Sunteți pe pagina 1din 21

Tipologiile dramaturgiei lui Moliere

Jean Baptiste Poquelin, s-a nascut in familia taipterului Jean Poquelin, "furnizor al curtii regale", foloseste
numele de Moliere (inspirat de numele unui mic sat din sudul Frantei) abia in 1644, cand va semna un contract
ca actor. Dupa studii la colegiul Clermont, o scoala iezuita din Cartierul Latin, urmeaza o serie de cursuri cu
filozoful epicurian Gasendi ca mai apoi, in 1642, sa-si ia licenta in drept la Orleans. Insa Jean Baptiste nu avea
sa fie nici tapiter, nici avocat, ci se va impune lumii prin comedia sa de geniu. Moliere se hotaraste sa se faca
actor, o meserie considerata injositoare la acea vreme, o indelenicire a oamenilor certati cu religia. In anul 1643,
impreuna cu familia Madeleinei Bejart, iubita sa, infiinteaza compania teatrala "L'Illustre Theatre", care era
compusa din zece persoane. Desi joaca piese la moda, nu se va putea impune si va da faliment in 1645. In urma
datoriilor acumulate va petrece cateva saptamani in inchisoarea din fortareata "Chatelet". Ajutat de tatal sau iese
din inchisoare si se alatura trupei lui Du Fresne, care in 1650 ii va preda lui Moliere conducerea teatrului, pe
care o va pastra pana la moarte. Reusesc sa se mentina in timpul celor 14 ani de peregrinari prin provincie,
aceasta perioada devenind epoca de formare si dezvoltare a actorului si autorului de comedii. In cursul
calatoriilor sale l-a intalnit pe printul de Conti, guvernatorul provinciei Languedoc, care a devenit sponsorul sau.
Prietenia sa avea, insa, sa se termine cand Conti s-a alaturat inamicilor lui Moliere in "Parti des Devots". A fost
chemat sa joace in fata regelui si a curtii tragedia lui Corneille, "Nicomede". A obtinut un succes remarcabil si a
fost autorizat sa joace la teatrul "Petit-Bourbon" din apropierea Luvrului. Moliere incepe sa urce pe scara
sociala, dar drumul sau a fost plin de obstacole, care insa il vor intari in lupta sa pentru "indreptarea viciilor
omenesti". A scris pana la sfarsitul vietii, nu pentru a incasa drepturi de autor sau a cuceri glorie de scriitor, ci
cu scopul de a da comediei piese adevarate, care sa corespunda unor altor legi decat cele date pana la aceea
vreme. In anul 1660, a inceput sa joace la sala de la "Palais Royal". Aici isi va juca toate piesele sale (in numar
de treizeci si sase). In anul 1659 va cunoaste primul mare succes cu "Pretioasele ridicole", acesta lucrare
reprezentand totodata si un succes al comediei franceze, ce prezenta noua tendinta: observatia caricaturala. A
urmat farsa in versuri, "Sganarel sau incornoratul inchipuit", piesa scrisa in pur spirit francez, care se va juca
fara exces de pudra sau masti traditionale. Mai tarziu face o incercare de a-si manifesta personalitatea si da
comedia eroica "Don Gracie de Navarre". Aceste piese au reprezentat succese importante insa Moliere era
destinat sa fie parintele marii comedii. A urmat capodopera "Scoala barbatilor" (1661), care a fost intregita de
"Pisalogii". "Scoala barbatilor" reprezinta o capodopera de constructie dramatica, care in prima parte cocheteaza
cu o comedie de moravuri, trecand prin farsa si ajungand la un amalgam de surprize care transforma comedia
intr-un puternic imn de veselie. In anul1662 se va prezenta "Scoala nevestelor" prima, ca data, din sirul marilor
comedii, prin adevarul profund uman al caracterelor. Cu "Tartuffe" (1664-1669) va incepe lupta dintre adevar si
minciuna si va ridica comedia la inaltimea tragediei clasice. Prima reprezentatie a piesei a avut loc la Versailles
la 12 mai 1664, cu prilejul sarbatorilor intitulate "Placerile din insula fermecata", starnind indignarea clerului. A
fost nevoie sa treaca doi ani, pana cand Moliere sa poata juca liber aceasta piesa. Inzestrat cu mult spirit critic,
cu un deosebit dar al observatiei, cu o exemplara seriozitate in tot ceea ce facea, era convins ca o data ce piesele
sale au placut publicului, nimieni si nimic nu le mai poate respinge. Maretia lui Moliere nu consta numai in
perfectiunea operei sale, ci in faptul ca scriind comedia moderna, este constient de menirea pe care o are acest
gen literar.
i-a dedicat ntreaga via teatrului, fiind n acelai timp autor, actor, regizor i conductor de companii teatrale.
Abordeaz forme diferite ale comediei: farsa (Zpcitul, Sganarelle sai ncornoratul nchipuit, Doctor fr voie,
Vicleniile lui Scapin), comedia muzical, tragicomedia, epuiznd gama bogat a comicului.
Opera sa cuprinde 30 de piese, de la Preioasele ridicole pn la Bolnavul nchipuit, ultima sa pies.
Clasicismul lui Moliere se manifest mai ales n respectarea imitrii naturii. Natura uman cu toate formele ei
de manifestare este tema principal a comediilor lui Moliere, care aduc o varietate tipologic: nobili, burghezi,
rani, medici, pseudosavani etc.

Avarul .n Avarul, pornind de la Aulularia lui Plaut, Molire pstreaz doar ideea central: un zgrcit care i
ascunde comoara, obsedat de pierderea ei. Avarul, una dintre cele mai cunoscute si mai apreciate comedii ale lui
Moliere, a fost piesa care a impus o tipologie: harpagonul, dupa numele personajului principal Harpagon, un
batran stapanit de o zgarcenie fara egal si de un egoism greu de imaginat, care, cu toate astea, il face mai
degraba comic, decat odios. Indragostit de tanara Mariane, batranul Harpagon ezita sa ceara mana femeii numai
la gandul ca aceasta este lipsita de zestre. Tartuffe Tartuffe spune povestea lui Orgon, om de familie, instarit,
care cade in mrejele unui impostor fatarnic si cabotin, pe nume Tartuffe. Acesta, cladindu-si cu multa grija si
putere de convingere imaginea de om virtuos, de sfant si extrem de marinimos, se vara atat de tare pe sub pielea
lui Orgon, incat il determina pe acesta sa-si treaca intreaga avere pe numele lui, in detrimentul propriului fiu.
Don Juan In piesa Don Juan, eternul afemeiat face cucerire dupa cucerire, spre exasperarea apropiatilor sai,
furia sotilor incoronati si disperarea femeilor seduse si abandonate la scurt timp dupa ce nestatornicul si-a atins
scopurile marsave. Faptul ca il salveaza de la moarte pe unul din fratii Elvirei una dintre fetele seduse in acest
mod este singurul lucru care il scapa de razbunarea acestora. Totusi, Don Juan va da socoteala, in cele din
urma, in fata unei instante atotputernice: divinitatea ale carei avertismente le-a ignorat toata viata.
Cei doi copii ai lui Harpagon s-au ndrgostit: Cleante i mrturisete surorii sale, Eliza, marea iubire pentru
Marianne, fiica unei vduve destul de strmtorate din apropiere. Eliza, la rndul ei este ndrgostit de Valere,
fiu rtcit al unei familii bogate, care chiar i caut prinii atunci cnd a ntlnit-o. De dragul su i-a ascuns
identitatea i s-a tocmit slujitor al tatlui ei. Pentru a capta ncrederea suspiciosului avar, i laud fr ncetare
bunul sim i cumptarea, aprobndu-i iniiativele cele mai absurde. Dei amndurora dragostea le este
confirmat, Eliza i Cleante nu sunt tocmai fericii, cci tiu c zgrcenia tatlui su nu le va permite niciodat
s se cstoreasc dup pofta inimii.
Norocul pare ns s-i surd lui Cleante: Harpagon l cheam s-i cear prerea chiar n privina Mariannei,
vrnd s tie dac fiul su o gsete potrivit pentru o soie. Firete c tnrul i face portretul cel mai
ncurajator, totui Harpagon ntrebase pentru sine, cci s-a decis s-i ia o soie tnr i cuminte. Fr s fie
prea egoist, fiului su i rezervase deja o vduv bogat, n vreme ce Elise se va cstori cu btrnul Anselme,
care nici nu cere zestre.
Cleante trebuie s o ia naintea tatlui su, dar nu are nici un ban. Cmtarul la care apelase printr-un mijlocitor
pentru a se mprumuta se dovedise a fi chiar Harpagon. Cel care gsete soluia este La Fleche, valetul lui
Cleante, care-i fur btrnului caseta cu bani ngropat n grdin.
nnebunit, Harpagon i amenin servitorii i l cheam pe procuror. Jupn Jacques (buctar i vizitiu) care nu-l
poate suferi pe Valere, arunc vina asupra lui. Luat din scurt asupra "crimei" sale, Valere crede c este vorba de
dragostea ascuns pentru Elise i ncearc s-i cear iertare n faa lui Harpagon, a procurorului i a lui
Anselme, sosit i el ntmpltor. n felul acesta iese la iveal nu doar adevrata vin a lui Valere, dar i
identitatea sa. Lovitur de teatru: att acesta, ct i frumoasa Marianne sunt copiii domnului Anselme, pe
numele su adevrat don Thomas dAlburcy, a crui familie se risipise pe vremuri ntr-un naufragiu din care
fiecare se socotise unic supravieuitor.
Cstoria celor dou perechi nu mai este n pericol, cci Anselme, generos a acceptat toate condiiile lui
Harpagon: suportarea tuturor cheltuielilor, lipsa oricrei zestre pentru Elise i Cleante, iar, n plus, haine noi de
nunt pentru printele lor, care i-a recuperat i iubita caset.
Pornind de la premisa ca o comedie trebuie si sa satirizeze, dar si sa indrepte defectele criticare, piesele lui
Moliere vor pleda pentru o atitudine morala umanista. Scriitorul isi va alege din inepuizabila natura umana
viciile eterne: avaritia, infumurarea, gelozia, ignoranta, ipohondria si ipocrizia. De la farsa si pictura de
moravuri dinPretioasele ridicole la comedia fina din Tartuffe siMizantropul, Moliere isi fundamenteaza si o
doctrina literara, al carei principiu de baza este acela de a satisface gustul publicului, principiu pe care
clasicismul francez il preia din Arta poetica a lui Horatius. In baza acestei convingeri, universul comediilor lui
Moliere se articuleaza pe o tematica diversa si pe o tipologie larga, de la nobili sau burghezi la tarani, de la
medici la pseudosavanti, de la risipitori la avari.
Personajele.
Harpagon - tatl lui Cleant i al Elizei, ndrgostit de Mariana;
Cleant - fiul lui Harpagon, iubitul Marianei;
Eliza - fiica lui Harpagon, ndrgostit de Valeriu;
Valeriu - fiul lui Anselm, ndrgostit de Eliza;
Mariama - ndrgostit de Cleant i iubita lui Harpagon;
Anselm - tatl lui Valeriu i al Marianei;
Frosina - mijlocitoare;
Maestrul Simon - zaraf;
Jupn Jacques - buctar i vizitiu al lui Harpagon;
La Flche - servitorul lui Cleant;
aa Claudia - slujitoare la Harpagon;
Brindavoine i La Merluche - lachei la Harpagon;
Procurorul i grefierul.
Aciunea se petrece la Paris.

Pornind de la premisa ca o comedie trebuie si sa satirizeze, dar si sa ndrepte defectele criticare, piesele lui
Moliere vor pleda pentru o atitudine morala umanista. Scriitorul si va alege din inepuizabila natura umana
viciile eterne: avaritia, nfumurarea, gelozia, ignoranta, ipohondria si ipocrizia. De la farsa si pictura de
moravuri din Pretioasele ridicole la comedia fina din Tartuffe si Mizantropul, Moliere si fundamenteaza si o
doctrina literara, al carei principiu de baza este acela de a satisface gustul publicului, principiu pe care
clasicismul francez l preia din Arta poetica a lui Horatius. n baza acestei convingeri, universul comediilor lui
Moliere se articuleaza pe o tematica diversa si pe o tipologie larga, de la nobili sau burghezi la tarani, de la
medici la pseudosavanti, de la risipitori la avari.
n legatura cu aceasta ultima opozitie, Eugen Lovinescu se ntreba retoric de ce "n literatura, ca si n viata,
avarul este privit cu maxima exigenta, desi chinuindu-si familia, avarul n-o ruineaza, ci, dimpotriva, pe cai
aspre si dureroase, i prepara un viitor mai bun", n vreme ce risipitorul se bucura de o mare toleranta si uneori
de simpatia celor din jur. Criticul conchide nsa ca risipa este asociata cu generozitatea si altruismul, pe cnd
avaritia poate nsemna o forma de egoism. Poate ca acesta este si motivul pentru care tipologia avarului a
interesat literatura tuturor epocilor, de la antichitatea latina pna la epoca moderna.
Avarul lui Moliere si are radacinile n comedia antica a autorului latin Plautus, Ulcica, n care eroul, desi
descopera o comoara care l face bogat, continua sa traiasca n lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar putea fi
pradat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regaseste n Harpagon, personajul lui Moliere, care,
prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta al acestei tipologii revendicate de clasicism.
Subiectul, ca al oricarei comedii, este simplu, centrat pe o singura, dar dominanta trasatura de caracter a
eroului, si se amplifica treptat prin acumularea confuziilor care genereaza comicul. Pe parcursul celor cinci acte,
actiunea graviteaza n jurul lui Harpagon, despre care nu stim dect ca are aproximativ saizeci de ani, ca este
tatal a doi copii, C1eante si Elise, si ca este ndragostit de tnara Mariane. Ca orice personaj clasic, eroul lui
Moliere nu este determinat n atitudinile lui de societatea contemporana, caci existenta sa este atemporala si
aspatiala, guvernata doar de un viciu al tuturor timpurilor. n vreme ce batrnul Harpagon, ndragostit de
Mariane, ezita sa o ceara n casatorie la gndul ca este lipsita de zestre, cei doi copii ai sai traiesc si ei misterul
si dramele iubirii. Elise mpartaseste dragostea cu Vaiere, care, pentru a o putea cere n casatorie, devine
servitorul lui Harpagon, iar Cleante este ndragostit chiar de Mariane, care, la rndul ei, l iubeste pe tnar.
Pe de alta parte, preocuparile batrnului avar se ndreapta si spre chivernisirea copiilor sai, fara ca aceasta sa-i
afecteze n vreun fel averea. De aceea, el doreste sa-1 nsoare pe Cleante cu o vaduva bogata, iar pentru Elise
gaseste o partida potrivita n persoana lui Anselme, batrn, dar bogat, scopuri pentru care apeleaza la
mijlocitoarea Frosine. Actul I se ncheie n plina confuzie, Cleante ncurajnd laudele pe care tatal sau i le face
Marianei, pentru a afla cu stupoare ca acesta intentioneaza sa se nsoare cu iubita lui, iar Valere, sustinnd cu
prefacatorie parerile lui Harpagon, obtine de la acesta libertatea de a o supraveghea pe Elise.
Actul al II-lea adnceste conflictul si complica situatiile comice. Cleante doreste sa obtina, prin intermediul
servitorului sau, La Fleche, un mprumut, fara a sti ca n spatele camatarului nu este altcineva dect tatal sau.
Pusi fata n fata n aceasta mprejurare ridicola, cei doi se nvinuiesc unul pe celalalt pentru camatarie, respectiv
pentru risipa. O data cu sosirea petitoarei, Harpagon si socoteste chiar cstigul de pe urma iubirii pentru tnara
Mariane, devenind nsa din pacalitor pacalit, caci Frosine, cunoscatoare a firii omenesti, socoteste zestrea tinerei
n economiile pe care i le-ar face sotului ei renuntnd la mncare, la vesminte si bijuterii si l maguleste pe
batrn facndu-i complimente care strnesc hazul spectatorilor:
"Poftim; trup bine legat, mladios, cum se cuvine si care nu dovedeste nici un betesug. [...] Va sta bine - pe urma,
tusea dumneavoastra e plina de gingasie! ".
Actiunea cuprinde, n cel de-al treilea act, scenele legate de ntlnirea dintre toate personajele implicate n
conflict. Pregatirea vizitei celor trei pretendenti strneste hohote de rs: servitorii sunt instruiti sa toarne vinul
cu socoteala, sa recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece, si sa stea cu
spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult prea vechi. Dupa ce, spulbernd elanul
jupnului Jacques, Harpagon decide sa se gateasca doar fasole cu o ciozvrta de berbec gras, avarul este
caracterizat de vechiul sau servitor, care se face, cu acest prilej, ecoul celor din jur:
"Unii spun ca tipariti pe socoteala dumneavoastra calendare n care zilele de post sunt trecute n numar ndoit si
ca va siliti oamenii sa le tina, ca sa va bagati n buzunar ce v-ar costa mncarea de dulce. [...] Altul povestejte c
ati dat n judecat pisica vecinului, fiindca v-a mncat ce-a mai ramas dintr-o friptura de berbec. [...] Sunteti
rsul si batjocura tuturor ; nu va spun dect zgrcitul care-si mannca de sub unghie, scrbosul, cmatarul".
n scena dialogului cu Mariane, Clante i face acesteia declaratii de iubire n numele tatalui sau si i
daruieste un inel eu diamant, spre nefericirea batrnului. Apoi, n actul urmator, disputa dintre tata si fiu atinge
punctul culminant n clipa cnd La Flche descopera comoara lui Harpagon, ascunsa n grdina, si i-o da
stapnului sau, care dispare eu ea.
Actul final l surprinde pe Harpagon n cea mai adnca disperare, ncercnd sa-si recupereze caseta eu cei
zece mii de galbeni. Banuit de furt este Valre, iar dialogul savuros dintre el si avar si extrage comicul din
situatia confuza, care nu se lamureste dect n final. n vreme ce tnarul i vorbeste despre iubirea sa pentru
lise, Harpagon crede ca subiectul este nepretiita sa caseta. Rsturnarea tipic de situatie se produce n final,
cnd Anselme descopera ca Valre si Mariane sunt chiar copiii sai, pe care nu-i mai vzuse de la un naufragiu
petrecut eu ani n urma si pe care i cautase zadarnic. n schimbul casetei sale cu bani, avarul accepta sa
renunte la Mariane si sa consimta la csatoria acesteia eu Clante si la nunta lisei eu Valre, cu conditia ca
toate cheltuielile sa fie suportate de Anselme.
Deznodamntul, n conformitate cu normele speciei, este unul fericit, desi povestea n sine este tragica.
Personajele si gsesc fericirea pe care o definesc n functie de idealuri specifice. Clante si lise se vor cstori
eu cei pe care i iubesc, iar Harpagon si regseste caseta pierduta si si traieste astfel fericirea ridicola ntr-o
existenta meschina, ntorcndu-se la vechea sa patima, camataria.
Frumusetea comediei lui Molire rezida nu doar n structurarea subiectului, ntr-o desfsurare gradata spre
culminarea finala, ci si n realizarea tipologiei comice a avarului. Arta portretului este stapnita cu maiestrie de
autor, care schiteaz astfel trasaturile eroului, nct spectatorul recunoaste tipul nca de la aparitia sa n scena, n
dialogul cu La Flche. Ulterior, contururile profilului sau se ngroasa pna la caricatura, att din perspectiva
directa a celorlalte personaje asupra lui, ct si prin faptele, atitudinile si cuvintele acestuia. Zgrcenia, singura
trasatura evidenta a personajului, este de notorietate publica, asa cum se obsera din portretul pe care i-1 face
jupnul Jacques. Este trasatura pe care i-o recunosc cei apropiati - copiii sai, servitorii, petitoarea -, ale caror
atitudini se modeleaza n functie de aceasta realitate. Clante ntelege ca restituirea banilor reprezinta calea de a
o obtine pe Mariane, Valre pricepe ca singura sansa de a se casatori eu Elise este sa renunte la zestre, iar lise
l sfatuieste pe iubitul ei sa cstige ncrederea lui Harpagon, mgulindu-1 si ncurajndu-i zgrcenia.
Spre deosebire de avarii pe care i va zugrvi realismul, personajul lui Molire nu aluneca nsa pe panta
dezumanizarii totale, pastreaza o aparenta de confort, chiar daca de o simplitate ridicola, nu si trateaza copiii cu
brutalitate, iar atitudinea sa este receptata cu umor, fara monstruozitatile care l nsotesc pe Grandet sau, n
literatura noastra, pe Hagi Tudose.
Comicul lui Molire este generat de complexitatea situatiilor pe care el le imagineaza si pentru a caror
realizare ignora de multe ori chiar regulile dramaturgiei clasice, att de pretuite n epoca. El aduce n scena un
numar mai mare de personaje, mbinnd astfel principiile clasicismului antic, mai rigid, cu libertatile farsei
italiene si franceze. Pentru Molire, conditia folosirii unor teorii dramatice este aceea ca ele sa produca rsul.
Comicul de caractere se sustine prin forta de sugestie a personajului pe care dramaturgul l aduce n scena
pentru a ntruchipa un defect criticabil. El se mpleteste nsa n exprimarea aceluiasi sens cu un comic al
numelor, pe care autorul le alege tocmai ca prin sugestia lor sonora sa anticipe caracterul prezentat si sa devina
niste etichete de identificare a eroilor. Unele nume sunt conventionale, pentru ca purtatorii lor nu au dect rolul
de a stabili contrastul necesar eu personajul central : Clante, Valre, lise, Anselme, Mariane. Altele sunt
predestinate servitorilor : La Flche, jupn Jacques, n fine, Harpagon are rezonanta avaritei, a zgrceniei peste
masura, astfel nct, de-a lungul timpului, gratie si renumelui piesei, el a devenit sinonimul acestor pacate
omenesti. Personajul se defineste si prin limbaj, canalizat n sensul ngrosrii defectelor, caci replica ,,fara
zestre" devine un tic, si prin vestimentatia cenusie, rezistenta, cu urme evidente de uzare, semn al zgrceniei
ndreptate mpotriva propriei fiinte.
Comicul este unul de atmosfera si confera unitate piesei lui Molire. Chiar n momentele cele mai grave, n
care s-ar putea produce tensiune, atmosfera este degajata printr-o scena hilara, ca aceea a disputei dintre
Harpagon si Clante, care nu se soldeaza cu o ruptura dintre tata si fiu, ci cu un duel verbal savuros si plin de
umor. Contrastul dintre aparenta si esenta, sursa clasica a comediei, i serveste si lui Molire n realizarea
scenei dialogului dintre avar si Frosine, care, flatndu-l, scoate n evidenta tocmai caracteristicile contrare ale
batrnului.
Desi prin dezumanizarea moderata a eroilor sai si prin zugravirea moravurilor vietii de familie sau
sociale, piesele lui Moliere se apropie de latura tragicului, comicul ramne modul de expresie natural al
autorului clasic care, prin realismul observatiei si prin depasirea rigorilor epocii, este un spirit modern si
ntotdeauna actual. Satira sa, dincolo de acidul fara de care nu se poate face comedie, propune un umanism
impresionant si dezvaluie iubirea de oameni a autorului care marturisea n prefata comediei Tartuffe :
,,Nimic nu-i face mai bine pe cei mai multi dintre oameni sa se pocaiasca dect oglinda betesugurilor lor.
E o lovitura mare data viciilor cnd le expui rsului obstei ntregi. Usor ndura omul mustrarile, dar nu
rabda nicidecum batjocura. Accepta sa fie rau, dar nu vrea sa fie ridicol". AVARUL
Comentariu literar

Pornind de la premisa c o comedie trebuie i s satirizeze, dar i s ndrepte defectele criticare, piesele lui
Moliere vor pleda pentru o atitudine moral umanist. Scriitorul i va alege din inepuizabil natur uman
viciile eterne: avariia, nfumurarea, gelozia, ignorana, ipohondria i ipocrizia. De la farsa i pictura de
moravuri din Preioasele ridicole la comedia fin din Tartuffe i Mizantropul, Moliere i fundamenteaz i o
doctrin literar, al crei principiu de baz este acela de a satisface gustul publicului, principiu pe care
clasicismul francez l preia din Arta poetic a lui Horatius. n baza acestei convingeri, universul comediilor lui
Moliere se articuleaz pe o tematic divers i pe o tipologie larg, de la nobili sau burghezi la rani, de la
medici la pseudosavani, de la risipitori la avari.
n legtur cu aceast ultim opoziie, Eugen Lovinescu se ntreba retoric de ce n literatur, ca i n via,
avarul este privit cu maxim exigen, dei chinuindu-i familia, avarul n-o ruineaz, ci, dimpotriv, pe ci
aspre i dureroase, i prepar un viitor mai bun", n vreme ce risipitorul se bucur de o mare toleran i uneori
de simpatia celor din jur. Criticul conchide ns c risipa este asociat cu generozitatea i altruismul, pe cnd
avariia poate nsemna o form de egoism. Poate c acesta este i motivul pentru care tipologia avarului a
interesat literatura tuturor epocilor, de la antichitatea latin pn la epoca modern.
Avarul lui Moliere i are rdcinile n comedia antic a autorului latin Plautus, Ulcica, n care eroul, dei
descoper o comoar care l face bogat, continu s triasc n lipsuri, cu teama dezumanizant c ar putea fi
prdat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regsete n Harpagon, personajul lui Moliere, care,
prin renumele autorului su, a devenit punctul de referin al acestei tipologii revendicate de clasicism.
Subiectul, ca al oricrei comedii, este simplu, centrat pe o singur, dar dominant trstur de caracter a
eroului, i se amplific treptat prin acumularea confuziilor care genereaz comicul. Pe parcursul celor cinci acte,
aciunea graviteaz n jurul lui Harpagon, despre care nu tim dect c are aproximativ aizeci de ani, c este
tatl a doi copii, C1eante i Elise, i c este ndrgostit de tnra Mariane. Ca orice personaj clasic, eroul lui
Moliere nu este determinat n atitudinile lui de societatea contemporan, cci existena sa este atemporal i
aspaial, guvernat doar de un viciu al tuturor timpurilor. n vreme ce btrnul Harpagon, ndrgostit de
Mariane, ezit s o cear n cstorie la gndul c este lipsit de zestre, cei doi copii ai si triesc i ei misterul
i dramele iubirii. Elise mprtete dragostea cu Vaiere, care, pentru a o putea cere n cstorie, devine
servitorul lui Harpagon, iar Cleante este ndrgostit chiar de Mariane, care, la rndul ei, l iubete pe tnr.
Pe de alt parte, preocuprile btrnului avar se ndreapt i spre chivernisirea copiilor si, fr ca aceasta s-i
afecteze n vreun fel averea. De aceea, el dorete s-1 nsoare pe Cleante cu o vduv bogat, iar pentru Elise
gsete o partid potrivit n persoana lui Anselme, btrn, dar bogat, scopuri pentru care apeleaz la
mijlocitoarea Frosine. Actul I se ncheie n plin confuzie, Cleante ncurajnd laudele pe care tatl su i le face
Marianei, pentru a afla cu stupoare c acesta intenioneaz s se nsoare cu iubita lui, iar Valere, susinnd cu
prefctorie prerile lui Harpagon, obine de la acesta libertatea de a o supraveghea pe Elise.
Actul al II-lea adncete conflictul i complic situaiile comice. Cleante dorete s obin, prin intermediul
servitorului su, La Fleche, un mprumut, fr a ti c n spatele cmtarului nu este altcineva dect tatl su.
Pui fa n fa n aceast mprejurare ridicol, cei doi se nvinuiesc unul pe cellalt pentru cmtrie, respectiv
pentru risip. O dat cu sosirea peitoarei, Harpagon i socotete chiar ctigul de pe urma iubirii pentru tnra
Mariane, devenind ns din pclitor pclit, cci Frosine, cunosctoare a firii omeneti, socotete zestrea tinerei
n economiile pe care i le-ar face soului ei renunnd la mncare, la veminte i bijuterii i l mgulete pe
btrn fcndu-i complimente care strnesc hazul spectatorilor:

Poftim; trup bine legat, mldios, cum se cuvine i care nu dovedete nici un beteug. [...] V st bine -
pe urm, tusea dumneavoastr e plin de gingie! ".

Aciunea cuprinde, n cel de-al treilea act, scenele legate de ntlnirea dintre toate personajele implicate n
conflict. Pregtirea vizitei celor trei pretendeni strnete hohote de rs: servitorii sunt instruii s toarne vinul
cu socoteal, s recupereze rapid toate resturile, s gteasc pentru opt oaspei, dei vor fi zece, i s stea cu
spatele la perete pentru a nu se observa gurile din hainele lor mult prea vechi. Dup ce, spulbernd elanul
jupnului Jacques, Harpagon decide s se gteasc doar fasole cu o ciozvrt de berbec gras, avarul este
caracterizat de vechiul su servitor, care se face, cu acest prilej, ecoul celor din jur:

Unii spun c tiprii pe socoteala dumneavoastr calendare n care zilele de post sunt trecute n numr
ndoit i c v silii oamenii s le tin, ca s v bgai n buzunar ce v-ar costa mncarea de dulce. [...]
Altul povestejte c ai dat n judecat pisica vecinului, fiindc v-a mncat ce-a mai ramas dintr-o friptur
de berbec. [...] Suntei rsul i batjocura tuturor ; nu va spun dect zgrcitul care-i mannc de sub
unghie, scrbosul, cmtarul".

n scena dialogului cu Mariane, Clante i face acesteia declaraii de iubire n numele tatlui su i i
druiete un inel eu diamant, spre nefericirea btrnului. Apoi, n actul urmtor, disputa dintre tat i fiu atinge
punctul culminant n clipa cnd La Flche descoper comoara lui Harpagon, ascuns n grdin, i i-o d
stpnului su, care dispare eu ea.
Actul final l surprinde pe Harpagon n cea mai adnc disperare, ncercnd s-i recupereze caseta eu cei
zece mii de galbeni. Bnuit de furt este Valre, iar dialogul savuros dintre el i avar i extrage comicul din
situaia confuz, care nu se lmurete dect n final. n vreme ce tnrul i vorbete despre iubirea sa pentru
lise, Harpagon crede c subiectul este nepreiit sa caset. Rsturnarea tipic de situatie se produce n final,
cnd Anselme descoper c Valre i Mariane sunt chiar copiii si, pe care nu-i mai vzuse de la un naufragiu
petrecut eu ani n urm i pe care i cutase zadarnic. n schimbul casetei sale cu bani, avarul accepta sa renune
la Mariane i s consimt la cstoria acesteia eu Clante i la nunta lisei eu Valre, cu condiia c toate
cheltuielile sa fie suportate de Anselme.
Deznodmntul, n conformitate cu normele speciei, este unul fericit, dei povestea n sine este tragic.
Personajele i gsesc fericirea pe care o definesc n funcie de idealuri specifice. Clante i lise se vor cstori
eu cei pe care i iubesc, iar Harpagon i regsete caseta pierdut i si triete astfel fericirea ridicol ntr-o
existen meschin, ntorcndu-se la vechea sa patim, cmtria.
Frumuseea comediei lui Molire rezid nu doar n structurarea subiectului, ntr-o desfurare gradat spre
culminarea final, ci i n realizarea tipologiei comice a avarului. Arta portretului este stpnit cu miestrie de
autor, care schieaz astfel trsturile eroului, nct spectatorul recunoate tipul nc de la apariia sa n scen, n
dialogul cu La Flche. Ulterior, contururile profilului su se ngroa pn la caricatur, att din perspectiva
direct a celorlalte personaje asupra lui, ct i prin faptele, atitudinile i cuvintele acestuia. Zgrcenia, singura
trstur evident a personajului, este de notorietate public, aa cum se obser din portretul pe care i-1 face
jupnul Jacques. Este trstur pe care i-o recunosc cei apropiai - copiii si, servitorii, peitoarea -, ale cror
atitudini se modeleaz n funcie de aceast realitate. Clante ntelege c restituirea banilor reprezint calea de a
o obine pe Mariane, Valre pricepe c singura ans de a se cstori eu Elise este sa renune la zestre, iar lise
l sftuiete pe iubitul ei sa ctige ncrederea lui Harpagon, mgulindu-1 i ncurajndu-i zgrcenia.
Spre deosebire de avarii pe care i va zugrvi realismul, personajul lui Molire nu alunec ns pe panta
dezumanizrii totale, pstreaz o aparen de confort, chiar dac de o simplitate ridicol, nu i trateaz copiii cu
brutalitate, iar atitudinea sa este receptat cu umor, far monstruozitile care l nsoesc pe Grandet sau, n
literatura noastr, pe Hagi Tudose.
Comicul lui Molire este generat de complexitatea situaiilor pe care el le imagineaz i pentru a cror
realizare ignor de multe ori chiar regulile dramaturgiei clasice, att de preuite n epoc. El aduce n scen un
numr mai mare de personaje, mbinnd astfel principiile clasicismului antic, mai rigid, cu libertile farsei
italiene i franceze. Pentru Molire, condiia folosirii unor teorii dramatice este aceea ca ele s produc rsul.
Comicul de caractere se susine prin forta de sugestie a personajului pe care dramaturgul l aduce n scen
pentru a ntruchipa un defect criticabil. El se mpletete ns n exprimarea aceluiai sens cu un comic al
numelor, pe care autorul le alege tocmai ca prin sugestia lor sonor sa anticipe caracterul prezentat i sa devin
nite etichete de identificare a eroilor. Unele nume sunt convenionale, pentru c purttorii lor nu au dect rolul
de a stabili contrastul necesar eu personajul central : Clante, Valre, lise, Anselme, Mariane. Altele sunt
predestinate servitorilor : La Flche, jupn Jacques, n fine, Harpagon are rezonana avariei, a zgrceniei peste
msur, astfel nct, de-a lungul timpului, graie i renumelui piesei, el a devenit sinonimul acestor pcate
omeneti. Personajul se definete i prin limbaj, canalizat n sensul ngrorii defectelor, cci replica ,,fr
zestre" devine un tic, i prin vestimentaia cenuie, rezistent, cu urme evidente de uzare, semn al zgrceniei
ndreptate mpotriva propriei fiine.
Comicul este unul de atmosfer i confer unitate piesei lui Molire. Chiar n momentele cele mai grave, n
care s-ar putea produce tensiune, atmosfera este degajat printr-o scen hilar, ca aceea a disputei dintre
Harpagon i Clante, care nu se soldeaz cu o ruptur dintre tat i fiu, ci cu un duel verbal savuros i plin de
umor. Contrastul dintre aparen i esent, surs clasic a comediei, i servete i lui Molire n realizarea
scenei dialogului dintre avar i Frosine, care, flatndu-l, scoate n eviden tocmai caracteristicile contrare ale
btrnului.
Dei prin dezumanizarea moderat a eroilor si i prin zugrvirea moravurilor vieii de familie sau sociale,
piesele lui Moliere se apropie de latura tragicului, comicul rmne modul de expresie natural al autorului clasic
care, prin realismul observaiei i prin depirea rigorilor epocii, este un spirit modern i ntotdeauna actual.
Satira sa, dincolo de acidul far de care nu se poate face comedie, propune un umanism impresionant i
dezvluie iubirea de oameni a autorului care mrturisea n prefata comediei Tartuffe : ,,Nimic nu-i face mai bine
pe cei mai muli dintre oameni sa se pociasc dect oglinda beteugurilor lor. E o lovitur mare data viciilor
cnd le expui rsului obtei ntregi. Uor ndur omul mustrrile, dar nu rabd nicidecum batjocura. Accepta sa
fie ru, dar nu vrea sa fie ridicol".





Tartuffe este o comedie n versuri n cinci acte scrisa de Molire i reprezentat pentru prima dat 12 mai 1664
la palatul Versailles. In aceasta oper, Moliere prezint omul clasic oscilnd ntre datoria de tat, so, persoan
public i pasiunea, sau chiar nebunia, obsesia, fcut pentru un necunoscut n care a avut ncredere deplin.
Orgon a refuzat s i cread familia i a preferat s dea ascultare unui strin; a fost nechibzuit, imprudent, dar el
a ales s i urmeze instinctul dect s se incread n valorile acelei epoci care puneau totui familia pe primul
plan. Cu toate c Orgon l-a crezut pe Tartuffe -un reprezentant al Divinitatii o alta mare valoare a vremii el
i-a renegat propriul fiu, fr ca mcar s l asculte; el a procedat aa cum l ndemnase cel care pentru el
reprezenta religia i l ghida n tot.
Se spune deci c personajul lui Moliere a ales initial pasiunea avnd ncredere totala ntrun strin iar apoi
datoria, ascultnd ce a spus reprezentatul bisericii.
Tarrtuffe este o satira violenta, indreptata impotriva ipocritilor si a ipocriziei (in special, a celei clericale,
bigote). Subiectul acestei comedii care ataca religia intr-o societate profund crestina a declansat la acea vreme
un mare scandal, incheiat cu interzicerea piesei.
Actiunea piesei se desfasoara astfel: Tartuffe este primit si adapostit de burghezul instarit Orgon, caruia ii
cucereste afectiunea si increderea printr-o conduita fatarnic pioasa.
Prin actiunile sale de "sfant", el il determina pe credulul sau protector sa rupa logodna fetei lui. Mariane, cu
tanarul Vaiere, pentru a se casatori cu Tartuffe.
Dorine, servitoarea, se decide sa actioneze, astfel incat sa impiedice casatoria, folosindu-se de faptul ca Tartuffe
parea a nutri o "oarecare slabiciune" fata de Elmire, sotia lui Orgon.
Dorine organizeaza o intrevedere "en tete-a-tete" intre Elmire si Tartuffe, in decursul careia ipocritul ii face
acesteia o declaratie de dragoste.
Desi fiul lui Orgon, Damis, trasese cu urechea la discutia celor doi si ii dezvaluie tata sau adevarul, acesta
refuza cu indarjire sa dea crezare fiului sau, pe care il va goni din casa.
Orgon ia decizia de a trece pe numele "calomniatului" Tarluffe toata averea sa. La insistentele celor din jur,
Orgon, ascuns sub masa, il surprinde pe Tarluffe in vreme ce incerca, pentru a doua oara, sa-i seduca sotia.
Ipocritul, dandu-si arama pe fata, declara ca, potrivit legii, el este noul stapan si isi izgoneste protectorul din
propria casa.
Regele, care recunoaste in Tartuffe un escroc notoriu, il pedepseste pe vinovat. intreaga avere ii este restituita
proprietarului. Comedia se incheie cu celebrarea casatoriei dintre Vaiere si Mariane.
Pornind de la premisa ca o comedie trebuie si sa satirizeze, dar si sa indrepte defectele criticare, piesele lui
Moliere vor pleda pentru o atitudine morala umanista. Scriitorul isi va alege din inepuizabila natura umana
viciile eterne: avaritia, infumurarea, gelozia, ignoranta, ipohondria si ipocrizia. De la farsa si pictura de
moravuri din Pretioasele ridicole la comedia fina din Tartuffe si Mizantropul, Moliere isi fundamenteaza si o
doctrina literara, al carei principiu de baza este acela de a satisface gustul publicului, principiu pe care
clasicismul francez il preia din Arta poetica a lui Horatius. In baza acestei convingeri, universul comediilor lui
Moliere se articuleaza pe o tematica diversa si pe o tipologie larga, de la nobili sau burghezi la tarani, de la
medici la pseudosavanti, de la risipitori la avari. x6y19yz
In legatura cu aceasta ultima opozitie, Eugen Lovinescu se intreba retoric de ce in literatura, ca si in viata,
avarul este privit cu maxima exigenta, desi chinuindu-si familia, avarul n-o ruineaza, ci, dimpotriva, pe cai
aspre si dureroase, ii prepara un viitor mai bun", in vreme ce risipitorul se bucura de o mare toleranta si uneori
de simpatia celor din jur. Criticul conchide insa ca risipa este asociata cu generozitatea si altruismul, pe cand
avaritia poate insemna o forma de egoism. Poate ca acesta este si motivul pentru care tipologia avarului a
interesat literatura tuturor epocilor, de la antichitatea latina pana la epoca moderna.
Avarul lui Moliere isi are radacinile in comedia antica a autorului latin Plautus, Ulcica, in care eroul, desi
descopera o comoara care il face bogat, continua sa traiasca in lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar putea fi
pradat. Euclio, ca expresie a unui viciu general uman, se regaseste in Harpagon, personajul lui Moliere, care,
prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta al acestei tipologii revendicate de clasicism.
Subiectul, ca al oricarei comedii, este simplu, centrat pe o singura, dar dominanta trasatura de caracter a eroului,
si se amplifica treptat prin acumularea confuziilor care genereaza comicul. Pe parcursul celor cinci acte,
actiunea graviteaza in jurul lui Harpagon, despre care nu stim decat ca are aproximativ saizeci de ani, ca este
tatal a doi copii, C1eante si Elise, si ca este indragostit de tanara Mariane. Ca orice personaj clasic, eroul lui
Moliere nu este determinat in atitudinile lui de societatea contemporana, caci existenta sa este atemporala si
aspatiala, guvernata doar de un viciu al tuturor timpurilor. In vreme ce batranul Harpagon, indragostit de
Mariane, ezita sa o ceara in casatorie la gandul ca este lipsita de zestre, cei doi copii ai sai traiesc si ei misterul
si dramele iubirii. Elise impartaseste dragostea cu Vaiere, care, pentru a o putea cere in casatorie, devine
servitorul lui Harpagon, iar Cleante este indragostit chiar de Mariane, care, la randul ei, il iubeste pe tanar.
Pe de alta parte, preocuparile batranului avar se indreapta si spre chivernisirea copiilor sai, fara ca aceasta sa-i
afecteze in vreun fel averea. De aceea, el doreste sa-1 insoare pe Cleante cu o vaduva bogata, iar pentru Elise
gaseste o partida potrivita in persoana lui Anselme, batran, dar bogat, scopuri pentru care apeleaza la
mijlocitoarea Frosine. Actul I se incheie in plina confuzie, Cleante incurajand laudele pe care tatal sau i le face
Marianei, pentru a afla cu stupoare ca acesta intentioneaza sa se insoare cu iubita lui, iar Valere, sustinand cu
prefacatorie parerile lui Harpagon, obtine de la acesta libertatea de a o supraveghea pe Elise.
Actul al II-lea adanceste conflictul si complica situatiile comice. Cleante doreste sa obtina, prin intermediul
servitorului sau, La Fleche, un imprumut, fara a sti ca in spatele camatarului nu este altcineva decat tatal sau.
Pusi fata in fata in aceasta imprejurare ridicola, cei doi se invinuiesc unul pe celalalt pentru camatarie, respectiv
pentru risipa. O data cu sosirea petitoarei, Harpagon isi socoteste chiar castigul de pe urma iubirii pentru tanara
Mariane, devenind insa din pacalitor pacalit, caci Frosine, cunoscatoare a firii omenesti, socoteste zestrea tinerei
in economiile pe care i le-ar face sotului ei renuntand la mancare, la vesminte si bijuterii si il maguleste pe
batran facandu-i complimente care starnesc hazul spectatorilor:
Poftim; trup bine legat, mladios, cum se cuvine si care nu dovedeste nici un betesug. a...i Va sta bine - pe
urma, tusea dumneavoastra e plina de gingasie! ".
Actiunea cuprinde, in cel de-al treilea act, scenele legate de intalnirea dintre toate personajele implicate in
conflict. Pregatirea vizitei celor trei pretendenti starneste hohote de ras: servitorii sunt instruiti sa toarne vinul
cu socoteala, sa recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece, si sa stea cu
spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult prea vechi. Dupa ce, spulberand elanul
jupanului Jacques, Harpagon decide sa se gateasca doar fasole cu o ciozvarta de berbec gras, avarul este
caracterizat de vechiul sau servitor, care se face, cu acest prilej, ecoul celor din jur:
Unii spun ca tipariti pe socoteala dumneavoastra calendare in care zilele de post sunt trecute in numar indoit si
ca va siliti oamenii sa le tina, ca sa va bagati in buzunar ce v-ar costa mancarea de dulce. a...i Altul povestejte ca
ati dat in judecata pisica vecinului, fiindca v-a mancat ce-a mai ramas dintr-o friptura de berbec. a...i Sunteti
rasul si batjocura tuturor ; nu va spun decat zgarcitul care-si mananca de sub unghie, scarbosul, camatarul".
In scena dialogului cu Mariane, Clante ii face acesteia declaratii de iubire in numele tatalui sau si ii daruieste
un inel eu diamant, spre nefericirea batranului. Apoi, in actul urmator, disputa dintre tata si fiu atinge punctul
culminant in clipa cand La Flche descopera comoara lui Harpagon, ascunsa in gradina, si i-o da stapanului sau,
care dispare eu ea.
Actul final il surprinde pe Harpagon in cea mai adanca disperare, incercand sa-si recupereze caseta eu cei zece
mii de galbeni. Banuit de furt este Valre, iar dialogul savuros dintre el si avar isi extrage comicul din situatia
confuza, care nu se lamureste decat in final. In vreme ce tanarul ii vorbeste despre iubirea sa pentru lise,
Harpagon crede ca subiectul este nepretiita sa caseta. Rasturnarea tipica de situatie se produce in final, cand
Anselme descopera ca Valre si Mariane sunt chiar copiii sai, pe care nu-i mai vazuse de la un naufragiu
petrecut eu ani in urma si pe care ii cautase zadarnic. In schimbul casetei sale cu bani, avarul accepta sa renunte
la Mariane si sa consimta la casatoria acesteia eu Clante si la nunta lisei eu Valre, cu conditia ca toate
cheltuielile sa fie suportate de Anselme.
Deznodamantul, in conformitate cu normele speciei, este unul fericit, desi povestea in sine este tragica.
Personajele isi gasesc fericirea pe care o definesc in functie de idealuri specifice. Clante si lise se vor casatori
eu cei pe care ii iubesc, iar Harpagon isi regaseste caseta pierduta si isi traieste astfel fericirea ridicola intr-o
existenta meschina, intorcandu-se la vechea sa patima, camataria.
Frumusetea comediei lui Molire rezida nu doar in structurarea subiectului, intr-o desfasurare gradata spre
culminarea finala, ci si in realizarea tipologiei comice a avarului. Arta portretului este stapanita cu maiestrie de
autor, care schiteaza astfel trasaturile eroului, incat spectatorul recunoaste tipul inca de la aparitia sa in scena, in
dialogul cu La Flche. Ulterior, contururile profilului sau se ingroasa pina la caricatura, atat din perspectiva
directa a celorlalte personaje asupra lui, cat si prin faptele, atitudinile si cuvintele acestuia. Zgarcenia, singura
trasatura evidenta a personajului, este de notorietate publica, asa cum se obsera din portretul pe care i-1 face
jupanul Jacques. Este trasatura pe care i-o recunosc cei apropiati - copiii sai, servitorii, petitoarea -, ale caror
atitudini se modeleaza in functie de aceasta realitate. Clante intelege ca restituirea banilor reprezinta calea de a
o obtine pe Mariane, Valre pricepe ca singura sansa de a se casatori eu Elise este sa renunte la zestre, iar lise
il sfatuieste pe iubitul ei sa cistige increderea lui Harpagon, migulindu-1 si incurajandu-i zgarcenia.
Spre deosebire de avarii pe care ii va zugravi realismul, personajul lui Molire nu aluneca insa pe panta
dezumanizarii totale, pastreaza o aparenta de confort, chiar daca de o simplitate ridicola, nu isi trateaza copiii cu
brutalitate, iar atitudinea sa este receptata cu umor, fara monstruozitatile care il insotesc pe Grandet sau, in
literatura noastra, pe Hagi Tudose.
Comicul lui Molire este generat de complexitatea situatiilor pe care el le imagineaza si pentru a caror realizare
ignora de multe ori chiar regulile dramaturgiei clasice, atat de pretuite in epoca. El aduce in scena un numar mai
mare de personaje, imbinand astfel principiile clasicismului antic, mai rigid, cu libertatile farsei italiene si
franceze. Pentru Molire, conditia folosirii unor teorii dramatice este aceea ca ele sa produca rasul. Comicul de
caractere se sustine prin forta de sugestie a personajului pe care dramaturgul il aduce in scena pentru a
intruchipa un defect criticabil. El se impleteste insa in exprimarea aceluiasi sens cu un comic al numelor, pe
care autorul le alege tocmai ca prin sugestia lor sonora sa anticipe caracterul prezentat si sa devina niste etichete
de identificare a eroilor. Unele nume sunt conventionale, pentru ca purtatorii lor nu au decat rolul de a stabili
contrastul necesar eu personajul central : Clante, Valre, lise, Anselme, Mariane. Altele sunt predestinate
servitorilor : La Flche, jupan Jacques, in fine, Harpagon are rezonanta avaritei, a zgarceniei peste masura,
astfel incat, de-a lungul timpului, gratie si renumelui piesei, el a devenit sinonimul acestor pacate omenesti.
Personajul se defineste si prin limbaj, canalizat in sensul ingrosarii defectelor, caci replica ,,fara zestre" devine
un tic, si prin vestimentatia cenusie, rezistenta, cu urme evidente de uzare, semn al zgarceniei indreptate
impotriva propriei fiinte.
Comicul este unul de atmosfera si confera unitate piesei lui Molire. Chiar in momentele cele mai grave, in care
s-ar putea produce tensiune, atmosfera este degajata printr-o scena hilara, ca aceea a disputei dintre Harpagon si
Clante, care nu se soldeaza cu o ruptura dintre tata si fiu, ci cu un duel verbal savuros si plin de umor.
Contrastul dintre aparenta si esenta, sursa clasica a comediei, ii serveste si lui Molire in realizarea scenei
dialogului dintre avar si Frosine, care, flatindu-l, scoate in evidenta tocmai caracteristicile contrare ale
batranului.
Desi prin dezumanizarea moderata a eroilor sai si prin zugravirea moravurilor vietii de familie sau sociale,
piesele lui Moliere se apropie de latura tragicului, comicul ramane modul de expresie natural al autorului clasic
care, prin realismul observatiei si prin depasirea rigorilor epocii, este un spirit modern si intotdeauna actual.
Satira sa, dincolo de acidul fara de care nu se poate face comedie, propune un umanism impresionant si
dezvaluie iubirea de oameni a autorului care marturisea in prefata comediei Tartuffe : ,,Nimic nu-i face mai bine
pe cei mai multi dintre oameni sa se pocaiasca decat oglinda betesugurilor lor. E o lovitura mare data viciilor
cand le expui rasului obstei intregi. Usor indura omul mustrarile, dar nu rabda nicidecum batjocura. Accepta sa
fie rau, dar nu vrea sa fie ridicol".

Bolnavul nchipuit (n francez Le Malade imaginaire) este o comedie-balet, ultima creaie a lui Moliere, oper
aflat la limita dintre comic i tragic. Nota de final este dat de dispariia autorului, care a murit la a patra
reprezentaie a ei. Bolnav, el s-a aprat prin rs de propriile slbiciuni fizice dar i de teama de moarte.
Solicitat n mod frecvent la curte, dar mpins i de plcerea sa de a crea spectacole pline de fast, pe gustul
regelui, Moliere realiza i juca roluri de prim rang n propriile comedii-balet cu o vdit plcere. Bolnavul
nchipuit este un tip ilustrativ de oper de acest gen, jucat n plin carnaval (10 februarie 1673) pe scena de la
Palais Royal. Prologul nsoit de cuvenita reveren fa de rege, scenele alegorice, versurile de tip pastoral,
cntecele, totul arat c autorul a conceput un spectacol de mare amuzament. Datorit conflictelor cu Lully,
muzica a fost compus de Charpentier. Pentru Moliere spectacolul a fost un cntec de lebd. Grav bolnav, el
nu accept s nu joace. Dup cea de-a patra reprezentaie, pe 17 februarie 1673, are un acces de hemoptizie i
moare dup spectacol.


Burghezul gentilom Burghezul gentilom, scris n colaborare cu Lulli, a fost jucat pentru prima oar la 14
octombrie 1670 n faa curii aflate la Chambord. Publicul a aplaudat noua creaie a iui Molire pe scena de la
Palais Royal, la 23 noiembrie al aceluiai an. Povestea domnului Jourdain, burghez nstrit dar grosolan i
incult, care vrea s capete maniere distinse, se nrudete ndeaproape cu cea a lui George Dandin, ranul
parvenit. Mama nobiliar a caraghiosului domn Jourdain se leag nemijlocit de snobismul burgheziei din
vremea lui Molire, mare amatoare de titluri i onoruri pe carele cumpra ori de cte ori putea s-o fac.
Grandoman, domnul Jourdain e tot att denenelegtor cu ai si ca i Orgon, Harpagon sau Argan. i aici,
cstoria Lucilei i alui Clonte e ameninat de ideile groteti ale stpnului casei. Vanitatea i
credulitateadomnului Jourdain sunt att de mari nct, mai mult dect bolnavul nchipuit Argan, eiaccept cu
ncntare s devin mamamusiu i s participe la baletul turcesc din final .
Bunul-sim a autorului e exprimat prin vorbele nelepte ale doamnei Jourdain,dar mai ales prin purtarea i
faptele Nicolei i ale lui Covielle, totdeauna gata s ajuteiubirea tinerilor mpotriva maniei domnului
Jourdain.Megalomania lui Jourdain d natere ctorva scene, admirabile prin verva lor satiric, prin comicul lor
spontan, ca de pild lecia de "filozofie" sau certurile sale cu Nicole. Prima ediie a piesei dateaz din 1671.
Persoanele comediei
Domnul Jourdain burghez
Doamna Jourdain soia dumisale
Lucile fiica domnului Jourdain
Clont iubitul Lucilei
Dorimne marchiz
Dorante conte, iubitul Dorimnei
Nicole servitoarea domnului Jourdain
Covielle valetul lui Clonte
Profesorul de muzic Un elev al profesorului de muzic, Profesorul de dans,Maestrul de scrim, Maestrul de
filozofie,Maistrul croitor, Un ucenic al croitorului, Doi lachei
Comedia-balet "Burghezul Gentilom", scris n 1670, nfieaz pregnant ipocrizia i parvenitismul vremii
sale. Bun cunosctor al tarelor omeneti, Molire nu se sfiete s ni le serveasc ntr-un nveli suculent de
ironie ntr-o succesiune de situaii dramatice de o teatralitate cuceritoare. Domnul Jourdain preocupat de
ascensiunea sa pe scar social ia lecii de dans, muzic, scrim i filosofie considernd-o pe doamna Jourdain
ignorant deoarece nu-i nelege aspiraiile. Nepricepnd o iot din ce i se spune, domnul Jourdain plutete ntr-
o grandilocven grosolan care reuete s o ntoarc pe Lucile, fiica sa, mpotriva-i, considernd c numai un
nobil este demn de s-i fie so. Cursa cu peitorul turc, cruia i cade prad n final, pune capt strlucitor
ncercrilor la care a fost supus pe parcursul celor cinci acte de supliciu la sfritul crora nu numai c nu a
reuit sdevin nobil ci chiar i-a pierdut credibilitatea a ceea ce era, rmnnd o paia trist n angrenajul unor
situaii a cror nelegere i va scpa definitiv.
Monsieur Jourdain descoper uluit c vorbete n proz. De aici ncepe un ntreg comic de limbaj i
situaie. Burghezul gentilom s-a bucurat la curtea Regelui Soare de un remarcabil succes. Trecerea n revist a
tuturor defectelor burghezului (prostie, incultur, infatuare, severitate absurd, lips de gust) nu putea dect s
fie bine primit, att la 1670, la castelul Chambord, ct i pe calea undelor, n 1953.
Dublul CD propune un regal actoricesc: Alexandru Giugaru, n rolul lui Monsieur Jourdain, i Grigore Vasiliu-
Birlic, n rolul maestrului de dans. Excepionala miestrie a celor doi mari actori compenseaz n mod fericit i
surprinztor preul pltit de versiunea audio a acestei comedii-balet, n care imaginea joac un rol foarte
important.
Povestea domnului Jourdain, burghez nstrit dar grosolan i incult, care vrea s capete maniere distinse, se
nrudete ndeaproape cu cea a lui George Dandin, ranul parvenit. Mama nobiliar a caraghiosului domn
Jourdain se leag nemijlocit de snobismul burgheziei din vremea lui Molire, mare amatoare de titluri i onoruri
pe care le cumpra ori de cte ori putea s-o fac. Grandoman, domnul Jourdain e tot att de nenelegtor cu ai
si ca i Orgon, Harpagon sau Argan. i aici, cstoria Lucilei i a lui Clonte e ameninat de ideile groteti ale
stpnului casei. Vanitatea i credulitatea domnului Jourdain sunt att de mari nct, mai mult dect bolnavul
nchipuit Argan, ei accept cu ncntare s devin mamamusiu i s participe la baletul turcesc din final.
Bunul-sim a autorului e exprimat prin vorbele nelepte ale doamnei Jourdain, dar mai ales prin purtarea i
faptele Nicolei i ale lui Covielle, totdeauna gata s ajute iubirea tinerilor mpotriva maniei domnului Jourdain.
Megalomania lui Jourdain d natere ctorva scene, admirabile prin verva lor satiric, prin comicul lor spontan,
ca de pild lecia de "filozofie" sau certurile sale cu Nicole.




Don Juan de la Tirso de Molina la Moliere-

Don Juan este unul din cele mai spumoase personaje ale dramaturgieiuniversale. Orice Don Juan va fi spaniol,
prima intrupare este aceea de locuitor alSevilliei. Este nobil de vita aleasa, un mandru aristocrat cu o educatie
fascinanta sipriveste lumea de sus, cu trufie, ignorand tot ce inseamna reguli.
Tatal lui Don Juan
Fray Gabriel Tellez, calugar din ordinul Maicii Milei, mare autor dramatic sub numele deTirso de Molina detine
certificatul de nastere al lui Don Juan, inaugurand celebrul mit in1625 sub numele de Seducatorul din Sevilla si
musafirul de piatra.Una din sursele de inspiratie ale lui Tirso de Molina se presupune a fi Miguel de
Manara(1627-1679), un bogat locuitor al Sevillei, corsican la origine, care s-a convertit laintelepciunea lui
Dumnezeu intrand in confreria milei careia i-a donat toate bunurile.Prin testament a cerut sa fie inmormantat
sub poarta de la intrarea in capela SantaCaridad, pentru ca toti sa-I calce trupul necurat, nedemn sa se
odihneasca in templullui Dumnezeu, si a poruncit sa I se graveze pe mormant: Aici se odihnesc
ramasitelecelui mai rau dintre oamenii care au existat vreodata pe pamant. Rugati-va pentru el.Don Juan nu
este neaparat un seducator nesatul, simplu colectionar de cuceriri ci multmai mult de-atat: este un barbat care-si
depaseste drepturile si batjocoreste indatoririlede fiu, de sot, de aristocrat, de supus al lui dumnezeu, toate
acestea ducandu-l la unfinal spectaculos. Cucereste tot felul de femei: de la nobile, tinere de familie buna panala
tarance si chiar viitoare calugarite. Desi este avertizat in mod constant desprerazbunarea divinitatii, el isi
continua parcursul fulminant al cuceririlor. Scapa denenumarate ori de la pedeapsa venita din partea familiilor
femeilor dezonorate in mod josnic, lucru care nu il face sa se opreasca, ci din contra, ii alimenteaza dorinta de
acuceri. Il ucide pe tatal donnei Ana, fapt care nu ii aduce foarte multe remuscari. In final,moare ucis chiar de
statuia comandorului care il invita la masa spre a-I servi o masateribila cu scorpioni, serpi si vipere otravitoare.
La plecare statuia cere o strangere demana, care va fi fatala lui Don Juan. Imputernicit de divinitate, comandorul
il trimite peDon Juan in infern. La Tirso de Molina, Don Juan se casatoreste doar din dorinta de alua in deradere
pe Dumnezeu, sfidand astfel sfintele juraminte. Este revoltat, uneoriipocrit, sigur pe poftele lui oricare ar fi
limitele. Astfel Tirso de Molina fixeaza stalpiiprincipali ai mitului.
Moliere preia mitul, imbunatatindu-l.
Moliere preia si el mitul lui Don Juan si il trece prin filtrul sau, astfel rezultand o operafabuloasa Don Juan sau
ospatul de piatra- Desfasurarea actiunii din Don juan-ul lui
Moliere este similara cu cea din piesa lui de Molina, evidentiindu-se aici respectulfrancezului fata de originile si
parintele piesei. Cadrele si intamplarile raman si elesimilare (palat/natura/mormant), la fel si relatiile dintre
personaje. Una din modificari ar fica actiunea se petrece de asta data in Sicilia.Caracterul lui Don Juan este
asemanator,acelasi ateu convins dornic de blasfemie, doritor de noi iubiri, intelectual de calibru siluptator
iscusit insa aici el isi demnostreaza mult mai evident curajul si da dovada panasi de o urma de onestitate si chiar
principii.Este mult mai dibaci decat eroul lui deMolina, mult mai iscusit in evitarea lucrurilor neplacute cu
ajutorul limbajului sau extremde flexibil. Aici arata poate si o mare doza de ipocrizie. Dupa parerea mea la
Moliereeroul este mai atasat de valetul lui decat la Tirso de Molina.Toate cadrele si intamplarile sunt dezvaluite
in ambalajul absolut fascinant al scrieriifabuloase si extem de bogate a autorului. Avem aici ironii mult mai
subtile, un comic delimbaj mai evident decat la de Molina, un comic de situatie, deasemenea extrem deofertant
(dovada stau si didascaliile sugestive) si nu in ultimul rand, un ritm foarte alertcare preia toate calitatile de mai
sus si ne ofera o piesa savuroasa si mult mai placutadecat a lui Tirso de Molina.Parcursul psihologic al lui Don
Juan este relativ linear, eroul mergand pana in momentulmortii sale pe aceleasi principii de viata(dar daca la
de Molina Don Juan doar seindoia de existenta divinitatii, aici eroul neaga cu buna stiinta existenta lui
Dumnezeu).Desi toti cei din jurul sau incearca sa il traga pe calea cea buna, el ironizeaza toateaceste intentii,
punand la indoiala chiar si aparitia fantomei care se transforma indoamna cu coasa, incercand sa o strapunga
dupa ce aceasta il avertizase(acesta esteinca un element nou adus de Moliere). Ba mai mult, se hotaraste sa ii
minta pe cei din jur ca se caieste si s-a convertit la credinta in Dumnezeu. In final statuia comandorului iida
ocazia sa-si recunoasca greselile si sa treaca la credinta. Eroul prefera sa moaradecat sa duca o viata smerita, in
rugaciune si cainta. Deci, intre toate celelalte, mitul luiDon juan este marcat de intalnirea omului cu
moartea.Premiera piesei lui Moliere a avut premiera pe 15 februarie 1665, starnind interes dar sireactii
vehemente din partea bisericii si oamenilor inalti In rang, datorita libertinajuluipersonajului principal. Moliere
retuseaza piesa si la a doua reprezentatiile reprosurile nuconteneau sa apara. Dupa 15 reprezentatii, Moliere
retrage piesa, neputand face fata valului mult prea mare de palngeri.
Povestea devine un scenariu clasic pentru trupele italiene care joaca in orase si sate.Ele simplifica si
laicizeaza legenda, pentru a o adapta la schemele lor comice:mitul esteparodiat, deformat dar se raspandeste.
Mitul ajunge in Italia o data cu Musafirul depiatra, piesa atribuita lui Cicognini (aprox 1645) si Ateul
fulgerat (scenariu anonim dinmij. sec XVII).
Dupa autorii italieni, Dorimon, Velliers, apoi Moliere si mai tarziu Rosimond (Noul ospat de piatra sau ateul
fulgerat 1669) folosesc sursele italiene si textul lui Tirso de Molinapentru a-si infaptui propriile intrigi si a-si
situa personajele.Dorimon si Velliers preiautema sub acelasi titlu (Ospatul de piatra sau fiul criminal 1659 si
1660). Don Juan s-aschimbat: fiul degenerat isi palmuieste tatal si mai tarziu, il ucide in ambele piesefranceze.
Si pe masura ce mitul se stinge, Don Juan se elibereaza de oriceconstrangere.Exista chiar si o varianta
romaneasca a mitului Ospatul de piatra- preluata dupamoliere, unde Don Juan este un print rafinat si bun
orator, si actiunea se petrece pe oinsula pe care o parcurge in toate sensurile. Spatiul permite punerea in scena
aobstacolelor romanesti: o furtuna din care scapa, o scena la marginea unei plajeinconjurat de tarani naivi,
fuga din calea fratilor razbunatori, un duel evitat, revenireaacasa.Mozart si Da Ponte preiau si ei mitul si il
transpun intr-o opera mareata: Don Giovanni lasfarsitul sec XVIII. Don Giovanni este un seducator fabulos
cariua Laporello, plin deadmiratie ii noteaza toate cuceririle intr-un catalog: doamna, acest catalog
contineiubirile stapanului meu () in Germania, doua sute treizeci si una, o suta in Franta sinouazeci si una in
Turcia; in schimb, in Spania o mie trei()Mai tarziu, Don Juan este transformat de catre autorii romantici intr-
un personajmelancolic, visator si respins. Insensibilul seducator baroc a devenit sensibil si iubitor.Englezul
Byron il preia si el pe Don Juan in opera Don Juan satira epica , un poem de16000 de versuri in care tanarul
frumos si dezgustat de oameni si de el insusi, ataca inforta toate certitudinile secolului respectiv.Grabbe scrie si
el o varianta surprinzatoare a lui Don Juan: Don Juan si Faust in carecei doi eroi se lupta pentru iubirea
Annei, iubita lui Don Octavio (pe care Don Juan ilucide). Donna Ana fuge, atrasa de magia lui faust si a
cavalerului acestuia(Lucifer) intr-un palat in varful muntelui Mont Blanc.Mai tarziu, in 1844, la Jose Zorilla,
Don Juan nu se opreste doar la a-l omori pe tataliubitei sale, ci o omoara chiar si pe ea intr-un acces de furie
nestapanita. Lainmormantare asista si don Juan alaturi de statuia mortului care ii spune ca este preatarziu pentru
cainta. De asta data, fantoma fetei iese din mormant si il roaga peDumnezeu sa il ierte pe Don Juanul care acum
regreta.
Concluzie
Asadar, daca nu este energie, daca nu este sfidare, pasiunea pentru a incalca legile,de a infrunta sacrul si de a se
indoi de Dumnezeu atunci nu este Don Juan. Indiferentca autorii sunt Tirso de Molina, Moliere, Grabbe sau
Mozart ori Byron, Dumas-tatal si Baudelaire, caracterul lui Don Juan este o palma infioratoare trasa
personalitatilor meschine, un semnal de alarma pentru multi ai vremurilor apuse si nu numai, iar nu inultimul
rand un soi de profil etern interzis . Insa mai presus de toate este un mit fabulos,cu o istorie absolut colosala si o
popularitate de neimaginat, care va nu isi va gasi,poate, niciodata sfarsitul, aflandu-se intr-o perpetua
dezvoltare .


Unul dintre simbolurile vitalitii meridionale, mitul lui Don Juan aparine Evului Mediu. El apare pentru ntia
dat sub o variant literar n piesa "El Burlador de Sevilla" (1630) atribuit lui Tirso de Molina. n jurul anului
1657, o trup de comediani ambulani italieni joac aceast pies sub form de pantomim n Frana,
inspirndu-l pe dramaturgul, regizorul i actorul Jean-Baptiste Poquelin, zis Molire (1622-1673) s scrie i s
pun n scen comedia "Dom Juan ou le festin de pierre" (1665). Legenda lui Don Juan a fost apoi originea unor
numerose lucrri muzicale i literare: opera "Don Giovanni" (1787) de Mozart, pe un libret de Lorenzo da
Ponte, satira epic "Don Juan" (1819-1824) de Byron, poemul simfonic "Don Juan" (1889) de Richard Strauss,
comedia "Omul i supraomul" (1903) de George Bernard Show.
ntrebarea cine este Don Juan preocup gndirea occidentl de cteva secole, rspunsul fiind cutat att de
critici ai literaturii ct i de psihanaliti. Otto Rank, unul dintre succesorii lui Freud l consider captiv n
schema "complexului lui Oedip": seria nesfrit de femei pe care trebuie sa le seduc i conflictele cu tatl su
reprezint dorina de a o regsi pe mama sa, care este de nenlocuit i de a-i anihila venicul rival - figura
patern.
Sganarelle, servitorul i confidentul tnrului aristocrat, ne iniiaz n prima scen a piesei cu un elogiu adus
tutunului, farmakon miraculos care purific mintea i nva sufletul ce este virtutea; "inspir sentimentul
onestitii, al onoarei" . Dar nu este tutunul, la fel ca i Don Juan, un seductor, dac lum n considerare
originea cuvntului seducere, sed-ducere, "sed" nsemnnd n limba latin alinare, amorire, iar "ducere", a
purta, a duce cu sine? Tutunul elibereaz sufletul spre a intui binele, tranchiliznd trupul. Don Juan meduzeaz
raiunea prin eludarea conveniilor logos-ului, elibernd pasiunea autentic a cunoaterii vieii. "Victimele" lui
Don Juan sunt prinse n plasa vorbelor sale fr susinere n realitate. Dar nu sunt ele mai nti prizonierele
propriilor fantasme despre via induse de educaie i religie? Don Juan este un caracter distructiv, ns este un
erou al distrugerii falsului.
Este adevrat c Don Juan minte, i ncalc n permanen cuvntul dat, sfideaz normele morale amgind
tinere fecioare cu cstoria doar pentru a le seduce. Este evident ns c acestea sunt prizoniere ntr-o
construcie imaginar a unei lumi care nu corespunde tririi plenare: dialogul lui Pierre i Charlotte denot lips
de maturitate i sugereaz c ntre ei nu exist o iubire adevrat, de vreme ce fata este gata s se ofere primului
venit care i servete vanitatea cu complimente, condiia fiind doar de a se cstori fecioar .
Faptul c Don Juan nu este lipsit de onoare l atest curajul cu care sare n ajutorul unui drume tlhrit de trei
hoi, situaie pe care o gsete dezechilibrat , iar rolul su de erou al dezvluirii ipocriziei i fricii este
confirmat de ironia cu care l trateaz pe ceretorul srac, care se roag necontenit pentru bunstare: i spune
acestuia c i d un ban numai dac are curajul s njure .
Mr. Dimanche, unul dintre creditorii lui Don Juan, este amnat, nu ns i evitat, iar ndeprtarea acestuia se
produce datorit slbiciunii micului burghez la complimente i elogii; sunt batjocorite complezena i laitatea
unui om lipsit de verticalitate .
ns demersul vieii personale a lui Don Juan nu este dictat de asumarea unui rol de revoluionar al conveniilor
i slbiciunilor umane. Aciunile de erou demascator sunt doar consecinele coerenei interioare pe un drum
ghidat de nevoia acut de cunoatere a absolutului, un drum de explorator temerar al existenei, perfect contient
de aciunile sale i care nu se va aeza dect dac i va gsi locul, ntr-un interval de timp ndeprtat, poate
peste douzeci-treizeci de ani . Pofta de a tri l face s iubeasc viaa consumat pn la epuizare, pn la
confruntarea cu moartea.
Don Juan reprezint fora suprem a descoperirii valorilor vieii pe cont propriu, independent de experiena
acumulat de societate i transmis prin intermediul strmoilor. El nu poate prelua legea ornduirii lumii de la
tatl su, fiindu-i propriul constructor al normelor. nelegnd c rzboiul sfidtor purtat cu tatl ii produce
doar suferin acestuia i c valoarea moralizatoare a unei ipostazieri arogante este incompatibil cu explorrile
sale pe un drum estetic, Don Juan alege s i mint tatl, afind masca ipocriziei, pentru a nu-i mai produce
suferin .
ntlnirea din ultimul act al piesei cu statuia funerar a Comandorului ucis de el ntr-o ncierare mai veche i
deschide posibilitatea cunoaterii absolutului, a vieii de dup moarte. Don Juan nu a declarat niciodat explicit
c este un ateu, ci doar c se ncrede numai n puterea raiunii i a simurilor sale. De aceea se grbete s aib
experiena ultim a transgresrii vieii, a depirii regulilor impuse de materie. Confruntarea cu Comandorul nu
l sperie, chiar dac aceasta ar putea nsemna o compensare a crimei sale. Don Juan este fulgerat n momentul n
care d mna cu Statuia, semn, dup Camus, al necesitii compensrii pcatelor ntr-o oper literar marcat n
cele din urm de cretinism. ns Camus era ateu i pentru el moartea reprezint sfritul absolut.
Eu l vd pe Don Juan fericit, consumndu-se venic n noi ntlniri pe trmul cunoaterii autentice.




Secolul XVII,premergtor al ideilor iluministe i ai ultimilor regi despotici ai Franei,ncununeaz o etap
progresiv n civilizaia lumii. Moliere este un dramaturg francez desvrit,etichetat drept un scriitor i critic
de teatru rafinat.
Moliere nu se dezice niciodat de la regula adevrului,artnd n piesele de teatru,un puternic coninut al
falsitii oamenilor.Grosolnia,minciuna i adversitatea personajelor pentru adevr,este cunoscut de cititori
prin ferestre sau ochiuri de lumin prezentate prin gaura cheii de nsui Moliere ce a vrut s atrag atenia
asupra moravurilor impertinente de secol xvii.
AvaruliTartuffecoloreaz oglinzile terifiante ale unor societi i aa ncorsetate de tot mai muli
nelegiutori,pui pe prdat semeni.Avarultranspus n pielea personajului Harpagon ntruchipeaz un om
btrn,demn de o zgrcenie,stpnire de sine i rutate,rar ntlnit.Nu vrea cu nici un pre s renune la avere
pentru a le lsa copiilor ceea ce li se cuvine,de drept.Lcomia,rutatea i ambiia merg mn n mn i fac cas
bun cu mentalitatea obsedant a unui btrn ce ar fi fost n stare s se cstoreasc cu o femeie mult mai tnra
dect el.i unde mai pui acea femeie atrgtoare era deja iubita fiului lui Harpagon,fr ca btrnul s fi tit
ceva?!n final,se negociaz ca la pia i fiul Cleante,recurge la toate mijloacele pentru a-i convinge tatl s
renune de bunvoie la tnra fat,Marianne.Cleante i fur tatlui o valoroas caset cu bani,pretext pentru a
negocia cu moneagul,disputa pentru Marianne.Btrnul,de meserie cmtar,ar fi fost n stare s-i vnd
ntreaga familie,n favoarea recuperrii teancurilor de bani din caset.
Aa c avarul,tresalt de fericire la apariia casetei cu bani i-i d consimmntul pentru nsurtoarea fiului
neasculttor i mbtat de dragoste.Un servitor de-al casei,susine apsat c moneagul Harpagon avea n lexicul
de cuvinte,nrdcinat zicalav mprumut bun ziua! n loc de v dau bun ziua!,aluzie la notorietatea i
zgrcenia fr margini a lui Harpagon,cunoscut de toi cei din cercul de cunotine ai btrnului.
De asemenea,piesa de teatruTartuffe,se ncadreaz cu succes n tipologia impostorului de marc.Tartuffe este
dornic de mbogire i ascensiune social pe spinarea familiei lui Orgon,un biet personaj,ridicol de credul i
total neloial n relaiile cu ceilali membri ai casei.Tartuffe l manipuleaz pe Orgon s-i doneze averea i
dorete a o obliga pe fiica lui Orgon s se mrite cu el.Elmire,soia personajului credul, i-a dejucat sinistrele
planuri ale lui Tartuffe,artnd n faa tuturor,inclusiv a lui Orgon,mrviile evlaviosului farnic,cu trecut de
vagabond,om al temnielor dar i al plcerilor lumeti.
Tipurile de personaje conturate n toat splendoarea literar-satiric a lui Moliere,rmn i astzi,la fel de actuale
ca i acum patru secolole.Avarul,incocentul,credulul i impostorul zugrvesc tabloul unei omeniri mult prea
infatuate n goana spre aparene i imagini dearte.Realitilecredulilor se scufund n abis,suportnd riscurile
i dezamgirile de rigoare.n plin modernitate,avnt tehnologic i mai puin economic,tipurile de personaje
nefaste,sunt ndelung promovate find declarate modele sociale de succes.Mediatizarea excesiv a lor reduce
considerabil,posibilitatea de afirmare a adevratelor i unicelor valori.Dac tot ajungem s ne mprumutm
ziua,se subntelege c avem o via de mprumut,care nu numai ca nu este a noastr,dar nici nu ne face cinste


. Pru Mihai

Clasicismul n cultura universal - Don Juan de Molire ( studiu)
Clasicismul este un curentul artistic manifestat n cultur,ce a dictat creaia artistic n Europa
secolelelor al XVII i al XVIII. Plecnd de la modelele artistice ale Antichitii, considerate ca ntruchipri
perfecte ale idealului de frumusee i armonie (arhitectur, sculptur, literatur), clasicismul aspir s reflecte
realitatea n opere de art desvrite ca realizare artistic, opere care s-l ajute pe om s ating idealul
frumuseii morale. Urmrind crearea unor opere ale cror personaje s fie animate de nalte idealuri eroice i
principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat n mod special de crearea unor eroi ideali, legai
indisolubil de soarta statului, nzestrai cu cele mai nalte virtui morale i capabili de fapte eroice. Aceste
personaje, de regul regi sau reprezentani ai aristocraiei, erau prezentai n od, imn, poem epic, tablou istoric,
tragedie, socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de via al burgheziei, aflat n plin ascensiune n
epoca respectiv, era lsat pe planul doi, de aceasta ocupndu-se speciile literare socotite inferioare (comedia,
satira, fabula). Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupndu-se n special de nfierarea
anumitor vicii (comedia era vzut de Aristotel ca "nfierare a viciilor), de prezentarea unor aspecte negative
care trebuie ndreptate. Clasicismul nseamn n primul rnd ordine ,echilibru, rigoare, norm, canon, ierarhie i
credin ntr-un ideal permanent de frumusee. Termenul clasicism vine de la latinul clasicus, ceea ce
nseamn : de prim rang, n care te poi ncrede, demn de urmat. n opera Arta poetic Nicolas Boileau
sintetizeaz principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creaie, ilustrate apoi pe genuri i
pe specii literare.
Esena clasicismului, postulata de principiul raionalitii, se afla concentrata in cteva reguli de baza:
Regula verosimilitii - i are originea in distincia pe care Aristotel, in Poetica, o fcea intre poezie si
istorie : prima nfieaz fapte ce s-ar putea ntmpla, cea de-a doua fapte ce s-au ntmplat, prima -
universalul, a doua - particularul, de unde concluzia ca datoria poetului nu este sa povesteasc lucruri ntmplate
cu adevrat, ci lucruri care ar putea sa se ntmple, in marginile verosimilului si ale necesarului.
Regula bunei-cuviine - esenial pentru societatea aristocratica att de cultivata de clasici. in virtutea
acesteia, termenii concrei, populari sau familiari, ca si cei tehnici, sunt exclui din limba genurilor nalte"
(tragedia, poemul eroic) si admii, cu restricii totui, in genurile joase" sau umile" (unele specii de comedie);
scenele violente din tragedie nu trebuie sa se desfoare in fata publicului, ci trebuie relatate indirect, dup
ncheierea lor.
Regula miraculosului - se aplica doar in genurile eroice, tragedia si epopeea, constnd in folosirea
frecventa a tehnicii personificrii si alegoriei, prin care zeitile intervin in aciunile oamenilor.
Regula celor trei uniti de aciune (episoadele trebuie sa aib un caracter convergent, corespunztor
unui conflict principal, cu un numr redus de protagoniti ), de spaiu (aciunea se petrece in acelai loc) si de
timp (durata aciunii nu depete douzeciipatru de ore).
Regula genurilor - fiecare gen i are un specific al sau, nct poeii nu pot excela dect in unul,
conform talentului si nzestrrii lor naturale.
Clasicismul este,aadar, un ansamblu de trsturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai nalt
stadiu de dezvoltare a ei, caracterizat prin armonie, puritate, sobrietate etc. este,de asemenea, atitudinea
estetic fundamental, caracterizat prin tendina de a observa fenomenele n lumina universalului i de a
nchega ntr-un sistem stabil, armonios i proporional, elementele frumosului n conformitate cu anumite
norme, tinznd spre un tip ideal, senin i echilibrat al perfeciunii formelor, care caracterizeaz cultura
antichitii greco-latine i alte momente ale diverselor culturi dominate. Este necesar s menionm c nu exist
un element clasic pur i c n majoritatea cazurilor Clasicismul este ntreptruns de Romantism.

Printre reprezentanii acestui curent amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetic, tratat de poetic
normativ clasic). P. Corneille (Cidul - tragedie), Jean. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul,Don Juan -
comedie), La Fontaine (Fabule) ,La Bruyere i de asemenea Anton Krlov,Antioh Cantemir .De asemenea, n
operele lui Leonardo da Vinci, Johann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, recunoatem valori clasice.
In literatura romana regsim elemente specifice clasicismului la autori precum Ion Budai Deleanu
(iganiada), Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga, George Enescu,. Ca specii
menionm oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.
Daca in operele lui Mihai Eminescu gsim att elemente clasice (ndeosebi la nivelul formei, a versurilor), cat
si romantice (temele si motivele sunt adevrate simboluri ale romantismului), piesele de teatru scrise de
Caragiale ntrunesc cele mai multe caracteristici ale clasicismului.

Don Juan de Molire

Alturi de ceilali clasici francezi se manifest i Jean Baptiste Poquelin-Molire, care i desfoar
activitatea n perioada de triumf absolut al clasicismului. Ideile clasice ale lui Molire se manifest, mai ales,
prin respectarea principiului imitrii naturii. Natura uman, cu toate aspectele ei, este tema principal a
comediilor lui Molire. Dintre cele mai cunoscute comedii putem meniona: Tartufe, Avarul, Mizantropul, Don
Juan, Femeile savante, Bolnavul nchipuit. Universalitatea lui izvorte din faptul c a surprins n opera sa
aspecte permanent prezente, att n spaiu, ct i-n timp , slbiciunile omeneti. Molire, aparine acelei familii
de oameni ai adevrului i ai luciditii care denun viciile oamenilor, cu ncredere n latura luminoas a fiinei
umane.
Unul dintre simbolurile vitalitii meridionale, mitul lui Don Juan aparine Evului Mediu. El apare
pentru ntia dat sub o variant literar n piesa "El Burlador de Sevilla" (1630) atribuit lui Tirso de Molina.
n jurul anului 1657, o trup de comediani ambulani italieni joac aceast pies sub form de pantomim n
Frana, inspirndu-l pe dramaturgul, regizorul i actorul Jean-Baptiste Poquelin, zis Molire (1622-1673) s
scrie i s pun n scen comedia "Dom Juan ou le festin de Pierre" (1665). Molire, el nsui personalitate
controversat a vremii sale, aflat ntr-o lupt continu a demascrii falsului cotidian indus de conveniile
sociale, morale i religioase. n piesa Don Juan, eternul afemeiat face cucerire dup cucerire, spre exasperarea
apropiailor si, furia soilor ncornorai i disperarea femeilor seduse i abandonate la scurt timp dup ce
nestatornicul cuceritor i-a atins scopurile mrave. Faptul c l salveaz de la moarte pe unul din fraii Elvirei
una dintre fetele seduse este singurul lucru care l scap de rzbunarea acestora. Totui, Don Juan va da
socoteal, n cele din urm, n faa unei instane de neevitat: cerul, fora divin, ale crei semne le-a ignorat
toat viaa sa. Don Juan este un orgolios, gata oricnd s se dueleze pentru orice capriciu. Este un personaj care
se opune imaginii cavalerului, deoarece curajul su este pus doar n slujba dorinei. Este o comedie de cap i
spad care mbin realul cu fantezia, iar replicile care l caracterizeaz cel mai bine pe Don Juan sunt: vreau s
o am chiar n noaptea aceasta si scadena e att de departe. Personajul crede n viaa de dup moarte i cu
toate acestea nu vrea s se gndeasc prea mult la asta.
Parcursul psihologic al lui Don Juan este relativ linear, eroul mergnd pn n momentul morii sale pe
aceleai principii de viaa (dar daca la de Molina, Don Juan doar se ndoia de existenta divinitii, aici eroul
neaga cu buna tiina existena lui Dumnezeu). Dei toi cei din jurul sau ncearc sa l trag pe calea cea buna,
el ironizeaz toate aceste intenii, punnd la ndoiala chiar si apariia fantomei care se transforma in doamna cu
coasa, ncercnd sa o strpung dup ce aceasta l avertizase (acesta este nc un element nou adus de Molire).
Ba mai mult, se hotrte sa i minta pe cei din jur ca se ciete i s-a convertit la credina in Dumnezeu. In
final statuia comandorului i da ocazia sa-i recunoasc greelile i s treac la credin. Eroul prefer sa moar
dect sa duc o via smerit, in rugciune si cin. Deci, intre toate celelalte, mitul lui Don Juan este marcat de
ntlnirea omului cu moartea. Premiera piesei lui Molire a avut premiera pe 15 februarie 1665, strnind interes
dar si reacii vehemente din partea bisericii si oamenilor nali In rang, datorita libertinajului personajului
principal. Molire retueaz piesa i la a doua reprezentaie reprourile nu conteneau sa apar. Dup 15
reprezentaii, Molire retrage piesa, neputnd face fat valului mult prea mare de plngeri.

Clasicismul n cultura universal - Don Juan de Molire ( studiu)
Clasicismul este un curentul artistic manifestat n cultur,ce a dictat creaia artistic n Europa
secolelelor al XVII i al XVIII. Plecnd de la modelele artistice ale Antichitii, considerate ca ntruchipri
perfecte ale idealului de frumusee i armonie (arhitectur, sculptur, literatur), clasicismul aspir s reflecte
realitatea n opere de art desvrite ca realizare artistic, opere care s-l ajute pe om s ating idealul
frumuseii morale. Urmrind crearea unor opere ale cror personaje s fie animate de nalte idealuri eroice i
principii morale ferme, scriitorii clasici s-au preocupat n mod special de crearea unor eroi ideali, legai
indisolubil de soarta statului, nzestrai cu cele mai nalte virtui morale i capabili de fapte eroice. Aceste
personaje, de regul regi sau reprezentani ai aristocraiei, erau prezentai n od, imn, poem epic, tablou istoric,
tragedie, socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de via al burgheziei, aflat n plin ascensiune n
epoca respectiv, era lsat pe planul doi, de aceasta ocupndu-se speciile literare socotite inferioare (comedia,
satira, fabula). Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupndu-se n special de nfierarea
anumitor vicii (comedia era vzut de Aristotel ca "nfierare a viciilor), de prezentarea unor aspecte negative
care trebuie ndreptate. Clasicismul nseamn n primul rnd ordine ,echilibru, rigoare, norm, canon, ierarhie i
credin ntr-un ideal permanent de frumusee. Termenul clasicism vine de la latinul clasicus, ceea ce
nseamn : de prim rang, n care te poi ncrede, demn de urmat. n opera Arta poetic Nicolas Boileau
sintetizeaz principiile clasicismului, pornind de la anumite norme generale de creaie, ilustrate apoi pe genuri i
pe specii literare.
Esena clasicismului, postulata de principiul raionalitii, se afla concentrata in cteva reguli de baza:
Regula verosimilitii - i are originea in distincia pe care Aristotel, in Poetica, o fcea intre poezie si
istorie : prima nfieaz fapte ce s-ar putea ntmpla, cea de-a doua fapte ce s-au ntmplat, prima -
universalul, a doua - particularul, de unde concluzia ca datoria poetului nu este sa povesteasc lucruri ntmplate
cu adevrat, ci lucruri care ar putea sa se ntmple, in marginile verosimilului si ale necesarului.
Regula bunei-cuviine - esenial pentru societatea aristocratica att de cultivata de clasici. in virtutea
acesteia, termenii concrei, populari sau familiari, ca si cei tehnici, sunt exclui din limba genurilor nalte"
(tragedia, poemul eroic) si admii, cu restricii totui, in genurile joase" sau umile" (unele specii de comedie);
scenele violente din tragedie nu trebuie sa se desfoare in fata publicului, ci trebuie relatate indirect, dup
ncheierea lor.
Regula miraculosului - se aplica doar in genurile eroice, tragedia si epopeea, constnd in folosirea
frecventa a tehnicii personificrii si alegoriei, prin care zeitile intervin in aciunile oamenilor.
Regula celor trei uniti de aciune (episoadele trebuie sa aib un caracter convergent, corespunztor
unui conflict principal, cu un numr redus de protagoniti ), de spaiu (aciunea se petrece in acelai loc) si de
timp (durata aciunii nu depete douzeciipatru de ore).
Regula genurilor - fiecare gen i are un specific al sau, nct poeii nu pot excela dect in unul,
conform talentului si nzestrrii lor naturale.
Clasicismul este,aadar, un ansamblu de trsturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai nalt
stadiu de dezvoltare a ei, caracterizat prin armonie, puritate, sobrietate etc. este,de asemenea, atitudinea
estetic fundamental, caracterizat prin tendina de a observa fenomenele n lumina universalului i de a
nchega ntr-un sistem stabil, armonios i proporional, elementele frumosului n conformitate cu anumite
norme, tinznd spre un tip ideal, senin i echilibrat al perfeciunii formelor, care caracterizeaz cultura
antichitii greco-latine i alte momente ale diverselor culturi dominate. Este necesar s menionm c nu exist
un element clasic pur i c n majoritatea cazurilor Clasicismul este ntreptruns de Romantism.

Printre reprezentanii acestui curent amintim pe Nicolas Boileau (Arta poetic, tratat de poetic
normativ clasic). P. Corneille (Cidul - tragedie), Jean. Racine (Fedra - tragedie), Moliere (Avarul,Don Juan -
comedie), La Fontaine (Fabule) ,La Bruyere i de asemenea Anton Krlov,Antioh Cantemir .De asemenea, n
operele lui Leonardo da Vinci, Johann Wolfgang Goethe, Victor Hugo, recunoatem valori clasice.
In literatura romana regsim elemente specifice clasicismului la autori precum Ion Budai Deleanu
(iganiada), Mihail Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Ion Creanga, George Enescu,. Ca specii
menionm oda, satira, pastorala, epigrama, idila, epistola, comedia, fabula, epopeea.
Daca in operele lui Mihai Eminescu gsim att elemente clasice (ndeosebi la nivelul formei, a versurilor), cat
si romantice (temele si motivele sunt adevrate simboluri ale romantismului), piesele de teatru scrise de
Caragiale ntrunesc cele mai multe caracteristici ale clasicismului.

Don Juan de Molire

Alturi de ceilali clasici francezi se manifest i Jean Baptiste Poquelin-Molire, care i desfoar
activitatea n perioada de triumf absolut al clasicismului. Ideile clasice ale lui Molire se manifest, mai ales,
prin respectarea principiului imitrii naturii. Natura uman, cu toate aspectele ei, este tema principal a
comediilor lui Molire. Dintre cele mai cunoscute comedii putem meniona: Tartufe, Avarul, Mizantropul, Don
Juan, Femeile savante, Bolnavul nchipuit. Universalitatea lui izvorte din faptul c a surprins n opera sa
aspecte permanent prezente, att n spaiu, ct i-n timp , slbiciunile omeneti. Molire, aparine acelei familii
de oameni ai adevrului i ai luciditii care denun viciile oamenilor, cu ncredere n latura luminoas a fiinei
umane.
Unul dintre simbolurile vitalitii meridionale, mitul lui Don Juan aparine Evului Mediu. El apare
pentru ntia dat sub o variant literar n piesa "El Burlador de Sevilla" (1630) atribuit lui Tirso de Molina.
n jurul anului 1657, o trup de comediani ambulani italieni joac aceast pies sub form de pantomim n
Frana, inspirndu-l pe dramaturgul, regizorul i actorul Jean-Baptiste Poquelin, zis Molire (1622-1673) s
scrie i s pun n scen comedia "Dom Juan ou le festin de Pierre" (1665). Molire, el nsui personalitate
controversat a vremii sale, aflat ntr-o lupt continu a demascrii falsului cotidian indus de conveniile
sociale, morale i religioase. n piesa Don Juan, eternul afemeiat face cucerire dup cucerire, spre exasperarea
apropiailor si, furia soilor ncornorai i disperarea femeilor seduse i abandonate la scurt timp dup ce
nestatornicul cuceritor i-a atins scopurile mrave. Faptul c l salveaz de la moarte pe unul din fraii Elvirei
una dintre fetele seduse este singurul lucru care l scap de rzbunarea acestora. Totui, Don Juan va da
socoteal, n cele din urm, n faa unei instane de neevitat: cerul, fora divin, ale crei semne le-a ignorat
toat viaa sa. Don Juan este un orgolios, gata oricnd s se dueleze pentru orice capriciu. Este un personaj care
se opune imaginii cavalerului, deoarece curajul su este pus doar n slujba dorinei. Este o comedie de cap i
spad care mbin realul cu fantezia, iar replicile care l caracterizeaz cel mai bine pe Don Juan sunt: vreau s
o am chiar n noaptea aceasta si scadena e att de departe. Personajul crede n viaa de dup moarte i cu
toate acestea nu vrea s se gndeasc prea mult la asta.
Parcursul psihologic al lui Don Juan este relativ linear, eroul mergnd pn n momentul morii sale pe
aceleai principii de viaa (dar daca la de Molina, Don Juan doar se ndoia de existenta divinitii, aici eroul
neaga cu buna tiina existena lui Dumnezeu). Dei toi cei din jurul sau ncearc sa l trag pe calea cea buna,
el ironizeaz toate aceste intenii, punnd la ndoiala chiar si apariia fantomei care se transforma in doamna cu
coasa, ncercnd sa o strpung dup ce aceasta l avertizase (acesta este nc un element nou adus de Molire).
Ba mai mult, se hotrte sa i minta pe cei din jur ca se ciete i s-a convertit la credina in Dumnezeu. In
final statuia comandorului i da ocazia sa-i recunoasc greelile i s treac la credin. Eroul prefer sa moar
dect sa duc o via smerit, in rugciune si cin. Deci, intre toate celelalte, mitul lui Don Juan este marcat de
ntlnirea omului cu moartea. Premiera piesei lui Molire a avut premiera pe 15 februarie 1665, strnind interes
dar si reacii vehemente din partea bisericii si oamenilor nali In rang, datorita libertinajului personajului
principal. Molire retueaz piesa i la a doua reprezentaie reprourile nu conteneau sa apar. Dup 15
reprezentaii, Molire retrage piesa, neputnd face fat valului mult prea mare de plngeri.