CUPRINS

CAPITOLUL 1 - Termenul de „criză”, forme şi caracteristici-----------------------------------------4

CAPITOLUL 2 - Marea Criză Economică din 1929-1933------------------------------------------7

2.1 Premisele crizei------------------------------------------------------------------------------------7
2.2 Cifre si fapte---------------------------------------------------------------------------------------9
2.3 Renaşterea----------------------------------------------------------------------------------------11

CAPITOLUL 3 - Criza economică din anul 2008---------------------------------------------------13

3.1 Criza subprime-----------------------------------------------------------------------------------14
3.1.1 Balonul imobiliar din SUA----------------------------------------------------------------14
3.1.2. Piaţa instrumentelor financiare susţinute de ipoteci a înflorit------------------------15
3.1.3 Balonul imobiliar a explodat--------------------------------------------------------------15
3.2 Criza actuală în România-----------------------------------------------------------------------16

CAPITOLUL 4 - Marea Criză Economică VS Actuala Criză Economică---------------------19

4.1 Analiză comparativă-----------------------------------------------------------------------------19

Concluzii generale:------------------------------------------------------------------------------------------22
CAPITOLUL 1 - Termenul de „criză”, forme şi caracteristici
În primul rând ar trebui să definim ce este aceea o criză. Trebuie spus că în evoluţia
noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, sunt
deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză (orice formă
ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor,
teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne
comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare
dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul
în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă.
Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea
sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de
mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o
criză. Convenţional s-a stabilit că recesiune este atunci când după  2 trimestre succesive avem
de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. Naţional Bureau of Economic Research
(NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru
câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului
ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului.
Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr
foarte mare de oameni / companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să atât de
vizibile, deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră. Probabil încălzirea nu fie globală nu
va genera o criză decât atunci când nivelul apelor oceanelor vor creşte brusc cu 5 m şi vor
genera dificultăţi în găsirea rapidă de soluţii eficiente. La fel, politică expansionistă a băncii
centrale nu va genera o criză decât atunci când ne vom da seama cu toţii de acest lucru şi ne
va fi dificil să ajungem (în panică noastră) la un consens sau un echilibru pe piaţă. Crizele nu
sunt greu de previzionat (cauzele acestora fiind destul de clare) însă cel care va face o astfel
de predicţie va fi greu de crezut de către cei mai mulţi dintre noi mult prea puţin preocupaţi
de efectele încălzirii globale sau a expansiunii monetare şi mai preocupaţi de cum să
valorificăm cât mai bine poziţia noastră privilegiată.
Toate aceste exemple arată că există o istorie a crizelor şi că această istorie este una
chiar recentă. Mai mult, criza actuală diferă prin amploarea ei de aceste crize afectând în
momentul de faţă un număr foarte mare de ţări. Dacă până acum afectate erau cu precădere
ţările în curs de dezvoltare în actuala criză au fost implicate şi cele mai dezvoltate ţări ale
lumii.

4
 Conform DEX, criza este definită ca “Manifestare a unor dificultăţi (economice,
politice, sociale etc.); perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care
se manifestă în societate; lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forţă de muncă).”
Conform Dicţionarului Juridic Rubinian, criza financiară reprezintă “Situaţia în care
cererea de bani este mai mare decât oferta (disponibilul) de bani. Aceasta înseamnă că
lichiditatea este rapid evaporata deoarece banii disponibili sunt retraşi din bănci, forţând
astfel băncile fie să vândă propriile active şi investiţii, pentru a-şi acoperi necesităţile, sau să
colapseze. Criza financiară poate duce la o criză economică.”
Acelaşi dicţionar defineşte criză economică acea “Situaţie în care economia unei ţări
trece brusc printr-o scădere a forţei sale, scădere adusă de regulă de o criză financiară. O
economie ce trece printr-o criză economică va experimenta aproape sigur o scădere a PIB
(Produs Intern Brut), o evaporare a lichidităţilor şi o creştere / scădere a preţurilor din cauza
unei inflaţii / deflaţii. Crizele economice pot lua forma unei stagflaţii, unei recesiuni sau unei
depresii economice, şi uneori poate duce la colaps economic.”
Recesiune = Forma severă de criză economică. Declin general al nivelului activităţii
economice şi al creşterii economice, caracterizat prin şomaj, devalorizare, inflaţie, scădere a
nivelului de trai. Biroul Naţional de Cercetare Economică din SUA (NBER) defineşte
recesiunea ca un declin semnificativ al activităţii economice în întreaga societate, ce durează
mai mult de câteva luni, declin vizibil prin scăderea produsului intern brut (PIB), a veniturilor
reale ale populaţiei, a numărului de angajaţi din economie, a producţiei industriale şi a
vânzărilor cu amănuntul (en detail) şi cu ridicată (en gros, angro).1

Nu este prima dată când economia mondială se confruntă cu perioade de recesiune.

Poate este pentru prima dată după foarte mulţi ani (Marea criză interbelică începută în 1929
şi continuată pe mai mulţi ani sau Căderea Sistemului de la Bretton Woods în 1971) când
avem de a face cu o criză localizată la nivelul ţărilor dezvoltate (nu doar la nivelul ţărilor în
curs de dezvoltare).

1
http://www.rubinian.com/, Dictionar online,Dictionar juridic Rubinian

5
Totuşi ce înseamnă pentru noi criză economică?
Din tot ce am citit, tot ce am văzut şi tot ce am simţit pe propriul nostru buzunar,
constatam că această criză nu e decât pragul de sus al evoluţiei financiare mondiale.
Tot ce se întâmplă este ca actualul sistem financiar este bazat pe creştere; creştem,
creştem, dar până unde? Am ajuns la stadiul în care ne-am plafonat şi nu mai exista scăpare,
decât să o luăm de la 0, din nou.
Totuşi, mă tot întreb…care e scopul actualului sistem financiar? Suntem într-un joc
în care cine cumpără şi acaparează toată puterea va fi…stăpânul?
Cu toate acestea, politicieni, comentatori şi experţi deopotrivă consideră actuala criză
financiară rezultatul „lăcomiei“ şi al „capitalismului sălbatic“. În realitate însă, ea nu este
decât consecinţa firească a unui lung şir de politici intervenţioniste care au subminat
economia de piaţă.

6
CAPITOLUL 2 - Marea Criză Economică din 1929-1933

Marea criză economică sau Marea depresiune a fost o perioadă caracterizată printr-o
scădere dramatică a activităţii economice mondiale. Primele semne ale crizei s-au manifestat
încă din anul 1928.
Începutul marii crize economice în Statele Unite este de obicei asociată cu prăbuşirea
bursei de acţiuni din ziua de marţi (aşa-numita Marţea neagră) 29 octombrie 1929.
Criza economică a avut efecte devastatoare, atât în ţările puternic industrializate cât
şi în cel mai puţin dezvoltate, a căror economii depindeau în cea mai mare măsură de
exporturile de materii prime. Nivelurile comerţului mondial au scăzut rapid, la fel cum au
scăzut de altfel şi veniturile personale, veniturile bugetare şi profitul din afaceri. Oraşele din
întreaga lume au suferit puternic de pe urma crizei, în special cele care depindeau de industria
grea. Activitatea în construcţii a fost practic oprită. Zonele rurale a suferit de pe urmna
scăderii preţurilor mărfurilor agricole cu 40 – 60%.2

2.1 Premisele crizei

America tocmai îşi revenea după primul război mondial iar economia intra într-o nouă
eră. Dezvoltarea fără precedent a inovaţiilor tehnice şi ştiinţifice din timpul războiului şi
imediat după, a creat o prăpastie între capacitatea industriei de a genera produse competitive
şi capacitatea salariaţilor de a le cumpăra, în timp ce rata de economisire a populaţiei cu
venituri peste medie era mai mare decât creşterea oportunităţilor de investiţii, ceea ce a dus la
o creştere fără precedent a preţurilor unor active – acţiuni şi imobiliare în principal.

Activitatea economică a explodat în perioada 1920-29, indicele producţiei industriale

calculat de FED crescând de la 81 de puncte în 1920 la 114 în 1929 (deci o creştere de 41%),
în timp ce rata medie anuală de creştere a PIB-ului SUA în aceeaşi perioadă a fost de 4.6%.

Însă conform NBER, toată această perioadă de creştere economică a fost marcată de
trei recesiuni de mai mică amploare: prima recesiune a durat 18 luni, în perioada ianuarie
1920 - iulie 21 şi a dus la scăderea PIB cu 2%, a doua a avut loc între mai `23 şi iulie`24 iar a
treia între octombrie `26 - noiembrie`27, însă fără să aibă implicaţii economice serioase. Tot
în această perioadă, FED a început să utilizeze politica monetară în scopul atenuării
fluctuaţiilor ciclurilor economice iar sfârşitul primei recesiuni menţionate anterior a fost

2
http://www.frontpress.ro/?p=2530

7
grăbit de noua atitudine a FED care, prin împrumuturile pe care le-a acordat în special
băncilor, a dus la creşterea investiţiilor în economie, cu efect direct în creşterea PIB.3

În ceea ce priveşte bursă, aceasta a crescut spectaculos timp de 8 ani înainte de 1929,
indicele Dow Jones crescând cu peste 600% (de la 63.9 puncte în 24 august 1921 la 381.17
puncte în 4 sept. 1929) iar motivele au fost următoarele (cf American History 102):

1. Creşterea numărului investitorilor

Investiţiile la bursă au fost văzute drept o cale uşoară de îmbogăţire (easy money) şi
se estimează că în orice moment al perioadei 1925-29, cel puţin 4 milioane de americani
deţineau acţiuni la bursă. Intrarea permanentă a unor noi investitori concomitent cu ieşirea
altora, a asigurat un flux continuu de „bani noi” în piaţa ceea ce a dus la o creştere fără
precedent a preţului acţiunilor.

2. Creşterea ratei de economisire

Datorită creşterii economice, tot mai mulţi americani îşi permiteau să facă economii,
iar o parte din aceste economii erau investite la bursă

3. Politica banilor ieftini

În această perioadă, băncile ofereau americanilor posibilitatea contractării de

împrumuturi mult mai uşor decât înainte şi este foarte probabil că pe lângă maşini şi case,
mulţi dintre cei care au luat credite au investit o parte din bani şi la bursă

4. Investiţiile companiilor au creat supraproducţie

În 1925, în industrie au devenit vizibile primele semne ale supraproducţiei (creşterea

stocurilor). Însă, anticipând creşterea cererii, managementul companiilor a decis reinvestirea
profitului în noi capacităţi de producţie, accentuând o problemă deja existenta. Au fost
angajaţi noi muncitori care la rândul lor au început să cumpere pe datorie produse şi servicii,
generând astfel o creştere a producţiei şi implicit o creştere a preţului acţiunilor.

5. Lipsa reglementărilor privitoare la activitatea bursieră

La momentul respectiv, cadrul legal era unul extrem de permisiv şi drept urmare,
companiile îşi creşteau după voie capitalul social prin emiterea de noi acţiuni care erau
vândute investitorilor. Tranzacţionarea „în marja” a explodat, investitorii, convinşi de
continuitatea trendului ascendent, cumpărau acţiuni în marja (plătind doar o fracţiune din
valoare) urmând să le vândă peste câteva luni la un preţ mai mare şi să câştige diferenţa, ceea
3
Jacques Nere, La crise de 1929, Armand Colin, 1980 Paris

8
ce a dus la crearea unui uriaş joc piramidal având în vedere că majoritatea banilor care erau
investiţi la bursă de fapt nu existau.

6. Psihoză consumului

Anii `20 au reprezentat pentru americani o perioadă de consum feroce spre exemplu:
producţia de maşini a crescut de la 2M în 1920 la 5.5M în 1929 iar numărul biletelor de
cinema vândute a crescut de la 40 la 100 de milioane pe săptămână, cinematografia devenind
a zecea industrie ca importanţă. Americanii cumpărau orice, de la maşini, aparate de radio şi
aspiratoare, la bilete de cinema şi excursii în Europa, deci nu este de mirare că acţiunile
companiilor de orice fel au crescut la bursă într-un mod complet necontrolat.4

Începând din momentul căderii bursei, economia Statelor Unite ale Americii a intrat
în declin, urmată fiind apoi încet de restul lumii. Unele ţări au suferit mai puţin în urma
acestei căderi economice, însă tot globul a fost afectat. Multe dintre aceste efecte au fost
cauzate de dependenţa ţărilor puternic industrializate de importurile de materii prime.
Comerţul mondial a scăzut, la fel ca şi veniturile personale, bugetare şi profiturile. Dintre
cauzele prezentate ale măririi crizei s-au aflat:

- scăderea profiturilor;

- păstrarea banilor departe de bănci;

- deflaţia dobânzilor;

- scăderea valorii nete a afacerilor, ducând la falimente;

2.2 Cifre si fapte

În luna octombrie a anului 1929, istoria a considerat că a venit momentul că America

să plătească pentru toate excesele făcute în ultimii 10 ani. Bursa s-a prăbuşit cu 40% şi două
au fost zilele care au rămas în memoria investitorilor: 24.10 - black Thursday - joia neagră,
ziua în care trendul bursier s-a transformat din bullish (crescător) în bearish (de scădere) şi, în
special, 29.10 - black Tuesday – marţea neagră, cea mai devastatoare zi din toată istoria
bursieră a SUA, zi în care s-a anulat toată creşterea bursei din ultimul an. Doar în perioada 29
oct-13 nov, de pe bursă s-au evaporat 30 de miliarde de dolari, suma comparabilă cu totalul
cheltuielilor SUA în primul război mondial. În trei ani, indicele Dow Jones a pierdut 89% din

4
Jacques Nere, La crise de 1929, Armand Colin, 1980 Paris

9
valoare, scăzând de la 381.17 puncte în 03.09.1929 la 41 de puncte în 05.07.1932 şi îi vor
trebui 26 de ani pentru a îşi depăşi din nou maximul atins înaintea crizei.
Oficial, criză economică a durat din august 1929 până în martie 1933, iar evoluţia
PIB-ului SUA a fost următoarea: 1929 - $87 miliarde; 1930 – $75 (-13%); 1931 – $59 (-
21%); 1932 – $42 (-29%); 1933 - $40 (-5%). Pentru a vedea şi influenţa acestei crize asupra
celorlalte economii dezvoltate, vă prezint tabelul de mai jos în care se vede evoluţia indicelui
producţiei industriale aferent fiecărei ţări în perioada crizei, anul 1929 fiind luat drept reper
(100).

Tabelul nr. 1 Evoluţia indicelui producţiei industriale

  1927 1928 1929 1930 1931 1932 1933 1934 1935
Britain 95 94 100 94 86 89 95 105 114
Canada 85 94 100 91 78 68 69 82 90
France 84 94 100 99 85 74 83 79 77
Germany 95 100 100 86 72 59 68 83 96
Italy 87 99 100 93 84 77 83 85 99
Sweden 85 88 100 102 97 89 93 111 125
U.S. 85 90 100 83 69 55 63 69 79
Sursa: Industrial Statistics, 1900-57 (Paris, OEEC, 1958)

Ca urmare a scăderii activităţii industriale, în 1933 aproximativ 25% (15 milioane)

dintre americanii apţi de muncă erau şomeri iar venitul mediu al celor care aveau totuşi de
lucru a scăzut cu 43%.
În ceea ce priveşte sectorul bancar, dacă în anii premergători crizei apăreau bănci noi
într-un ritm de 4-5 pe zi, în timpul crizei au falimentat în medie două pe zi. Criza din sectorul
bancar a avut trei faze:
1. octombrie-decembrie 1930, moment în care pentru prima dată, unele bănci au
început să dea semne de slăbiciune iar lipsa oricărei garantări a depozitelor a făcut că panica
să se răspândească rapid. Dacă înainte de crearea FED în 1913, băncile private aveau
posibilitatea de a lupta împotriva unei recesiuni economice prin împrumuturi acordate prin
intermediul unor case de clearing şi/sau suspendarea temporară a dreptului de a lichida un
depozit, după crearea FED, luarea unor astfel de măsuri a devenit responsabilitatea acesteia
dar în 1930, Rezervele Federale fie nu au dorit, fie nu au putut să oprească răspândirea
acestei crize în sistemul bancar.
2. iunie-decembrie 1931. Această fază a fost prefaţată de falimentul celei mai mari
bănci austriece, Kredit-anstalt (mai 1931), moment care a adus panica şi în sistemul bancar
european. În anul respectiv în SUA, indicele preţurilor a scăzut cu 9.4% (deci deflaţie),

10
indicele producţiei industriale s-a prăbuşit cu 15%, masa monetară M1 s-a redus cu 5.7% iar
rata dobânzii a rămas stabilă la 11.3%.5
3. decembrie 1932 – martie 1933. Aceasta a treia faza a reprezentat apogeul Marii
Crize. Comparativ cu 1929, datele macroeconomice arătau astfel: rata şomajului a crescut de
la 3% la 25%, bursa a pierdut 80% din capitalizare, indicele producţiei industriale a scăzut cu
52%, masa monetară s-a contractat cu 33%, indicele preţurilor a scăzut cu 33% iar o treime
dintre bănci ori au dat faliment, ori au fost preluate.

2.3 Renaşterea
Sfârşitul crizei a coincis cu instalarea la putere a preşedintelui F.D. Roosevelt, care a
venit la Casa Albă cu un plan ce a rămas în istorie: The New Deal. Printre măsurile luate de
noul guvern se regăsesc: (i) înfiinţarea Reconstruction Finance Corporation, o entitate prin
intermediul căreia au fost furnizate lichidităţi sistemului financiar; (ii) adoptarea Securities
Exchange Act prin care s-au reglementat tranzacţiile în marja şi s-a stabilit cadrul legal în
ceea ce priveşte împrumuturile pe care băncile le pot acorda pentru astfel de tranzacţii; (iii)
băncile de investiţii s-au separat de cele comerciale prin Glass-Steagal Act.
Pentru combaterea şomajului, noul guvern a înfiinţat „Civilian Conservation Corps”, o
organizaţie care angaja tineri între 18 şi 25 de ani pentru munca în folosul comunităţii
(plantare de copaci, ecologie, etc), tineri care erau plătiţi cu $30 pe lună. Se estimează că
aproximativ două milioane de americani au fost înrolaţi în acest program.
În ceea ce priveşte agricultură, Congresul a aprobat legea numită Agricultural
Adjustment Act, prin care statul acorda fermierilor o compensaţie bănească pentru că aceştia
să renunţe la cultivatea unei părţi a pământului (având în vedere scăderea preţurilor din
perioadă anterioară, scădere care a dus la falimentul agriculturii, acum statul încerca să
crească preţul alimentelor prin reducerea producţiei). Între 1932-35, venitul fermierilor
americani a urcat cu 50% iar până în 1940, se estimează că aproximativ 6 milioane de
fermieri au primit un astfel de ajutor.6
Industria a beneficiat de apariţia în 1933 a „the National Industrial Recovery Act
(NIRA)” prin care guvernul a stabilit noi reguli de business şi a încurajat crearea a noi locuri
de muncă însă, NIRA a fost declarat neconstituţional în 1935 datorită faptului că încuraja
formarea cartelurilor şi favoriza companiile mari.

5
http://2008.informatia.ro/Reflectiile_camaradului_Fidel_Marea_criza_din_anii_30-263235
6
http://www.frontpress.ro/?p=2530

11
Toate aceste măsuri (şi multe altele), au dus la o creştere foarte rapidă a economiei în anii
care au urmat însă în 1935, producţia industrială încă era cu 25% mai mică decât în 1929, în
timp ce şomajul scăzuse de la 25% la 17%. Doar în 1940 se poate spune că economia SUA
şi-a revenit complet după această criză.

12
CAPITOLUL 3 - Criza economică din anul 2008

Considerată cea mai mare criză după Marea Depresiune din 1929, criza financiară
actuală a intrat în faza acută în septembrie 2008.
Pe 7 septembrie două instituţii de credit ipotecar susţinute de guvernul SUA, Fannie
Mae (Federal Naţional Mortgage Association) şi Freddie Mac (Federal Naţional Mortgage
Association), intră sub control guvernamental, în încercarea de a fi salvate de la faliment.
Duminică 14 septembrie, Lehman Brothers, una dintre cele 5 mari bănci de investiţii,
demarează procedurile de faliment după ce Federal Reserve Bank (Fed) refuza să o ajute
financiar. Se pare că numeroasele nereguli şi volumul mare de active toxice au stat la baza
acestei decizii a Fed.
Panica ia amploare. O altă bancă de investiţii, Merrill Lynch, este preluată în aceeaşi
zi de Bank of America. Luni, 15 septembrie 2008 majoritatea acţiunilor cad la bursă. Marţea
AIG (American Internaţional Group), cea mai mare firma de asigurări din lume, se confruntă
cu o criză acută de lichidităţi. În lipsa altor finanţatori, Fed o creditează cu 85 miliarde USD
în schimbul a 79,9% din acţiuni.
Până la sfârşitul săptămânii pieţele sunt în criză, fiind salvate de la colaps de o injecţie
de lichidităţi de 105 miliarde USD de la Fed. Organismele de reglementare din majoitatea
ţărilor dezvoltate iau măsuri de oprire a colapsului.
Evenimentele se precipită. În SUA un plan de salvare în valoare de 700 miliarde USD
este supus aprobării senatului. Criză de lichidităţi loveşte din ce în ce mai multe instituţii
financiare din toată lumea. Guvernele sar în sprijinul instituţiilor financiare, dar în unele ţări
situaţia devine dramatică. Ungaria, Ucraina şi Islanda sunt salvate de la blocaj financiar de
UE, FMI şi Banca Mondială. Bursele cad spectaculos, volatilitatea este maximă.7
Practic, încrederea în sistemul financiar este minimă. Băncile nu au de unde să obţină
credite pe termen scurt, fiind puse deseori în imposibilitate de plată. Creditul devine foarte
scump, fapt care afectează şi companiile şi populaţia care deţine împrumuturi.

7
http://www.ghiseulbancar.ro/articole/47/9111/Cum_este_afectata_Romania_de_criza_economica.htm

13
3.1 Criza subprime
Actuala criză, numită criza subprime, este o criză financiară determinată de scăderea
bruscă a lichidităţilor în pieţele globale de credit şi în sistemele bancare, cauzată de eşecul
companiilor care au investit în ipotecile subprime (cu grad ridicat de risc). Cauzele ei se
întrevăd încă de la sfârşitul secolului trecut, dar vârful s-a atins în 2007 şi 2008. Criză a scos
la iveală grave deficienţe în sistemul financiar global şi în cadrul de reglementare.

3.1.1 Balonul imobiliar din SUA

Criză a început în momentul când s-a spart balonul imobiliar din SUA în, 2005-2006.
Boom-ul imobiliar din perioada premergătoare crizei a fost alimentat de:
- standarde din ce în ce mai lejere pentru aprobarea de împrumuturi ipotecare;
- o creştere semnificativă a stimulentelor pentru credite, precum termeni iniţiali avantajoşi;
- o tendinţă pe termen lung de creştere a preţului caselor.
Drept urmare populaţia nu a ezitat să apeleze la împrumuturi ipotecare împovărătoare,
cu speranţa de a şi le refinanţa pe parcurs la raţe mult mai avantajoase. Dacă, în 1994, 64%
dintre americani deţineau o casă, în 2004 s-a atins un maxim istoric de 69,2%. Preţurile
caselor au crescut foarte mult, între 1997 şi 2006 creşterea fiind de 124% (creştere
semnificativă pe o piaţă matură). Comparat cu venitul anual mediu al unei gospodarii, preţul
mediu al caselor a crescut de la aproximativ 3 ori venitul anual mediu la 4,6 ori în 2006.
Văzând că valoarea caselor deţinute creşte, mulţi americani au pus o a doua ipotecă
pe diferenţa de valoare, bani cu care şi-au finanţat cheltuielile în creştere. Mulţi au dat vina
pe societatea de consum, care te încurajează să cheltuieşti în neştire, mult peste posibilităţile
imediate. Relevant sau nu, o gospodărie deţinea în medie 13 carduri de credit din care 40% în
overdraft.8
Speculatorii au avut şi ei rolul lor. Văzând că preţul caselor e în continuă creştere, ei
au investit în case, aproape 40% dintre casele vândute în 2005 şi 2006 nefiind reşedinţe
permanente.9
Împrumuturile ipotecare subprime, cu grad ridicat de risc, au crescut de la 5% în 1994
la 20% din totalul împrumuturilor ipotecare în 2006. S-a ajuns la aşa numitele Credite Ninja,
în care nu se cerea să ai un loc de muncă stabil, nu se cerea un venit stabil şi nici măcar o
garanţie pe alte bunuri.

8
http://crizafinanciara.com/criza-financiara
9
http://standard.money.ro/macro/increderea-in-economie-revine-dupa-un-minim-istoric-290.html

14
3.1.2. Piaţa instrumentelor financiare susţinute de ipoteci a înflorit

Multe dintre ipoteci au fost transformate în efecte publice. Aceste derivate au

îmbrăcat forme complexe, prin ele urmărindu-se atragerea de noi fonduri în acelaşi timp cu
disiparea riscului. Instrumentul financiar bazat pe o ipoteca este vândut de către instituţia care
a acordat creditul imobiliar unor alte instituţii, ea obţinând în schimbul acestora bani. Mai
mult, ca urmare a disipării riscului, banca care a acordat creditul îşi scade gradul propriu de
risc şi poate obţine credite mai avantajoase de la terţi. Agenţiile de rating (gen Standard &
Poor’s) au acordat multă încredere şi un rating foarte bun acestor derivate, bazându-se pe
eficienta unor tehnici moderne de acoperire a riscului (asigurarea riscului de neplata, garanţii
mai mari decât valoarea debitului).
Cu rating foarte bun şi perspective roze, produsele derivate au atras multe instituţii
financiare, printre care şi marile bănci de investiţii. Acestea, ademenite de randamentele mari
ale produselor derivate, s-au împrumutat cu sume foarte mari pe care le-au investit în aceste
produse. Cele 5 mari bănci de investiţii din SUA (Lehman Brothers, Bear Stearns, Merrill
Lynch, Goldman Sachs şi Morgan Stanley) au obţinut profituri enorme în perioada boom-ului
imobiliar, dar tranzacţionând în marja, gradul lor de îndatorare şi de risc a crescut foarte mult.
În 2007, cele 5 instituţii cumulau o datorie de 4100 miliarde USD, echivalentul a 30% din
valoarea economiei SUA.10

3.1.3 Balonul imobiliar a explodat

În 2005-2006 dobânzile au început să crească şi preţurile caselor să scadă moderat în

multe regiuni din SUA. Refinanţarea creditului ipotecar a devenit dificilă. Drept urmare
împrumuturile nerambursate şi lichidările au crescut dramatic, pe măsură ce termenii iniţiali
au expirat şi dobânzile variabile au crescut. Peste 1,3 milioane de case au ajuns să fie
lichidate numai în 2007, o creştere de 79% faţă de anul precedent.
Preţurile caselor au scăzut, în loc să crească conform aşteptărilor. În martie 2008
aproape 11% dintre americani deţineau o casă care valora mai puţin decât valoarea ipotecii.
Casele noi nu s-au mai vândut aşa de bine, iar piaţă a fost inundată de case provenite din
lichidările de ipoteci, ceea ce a dus la scăderea şi mai accentuată a valorii caselor.

3.2 Criza financiară

10
http://crizafinanciara.com/criza-financiara

15
 Ca urmare a exploziei balonului imobiliar, toţi cei care ale căror investiţii erau legate
de sectorul imobiliar au avut enorm de suferit. Pe măsură ce piaţă dădea semne de panică,
instituţiile financiare au recunoscut pierderile legate de ipotecile subprime şi au încercat să ia
măsuri de redresare.
HSBC a fost prima bancă care în februarie 2007 a raporta o pierdere de 10,5 miliarde
USD. Profitul celorlalte bănci a scăzut şi el cu 31% în 2007, faţă de 2006. Indicele Dow
Jones a scăzut cu 1000 de puncte în august 2007 faţă de luna iulie a aceluiaşi an. Acţiunile au
început şi ele să scadă după primul semnal de criza din vara lui 2007.
Investitorii au încercat să scape de produsele derivate bazate pe ipoteci, mii de
miliarde de dolari fiind retrase din aceste produse. Banii au fost reinvestiţi în speculaţii pe
preţul bunurilor de bază, ceea ce a dus la o criză a preţurilor la alimente şi o creştere
fantastică a preţului petrolului.

3.2 Criza actuală în România

Iată că, vrem, nu vrem, criza financiară internaţională a venit şi peste România. Nu ne
mai putem ascunde în spatele unui aşa-zis mare zid românesc, protejaţi de banii românilor
din străinătate, de investiţiile străine şi de lipsa de sofisticare a pieţei financiare romaneşti. Să
nu uităm că România a liberalizat pe deplin contul curent, ca obligaţie în procesul de aderare
la UE, şi ca urmare fluxurile de capital pot intra şi ieşi oricând din România. Sunt cel puţin
două motive pentru care şi economia românească este expusă la efectele crizei internaţionale.
În primul rând, peste 90% dintre activele sistemului bancar românesc sunt deţinute de
bănci străine, cu un grad mare de concentrare a băncilor austriece, germane şi italiene (care
împreună deţin 70%), ceea ce expune sistemul bancar românesc la aceleaşi probleme pe care
le au băncile din aceste trei ţări. În al doilea rând, peste 90% dintre tranzacţiile pe leu sunt
făcute de nerezidenţi (şi au scadenţa la mai puţin de 7 zile), ceea ce expune leul la fluctuaţii
mari pe termen scurt în cazul unor şocuri externe.11 Consecinţele negative pentru România
sunt totuşi multiple. Indiferent de scenariile care se vor concretiza pe piaţa internaţională (în
primul rând, indiferent dacă pachetele de salvare a economiilor din SUA şi Marea Britanie
vor avea sau nu succes), putem fi siguri de două lucruri: creşterea costului creditării este de
durată, inclusiv creşterea costului finanţării datoriei publice; şi de asemenea inflaţia este de
durată (cel puţin la preţul combustibililor).

11
http://www.romanialibera.ro/editie-Nationala/domeniu-crizaeconomica.html

16
 Specialiştii, analiştii, economiştii încă nu au ajuns la un răspuns satisfăcător la
întrebarea când a început criza. Cel mult poate fi vorba despre o perioadă, câteva luni.
Autoritățile române și de data asta sunt mai inteligente decât economiștii şi decretează: Criza
în România a început pe 30 septembrie 2008.12
ANAF a propus și Guvernul a aprobat ca firmele care aveau înlesniri la plata
datoriilor către stat și care nu au mai respectat, după 30 septembrie 2008, calendarul de plată
din cauza crizei, dar anterior au achitat la timp obligațiile, vor putea din nou să le plătească
eșalonat.
Criza financiară internaţională a fost doar declanşatorul crizei economice interne,
pentru că a afectat sursele de finanţare. Noi consumăm pe datorie, şi acum ne împrumutăm
mult mai scump sau deloc. Această stare de lucruri este valabilă şi pentru guvern, şi pentru
firme, şi pentru populaţie. Vulnerabilităţile unei economii dezechilibrate, cu numeroase
reforme structurale amânate, au devenit acum evidente. Se pierd locuri de muncă, şi acesta
este doar începutul.
Soluţia pentru ieşirea dintr-o criză de supraconsum nu este tot stimularea
nediferenţiata a consumului. În cel mai bun caz, astfel doar se amână vârful crizei cu câteva
trimestre. Criza din România nu are aceleaşi cauze cu criza din SUA şi UE; deci nu poate fi
tratată la fel. Este în primul rând o criză internă, o criză a unui model de dezvoltare. Fireşte,
populaţia cea mai săracă trebuie sprijinită în astfel de momente. Dar primul impuls nu trebuie
să fie mai mulţi bani de la buget şi mai mult consum, atunci când la buget nu mai sunt bani şi
când s-a consumat până acum excesiv. Nici soluţia de a consuma bunuri romaneşti nu este în
întregime viabilă - care mai sunt, până la urmă, bunurile romaneşti? Dacia este o marcă
franţuzească, iar un plan pentru salvarea industriei auto trebuie gândit la nivel european,
pentru că piaţa auto are dimensiuni comunitare.
Soluţia pentru ieşirea dintr-o criză de supraconsum este mai complexă decât un pachet
de ajutoare de stat care risca să ne arunce înapoi în timp la deficite mari şi inflaţie cu două
cifre.
Trebuie început cu eliminarea risipei prin reducerea cheltuielilor bugetare
administrative. Cei mai ieftini bani sunt cei pe care îi ai deja şi pe care îi poţi economisi. Din
economiile astfel făcute se poate gândi un plan de investiţii în infrastructura, pentru că
acestea aduc locuri de muncă şi au un efect important de antrenare în economie. Însă
investiţiile în infrastructura trebuie realizate în cadrul unei programări bugetare multianuale,
singura soluţie de a reduce costurile suplimentare şi de a elimina alocarea greşită a banului

12
http://www.capital.ro/articol/interviu-criza-economica-in-romania-116105.html

17
public. Desigur, trebuie îndreptate şi greşelile politicii fiscale - nu neapărat pentru a creşte
veniturile bugetare, ceea ce e greu în timp de criză, ci pentru a distribui mai echitabil povara
fiscală şi pentru a permite celor cu acces mai greu la creditare să depăşească cu bine perioada
de criză.
Totodată, trebuie asumat public un plan pentru adoptarea euro, cu o ţintă precisă; un
astfel de plan ne va creşte credibilitatea pe plan extern (şi implicit va scădea costul finanţării
externe) şi mai ales ne va obliga să facem atât reformele fiscale şi bugetare necesare, cât şi
reformele structurale pe care le tot amânăm (referitoare la creşterea nivelului competiţiei,
flexibilizarea pieţei muncii, modernizarea agriculturii, reducerea aparatului birocratic).
Avem o criză de supraconsum. Din ea se iese prin eliminarea risipei, prin investiţii în
infrastructura pe baza programării bugetare multianuale, prin reforma fiscala care să nu fie
neutră şi prin implementarea reformelor structurale.

18
CAPITOLUL 4 - Marea Criză Economică VS Actuala Criză
Economică

4.1 Analiză comparativă

Vorbind despre purgatoriul prin care trece acum economia mondială, tot mai mulţi
analişti invocă Marea Depresiune din anii ’30. Deşi specialiştii subliniază, prudenţi, că
“fiecare criză e diferită”, există totuşi câteva interesante elemente comune.
În 2004, 0,1% dintre americani aveau câştiguri cât 120 de milioane de oameni de
rând, fenomen asemănător cu ce s-a întâmplat în anii ’30.
Magnitudinea crizei actuale a provocat, fără îndoială, comparaţiile cu dezastrul din
urmă cu aproape opt decenii. Niciodată de atunci sistemul financiar internaţional nu a mai
fost pus sub semnul întrebării. Acum, el este în colaps, la fel ca la începutul anilor ’30. Şi
atunci, ca şi acum, în epicentrul cataclismului s-au aflat Statele Unite. Asemănările nu se
opresc însă aici. Cele mai tulburătoare se referă la rădăcinile profunde ale celor două crize. În
ambele cazuri, regăsim acelaşi amestec exploziv de consumism exagerat, credite riscante şi
speculaţii scăpate de sub control.
Prea mult la prea putini
Creşterea spectaculoasă a productivităţii nu a adus în anii ’20 şi o distribuire
echilibrată a profiturilor. Dimpotrivă, a mărit primejdios decalajul dintre cei foarte bogaţi şi
restul populaţiei. Între 1923 şi 1929, salariile muncitorilor au crescut cu doar 8%, în vreme ce
profiturile corporaţiilor s-au majorat cu 65%. În plus, statul a acordat potentaţilor substanţiale
scutiri fiscale. În 1926, impozitele celor care câştigau peste un milion de dolari au fost reduse
cu mai mult de două treimi. Este interesant de remarcat că şi Administraţia Bush a adoptat
măsuri similare în 2001 şi 2006. 13
În 1929, cele mai bogate 0,1% din familiile americane câştigau venituri echivalente
cu cele însumate de 42% din populaţia aflată la baza piramidei economice. În 2004, aceiaşi
0,1% câştigau, brut, mai mult decât totalul veniturilor impozabile ale celor mai săraci 120 de
milioane de americani (Johnston, New York Times, 2006). Un alt important indicator al
decalajului economic dintr-o societate îl reprezintă raportul dintre venitul mediu al
directorilor de companii şi cel al unui simplu muncitor. În 1960 în Statele Unite, raportul era
de 42/1. În anul 2005 ajunsese la 411/1. Spre comparaţie, în Europa, raportul este de doar
25/1.
13
http://www.ziare.com/business/economie/10-05-2008/asemanari-ciudate-intre-criza-economica-din-1929-si-
cea-din-2008-428273

19
 În anii ’20, dezechilibrul crescând între productivitate şi veniturile majorităţii a fost
compensat prin credite. Pentru prima dată în istorie, populaţia era îndemnată să consume pe
datorie: “Cumpără acum, plăteşti mai târziu!”. Orice putea fi achiziţionat în rate: o maşină, o
casă, o fermă, utilaje agricole. Şi chiar acţiuni la bursă!
Nebunia speculaţiilor
“Jocul la bursă” a fost în anii '20 echivalentul speculaţiilor imobiliare din perioada
2005-2007: o promisiune de îmbogăţire rapidă, aparent accesibilă tuturor. Valoarea acţiunilor
a crescut constant şi substanţial, mai ales între 1927 şi 1929. Opinia publică trăia cu iluzia că
trendul ascendent avea să continue la infinit. Aşa că tot mai mulţi oameni simpli erau tentaţi
să-şi plaseze economiile în acţiuni bursiere. Adeseori achitau doar o mică parte din suma
necesară unei astfel de investiţii, restul cumpărând pe “datorie”. Cu toţii aveau convingerea
că valoarea acţiunilor urma să crească în scurt timp suficient pentru a achita creditul şi a
rămâne şi cu un profit frumuşel.
La începutul mileniului trei, o iluzie similară a funcţionat cu privire la proprietăţile
imobiliare. Ea a stat la baza ipotecilor de mare risc (“subprime”) acordate cu suspectă
generozitate de băncile americane. Pornind de la premisa că orice casă îşi sporeşte valoarea
cu fiecare lună care trece, bancherii credeau că ies în câştig chiar dacă, la un moment dat,
clienţii nu-şi mai puteau achita raţele. Nimeni nu părea să ia în calcul ipoteza că preţurile,
umflate artificial, s-ar putea nărui. Şi, totuşi, scadenţa era la fel de inevitabilă că şi cea care a
curmat euforia “anilor nebuni”. În octombrie 1929, prăbuşirea Bursei de la New York –
“Marele Crah” de pe Wall Street – a intrat în manualele de istorie drept debutul oficial al
Marii Depresiuni. Efectele crizei au fost globale şi s-au resimţit un deceniu întreg14.
Mitul autoreglării
O altă coincidenţă tulburătoare se referă la filosofia care a guvernat economia
occidentală în perioadele premergătoare celor două crize. O filosofie care propovăduia statul
minimal şi piaţa liberă, “neconstrânsă” de nici un fel de reglementări. Nici măcar după crahul
Bursei din New York, în octombrie 1929, preşedintele Herbert Hoover (aflat în primul an al
mandatului său la Casa Albă) nu a putut fi convins de necesitatea unei intervenţii federale.
Era convins că lucrurile se vor rezolva de la sine. Că sistemul se va autoregla. Acelaşi tip de
mentalitate a fost promovat insistent de neoconservatorii Administraţiei Bush, sprijiniţi de
influentul Alan Greenspan, guvernator al Rezervelor Federale din 1987 până în 2006. Timp
de peste un deceniu, Greenspan s-a opus oricărei iniţiative menite să impună un cadru
normativ unitar activităţilor financiare. Fostul guvernator al băncii centrale americane
14
http://bloguri.dailybusiness.ro/valentin-ionescu/finante-banci/marea-depresiune-din-1929-si-recesiunea-
economica-din-2008-657

20
susţinea că statul nu poate inventa reguli mai bune decât cele pe care le creează dinamica
economică.
După ce sistemul financiar global a intrat în colaps, specialiştii au constatat cu
stupoare că el devenise de ani de zile un gigantic joc piramidal. Otrăvit de produse toxice,
parazitat de inginerii sofisticate, corupt de lăcomia unor jucători lipsiţi de scrupule. Chiar şi
fanaticii “autoreglării” au fost obligaţi să-şi recunoască, spăşiţi, eroarea. Audiat în octombrie
2008 de o comisie a Congresului american, Alan Greenspan a recunoscut ca a greşit când a
presupus că aceste organizaţii care acţionează în interes propriu, precum băncile şi altele,
erau cele mai în măsură să-şi protejeze acţionarii; aceia dintre noi care credeau că piaţa se
reglează singură sunt în stare de şoc.

21
Concluzii generale:

În ceea ce priveşte criza din anul 1929 putem afirma că urmările politice ale crizei
economice mondiale au fost mai puternice şi mai nefaste pentru omenire decât consecinţele
ei economice; criza a favorizat, pe de o parte, revizionismul manifestat într-o formă din ce în
ce mai agresivă, iar pe de alta, a pus în dificultate democraţiile, care au lăsat cale liberă
dictaturilor, dând prin aceasta o coloratură sumbră vieţii internaţionale şi cele mai negre
temeri în ceea ce priveşte viitorul.
Dovadă elocventă o constituie ascensiunea fulgerătoare a lui Hitler şi a naţional-
socialismului german, a căror forţă, până la apariţia crizei, era neglijabilă. Temerile politice
au împiedicat cooperarea economică, esenţială în redresarea şi restaurarea încrederii.
Preocupările pentru îndepărtarea dificultăţilor materiale şi financiare au distras atenţia
oamenilor de stat de la pericolele politice iminente şi au izolat naţiunile, prejudiciind speranţa
de securitate
În concluzie, pe poziţie de placă turnantă, criza mondială din 1929-1933 a orientat
societatea spre alte modele economice decât cel liberal, orientare ce poate fi considerată de
conjunctură în apusul Europei, acolo unde societatea a înregistrat progrese evidente şi de
repercusiune în estul şi sud-estul Europei, zone în care procesul respective s-a aflat pe alte
coordonate.
Actuala criză financiară este considerată de politicieni, comentatori şi experţi
rezultatul „lăcomiei“ şi al „capitalismului sălbatic“. În realitate însă, ea nu este decât
consecinţa firească a unui lung şir de politici intervenţioniste care au subminat economia de
piaţă.
Criza aceasta nu este una reversibilă, în sensul că nu ne vom întoarce de unde am
plecat, când criza va fi depăşită. Intrăm într-o eră internaţională a creşterii reglementărilor pe
pieţele financiare, iar din perspectiva statelor - într-o perioadă prelungită de inflaţie mare şi
deficite mari.
Din păcate, România este ţara în care lipsa reglementărilor şi prostul management
public fac să se materializeze de obicei previziunile pesimiste. Mai ales când restul lumii e în
plină criză, e cazul să se ia măsuri de prevedere.
Din această perioadă de turbulenţe şi incertitudini, credem că programul de adoptare
a euro va fi cea mai bună soluţie de ieşire din criză . România trebuie să îşi menţină
calendarul anunţat anterior pentru adoptarea euro, cu precizarea că intrarea la 1 ianuarie 2012

22
în mecanismul ratelor de schimb ERM-II şi parcurgerea perioadei minime obligatorii de doi
ani în interiorul acestui mecanism este condiţionată de nevoia ca până în 2012, în România,
trebuie făcute multe reforme, dar reforme adecvate şi competente.
Dacă "doliul" economic din 1929 şi-a găsit o modalitate de redresare, în ceea ce
priveşte criză economică ce traversează întreaga lume în această perioadă, se încearcă
aceleaşi metode de redresare: infuzii de capital şi naţionalizări puternice însă fără rezultate
spectaculoase pe plan imediat.
Ambele crize au fost cauzate de specularea în exces a unor active financiare, în
special acţiuni şi imobiliare (să nu uităm, creditele subprime au declanşat această criză
economică), active al căror preţ a crescut complet necontrolat în ultimii 10 ani iar acum. În
plus, este evident faptul că guvernele şi diferitele instituţii de reglementare nu au ţinut pasul
cu vremurile iar cadrul legislativ existent în unele domenii este complet depăşit.
Nu ştim nici când şi nici cum se va termina această criză, însă sperăm ca în perioada
următoare, în SUA se vor pune bazele unui nou „New Deal” prin care vor fi reglementate
tranzacţiile la bursă, piaţa bancară şi modul în care se evaluează valoarea activelor depuse
drept garanţii pentru credite.
La 80 de ani de la cea mai mare criză financiară din istorie, businessul mondial are
nevoie de noi legi şi reguli pentru a funcţiona. Capitalismul în forma actuală şi-a demonstrat
limitele iar pentru a continua să producă bogăţie, fundamentele acestuia trebuie ajustate.
Sperăm că guvernele şi investitorii vor învăţa ceva din actuala criză mondială, dar acest lucru
doar timpul ne-o va arăta.
În zilele noastre însă există mai multă bogăţie, situaţia economiei mondiale este
incomparabil mai bună decât a fost în urmă cu 80 de ani iar guvernele au fonduri pentru a
lupta împotriva acestei crize.

23
 Bibliografie:

1. Adumitracesei Ioan D,- Criza economica actuala 2007...? Editura Noel, Iasi, 2009;
2. Dăianu, Daniel - Capitalismul încotro?Editura Polirom, Iaşi, 2009;
3. Nere Jacques, La crise de 1929, Editura Armand Colin, Paris, 1980;

SURSE INTERNET:
4. http://www.revista22.ro/criza-financiara-globala---diagnostic-si-remediu---
4850.html
5. http://www.rubinian.com/, Dictionar online,Dictionar juridic Rubinian
6. http://www.ghiseulbancar.ro/articole/47/9111/Cum_este_afectata_Romania_de_criz
a_economica.htm
7. http://www.romanialibera.ro/editie-Nationala/domeniu-crizaeconomica.html
8. http://www.capital.ro/articol/interviu-criza-economica-in-romania-116105.html
9. http://www.ziare.com/business/economie/10-05-2008/asemanari-ciudate-intre-criza-
economica-din-1929-si-cea-din-2008-428273
10. http://crizafinanciara.com/criza-financiara

24