
Moliere, dar si pe Moliere in raport cu valoarea morala a risului: Acest om cunostea
slabiciunile si nu se mira de ele. Facea binele mai mult decit credea el. Se bizuia pe
vicii si indignarea sa cea mai arzatoare se prefacea in ris. Privea omenirea aceasta
trista ca pe un copil bolnav si fara leac, pe care trebuie sa-l indrepti putin si sa-i alini
durerile, mai ales facindu-l sa petreaca.
Tipuri si caractere, personaje ale caror nume au devenit substantive comune,
sinonime cu tot atitea trasaturi si compartimente umane, situatii antologice pentru
definirea unei tipologii, replici memorabile, gestica si mimica pe masura, toate se
gasesc in multe dintre cele 36 de piese in versuri sau in proza scrise de Moliere.
Clasic prin examinarea si valorificarea tipologiei umane, clasic prin viziune, Moliere,
spirit independent, incalca regulile cu acea superba candoare specifica geniilor, in
plin secol al canoanelor:
Moliere face parte din veacul in care a trait prin pictura unor metehne si prin
folosirea costumelor, dar e mai curind al tuturor timpurilor, e omul naturii umane.
Nimic mai bun, ca sa ai de la inceput masura geniului sau, decit sa vezi cu ce
usurinta se alatura veacului sau si cum tot asa se desprinde de el, cit de exact i se
adapteaza si cit de grandios il depaseste.
Atingind universalul, Moliere a devenit universal. In februarie 1973, la moartea
dramaturgului, ideea ca Moliere este contemporanul nostru s-a aflat in prim-planul
discutiilor. Actorul Ion Lucian inregistra in 1953, pentru Teatrul National Radiofonic,
rolul lui Covielle din Burghezul gentilom, in regia lui George Teodorescu. L-a jucat
apoi cu succes pe Moliere pe scena si a avut ocazia de a participa la inmormintarea
dramaturgului, Moliere, care se considera parintele comediei moderne.

Secolul al 17-lea apartine din punct de vedere cultural Frantei, in special sub
domnia Regelui-Soarelui aparind mari scriitori intrati in galeria de aur a literaturii
universale. Stralucirea culturala a epocii lui Ludovic al 14-lea face parte din politica
de grandoare a acestui rege unic. Academiile infiintate erau destinate supravegherii
tuturor domeniilor de activitate artistica si intelectuala, iar trufia regelui mentor
exprimata intr-o fraza era, in fond, cit se poate de motivata, daca luam in
considerare dezvoltatea fara precedent a vietii culturale franceze in cei 72 de ani de
domnie (1643-1715): Puteti, domnilor, sa judecati consideratia de care va bucurati
pentru ca v-am incredintat lucrul care este pentru mine cel mai important din lume:
gloria mea.
Fara intelegerea acestei ambiante unice create de Ludovic al 14-lea, ca si
colaboratorul sau apropiat, Jean-Baptiste Lully. La inceputul acestui veac comedia
era in plina criza. In anii -30 ai secolului, dramaturgi ca Jean Mairet (1604-1686),
autor al comediei Complimentele ducelui dOssonne (Les Galanteries du duc
dOssonne, 1632) si al mai multor tragicomedii, si Pierre Corneille incercasera sa o
scoata din letargie. Dar perioada de stralucire a comediei franceze avea sa fie
cuprinsa in sfertul de veac care inseamna apogeul clasicismului francez, intre 1661
si 1685. Rolul lui Moliere, care isi scrie marile comedii incepind cu 1659, este
fundamental nu numai pentru istoria comediei, ci pentru configurarea clasicismului
francez si, intr-un fel, pentru universalizarea doctrinei. La fel cum, sub pana lui Lully,
baletul de curte se transforma in opera. In timpul Regelui-Soare, Moliere devine
regele comediei gratie varietatii subiectelor pe care le dezvolta, diversitatii de
stiluri, tehnicii dramatice perfecte si expresiei unice, iar italianul de origine plebee,
Lully, regele muzicii. Micul florentin siret, cu un fizic oarecare dar inteligent, impune
muzica la curte de la Versailles, creind repede o adevarata dictatura estetica. In
fastul palatului regal, in splendoarea luxului de la Versailles, colaborarea cu Moliere
intre 1661 si 1673, in comediile-balet Pisalogii, Casatorie cu de-a sila, Printesa
din Elida, Amorul doctor, Sicilianul, George Dandin, Domnul de
Pourceaugnac, Amantii magnifici, Burghezul gentilom, Psyche, Bolnavul
inchipuit, este hotaritoare pentru cariera muzicianului. Lully este primul exemplu
notoriu de muzician asimilat culturii franceze. Spre deosebire de altii, ajunge pe
timpuriu in Parisul care a stiut atita vreme sa modeleze in spiritul sau personalitati
complet diferite ca gust si educatie. Venit la 11 ani in Franta, in 1643, s-ar putea
spune ca viitorul compozitorul oficial al curii de la Versailles s-a format intelectual
n acest orizont cultural. Biografia ar contrazice prin urmare problema de fond a
asimilarii. Opera, dimpotriv, o confirm. Nu tim exact ct de multe a apucat s
nvee copilul Lully de la Carissimi, plecind din Florenta la 11 ani. E cert insa ca,
gasind in Franta o forma de arta muzical care nu l satisfcea, baletele
melodramatice cu personaje mitologice, continind probabil istorisiri in versuri, si-a
intors privirea catre opera italiana, aflata la o prima vrst de aur prin Monteverdi.
Acomodarea stilului italian la ceea ce considerm noi astzi tradiia teatrului francez
din secolul al XVII-lea, la formele distincte ale tragediei lui Racine i la comedia
molieresc, a generat formele noi ale muzicii lui Lully, ntemeietorul operei franceze,
al unui gen de spectacol care nu mai avea dect vag legtur cu punctul de
pornire.

Prodigioasa sinteza dintre povestirea muzicala de tip italian si verbul verbul

poetic francez l-a nlat pe Lully pn la universalitate, acesta fiind de fapt un
ideal atins n acel sfrit de secol al XVII-lea. Putea oare s existe n lumea veacului
al XVII-lea conjunctur mai nobil ntre muzic i poezie? i nu numai mai nobil,
dar i mai aproape de rdcinile cele mai ascunse ale adevrului uman? Nu e
nevoie s rspundem la ntrebrile criticului francez, rspunsul este coninut n ele.
Asimilarea s-a produs fr nici un obstacol pentru c dictatorul Lully era un
compozitor de geniu, care nu a simit nici o dificultate n a modela o materie
muzical strin dup specificul limbii franceze i al spiritului francez. Ca fapt
anecdotic, moartea compozitorului n 1687 nu e lipsit poate de o ncrctur
simbolic. Ea s-a datorat unei lovituri n picior pe care domnul Lully i-a aplicat-o
singur cu mniosul baston dirijoral, n timp ce dirija un Te Deum.
Moliere este fiul bogatului tapiter din strada Saint Honore, si al Mariei Cresse, el a
fost botezat la 5 ianuarie 1622, in Biserica Saint-Eustache. Data nasterii nu se
cunoaste. La 11 ani inscris la prestigiosul College de Clermont, scoala iezuita. Exista
multe povesti despre timpul petrecut aici, de la exigenta exagerata a tatalui, la
intilnirea cu printul de Conti. Viitorul dramaturg ar fi fost elevul filosofului Pierre
Gassendi, dar informatia nu e sigura. Cert este ca a fost un prieten apropiat al
abatelui La Monthe Le Vayer, fiul lui Francois de La Mothe Le Vayer, filosof sceptic,
una dintre figurile libertinajului erudit din secolul al 17-lea, in anii pe cind abatelui,
Moliere scrie un sonet dedicat batrinului Le Vayer. In acesti ani de studiu, in care
lumea pariziana era sedusa de Fizica lui Epicur, Moliere ar fi tradus, dupa spusele
contemporanilor, poemul De rerum natura ai lui Lucretiu.
Cind a implinit virsta de 18 ani, tatal sau i-a predat titlul de tapissier du Roi si
oficiul asociat de valet de chambre, care ii dadea posibilitatea de a fi in contact cu
regele. In 1642, dupa ce absolvise dreptul la orleans si fusese inscris in Barou timp
de sase luni, il aflam urmand cortegiul regal la Narbonne. In dupa-amiaza zilei de 30
iunie 1643, impreuna cu iubita sa Madeleine Bejart, un frate si o sora a acesteia,
actori si alti asociati, fondeaza trupa LIllustre Theatre (Ilustrul Teatrul), care,
dupa doi ani, va trece prin mari dificultati financiare. Protejata contelui de Modene,
de la care ar fi avut un copil, Madeleine Bejart era mai mare cu patru ani ca Moliere.
Era frumoasa, galanta, dotata cu mult spirit, stia sa cinte si sa danseze frumos;
cinta la tot felul de instrumente; scria versuri si proza incantatoare iar in
conversatie era teribil de amuzanta. Era in plus una dintre cele mai bune actrite ale
secolului si interpretarea sa fermecatoare inspira toate pasiunile prefacute ce se
puteau vedea in teatru, spune Georges de Scudery. Rolul ei cel mai bun a fost
Epicharis din Moartea lui Seneca de Tristan LHermite.
In ciuda eforturilor facute mai ales in secolul al 19-lea, nu se stie daca Armande,
viitoarea sotie a lui Moliere, era fiica sau sora Madeleine Bejart, prima directoare a
trupei Ilustrul Teatrul. Cind devine directorul companiei, in iulie 1644, JeanBaptiste de Poquelin adopta numele sau Moliere care de fapt e un pseudonim,
inspirat de numele unui mic sat din sudul Frantei. In 1645, reclamat de creditori,
este inchis pentru datorii la Chatelet, dar eliberat dupa citeva zile la interventia
tatalui sau. Oricum, soarta Ilustrului Teatru pare pecetluita, cel putin la Paris.
Trupa Pleaca intr-un lung turneu in provincie, care va dura aproape 14 ani, rastimp
de prefaceri, treceri sub protectia unor persoana influente, intilniri mai mult sau mai
putin profitabile. Actorul Charles Dufresne preia la un moment conducerea trupei

care joaca la Albi, Carcasonne, Nantes, Touluse, Narbonne, Grenoble, Lyon,

Bordeaux, Montpellier, Avignon, Dijon, Rouen, unde Moliere il intilneste pe Corneille.
In 1650 el preia din nou conducerea trupei, care trei ani mai tirziu intra sub
protectia printului de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, si imprumuta
numele acestuia. Prietenia avea, insa, sa se termine mai tirziu, cind Conty s-a
alaturat inamicilor lui Moliere din Parti des Devots (Partidul Bigotilor), in
scandalul cu Tartuffe. La Lyon, domnisoara Duparc, cunoscuta sub numele de La
Marquise, se alatura trupei. La Marquise era curtata, zadarnic, de Pierre Corneille,
devenind mai tirziu iubita lui Jean Racine. Racine i-a oferit lui Moliere tragedia sa
Theagene et Chariclee (una dintre primele lucrari scrise dupa parasirea studiilor
teologice), dar Moliere nu a interpretat-o, desi l-a incurajat pe Racine sa-si continue
cariera artistica. Din aceasta perioada dateaza primele farse ale dramaturgului, in
parte pierdute. Prin 1652, la Pzenas, obinuia s frecventeze prvlia brbierului
Gly. Se aeza ntr-un fotoliu, care se pstreaz i astzi, i observa cu atenie
clienii, ca mai trziu Caragiale la berrie. Aceast lung peregrinare datorat
meseriei de actor este atipic pentru scriitorii epocii, foarte puin dispui s
cltoreasc. Vorba lui Paul Hazard, marii clasici au fost sedentari.
Printre primele comedii care i se pot atribui cu certitudine lui Molire este
Nechibzuitul sau Boroboaele (Ltourdi ou Les Contretemps), intrig n versuri, n
cinci acte, reprezentat la Lyon n 1655 i publicat n 1662. Sursele care au stat la
baza acestei piese sunt Zpcitul (LInavvertito) de Niccol Barbieri zis Beltrame,
dar i o prelucrare a acesteia din 1654, Lamant discret ou Le Matre tourdi,
datorat poetului francez Philippe Quinault, cunoscut mai mult pentru libretele de
oper scrise pentru Lully. Llie dejoac mainaiunile valetului iste Mascarille,
interpretat de Molire, un maestru al limbajului plin de formule pitoreti, nainta
direct al lui Scapin i al lui Figaro. Repetiia este formula prin care Molire creeaz
comicul din aceast pies, din care nu lipsesc accentele satirice, intriga avnd o
funcionalitate mecanic, cu rdcini n commedia dellarte. Mademoiselle Duparc
Nu, Lucile, nu m-ai iubit niciodat, o replic din Dragoste cu toane (Le Dpit
amoureux), este elocvent pentru tema piesei aezate sub semnul divertismentului,
cu intrig amoroas complicat. Chinurile dragostei i deghizrile sunt materie
tradiional n comedie. Convins c Lucile s-a cstorit cu Valre, raste i face
reprouri vehemente, iar nenelegerea i duce aproape de ruperea relaiei. mprii
ntre iubire i amorul propriu, nici unul dintre ei nu se decide s ia iniiativa pentru a
se mpca. Pe de alt parte, Dorothe, care-l iubete pe Valre, se deghizeaz n
biat, din pricina unei probleme complicate de motenire. Dar totul se termin cu
bine i cele dou cupluri vor cunoate fericirea. Dintre cele trei cstorii din aceast
pies, cea mai surprinztoare este aceea dintre Gros-Ren, valetul lui raste i
Marinette (pe care o interpreta Madeleine Bjart), subreta Lucilei. Exploatnd
complicaiile i neprevzutul unor intrigi complexe, Molire d acum o lovitur de
teatru, crend un adevrat cuplu de ndrgostii i rafinnd tiparul comic obinuit.
Sursa acestei piese ce pstreaz nc accente ale commediei dellarte, ar putea fi
Linteresse (Cupiditatea, 1581) de Nicol Secchi, de altfel una dintre sursele lui
Shakespeare pentru A dousprezecea noapte. Le Dpit amoureux a fost jucat n
premier n decembrie 1656, la Bziers, apoi la Paris, n 1658 i publicat n anul
1662.

Trupa lui Molire revine la Paris n 1658 i joac la Luvru, cu un oarecare succes,
tragedia Nicomde a lui Corneille i farsa Le docteur amoureux (Doctorul
indragostit), n prezena regelui Ludovic al XIV-lea (24 octombrie 1658), cruia
dramaturgul-actor i cerea cu mult plecciune s ngduie a-i prezenta unul dintre
acele mici divertismente care-i aduseser oarecare faim i cu care nveselise
provincia. Primete titlul de Troupe de Monsieur (Monsieur era fratele regelui) i
cu ajutorul acestuia, se altur unei companii italiene faimoase de commedia
dellarte, instalindu-se in sala de la Petit-Bourbon, unde joaca in zilele de luni,
miercuri, joi si simbata. Alaturi de farsa in maniera italiana Doctorul indragostit, in
registrul lui La Grange, regizor al trupei lui Moliere, mai sunt mentionate Cei trei
doctori rivali, Invatatorul, ale caror texte s-au pierdut, apoi Gros- Rene ecolier, a
carei premiera a fost la 18 mai 1659, Doctorul pedant, 18 iunie 1660; Gorgibus in
sac, 31 ianuarie 1661.
n 14 septembrie 1661 s-a jucat Le Fagotier ou Le Mdecin par force (Legtura de
vreascuri sau Doctor de nevoie) iar n 16 aprilie 1663 Molire pune n scen La
Jalousie de Gros-Ren (Gelozia lui Gros-Ren), urmat, n 17 ianuarie 1664, Marele
Bent cu un fiu la fel de ntng ca tatl su, apoi de Casaque (25 mai 1664).
Principialul i severul Boileau critic grosolnia farsei n general i grosolniile lui
Molire, spunnd c sunt demne de Tabarin, arlatan de blci. Respectivul se
numea Jean Salomon, se nscuse la Paris n jurul anului 1584 i era socotit regele
farsorilor. Referindu-se desigur la Doctorul ndrgostit, Boileau regreta c s-a
pierdut acea micu comedie, remarcnd totodat c exist ntotdeauna ceva
frapant i instructiv n aceste lucrri mrunte.
Publicata in 1819, satira Doctorul zburator, jucata la Paris, in 18 aprilie 1659 dar
scrisa probabil mult mai inainte, (intre 16451654, Molire ar fi scris Doctorul
ndrgostit, Cei trei doctori rivali, nvtorul, Doctorul zburtor, Gelozia
mzglitului), este un remarcabil exercitiu de tehnica actoriceasca; intrari si iesiri
rapide din scena, deghizari multiple si aproape simultane intr-un ritm alert. Titlul
pare imprumutat de la Dominique Lanni sau de la comedia italiana Il medico
vollante iar subiectul de la Edm Boursault (16381701), care va ataca coala
nevestelor ntr-o comedie intitulat Portretul pictorului sau Critica colii nevestelor,
strnind replica lui Molire din LImpromptu de Versailles.
Tema Doctorului zburtor, fars ntr-un act, cu apte personaje i 16 scene, este
curent la Molire: doctorul iste, farseur i arlatan, prin care se satirizeaz
medicina i medicii vremii. Valre este ndrgostit de Lucile, fiica lui Gorgibus.
Pentru a zdrnici planul acestuia de a-i castori fata cu Villebrequin, Valre e
sftuit s gseasc rapid un doctor care s-i recomande bolnavei prefcute Lucile
s stea n mijlocul naturii i s inspire aer proaspt, scpnd astfel de
supravegherea tatlui. Doctorul de ocazie este Sganarelle, valetul lui Valre. Satira
la adresa arlataniei cu morg se transform n episod burlesc, comicul de situaii i
de limbaj atingnd virtuozitatea (Scenele 4-5).
Inspirata din nuvela a patra a Zilei a saptea din Decameronul lui Boccacio sau dintrun scenariu de commedia dellarte, Gelozia mizgalitului, scrisa cind se afla in
provincie, i-a fost atribuita lui Moliere de catre Viollet-le-Duc, ingrijitorul editiei de
opere complete din 1819. Alti editori il considera ca autor pe Dominique Lanni.

Argumentul paternitatii molieresti se afla in faptul ca scene si replici din aceasta

farsa se gasesc aproape neschimbate in finalul piesei George Dandin.
Inc de la nceputurile carierei sale, Molire contureaz limpede caracterele
personajelor i, fr a exclude divertismentul, provoac rsul prin critica social,
punnd n lumin contradiciile i excesele comportamentale, uneori n culori
stridente. Astfel, el denun excesul de preiozitate n Preioasele ridicole, lipsa de
jen n Pislogii, obsesia ascensiunii sociale n Burghezul gentilom, aspiraia,
considerat excesiv, a femeilor de a nva n Femeile savante, atracia maniacal
suscitat de medicin n Bolnavul imaginar .a.m.d.
La Petit-Bourbon se joac n premier n 18 noiembrie 1659 (publicat n 1660), n
completarea tragediei Cinna de Corneille. Succesul obinut de aceast fars ntr-un
act, n proz, n care dramaturgul denuna limbajul pompos adoptat de preioasele
dar i de preioii vremii, a fost uria, comparabil cu cel Cidului. n ciuda unei
opoziii care va deveni n timp tot mai serioas, piesa a cunoscut 56 de reprezentaii
la Paris i 5 la Curte. Pentru prima dat, Molire combin farsa cu comedia de
moravuri, inta satiric fiind clar. Era primul atac direct la adresa acelei nobilimi
snoabe, superficiale i afectate, pe care dramaturgul o detesta.
Dei regele susinea demersul molieresc, personajele influente ale saloanelor se
impun i se pare c pentru o scurt perioad piesa este interzis. Preioasele
ridicole se bazeaz n primul rnd pe observaia personal i doar n mic parte pe o
comedie italian pierdut i pe romanul abatelui de Pure, (Preioasa sau Misterul din
iatac, 1656).
Diferii contemporani Tallemant des Raux, abatele dAubignac, Sauval, abatele
Cotin struie n ideea c Molire a avut n vedere persoane anumite, printre care i
prietene din cercul domnioarei de Scudry. n prefaa la ediia imprimat, Molire
ncearc unele atenuri: nu s-a gndit s pun n cauz saloanele pariziene; s-a
referit dac l-am putea crede doar la nfumurri i naiviti ale unor provinciale.
n realitate, intenia satiric este evident. Molire ia atitudine ntr-un proces literar
n care erau angajate persoane i opinii diferite. Spiritului su atent, cu observaia
ascuit i ptrunztoare, nu-i era greu s surprind anume manierisme din salonul
domnioarei de Scudry, de natur s ntrein o mod a versului uor i nflorat, a
madrigalelor i improvizaiilor (impromptus) afectate, a unor prezumii i frivoliti
ale spiritului cu pretenii de art i intelectualitate rafinat. Molire se simea mai n
acord cu tabra din jurul contesei de Suze, n care se milita pentru o literatur mai
serioas i mai natural, ca i cu punctele de vedere ale unor scriitori ca Gombould,
Sarrasin, Pellisson, Sorel .a., dumani ai literaturii cochete, cu dulcegrii romaneti
i false subtiliti ale preiozitii, partizani n schimb ai tradiiei poetice franceze.
Preioasele sunt dou gsculie de provincie, Magdelon i Cathos, fiica i nepoata
bughezului Gorgibus. Acesta le duce la Paris pentru a le marita. Lecturie fetelor se
rezuma la romanele pretioase ale vremii, in special ale domnisoarei de Scudery, ale
carei personaje le amintesc in conversatie. Numele Magdelon este un diminutiv, aic
cu sens ridicol, al lui Madeleine, trimiterea fiind directa la domnisoara Madeleine de
Scudery. La Grange si Du Croisy, pretendenti respinsi, pun la cale o mistificare: isi
trimit valetii, pe Mascarille si Jodelet, in salonul pretioaselor pentru a le incinta cu
limbajul lor baroc si ridicol si a le face astfel de ris. Cei doi servitori isteti se dau

drept gentilomi. Primul ar fi, nici mai mult, nici mai putin decit Marchizul de
Mascarille, celalalt, Vicontele de Jodelet. Gluma e intr-adevar cruda, mai ales ca
Mascariille nu este pentru stapinul sau decit un zapacit infumurat. Pina la urma
farsa va fi denuntata chiar de cei doi stapini, care isi dezbraca valetii de hainele
false, umilindu-se exemplar pe pretioasele de provincie.
Se discuta despre poezie, muzic, teatru, trimind sgei la adresa rivalilor de la
Htel de Bourgogne, despre vitejiile militare, Cathos declarnd c are o slbiciune
grozav pentru oamenii de arme, despre parfumuri. Cnd Mascarille le invit s
miroas prul pudrat al perucii, afectata Magdelon zice c sublimul e micat de el
n chip fermector. Sublimul Coquelin an n rolul lui Mascarille, n 1888 vrea s
nsemne creierul. Cathos gsete penele aceluiai Mascarille ngrozitor de
frumoase. Preiozitatea, spune La Grange la nceputul piesei, n-a mbolnvit
numai Parisul, ci s-a ntins i n provincie i cel mai indicat s-i bat joc de ele este
valetul care se crede om de duh, cci astzi nimic nu e mai rspndit ca omul de
duh. Valetul are veleiti literare cu care se mndrete. Scena n care le recit
preioaselor un catren improvizat n casa unei ducese e o satir acid a
romanelor erotice de o precaritate absolut, care cucereau inimile domnioarelor
de salon. (Actul 1, scena 9).
ngrond situaiile, caricaturiznd extrem personajele, folosindu-se de libertile
comediei, Molire foreaz realitatea, lucru amendat chiar i de critica literar
modern. Cum am putea admite c domnioara de Scudry a numit vreodat
oglinda drept sftuitorul graiilor? i credem cu adevrat c preioasele cereau
lacheilor lor s le vehiculeze comoditile conversaiei?
Dup o jumtate de an de la premiera Preioaselor ridicole, n 18 mai 1660, Molire
prezint farsa Sganarelle sau ncornoratul nchipuit, crend un alt tip de personaj.
Brbatul care se crede nelat triete cu convingerea c e plin de caliti. Tema
aceasta a cuplului, afirm Vito Pandolfi, inaugureaz seria comediilor inspirate din
drama-cheie a instituiei familiale pe care se ntemeiaz viaa social. [] n felul
acesta se rupe tradiia schemei plautine, a celei renascentiste i a comediei de
improvizaie, care aduce n scen iubiri supuse conflictelor i echivocurilor, dar
ncheiate cu cstorii potrivite. n comediile lui Molire gsim contopite cele dou
motive, dar ceea ce domin i conteaz din punct de vedere psihologic este obsesia
nelciunii.
Influena tehnicilor commediei dellarte, bine asimilate de la partenerul italian al lui
Molire, Tiberio Fiorelli, cunoscut pentru Scaramouche, se resimte n Sganarelle, dar
tema relaiilor conjugale este evident mbogit, autorul pedalnd pe falsitatea lor,
cu o not de pesimism. Tema va fi reluat mult mai trziu, cu alte coordonate, de
Luigi Pirandello. Ct despre Sganarelle, ntr-o list de eroi celebri ai teatrului comic
universal, de la farsa popular la commedia dellarte, la comedia de moravuri sau la
satir, numele acestui personaj burlesc, grotesc, ridicol este creat de Molire dup
verbul italian sgannare, care nseamn a trezi la realitate, a arta adevrul.
Personaje cu acest nume apar n mai multe comedii de Molire: Doctorul zburtor,
Sganarelle, coala brbailor, Cstorie cu de-a sila, Amorul doctor, Don Juan,
Doctor fr voie. Fcnd abstracie de starea social diferit a unora dintre eroii cu
acest nume i de contextele n care evolueaz, o oarecare similitudine tipologic ar
putea fi gsit, dar ea nu este de natur s duc la concluzii semnificative. Situaia

este curent la Molire: personaje cu acelai nume ntlnim n multe dintre piesele
sale, fapt de altfel frecvent n dramaturgia secolului al XVII-lea i a celui urmtor.
Rmne de vzut dac n aceast privin, a numelor care fixeaz caractere, avem
sau nu de-a face cu influena commediei dellarte, pentru c tipurile nu sunt att de
exact delimitate. n mod sigur, tradiia farsei populare franceze era nc foarte
puternic.
Sganarelle din ncornoratul nchipuit este un burghez parizian, onorabil, s-ar zice,
obsedat c nevasta l nal. Pentru c ea gsete portretul tnrului Llie,
Sganarelle turbeaz de gelozie. Nici femeia nu e scutit de neliniti, cnd Sganarelle
o ia n brae pe Clie, viitoarea soie a lui Llie, care leinase. Pn la urm totul se
termin cu bine, Llie i Clie se cstoresc iar Sganarelle ncheie piesa moraliznd
c nu trebuie s crezi niciodat n aparene.
Molire scria ntr-un ritm ameitor. Piese mai mult dect notabile se succed cu
repeziciune. Nici una nu pare ns scris n grab. n 1661 vd luminile rampei nu
mai puin de trei piese diferite ca factur. Fr succes, Don Garcia de Navarra sau
Prinul gelos (Dom Garcie de Navarre ou le Prince jaloux, 4 februarie) este o
comedie eroic n cinci acte, cu o intrig stufoas care mpletete elemente de
tragedie i de comedie. Pasaje din aceast pies vor fi reluate n Mizantropul,
Tartuffe, Amphitryon, Femeile savante. coala brbailor (Lcole des maris, 24 iunie
1661) este, din nou, o fars, uor diferit fa de precedentele prin accentele ferme
puse pe problematica moral a relaiei conjugale. Ea deschide seria pieselor care
ndrznesc s combat rigorismul catolic jansenist, cu o nuan tezist
nesuprtoare. Da, moartea mi se pare de zeci de ori mai blnd / Dect o csnicie
n cazn i osnd, spune Isabelle. Finalul are adres direct: De-s cpcuni n
sal, balauri printre soi / Pofteasc s nvee la coala noastr toi.
Dei mai tnr cu 20 de ani dect fratele su Ariste, Sganarelle este cel demodat,
concepia lui ngust asupra educaiei n general i a libertii femeii transformndul ntr-un ins ridicol. E un fel de cpcun care o chinuiete pe Isabelle, crescnd-o
ntr-un climat de severitate de multe ori absurd. Evident, att scopul lui ct i al lui
Ariste, tutorele Lonorei, este s le ia n cstorie pe cele dou pupile. Reeta e
binecunoscut. Precauiunile lui Sganarelle sunt perfect inutile, cci Isabelle gsete
mijloacele de a-i pcli tutorele. Ariste, dimpotriv, o va lua de soie pe Lonor
numai dac fata l va iubi i va consimi. Modelul ndeprtat al lui Molire este
comedia lui Tereniu, Adelphoe. Dac, prin construcie, coala brbailor pstreaz
structura farsei, personajele ei depesc nivelul convenional. Nici mcar tipul
satirizat, Sganarelle, nu este tratat simplist, n tehnic monocolor, cci atitudinea
dramaturgului fa de el e mai degrab una de mil n raport cu uriaa lui
naivitate.Revenirea periodic la fars, semnalat i n ultimii ani de via prin
Vicleniile lui Scapin, ine de metabolismul creaiei moliereti i, ntructva, de
valoarea ei practic, n accepia dat de doctrina clasic:
Lui Molire farsa i-a servit ca izvor pentru tehnica rsului; ea i-a fost sertarul cu
unelte motenite din vechime. Erau singurele existente. Rsul uor sau zmbetul
adus prin cuvinte de spirit nc nu sunt n domeniul lui dect doar n slab msur i
ntmpltoare. Cnd fcea teatru clasic, adic psihologie de caractere i
moravuri, el renuna la inovaii tehnice se poate zice: la orice tehnic specific
teatral, i de aceea l-au acuzat, de la nceput, criticii i publicul c nu tie s lege

intrigi i s gseasc deznodminte. Molire, ns, avea acum de fcut ceva cu totul
nou: s schieze caractere, i nu se mai preocupa de probleme tehnice, ci prezenta
acest nou material ntr-o form simpl i ntructva brut, supunndu-se numai
unor cerine generale ale gustului clasic.
Comedie-balet n trei acte, n versuri, Pislogii (Les Fcheux, 17 august 1661) a fost
scris i pus n scen n numai 15 zile, la comanda ministrului de finane, Nicolas
Fouquet, pentru serbarea de la inaugurarea castelulului su din Vaux-le-Vicomte,
serbare dat n cinstea regelui Ludovic al XIV-lea. Intriga tragicomic nu este dect
un pretext pentru a aduce n scen pislogii, inoportunii care, ca orice maniaci,
deranjeaz pe ceilali. n aceast nou formul teatral, de comedie-balet, ce
reunete deopotriv muzica, dansul, poezia, teatrul, defileaz un adevrat cortegiu
de personaje pitoreti: Alcipe cartofor; Dorante vntor; Lysandre amator de
muzic; Alcandre duelgiu profesionist. Alturi de ei, dou preioase, un pedant, un
inventator, care trimiteau la figuri recognoscibile n epoc. Dorante fusese, se pare,
adugat la sugestia regelui, cu trimitere direct la marchizul de Soyecourt, vntor
pasionat care-i sufoca anturajul cu povetile sale vntoreti. Subiectul e simplu,
dar de succes pentru o tentativ de teatru total. raste i ateapt n parc iubita,
Orphise, dar ntlnirile lor sunt mpiedicate de un cortegiu de pislogi. Unul i cnt
lui raste o curant pe care tocmai a compus-o i vrea s-l nvee dansul, dou
femei i cer s arbitreze un conflict sentimental, altul i citete o lung petiie
adresat suveranului, un nesuferit, autor de planuri uriae, i prezint invenia
secret prin care vrea s construiasc pe tot rmul Franei orae-porturi
aductoare de profit. Totul pare o competiie de flecreal revrsat pe capul lui
raste care este pe punctul de a fi ucis de oameni pltii de Damis, tutorele iubitei
sale. n urma tentativei euate, Damis e n pericol s fie omort de valeii furioi ai
lui raste. Recunosctor, tutorele va consimi la cstoria tinerilor. Fiecare dintre
cele trei acte se ncheie cu un balet amuzant: al juctorilor de popice n primul act,
un balet mai complex n al actul al doilea, unde, pe lng popicari, intr n scen
trgtori cu pratia, ciubotari i ciubotrie, un grdinar care interpreteaz un
numr solistic. La sfrit, vierieni cu halebarde i fugresc pe pislogii mascai,
apoi se retrag pentru a-i lsa s dnuiasc n voie iar patru pstori i pstorie
ncheie spectacolul divertisment. Toate acestea spun mult despre gustul epocii, n
care, pe lng elementele certe ale unei aa-numite comedii serioase, cu
observaii caracterologice i satir social, se mpleteau reminiscene pastorale,
bufonerii n spirit medieval, fantezie baroc susinut de costume somptuoase i
mainrii scenice. Lully compusese pentru Pislogii o curant, restul partiturii
aparinnd lui Pierre Beauchamp. Piesa are un prolog, rostit de o Naiad ieind din
ape, ntr-o scoic, exact ca n spectacolele baroce n aer liber. E un panegiric
nchinat lui Ludovic al XIV-lea, plin de toate calitile din lume, cu trimitere, n final,
la personajele care dau titlul piesei i care, desigur, l vor nveseli pe rege. Un dans
cntat la oboi i lute face introducerea n atmosfer. Prologul nu fusese scris de
Molire, ci de un apropiat al ministrului Fouquet, Paul Pellisson. Madeleine Bjart
susinea tirada Naiadei, lui La Grange i se ncredinase rolul lui raste i fapt poate
unic , Molire interpreta toate cele opt roluri de pislogi. Foarte apreciat de rege,
Les Fcheux s-a reluat dup cteva zile la Fontainebleau, apoi, n 4 noiembrie 1661,
la Paris, la Palais-Royal, unde trupa lui Molire fusese mutat n urma demolrii
Teatrului Petit-Bourbon, pentru construirea colonadei Luvrului. Din comedia-balet se
va dezvolta n timp opera comic.

Prima mare comedie n cinci acte, coala nevestelor (Lcole des femmes), a
nsemnat, pe lng succesul nedezminit (a cunoscut 88 de reprezentaii pariziene
i 8 la Curte), i un scandal pe msur. Considerat capodoper, coala nevestelor,
jucat n premier n 26 decembrie 1662 i publicat n martie 1663, avea ca
modele piese de Lope de Vega, Caldern, Sotomayor sau comediile lui Scarron, n
special La Prcaution inutile. Exist aici, mai mult ca oriunde i dincolo de orice
model, o sinceritate artistic n ton, o naturalee care confer acestei comedii un loc
privilegiat. Printr-o intrig din cele mai banale, Molire revoluioneaz esena nsi
a comediei, baznd-o pe raporturile dintre personaje, sprijinind-o pe o tez moral.
Stilul su ajunsese la o ironie supl i rafinat n cadrul tiparului comic tratat pn
atunci cu grosolnie n Frana i n Italia, i l dusese la atacarea direct a
moravurilor sociale. Vito Pandolfi
La prima vedere, s-ar spune c piesa are ca tem emanciparea femeii, reprezentat
prin Agns, tnra supus unei morale absurde: e crescut la mnstire, departe de
orice tentaie lumeasc. Aplecndu-se asupra unei instituii eseniale, cea a
cstoriei, Molire transform o tem aparent anodin ntr-o reflecie profund.
Aciunea i comportamentul personajelor au ca rezultat denunarea exercitrii
puterii dar i demonstrarea forei naturii umane. Arnolphe eueaz n planurile sale
pe de o parte pentru c i folosete autoritatea de tutore ntr-o manier pervers,
pregtindu-se s devin un so tiranic, dup o schem binecunoscut i care va fi
des reluat; pe de alt parte, pentru c Agns, n inocena sa, descoper treptat c
nu se poate opune naturii umane, c nu poate refuza dragostea. n prima scen,
Arnolphe, care i zice Domnul de la Souche, discut cu Chrysalde despre cstorie.
Pentru a nu fi nelat, e hotrt s se nsoare cu o femeie ct mai proast: Cnd nu
eti prost, o proast alege-i de nevast. rncua pe care o crescuse, Agns, e
ideal, dovedind o naivitate oarb cnd, zice Arnolphe, l-ar fi ntrebat: Pe unde se
fac oare copiii? Prin ureche? Cnd bate la ua servitorilor crora le fusese
ncredinat Agns, asistam la o adorabila scena de farsa, in care Alain si Georgette
se indeamna unul pe altul sa deschida, intr-un joc care pare a se relua la infinit, de
succes sigur in teatru. Tinarul Horace, iubitul pupilei, ii aduce o scrisoare si, in
necunostinta de cauza, ii marturiseste dragostea sa pentru Agnes, care e
sechestrata de o bruta, un urs numit La Zousse ori Source. Arnolphe intra in joc si
inghite torentul de epitete: Gelos! Timpit! Baccea! Suspiciunea s-a instalat, fiind
exact lucrul de care se temea cel mai mult batrinul. Reproducind dialogul c o baba,
Agnes ii marturiseste, cu falsa naivitate, intilnirea cu Horace. Arnolphe pune la cale
o dubla strategie: ii va urmari pe amindoi, incercind s-o indeparteze pe fata de
tinarul amorezat cu o tehnica a persuasiunii care dovedeste destula subtilitate,
desigur in cadrul dat al psihologiei personajului. Nasterea sentimentului erotic,
trezirea senzoriala sunt infatisate candidi de Agnes. In actul al 3-lea, dupa o lunga
tirada, tutorele o pune pe fata sa citeasca 11 maxime despre casatorie, constringeri
absurde care reflecta un cod de izolare brutala.
n LImpromptu de Versailles, comedie-pamflet, Molire apare n scen ca regizor,
dnd sfaturi actorilor, ceea ce i permite s se apere mpotriva atacurilor. Piesa e un
bun prilej i pentru exprimarea concepiei asupra interpretrii actoriceti:(ncercai
s prindei bine, toi, caracterul rolului vostru.).

Declamaia prea rigid, psalmodiat, ipetele frecvente din interpretarea

tragedienilor timpului su se cuvin eliminate pentru c mpiedic naturaleea i,
astfel, veridicitatea.
Tartuffe sau Impostorul (Le Tartuffe ou LImposteur) a fost jucat pentru prima dat
la Versailles, n 12 mai 1664, ntr-o prim form, n trei acte, genernd cel mai mare
scandal din cariera artistic a lui Molire. Satira ipocriziei generale a fost
considerat un ultraj, fiind contestat violent. Se spune c regele i-ar fi sugerat s
suspende reprezentaiile. Pentru a o nlocui, Molire scrie cu rapiditate Don Juan sau
Ospul de piatr (Dom Juan ou Le Festin de pierre), pies n proz, destul de bizar,
ca i Tartuffe i mprtindu-i soarta: a fost la rndul ei suspendat. Dei regele
devenise oficial noul sponsor al trupei lui Molire, atacurile nu contenesc.
n Tartuffe Molire utilizeaz, aparent, schema tradiional a comediei de intrig pe
care o gsim aproape n toate piesele sale: tinerii Valre i Marianne se iubesc, dar
Orgon, tatl Mariannei, se opune cstoriei, cci, obsedat de ideile religioase, l vrea
ca ginere pe bigotul Tartuffe. Ajutai de servitoarea Dorine, cei doi tineri vor ncerca
s depeasc obstacolele care stau n calea fericirii lor. Dincolo de
convenionalismul subiectului, sunt denunate falsa pietate i excesele religiei.
Tartuffe este definit chiar din titlu drept un impostor, iar Orgon, influenat de el, e
gata s cedeze i falsul pios profit din plin de situaie. Dorete s se cstoreasc
cu Marianne, dar vrea n acelai timp s o seduc pe Elmire, cea de-a doua soie a
lui Orgon, neezitnd s-l denune pe acesta, care avusese imprudena de a pstra
nite hrtii ale unui amic de-al su, compromis n timpul Frondei. Denunul este
politic, iar reprezentantul regelui restabilete dreptatea. Aici totul este nuanat
pentru Tartuffe, dei Molire ncearc s-l estompeze, terminnd comedia prin
anunul cstoriei celor doi tineri, spre satisfacia lui Orgon i a familiei sale. Tartuffe
este ceea ce se numete teatru angajat angajat n sensul realitilor care
caracterizeaz morala sa.
Molire pregtete intrarea lui Tartuffe n scen abia n actul al treilea, dei el este
cheia acestei piese cu o construcie att de clar i eficient. Personajul titular nu
apare dect n 10 din cele 31 de scene ale comediei. Jacques Guicharnaud
motiveaz excelent aceast ateptare a intrrii n scen a lui Tartuffe: Interesul
const n faptul c se ntmpl ceea ce atepi i nu eti surprins, desprinznd din
context dualitatea eroului: Natura lui Tartuffe este dubl, el vrea s consume i n
acelai timp s par ce nu este. Aceast dualitate care se transform repede n
frnicie este constant; doar Orgon face abstracie de ea, cu ncpnare i
idealiznd ntructva figura lui Tartuffe. n aceasta const marea lui greeal.
Dorind s provoace rsul prin cuvinte, gesturi, atitudini cu priz la public, Molire
aeaz totui n echilibru elementele comice i cele grave ale piesei, gradnd
efectele i pendulnd ntre detaliul arjat (cum este scena n care Orgon se ascunde
sub mas) i studiul de caracter, care are o anumit rigoare, depind planul vizibil
al intrigii. Stendhal sublinia un fapt semnificativ referitor la impactul pe care l are
aceast comedie: La 4 decembrie 1822 se reprezenta Tartuffe; juca Domnioara
Mars; nimic nu lipsea festivitii. Ei bine, de-a lungul ntregii piese Tartuffe nu s-a rs
dect de dou ori, i atunci de abia schiat. S-a aplaudat de mai multe ori pentru
fora satirei sau din cauza aluziilor. Devenit nume comun, Tartuffe este tipul

ipocritului, fr ndoial. [] Nu putem deslui cu precizie dac n forul su intim

era un credincios sau nu.
L-am putea socoti drept un negustor de credin, vnznd pietatea ca pe o marf
rentabil; s-ar putea ns s avem de-a face cu unul din acei credincioi amorali
pentru care religia nu nseamn i o tabl de valori cu influen asupra conduitei lor,
ci doar o seam de dogme nregistrate i practicate mecanic. Avem motive s
vedem n el un spirit rece, machiavelic, calculndu-i cu luciditate orice micare i
trgnd cu precizie la int; nu mai puin l-am putea privi ca pe o fptur animalic,
posedat de instincte, de pofte rapace, de volupti ale rului, pregtindu-i singur
ruina i mergnd spre ea n mod irezistibil. Nu-i lipsete o tiin a vieii de lume;
stpnete cuvntul, frazeaz cu elegan, ntreine dialogul, i gradeaz
mijloacele de persuasiune; exist semne n el i de bun educaie, lsnd astfel a se
nelege c pervertirile nu plecau numai dintr-un fond funciarmente ru, ci i din
motive survenite ulterior, poate umilinele i nspririle pe care i le impusese
srcia. Jules Lematre, cu autoritatea lui att de recunoscut, a inut s subscrie la
o asemenea interpretare.
La premiera din 1664, Ana de Austria a cerut ca piesa s fie interzis. Au urmat ani
lungi de atacuri, unele hilare. Dup moartea reginei, Tartuffe este reluat, n
variant integral, n cinci acte, n versuri, la Palais-Royal (5 august 1667), dar
interzis din nou de preedintele Parlamentului, dei autorul avea, se spune, acordul
verbal al regelui. n fine, abia dup spectacolul din 5 februarie 1669, Tartuffe
primete ngduina de a fi reprezentat n continuare, rmnnd pe afi pentru
aproape 80 de spectacole i devenind n timp piesa cel mai des jucat la Comedia
Francez. La sfritul secolului al XVIII-lea, La Harpe o caracteriza drept pasul cel
mai ndrzne i cel mai uimitor fcut vreodat de arta comediei.
Juan este povestea unui ateist care devine un ipocrit religios i i primete
pedeapsa de la Dumnezeu. Nu tim dac sursa lui Molire a fost El burlador de
Sevilla al lui Tirso de Molina; mai plauzibil este c piesa spaniolului i era cunoscut
indirect de la Pseudo-Cicognini i Villiers. Don Juan-ul molieresc se ndeprteaz de
modelul deja consacrat iar distana i confer, dac nu un plus de autenticitate, o
complexitate psihologic sporit.
Personajul su, cstorit cu Elvira, ceea ce presupune o alt situare n context, este
contradictoriu, nemaifiind doar cavalerul ru al lui Tirso, care mprtie n jurul
su dezonoare i trebuie pedepsit exemplar. E curajos, inteligent i cultivat, critic
ignorana medicilor i cucernicia ipocrit, teme curente ale dramaturgului. i mai
ales se lanseaz n discuii metafizice. Vito Pandolf remarca aici o comicitate
ideologic, exemplificnd cu scena n care Don Juan i exprim direct i abrupt un
materialism raionalist (doi i cu doi fac patru), ceea ce ar fi fost imposibil n cazul
seductorului lui Tirso, Don Juan Tenorio. Dom Juan ou Le Festin de pierre s-a jucat
n premier duminic 15 februarie 1665, bucurndu-se de succes. Se pare c de la a
doua reprezentaie, Molire a tiat unele replici care i s-au prut mai dure. Pn la
20 martie se jucaser deja 15 spectacole dar, simindu-se provocai din nou, bigoii
reuesc s o suspende, probabil cu acordul tacit al regelui.
Dintre toate marile sale comedii, Dom Juan este singura care nu a fost tiprit n
timpul vieii lui Molire, aprnd n 1682, n volumul VII al Operelor complete,

ngrijite de La Grange i Vinot. Expresia raide comme la statue du Commandeur

este folosit i astzi ca o comparaie pentru rigiditatea absolut.
Dup comedia-balet Amorul doctor (LAmour mdecin), cu muzic de Lully, Molire
d la iveal, n 4 iunie 1666, Mizantropul (Le Misanthrope), n mod inexplicabil puin
apreciat, dei prin observaia psihologic este superioar celorlalte piese.
n Mizantropul, Molire nfieaz o schem a iubirilor nepotrivite n lumea de la
Curte, devenit obiect al satirei. Numai c, prin puterea de analiz, mediul supus
observaiei nu este, ca i n alte cazuri, restrictiv, conflictul psihologic devenind
general-uman. Alceste este iubit de Arsino i de liante, curtat de Philinte. La
rndul su, o iubete pe Climne, n jurul creia se nvrt numeroi aspirani. Acest
scenariu i permite autorului s dezvolte o problem esenial, aceea a sinceritii.
Piesa pune n eviden eecul ambelor soluii: cutarea adevrului prin mizantropul
Alceste i compromisul ipocriziei, cultivat de cocheta Climne. ntre cele dou
atitudini, comportamentul bazat pe respectarea lucid a conveniilor pare mult mai
eficace.
Philinte i liante vor avea o cstorie fericit, n timp ce prea sincerul Alceste va
lua drumul exilului, iar cocheta Climne pe cel al eecului. S fiu cinstit i sincer,
sta-i talentul meu, spune mizantropul lui Molire, care nu are suflet de curtean
i observ cu amrciune: i cine n-are darul gndirea de-a-i ascunde / n ara
asta locul nu-i va afla niciunde. Fuga lui Alceste, a acestui prim mare neadaptat, a
acestui nvins n lupta cu lumea, a acestei contiine tragice, este oare, n plan
superior, fuga a lui Molire? Fuga de lume poate fi tradus att de simplu la marele
artist: conflictul cu principiile rigide, cu conveniile sociale n raportul lor cu
realitile vieii, cu preiozitile, prefctoria, minciuna, laitatea, cu tot ceea ce
ndeprteaz fiina uman de adevrata ei natur.
Comicul serios i aspru, gustul pentru msur i simplitate, dispreul pentru
exagerrile comportamentale, dragostea nepotrivit, devenit int a comicului,
incomunicabilitatea, toate susin tonalitatea dramatic a piesei.
Exist o sfnt i dureroas tristee a comediei, a marii comedii, cci rsul
despovrtor i justiiar crete din pmntul negru al pcatului omenesc. Tristeea
marilor autori comici rspunde unei drame a luciditii: ei descoper urtul, mai
deplin dect alii, l denun cu nverunare dar nu-l pot nvinge dect n cmpul
ficiunii. Urtul persist i prolifereaz, chiar dac acolo, n lumea ideal a artei, a
fost nfierat, pedepsit, pulverizat. Comedia ndreapt, ntr-adevr, dar i ndreapt pe
cei drepi.
Optimismul comediei ascunde scepticismul creatorului ei, iar verva exploziv a lui
Molire mascheaz, poate, contiina iremediabilului. [] S faci binele mai mult
dect crezi n el i s priveti omenirea ca pe un bolnav incurabil, ce poate fi mai
deprimant pentru un artist? Altul ar fi plns la cptiul acestui copil btrn i
bolnav. Molire l-a fcut s rd. Omenirea nu se poate salva prin rs, e adevrat,
dar i poate prelungi copilria.
Exist o comedie, una din cele mai triste comedii pe care le-a cunoscut teatrul, o
capodoper de rigoare i profunzime caracterologic, comedia n care Molire a dat
cea mai uman imagine a scepticismului su: Mizantropul.

Dup dou luni de la montarea Mizantropului, la 6 august 1666, are loc premiera
farsei Doctor fr voie (Le Mdecin malgr lui), sclipitoare prin comicul verbal. Spre
deosebire de Amorul doctor, Doctor fr voie nu este o comand regal, lucru rar
dup ce Molire devenise comediant al regelui. Era de bon ton s ai n repertoriu o
mic pies vesel, cu caracter de fars i cu succes sigur, susceptibil s
trezeasc publicul n perioada estival a anului 1666, completnd astfel
programul reprezentaiilor. Aceast comedie savuroas se aduga listei unor creaii
similare ale confrailor, ca Mama cochet de Jean Donneau de Vis sau Favoritul de
Domnioara Desjardins. Cum spectacolul cu Mizantropul ddea semne de oboseal,
aceast pies n proz venea s-l salveze ntructva.
n Doctor fr voie, Molire reia tema folosit n farsa scris cu cinci ani n urm,
Legtura de vreascuri sau Doctor de nevoie, al crei subiect era extras dintr-un
fabliau, mic poveste medieval n versuri, specific literaturii franceze, Le Vilain
mire (rnoiul ajuns doctor), text anonim din secolul al XIII-lea. Tipul ranului liber
din provinciile nordice ale Franei devenise frecvent n literatura secolului al XIII-lea.
Cuvntul vilain era rezervat mai ales n fabliaux-uri i n snoave ranului care
cultiva de toate cu sagacitate, nsurat, cu o familie mai mult sau mai puin
numeroas. nfiarea sa hirsut i manierele fruste erau adesea ridiculizate, dar
poeii i gseau totui i o serie de caliti precum vigoarea, inteligena, priceperea
la toate. n fond, acest personaj dovedea aproape aceeai onorabilitate ca i nobilul,
negustorul sau meteugarul.
Sursei medievale Molire i adaug elemente mprumutate din Amorul doctor, cum
ar fi simularea bolii sau chiar numele eroinei. Propunerea ingenioas a lui Sganarelle
de a-l face pe Gronte surd, pentru a o determina pe Lucinde s tac, este inspirat
din Gargantua i Pantagurel de Rabelais (Cartea a III-a, capitolul 34). Ca i n alte
piese, Molire satirizeaz doctorii epocii, prezentai ca invidizi fals erudii care
vorbesc puin latin pentru a-i impresiona pe alii. n realitate, nu cunosc dect
dou remedii, ineficiente, bineneles: clistirele i sngerrile. Dar glumele la adresa
medicilor sunt aici mai puin virulente dect cele din Amorul doctor. n cursul celor
trei mici acte n proz, Sganarelle devine rapid practician al medicinei,
manifestnd arlatanism, venalitate i indiferen pentru viaa bolnavilor. Structura
actelor se desfoar n tradiia farsei. Pe lng comicul gesturilor, prezent constant
n fars i care i ddea actorului Molire posibilitatea de a strluci, fantezia verbal
pstreaz formele tradiionale ale literaturii medievale: jargonul rnesc al lui
Thibaut, latina de buctrie a lui Sganarelle, savurosul su discurs fr substan
asupra faptului c femeile sunt mai uor de vindecat dect brbaii, plus obinuitele
lazzi ale commediei dellarte. Dei cunoscute, prin verva dramaturgului toate
acestea creeaz un efect comic neateptat, aa cum este episodul rzbunrii lui
Martine, nevasta lui Sganarelle, cnd i recomand soul ca pe un doctor foarte
priceput mai ales la bolile greu de vindecat dar care, pentru a se pune pe treab,
are nevoie de un stimulent sui-generis. Spre mirarea lor, la sfatul lui Martine, Valre
i Lucas l pot gsi pe iscusitul doctor Sganarelle n pdure, tind lemne. Umbl
mbrcat blat ca naiba, cu o hain galben cu verde, ca un doftor de papagali
i evit pe ct poate s-i foloseasc tiina medical.
Harpagon este ns mai puin odios dect Euclio, ntr-un fel chiar mai tragic, n ciuda
impresiei de bufon smintit pe care o las adesea. Se pare c Molire a avut i
surse franuzeti i italieneti: Lsprits (1579) de Larivay, La Belle plaideuse (1655)

de Boisrobert, n care un tnr este obligat, ca i Clonte, s mprumute bani n

condiii extrem de dezavantajoase, iar la sfrit l recunoate n cmtar pe propriul
su tat. ntr-o comedie a lui Ariosto, Suppositi, ca de altfel i n scenariile
commediei dellarte, ntlnim o tnr, fiic a unui burghez bogat, ndrgostit de
valetul tatlui su. n final tnrul i regsete tatl, om de bun condiie i astfel
se poate cstori cu cea pe care o iubete. n Observaii asupra comediei i a
geniului lui Molire (1736), Riccoboni aduce n discuie i alte surse, concluzionnd:
Nu se pot gsi n ntreaga comedie Avarul patru scene care s fie inventate de
Molire. Unii critici au negat originalitatea operei, considernd c sursele de
inspiraie att de diverse creeaz impresia unui ansamblu compozit, ale crui
elemente nu sunt bine articulate. De fapt, Molire n-a preluat de la predecesori
dect situaii comice, unele devenite tradiionale, aa c nu se poate vorbi n
ansamblu de imitaie.
El a integrat perfect aceste situaii n aciunea comediei sale, adap-tndu-le la
caracterul personajelor sale. Pentru Goethe, Avarul, n care viciul distruge orice
afeciune ntre tat i fiu, are un caracter particular de mreie dramatic.
Comedie-balet cu muzic de Lully, Burghezul gentilom (Le Bourgeois gentilhomme),
jucat n premier la 14 octombrie 1670, la Castelul Chambord de pe valea Loirei,
este povestea domnului Jourdain, burghez nstrit dar grosolan i incult, care vrea
s nvee bunele maniere, nrudit cu George Dandin. Pe la jumtatea lunii noiembrie
1669, Ludovic al XIV-lea a primit cu mare pomp, la Saint-Germain, un trimis al
Sultanului, deloc impresionat de fastul recepiei i purtnd ranchiun brfitorilor
care n-au scpat ocazia de a se distra pe seama lui i a civilizaiei pe care o
reprezenta. Nici mai mult, nici mai puin, el ajunge s proclame superioritatea Curii
otomane fa de cea a Regelui-Soare, ceea ce provoac scandal. Obiceiurile turceti
deveniser o mod. n 1641, Madeleine de Scudry publicase sub numele fratelui
su Georges primul ei roman, Ibrahim ou LIllustre Bassa (Ibrahim sau Ilustrul
Bassa), carte de succes care aducea n prim-plan o Turcie fantezist. n 1645, Rotrou
punea unul dintre personajele din comedia La Soeur (Sora) s vorbeasc turcete. n
1660, Lully oferise Curii un Rcit turquesquecare l-a ncntat pe Ludovic al XIV-lea.
Aceasta ar fi explicaia ceremoniei turceti din finalul actului al IV-lea al comediei lui
Molire, pentru care cavalerul dArvieux, revenit la curte dupa un lung sejur in
Orient a furnizat dramaturgului si compozitorului elementele autentice necesare,
realizind apoi costumele spectacolului. Dintr-o comedie burlesca in intentii, cu multe
elemente de divertisment, Burghezul gentilom s-a transformat sub pana lui Moliere
intr-una dintre cele mai complexe satire sociale pe teme parvenitului, pe care o vor
relua La Bruyere si mai tirziu Dancourt, Lesage, Beaumarchais.
Pantomimele, dansurile, acrobatiile, unele specifice Comediei dellarte, muzica,
abundente, confera piesei valoarea de document curios al unei epoci in care orice
imbogatit putea sa-si cumpere un titlu de noblete. Posibilitatea dobindirii titlurilor
nobiliare avea sa fie curind abrogata.
In Norii de Aristofan exista o scena asemanatoare celei in care domnul Jourdain isi
manifesta dorinta de a invata, insa actoalitatea subiectului si punerea in pagina fac
ca Burghezul gentilom sa aiba o puternica originalitate, fiind in plus, una dintre
putinele capodopere in genul comediei=balet. Fiu al unui negustor de postav,
Monsieur Jourdain, pe care il juca Moliere, doreste sa-si comande o noua locuinta,

corespunzatoare conditiei de gentilom pe care o vizeaza. Ca sa intre in lumea buna,

trebuie sa invete dansul, muzica, filosofia, scrima si cite si mai cite. Profesorii
convocati privesc cu dispret parvenitul. Remarcile Doamnei Jourdain si ale
servitoarei Nicole nu fac decit sa-i sporeasc ambiia i trufia. Domnul Jourdain vrea
s devin savant i, dup ce profesorul de filosofie i face cunotin cu logica,
morala, fizica, fonetica, afl cu stupoare c de atta vreme face proz fr s tie,
ntr-o scen celebr, citat deseori ca pild.
Bolnavul nchipuit (Le Malade imaginaire) este actul din urm al existenei lui
Molire, frnt la al patrulea spectacol cu aceast comedie-balet de o verv
scnteietoare.
Un scurt prolog i o eglog cu muzic i dans, n culori pastorale, l slvesc pe
augustul monarh, ndemnnd ca toi ce au de-a face cu scrisul s se strduiasc fie
ntru lauda, fie ntru desftarea sa. Desigur, asemenea dedicaii nu mai sunt pe
gustul cititorului de astzi, dar ele erau, fr ndoial, sincere. Al doilea prolog,
cntat de o ciobni, schimb complet registrul, avnd tonul satirei clasice,
ndreptate spre doctorii fr minte i-ncrezui.
Argan e un ipohondru pe care talentul lui Molire l nscrie n galeria tipurilor
universale. Din boala imaginar i face o suferin sincer. E meschin i egoist, lovit
de avariie, nu chiar ca Harpagon, ipocrit ca Orgon, nchipuit ca Jourdain. Joac
perfect rutatea bolnavului incurabil i, ca de obicei, se opune cstoriei tinerilor
care se iubesc, dorind ca Anglique s se mrite cu un doctora ridicol, doar ca s
nu mai plteasc tratamentul. Monologul lui de la nceputul piesei, inundat de
socoteli, e o dezlnuire mpotriva doctorilor i a spierilor care l pun la cheltuial.
Socotete numrul purgativelor i al clismelor i concluzia e una singur: Iat de ce
nu m mir c luna asta m simt mai ru ca luna trecut.
Turbeaz cnd constat c e din nou singur evident, o alt nchipuire i se
npustete cu invective la adresa lui Toinette, fat n cas. Dup o schem comic
binecunoscut, acest personaj va fi cheia intrigii. Se deghizeaz n medic ambulant
pentru a-i bate joc de bolnavul nchipuit. Pentru a-i ctiga ncrederea i spune c
are 90 de ani i c numai datorit secretelor tiinei sale, arat att de bine, i bag
n cap c e bolnav de plmni, ridiculizeaz celelalte diagnostice i tratamente i,
culmea batjocurii, i recomand cu cinism s-i taie un bra i s-i scoat ochiul
drept. Molire e necrutor cu medicii, atingnd adesea grotescul. n fine, Toinette,
revenit la condiia iniial, anun moartea lui Argan pentru a surprinde reaciile
familiei. Bline, a doua soie a bolnavului nchipuit, primete vestea cu bucurie i i
face un portret sinistru.
S-au fcut multe speculaii asupra acestei ultime piese, sub impresia morii ntr-un
fel simbolice a lui Molire. S-a spus c exist n ea o melancolie, presentimentul
sfritului, o veselie n fond trist, un sarcasm al omului chinuit de boal, care
vede c medicina este neputincioas iar slujitorii ei, adesea nite arlatani.
Misterele naturii umane sunt greu de ptruns de mintea uman, Molire apropiinduse de concepia lui Montaigne. E desigur un scepticism, dar i un protest mpotriva
scolasticii, la fel cum, ideatic, piesa poate fi interpretat i ca o atitudine n
polemica dintre aristotelism i cartezianism, care se fcea simit n epoc.

Premiera Bolnavului nchipuit avusese loc n 10 februarie 1673, la Palais-Royal. In

timpul celui de-al patrulea spectacol, in 17 februarie, Moliere are o puternica
hemoptizie si moare dupa putin timp. Dupa toate datele, era bolnav de turbeculoza.
Se spune ca purta vesminte de culoare galbena, de aici superstitia ca galbenul nu
poarta noroc actorilor. Doua marturii de epoca redau amanuntele acestor ultime
clipe. Prima, a lui La Grange, care noteaza scrupulos in registru, este succinta dar
pare cea mai exacta, venind de la un martor ocular. Cealalta apartine primului
biograf al lui Moliera, Grimarest, dar e usor literaturizata, cu detalii care nu puteau fi
cunoscute decit indirect, caci autorul avea 15 ani la moartea lui Moliere. La Grange
consemneaza astfel:
Chiar n aceast zi, dup spectacol, pe la orele 10 seara, domnul de Molire muri n
casa sa din strada Richelieu, dup ce jucase rolul numitului bolnav nchipuit, foarte
stnjenit de un catar pulmonar i de o aprindere de plmni care-i pricinuiau o tuse
mare n aa fel nct, n marile sforri pe care fcea s scuipe, i se rupse o ven i
nu mai tri nici o jumtate de or sau trei sferturi de or. Trupul su e ngropat la
Saint-Joseph, cimitir vecin parohiei Saint-Eustache. Este un mormnt ridicat la un
picior deasupra pmntului.
Detaliile nmormntrii rmn nc neclare. Cererea lui Armande (care a trit pn
n 1700) de a i se acorda favoarea ritualului cretin, refuzat actorilor care, naintea
morii, nu-i renegau meseria n faa unui preot, a fost acceptat numai dup
intervenia regelui pe lng Monseniorul de Harley, episcopul Parisului. i nu n
totalitate, pentru c nmormntarea a avut loc mari 21 februarie 1673, la 9 seara,
tocmai datorit absenei dovezii de renegare, ntr-o zon din cimitir destinat
copiilor nebotezai. Dup o mrturie anonim, ar fi slujit trei preoi, patru i-ar fi
purtat sicriul de lemn acoperit cu steagul breslei tapierilor, ase copii mbrcai n
albastru ar fi inut sfenicele cu lumnri iar la cimitir s-ar fi mprit sracilor o
sum considerabil, 1200 de livre. La funeralii ar fi participat 800 de persoane,
printre cele mai de vaz fiind Boileau i Chapelle. n 1817 Molire a fost renhumat
n Cimitirul Pre Lachaise, lng mormntul lui La Fontaine.