Tudose Teodora

Coregrafie II

Tartuffe – Caracterizare

Tartuffe este protagonistul și personajul eponim al celei mai jucate comedii scrisă de Moliere.
A fost lansată și interzisă de două ori (1664, 1667) din cauza poziției de imoralitate în care piesa
plasează Biserica, urmând ca abia în 1669 să fie autorizată.
Tartuffe este un tâlhar experimentat care se folosește de imaginea Bisericii pentru a intra sub
protecția lui Orgon. Mânat de sentimente de milostenie față de sărăcia pe care o manifestă, Orgon
îl primește cu brațele deschise în casa lui, ca mai târziu să ajungă să fie manipulat de el. Tartuffe
joacă în permanență masca omului cucernic, slugarnic și devotat lui Dumnezeu, dar el de fapt este
un om ipocrit, imoral și care își urmează interesul. Îi este oferită mâna Marianei și în același timp
îi face avansuri Elmirei, soția lui Orgon, fără să știe că Damis urmărea ascuns scena. În momentul
în care Damis îl denunță tatălui său, Tartuffe manifestă un comportament de vină generală, de
pătimit și de credincios care acceptă orice pedeapsă, dând de înțeles că este acuzat pe nedrept și că
iartă această acuză, iar comportamentul său duce la alungarea lui Damis. Momentul în care este
demascat este când reia avansurile către Elmira care îl ascunde pe Orgon sub masă. Atunci aplică
o atitudine ostilă și prin actele de proprietate întocmite anterior de Orgon, îi alungă pe toți și vine
și cu gărzi să îi aresteze. Însă i se află adevărata identitate și este arestat.
Prin afirmațiile sale, Tartuffe își arată cele două fețe în funcție de context. Față de Orgon și
cei ai casei, intențiile sale par bisericești, de smerenie și de grijă față de aproapele său, însă când
este singur cu Elmira, tot sub aceeași mască, îi face avansuri. El pretextează că admiră creația
divină („ Nu-i vină când, prin simțuri, tu stai s-alinți, uimit,/Desăvârșiri de forme ce Domnu-a plăsmuit”)
și își absolvă astfel vina, mergând până la a-i face propuneri de care soțul ei să nu afle („Și nu-i păcătuire,
păcatul pe tăcute!”). Sub aceeași mască, primește averea lui Orgon fără să fie nevoie să insiste, pretextând
voia cerească.
Față de Tartuffe se stârnesc două reacții clare în rândul personajelor: fie protecție (Orgon, Dna.
Pernelle), fie de opoziție (ceilalți). Pentru Orgon, devine mai important decât propria familie („-Dar el,
Tartuffe! Ei, bietu’ om”). Deși este avertizat de toate personajele de intențiile lui Tartuffe ( Cleant: : „Sub
nasul dumitale- vezi frate- face haz”, Dorina : Un pripășit, aicea stăpân se-nscăunează !”, Elmira : „Și
singur de pe suflet să-și rupă falsa mască”), dar abia când este pus în fața faptului împlinit descoperă
adevărata sa natură („Trăsni-te-ar ! Și pe tine, și pe Tartuffe, stăpânul !”).
În opinia mea, Tartuffe este un puternic manipulator care a știut exact asupra cui să acționeze și cum
să-și schimbe măștile în funcție de context, fapt datorat experienței de tâlhar. Își urmează cu imoralitate și
ipocrizie scopurile, râvnind tot ce e material. Consider că prin lăcomia și superficialitatea lui își atrage
sfârșitul.