Poemul XVII

Nu te iubesc ca pe un trandafir japonez, un topaz,

 ori o săgeată de garoafe sărită din foc:
 te iubesc cum sunt iubite doar fiinţele sumbre,
 pe ascuns, undeva între umbră şi suflet.
 Te iubesc cum iubeşte planta care nu-nfloreşte şi
 păstreaz,-ascunsă-n ea, lumina corolei ne-nflorite
 şi, graţie iubirii tale, este ascunsă-n trupu-mi
 acea puternică mireasmă emanată de pământ.
 Te iubesc fără să ştiu cum, nici când şi nici de unde,
 te iubesc sincer, fără confuzii şi fără trufie:
 şi te iubesc aşa pentru că nu ştiu să iubesc altfel,
 doar în acest chip în care eu nu sunt şi nici tu nu eşti,
 aşa de-aproape că mâna ta pe pieptu-mi e mâna mea,
 aşa de-aproape că se-nchid ochii tăi când adorm eu.