Sunteți pe pagina 1din 11

Universitatea “Lucian Blaga” Sibiu

Facultatea de Stiinte Politice, Relatii Internationale si

Studii Europene

Masterat : Promovarea Securitătii Prin Relatii Internationale

Criza din Argentina

Lect. univ. dr. Student

Gabriel Serban Iulia Maria Tamasel

Sibiu 2010
CUPRINS

1. Inceputurile crizei ................................................................................................... 3

2. Argentina in anii 1990 ............................................................................................ 3

3. Criza ......................................................................................................................... 4

4. Sfarsitul convertibilitatii ........................................................................................ 6

5. Efectele crizei............................................................................................................6

6. Revenirea din criza.................................................................................................. 7

7. Cooperativele deţinute de muncitori ....................................................................8

8. Efectele asupra distribuţiei averii .........................................................................8

9. Reeşalonarea datoriei ............................................................................................. 9

10. Critica FMI ............................................................................................................ 10

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................11

2
Criza din Argentina

Crizele pot fi definite ca fiind o acumulare accentuarta a dificultatilor si izbucnirea


conflictuala a tensiunilor care fac dificila functionarea normala a sistemului social si declanseaza
puternice presiuni spre schimbare. Criza exprima incapacitatea unui sistem de a functiona in
modalitatea existenta. Iesirea din criza se face fie prin schimbarea structurala a sistemului, fie prin
importante modificari adaptative ale structurii sale. Crizele sunt evenimente caracterizate prin
probabilitate redusa si consecinte importante care ameninta o organizatie in scopurile ei cele mai
profunde.1
Criza economica din Argentina a reprezentat o situatie financiara precara ce a afectat
economia tarii in perioada de la finele anilor ‘90 si inceputul 2000. La nivel macroeconomic,
perioada de criza a inceput cu scaderea PIB-ului real din 99 si a culminat cu revenirea la cresterea
PIB, dar inceputurile prabusirii economiei din Argentina si efectele sale asupra populatiei s-a
declansat cu mult inainte. Pana in 2005, criza a luat in mod cert sfarsit, desi ramasesera hopuri
economice pt tara.

1. Inceputurile crizei

Argentina a fost subordonata unei dictaturi de tip militar (alternand cu guverne democratice
slabe de scurta durata) de-a lungul a multi ani, fapt ce a avut ca rezultat probleme economice de
amploare. In timpul Procesului National de Restructurare(1976-1983) fonduri uriase au fost
contractate pt bani ce s-au pierdut mai tarziu in cadrul unor proiecte nefinisate, Razboiul Falklands,
si trecerea datoriilor private in administrarea statului; in aceasta perioada, a fost introdusa o
platforma economica neoliberala. Pana la finalul guvernarii militare, industria tarii a fost grav
afectata, iar somajul calculat la 18%( desi sursele oficiale anuntau 5%) era in punctul cel mai ridicat
inca de cand incepuse criza.
In 1983, democratia in tara a fost restabilita odata cu alegerea presedintelui Raul Alfonsin. Noile
planuri de guvernare vizau stabilizarea economiei Argentinei, inclusiv introducerea unei noi
monede nationale(Austral, prima moneda ce nu amintea de peso in componenta ei) pentru care se
cereau noi imprumuturi. In final, statul s-a dovedit incapabil sa plateasca dobanda pt aceasta datorie
si increderea in Austral s-a prabusit. Inflatia, care era stabilizata la 10-20% pe luna, a inceput sa
varieze iesind de sub control. In Iulie 1989, inflatia Argentinei a atins 200%intr-o singura luna,
dominand procentele pana la 5000% pe an. In timpul guvernarii Alfonsine, rata somajului nu a
scazut considerabil; dar veniturile reale au scazut (pana la cel mai mic nivel din 50 ani). In mijlocul
haosului iscat, presedintele Alfonsin a demisionat cu 5 luni inainte de terminarea mandatului, iar
Carlos Menem, care fusese deja ales presedinte, a preluat la conducerea tarii.
Menem, care sustinuse o campanie pe platforma populista, a avut un inceput lipsit de entuziasm
cu privire la economia tarii sub ministrii Miguel Angel Roig (care a murit la cateva zile in minister)
si Antonio Erman Gonzalez, dar care, mai apoi s-a concentrat asupra promisiunilor facute si a
demarat un plan, aliniat la Aprobarea unanima liberala a Washington pt economie, a liberalizarii
comertului, libertatii muncii si privatizarea intreprinderilor de stat, care reprezentau sursa

1
Dr. Teodor Frunzeti, Dr. Vladimir Zodian, Lumea 2005 Enciclopedie Politica si Militara (Studii Strategice si de
Securitate), (Bucuresti:Editura Centrului Tehnic-Editorial al Armatei, 2005), p. 86-89.

3
“cheltuielilor uriase”(cum ar fii cele care furnizau serviciile de telefonie, de energie electrica si de
apa).

2. Argentina in anii 1990

Lupta impotriva inflatiei a decurs bine(fiind disputata neutru), iar Argentina a inceput sa se
redreseze. La inceputul anului 1991, sub conducerea Ministrului Economiei Dominigo Cavallo,
masuri executive au stabilit valoarea monedei nationale a Argentinei la 10,000 australes pentru 1
dolar american. Mai mult, orice cetatean avea dreptul de a merge la banca sa schimbe o suma din
moneda nationala in dolari americani. Pentru a proteja aceasta “convertibilitate”, Banca Centrala a
Argentinei a fost nevoita sa pastreze rezerve valutare in dolari (dollar foreign exchange reserves) la
acelasi nivel ca si moneda in circulatie. Telul initial al acestor masuri a fost sa asigure acceptarea
monedei nationale, in situatia in care intre 1980-1990 hiperinflatia atingand punctul extrem,
oamenii incepusera sa-l respinga ca si moneda de plata, cerand dolari in schimb. Masura a fost mai
tarziu stabilita prin lege(Ley de Convertibilidad) care a reintrodus peso drept moneda nationala a
Argentinei, cu o valoare monetara stabilita prin lege in raport cu valoarea dolarului american.
Rezultatul legii de convertibilitate a fost scaderea brusca a inflatiei, asigurand stabilizarea
preturilor, si mentinerea valorii menedei nationale. Acest fapt a imbunatatit calitatea nivelului de
trai a multor cetateni, care isi permiteau acum sa calatoreasca in strainatate, importau bunuri sau
cereau credite in dolari cu dobanzi avantajoase(scazute).
Dar Argentina avea datorii internationale de platit si inca era nevoita sa imprumute bani.Rata de
schimb fixa a facut importurile mai ieftine, producand un pierdere constanta de dolari din tara si
pierderi progresive in infrastructura industriala , fapt ce a condus la o crestere a somajului.
In acest timp, cheltuielile guvernului au continuat sa creasca si coruptia era agresiva. Datoriile
publice ale Argentinei au crescut ingrijorator in anii 90, si tara nu a dat semne de a fii capabila de a
plati aceste datorii. Fondul International Monetar, a continuat sa imprumute Argentinei bani
totodata cu amanarea perioadei de plata. Evaziuni fiscale si spalari de bani majore au fost doua
dintre cauzele evaporarii fondurilor spre bancile offshore. Un comitet de congres a demarat
investigatiile in 2001 asupra acuzatiilor cum ca guvernatorul Bancii Centrale a Argentine( Pedro
Pou), precum si o parte din comitetul director, au esuat in investigarea cazurilor cu privire la
presupusa spalare de bani din sistemul financiar din Argentina. Clearstream a fost de asemenea
acuzata ca tragand foloase de pe urma acestui proces global financiar.
Alte tari, precum Mexic si Brazilia (amandoua fiind parteneri importanti de comert pt
Argentina), s-au confruntat cu crize economice interne, ajungand ca alte tari sa priveasca cu
neincredere in capacitatile financiare ale tarilor latino-americane, aceasta afectand intreaga
economie a regiunii.
Incasarile de moneda straina furnizate datorita privatizarii intreprinderilor de stat s-a diminuat,
iar dupa 1999 exporturile Argentinei au fost prejudiciate de deprecierea monedei Braziliene si o
importanta apreciere internationala a dolarului, apreciindu-se peso in raport cu marii partenerii
comerciali, Brazilia (30% din fluxul total de comert) si zona euro( 23% din fluxul total de comert).
Pana in 1999, noul presedintele ales Fernando de la Rua s-a confruntat cu situatia unei tari in
care somajul a crescut la punct critic , iar efectele nedorite ale ratei fixe de schimb se aratau din
plin.In 1999 Produsul National Brut a scazut la 4% si tara a intrat in stare de recesiune ( care a
durat 3 ani, sfarsind prin colaps). Stabilitatea economica a devenit stagnare economica (chiar si
deflatie uneori) iar masurile economice luate nu au reusit sa preintampine asta; de fapt, guvernul a
continuat politicile contractive economice ale predecesorilor. Solutia posibila (abandonarea
stabilizarii schimbului, cu o depreciere voita a peso-ului) a fost considerat suicid politic si o reteta
pt haos economic. Pana la sfarsitul secolului, a aparut un intreg spectru de valuta complementara. In
timp ce provinciile au cerut intotdeauna valuta complementara sub forma unor obligatiuni si polite
impotriva unor deficiente de bani, mentinerea sitemului de conversie a condus la asta fiind facut la

4
o scala imprevizibila, ducand la aparitia asa-numitelor cvasi-valute, cea mai puternica fiind
provincia Patacon din Buenos Aires. Statul national a emis propria cvasi-valuta: LECOP.

3. Criza

Argentina a pierdut treptat increderea investitorilor. In 2001, oamenii temandu-se de ce e mai


rau si-au retras sume mari de bani din conturile bancare, au schimbat pesos in dolari si trimitandu-i
in strainatate, cauzand fenomenul de bank run2(run on the banks). Guvernul a adoptat atunci o
serie de masuri(cunoscute popular ca si corralito) care efectiv au inghetat conturile bancare timp de
12 luni, permitand doar retragerea de sume mici. Din cauza limitei impuse, si a gravelor probleme
pe care le-a ridicat in unele cazuri, multi cetateni argentinieni au devenit furiosi si au invadat
strazile oraselor importante, in special Buenos Aires.Au organizat o forma de protest popular, numit
cacerolazo(batai de oale si tigai). Aceste proteste au aparut in special in perioada 2001-2002. La
inceput, cacerolazos au fost doar demonstratii zgomotoase, care in curand s-au transformat in
distrugerea proprietatii, deseori conflictul fiind orientat spre banci, companii private straine, mai
ales a celor americane si europene mari. Multe firme au pus bariere de metal , deoarece multe
geamuri si fatade de sticla au fost distruse, sau chiar usi incendiate. Panourile companiilor precum
Coca Cola au fost doborate la pamant de masele de demonstranti/protestatari.
Confruntarile dintre politie si cetateni au devenit spectacol cotidian, iar focurile ardeau pe
bulevardele din Buenos Aires. Fernando de la Rúa a declarat stare de urgenta, fapt ce doar a
inrautatit situatia, grabind protestele violente din 20-21 dec 2001 in Plaza de Mayo, unde
demonstrantii s-au confruntat cu politia, avand ca si consecinta cativa morti, si grabind caderea
guvernului. In cele din urma, de la Rua s-a refugiat in Casa Rosada cu ajutorul unui elicopter pe 21
dec.
Criza politica a urmat imediat ce vice-presedintele Carlos Álvarez, a demisionat in 2000.
Urmand procedurile de succesiune presidentiala stabilite in Constitutie, presedintele Senatului
Ramón Puerta a preluat functia insa a demisionat curand,urmat fiind de presedintele Camerei
Deputatilor, Eduardo Camaño. Adunarea Legislativa, (un corp format ambele camere ale
Congresului) a fost convocata in scopul crearii unui guvern interimar legal. Prin lege, candidatii
erau proprii ei membrii plus guvernatorii Provinciilor- in final a fost desemnat Adolfo Rodríguez
Saá, guvernatorul din San Luis. In timpul ultimei saptamani din 2001, guvernului interimar condus
de Rodríguez Saá, confruntat cu imposibilitatea de a onora plata datoriilor, a intarziat plata unei
parti imp a datoriei publice, totalizand nu mai putin de 93 miliarde.
La nivel politic, cea mai infocata dezbatere a avut loc in timpul alegerilor urmatoare (spectrul
programat din Martie 2002 pana in Oct 2003 (data initiala pt terminarea mandatului De la
Rua).Echipa de economisti a lui Rodríguez Saá a venit cu un plan menit sa pastreze sistemul
convertibilitatii, poreclit Plan “ a Treia Moneda”. Acesta consta in crearea unei noi monede, ne-
convertibila, numita Argentino, coexistand cu pesos convertibil si dolarul american. Aceasta urma
sa circule ca bani lichizi (cecuri, bilete la ordin sau alte instrumente puteau fi numite in pesos sau
dolari, dar nu argentinos) si ar fi fost partial garantata cu Proprietati de stat federale- (federally-
managed land ) aceste trasaturi erau de asteptat sa contrabalanseze tendintele inflationiste.
Argentinos avand statutul de moneda legale s-a folosit pt a rascumpara/compensa moneda
complementara deja aflata in circulatie - acceptarea carora ca mijloc de plata era destul de
nedreapta. Se spera ca pastrarea convertibilitatii va restabili increderea publica, in timp ce natura
non-convertibila a acestei monede ar permite o masura de flexibilitate fiscala(negandita in termeni
2
Fenomenul de „bank run” este o trasatura comuna a celor mai importante crize care au avut un rol important in
istoria monetara. Cand un astfel de fenomen are loc, deponentii se grabesc sa isi retraga depozitele pentru ca se
asteapta ca banca sa dea faliment. De fapt, reatragerile neasteptate pot forta banca sa isi lichideze in pierdere
majoritatea activelor si sa dea faliment. Cand panica declansata de falimentul mai multor banci ia amploare apare un
dezechilibru in sistemul monetar precum si o reducere a productiei.

5
de pesos) care ar ameliora recesiunea economiei. Criticii au numit acest plan totala “depreciere
controlata” ; sustinatorii au contracarat precizand că, din moment ce se controlează o devalorizare,
aceasta este, probabil, cea mai delicata problema, iar această critică a fost o lauda mascata.
Planul “ a Treia Moneda” a avut sustinatori entuziasti printre valul de economisti (cel mai
cunoscut fiind poate Martín Redrado, actualul Presedintele Bancii Centrale)mentionand argumente
tehince solide. Oricum, nu s-a putut niciodata implementa deoarece guvernului Rodríguez Saá ii
lipsea sprijinul politic necesar. Rodríguez Saá, totalmente incapabil de a se confrunta cu criza si
nesustinut de propriul sau partid, si-a dat demisia inainte de sfarsitul anului. Adunarea Legislativa s-
a convocat din nou, desemnandu-l pe Peronist Eduardo Duhalde si apoi un Senator din provincia
Buenos Aires-sa-i ia locul.

4. Sfarsitul convertibilitatii

Dupa o indelungata analiza, Duhalde a renuntat in ianuarie 2002 la paritatea fixa de 1-la-1 intre
peso si dolar, care a fost folosita timp de 10 ani. In cateva zile, peso a pierdut o mare parte din
valoarea sa pe piata libera (unregulated market).Un curs de schimb “oficial” provizoriu a fost
stabilit la 1.4 pesos/USD.
În plus faţă de corralito, ministrul economiei a dictat pesificación ("peso-ificarea"), prin
care toate conturile bancare denominate in dolari vor fi convertite in pesos la cursul de schimb
oficial.Aceasta masura i-a infuriat pe cei mai multi posesori de economii si multi cetateni au cautat
cai de atac prin care sa o declare neconstitutionala.
Dupa cateva luni, cursul de schimb a fost lasata sa fluctueze mai mult sau mai putin liber .
Peso a suferit o mare depreciere, care a determinat rapid inflatia (din moment ce Argentina
depindea in mare masura de importuri, si nu a avut nici un mijloc de a le inlocui pe plan local la
timp).
Situatia economica a devenit in mod constant mai precara in ceea ce priveste inflatia si somajul in
anul 2002.Pana atunci, cursul de 1 la 1 a urcat la aproape 4 pesos/ dolar, in timp ce inflatia
acumulata incepand cu deprecierea a fost in jur de 80%.(Trebuie notat ca aceste cifre erau mult mai
mici decat cele prezise de catre cei mai traditionalisti economisti din acea perioada). Calitatea
vietii a unui argentinian de rand s-a diminuat proportional; multe afaceri s-au inchis s-au au dat
faliment, multe produse importate au devenit practic inaccesibile, iar salariile erau la nivelul de
dinainte de criza.
Având în vedere că volumul de pesos nu se potrivea cu cererea de numerar (nici chiar şi
dupa devalorizare), cantităţi imense a unui spectru larg de monedă complementara a circulat alături
de acestea. Temerile de hiperinflaţie, ca urmare a devalorizării rapid a afectat atractivitatea venitului
lor aosciat, prevăzută iniţial în pesos convertibil. Acceptarea lor în cele din urmă a depins de voinţa
statului de a le lua drept plata impozitelor şi a altor taxe, prin urmare devenind foarte neregulate.
Foarte adesea că au fost luate la mai puţin decât valoarea lor nominală - în timp ce Patacón a fost
frecvent acceptat la aceeaşi valoare ca şi peso, Federatia Entre Ríos a fost printre cele mai prost-
situate, la o medie de 30% deoarece guvernul provincial care le-a emis a fost reticent să le ia
inapoi.De asemenea, au existat zvonuri frecvente cum că Guvernul ar alunga valuta complementara
peste noapte (în loc de răscumpărarea ei, chiar şi la rate de dezavantajoase), lăsând titularii lor cu
hârtie imprimată fara valoare.

5. Efectele crizei

Multe companii private au fost afectate de criza: Argentinas Aerolíneas, de exemplu, a fost una
dintre cele mai afectate companii argentiniene, fiind nevoita sa opreasca toate zborurile
internaţionale pentru mai multe zile în 2002. Compania aeriană a ajuns aproape de faliment, dar a
supravieţuit.

6
Cel mai multe reţele de barter, viabile ca dispozitive pentru a ameliora deficitul de numerar pe
parcursul recesiunii, s-au prăbuşit deoarece un număr mare de oameni au apelat la ei, disperat
pentru a salva ca de mult de pesos ar fii putut , pentru scimbul in moneda tare ca o salvare de la
incertitudine.
Mai multe mii de argentinieni deveniti fără adăpost şi fără loc de muncă, au găsit de lucru ca
cartoneros, sau colectori/strangatori de carton. Estimarea din 2003 a 30.000 catre 40.000 de oameni
au curatat străzile de carton pentru a supravietui prin vânzarea-l la statiile de reciclare. Această
metodă e considerata doar unul din multe modalităţi de a face faţă într-o ţară care, la un moment
dat a suferit de o rată a şomajului care a urcat aproape la 25%.
Agricultura a fost de asemenea foarte afectata: produsele argentiniene au fost respinse pe unele
pieţe internaţionale, de teamă că ar putea ajunge deteriorate din cauza condiţiilor precare în care au
crescut, iar USDA (United States Department of Agriculture) impus restricţii pe alimentele şi
medicamentele argentiniene sosite în Statele Unite.
Producătorii de canalelor de televiziune au fost obligaţi să producă mai multe reality show - uri
decât orice alt tip de emisiuni, pentru că acestea au fost, în general, mai ieftine de produs în
comparaţie cu alte programe. Practic, toate programele TV privind educatia au fost anulate.
Balanta turismului cu Chile s-a inversat, datorită preţurilor reduse în Argentina

6. Revenirea din criza

Eduardo Duhalde în cele din urmă a reuşit să stabilizeze situaţia într-o anumită măsură, şi a
cerut organizarea de alegeri. La 25 mai 2003 Preşedintele Néstor Kirchner a preluat conducerea.
Kirchner l-a păstrat pe ministrul economiei al lui Duhalde, Roberto Lavagna in acelasi post.
Lavagna, un economist respectat cu vederi de centru, a demonstrat o abilitate considerabila în
gestionarea situaţiilor de criză, cu ajutorul unor măsurilor liberale(eterodoxe)
Perspectiva economica a fost complet diferita fata de cea a anilor 1990; peso-ul devalorizat a
facut ca Argentina sa faca exporturi ieftine şi competitive în străinătate, în timp ce se descurajau
importurile. În plus, preţul ridicat la soia pe piaţa internaţională a produs o injecţie de cantitati
enorme de valută străină (iar China devenind un cumpărător major de produse pe baza de soia al
Argentinei).
Guvernul a încurajat înlocuirea importului şi creditele accesibile pentru intreprinderi, punand în
aplicare un plan agresiv de a ameliora colectarea impozitelor, precum şi retragerea din circuitul
agricol a unor sume mari de bani pentru asistenta sociala, in timp ce controla cheltuielile din alte
domenii.
Ca rezultat al modelului eficient al administraţiei şi a măsurilor de control (vânzand de
dolari de rezervă pe piaţă publică), peso s-a apreciat încet, ajungând la o rata de 3-la-1 fata de
dolar. Exportul de produse agricole a crescut şi turismul si-a revenit.Uriasul surplus comercial în
cele din urmă a cauzat o astfel de aflux (inflow) de dolari incat guvernul a fost nevoit să înceapă sa
intervina pentru a opri peso de la aprecierea continuă, ceea ce ar fi distrus sistemul de colectare a
impozitelor (bazat în mare parte pe taxele de import şi redevenţe) şi a descuraja reindustrialisation
suplimentare.
Banca Centrală a început sa cumperare dolari pe piaţa locală şi stocarea lor ca rezerve. Până
în decembrie 2005, rezervele valutare au atins 28 miliarde dolari (ei s-au redus foarte mult prin
plata anticipată a intregii datorii la FMI în ianuarie 2006). Dezavantajul acestei strategii de
acumulare de rezerve este faptul că dolarii trebuie să fie cumpărati cu pesos proaspăt-emisi, care pot
induce inflaţie. Banca centrală neutralizează o parte a acestei emisii monetare prin vânzarea
bonurilor de tezaur (treasury letters). În acest fel, cursul de schimb a fost stabilizat aproape de o
valoare de referinţă de 3 pesos la dolar.
Problema schimbului valutar este complicată de doi factori care se opun reciproc: o creştere
puternică a importurilor din 2004 (care ridică cererea de dolari), precum şi redresarea investiţiilor
străine (care aduce valută noua din străinătate), după restructurarea de succes a aproximativ trei

7
sferturi din datoria externa. Guvernul a instituit controale şi restricţii care vizau oprirea de investiţii
speculative pe termen scurt- de la destabilizarea pieţei financiare.
Redresarea Argentinei a suferit un regres minor în 2004, când creşterea cererii industriale a
determinat o criza energetica de scurtă durată. O perspectiva a posibilelor deficite viitoare de
energie nu a fost luata in considerare.
Argentina a reuşit să revina la creşterea economică cu o forta surprinzătoare; PIB-ul a sărit
la 8,8% în 2003, 9,0% în 2004, 9,2% în 2005, 8,5% în 2006 şi 8,7% în 2007. Deşi salariile medii au
crescut cu 17% anual din 2002 (urcand la 25% pana in mai 2008), preţurile de consum au însoţit
parţial această creştere bruscă, deşi nu sunt comparabile cu nivelurile din crizele anterioare, rata
inflaţiei a fost de 12,5% în 2005, 10% în 2006 şi se crede de economişti privati sa atinga 15% în
2007 şi să depăşească 20% în timpul 2008 (chiar şi în cazul în care Ministerul Economiei refuză să
recunoască o inflaţie mai mare de 10%). Acest lucru a determinat guvernul să majoreze tarifele
pentru exportatori şi sa faca presiuni asupra comercianţilor cu amănuntul (retailerilor) asupra unui
preţ de armistiţiu după altul în încercarea de a stabiliza preţurile, până în prezent cu prea puţin efect.
În timp ce şomajul a fost considerabil redus (situându-se în jur de 8,5% din 2006), Argentina
nu a reuşit până acum să ajungă la distribuţia echitabilă a veniturilor (10% din populaţia cea mai
bogata beneficiază un venit de 31 de ori decât cei mai săraci 10%). Această nepotrivire, cu toate
acestea, se compară in mod destul de favorabil cu nivelurile văzute în majoritatea tarilor din
America Latină, Asia şi Africa.

7. Cooperativele deţinute de muncitori

În timpul colapsului economic, mulţi detinatori de intreprinderi şi investitorii străini si-au


retras toti banii lor din economia argentiniana şi i-au trimis în străinătate. Ca rezultat, multe
întreprinderi mici şi mijlocii s-au închis din cauza lipsei de capital, ceea ce a accentuat şomajul.
Mulţi muncitori de la aceste întreprinderi, s-au confruntat cu o pierdere bruscă a ocupării forţei de
muncă şi nici o sursă de venituri, au decis să redeschidă intreprinderilor pe cont propriu, fără
prezenţa proprietarilor şi a capitalul lor, ca si cooperative auto-gestionate .
Intreprinderile cooperative gestionate de muncitori incep de la fabrica de ceramică ZANON
(FaSinPat), Hotelul Bauen de patru stele, fabrica Brukman, tipografia Chilavert, si multe altele.
Începând din 2007, au existat aproximativ 10.000 de persoane angajate în întreprinderile auto-
gestionate, reprezentand o sursă importantă de locuri de muncă şi creştere economică. În unele
cazuri, fostii proprietari au trimis poliţia pentru a-i alunga pe muncitori de la locurile de muncă,
aceasta a avut uneori succes, dar în alte cazuri, muncitorii si-au apărat locurile de muncă ocupate
împotriva statului, a poliţiei, precum şi a şefilor.
Unele întreprinderi au fost cumpărate în mod legal de către lucrători pentru valoarea
nominala a actiunilor, altele rămânand "ocupate" de către lucrători care nu au pozitia legala cu statul
(şi, în unele cazuri,au respins negocierea cu statul, pe motiv că de lucrul eficient estedoar
justificarea proprie) . Guvernul argentinian are în vedere o lege de expropriere care va transfera
unele întreprinderi ocupate catre muncitorii-managerii lor.

8. Efectele asupra distribuţiei averii

Cu toate că PIB-ul a crescut în mod constant şi rapid, începând cu anul 2003, abia la sfârşitul
anului 2004 s-a ajuns la nivelurile din 1998 (ultimul an înainte de recesiune). Alţi indicatori
macroeconomici au urmat aceeaşi cale. Un studiu efectuat de Equis, o organizaţie independentă de
consiliere, a aflat că două măsuri de inegalităţii economice, Coeficientul Gini3 si decalajul intre
3
The Gini coefficient is a measure of statistical dispersion developed by the Italian statistician Corrado Gini and
published in his 1912 paper "Variability and Mutability" (Italian: Variabilità e mutabilità). It is commonly used as a
measure of inequality of income or wealth. It has, however, also found application in the study of inequalities in

8
10% cei mai săraci şi 10% cei mai bogati în rândul populaţiei, au crescut continuu din 2001, şi au
scăzut pentru prima dată în martie 2005.

SARACIA IN ARGENTINA
Data verificarii Saracie extrema Sub limita saraciei
Mai 2001 11.6% 35.9%
Octombrie 2001 13.6% 38.9%
Mai 2002 24.8% 53.0%
Octombrie 2002 27.5% 57.5%
Mai 2003 26.3% 54.7%
Al doilea semestru 2003 20.5% 47.8%
Primul semestru 2004 17.0% 44.3%
Al doilea semestru 2004 15.0% 40.2%
Primul semestru 2005 13.6% 38.5%
Al doilea semestru 2005 12.2% 33.8%
Primul semestru 2006 11.2% 31.4%
Al doilea semestru 2006 8.7% 26.4%
Al doilea semestru 2007 5.9% 20.617.8%
Primul semestru 2008 5.1% 17.8%
Al doilea semestru 2008 4.4% 15.3%

În tabel se arată statisticile de sărăcie din Argentina, in procente din populaţie. Prima coloană
arată data măsurarii (metoda şi perioada s-au schimbat în 2003; sărăcia se măsoară acum în fiecare
semestru). Sărăcia extrema este aici definita ca nu prin insuficienţa banilor pentru a mânca
adecvat. linia sărăciei este setata mai mare: este venitul minim necesar pentru nevoile de bază,
inclusiv alimente, îmbrăcăminte, adăpost, şi studii.

9. Reeşalonarea datoriei

Când deficitul a fost declarat în anul 2002, investiţiile străine au parasit ţara, iar fluxul de capital
către Argentina încetat aproape complet. Guvernul argentinian a întâlnit provocări
severe,încearcand să refinanteze datoria. Statul nu a avut bani de rezerva la acea vreme, iar
rezervele valutare ale bancii centrale erau aproape epuizate.
Guvernul argentinian păstrat o poziţie fermă şi, în final au semnat un contract în 2005, prin care
76% din obligaţiunile implicite au fost schimbate de altele, cu o valoare nominală mult mai mică
(25-35% din cea initiala) şi pe un termen mai lung. În 2008, preşedintele Cristina Fernandez de
Kirchner a anunţat ca va studia o redeschidere a trocului (swap-ului) din 2005 pentru a obţine
aderenţa restului de 24% din aşa-numitele "holdouts", şi, astfel, sa scoata din deficit pe deplin
investitorii privaţi.

disciplines as diverse as health science, ecology, and chemistry

9
10.Critica FMI

Fondul Monetar Internaţional nu a suferit nici un discount din partea sa a datoriei argentiniene.
Unele plăţi au fost amânate sau refinanţate pe baza unui acord. Cu toate acestea, autorităţile FMI în
acele momente au exprimat critici dure cu privire la reduceri şi făcut presiuni în mod activ pentru
creditorii privaţi.
Într-un discurs în faţa Adunarii Generale a Naţiunilor Unite în 21 septembrie 2004, Preşedintele
Kirchner a declarat că: "O reorganizare urgenta si structurala a Fondului Monetar Internaţional este
necesară, pentru a preveni crizele şi de a ajuta în [furnizarea] soluţii". Implicit corelarea faptul că
intenţia iniţială a Sistemul Bretton Woods a fost de a încuraja dezvoltarea economică, Kirchner a
avertizat că FMI azi trebuie să "isi schimbe acea direcţie, care a luat-o pentru a fi un creditor pentru
dezvoltare, inspre un creditor solicitant de privilegii".
În timpul weekend-ul 1-2 octombrie 2004, la reuniunea anuală a Fondului Monetar
Internaţional/Banca Mondială, Liderii al FMI, Uniunea Europeană, Grup celor Şapte naţiuni
industrializate, precum şi Institute of International Finance (IIF), l-au avertizat pe preşedintele
Kirchner că Argentina a trebuit să ajungă la un acord imediat de restructurare a datoriilor cu
speculativele "fonduri vultur", sa-si creasca excedentul bugetar primar pentru a plăti mai multe
datorii, şi să impună"reforme structurale "pentru a dovedi comunităţii mondiale financiare ca a
meritat împrumuturi şi investiţii.
În 2005, fiind posibila o crestere fiscala mare si consistenta, Argentina trecut la o politică de
"disindebtment" faţă de FMI: plată a FMI la timp, fără nici o negociere ori de câte ori este posibil,
cu intenţia de a obţine independenţa faţă de ea. La 15 decembrie 2005, în urma unei acţiuni similare
de Brazilia, Preşedintele Kirchner dintr-o dată a anunţat că Argentina va plati întreg datorie la FMI.
Plăţile datorii, in valoare totala de 9.810 de miliarde de dolari, au fost programate anterior, astfel
cum arata până în 2008. Argentina plătit-o cu rezervele valutare ale băncii centrale .
Într-un raport din iunie 2006, un grup de experţi independenţi, angajaţi de FMI de a revizui
lucrările Biroului Evaluare Independent ( IEO) a declarat că evaluarea cazului argentinian suferit de
pe urma manipularii informative şi lipsa de colaborare din partea FMI; IEO este considerata de a
avea în mod nejustificat dedurizat concluziile sale pentru a evita critica consiliului de directori FMI

Clearstream
Ca o Clearing House, Clearstream are o poziţie "dominantă" în Europa, potrivit Comisiei
Europeane. Fondurile care compun datoria publica şi privata argentiniana au tranzitat prin
Clearstream, ceea ce este inevitabil, din cauza situaţiei de cvasi-monopol. Cu toate acestea, conform
" Revelation$ " (2001), scrisă de reporterii Denis Robert şi Ernest Backes, unele fonduri de
Argentina curgeau printr-un sistem ilegal de conturile ne-publicate utilizate de către Clearstream.
CITIBANK , în special, care a tinut o mare parte din fondurile private ale Argentinei, a avut
numeroase conturi bancare nepublicate în Clearstream. Acest sistem ilegal de conturi bancare
nepublicate face din Clearstream, potrivit mai multor judecători ca Eva Joly şi Renaud van
Ruymbeke, membrii europeni ai parlamentului (MPS), cum ar fi Harlem Désir, Glyn Ford şi
Francis Wurtz, si Attac ONG-uri, un actor major al economiei subterane, prin care pot fii
investigate la nivel mondial evaziunea fiscala şi spălarea de bani. Drept pt care, Clearstream este o
cheie majoră în înţelegerea evaporarii fondurilor argentiniane care a dus la criza economică.

10
BIBLIOGRAFIE

• Dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, „Lumea 2005 – Enciclopedie Politica si Militara
(studii strategice si de securitate)”, Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei,
Bucuresti, 2005

• Dr. Teodor Frunzeti, dr. Vladimir Zodian, „Lumea 2007 – Enciclopedie Politica si Militara
(studii strategice si de securitate)”, Editura Centrului Tehnic – Editorial al Armatei,
Bucuresti, 2007
• http://en.wikipedia.org/wiki/Argentine_economic_crisis

11