Romeo…! De ce ești tu Romeo?...Uită-ți tatăl!

Tăgăduiește-ți numele, ori dacă

Nu vrei- jură-mi că vei fi al meu

Și-atunci de tot ce sunt m-oi lepăda și eu!

Vrăjmaș

Mi-e numele tău numai! Tu rămâi

Același, chiar de n-ai fi Montechio!

Ce-i Montechio? Nu-i mână, nu-i picior

Nu-i braț, nu-i față, nici o altă parte.

Un nume ce-i? Un trandafir, oricum

Îi spui, îți dă același scump parfum!

Așa Romeo, de nu-i spun Romeo,

Nu pierde din desăvârșirea lui

Nimic... Aruncă-ți numele, Romeo!

Și-n schimbul unui nume care n-are

Nimic cu tine-a face,- ia-mă toată!

Tu știi că noaptea-mi adumbrește fața,

Altfel mi s-ar zări-n obraji roșața

De tot ce m-auziși spunând-nainte.

Ce n-aș da să pot să fiu cuminte,

Și să tăgăduiesc tot ce-am vorbit.

Dar asta mi-i cu neputință. Spune,

Tu mă iubești? Știu că vei zice: da!

Și eu te cred. Dar dacă-mi juri, tu poate

Îți calci cuvântul și așa se zice

Că Joe râde de amanții sperjuri.

Frumosul meu Romeo, de ți-s dragă,

O, spune-mi-o cu inima întreagă,

Și de socoți c-am fost prea lesne-nvinsă,

M-oi arăta ursuză, ne-ndurată,

Voi zice nu, ca tu să-ți dai silința

Să mă câștigi. Altminteri niciodată!

Frumosul meu Romeo-s prea duioasă

Și poți să crezi de-aceea că-s ușoară,

Dar crede-mă că sunt mai credincioasă

Decât acelea care știu să pară

Mironosițe. Poate că și eu,

Mărturisesc, mă prefăceam străină,

Dar tu ai fost jos în grădină,

Și pân să prind de veste m-ai surprins

Când izbucnea iubirea-mi mai aprins,

Deci iartă. Nu-mi lua acea pornire

Drept un ușor capriciu de iubire,

Trădat astfel de noaptea-ntunecată...

Romeo, mă iubești?

O, nu jura pe luna-nșelătoare,

Ce-și schimbă discu-n fiecare lună,

Nu vreau să fii și tu din cei ce mint...

Nu jura deloc!

Sau jură doar pe nobilul tău suflet!

Pe sfântul idol din altarul meu,

Și te voi crede...

Romeo, mă iubești?