Criza economică din 1929-1933

Relații Internaționale și Studii Europene

1
 Cuprins:
I. Introducere.........................................................3
II. Contextul apariției Crizei:
1. Trecerea în revistă a situației economice după
Primul Război Mondial................................4
2. Declanșarea crizei........................................5
III. Desfășurarea crizei..............................................9
1. Evoluția PIB-ului............................................10
2. Sistemul bancar...............................................11
3. Rata șomajului................................................12
IV. Măsuri de redresare economică
1.The NewDeal...................................................13
2. Viziuni diferite asupra Marii Depresiuni.........16
V. Consecințe ale Crizei Economice la nivel global
1. Criza trece Atlanticul în Europa....................17
2. Impactul economic........................................21
3. Teoria lui J.M. Keynes..................................22
VI. Comparație între Marea Depresiune și criza
economică actuală.............................................23
VII. Concluzii............................................................24
Bibliografie.........................................................26

2
Cap. I- Introducere

Subiectul pe care această lucrare îl abordează este cel al Marii Crize economice din
octombrie 1929, denumită și Marea Depresiune. Acestă tema capată o tentă de actualitate cu
atât mai mult cu cât criza actuală își găseste fundamentul în unele din cauzele celei mai
puternice recesiuni economice ce a lovit mai întâi America si mai apoi s-a raspândit la nivel
global având repercusiuni grave în numeroase state, în perioada de după Primul Război
Mondial.
Lucrarea este structurată pe șase capitole ce încearcă să ofere o imagine de ansamblu
asupra evenimentelor petrecute în perioada 1929-1933, dar și o imagine detaliată asupra
repercusiunii crizei în diferite state ale lumii. Primele capitole ale lucrarii ilustrează cauzele
declanșării crizei pentru o întelegere cât mai ușoară a motivelor atât economice cât și politice
care au prefațat Marea Depresiune. Totodată este prezentat și contextul istoric în care se
regăsea societatea americană.
Deși considerată de către americani doar o simplă recesiune, asemeni celorlate trei prin
care trecuseră în intervalul 1920-1927, aceasta s-a dovedit a fi mai mult decât o perioadă de
dezechilibru economic, având o desfășurare atât de violentă din punct de vedere economic
încât s-a ajuns la cifre impresionante și pierderi materiale estimate la o valoare ce nu poate
trece neobservată. Totodată impactul social a fost unul devastator datorită situației de
disperare și săracie pe care evenimentele petrecute pe scena economico-politică le-au generat.
Următoarele capitole vor analiza atât efectele crizei cît și măsurile luate de către
Statele Unite în vederea depășirii acestei situații grave ce nu a mai fost întâlnită până atunci.
Criza din 1929 a fost, la acea perioadă, cea mai mare recesiune cu care societatea americană
s-a confruntat.
Unul din cele mai importante aspecte ale lucrării de față este reprezentat de
indentificarea și analizarea măsurilor de redresare economică adoptate la acea vreme. Aceasta
presupune atât de adoptarea programului New Deal de către președintele american F.
Roosevelt cît și eficiența măsurilor luate de celelate țări afectate, la nivel global.

3
Cap. I- Contextul apariției crizei

1.Trecerea în revistă a situației economice după Primul Război Mondial

Tratatul de pace de la Paris(1919) nu reușea să rezolve problemele dintre statele
europene, iar urmarile razboiului s-au resimțit până în 1922-1924. Au loc atât pierderi
materiale, cât și umane însemnate. Europa își revenea cu greu după război: scade producția,
populația se confruntă cu lipsuri de alimente și îmbracăminte, cu inflație și creșterea
prețurilor. Cu ajutorul Statelor Unite prin acordarea creditelor statelor europene asistăm la o
refacere economică/dezvoltare economică până în 1929 când lumea va cunoaște cea mai
puternică criză economică.
America tocmai își revenea după Primul Război Mondial iar economia intra într-o
nouă eră. Odată cu evoluția spectaculoasă a inovațiilor tehnice și științifice din timpul
războiului și imediat după, s-a creat o discrepanță între capacitatea industriei de a genera
produse competitive și capacitatea salariaților de a le cumpara. În același timp rata de
economisire a populației cu venituri peste medie era mai mare decat cresterea șanselor de
investiții, ceea ce a condus la o creștere nemaiîntâlnită a prețurilor unor acțiuni și al
imobiliarelor. Activitatea economică a explodat în perioada 1920-1929, indicele producției
industriale crescând de la 81 de puncte(1920) la 114(1929) rezultând deci o crestere de 41%,
în timp ce rata medie anuală de creștere a PIB-ului SUA în aceeași perioadă a fost de 4.6%.
Se estima că între 1925-1929, industria SUA a produs aproximativ jumătate din totalul
productiei industriale a lumii.
Însă conform National Bureau of Economic Research(NBER)1, toată această perioadă de
creștere economică a fost marcată de trei recesiuni de mai mica amploare:
 prima recesiune a durat 18 luni, în perioada ianuarie 1920 – iulie 1921 și a dus la
scăderea PIB-ului cu 2%;
 a doua a avut loc între mai 1923 și iulie 1924 ;
 a treia între octombrie 1926 – noiembrie 1927, însa fără să aibă implicații economice
serioase.
Tot în această perioadă, Federal Reserve System(FED)2 începe să folosească politica
monetară în scopul atenuării fluctuațiilor ciclurilor economice iar sfarșitul primei recesiuni
mentionate anterior a fost grabit de noua atitudine a FED care, prin împrumuturile pe care le-

1
http://www.nber.org/chapters/c7404.pdf?new_window=1
2
http://www.federalreserve.gov/pubs/FEDS/2004/200401/200401pap.pdf

4
a acordat în special bancilor, a dus la creșterea investițiilor în economie, cu efect direct în
creșterea PIB-ului.

2. Declanșarea crizei
Criza ce s-a declanşat în S.U.A. în octombrie 1929 s-a dovedit a fi cea mai gravă
dintre cele cunoscute vreodată de sistemul capitalist, atât prin amploare, cât şi prin durata sa,
deoarece a afectat întrega lume, cu excepţia U.R.S.S., şi s-a prelungit în unele ţări până în
1935, dacă nu chiar până în 1939, odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, la a
cărui începere a contribuit.
A studia Marea Criză din perioada interbelică şi a identifica factorii determinanţi ai
acelui cataclism economico-financiar şi mecanismele de acţiune şi extindere ale acestuia ar
putea contribui la o mai bună percepere a crizei actuale. De asemenea, poate fi util să
înţelegem consecinţele economice, sociale şi politice ale fenomenului precum şi efectul
măsurilor guvernamentale de redresare economică.

Economia este definită ca fiind ansamblul activităţilor umane desfăşurate în sfera producţiei,
distribuţiei şi consumului bunurilor materiale şi seviciilor.3
Criza este o fază a ciclului economic caracterizată, în economia contemporană, prin scăderea
rentabilităţii întreprinderilor, creşterea inflaţiei, accelerarea concentrării financiare şi a
multinaţionalismului economic, începutul unor revoluţii tehnologice, modificarea structurii
cererii mondiale de produse industriale, creşterea şomajului.4
Crahul reprezintă bancruta, falimentul, starea de dezorganizare bruscă a vieţii economice
manifestată îndeosebi prin scăderea foarte mare a cursurilor la bursă.5
Alăturarea celor trei termeni cheie şi plasarea lor cronologică în intervalul 1929-1933
conturează imaginea celei mai mari depresiuni economice de până acum, intitulată generic şi
didactic Marea Criză.
Crahul “gulerelor albe”- criza începe în America
Deși a apărut la sfârşitul unei perioade de relativă stabilitate şi prosperitate, criza
declanşată în S.U.A. se dovedeşte a fi cea mai gravă dintre cele cunoscute vreodată de
sistemul capitalist. Evenimentul este cu atât mai uimitor cu cât apare la sfârşitul unei perioade
de euforie economică, explicată prin încheierea reconstrucţiei europene de după prima

3
Dicţionarul Enciclopedic, p. 174, ed. Enciclopedică, București,1993
4
Dicţionarul Enciclopedic, p.408, ed. Enciclopedică, București,1993
5
Dicţionarul Enciclopedic, p.472, ed. Enciclopedică, București,1993

5
conflagraţie mondială, prin intrarea coloniilor în comerţul internaţional şi prin expansiunea
americană în domeniul agricol şi industrial.6
În general, debutul Marii Crize economice este identificat cu momentul prăbuşirii
cotaţiilor acţiunilor la Bursa newyorkeză, chiar dacă semne prevestitoare ale ei pot fi găsite
mult mai devreme. Oricum, pentru cea mai marea majoritate a economiştilor şi istoricilor,
S.U.A. reprezintă ( ca şi astăzi) “autorul moral” al acestei grave recesiuni.
Deşi a început în America, criza s-a generalizat rapid, cuprinzând întreaga economie
mondială: pierderile de producţie au fost semnificative, având valori mai mari de o treime,
comerţul internaţional a scăzut cu până la 25%, iar şomajul a crescut la valori de peste 20%
din populaţia activă a lumii.7 După o scurtă criză economică (1920-1921), datorată dificultăţii
economice de a trece de la producţia de război la producţia civilă şi politicii deflaţioniste a
republicanilor, S.U.A. intră într-o perioadă de prosperitate economică care va dura până la
începerea Marii Depresiuni economice din 1929.
Economia americană a beneficiat în acest sens de o serie de factori favorizanţi:
 capitalurile mari provenite din rambursările parţiale şi dobânzile datoriilor europene,
 cumpîrarea aproape totală a aurului mondial,
 excedentul balanţei comerciale şi plasamentele de capitaluri străine pe piaţa
americană;
 obţinerea cu uşurinţă a creditelor cu dobânzi mici, care va încuraja împrumuturile şi va
stimula economia;
 creşterea puterii de cumpărare printr-o politică a salariilor mari, inaugurată de Henry
Ford, care va stimula consumismul;
 forţarea consumului de masă cu ajutorul publicităţii, domeniu care va constitui
ocupaţia a 600 000 de oameni, invadând radioul şi cinematografia;
 concentrarea întreprinderilor, tendinţă care va atinge cu precădere sectoarele cele mai
importante: oţelul, automobilul, comerţul cu amănuntul;
 concentrarea capitalurilor, în condiţiile în care cele mai mari 200 de societăţi
americane deţin aproape jumătate din avuţia industrială şi comercială a Statelor Unite,
iar capitalurile americane investite în străinătate cresc de la 7 miliarde de dolari în
1919, la 17 miliarde în 1929;
 progresul ştiinţific şi tehnic.8

6
Istoria Universală Larousse. vol III, p.401, ed. Univers Enciclopedic, București,2006
7
Popescu, Gheorghe- Evoluţia gândirii economice, p.628, ed. Academia Română, Cluj, 2004
8
Milza, Pierre şi Serge Berstein- Istoria secolului XX. Vol. I, p.131-132, ed. All, București,1998

6
 Prosperitatea americană a fost sprijinită cu precădere de noile industrii dinamice: industria
automobilului, unde îi întâlnim pe cei de la General Motors, Ford şi Chrysler; industria
materialelor electronice şi electrotehnice, în special cea a radioului; indistria construcţiilor,
impulsionată de apariţia modei “zgârie-norilor” şi industria aeronauticii, odată cu expansiunea
avionului ca mijloc de transport rapid.9 Condiţiile economice din deceniul trei al secolului XX
au fost în general bune, tot mai mulţi consumatori putând achiziţiona ceea ce odată
reprezentaseră bunuri de lux, incluzând automobile, telefoane şi aparatură casnică.10
Semnele prevestitoare ale crizei apăruseră de ceva timp, dar actorii economici şi
financiari, mediul politic şi consumatorii de rând au neglijat orice avertizare şi n-au adoptat
nicio măsură de precauţie. Câştigurile fabuloase au determinat omiterea unor dezechilibre
care ameninţau stabilitatea la nivel macroeconomic:
 rata mare a şomajului european, care afecta peste 10 milioane de muncitori;
 dificultăţile întâmpinate de ţările exportatoare de cereale şi produse tropicale în
desfacerea surplusurilor lor;
 vânzarea în pierdere a produselor agricole, care duce la diminuarea veniturilor
provenite din agricultură şi, în consecinţă, la un subconsum al produselor
industriale, în special în S.U.A., unde recolta foarte bună de cereale a anului
1928 a agravat situaţia, determinând, în 1929, scăderea indicelui preţurilor
agricole de la 150 la 132;
 speculaţiile bursiere care au dus la deprecierea severă a francului francez între
1924-1926 şi care contribuie acum la deteriorarea severă a cotaţiilor lirei
sterline.11
În mod concret, principalii factori destabilizatori la nivel mondial au fost: un
consumism înfrânat de permanenţa comportamentelor de austeritate şi economisire, moşteniri
ale unei civilizaţii rurale ce privea cu suspiciune satisfacţiile materiale oferite de producţia de
masă; marile investiţii ale anilor ’20 care comportau riscuri, dezechilibre şi derapaje
financiare; plasarea partenerilor S.U.A. din Europa, Asia şi America Latină într-o strictă
dependenţă faţă de creditele pe care băncile americane doreau sau puteau să le ofere.12
Acțiunea(acel titlu financiar reprezentând o parte din capitalul unei societăţi, care dă
posesorului drept de proprietate în cadrul acesteia. Valoarea unei acţiuni depinde de cota de
pe piaţa bursieră, iar profitul de procentul deţinut de acţionar în cadrul societăţii şi de

9
Milza, Pierre şi Serge Berstein- Istoria secolului XX. Vol. I, p.131-132, ed. All, București,1998
10
Jenkins, Philip- O istorie a Statelor Unite, p.193-194, ed.Artemis, București,1997
11
Istoria Universală Larousse. vol III, p.401, ed. Univers Enciclopedic, București,2006
12
Milza, Pierre şi Serge Berstein- Istoria secolului XX. Vol. I, p.227-229, ed. All, București,1998

7
procentul din profitul întregii societăţi împărţit acţionarilor)13 a reprezentat factorul
declanșator al crizei deoarece ea a fost speculată accentuat în S.U.A., cu precădere în cadrul
Bursei din New York. După prima conflagraţie mondială, investiţiile masive făcute în
economia americană s-au bazat pe emisiunea de acţiuni şi obligaţiuni, ceea ce a dus la
dezvoltarea tranzacţiilor cu capital fictiv la Bursă. Amploarea speculaţiilor bursiere şi a
numărului celor angajaţi în activitatea tranzacţională depăşeau orice închipuire. În anul
declanşării crizei, pe întreg teritoriul S.U.A. funcţionau 70 000 de birouri de schimb bursier,
prin intermediul cărora oricine putea cumpăra şi vinde acţiuni şi care erau legate telefonic de
bursa newyorkeză.
Marea majoritate a speculatorilor bursieri achiziţionau titlurile de valoare pe credit
bancar, lucru care a făcut ca în anul 1929 aproximativ 18 000 000 de americani să fie
angrenaţi în acest tip de profit imediat. De la speculaţia excesivă a acţiunilor pe baza
creditului bancar, ceea ce presupunea existenţa unei acumulări de capital fictiv, şi până la
prăbuşirea drastică a bursei nu mai era decât un pas.

13
Dicţionarul Enciclopedic, p. 14, ed. Enciclopedică, București,1993

8
 Cap.II- Desfășurarea crizei

Primele semne clare ale crizei apar în vara lui 1929, în contextul în care unele
radiografii economice indicau o stagnare şi chiar o scădere a activităţii productive în
industriile oţelului, automobilelor şi construcţiilor.14 În septembrie marii speculatori bursieri
au început să-şi vândă masiv acţiunile pentru a acumula profit, măsură care a făcut ca preţul
acţiunilor să scadă, la început lent, iar apoi tot mai accentuat. Începuse declinul!
Criza începe joi, 24 octombrie 1929, când 12 894 651 de acţiuni sunt vândute la Bursa
din New York, provocând crahul de pe Wall Street şi prăbuşirea cursurilor la alte burse de
valori.
Lumea era însă departe de a-şi da seama că această zi va rămâne celebră sub
denumirea de Black Thursday (“Joia Neagră), iar criza pe care preşedintele republican Hoover
o considera trecătoare (“totul se va încheia în 60 de zile”) nu va fi depășită total peste un
deceniu, odată cu începutul celei de-a doua conflagraţii mondiale.15 Trei zile mai târziu alte
16 410 030 acţiuni erau tranzacţionate la bursă, iar preţul acţiunilor continua să scadă.
Pierderile înregistrate prin scăderea preţurilor acţiunilor, în ziua de 27 octombrie, se cifrau la
30 000 000 de dolari, adică mai mult decât datoria publică a S.U.A. Prăbuşirea subită a
cursului acţiunilor Bursei din New York este oprită temporar de un consorţiu format din şase
bancheri, în frunte cu Morgan, care cumpără acţiuni la un curs superior celui ofertat, dar,
stimulată de o panică generalizată, criza reîncepe la 29 octombrie, când sunt vândute 16,5
milioane de acţiuni.
Crahul bursier din octombrie 1929 se va transforma într-o lungă criză economică,
având drept elemente caracteristice prăbuşirea producţiei industriale, a investiţiilor, preţurilor
şi salariilor, declinul schimburilor internaţionale, dar şi înmulţirea falimentelor şi creşterea
ratei şomajului. Prăbuşirea bursei de pe Wall Street ocupă un loc central în procesul de
declanşare a crizei, punând în evidenţă slăbiciunile capitalismului liber-concurenţial de
inspiraţie liberală, ruinând tot sistemul bancar şi paralizând orice reacţie a mediului politic și
economic.
Criza financiară, transformată în criză economică, va produce o serie de efecte
economico-sociale grave:

14
Popescu, Gheorghe- Evoluţia gândirii economice, p.628
15
Istoria Universală Larousse. vol III, p.401

9
  reculul producţiei şi investiţiilor ( în S.U.A. producţia industrială scade de la un indice
de 100 în 1929 la un indice de 54 în 1932, iar investiţiile de la 18,4% din PIB la 9,3%
din PIB),
 scăderea preţurilor( între 1929-1933, în S.U.A., preţurile en gros scad cu 42%, iar
preţurile cu amănuntul cu 18,6%),
 prăbuşirea comerţului internaţional( între 1929-1933 valoarea schimburilor
internaţionale se diminuează de trei ori),
 falimente şi şomaj( în S.U.A. numărul falimentelor industriale creşte de la 22 909 în
1929 la 31 822 în 1932, iar numărul şomerilor se ridică de la 1,5 la 12 milioane, ceea
ce însemna un sfert din populaţia activă şi aproape o zecime din totalul populaţiei),
 expansiunea sărăciei în rândul fermierilor, funcţionarilor publici, liber-profesioniştilor
şi capitaliştilor ruinaţi.16
În S.U.A., la marginea sau chiar în interiorul oraşelor apăreau aşa-numitele “Hooverville”,
tabere improvizate, formate din colibe, construite din resturi - plăci de lemn, tablă, cutii de
carton şi folii de plastic. Astfel de tabere existau chiar şi în Central Park din New York, în
Brooklyn ori în Seattle, pe malul râului Mississippi și în St. Louis.
În aceste “Hooverville” locuiau cei rămaşi pe drumuri în urma falimentelor. Cei mai mulţi
dintre ei trăiau din cerşit, se acopereau cu ziare şi foloseau cai ca să le tragă maşinile, pentru
că nu mai aveau bani de benzină - asta în cazurile fericite în care îşi păstraseră maşina,
eventual pentru a locui în ea. Aceşti cetăţeni erau printre cei puternici, totuşi, printre cei
hotărâţi să supravieţuiască. Foarte mulţi dintre micii industriaşi ori oameni de rând care au
pierdut tot la bursă ori din cauza crizei economice s-au sinucis în acele vremuri. Rata
sinuciderilor a crescut de la 14 la 17 cazuri la 100.000 de locuitori. Alţii au ales să facă greva
foamei, să participe la marşuri ori să protesteze în mai multe moduri, câteodată chiar violent.

1.Evoluția PIB-ului
Oficial, criza economică a durat din august 1929 până în martie 1933, iar evoluția PIB-
ului SUA a fost urmatoarea: 1929 – $87 miliarde; 1930 – $75 (-13%); 1931 – $59 (-21%);
1932 – $42 (-29%); 1933 – $40 (-5%). Pentru a vedea și influența acestei crize asupra
celorlalte economii dezvoltate, tabelul de mai jos prezintă evolutia indicelui producției
industriale aferent fiecărei țari în perioada crizei, anul 1929 fiind luat drept reper.

16
Milza, Pierre şi Serge Berstein- Istoria secolului XX. Vol. I, p.225-6,231; ed. All, București,1998

10
 1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935
Marea 95 94 100 94 86 89 95 105 114
Britanie
Canada 85 94 100 91 78 68 69 82 90
Franța 84 94 100 99 85 74 83 79 77
Germania 95 100 100 86 72 59 68 83 96
Italia 87 99 100 93 84 77 83 85 99
Suedia 85 88 100 102 97 89 93 111 125
SUA 85 90 100 83 69 55 63 69 79

Ca urmare a scăderii activității industriale, în 1933 aproximativ 25% (15 milioane) dintre
americanii apți de muncă erau șomeri iar venitul mediu al celor care aveau totuși de lucru a
scăzut cu 43%.17

2.Sistemul bancar
În ceea ce privește sectorul bancar, dacă în anii dinaintea crizei apăreau bănci noi într-
un ritm alert, aproximativ de patru sau cinci pe zi, în timpul crizei au falimentat în medie două
pe zi. Criza din sectorul bancar a avut trei faze:
1. octombrie-decembrie 1930, moment în care pentru prima dată, unele banci au început să
dea semne de slabiciune iar lipsa oricărei garantări a depozitelor a facut ca panica să se
raspândească rapid. Dacă înainte de crearea FED în 1913, băncile private aveau posibilitatea
de a lupta împotriva unei recesiuni economice prin împrumuturi acordate prin intermediul
unor case de clearing si/sau suspendarea temporară a dreptului de a lichida un depozit, după
crearea FED, luarea unor astfel de măsuri a devenit responsabilitatea acesteia dar în 1930,
Rezervele Federale fie nu au dorit, fie nu au putut să oprească răspândirea acestei crize în
sistemul bancar.
2. iunie-decembrie 1931. Această fază a fost prefațată de falimentul celei mai mari bănci
austriece, Kredit-anstalt (mai 1931), moment care a adus panica și în sistemul bancar
european. În anul respectiv în SUA, indicele prețurilor a scăzut cu 9.4% (deci deflație),
indicele producției industriale s-a prabușit cu 15%, masa monetară s-a redus cu 5.7% iar rata
dobânzii a rămas stabilă la 11.3%.

17
Industrial Statistics, 1900-57 (Paris, OEEC, 1958), Tabelul 2

11
3. decembrie 1932 – martie 1933. Această fază a reprezentat apogeul Marii Crize. În
comparație cu 1929, datele macroeconomice arătau astfel: rata șomajului a crescut de la 3% la
25%, bursa a pierdut 80% din capitalizare, indicele producției industriale a scăzut cu 52%,
masa monetară s-a micșorat cu 33%, indicele prețurilor a scazut cu 33% iar o treime dintre
bănci ori au dat faliment sau au fost preluate.

3.Rata șomajului
Rata somajului – în 1929, după câțiva ani de creștere economică semnificativă, rata
șomajului în SUA se situa la 3.2%. Odată cu începutul crizei, numărul șomerilor a crescut
semnificativ, astfel că în 1933, rata șomajului a atins un nivel de 24.9%, după care a început
să scadă. În 1937, atunci când programul The New Deal a încetat, rata șomajului era de
14.3%, dar abia la începutul anilor `40 s-a reîntors la valorile de dinaintea crizei.

12
 Cap.III- Măsuri de redresare economică

1.The New Deal

În contextul Marii Depresiuni „salvatorul” naţiunii americane a fost democratul
Franklin Delano Roosevelt, care va încerca să profite de nepopularitatea politicii republicane
dată de criza generalizată şi va repurta o victorie impresionantă la alegerile prezidenţiale din
1932. La aceste alegeri, l-a surclasat pe contracandidatul său republican, fostul preşedinte
Herbert Hoover, cu 23 de milioane de voturi contra 16 milioane. 18 Succesul său în alegeri va
fi de o amploare inegalabilă, deoarece acesta a obţinut majoritatea de voturi în 42 de state din
48, chiar în unele state în care republicanii erau foarte bine reprezentați și în care se credea c
vor avea toate șansele de câștig.
Remarcabila personalitate a preşedintelui Roosevelt, care a avut un rol important atât în
combaterea crizei economice şi relansarea S.U.A., cât şi în victoria coaliţiei Naţiunilor Unite
în faţa puterilor totalitare în cel de-al Doilea Război Mondial, merită atenţie în cadrul acestei
abordări a crizei din 1929-1933 . Franklin Roosevelt s-a născut în 1882, devenind cel de-al
treizeci şi doilea preşedinte american. Acestea deținea o serie de însuşiri personale datorită
cărora era imposibil să nu seducă electoratul american: un surâs fotogenic, dublat de o
atitudine pozitivă generală, o voce convingătoare, o forță de caracter care îi permitea să
îndure, și chiar să înfrunte infirmitatea de care suferea(în 1921 se îmbolnăveşte de
poliomielită, rămânând practic infirm), un nume cunoscut pe scena politică americană (fostul
preşedinte Theodore Roosevelt fusese vărul său), o expertiză greu de egalat în domeniul
public la nivel înalt (fusese subsecretar la Marină în timpul Primului Război Mondial şi
guvernator al statului New York).19 Preşedintele Roosevelt reprezenta un învingător în fața
destinului, prin tăria de caracter pe care o îmbrățișa pentru a surmonta handicapurile pe care i
le-a provocat poliomielita. Pragmatismul său era dublat de o voinţă puternică şi consolidat de
credinţa sa protestantă.
În discursul noului preşedinte susținut la convenţia democrată de la Chicago, pe 2 iulie
1932, acesta va lansa ideea unui New Deal, formulă pe care a preluat-o de la scriitorul Stuart
Chase. Profitând de această ocazie, preşedintele va încerca să mobilizeze întreaga națiune prin
exprimarea unei credințe de ordin personal: “Vă chem, şi mă angajez eu însumi, să realizăm o
nouă împărţire a cărţilor pentru poporul american. Ca toţi cei de faţă să fim noi înşine profeţii

18
Jenkins, Philip- O istorie a Statelor Unite, p.197, ed.Artemis, București,1997
19
Rémond, René- Istoria Statelor Unite ale Americii, p. 118-119, ed. Corint,București, 1999

13
unei noi ordini, a competenţei şi curajului. Este mai mult decât o campanie politică, este o
chemare sub arme”.20
Acest om dinamic, mai mult practician decât teoretician, a convocat o echipă de
consilieri foarte omogenă și flexibilă, recrutată din ambientul universitar de la Harvard şi
Columbia. Programul New Deal îngloba măsuri care au fost pregătite în cursul iernii 1932-
1933, înaintea ca echipa democrată a președintelui Roosevelt să se instaleze efectiv la Casa
Albă, fapt care s-a întâmplat abia în luna martie a anului 1933. Prima măsură luată în acest
sens de noua administraţie prezidenţială a fost reprezentată de salvarea sistemului bancar prin
aşa–numita “vacanţă bancară”, ce a închis băncile suficient de mult pentru a pune capăt
panicii imediate, în timp ce o Lege a Ajutorului Bancar de Urgenţă şi o Corporaţie a
Împrumuturilor pentru Proprietarii de Case au oferit garanţii pe termen lung. S-au luat apoi
măsuri care au vizat combaterea şomajului aproape generalizat: s-a adoptat Legea Ajutorului
de Urgenţă şi o Lege a Refacerii Industriei Naţionale pentru a încerca să ofere oamenilor
locuri de muncă. Vastele investiţii publice în clădiri, drumuri, poduri, infrastructură rutieră şi
fluvială au fost supravegheate de Administraţie a Lucrărilor Publice. Corpul Civil de
Conservare a oferit 2,5 milioane de locuri de muncă pentru tineri pentru a construi şosele şi
baraje dar și pentru plantarea de copaci pe terenurile publice, fiind oferită totodată pregătire
profesională și slujbe cu normă redusă destinate exclusiv tinerilor de către Administraţia
Naţională a Tineretului.
Un proiect vast și impresionant, care a avut drept obiectiv reducerea ratei şomajului, a
fost proiectul care dorea amenajarea văii fluviului Tennessee, ceea ce presupunea o rețea de
electrificare şi irigare a regiunilor învecinate, o inițiativă măreață care va transforma peisajul
şi condiţiile de viaţă pe un vast teritoriu. În ceea ce îi privește pe fermieri, care vindeau în
pierdere din cauza prăbuşirii cursurilor la produsele agricole, s-a adoptat Legea reorganizării
agricole, o măsură legislativă ce dorește o reorganizare a creditului agricol, ceea ce va avea
drept scop determinarea agricultorilor să reducă producţia în plus de mărfuri, printr-un sistem
care acorda subvenţii de stat ce erau proporţionale cu suprafaţa cultivată de către aceștia.
Fermieri sunt ajutați să îşi revină prin împrumuturile pe termen lung, cu dobândă mică, şi
devalorizarea dolarului, astfel încât, între anii 1933-1939, venitul mediu al fermierilor se
dublează.21 În cazul protecţiei sociale, a fost introdus în 1935 programul de asigurări
naţionale, cunoscut sub numele de Securitatea Socială.22

20
Milza, Pierre şi Serge Berstein- Istoria secolului XX. Vol. I, p.239, ed. All, București,1998
21
Rémond, René- Istoria Statelor Unite ale Americii, p. 123, ed. Corint,București, 1999
22
Jenkins, op.cit., p.197, ed.Artemis, București,1997

14
 Ceea ce au urmărit în mod exclusiv cei ce au inițiat programul New Deal a fost
salvarea liberei iniţiative, prin intervenţia eficientă, dar limitată a statului. Acest program a
fost încununat de reușită în ceea ce privește reconcilierea unei societatăți americane devastată
de criză şi definirea unui nou echilibru al puterilor politice, economice şi sociale, care
redefinesc democrația americană. Măsurile adoptate de programul New Deal au scos
societatea americană din recesiunea economică. Totodată, acestea au generat respect şi
admiraţie prin ambiţia şi anvergura lor, cu atât mai mult cu cât ele erau complet schimbate
față de viziunea societății asupra implicării economice a statului. Această criză a pus semnul
îndoielii asupra gandirii economice clasice a generații întregi de liberali, lăsând loc apariție
unei noi paradigme, și anume, cea neoliberală, care vedea intervenţia statului ca o utliliate
pentru refacerea economiei şi pentru prevenirea unor viitoare dezechilibre similare, cum a fost
cel reprezentat de această criză economică. Promovată de democratul Roosevelt şi bine-
delimitata sa echipă, intervenţia statului a reușit să salveze capitalismul american şi a
determinat relansarea producţiei, chiar dacă nu a mai fost atinsă nici după un deceniu o
perioadă de dezvoltare economică similară celei de dinainte de criză.
Și viziunea generală a agricultorilor asupra intervenței statului s-a schimbat, datorită
beneficiilor pe care aceștia le-au dobândit în urma măsurilor luate de către acesta: Congresul a
aprobat legea numită Agricultural Adjustment Act, prin care fermierilor le erau acordate
compensații bănești pentru a renunța la cultivarea unei părți a pămantului. Aprobarea acestei
legi a avut la origine scăderea prețurilor din perioada anterioară, scădere care a dus la
falimentul agriculturii, și tocmai de aceea statul încearcă prin aceasta să crească prețul
alimentelor prin reducerea producției. S-a înregistrat o creștere de până la 50% a veniturilor
fermierilor între 1932-1935, iar până în 1940, se estima că aproximativ 6 milioane de fermieri
au primit un astfel de ajutor.
În ceea ce privește industria guvernul a adoptat “The National Industrial Recovery Act
(NIRA)” prin care a stabilit noi reguli de afaceri și a încurajat crearea unor noi locuri de
muncă însa acest act a fost declarat neconstituțional în 1935 din cauză că încuraja crearea
cartelurilor și favoriza companiile mari. Toate aceste măsuri au dus la o crestere foarte rapidă
a economiei în anii de după 1935, însă producția industrială încă era cu 25% mai mică decât
în 1929, în timp ce șomajul scăzuse de la 25% la 17%. Abia în 1940 se poate afirma că
situația economia SUA și-a revenit complet dupa această criză.

15
2.Viziuni diferite asupra Marii Depresiuni
Asupra cauzelor crizei ce a cuprins America în 1929, și ce s-a răspândit apoi ușor și în
alte țări ale lumii, există mai multe viziuni:
Viziunea monetaristă. Această viziune aparține unor economiști care consideră drept
principală vinovată pentru criză banca centrală centrală americană FED(Federal Reserve
System), care a redus masa monetară de pe piață cu o treime între 1929 și 1932. Instituția a
fost criticată și pentru faptul că nu a luat inițiativa și nu a încercat să salveze bancile
falimentate.
Viziunea austriacă. Economiștii austrieci, precum Friedrich August Von Hayek și
Ludwig Von Mises, au considerat sistemul bancar de vină deoarece a acordat credite pe banda
rulantă. Aceasta a fost indentificată și ca fiind una din cauzele care au declanșat criza din
2008.
Viziunea keynesiană. În viziunea celebrului economist John Maynard Keynes, totul a
fost provocat de un sistem economic defectuos, care a condus la o lipsă a cererii agregate.
Potrivit lui, mecanismele economice care existau în acea perioadă făceau imposibil echilibrul
dintre oferta și cererea de bunuri și servicii, provocând mari disfuncțiuni, precum șomajul. El
a susținut că guvernele trebuie să intervină pentru a stimula economia, prin sporirea
cheltuielilor publice, iar banii necesari șă fie procurați prin împrumuturi publice.

Viziunea marxistă. Marxiștii, nu au ratat șansa de a da vina pe capitalism, aducându-l

în discuție pe fondatorul filosofiei, Karl Marx. În "Das Kapital", acesta preconiza că sistemul
capitalist va eșua deoarece în acest sistem oamenii urmăresc doar propriile interese și nu sunt
preocupați de binele societății. Gânditorul a argumentat că sistemul capitalist produce tensiuni
interne care il conduc la distrugere, la destrămare, la fel ca și sistemele socioeconomice ce l-
au precedat.

16
 Cap. IV- Consecinte ale crizei economice la
nivel global

1.Criza trece Atlanticul și ajunge în Europa:

Pornită din statul New York, criza se extinde cu rapiditate în lumea întreagă, mai ales
datorită faptului că Statele Unite alea Americii dețineau investiţii considerabile în străinătate,
cu precădere în Germania, estimate la o valoare de 8,5 miliarde de dolari, în credite private,
dar și investiţii directe ale principalelor companii americane. Primele țări care suferă în urma
crizei declanșate sunt statele componente ale continentului american: din anul 1929, Canada
limitează plățile în aur, iar Argentina şi Uruguay le suspendă. În anul 1930 criza ajunge şi în
regiunile australe, acolo unde Australia şi Noua Zeelandă, private de creditele americane, sunt
determinate să-şi deprecieze monedele cu până la 50% şi să-şi reducă la zero exporturile.23
Răspândirea rapidă a crizei economice a fost favorizată de intensele schimburi comerciale şi
financiare dintre statele lumii.24
Continentul european este afectat profund de criza economică abia la începutul anului
1931, mai întâi ajungând în spaţiul austro-german datorită legăturii strânse cu sistemul
financiar american. În luna mai a aceluiași an are loc falimentul marii bănci vieneze Kredit
Anstalt, care determină la rândul său falimentul în lanț a numeroase alte bănci austriece şi
germane. Falimentul unei bănci a determinat și falimentul celorlalte, având un efect de
domino datorită relaților financiar-bancare dintre acestea. Faptul că această instituție bancară
a falimentat determină statul austriac să ia măsuri, datorită faptului că acoperirea cererilor
creditorilor externi a costat bugetul naţional sume uriașe. Asumarea unui credit englez a
uşurat acţiunea de sprijin statal, dar nu a putut stopa derularea crizei.25 În iunie are loc
falimentul întreprinderii de prelucrare a lânii din Bremen, Nordwolle Konzern, care atrage
după sine colapsul băncii Danat-Bank, iar în 12 iulie nimic nu mai poate opri falimentul
băncii Damstadter Bank.26
Marea criză economică a generat efecte de amploare şi în nordul continentului
european, în Peninsula Scandinavă. În Suedia, fermierii doresc stabilirea unui regim vamal
protecţionist prin care să fie protejați de competiția zahărului şi grâului ce erau importate la

23
Istoria Universală Larousse. vol III, p.402-403, ed. Univers Enciclopedic, București,2006
24
Milza, Pierre şi Serge Berstein- Istoria secolului XX. Vol. I, p.224, ed. All, București,1998
25
Zöllner, E.- Istoria Austriei. Vol. II, ed. Enciclopedică, București, 1997
26
Istoria Universală Larousse. vol III, p.403, ed. Univers Enciclopedic, București,2006

17
preţ redus, ceea ce displăcea muncitorilor industriali interesaţi să-şi procure alimente la un
preț mic. În anul 1931 guvernul liberal Ekman ce se afla la conducerea Suediei stabilește
tarife protecţioniste pentru importul grâului, salvând astfel o parte din agricultori, însă, din
păcate, ceilalţi falimentează din cauza prăbuşirii preţurilor la alte produse agricole precum
carnea de vită şi cea de porc, determinate de fluctuațiile pieței produselor externe.Criza
determină și o scădere drastică a rezervelor de aur şi de valută din seifurile Băncii Naţionale
Suedeze.
Efectele sociale nu întârzie să apară: numărul șomerilor se mărește considerabil datoriă
deselor concedieri, iar pe de altă parte, conflictele în masă devin din ce în ce mai accentuate
din cauza scăderilor de salarii. Grevele vin una după alta iar disputele violente devin tot mai
numeroase între muncitori şi autorităţi. O victimă directă din rândul suedezilor a fost „regele
chibriturilor”, Ivan Kreuger, pe care marea depresiune economică l-a determinat la sinucidere.
Suedia se va vindeca din punct de vedere economic în timpul guvernării social-democrate,
care debutează în 24 septembrie 1932.
Ceea ce a scos Suedia din criză a fost un program bine pus la punct de lucrări publice,
ce a fost adoptat în 1933, eficienţa reformelor economico-financiare, dar și ameliorarea pieţei
internaţionale,ceea ce a dus la o scădere semnificativă a șomajului. În septembrie 1934,
numărul şomerilor scade la 78 918, iar în anul următor la 41 190.27
Spre deosebire de vecina sa, Suedia, și de celelalte ţări industrializate din Europa vestică
Finlanda a simțit mai puțin efectele depresiunii economice mondiale. În ciuda faptului că
producţia de hârtie a cunoscut o creștere în această perioadă, scăderea drastică a preţurilor a
generat reducerea încasărilor obţinut din vinderea acestui produs, iar industria a trebuit să fie
reorganizată pentru putea suporta situaţia internaţională. Deși au fost ajutați de către autorități,
mulți agricultori au falimentat în această perioadă. Criza economică a redus venitul naţional
de la 4,4 milioane mărci, în 1929, la 3,9 milioane mărci, în 1931 şi doar 2,9 milioane mărci, în
1932. Între 1933-1939, Finlanda a depăşit depresiunea economică şi a continuat să se dezvolte
accelerat, pe baza noilor industrii (industria prelucrătoare, construcţii, industrie uşoară,
industrie grea).28
În sud, Spania încerca să facă faţă problemelor complexe ridicate de criza economică.
Muncitorii erau afectaţi de şomajul care devenea tot mai extins, iar în provincia Andaluzia
ţăranii salariaţi erau supuși de o condiţie materială greu de suportat și mizeră.

27
Hurdubeţiu, I- Istoria Suediei,p.291-293 ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, București, 1985
28
Dragomir, E. şi Miloiu, S.- Istoria Finlandei,p.224-227, Târgovişte, 2010

18
 Pe data de 28 aprilie 1931, un decret dat de Ministerul Muncii spaniol încerca să
reglementeze situația critică a locurilor de muncă din mediul rural: proprietarii funciari
trebuiau să recruteze ţărani localnici pentru a-i angaja, pământurile necultivate trebuiau puse
la dispoziţia comunităţilor rurale, era interzisă concedierea muncitorilor în domeniul agricol,
care trebuiau să remunerați cu un salariu minim, iar ziua de lucru nu trebuia să fie mai mare
de 8 ore. În ceea ce privește industria, climatul a cunoscut o deteriorare foarte rapidă, grevele
au devenit tot mai multe, la fel şi ciocnirile violente dintre adepţii anarhismului politic şi
social şi autorităţi. Pentru Spania ieşirea din criza economică, pe fondul ameliorării climatului
economic internaţional, a însemnat intrarea în lunga perioadă a dictaturii franchiste.29
Falimentul marilor instituţii financiare germane trimit criza peste Marea Mânecii, în
Anglia, ale cărei bănci pierd în Germania 163 milioane de lire sterline. Începând din 1931,
guvernele britanice îşi concentrează cu succes eforturile în direcţia luptei împotriva crizei,
acesta fiind şi motivul pentru care stabilitatea guvernamentală nu a fost afectată. Economia
britanică este lovită în plin de criză, economie care depinde foarte mult de exterior: între
1929-1932 exporturile scad cu 70%, în timp ce nivelul producţiei scade cu 30 de procente.30
În acelaşi timp moneda-etalon evadează din ţară: în iulie 1931, 35 milioane de lire se
scurseseră din Londra. Se constată, de asemenea, o creştere substanţială a ratei şomajului, în
1932, 3 milioane de persoane fiind atinse de acest flagel social. 31
Guvernul laburist, al cărui președinte era la acea vreme Ramsay Mac Donald, ajuns la
putere în anul 1929, nu va reuşi să înfrângă de unul singur şomajul şi recesiunea. În aceste
condiţii premierul Mac Donald ia în calcul formarea unui guvern de uniune naţională, făcând
apel la toate formaţiunile politice importante, cu precădere la conservatori şi liberali.Astfel, în
august 1931 se formează acest guvern de uniune naţională, condus de Mac Donald, care va
rămâne în funcţie până în 1935 şi care aplică o politică de austeritate bugetară: micşorează
ajutorul de şomaj, salariile funcţionarilor şi soldele militarilor.32
În 21 septembrie 1931 Banca Angliei este constrânsă să renunţe la etalonul-aur, ceea ce
conduce la o devalorizare de 40% a monedei naționale şi cutremură economia tuturor ţărilor a
căror monedă este corelată cu aceasta, de la ţările scandinave până în Portugalia şi din Bolivia
până în Siam şi Japonia. Cu toate acestea, devalorizarea monedei ajută economia, are efect
benefic asupra ei, facând ca preţurile produselor autohtone să redevină concurențiale pe plan

29
Peréz, J.- Istoria Spaniei,p.729 Ed. Artemis, București, 2007
30
Carol, A., Garrigues, J. şi Ivernel, M.- Dicţionar de Istorie a secolului XX.,p.284, ed. All, Bucureşti, 2000
31
Maurois, A.- Istoria Angliei. Vol. II, p. 301-302, ed. Politică, București, 1970
32
Carol, A., Garrigues, J. şi Ivernel, M.- op.cit 30, p.284, ed. All, Bucureşti, 2000

19
internațional, fapt ce va permite o subtilă creştere a exporturilor. Economia britanică se va
relansa rapid în perioada 1931-1935, cu precădere datorită sângelui rece al naţiunii şi
măsurilor energicului ministru de finanţe Neville Chamberlain.33
Metodele folosite de guvern pentru revigorarea economică au fost simple, dar eficiente:
 renunţarea la valoarea-aur a lirei, cursul ei scăzând de la 125 la 75 de franci;
 renunșarea la liberul-schimb, în favoarea măsurilor protecţioniste;
 reducerea cheltuielilor bugetare, ceea ce a inclus și micşorarea salariilor funcţionarilor
publici;
 relansarea investiţiilor printr-o politică de credite ieftine, ceea ce duce la o scădere a
ratei şomajului.34

În paralel, statul demarează o politică intervenţionistă, încurajând și susținând

construcţia de locuinţe, inaugurând o plitică de amenajare a teritoriului, subvenţionând
agricultura şi favorizând concentrarea industrială.35 Măsurile drastice de austeritate vor genera
convulsii la nivel social, prin cele mai importante fiind manifestaţiile şomerilor din orașul
Glasgow şi revolta flotei britanice, dar în 1935 criza este depăşită, indicele de producţie
depăşindu-l pe cel din 1929.
Având o monedă stabilă(francul) şi un sistem economic îndreptat spre export, Franţa
este, în august 1931, ultima dintre marile puteri de la nivel european atinsă de criză.
Principalul motiv al declanşării recesiunii în Franţa a fost pierderea înregistrată de către Banca
Naţională care ajungea undeva la două milioane de franci, plasate în lire sterline. Franţa, în
ciuda pericolelor ce o ameninţă, este afectată mai puțin decât celelalte naţiuni de criza
economice.36 În realitate, criza se dezvoltă cu adevărat în Franţa abia în 1932, cu obişnuitul ei
cortegiu de falimente şi alte catastrofe economico-financiare şi sociale.37 În domeniul
agriculturii, criza este ilustrată printr-o supraproducţie şi printr-o scădere a preţurilor, pe când
în industrie cele mai afectate sunt următoarele: exploatarea cărbunelui, a fierului, a oţelului şi
industria textilă. Rata şomajului creşte, dar numărul şomerilor nu va depăsi niciodată cifra de
450 000 de oameni.38
Pentru demara lupta împotriva acestui flagel economic, guvernele Deladier şi Laval
refuză categoric ideea devalorizării francului, care ar fi făcut mărfurile franţuzeşti mai

33
Maurois, A.- Istoria Angliei. Vol. II, p. 301-302, ed. Politică, București, 1970
34
Idem
35
Carol, A., Garrigues, J. şi Ivernel, M.- op.cit 30, p.284, ed. All, Bucureşti, 2000
36
Madaule, J.- Istoria Franţei. Vol. III,p 155-156, ed. Politică, București,1973
37
Istoria Universală Larousse. vol III, p.403, ed. Univers Enciclopedic, București,2006
38
Carol, A., Garrigues, J. şi Ivernel, M.-op.cit, p194, ed. All, Bucureşti, 2000

20
atractive pe plan extern şi aleg să adopte o politică de deflaţie, al cărei obiectiv era reducerea
cheltuielile guvernamentale pentru a reechilibra bugetul țării. Acest model de politică
economică era însă în așa fel conceput încât să limiteze consumul de masă, motorul
economiei. Astfel, la sfârşitul anului 1935, depresiunea economică atinge punctul culminant
în Franţa. Criza economică se va prelungi în această țară până în apropierea celui de AL
Doilea Război Mondial, datorită instabilităţii instabilității la nivel politic şi valului
impresionant al grevelor muncitoreşti.
Depresiunea economică din 1929 a afectat și economia României, un sistem economic
care, deși slabit după prima conflagrație mondială și-a revenit în mod spectaculos și care până
în perioada de criza cunoscuse o creștere considerabilă.
Aceasta ajunge în România, ca și criza economică ce a început in 2007, cu întarziere, la
finalul anului 1929 spre începutul lui 1930. Romania intră în criză după un deceniu de
creștere economică și speranță. Bursele se prăbușesc, companiile care erau mândria se
confrunte cu probleme materiale grave iar rata șomajului începe să crească căpătând valori
alarmante.
2. Impactul economic
În ceea ce privește impactul Marii Depresiuni cel mai devastator a fost faptul că a
generata o suferinţa umană fără precedent. Într-un timp scurt, rata productivitații la nivel

global şi nivelul de trai s‑au prăbuşit deodată. Aproximativ ¼ din capitalul de muncă a

statelor industrializate s‑a găsit în neputinţa de a‑şi procura de lucru începând cu debutul

anilor 1930. Deşi condiţiile economice au început să cunoască o redresare la mijlocul anilor
1930, redresarea completă s-a realizat abia la finele deceniului. De asemenea, Marea
Depresiune şi răspunsul politic la ea au schimbat radical economia mondială. În mod evident,
au grăbit, dacă nu chiar produs, sfârşitul etalonului internaţional al aurului.Cu toate că, după a
doua conflagrație mondială, a fost restabilit un sistem de rate fixe de schimb valutar, datorită
sistemului de la Bretton Woods, economiile lumii nu au mai aderat la sistemul respectiv cu

determinarea şi fervoarea pe care au simțit‑o faţă de etalonul‑aur. Până în anul 1973, ratele de

schimb fixe fuseseră înlocuite cu cursurile de schimb flexibile.

Atât uniunile sindicale, cât şi sistemele de ajutor social au cunoscut o dezvoltare
considerabilă în anii 1930. În SUA, numărul membrilor de sindicat a crescut de mai bine de
două ori între 1930 şi 1940. Această tendinţă a fost ajutată pe de o parte de şomajul drastic al
anilor 1930 şi de promulgarea Legii naţionale a raporturilor sindicale (National Labor

21
Relations Act, 1935), numită şi Legea Wagner, care încuraja negocierile colective. Statele
Unite au pus fundamentele plăţii compensaţiilor pentru şomaj şi asigurărilor pentru persoanele
în etate şi moştenitori prin Legea asigurărilor sociale (Social Security Act, 1935), promulgată
ca reacţie la privaţiunile anilor 1930. Nu este clar dacă aceste schimbări ar fi avut loc în State
dacă nu ar fi avut loc Marea Depresiune. În multe ţări europene numărul membrilor sindicali a

crescut şi s‑au instituit pensiile de stat înainte de anii 1930. Cu toate acestea, ambele tendinţe

s‑au amplificat în Europa în timpul Marii Depresiuni.

În multe state, controlul guvernului asupra economiei, în special asupra pieţelor

financiare, s-a amplificat în acea perioadă. SUA, de exemplu, au înfiinţat Comisia Titlurilor
de Valoare şi a Bursei (Securities and Exchange Commission; 1934) pentru a controla
emiterea de noi acţiuni şi practicile comerciale din cadrul bursei de valori. Legea bancară

(Banking Act) din 1933, numită şi Legea Glass‑Steagall, a prevăzut asigurarea depozitelor

bancare în SUA şi a interzis băncilor să gireze sau să emită titluri de valoare. Asigurările
depozitelor bancare, preluate în practica economică globală abia după Al Doilea Război
Mondial, au eliminat panicile bancare din seria de circumstanţe agravante ale recesiunii în
SUA după 1933.

3. Teoria lui J.M. Keynes

Marea Depresiune a avut o contribuție importantă şi în dezvoltarea politicilor
macroeconomice cu scopul moderării recesiunilor şi revirimentelor economice. Caracterul
determinant al reducerii cheltuielilor şi al contracţiei monetare în perioada depresiunii a stat la
baza lucrării economistului britanic John Maynard Keynes, Teorie generală a ocupării forţei
de muncă, a dobânzii şi a banilor. Această teorie spunea că mărirea nivelului cheltuielilor
guvernamentale, micşorarea impozitelor şi expansiunea monetară ar putea fi direcționate
pentru a lupta cu depresiunea economică. Aceste propuneri, precum şi consensul crescând că
guvernul ar trebui să încerce să stabilizeze piaţa muncii au influenţat adoptarea unor politici
economice mult mai proactive din anii 1930 încoace. Adunările legislative şi băncile centrale
din întreaga lume încearcă acum periodic să prevină sau să atenueze recesiunile. E greu de

spus dacă o asemenea schimbare ar fi avut loc în cazul în care Marea Depresiune nu s‑ar fi

produs. Este clar că această schimbare a redus şansele ca un declin în cheltuieli să fie lăsat să

22
se multiplice şi să se răspândească în întreaga lume, aşa cum s‑a întâmplat pe parcursul Marii

Crize a anilor 1930.

Cap.V- Comparație între Marea Depresiune și

Criza Economică actuală

În ceea ce privește compararea cauzelor și efectelor crizei ce a început în 1929, și cea

actuală, mai exact, cea care a avut ca debut anul 2007, vom identifica atât o serie de trăsături
prin care aceste doua se aseamănă, dar și principalele carecteristici care le deosebesc, după
cum urmeaza

În primul rând, aceste două crize economice supuse comparației se aseamănă în ceea ce
privește cauzele declanșării. Astfel, observăm că atât Marea Criză din trecut, cât și criza
economică cu care se confruntăm în momentul de față au fost cauzate de specularea în exces a
unor active financiare, în special active în ceea ce privesc acțiunile și imobiliarele (creditele
subprime au declanșat această criză economică), active care au cunoscut o creștere a prețului
complet necontrolat în decursul ultimilor 10 ani, iar acum, când prețul acestora se apropie de
valori mai normale, descoperim că bogația mondială s-a redus cu 30.000 de miliarde de
dolari. Mai mult decât atât, este evident faptul că guvernele și diferitele instituții de
reglementare nu au reușit să țină pasul cu vremurile, iar cadrul legislativ existent în unele
domenii este complet depașit.

În ceea ce privește diferențele, observăm că în prezent există mai multă bogație, situația
economiei mondiale este incomparabil mai bună decât a fost în urmă cu aproximativ 80 de ani
de ani, iar dacă avem în vedere guvernele, acestea au fonduri și potențial pentru a lupta
împotriva acestei crize, învățând chiar din greșelile din trecut. Analiștii au indicat pentru anul
2009, considerat ca fiind anul în care criza atinge apogeul, o scadere a PIB-ului Statelor Unite
ale Americii în proporție de 3-4% în timp ce rata șomajului nu depășea 8-9%. Comparând
aceste cifre cu cele din trecut se va vedea că situațiile nu pot fi asemanatoare cand e vorba de
procente. În cifre absolute însă, pierderile de acum rezultă a fi mult mai mari având în vedere
că în perioada 1929-1933, o scădere a bursei cu 80% a dus la pierderi de zeci de miliarde de
dolari în timp ce acum, o scădere de doar 40% a DJIA a dus la pierderi de mii de miliarde.

23
 Un alt element care ne diferenţiază de anii “30 este dat de faptul că speranţele epocii
erau atașare de planificare, fie că era autoritară sau nu, dar şi de primele politici de relansare
bugetară. În zilele noastre, aceste politici și-au pierdut din relevanță. Trăim într-o societate
care a întors pagina totalitarismului comunist şi care exploatează la maximum limitele
statului-naţiune.

Capitolul VI- Concluzii

Marea Depresiune a fost, atunci, cea mai mare criză din istoria S.U.A. Deși a avut
consecințe nefaste asupra economiei și populației, această criză a avut oarecum si un efect de
redare a încrederii oamenilor și a orientat societatea spre alte modele economice decât cel
liberal. Foarte mulți americani, în acea perioadă, s-au gândit că Uniunea Sovietică ar putea fi
un adevarăt model pentru societățile umane fiind singura neafectată de depresiunea
economică, izolată de restul lumii, deoarece nu făcea parte din sistemul economic capitalist şi
aplica planificarea economică. Și, cu toate că motivele Marii Depresiuni prezentate în
prezenta lucrare s-au petrecut în urmă cu peste 80 de ani, unele se regăsesc și în criza
economică actuală și deși această criză a tulburat istoria lumii, ea a avut și un efect pozitiv
deoarece măsurile adoptate la acea vreme au influențat oarecum și pe cele adoptate în criza
economică actuală.
De asemenea trebuie subliniat că urmările politice ale crizei din 1929-1933 au fost mai
puternice și mai neplăcute pentru omenire decât cele economice. Impactul crizei cu politica a
fost foarte puternic în Occident și Europa centrală. De exemplu, în Germania ea a dus la
dictatura nazista, în Franta și Anglia a dus la dezintegrarea executivului. Temerile politice au
stat în calea cooperării economice, lucru esențial în redresarea și restaurarea încrederii,
izolând astfel natiunile și prejudiciind speranța de securitate.
Însă această perioadă e prosperă în mari inovații politice, majoritatea reprezentate de
reformele introduse de programul ”New Deal” al președintelui Franklin D. Roosevelt și de
încercările administrației de a rezolva problemele grave cu care se confrunta statul: șomaj,
sărăcie și dezagregarea economiei americane și un deceniu în care scriitorii, artiștii și
intelectualii americani au experimentat formele noi ale literaturii, picturii, teatrului.

24
 Dincolo de aparența asupra crizei și cauzele acesteia, au existat studii care au încercat
să privească dincolo de acestea, studii care susțineau că Marea Depresiune sau marea criză a
subprimelor a reprezentat o operațiune criminală ogranizată vastă în care au fost implicați o
parte semnificativă din actorii de pe Wall Street , și care sunt sceptici cu privire la cei ce pun
criza pe seama disfuncționalităților pieței sau care promovează teoria ciclurilor. Un studiu în
acest sens este cel al lui Jean-François Gayraud, diplomat al Institutului de Studii Politice din
Paris şi al Institutului francez de criminologie, este specialist în crimă organizată, jurist şi,
actualmente, comisar de divizie în cadrul Poliţiei naţionale, autor al studiului "Marea fraudă.
Crimă, subprime, şi crize financiare". Acesta descrie cadrul politic care a permis declanșarea
crizei ca fiind unul al crimei organizate, totul fiind bine pus la punct, nimic la întâmplare,
susținând, de asemenea, că aceste aspecte au fost evitate de analiști în analele oficiale ale
crizei. Un grup de oameni de afaceri (atât republicani cât şi democraţi) a dărâmat sistematic
tot ansamblul de metode de siguranţă şi prevenire pus la punct de Roosevelt (New Deal) după
mare criză din 1929, cu acordul unei importante părţi din intelectualitatea americană a marilor
"business schools".
Analizând acest studiu am ajuns la concluzia că acest gen de studii pot fi un aport real
la înțelegerea jocurilor din spatele scenei politice, ferite de ochii spectatorului, mai ales în
ceea ce privește, în cazul acesta, la înțelegerea Marii Depresiuni, dincolo de ceea ce este deja
la vedere pentru cititor. De exemplu, un astfel de studiu pot explica de ce măsura adoptată de
președintele Roosevelt a funcționat, însă parțial, și de ce revenirea completă după criză nu a
fost mai rapidă. Totul este ilustrat prin ”negoțul necinstit” al oamenilor politici, sau a celor
care dețineau putere economică, tocmai de accea, scepticismul față de teoriile ciclice, sau față
de cei care pun totul pe proasta funcționare a pieții, pe disfuncționalitățile acesteia, sau pe
baza unor incidente economice, este explicabil și bine susținut de fapte.
Însă, dincolo de cauzele Marii Depresiuni( fie că a fost vorba de o rețea de crimă
ogranizată, fie că a fost generată de disfuncționalitățile apărute la nivelul economiei), privind
la aspectele umane cert este că această criză a înregistrat pierderi umane fără precedent, rata
sinuciderilor fiind una din cele mai mari din istorie, dar a generat și disperare și sărăcie ajunsă
la cote maxime. Rezolvarea problemelor economice devine primordială în momentul în care
vorbim despre viețile omenești, și nu numai, tocmai de aceea, ca măsură de redresare a crizei,
statele afectate au adoptat numeroase măsuri de protecție socială pentru cetățenii lor.
Chiar dacă aceste crize economice au existat de-a lungul istoriei, și deși s-au înregistrat
pierderi enorme, consider că societatea globală poate învăța din greșelile trecutului, poate să
prevină, să combată unele aspecte care pe atunci erau dificil de rezolvat. Marea Criză din anii

25
1929-1933, prin măsurile adoptate și eficiența lor, poate reprezenta un adevărat model de
management al crizei, model îndrăzneț și rapid de adoptare a măsurilor eficiente și corecte în
cadrul unei economii naționale, pentru salvgardarea acesteia sau pentru supraviețuirea decentă
a sistemului pe timp de recesiune.

Bibliografie

1. http://www.nber.org/chapters/c7404.pdf?new_window=1
2. http://www.federalreserve.gov/pubs/FEDS/2004/200401/200401pap.pdf

3. Dictionar Enciclopedic, ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1993

4. Istoria Universală Larousse vol III, ed. Univers Encilopedic,București,2006
5. Popescu G. ,,Evoluția gândirii economice”, ed.Academia Română,
Cluj,2004
6. Milza Pierre și Serge Berstein ,,Istoria sec XX” vol I, ed.All, Iași,1998
7. Jenkins Philip ,, O istorie a Statelor Unite”, ed.Artemis,Bucuresti,1997
8. Remond Rene ,,Istoria Statelor Unite ale Americii”, ed. Corint,
București,199
9. Zollner E. ,,Istoria Austriei” vol II, ed.Enciclopedica, Iași, 1997
10. Hurdubețiu I. ,,Istoria Suediei”, ed Stiințifică și Enciclopedică, Iași, 1985
11.Dragomir E. și Miloiu S. ,,Istoria Finlandei”, ed. Cetatea Cartii,
Târgoviște,2000
12.Perez J. ,,Istoria Spaniei”, ed Artemis, București,2007
13.Maurois A. ,,Istoria Angliei” volI, ed. Politică, Bucuresti, 1970
14.Carol A., Garrigues J. și Ivernel M. ,,Dicționar de Istorie a sec XX”, ed All,
București,2000
15.Madaule J. ,,Istoria Franței” volIII, ed. Politică, București, 1973

26