RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE

Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Material didactic elaborat în tehnologia ID pentru Învăţământul la Distanţă

Tematici adaptate în baza surselor bibliografice

Titular disciplină: Conf. univ. dr. Carmen Obreja

CONȚINUT UNITATE DE ÎNVĂȚARE VII:

Riscul valutar
7.1 Conceptul de risc valutar ........................... 1
7.2 Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar ........................... 2
7.3 Tehnici extracontractuale de acoperire a riscului valutar ........................... 8
7.4 Grile de autoevaluare ........................... 13

Obiective de studiu: însușirea cunoștințelor despre importanța și modalitățile de diminuare/eliminare a

pierderilor în tranzacțiile internaționale, ca urmare a evoluției nefavorabile a cursului de schimb
- risc valutar
- gestionarea riscului valutar (tehnici contractuale, tehnici extracontractuale)
- contract forward, hedging valutar, swap valutar

Bibliografie:
“Relații monetare internaționale – concepte, interdependențe, tranzacții” – G. Anghelache&C. Obreja,
Editura ASE, București 2017

Noțiunea de risc valutar este înțeleasă complex prin prisma efectelor fluctuației cursului de schimb între
momentul exigibilității unei obligații și momentul în care s-a născut acea obligație.

7.1 Conceptul de risc valutar

Riscul valutar reprezintă pierderea ce poate fi înregistrată de un participant la tranzacțiile economice

internaționale ca urmare a unor fenomene economice, monetare şi valutare ce se pot produce în intervalul
cuprins între momentul încheierii contractului (To) şi momentul decontării (T 1) şi care afectează cursul de
schimb.
Fluctuația cursului de schimb poate avea:
o efecte favorabile, caz în care nu se impune o gestionare, fiind vorba de un câștig;
o efecte nefavorabile, care generează pierderi, ceea ce presupune necesitatea unui management
eficient. Pierderile trebuie să fie previzionate, gestionate și minimizate.

Gestionarea factorilor care influențează riscul valutar se realizează cu ajutorul mai multor procedee şi
metode la nivelul economiilor naționale (nivel macro), la nivelul instituțiilor bancare (nivel mezo) şi la nivelul
firmelor (nivel micro).

1 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Principalii factori care determină riscul valutar sunt:

 la nivel macro
- ritmul creşterii economice
- nivelul inflației
- situația finanțelor publice
- situația balanței comerciale şi de plăți
- migrarea capitalului
- situația rezervei valutare
- datoria de stat (internă şi externă)
- schimbări în legislație
- evenimente politice

 la nivel mezo
- fluctuațiile ratei dobânzii
- nivelul dezvoltării pieței valutare la vedere şi la termen
- nivelul modernizării decontărilor externe
- situația economică a clienților
- nivelul informării operative asupra evoluției cursului valutar
- factori subiectivi

 la nivel micro
- situația economică a partenerului comercial
- nivelul dezvoltării pieței valutare la vedere şi la termen
- nivelul informării operative asupra evoluției cursului valutar
- factori subiectivi

Gestionarea resurselor valutare, atât pentru derularea schimburilor economice, cât și în cazul investițiilor
de portofoliu, reprezintă o preocupare constantă, ceea ce a presupus identificarea, utilizarea și
perfecționarea a numeroase metode și tehnici specifice. Acestea au evoluat de la tehnicile de natură
contractuală până la instrumente derivate, din ce în ce mai sofisticate, pentru a acoperi pierderile generate
de fluctuația cursului de schimb.
Gestionarea acestor riscuri la nivel micro are în vedere adoptarea de măsuri care să limiteze sau să
elimine pierderea ce s-ar putea înregistra la nivelul partenerilor comerciali. Astfel, în practică se delimitează:
- metode (tehnici) contractuale şi
- metode (tehnici) extracontractuale de acoperire a riscului.

7.2 Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar

În contractele internaționale se includ clauze care permit recuperarea parțială sau integrală a pierderii
determinată de evoluția nefavorabilă a cursului de schimb. Includerea acestor clauze echivalează cu
recalcularea prețului contractului în situația în care fluctuația cursului valutar depăşeşte o anumită marjă
specificată în contract.
2 ASE București - FABBV
Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

În cazul deprecierii cursului între momentul To (încheierea contractului) şi T1 (decontarea contractuală)

apare:
- risc pentru creditor (exportator) reprezentat de pierderea de valoare, ca diferență între nivelul real al
creanței şi valoarea ce urmează a fi recuperată prin utilizarea viitoare a mijloacelor de plată încasate;
- avantaj pentru debitor (importator) care va trebui să facă un efort mai mic pentru a procura mijloacele de
plată cu care să îşi achite datoria inițială.
În cazul aprecierii cursului se înregistrează:
- risc pentru debitor (importator) deoarece acesta va avea nevoie de mijloace de plată suplimentare pentru
acoperirea datoriei de plată inițială;
- avantaj pentru creditor (exportator) care va putea procura o valoare efectivă mai mare prin utilizarea
semnelor băneşti de la data decontării.

Introducerea în contractul internațional a unei clauze de evitare a riscului se bazează pe previziunea

participanților cu privire la evoluția cursului monedei de contract în perioada de derulare a contractului.
Moneda de contract este cea în care se efectuează plata.
În practica internațională se utilizează cu precădere următoarele tipuri de clauze valutare:
- clauza valutară simplă;
- clauza coşului valutar simplu;
- clauza coşului de valute ponderat ;
- clauze complementare (clauza indexării sau rectificării prețului etc.).

Clauzele contractuale presupun calcularea unui coeficient de corecție (K%) care se compară cu marja de
variație a cursurilor (M%) stabilită prin contract. Dacă acest coeficient depăşeşte marja, are loc recalcularea
prețului contractului, astfel:

P1 = Po (1± K%);
P1 = prețul recalculat (la data decontării);
Po = prețul inițial.
Calcularea coeficientului de corecție:

 în cazul clauzei valutare simple:

CV1
K%   100  100
CV0

CV1 = cursul valutar la data decontării;

CV0 = cursul valutar inițial (la data încheierii contractului).

Legarea monedei de contract de o singură valută nu conduce totdeauna la acoperirea riscurilor deoarece
monedele naționale pot fi instabile, iar în situația când sunt alese drept monedă de bază în aplicarea clauzei
valutare, nu generează efectul scontat.

3 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

De aceea, clauza valutară este utilizată prin selectarea unor monede cu stabilitate mai mare. Astfel, în
calitate de monedă bază se poate alege moneda internațională (DST), caz în care clauza este denumită clauză
DST.

Metoda coșului valutar asigură o stabilitate mai mare deoarece moneda de contract poate fi legată de
mai multe valute ce compun, fie un coș simplu (fără a se atribui diferite ponderi valutelor selectate în coș),
fie un coș ponderat (când se atribuie o anumită importanță fiecărei valute, în funcție de gradul de stabilitate
a cursului).

 în cazul coşului valutar simplu (toate valutele componente au aceeaşi pondere la coşul valutar de
referință)

1 n CV1i
K%  ( 
n i 1 CV0i
) *100  100

n = număr de valute participante la coşul valutar de referință;

CV = cursul valutei de contract față de fiecare valută din coşul de referință,
la data încheierii contractului (0) şi la data decontării contractului (1).

 în cazul coşului valutar ponderat (ponderea valutelor la coşul valutar de referință este diferită)

n
CV1i
K %  ( p i * ) *100  100
i 1 CV0i
pi = ponderea de participare a fiecărei valute la coşul valutar de referință;
CV = cursul valutei de contract față de fiecare valută din coşul de referință,
la data încheierii contractului (0) şi la data decontării contractului (1).

În contractele comerciale internaționale pot fi introduse clauze complementare față de clauzele valutare.
Este știut că, rezultatul unei activități de comerț exterior este influențat și de creșterea costurilor de
producție determinată de creșterea prețului materiilor prime și de sporirea chletuielilor cu personalul.
Dacă pentru derularea exporturilor se apelează la credite în valută, exportatorul va fi afectat de creșterea
ratei dobânzii.
În consecință, pot fi incluse clauze contractuale care să atenueze aceste riscuri, după cum urmează:

 în cazul clauzei indexării (clauza de actualizare)

P1 = Po (1 ± %)n

% = diferența între rata dobânzii la data finalizării contractului

şi rata dobânzii la data inițierii contractului;
n = numărul de ani pentru care se derulează contractul.

4 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Această clauză se utilizează în cazul contractelor ce se derulează pe o perioadă de mai mulți ani, pe bază
de credit şi care țin cont de evoluția ratei dobânzii, urmărind să acopere riscul de rată a dobânzii.
În cazul dobânzii variabile, clauza se aplică la marja reprezentând comisionul băncii și la marja negociabilă
față de dobânda LIBOR.

 în cazul clauzei rectificării prețurilor (de escaladare)

Po m s
P1  * (a  b * 1  c * 1 )
100 m0 s0

P1, Po = prețul mărfii ce face obiectul contractului internațional la

data plății și, respectiv, la data încheierii contractului;
a, b, c = parametrii reprezentând ponderea capitalului fix în costuri
(a), ponderea capitalului circulant (b), ponderea cheltuielilor
cu personalul (c);
m1, m0 = prețul materiilor prime la data plății/încheierii contractului;
s1, s0 = salariul mediu la data plății/încheierii contractului.

Exemplul 1: utilizarea clauzei valutare simple pentru gestionarea riscului valutar

Într-un contract de export în valoare de 200.000 EUR se stabileşte valuta etalon ca fiind GBP şi marja de
variație între cele două monede de ± 0,03%. La data încheierii contractului cursul de schimb era 1,4431
GBP/EUR, curs care la scadența contractului devine:
a) 1,4438 GBP/EUR sau b) 1,4425 GBP/EUR.

Introducerea acestei clauze în contractul comercial internațional permite recalcularea valorii contractului
la data plății după relația:

1,4438
a) K %  * 100  100  0,05%
1,4431

K  M  P1  200.000 * (1  0,05%)  200.100 EUR

sau
1,4425
b) K %  * 100  100  0,04%
1,4431

K  M  P1  200.000 * (1  0,04%)  199.920 EUR

Concluzie:
a) aprecierea valutei etalon (GBP) determină un câştig pentru exportator, acesta încasând la scadența
contractului cu 100 EUR mai mult față de prețul contractual inițial.

5 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

b) deprecierea valutei etalon (GBP) are ca efect înregistrarea de către exportator a unei pierderi de 80 EUR
deoarece el va încasa la finalizarea contractului doar 199.920 EUR față de 200.000 EUR.

Exemplul 2: utilizarea clauzei coşului valutar simplu pentru gestionarea riscului valutar

Moneda de contract se leagă nu de o singură valută (care ar putea avea, de asemenea, o evoluție
nefavorabilă), ci de mai multe valute (astfel încât să se atenueze efectele deprecierii unora dintre valute cu
cele ale aprecierii altora).
Într-un contract de import încheiat pentru 100 de tone, preț 200 DKK/tonă se prevede o marjă de variație
a cursului valutei de contract (DKK) față de valutele ce formează un coş valutar simplu (SEK, NOK, CHF) de ±
0,05%. Se cunosc următoarele informații privind cursul la încheierea contractului (CV 0) şi cursul la scadența
contractului (CV1):

Cotație CV0 CV1

USD/SEK 7,5416 7,5422
USD/NOK 6,3403 6,3409
USD/CHF 1,2772 1,2765
USD/DKK 6,0482 6,0480

Se determină la cele două momente (inițierea contractului şi scadența acestuia) cursul valutei de contract
(DKK) față de fiecare dintre valutele din coşul valutar etalon. Astfel:

CV0 CV1
0,8020 SEK/DKK 0,8019 SEK/DKK
0,9539 NOK/DKK 0,9538 NOK/DKK
4,7355 CHF/DKK 4,7380 CHF/DKK

1  0,8019 0,9538 4,7380 

K%  *    * 100  100  0,01%
3  0,8020 0,9539 4,7355 

K  M  P1  P0  20.000 DKK

Concluzie:
Datorită faptului ca evoluția specifică a valutei de contract față de valutele din coşul valutar etalon nu a
avut ca rezultat depăşirea marjei de variație prestabilită în contract, a determinat ca la scadență importatorul
să aibă aceeaşi sumă de plată (el neavând nici câştig, nici pierdere față de situația contractuală inițială).

Exemplul 3: utilizarea clauzei coşului valutar ponderat pentru gestionarea riscului valutar

În această situație, fiecăreia dintre valutele care compun coșul i se atribuie o anumită importanță în
funcție de caracterul mai stabil sau mai puțin stabil al puterii de cumpărare (suma ponderilor fiind egală cu
100).

6 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Într-un contract de export încheiat pentru 1 milion SEK se prevede o marjă de variație a cursului valutei
de contract (SEK) față de valutele ce formează un coş valutar ponderat (NOK, DKK, CHF) de ± 0,01%. Se cunosc
următoarele informații privind cursul la încheierea contractului (CV0) şi cursul la scadența contractului (CV1):

Cotație Pondere la coş CV0 CV1

SEK/NOK 25% 0,8407 0,8408
SEK/DKK 35% 0,8019 0,8021
SEK/CHF 40% 0,1694 0,1692

Se determină la cele două momente (inițierea contractului şi scadența acestuia) cursul valutei de contract
(SEK) față de fiecare dintre valutele din coşul valutar etalon. Astfel:

CV0 CV1
1,1895 NOK/SEK 1,1893 NOK/SEK
1,2469 DKK/SEK 1,2467 DKK/SEK
5,9049 CHF/SEK 5,9101 CHF/SEK

 1.1893 1,2467 5,9101 

K %   0,25 *  0,35 *  0,40 *  * 100  100  0,03%
 1.1895 1,2469 5,9049 

K  M  P1  1.000.000 * (1  0,03%)  1.000.300 SEK

Concluzie:
Ca urmare a evoluției specifice a valutei de contract față de fiecare dintre valutele din coşul valutar
etalon, exportatorul a înregistrat la scadență un câştig de 300 SEK prin recalcularea valorii contractuale
inițiale.

Exemplul 4: utilizarea clauzei de actualizare pentru gestionarea riscului valutar

Riscul de rată a dobânzii în cazul unor contracte derulate pe termen îndelungat poate fi atenuat prin
includerea în contract a clauzei de actualizare. În cazul practicării ratelor de dobândă variabile, clauza de
actualizare se aplică la marja reprezentând comisionul băncii și la marja negociabilă față de dobânda
LIBOR/EURIBOR.
Un contract de import se încheie pe o perioadă de cinci ani, valoarea contractului la inițierea sa fiind de
225.000 USD. La data încheierii contractului, rata medie a dobânzii de piață înregistrează o valoare de 1,58%
pe an, iar la scadența contractului aceasta ajunge la 1,76% pe an.
Pentru recalcularea valorii contractului la data scadenței, trebuie să se țină cont de diferența de rată a
dobânzii între cele două momente ale contractului:
ΔRatadob = 1,76% - 1,58% = 0,18%
P1  225.000 * (1  0,18%) 5  227.032 USD

7 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Concluzie:
Utilizarea clauzei de actualizare a adus importatorului la scadență o pierdere de 2.032 USD, el fiind
obligat să plătească o valoare contractuală recalculată mai mare decât cea prevăzută la inițierea contractului.

7.3 Tehnici extracontractuale de acoperire a riscului valutar

a) Tehnici extracontractuale interne

În cazul în care unul dintre parteneri nu poate apela la metodele contractuale (poziția sa pe piață fiind
modestă), dar şi ca o completare a procedeelor contractuale, se poate face apel la metode neprevăzute în
contract:

 sincronizarea în timp a încasărilor şi plăților în aceeaşi valută: este posibilă pentru operatorii
economici care derulează concomitent, atât operațiuni de export, cât şi de import. Ei vor căuta să încheie
contractele în aceeaşi valută şi cu aproximativ aceeaşi scadență astfel încât riscul valutar să fie resimțit doar
pentru soldul operațiunilor (pentru soldul dintre încasările și plățile în valută).

 alegerea monedei de contract: se poate face în funcție de poziția (forța comercială) partenerilor în
cadrul negocierilor; exportatorul urmăreşte să impună ca monedă de contract o valută în curs de apreciere
(va putea procura o valoare efectivă mai mare prin utilizarea semnelor băneşti de la data decontării), în timp
ce importatorul preferă o monedă în proces de depreciere (va trebui să facă un efort valoric mai mic pentru
a procura mijloacele de plată cu care să îşi achite datoria inițială).

 amânarea sau devansarea plății datoriei de către importator: în cazul anticipării aprecierii monedei
de contract, importatorul va urmări urgentarea plății; în caz contrar, el va căuta întârzierea plății atât timp
cât îi permit clauzele acordurilor de plăți (pentru a nu plăti penalizări de întârziere).

 derularea corectă şi conform graficului a relației economice internaționale: orice abatere în timp sau
de la cantitatea/calitatea şi prețul prevăzute în contract atrage întârzierea plății şi amplificarea efectelor
negative ale modificărilor de curs valutar.

b) Tehnici extracontractuale externe

 Hedging valutar

Hedgingul reprezintă o combinație de operațiuni la vedere și la termen, prin care se încheie cu o bancă
comercială un contract de vânzare sau de cumpărare a valutei, la un curs la termen predeterminat. Rezultatul
acestei operațiuni se determină la data plății (la scadență) când se compară cursul la vedere al monedei de
contract la data respectivă cu cursul la termen prestabilit.
În această situație se urmărește, în principal, transmiterea riscului către o bancă comercială sau către un
alt intermediar care acceptă preluarea acestuia în anumite condiții prevăzute într-un contract încheiat între
cele două părți.

8 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

EXEMPLU: în cazul unui export în valoare de 1 milion USD cu încasare la termen de 3 luni, exportatorul se
acoperă printr-o operațiune de vânzare a valutei la termen către o bancă.
Astfel, exportatorul încheie un hedging cu o bancă comercială prin care vinde la termen de 3 luni suma
de 1 milion USD, în următoarele condiții:
- cursul spot la data încheierii hedgingului: 3,9014/70 USD/RON;
- cursul la termen de 3 luni prestabilit: 3,8220/98 USD/RON.
Cursul spot peste 3 luni devine 3,6512/90 USD/RON.

Livrare marfa
1 mil. USD
La To

EXPORTATOR Contract
IMPORTATOR
la To

Vinde Încasează Plata marfa

La 3 M
1 mil. 3,822 mil. 1 mil. USD
USD RON ( la 3M)

Plata 1 mil. USD

Banca
comercială
Piața
Vinde SPOT valutară
1 mil. USD

Încasează
3,6512 mil.
RON

Figura 7.1 Mecanism de tranzacționare de tip hedging

Concluzie:
Prin contractul de hedging, exportatorul transferă către o bancă o pierdere importantă pe care ar fi
suportat-o peste 3 luni, ca urmare a deprecierii USD, cursul spot la scadență fiind de 3,6512/90 USD/RON,
comparativ cu 3,8220/98 USD/RON, cursul prestabilit în contract.
Prin contractul de hedging, exportatorul a evitat înregistrarea unei pierderi în sumă de 170.800 RON.

 Contract Forward

Într-un contract forward se vinde sau se cumpără valuta la un curs la termen predeterminat. Cursul la
termen este un curs cunoscut. Dacă fluctuează cursul spot, la termenul tranzacției, eventuala pierdere este
acoperită ca urmare a sumei obținute prin tranzacția la termen.

EXEMPLU: un importator din România care are de efectuat plata unui import în valoare de 1 milion EURO
peste 6 luni încheie un contract forward pentru a se acoperi împotriva aprecierii valutei de plată, în
următoarele condiții:
- cursul spot la data încheierii contractului: 4,4230/95 EUR/RON;
- cursul la termen de 6 luni prestabilit: 4,4510/90 EUR/RON.
Cursul spot pe piața valutară peste 6 luni devine 4,4910/82 EUR/RON.

9 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Vânzare Cumpărare
valută valută
PROFIT

4,4590 4,4910/82
EUR/RO EUR/RON Curs SPOT
N

Depreciere
valută

Figura 7.2 Rezultatul tranzacției de tip forward

Concluzie:
Importatorul a acceptat la momentul încheierii contractului o pierdere cunoscută pentru a evita o
pierdere care în viitor este cu atât mai mare, cu cât fluctuația cursului este mai puternică.
În concluzie, un forward pe curs de schimb este influențat de două componente:
 cursul spot;
 cursul predeterminat la termenul tranzacției al cărui calcul pune în evidență o ajustare (pozitivă
sau negativă) corespunzătoare diferențialului de rată a dobânzii între cele două monede între
care se stabileşte raportul de schimb (punctele forward).

Avantajele unei tranzacții forward sunt:

 protecție împotriva riscului valutar;
 cursul de schimb este determinat în avans pentru încasări şi plăți viitoare;
 administrare simplă;
 predictibilitatea costurilor.

Principalul dezavantaj se referă la asumarea unui risc în cazul unei evoluții adverse a cursului de schimb
față de cea previzionată.

 SWAP valutar

Un swap presupune tranzacționarea simultană, cu aceeaşi contrapartidă, a unei vânzări şi a unei

cumpărări cu două date diferite de scadență. Un swap este compus dintr-o tranzacție la vedere şi una la
termen care corespund unui împrumut şi unui plasament.
Un swap valutar prin care se cumpără valută la vedere şi concomitent se vinde la termen, echivalează cu
un împrumut în valută şi un plasament în monedă națională.
Diferențialul de rată a dobânzii aferentă piețelor ale căror monede se compară determină adăugarea sau
deducerea punctelor forward la cursul spot.

10 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Un swap valutar se caracterizează prin:

 suma în valută tranzacționată este aceeaşi, atât în tranzacția la vedere, cât
şi în cea la termen;
 sensul operațiunii se defineşte în funcție de sensul tranzacției la termen (vânzare sau cumpărare);
 cursul spot este cel din momentul tranzacției;
 cursul la termen este calculat prin ajustarea cursului spot cu punctele forward.

Swap-ul valutar prezintă avantajul că pot fi modificate condițiile contractuale, îndeosebi prin reducerea
sau prelungirea duratei acestuia. Modificarea constă în calcularea unui nou curs la termen prin aplicarea
altui diferențial de dobândă, corespunzător noii durate. Dacă punctele forward reprezintă un număr pozitiv,
se adaugă la cursul spot, iar în cazul unui număr negativ se scad din cursul spot pentru a calcula cursul la
termen.
Nz
1  ΔRON *
FWD  SPOT  SPOT * ( 360 * 100  1)
Nz
1  ΔEUR *
360 * 100

EXEMPLU: se cunosc următoarele informații pentru o tranzacție cu termen la 3 luni:

- SPOT = 4,5313 EUR/RON
- ∆RON (3M) = 6,40 %/an
- ∆EUR (3M) = 3,90 %/an

Determinarea punctelor forward:

90
1  6,40 *
FWDS(3M)  4,5313 * ( 360 * 100  1)  0,0280
90
1  3,90 *
360 * 100

ceea ce înseamnă 280 de puncte forward.

FWD (3M) = 4,5313 + 0,0280= 4,5593 EUR/RON

Dacă un debitor are de rambursat peste 3 luni suma de 10 milioane EUR, încheie un swap cu banca sa.
Cumpără la vedere (SPOT) 10 milioane EUR, la cursul de 4,5313 EUR/RON şi vinde la termen (FWD) 10
milioane EUR la cursul prestabilit de 4,5593 EUR/RON.
Cumpără spot 10 milioane EUR:
10 mil * 4,5313= 45,313 mil. RON
Vinde la termen 10 mil. EUR:
10 mil * 4,5593= 45,593 mil. RON

Plasarea sumei în RON echivalentă sumei cumpărată în EUR poate fi asemănată cu constituirea unui
depozit. Altfel spus, swap-ul valutar poate fi asimilat cu un împrumut în EUR şi un plasament în RON.

11 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Riscul de rată a dobânzii

Orice plasament sau creanță, indiferent dacă se constituie în monedă națională sau în valută, poate fi
influențat nefavorabil de evoluția ratei dobânzii, mai ales în condițiile utilizării ratelor de dobândă variabile.

a. Swap pe rata dobânzii - reprezintă angajamentul contractual prin care se schimbă periodic un flux
de dobânzi, pe un interval de timp determinat. Se utilizează două rate de dobândă diferite la acelaşi
plasament exprimat în aceeaşi valută.
Între cele două părți contractante se stabileşte înțelegerea potrivit căreia:
 o parte contractantă plăteşte o rată de dobândă variabilă, care se modifică periodic;
 cealaltă parte contractantă plăteşte o rată de dobândă fixă pe toată durata contractului;
 diferențialul de dobândă între rata fixă şi dobânda de referință (ex. LIBOR sau EURIBOR) se schimbă
periodic între cele două părți contractante (schimbul se poate realiza la 1 lună, 3 luni etc.).

Fluxurile de dobândă se realizează periodic făra schimb de principal.

CONTRAPARTIDE

Plătește rată
CLIENT fixă BANCA CLIENTULUI

Plătește rată variabilă

(Euribor la n luni)

Plătește rată
variabilă la un
împrumut

Figura 7.3 Mecanismul tranzacției de tip swap

Acest tip de swap se utilizează în următoarele situații:

- pentru a acoperi efortul financiar generat de ratele variabile de dobândă, caz în care se urmăreşte
dimensionarea nivelului ratei dobânzii la credit sau al randamentului investiției (plătitor de swap în cazul
celor cu finanțare cu rată variabilă de dobândă, respectiv primitor de swap în cazul investitorului);
- pentru a înlocui un flux de rate de dobândă fixe cu unul cu dobândă variabilă (primitor de swap în cazul
celor cu finanțare cu rată fixă şi plătitor de swap în cazul investitorului).

b. Forward pe rata dobânzii (FRA= forward rate agreement) - această tranzacție are rolul de a garanta
nivelul ratei dobânzii aferente unui plasament ce urmează să fie constituit sau utilizat la o dată viitoare.
FRA reprezintă un contract la termen în care creditorul sau plătitorul de rată fixă de dobândă are calitatea
de cumpărător, iar plasatorul sau primitorul de rată fixă de dobândă are calitatea de vânzător.

12 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

Cele două părți contractante vor plăti sau primi la o dată viitoare (data de scadență a FRA) diferențialul
de dobândă dintre:
- dobânda de referință a pieței monetare stabilită la acea dată viitoare şi
- rata fixă stabilită inițial.
Suma stabilită prin aplicarea diferențialului de dobândă la principal va fi plătită la scadența tranzacției
FRA de către una dintre părți celeilalte părți contractante.
Dacă dobânda pieței este mai mare decât rata de dobândă garantată prin FRA, vânzătorul plăteşte
cumpărătorului diferențialul de dobândă, iar în cazul în care dobânda este mai mică decât dobânda garantată
prin FRA, diferențialul de dobândă este plătit de cumpărător vânzătorului.
Scopul unui FRA este acela de a obține o rată de dobândă garantată fără niciun cost.

13 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci
RELAȚII MONETAR-FINANCIARE INTERNAȚIONALE
Suport de curs pentru autoinstruire – TEMA 7: Riscul valutar

7.4 Grile de autoevaluare

1. Printre tehnicile clasice interne folosite pentru atenuarea riscului valutar nu se numără:
a) clauza valutară simplă; b) clauza coşului de valute simplu; c) clauza coşului de valute ponderat; d)
hedgingul valutar; e) sincronizarea încasărilor şi plăților în aceeaşi valută.

2. Printre caracteristicile swap-ului, ca metodă de evitare a riscului valutar, nu se numără:

a) tranzacția prezintă două date ale valutei (numite picioare sau legs) la care se produce schimbul efectiv; b)
vânzarea/cumpărarea de valută se face la o dată fixă de 6 luni, la cursul la termen prestabilit; c) se
tranzacționează simultan cu aceeaşi contrapartidă, o operațiune fiind la termen, cealaltă la vedere; d) cel
de-al doilea leg este inversul primului; e) datele valutei pot fi stabilite până la maximum 12 luni.

3. Hedging-ul valutar, ca modalitate de gestionare a riscului valutar, reprezintă:

a) un contract prin care se vinde sau se cumpără valuta la cursul la termen prestabilit; b) o combinație de
operațiuni la vedere şi la termen, prin care un participant la schimburile economice internaționale transferă
riscul către o bancă; c) sincronizarea operațiunilor de export şi import în aceeaşi monedă de contract; d) un
contract prin care cursul de schimb este determinat în avans pentru încasări şi plăți viitoare; e) o tranzacție
ce presupune un împrumut în valută şi un plasament în monedă națională.

4. Clauza coşului de valute ponderat se caracterizează prin faptul că:

a) valoarea contractului se recalculează în funcție de cursul DST la data plății; b) valoarea contractului este
influențată de diferența dintre rata dobânzii la data plății şi rata dobânzii la momentul încheierii contractului;
c) moneda de contract este legată de o valută mai stabilă, cu putere de cumpărare mai mare; d) moneda de
contract este legată de mai multe valute; e) moneda de contract este legată de mai multe valute cărora li se
atribuie ponderi diferite în funcție de stabilitatea puterii de cumpărare.

5. Clauza valutară presupune dreptul exportatorului de a solicita recalcularea prețului contractual la data
plății:
a) pe baza prețurilor mondiale ale produselor ce fac obiectul contractului; b) în funcție de indicele prețurilor
la materiile prime; c) în funcție de indicele salariului mediu; d) în funcție de modificarea cursului monedei de
contract față de o monedă-etalon sau coș valutar-etalon; e) în raport cu modificarea ratei dobânzii la data
plății față de momentul încheierii contractului.

Răspunsuri
1 d)
2 b)
3 b)
4 e)
5 d)

14 ASE București - FABBV

Departament Monedă și Bănci