Noua

istorie
economică
Verificat: IGOR ȘAROV
Realizat:Guglea Irina
Țurcanu Elena
 Cuprins

• Scurt istoric. Definiții.

• Școli curente și direcții de cercetare a
trecutului economic
• Noua istorie economică
• Premiul Nobel în economie
• Porto franco
• Preocupări româneşti privind cercetarea
trecutului economic
Scurt istoric
Definiții
 Definiții
Potrivit definiției date de Lionel
Robbins în 1932, economia este
știința ce studiază modul alocării
mijloacelor rare în scopuri
alternative. Deoarece are ca obiect de
studiu activitatea umană, economia
este o știință socială. Economia (din
greacă oikos, „casă” și nomos,
„conducere”) este o știință socială
ce studiază producția și desfacerea,
comerțul și consumul de bunuri și
servicii.
 Scurt istoric
Economia în Antichitate
Prima piață intercontinentală, se formează în zona
mediterană în secolele XII- VIII î.Hr, datorită
activităților economice şi comerciale promovate
de fenicieni. Fenicienii fiind buni navigatori şi
negustori, domină comerţul din Marea
Mediterană şi întemeiază, primul imperiu colonial
din istoria umanităţii, înfiinţând factorii
comerciale şi puncte de sprijin comercial şi naval
în Cipru, Malta, Sardinia, Sicilia, Africa de Nord,
sudul Spaniei. Activităţile comerciale funcţionau
pe baza legii cererii şi ofertei fiind iniţiate şi
desfăşurate de negustori şi meşteşugari specializaţi
în producţie de mărfuri.Activităţile comerciale,
intense şi prospere, au dus la naşterea, în unele
cetăţi, a unei adevărate aristocraţii negustoreşti.
 Scurt istoric
Imperiul Roman a dus o politică monetară suplă şi agresivă, prin
care monedele romane au devenit primele însemne monetare cu largă
răspândire şi circulaţie, acceptate, aproape unanim, de la Atlantic
până în Asia Centrală. La Roma şi-n oraşele din provinciile romane
au apărut construcţii monumentale destinate exclusiv tranzacţiilor
comerciale. Celebrul arhitect Apollodor din Damasc a ridicat la
Roma, în perioada de maximă înflorire, o construcţie în formă de
semicerc, numită „Halele lui Traian“, care avea cinci etaje şi
aproximativ 150 de încăperi cu destinaţii multiple: depozite, prăvălii,
birouri fiscale, notariale şi de schimb monetar, locuri de ospeţie etc.
Relevant este faptul că distibuirea acestor încăperi, în acest adevărat
supermarket, era făcută după norme şi principii precise, care respectau şi
apărau cu stricteţe interesele cumpărătorilor, prin igiena şi calitatea
produselor, prin dirijarea circulaţiei mărfurilor, a negustorilor şi a
cumpărătorilor. Avem de-a face cu primele preocupări de protecţie sau
apărare a intereselor consumatorilor.
 Scurt istoric
Economia bizantină se baza pe implicarea statului
în controlul afacerilor. Acestea analizau şi aprobau
(acordau „licenţa“) deschiderea şi funcţionarea unui
atelier sau magazin. Arabii acordau o atenție
specială spațiilor comerciale înfiinţând în acest sens:
depozite, birouri, locuri de popas şi păstrare a
mărfurilor, reţele de magazine. Economia medievală
occidentală prin activitatea unor cămătari şi
negustori occidentali s-au impus o serie de inovaţii
Arabii concentrau magazinele pe una sau mai economice cum au fost cele promovate de lombarzi
multe străzi (bazar) templieri: practica financiar-bancară, care, după
numele iniţiatorilor ei, se numeşte şi astăzi
lombardare; extrasul de cont; creditul agricol;
acţiuni de consultanţă economică, în activităţi
notariale; colaborarea interbancară prin ceea am
numi astăzi complementaritate şi solidaritate
bancară. folosirea unei monede de referinţă sau
moneda de calcul în schimburile şi operaţiunile
monetare.
 Scurt istoric
Aprecierea trecutului economic o întâlnim în lucrările autorilor antici: Herodot
(Istorii), Platon (Republica), Xenofon, Aristotel (Economicele (Oeconomica)). Ele
erau însă incluse îndeosebi în lucrări cu caracter general, și nesistematizate. Aceste
caracteristici le întâlnim şi în lucrările autorilor din Evul Mediu. Naşterea
capitalismului, începând cu secolul al XI-lea, în Italia, a contribuit şi la creşterea
interesului pentru trecutul economic. Datorită expansiunii economiei capitaliste au
apărut , în secolele XVI-XVIII și doctinelor economice moderne:
Mercantilismul-bazată pe conceptul că puterea unei națiuni poate fi mărită dacă
exporturile sunt superioare importurilor și în antiteză cu economia liberă de tip
laissez-faire.
Fiziocratismul-considerarea agriculturii ca singura ramură economică chemată să
creeze şi să sporească bogăţia unei ţări, bogăţia se poate identifica cu natura pusă în
slujba omului, iar pămîntul ca producător de mijloace de subzistenţă.
Liberalismul- pornește de la ideea că de la naționalitate oamenii sunt egali și liberi
și scopul este o organizare socială și economică capabilă să asigure egalitatea
indivizilor.
 Scurt istoric
O dată cu afirmarea ştiinţelor economice şi cu
introducerea, în 1615, de către Antoine de
Montchrestien, a noţiunii de „economie
politică“, trecutul economic este tot mai mult
cultivat şi îşi găseşte un binemeritat loc în
scrierile economice.
François Quesnay în Franţa şi Adam Smith
în Anglia sunt promotorii ideii de homo
oeconomicus. François Quesnay a susținut ca Antoine de
plusvaloarea (numită de el produs net) se François Montchrestien
creează numai în agricultură, fiind un dar al Quesnay
naturii.Lucrarea lui Adam Smith „Avuția
națiunilor, cercetare asupra naturii și
cauzelor ei” a fost una din primele încercări
de a studia dezvoltarea istorică a industriei și
comerțului în Europa De atunci şi până
astăzi, în aproape toate lucrările de economie
întâlnim referiri la trecutul economic. Adam Smith
 Şcoli, curente şi
direcţii de cercetare
a trecutului
economic
Cele mai reprezentative
Școala istoriei economice tradiționale
școli și cuurente de

Materialismul istoric
Școala sintezei istorice
gândire

Şcoala franceză de istorie economică din jurul

revistei „Annales“
Școala americană de istoria afacerilor
Noua istorie economică
Istoria economică orală
 1.Şcoala istoriei economice
tradiţionale
A apărut aproape simultan în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea şi la începutul secolului XX în
Germania, Marea Britanie, Franţa şi S.U.A., ţări în
care se desfăşurase şi devenise victorioasă „revoluţia
industrială“.
Acest fenomen a asigurat economia de piaţă capitalistă
cu consistenţă, viabilitate şi funcţionalitate. Era,
aşadar, normală şi chiar obligatorie cercetarea şi din
perspectiva trecutului a fenomenelor care au asigurat
capitalismului o poziţie dominantă în peisajul
economic universal.
 1.Şcoala istoriei economice
tradiţionale
• În istoriografia economică linia tradiţională
a fost inaugurată şi reprezentată de
germanii:

Gustav Schmoller Georg von Below Karl Lamprecht

 1.Şcoala istoriei economice
tradiţionale

• În istoriografia
economică linia
tradiţională a fost
inaugurată şi
reprezentată în
Marea Britanie de Sir
John Clapham.

Sir John Clapham

 1.Şcoala istoriei economice
tradiţionale
• În istoriografia economică linia tradiţională
a fost inaugurată şi reprezentată de
francezii:

Emile
Levasseur Henri Hauser Henri Sée Marc Bloch
 1.Şcoala istoriei economice
tradiţionale
• Școala instituționalistă de istorie economică, s-a
consolidat după Primul Război Mondial, adică perioada
interbelică. Aceștia prezentau și explicau realitățile
economice, trecute și prezente, prin apelul stăruitor la
datele și informațiile statistice.
• Au apărut: Biroul pentru Recensământ – cu atribuții
speciale în adunarea datelor economice referitoare la
evoluția producției, a forței de muncă, a prețurilor, a
capitalului etc. și a Birolului Național de Cercetări
Economice - menit să sintetizeze și să analizeze datele și
informațiile economice. Acestea au contribuit la creșterea
interesului pentru trecutul și prezentul economic din
perspectiva instituționalismului economic.
 1. Şcoala istoriei economice
tradiţionale
• În fruntea acestor instituții au stat
economiști de prestigiu, cu
preocupări speciale pentru
trecutul economic:
• Wesley Clair Mitchell
• Simon Kuznets
• Milton Friedman
 Milton Friedman
• Milton Friedman (n. 31 iulie 1912 - d. 16
noiembrie 2006, SanFrancisco) - a fost un
evreu-american, profesor de economie la
Universitatea Chicago. În 1976 a primit
Premiul Nobel pentru Economie.
• El este considerat reprezentantul principal al
școlii din Chicago, al economiei de dreapta,
de piață liberă. A fost elevul lui Frank Knight .
Fiul său este David D. Friedman.
• A adus nenumărate contribuții la
dezvoltarea microeconomiei și a
macroeconomiei precum și la
dezvoltarea teoriilor cu privire la economia de Milton Friedman
piață și laminimalizarea rolului statului în
coordonarea economiei.
 Simon Kuznets
Simon Kuznets (n. 30 aprilie 1901- d. 8 iulie 1985) -
a fost un economist evreu-american din Belarus.
El a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Economie
în 1971 pentru interpretarea sa empirică a creșterii
economice care a îmbunătățit înțelegerea structurilor
socio-economice și a dezvoltării economice.
Cea mai importantă carte a lui Kuznets a fost Venitul
național și compoziția sa, 1919 -1938 , publicată în
1941. Lui Kuznets i se atribuie meritul de a fi
revoluționat econometria, iar munca sa a fost motorul Simon Kuznets
revoluției keynesiene. Lucrările sale despre ciclul
afacerii și aspecte le legate de dezechilibrul creșterii Curba lui Kuznets înaintează
economice au ajutat la dezvoltarea domeniului ipoteza că dezvoltarea economiei și
a forțelor de piață se dezvoltă și
economiei. El a studiat, de asemenea și inegalitatea în odată cu ele dispare și inegalitatea
decursul timpului, iar rezultatele sale au condus la așa economică dinte oameni, însă
– numita: curbă a lui Kuznets. egalitatea veniturilor nu înseamnă
progres, și inevitabil echitatea
economică dispare.
2. Materialismul istoric
• A apărut în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea în Europa
Occidentală, datorită activităţii
şi lucrărilor lui Marx şi Engels. Karl Marx
• În secolul al XX-lea
materialismul istoric a fost
îmbrăţişat de istorici, sociologi
şi economişti de pe toate
meridianele globului.
Friedrich Engels
 2.Materialismul istoric
• În esenţă,materialismul istoric a evoluat pe două
direcţii:
a) O direcţie dogmatică, impusă şi dezvoltată mai întâi
în U.R.S.S. prin operele lui Lenin şi Stalin, iar apoi,
după Al Doilea Război Mondial, în ţările socialiste,
princare cercetarea ştiinţifică a fost direcţionată Vladimir Lenin
exclusiv din perspectiva ideilor marxiste;
b) O direcţie novatoare, a unui marxism modernizat,
îmbrăţişată de specialişti din ţările democratice cu
economie de piaţă (dar şi de unii din ţările
socialiste), prin care trecutul economic era
reconstituit pe baza datelor oferite de un evantai
larg de izvoare istorice, iar informaţiile şi opiniile
exprimate în lucrările marxiste erau privite critic,
selectiv, fără a fi absolutizate. Josif Visarionovič
Stalin
 3. Şcoala sintezei istorice
A apărut în Franţa la finele
secolului al XIX-lea şi la
începutul secolului XX,
datorită criticului literar şi
filosofului Henri Berr prin
Centrul Internaţional de
Sinteze de la Paris, care a
editat publicaţia „Revue de Henri Berr

synthèse historique”, unde

trecutul economic se
regăsea din plin.
 4.Şcoala franceză de istorie economică
din jurul revistei „Annales“
A apărut în 1929, o dată cu înfiinţarea,
la Strasbourg, de către Lucien Febvre şi
Marc Bloch, a revistei „Annales
d’histoire économique et sociale“.
Reacţionând împotriva istoriei
evenimenţiale şi militând pentru o istorie
globală care să cuprindă întregul tablou
alcivilizaţiei umane, istoricii de la
„Annales“ erau preocupaţi de Lucien Febvre
reconstituirea trecutului istoric prin apelul
stăruitor la datele oferite de antropologie,
sociologie, psihologie socială, economie
politică, geografie şi demografie.
 4.Şcoala franceză de istorie economică
din jurul revistei „Annales“
În locul unei istorii axate şi orientate spre cercetarea elitelor şi
personalităţilor era propusă o istorie în care obiectul principal de studiu şi
analiză erau oamenii.
Modul în care aceştia au trăit, cum au locuit, cum s-au hrănit, cum au făcut faţă
intemperiilor, cum au creat bunuri materiale, cum au circulat,cum au utilizat banii,
sursele de energie etc., acestea erau subiectele preferate ale istoricilor de la
„Annales“. Este, de fapt, o opţiune clară pentru istoria civilizaţiei, în care trecutul
economic şi istoria ideilor economice ocupă un loc privilegiat . De altfel,
modificarea denumirii revistei, după Al Doilea Război Mondial, în
„Annales.Economies. Sociétés. Civilisations“, exprimă pe deplin acest lucru.
 4. Şcoala franceză de istorie economică
din jurul revistei „Annales“
Dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Şcolii de la „Annales“
amintim pe Fernand Braudel şi Jacques Le Goff, autori ai
unor lucrări de referinţă în domeniul istoriei civilizaţiei şi a
trecutului economic, unele din ele traduse şi în limba română.
Amintim, în această ordine de idei, monumentala lucrare
semnată de Braudel despre istoria economiei de piaţă capitaliste:
„Civilisation matérielle, économie et capitalisme, XVe-
XVIIIe”, tradusă în limba română în şase volume şi publicată la
Editura Meridiane cu Titlurile: Structurile cotidianului: posibil
şi imposibil (1984), Jocurile schimbului (1985), Timpul
lumii (1989). Lucrările lui Jacques Le Goff au fost traduse şi s-
au bucurat, de asemenea, de o largă audienţă în ţara noastră.
 4.Şcoala franceză de istorie economică
din jurul revistei „Annales“

Pentru istoria economică merită să fie amintite:

- Banii şi viaţa (Bucureşti, Ed. Erasmus, 1993),
- Negustori şi bancheri în evul Mediu (Bucureşti,
Ed. Meridiane, 1994).

Fernand Braudel Jacques Le Goff

5.Şcoala americană de istoria afacerilor
A apărut în S.U.A. la finele veacului al XIX-lea şi începutul celui
următor, fiind o expresie specifică a pragmatismului societăţii şi
civilizaţiei americane.
Lucrările consacrate istoriei agenţilor economici au condus la
rezultate importante despre:
a) volumul, valoarea şi dinamica producţiei;
b) dinamica populaţiei;
c) gradul de pregătire şi preţul (în anumite perioade) al forţei de
muncă;
d) nivelul şi dinamica preţurilor;
e) orientările şi direcţiile principale în schimburile comerciale
interne şi internaţionale etc.
 7. Istoria economică orală
• Istoria economică orală: s-a impus în câmpul cercetărilor
istorice şi economice, în ultimii 30-50 de ani, în Statele
Unite şi în Europa occidentală, făcând parte dinansamblul
cercetărilor de istorie orală şi istorie imediată sau apropiată.
• Foarte cunoscute sunt cercetările de istorie economică orală,
întreprinse în S.U.A., după 1970, privitoare la
comportamentul social și individual al oamenilor în timpul
Marii Crize din anii 1929-1933. Rezultatele acestor
investigații au fost inserate, atât în lucrările de istorie
economică, cât și în cele de economie generală, sau în cele
de șomaj, piața muncii, protecție socială, inflație, politicii
bancare și fiscale, comerț exterior și relații economice
internaționale etc.
6. Noua istorie
economică
 Concept: ”noua istorie economică”
Conceptul de ,,noua istorie economică” apare pentru
prima dată cu mai mult de 50 de ani în urmă (anii 60),
ca o prelungire a cercetărilor anterioare. Modificarea
rolului şi importanţei, în circuitul economic mondial, a
unor ţări, iar, o dată cu aceasta, o deplasare dinspre
Europa spre S.U.A. a iniţiativelor şi inovaţiilor din
perimetrul economiei de piaţă, a dus la apariția culturii
consumeriste
Piaţa americană a devenit, astfel, deosebit de dinamică,
contribuind la o creştere substanţială a numărului de
locuri de muncă şi a producţiei, la declanşarea unui
fenomen nou în istoria economiei: consumul de masă.
Finalitatea acestei economii va rămâne omul şi satisfacerea
trebuinţelor sale. Dacă scoatem omul din economie, aceasta
nu mai are nici un sens. Acest fenomen a impulsionat
sporirea cercetărilor și creșterea interesului pentru aspectul
teoretizat al economiei
 Concept:”noua istorie economică”
Apare ca concept în urma schimbărilor economice de după cel de-al Doilea Război Mondial.
Apariția sa în anii *60 ca parte a istoriei economice este un fenomen interesant și este
remarcabil faptul că în urma dezvoltarii sale conceptul de ,,noua istorie economică” devine
ramura dominantă a istoriei economice actuale.
Din anii 60 până astăzi noua istorie economică s-a dezvoltat foarte rapid devenind partea cea
mai modernă a istoriei economice.Există 3 etape de dezvoltare ale conceptului de nouă istorie
economică definite destul de ambiguu:

Prima treaptă se referă la originile și dezvoltarea timpurie a

conceptului.

A doua treaptă reflectă realizările noii istorii economice așa cum sunt reflectate în publicațiile recente ale lui
Robert Allen si Joachim Voth. Luate împreună, aceste contribuții se bazează pe o jumătate de secol de
cercetare si sugereaza domenii promițătoare pentru viitor.

A treia etapă include direcțiile periferice ale conceptului și inaugurează noi căi de
dezvoltare în viitor.
 Concept:”noua istorie economică”
Datorită contextului economic, social şi
politic postbelic, datorită noilor demersuri din
câmpul ştiinţelor socio-umane, istoriografia
economică americană s-a deschis spre noi
teritorii, a devenit şi mai mult ancorată în
problematica economică curentă şi a stabilit
legături mai trainice cu economiştii
teoreticieni şi cu statisticienii în interpretarea
trecutului economic. Un rol important în
stabilirea acestor strategii i-a ravenit lui
Joseph Schumpeter, care, în lucrarea sa „
Istoria analizei economice”, a văzut rolul
esenţial al economiei politice, istoriei şi
statisticii în fundamentarea analizei „ Sărăcia noastră va fi adusă
acasă pentru ai folosi toată
economice.
amploarea numai după război”
 Concept:”noua istorie economică”
Joseph Alois Schumpeter (1883 - 1950), născut în
Austria, iar în 1932 se mută în S.U.A pentru a fi
profesor la Universitatea Harvard, și în 1947, a
devenit primul imigrant care urmează să fie ales
președinte al Asociației Economice Americane.
Economist și unul dintre cei mai mari intelectuali
secolului XX-lea, cunoscut pentru lucrarea sa „
Captalism, Socialism și Democrație” (1942) prin
care este enunțată teoria creșterii economice
dinamice cunoscută sub numele de „distrugere
creatoare". Orice sistem economic se regenerează
din interior, distrugând sistemul vechi(pag.83).
Aceasta a fost o perspectivă unică enunțată asupra
modului cum se dezvoltă economia. Schumpeter a
explicat că progresul economic nu este echilibrat, ci
mai degrabă neliniar și cu întreruperi, uneori,
neplăcute.
 Concept:”noua istorie economică”
Reprezentanţii cei mai de seamă ai noii
istorii economice sunt Robert W. Fogel şi
Douglass C. North, laureaţi ai Premiului Robert W.
Nobel pentru economie în anul 1993, Fogel

datorită preocupărilor pentru cercetarea şi

explicarea fenomenelor economice
contemporane din perspectiva trecutului
economic. De asemenea, în urma acestor
demersuri, s-a creat pentru cercetătorii din
domeniul trecutului economic (istorici şi Douglass
economişti) posibilitatea implementării în C. North
cadrul cercetării istorice a conceptelor,
metodelor şi modelelor proprii ştiinţei
economice.
 Concept:”noua istorie economică”
Robert W. Fogel a imigrat în S.U.A din Odesa sovietică, în 1922, iar în 1998 a ajuns
președintele Asociației Economice Americane.Autorul lucrărilor:„Căile ferate și
creșterea economiei SUA: un eseu despre istoria econometrică”, 1964); „ Timpul
pe Cruce. Economia sclavilor negri americani”(1974);
Potrivit lui, inovații mici în industrie sunt mai favorabile pentru evoluția ei decât
descoperiri tehnologice majore. A efectuat o cercetare fundamentală cu privire la acest
subiect: ce s-ar fi întâmplat cu sistemul de transport al Statele Unite ale Americii în
cazul în care căile ferate nu ar fi fost inventate.
Douglass C. North este autorul lucrărilor: „Schimbare instituțională și creștere
economică americană”(1971); „Ascensiunea lumii occidentale: O nouă istorie
economică”(1973); „Structura și schimbare în istorie economică”(1981). North
dezvoltă un cadru în care explică cum instituțiile se schimbă și devin mai eficiente în
timp, însă această schimbare e lentă, pentru că sunt factori care favorizează menținerea
instituțiilor existente. North subliniază faptul că deficitul economic conduce
organizațiile să concureze unele cu altele, prin investiții în noi cunoștințe și
competențe.
 Concept:”noua istorie economică”

În hotărîrea ,,Comitetului
Nobel” se menționează că
premiul a fost acordat pentru
dezvoltarea de noi abordări în
studiul istoriei economice,
bazată pe aplicarea teoriei
economice și metodelor
cantitative pentru a explica
schimbările economice și
instituționale.
 Concept:”noua istorie economică”
În anii 1960 are loc „ Revoluția Cliometrică”.
Cliometrica este un domeniu interdisciplinar
care implică utilizarea metodologiei teoriei
economice și a metodelor econometrice în
studiul istoriei. Expansiunea acestor metode
este asociată cu aplicarea metodelor matematice
în cercetarea istorică în aspect
cantitativ.Numele provine de la muza Clio -
muza istoriei și poeziei eroice în mitologia
greacă.Pentru prima dată cliometrica ca
termen a apărut în decembrie 1960 într-un
articol de J.Hughes, L. Davis si C. Reiter
"Aspecte ale cercetării cantitative în istoria
economică". Douglass North și William
Parker, editorii „Jurnalului de Istorie
Economică” au devenit susținătorii abordarii și
metodologiei cliometrice.
În acestă perioadă în centrul
atenției cliometricilor americani
este studierea rolului căilor ferate
în cadrul dezvoltării proceselor
industriale, istoria proprietății
private in secolulul XIX și efectul
economic al muncii sclavilor în
cadrul economiei americane.
Începând cu anii 1970 abordarea
cliometrică își extinde influența în
cercetările privind istoria
economică în Marea Britanie, țările
scandinave, Spania, Belgia, Olanda
și alte țări.
 Concept:”noua istorie economică”
La finele veacului al XIX-lea şi la începutul celui următor, istoria
economică dobândeşte un statut special prin acceptarea, recunoaşterea
şi aprecierea ei ca disciplină obligatorie de învăţământ în facultăţile
europene şi americane cu profil economic.Alături de economie
politică, statistică, contabilitate, matematică economică, sociologieetc.,
ea este chemată să contribuie la formarea viitorilor economişti, să
desluşească numeroase taine ale trecutului, să explice mersul ideilor şi
faptelor economice. Întregul secol al XIX-lea au fost dominate, în
planul vieţii economice şi sociale, de uriaşe transformări, datorită
„revoluţiei industriale”. Trecerea de la munca manuală la maşinism,
puternica explozie demografică, urbanizarea, dinamizarea şi
mondializarea schimburilor comerciale au contribuit la creşterea
interesului pentru ştiinţele economice şi pentru trecutul economic.
 Premiul Nobel
pentru Economie
 Premiul Nobel pentru
Economie
Premiul Nobel pentru Economie este un
premiu pentru contribuții extraordinare în
domeniul economiei. Este în general
considerat unul dintre cele mai
prestigioase premii pentru această știința.
Numele oficial este Premiul Sveriges
Riksbank în științe economice în
memoria lui Alfred Nobel (suedeză
Sveriges riksbanks pris i ekonomisk
vetenskap till Alfred Nobels minne).
!!! Nu este unul dintre Premiile Nobel
fondate cu voia lui Alfred Nobel în 1985, Premiul Nobel pentru
dar de obicei esteconsiderat a fi unul Economie
dintre ele.
 Premiul Nobel
pentru Economie
Premiul în Economie, așa cum
face referire la el Fundația Nobel,
a fost fondat de către Sveriges
Riksbank, banca centrală a
Suediei, în 1968 la cea de -a 300 a Banca centrală a Suediei
aniversare a băncii, în memoria
dorinței lui Alfred Nobel în 1895.
Ca și laureații premiului Nobel în
Chimie și Fizică, Laureații în
economie sunt selectați de către
Academia Regală Suedeză de
Științe este utilizat și un comitet
similar cu cel al Premiului Nobel.
Academia Regală Suedeză de Științe
 Premiul Nobel pentru
Economie
A fost acordat pentru
prima oară în 1969
economiștilor Jan
Tinbergen (economist Jan Tinbergen

olandez) și Ragnar Frisch

(ec. Norvegian) pentru
„descoperirea și utilizarea
modelelor dinamice în
analiza proceselor
economice. Ragnar Frisch
Premiul Nobel pentru Economie
Sveriges Riksbank plătește Fundației Nobel
cheltuieli administrative asociate cu premiul și
finanțează parte monetară a premiului.
Din 2001, parte a monetară a Premiului în Economie
a totalizat 10 milioane de coroane suedeze(în
timpul lunii ianuarie 2008, aprox. 1,6 milioane de
US$; 1,1 milioanede euro).
Aceasta este echivalentă cu suma acordată pentru
Premiile Nobel înșiși. Din 2006, Sveriges Riksbank a
dat Fundației Nobel o sumă anuală de 6,5 milioane
de coroane suedeze (în ianuarie 2008, aprox. 1
milion de US$; 0.7 milioane de Euro)
pentru cheltuielile administrative asociate cu premiul
și unmilion de coroane suedeze (până la sfârșitul
anului 2008) pentru a include informații despre
premiu în pagina de internet a Fundației Nobel.
 Porto Franco
Un port liber (sau porto franco) este un port
aflat într-o zonă economică liberă, cu o
jurisdicție mai relaxată comparativ cu țara în
care este localizat. Aceasta înseamnă,în mod
normal,sa fie scutit de taxe vamale sau să aibă
un regim vamal special cu reglementări vamale
favorabile. La început, unele porturi se bucurau
și de autonomie politică. Multe aeroporturi
internaționale au porturi libere.
Statutul de zonă liberă desemnează un spațiu
geografic din interiorul unei țări exceptat de la
regimul vamal,unde nu se percep taxe vamale
de import și unde se aplică o politică fiscală
specială.
 Porto Franco
Zonele libere se clasifică după mai multe criterii:
-după natura operațiunilor (zone libere portuare scutite de impozite, zone libere
comerciale, zone de tranzit, zone libere industrialede export, zone economice
speciale);
-după destinația mărfurilor (pentru depozitare și antrepozitare, pentru prelucrare);
-după modul de asigurare a transportului (un singur tip detransport, tipuri combinate
de transport);
-după modul de finanțare (susținute din resursele bugetarecentrale, susținute de
agenții privați,finanțare mixtă).
Activitățile economice ce se pot efectua în zona liberă sunt: manipularea,
depozitarea, sortarea, măsurarea, ambalarea, condiționarea, prelucrarea,
asamblarea, fabricarea, marcarea, testarea, licitarea, vânzarea, cumpărarea,
expertizarea, repararea, dezmembrarea, etc. De asemenea, aici se desfășoară o
serie de activități financiar - bancare, de transporturi și expediții și alte prestări
de servicii specifice zonei.
 Preocupări româneşti privind
cercetarea trecutului economic
Primele referiri, pasagere, privind trecutul economic le întâlnim în lucrările cronicarilor. În secolul al XIX-
lea, datorită deschiderilor spre problematica socială şi revoluţionară, întâlnim ample aprecieri privind trecutul
economic. În câmpul cercetărilor româneşti de istorie economică anul 1913 are o dublă semnificaţie. În
primul rând, în acel an un grup de economişti, format din Ion Răducanu, Constant Georgescu, Ion N.
Angelescu, Virgil Madgearu şi alţii, preocupându-se
de pregătirea şi convocarea unui congres al economiştilor din România, lansa o invitaţiei istoricilor, cu
scopul înfiinţării unui colectiv mixt, constituit din economişti şi istorici,care să cerceteze în comun şi să
elaboreze lucrări reprezentative privind trecutul economic românesc. Chiar dacă generoasa iniţiativă nu s-a
transpus în fapte concrete, ea are totuşi meritul de-a fi impulsionat, în anii următori, cercetările şi acţiunile
individuale atât ale istoricilor, cât şi ale economiştilor. În al doilea rând, tot în anul 1913, se înfiinţa la
Bucureşti prima şi cea mai importantă instituţie de învăţământ economic superior din România: Academia de
Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Organizată în funcţie de cerinţele economiei româneşti şi pe baza
tradiţiilor europene, noua instituţie de învăţământ şi cercetare introducea, în programele sale, istoria
comerţului ca disciplină obligatorie de studiu. După Marea Unire din 1918 au fost înfiinţate instituţii similare
de învăţământ economic şi în alte centre universitare, iar istoria comerţului şi-a găsit şi aici un loc pe măsură.
În perioada interbelică şi postbelică istoria economică a intrat, deopotrivă, în câmpul de preocupări al
economiştilor şi istoricilor. Astăzi, istoriografia economică românească se află, încă, în faza căutărilor şi
adaptărilor la noile exigenţe ce stau în faţa ştiinţelor sociale şi a societăţii româneşti. fapte şi exemple din
trecut.
În prezent istoria economică îşi păstrează rolul şi importanţa firească, fiind adesea „apelată“ pentru a oferi
soluţii la multiple probleme care stau în faţa omenirii la început de secol şi de mileniu.
 Concluzii
• Noua istorie economică apare în anii 60 fiind dezvoltată pe fondul
schimbărilor economice survenite în urma celui de-al Doilea Război
Mondial.
• Conceptul este dezvoltat rapid în SUA de către D. North si R. Fogel
care la rîndul lor sunt reprezentanții a doua curente distincte în
cadrul noii istorii economice: northian și fogelian.
• Noua istorie economică atrage un viu interes și este exportată și
influiențează diverse școli istoriografice și economice din Europa și
întreaga lume.
• Teza principală a ,,noii istorii economice” este că factorii care au fost
în mod tradițional considerați ca promotori de creștere economică
(inovare, economie, educație) sunt, de fapt, singurul indicator al
acestei creșteri. Principala condiție pentru dezvoltarea economică
rapidă și cu succes este existența instituțiilor eficiente.
 Concluzii
• Acest concept, de nouă istorie economică este o prelungire a
cercetărilor anterioare, existente încă în antichitate.În perioada
contemporană cercetările sunt concentrate într-un domeniu aparte,
economia, pentru a depista, a propune la nivel teoretic noi metode
de progres în economie.
• Noua istorie economică pune accentul pe cercetare factorilor mai
puțin studiați, dar care au influențat dezvoltarea economică a
țărilor, cum sunt: dezvoltarea rețelei de căi ferate, aportul sclavilor
la crearea industriei, sau reformarea unor insituții.
• Procesele de trecere de la munca manuală la maşinism, puternica
explozie demografică, urbanizarea, dinamizarea şi mondializarea
schimburilor comerciale au contribuit la creşterea interesului
pentru ştiinţele economice şi pentru trecutul economic.
 Webografie
• https://www.scribd.com/document/212642295/Istoria-
economiei
• https://www.scribd.com/doc/239149631/Istoria-
Economiei
• http://www.editura.ubbcluj.ro/bd/ebooks/pdf/1840.pdf
• https://www.scribd.com/doc/30466026/Istoria-
Economica-a-Romaniei
• https://www.scribd.com/document/288989236/Istoria-
Economiei-Suport-de-Curs-IDFR-2012
• http://www.investopedia.com/terms/j/joseph-
schumpeter.asp
Mulțumim
pentru
atenție!!!