Facultatea de Arte
Coordonator ştiinţific:
Student:
Lungu Laurenţiu
Galaţi
2017
Pescarusul Page 1
CUPRINS
Pescarusul Page 2
Despre Anton Pavlovici Cehov
Pe masura ce se maturiza, scriitorul intelegea mai adanc realitatea si rasul sau, indulgent
la inceput, a devenit tot mai biciuitor. In creatia lui Cehov apare condamnarea ipocriziei si
trivialitatii relatiilor familiale burgheze, a degenerarii nobilimii si a coruptiei aparatului
administrativ. Primele monoloage dramatice si piese de proportii mai mici de la inceputul
creatiei sale, Cehov le-a scris cu toata seriozitatea creatoare, considerandu-le egale din punct de
vedere calitativ cu o piesa de proportii mari, deosebirea fiind numai cantitativa. Cehov a fost un
maestru al genului scurt in proza si in drama.
Cu dramaturgia lui Cehov realismul critic atinge, in Rusia, cea mai inalta treapta a
evolutiei sale, demonstrand cat de largi sunt posibilitatile artei teatrale de a dezvalui psihologia
oamenilor, lumea lor interioara. Originalitatea pieselor lui Cehov consta in maiestria de a imbina
lirismul cu umorul cel mai subtil, in imagini realiste care se inalta la valoarea unui simbol elevat.
„Vreau ca pe scena toate sa fie tot atat de complicate si totodata la fel de simple ca si in
viata... Oamenii stau la masa, nu fac altceva decat sa stea la masa si totusi in acest timp se
cladeste sau se sfarama viata si fericirea lor...” Declara Cehov, formuland de fapt, cu concizia
ce-l caracterizeaza, principiu de baza, principiu realist al esteticii sale.
Pe Cehov l-a interesat mai ales drama intelectualitatii ruse din ultimele decenii ale
veacului trecut, evolutia conceptiilor despre viata, framantarile si aspiratiile in apropierea unui
mare eveniment istoric, revolutia din 1905. Toate acestea se oglindesc in dramaturgia lui Cehov,
fiecare piesa constituind, din punct de vedere tematic, o treapta superioara.
Pescarusul Page 3
Despre „Pescarusul”
Piesa este scrisa in anul 1896 si are urmatorul subiect: Un grup de personaje aflat într-o
casă la ţară, pe malul unui lac, se zbat să scape de destinul lor mohorât. Actriţa Arkadina e
obsedată de bătrâneţe, fratele ei Sorin, ar vrea să trăiască mai intens, scriitorul parvenit Trigorin
ar dori să cunoască alte pasiuni decât scrisul, tânărul său confrate, Treplev, are ambiţia de a
descoperi şi de a impune o nouă formulă artistică, iar micuţa Nina, proaspătă şi impulsivă,
visează să ajungă o mare actriţă şi să savureze „adevărata glorie, gloria răsunătoare.” Dorinţa de
reuşită este atât de vie în ea încât dispreţuieşte dragostea sinceră a lui Treplev şi se apropie de
celebrul Trigorin, sperând un ajutor în cariera teatrală. Disperat, tânărul scriitor încearcă să se
sinucidă, dar nu reuşeşete. O va vedea pe Nina plecând cu Trigorin, pe care îl detestă pentru
norocul lui.
Se scurg doi ani şi, în ultimul act, personajele sunt nevoite să admită că speranţele li s-au
spulberat izbindu-se de obstacolele din viaţa de zi cu zi. Sorin, care se temea „să nu prindă miros
de închis, ca un ţigaret vechi, mucegăit, într-un ungher”, nu mai este decât un biet paralizat
plictisit. Maşa, care îl iubea în taină pe Treplev, s-a căsătorit cu un învăţător oarecare şi s-a
apucat de băut ca să-şi uite iluziile. Trigorin e cufundat mai mult decât oricând într-o literatură
convenţională care îl dezamăgeşte. Cât despre Nina, abandonată de scriitor, pierduse copilul pe
care-l avusese cu el. Fără să fi avut succes în teatru, făcea parte acum dintr-o mică trupă
ambulantă. Drumul larg pe care-l visa se îngustase cât o potecă. Refuza totuşi să se recunoască
înfrântă. Treplev, revăzând-o, îi mărturiseşte că încă o mai iubeşte şi pentru că ea îl respinge are
o nouă tentativă de sinucidere, care de astă dată nu dă greş.
Din evolutia eroilor desprindem parerea lui Cehov ca fara munca si adevar, fara o cauza
dreapta si luminoasa careia sa-si dedice talentul, nici un artistnu poate crea arta adevarata. In arta
invinge cel capabil de totala daruire, de sacrificiu, de fapta eroica. Pentru Cehov realizarea
talentului inseamna invingerea greutatilor prin curaj, prin indrazneala, perseverenta, printr-o
munca neintrerupta, printr-o suferinta permanenta, infrumusetata insa de marea credinta in arta.
Pescarusul Page 4
Simbolul pescarusului
TREPLEV
Treplev tinde puternic spre noi forme de arta, moderne, are indrazneala si avant; dar la
acest tanar orgoliul permanent, ranit de indiferenta mamei, e paroape mai puternic decat nazuinta
lui artistica; la el talentul, devenind mai curand ambitie, veleitate, mijloc de afirmare egoista, nu-
si gaseste calea de expresie. Ceea ce il impiedica pe Treplev sa se realizeze este lipsa unei
conceptii generale despre lume, lipsa unui tel, a unei aspiratii inalte; Treplev nu cunoaste viata si
nu are curaj s-o cunoasca, nu poate rupe relatiile care-l umilesc, nu poate trece peste dragostea
lui nefericita si ramane in lumea visurilor pe care n-a avut taria sa le realizeze. „ Nu cred si nu
stiu care-i chemarea mea” – aceasta replica finala a lui Treplev arata ca in confruntarea cu Nina,
el si-a dat pe deplin seama ca a ramas in urma, undeva la periferia artei. Constient de ratarea sa,
de moartea sa spirituala, care o cheama firesc pe cea fizica, Treplev se sinucide.
Creandu-l pe Treplev, scriitorul a pus o trasatura caracteristica lui insusi, adica spiritul
novator, tendinta de a gasi alte forme de expresie, mai potrivita sensibilitatii omului modern. Dar
nici aici identificarea intre creator si personaj nu ar fi justificata. Pentru Treplev arta are ca scop
afirmarea individualitatii sale, el este artistul ce se iubeste numai pe sine, un egocenstrist; de aici
neputinta lui si infrangerea.
Pescarusul Page 5
Cehov se ridica deasupra eroilor sai, ii priveste si-i apreciaza de pe pozitii largi,
obiective, adevarate, aratand exact locul pe care ei il ocupa si rolul pe care-l detin in viata.
Convingerile scriitorului nu se exprima prin cate un personaj, ci rezulta din intreaga constructie
dramatica: actiune, conflict, caractere.
NINA
Nina Mihailovna Zarecinaia este fiica unui mosier, a unui parinte neingaduitor si aspru,
reprezentand tipul de femeie atragatoare, visatoare si naiva. La inceputul piesei, ea este
domnisoara draguta si dragalasa care vrea sa devina o actrita faimoasa la fel ca Arkadina, insa
evolueaza in femeia trecuta prin viata, haituita de mediocritate si insucces.
Dragostea dintre Treplev si Nina este o iubire de copii, plina de vise si sperante, o iubire
pura. Relatia dintre ei doi avanseaza, iar Nina trece peste sentimentele copilaroase si ajunge
femeie inainte ca Treplev sa fie in stare sa renunte la ea.
Drama Ninei, cu atat mai tragica, cu cat schimbarea ei din primul act pana in ultimul
este mai mare. Trecerea de la fata naiva de la tara si plina de vise, care traia in adoratia actritei de
succes, Arkadina, la o femeie care a esuat in dragoste, cariera, in viata. Asa cum spune si la
sfarsitul piesei, Nina este de fapt pescarusul, este cea care la fel ca o pasare iubeste tot: lumea,
universul, dar vine un om si din plictiseala, ii distruge viata. Indragostita si visand la glorie, Nina
face un pas ce denota mult curaj, renunta la tot si fuge in oras, pentru a-si vedea iubitul, pe
Trigorin si pentru a incepe cariera ce parea promitatoare la inceput. Dragostea pentru Trigorin,
totusi se adanceste mult si devine una profunda, care dureaza, dupa ani de zile de cand el o
paraseste, cand se intoarce in locul natal, sentimentele ei pentru el, inca sunt vii.
La sfarsitul piesei, Nina devine chiar o femeie inteleapta, o femeie care a fost parasita in
dragoste, si-a pierdut copilul si pe deasupra, constienta de capacitatile ei mediocre ca si actrita,
ajunge intr-un final dupa atatea incercari grele si dupa o viata distrusa, sa inteleaga viata altfel.
Pescarusul Page 6
Concluzie
Fiecare personaj din Pescăruşul trăieşte în acord cu impulsurile venite dintr-o lume
ascunsă, intimă, virtuală, lume care-şi imprimă autoritar voinţa peste destinul personajelor. Ca să
evadeze din această lume, trebuie doar să accepte relaţia normală cu realitatea, cu ceea ce li se
întâmplă cu adevărat, cu ceea ce are efect asupra lor, fie aceasta bun sau rău, fie că îi loveşte sau
îi înalţă. Şi, mai ales, să înveţe din fiecare experienţă, cu bucurie, cu pasiune, cu dăruire. Durerea
face parte din viaţă şi este o experienţă care înnobilează, atunci când omul ştie să-şi asume
cauzele.
Bibliografie
Pescarusul Page 7