„ Trei surori”

de A. P. Cehov

Irina este o visătoare, chiar dacă în text se spune acest lucru despre Mașa. Este foarte
afectată de moartea tatălui, acest lucru reieșind atât din discuția cu sora sa Olga cât și din
refuzul de a-și aminti acest eveniment. Irina își trăiește viața într-o continuă fugă și eschivare,
refuzând cu îndârjire să își amintească orice lucru care ar putea să o rănească. Se hrănește din
speranțe și cu acestă ocazie apare și prima referire la mama ei, care se pare că a murit câne ele
erau mici („Mi-am amintit copilăria și timpul când trăia încă mama.”)
Este interesată de orice bărbat nou care apare, însă nu dă atenție pretendenților
existenți cum ar fi Solionâi și Tuzenbah, ba mai mult, cere informații despre Verșinin tocmai
lui Tuzenbah care o iubește lucru care denotă o lipsă de maturitate evidentă, acest artificiu
fiind specific unei femei imature care se vrea dorită și provoacă suferință bărbaților care o
iubesc.
Relația cu medicul Cebutâkin este foarte specială, acesta fiind un substitut al tatălui
mort. Privind dintr-o altă perspectivă, medicul poate fi chiar tatăl Irinei, având în vedere
faptul că acesta povestește insistent despre cât de frumoasă era mama celor trei surori și cât de
mult a iubit-o. Desigur, acest lucru rămâne totuși o speculație, clară fiind nevoia ei de o
prezență masculină - paternă care să îi ofere protecție și să o alinte. Irina este imatură, însă
refuză cu încrâncenare acest lucru, ba mai mult, se supără când Olga se amuză pe baza
seriozității ei false și protestează. Acesta este unul dintre puținele momente în care Irina se
confruntă, dar o face sub o formă liniștită și trece ușor peste moment, având în vedere faptul
că discuția este cu sora ei.
Asemeni copiilor, Irina o șantajează emoțional pe Mașa când aceasta vrea să plece și
se îmbufnează, iar mai târziu, se bucură de cadourile primite. Acest personaj este o stranie
îmbinare de inocență și viclenie. Irina are o relație foarte strânsă cu surorile și fratele ei.
Plânge alături de Mașa și este mândră de realizările lui Andrei, lăudându-l în fața musafirilor.
Ulterior îl tachinează fiindcă este îndragostit, în același mod infantil.
În actul al II-lea, Irina nu mai este aceeași persoană. După aproximativ un an și
jumătate în fața noastră apare o altfel de Irina, o Irina care muncește mult, la telegraful din
micul oraș de provincie. Acum apare obosită, nu mai are răbdare, astfel încât se poartă urât cu
oamenii. De exemplu, nu are răbdare cu femeia a carei copil a murit...și pentru câteva
momente are mustrări de conștiință, însă pasează repede vina pe seama oboselii. Dorința de a
munci din actul I este acum înlocuită de neplăcere, însă nu o neplăcere față de muncă, ci față
de meseria pe care o practică, o meserie lipsită de creativitate și care nu este în concordanță cu
educația ei superioară. Tot din cauza timpului excesiv pe care îl petrece la locul de muncă,
Irina nu mai are grijă de ea, pierzându-și din feminitate (Mașa afirmă că sora ei este ca un
băiat). Deși într-o măsură mai mică, și în acest act faptele și spusele Irinei sunt caracterizate
de imaturitate și superficialitate: Tratează problema pierderii banilor de către Andrei ca și cum
acesata este o oportunitate de a merge la Moscova pe care în ultima vreme o visează zilnic,
cum singură mărturisește.
Modul de a se comporta cu bărbații continuă în același ritm. Tuzenbah o conduce
seară de seară, cu precizie elvețiană, de la poștă – acasă, iar ea nu refuză ceea ce i se oferă, din
contră, acceptă tacit, fără să ceară nimic.
Relația cu doctorul continuă la fel de apropiată, Irina are răbdare cu el și în ciuda
oboselii acceptă să joace cărți cu el. Jocul de cărți dezvăluie o altă latură a Irinei, anume aceea
a femeii superstițioase care crede în ce îi arată cărție și se sperie de micile semne.
Cu siguranță, în acest moment, trecerea dinspre copilărie spre maturitate nu a ajuns la
final. Fedotik, cel care îi aduce cadouri pentru copii, o trădează cumpărăndu-i o cutie de
creioane colorate de care mezina familiei se bucură din plin deși inițial face nazuri.
Nefinalizarea procesului de maturizare o împiedică pe eroină să fie capabilă să se
confrunte. Astfel este deranjată de atitudinea cumnatei de a-i goni pe invitați, dar nu îi
reproșează nimic în față. Desigur, această atitudine se datorează și conștiinței superiorității
educativ-culturale pe care o are față de Natașa. Continuă pe același traseu și atunci când
Natașa o roagă să îi lase lui Bobik dormitorul ei pentru că este mai călduros ți mai uscat.
În acest moment, șocul suferit este foarte mare și în sufletul eroinei, Moscova apare ca singura
speranță. Oare cât de dificil poate fi pentru o tânără să i se ceară să renunțe la intimitate și la
momentele de singurătate? Desigur că este foarte greu, mai ales în condițiile în care tânăra
fată se află într-un moment important al vieții ei, moment caracterizat de frământări și
nesiguranță. Nimic mai dificil să ți se frângă aripile exact atunci când vrei să zbori și să te
înalți.
Actul al III-lea și actul al IV-lea surprind o Irina mult mai matură, resemnată și
plafonată decât în celelalte. Decide să se căsătorească cu baronul la pensie Tuzenbah și să
plece cu el pentru a începe o viață nouă și fără îndoială de dragul Moscovei. Intuiția sa s-a
dezvoltat și simultan cu acesta teama de superstiții. Presimte finalul tragic al logodnicului ei și
se justifică faptul că nu îl place deloc pe Solionâi.
În finalul piesei Irina este surprinsă în stare de șoc, dar hotărâtă să își schimbe viața și
să ofere din cunoașterea ei și altora. Astfel devine generoasă și evident se observă o evoluție
față de momentul inițial. Această hotărâre se îmbină cu un discurs filosofic despre trecerea
ireversibilă a timpului și despre necesitatea muncii.