Cuprins

1. Riscul valutar: coninut, clasificare, factori de influen......................................3

2. Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar ...........................................5

2.1. Clauza aur........................................................................................................................7

2.2. Clauzele valutare.......8

2.2.1. Aspecte generale...8

2.2.2. Clauzele monovalutare...........................................................................................8

2.2.3. Clauza multi (pluri) valutara bazata pe un cos valutar stabilit de parti................12

2.2.4. Clauza multi (pluri) valutara bazata pe un cos valutar (unitate de cont)
institutionalizat(a) ......................................................................................................................14

2.2.5. Clauza de optiune a locului de plata, varianta a clauzei monovalutare..............16

2.3. Alegerea monedei de contract..18

2.4. Includerea in pret a unei marje asiguratorii..........................................................................19

2.5. Sincronizarea incasarilor si platilor in aceeasi valuta...........................................................23

2.6. Anticipari si intarzieri in efectuarea platilor si incasarilor (leads and lags)..........................23

2.7. Derularea corecta si operativa a contractului..25

2.8. Clauza marfa...........................................................................................................................26

2.9. Netting - ul valutar.....26

1
Introducere

Prin risc valutar se intelege probabilitatea de a inregistra pierderi in cadrul desfasurarii

raporturilor economice sau a contractelor comerciale internationale. Aceste pierderi apar datorita
modificarii cursului de schimb al monedei sub care este incheiata intelegerea comerciala in
perioada cuprinsa intre inceputul si finalizarea contractului. Atat importatorii cat si exportatorii
sunt supusi riscului valutar, primii fiind afectati atunci cand valuta se apreciaza, deoarece vor fi
nevoiti sa plateasca sume mai mari din moneda nationala, iar cei din urma in momentul in care
valuta se depreciaza, deoarece vor incasa sume mai mici in cazul in care vor sa schimbe valuta in
moneda nationala.

2
 1.Riscul valutar: coninut, clasificare, factori de influen

n activitatea financiar- monetar internaional problema prognosticrii,

determinrii, gestiunii precum i asigurrii riscurilor este cauzat de natura i
consecinele sistemului ratelor fluctuante, adic de riscul valutar.

Definiie: Prin risc valutar se subnelege probabilitatea unui ctig sau unei
pierderi n urma modificrii dimensiunilor valorice ale etaloanelor monetare sub influena
fa ctorilor economici, monetari, financiari, sociali i politici.

Complexitatea studierii conceptului de risc valutar a pus n faa specialitilor

necesitatea divizrii lui n trei categorii independente.

riscul valutar de tranzacie;

riscul valutar de translare;
riscul valutar economic.
Primul tip de risc e legat de incertitudinea valorii tranzaciei n moned naional
n viitor i apare ori de cte ori o companie se angajeaz ntr - o tranzacie de vnzare sau
de cumprare operat n valut.

Din cauza risculu i valutar de tranzacie agentul economic poate avea modificri
n fluxurile sale de venituri ceea ce poate avea ca urmare modificarea valorii firmei i
scderea capacitii ei de plat. Riscul valutar de tranzacie e cu att mai mare cu ct
instabilitatea monetar dintr - o ar este mai mare. n urma lui ntotdeauna un partener
ctig iar cellalt pierde.

Riscul valutar de translare e legat de probabilitatea de ctig sau pierdere atunci

cnd activele, pasivele i profitul unei filiale sunt translate din valuta n care se in
evidenele filialei, n moneda naional a companiei mam. Asemenea pierderi sunt
reale n msur n care ele influeneaz profitul i pierderile generale ale companiei
mam i impozitul pe venit. Dintr -un alt punct de vedere aceste pierderi nu sunt reale
deoarece provin dintr - o anumit convenie contabil. Pentru o analiz pertinent trebuie
s se cunoasc regulile curente ale autoritilor fiscale, precum i gradul de libertate pe
care- l permite legislaiile din ara filialei i ara companiei - mam. Un fenomen similar
l nregistreaz i economiile naionale, n ansamblul lor, pentru sumele de bani pe care le
pstreaz sub form de rezerve valutare sau lichiditate internaional. Scderea de curs

3
 valutar determin aa numita pierdere contabil, vizibil n cazul schimbului valutei din
rezerv cu alte monede .

Riscul valutar economic este riscul legat de modificarea valorii activelor i

pasivelor agenilor economici din cauza incertitudinii modificrii dimensiunii valorice a
etalonu lui monetar. Ca urmare a modificrii permanente a valorii, fenomen datorat
schimbrilor n mecanismul de obinere i dimensionare a valorii sub influena factorilor
interni i externi, precum i a mutaiilor tehnice, tehnologice dar i a redimensionrilor n
raporturile de for ale participanilor la obinerea i repartizarea valorii, utilizarea n
practic a unui etalon dinamic
determin greuti i dificulti ce se cer administrate.

4
 2. Tehnici contractuale de acoperire a riscului valutar

n scopul protejarii mpotriva riscului valutar au fost dezvoltate o serie de metode care se
pot grupa in doua mari categorii:

Metode de acoperire interna sau contractuale - n aceasta categorie se includ

acele tehnici pe care firma le poate initia si derula ca urmare a propriei activitati;

Metode de acoperire externa sau extracontractuala - n care initierea si

derularea lor necesita colaborarea cu o institutie specializata, de regula o banca.

Tehnicile contractuale de acoperire a riscului valutar au in vedere ansamblul de clauze pe

care partile le pot include in contractul de import - export. Aceste clauze au in vedere pretul
contractului si maniera sa de calculare in functie de valuta sau valutele in care acesta este
denominat. In utilizarea tehnicilor de acoperire interna este de dorit sa se aiba in vedere:

- utilizarea lor selectiva si diferentiata - in timp ce includerea in pret a unei marje

asiguratorii poate fi utilizata fara rezerve, clauzele valutare pot fi utilizate numai in
anumite situatii;

- utilizarea lor sa nu limiteze castigul, ci din contra, sa-l consolideze sau sa-l sporeasca;

- utilizarea lor sa se faca concertat, respectiv folosirea unei tehnici nu exclude utilizarea
alteia, mai mult decat atat, intre tehnicile de acoperire contractuale si extracontractuale
exista o stransa interdependenta;

- utilizarea lor sa fie subordonata obiectivelor financiar-valutare ale firmei, atat pe termen
scurt, cat si pe termen lung.

5
 2.1. Clauza aur

Clauza aur imbraca doua forme: clauza valoare-aur (gold-value clause), care se
utilizeaza in cazul in care pretul contractual este exprimat intr-o valuta iar aurul este luat ca
etalon al valorii acestei valute, si clauza moneda-aur (gold-coin clause), prin care pretul este
exprimat direct in aur si urmeaza a fi platit in moneda de aur. Ne vom ocupa numai de prima
clauza mentionata, pe care o vom denumi clauza aur, deoarece numai ea urmeaza, de fapt,
mecanismul clauzelor de mentinere a valorii contractului.

Conform acestei clauze, pretul contractual, exprimat intr-o valuta care are o paritate
oficiala in aur la momentul incheierii contractului, se va modifica in mod corespunzator daca
aceasta paritate va creste sau va scade pana la data platii pretului. De exemplu, in mai multe
contracte care au facut obiect de litigiu in arbitrajul comercial international, partile au prevazut
ca pretul marfii a fost stabilit in dolari SUA, avandu-se in vedere ca la data incheierii
contractului, paritatea oficiala in aur a unui dolar era de x mg. aur fin.

In continuare ele au stipulat ca, daca pana la momentul platii acest continut in aur al
dolarului se va modifica, pretul se va rectifica in mod corespunzator, astfel incat echivalentul in
aur al pretului sa ramana neschimbat. Rectificarea pretului are loc invers proportional cu
modificarea paritatii in aur a valutei de plata, in sensul ca din pret se va scadea (deduce)
procentul de crestere a valorii in aur a monedei (procentul de revalorizare) si se va adauga
procentul de devalorizare[1]. Asadar, interesul pentru includerea in contract a clauzei aur il are
debitorul, pentru acoperirea riscului de revalorizare si creditorul, pentru cel de devalorizare a
monedei de plata[2].

In majoritatea cazurilor, partile stabilesc ca mecanismul clauzei aur va functiona in mod

automat, din momentul cand a avut loc schimbarea valorii monedei de plata; uneori, ele prevad
insa ca rectificarea pretului originar se va face numai printr-un nou acord (prin negocieri).

Conditia esentiala pentru a functiona clauza aur este ca valuta de plata sa fie exprimata
in aur, in principiu printr-o paritate oficiala. Aceasta conditie a fost indeplinita in perioada
antebelica cand aurul a jucat rolul de etalon monetar, cat si dupa cel de-al doilea razboi mondial,
atata timp cat a functionat sistemul monetar international instituit prin Acordurile de la Bretton
Woods din 1944, unul dintre principiile sale fundamentale fiind cel al paritatilor fixe in aur ale
monedelor statelor membre ale Fondului Monetar International[3].

6
 Implicit, monedele respective aveau un curs fix unele fata de celalalte, iar aurul, care
juca rolul de etalon al monedelor respective (alaturi de dolarul SUA), era scos din categoria
marfurilor supuse legii cererii si ofertei, fixandu-i-se un pret invariabil.

Fixarea paritatii in aur, ca si devalorizarea monedelor erau dispuse prin acte oficiale ale
autoritatilor monetare competente ale statelor in cauza, asa incat clauza aur putea functiona pe
baza unei formule matematice[4]. Suspendarea convertibilitatii in aur a dolarului SUA (1971) si,
mai ales, renuntarea oficiala la functiile monetare ale aurului in 1978, cand aurul a incetat sa mai
fie etalon de valoare pentru monedele nationale, devenind o simpla marfa, supusa legilor pietii, a
facut ca aceasta clauza, in forma ei clasica sa-si piarda utilitatea, ea disparand practic din
categoria modalitatilor de mentinere a echilibrului contractual.

In prezent, clauza aur ar putea fi folosita intr-o forma noua, prin legarea pretului
contractual de pretul aurului pe piata libera, dar aceasta clauza asigura numai o aparare partiala
impotriva riscului valutar deoareca pretul aurului cunoaste importante fluctuatii.

Clauza aur este subinteleasa in unele contracte de transport international, mai ales
pentru calcularea limitei maxime a despagubirilor datorate de transportator (caraus) pentru daune
rezultate din pierderea sau avarierea marfurilor. Temeiul juridic al acestei clauze il constituie
conventiile internationale care reglementeaza respectivele contracte, incheiate in timpul cat aurul
a jucat rolul de principal etalon monetar, si anume intre cele doua razboaie mondiale si in
perioada postbelica, pana la inceputul anilor 70.

Incepand cu a doua jumatate a deceniului opt, dupa ce aurul a pierdut acest rol, prin
protocoale de modificare a vechilor conventii, precum si prin conventii noi, care le-au inlocuit pe
cele preexistente in materie, sfera de aplicare a clauzei aur a fost insa sensibil limitata, ea
pastrandu-si numai o pozitie subsidiara, de aplicare practica foarte redusa, locul aurului ca etalon
monetar fiind luat de DST.

7
2.2. Clauzele valutare

2.2.1. Aspecte generale

Clauza valutara presupune dreptul exportatorului de a solicita corectarea pretului

contractual stabilit de la data incheierii contractului in functie de modificarea cursului valutar al
monedei de evaluare de plata fata de o alta moneda-etalon, fata de un cos de valute, sau fata de o
moneda internationala in momentul platii[5].

Clauzele valutare sunt desemnate in literatura de specialitate si prin denumirea de clauze

de consolidare valutara.

Ele se caracterizeaza prin faptul ca partile stabilesc doua categorii de monede, una de
plata si una sau mai multe de referinta (de calcul, de cont).

Clauzele valutare sunt de trei feluri: monovalutare, multi (pluri) valutare bazate pe un
cos valutar stabilit de parti si multi (pluri) valutare bazate pe un cos valutar (unitate de cont)
institutionalizat(a).

2.2.2. Clauzele monovalutare

Clauzele monovalutare se prezinta, sub doua forme, si anume[6]:

a) intr-o prima forma, cea mai frecventa in practica, clauza presupune indicarea de catre
parti a unei monede de cont si a uneia de plata.

Moneda de cont, considerata mai stabila, este cea in care se exprima pretul, cea in care
se masoara valoarea prestatiei pecuniare pe care debitorul o datoreaza creditorului. Ea constituie
etalon pentru stabilirea cantitatii de moneda de plata necesara pentru stingerea datoriei. Totodata,
moneda de cont constituie instrumentul monetar in care se deruleaza operatiunile comerciale
intre parti.

Moneda de plata, prin ipoteza mai putin stabila (mai fluctuanta), este cea care indica
natura semnelor monetare in care se efectueaza plata.

b) Mai rar, partile exprima pretul contractual in aceeasi moneda in care se face plata,
operatiunile de derulare efectuandu-se in aceasta moneda, dar prevad ca pretul va fi recalculat, in

8
momentul platii, in functie de cursul unei monede de referinta, cu rol exclusiv de calcul. In acest
caz, clauza monovalutara ia forma unei clauze de indexare (valutara).

Prin clauza monovalutara partile arata ca pretul a fost stabilit avandu-se in vedere un
anumit curs de schimb intre cele doua monede la data incheierii contractului si precizeaza ca,
daca la momentul platii (sau la alt moment stabilit de ele), acest curs se va schimba, pretul
contractual se va recalcula in mod corespunzator. Daca pana la data platii moneda de plata s-a
devalorizat cu un anumit procent, pretul va creste cu acel procent si invers. La pretul contractual
se adauga procentul de scadere, respectiv din acest pret se deduce (scade) procentul de crestere a
monedei de plata. Pretul se va modifica invers proportional cu variatiile monedei de plata fata de
cea de calcul (considerata prin ipoteza o moneda stabila).

Ca urmare a actiunii clauzei monovalutare, variatiile de curs ale monedei de plata nu

afecteaza valoarea reala a prestatiei pecuniare primite de creditor, deoarece debitorul va deconta,
in toate cazurile cantitatea de unitati monetare care corespunde sumei exprimate in moneda de
cont. Astfel, riscul valutar este eliminat, pastrandu-se raportul marfa pret stabilit de parti la
incheierea contractului.

Cursul de schimb avut in vedere la recalcularea pretului este de regula, cel oficial, din
tara de sediu a debitorului, dat de banca care il deserveste in momentul platii efective.

Printr-o clauza expresa partile pot insa adopta drept curs de referinta cel dintr-un alt loc
sau de la o alta data decat cele uzuale (de exemplu, de la sediul creditorului la momentul
scadentei, etc.).

In practica, in mod frecvent, partile prevad ca efectele clauzei monovalutare se

produc numai atunci cand cursul de schimb al monedei de plata fata de cea de calcul stabilit de
ele la momentul incheierii contractului, sufera, la data platii, o modificare in sens pozitiv sau
negativ (+ sau -), mai mare de un anumit procent, pe care il indica.

Clauza monovalutara actioneaza automat dar nimic nu impiedica partile sa prevada in

contract ca recalcularea pretului se va putea face numai prin negocieri.

In anumite situatii, pentru cazul in care sunt exprimate preturile din contractele
comerciale internationale incheiate intre subiecte de drept din doua state, procentul de
recalculare a acestor preturi este stabilit prin acorduri interguvernamentale intre statele

9
respective, prevederile lor fiind obligatorii pentru partile contractante, daca respectivele acorduri
nu prevad explicit altfel.

Conditia esentiala pentru ca o clauza monovalutara sa aiba eficienta, ca modalitate de

mentinere a valorii contractului, este ca moneda de calcul sa fie stabila. In conditiile de
instabilitate generate de flotarea generalizata a cursurilor de schimb ale principalelor monede
occidentale, clauza monovalutara a devenit riscanta, daca nu chiar ineficienta, astazi
manifestandu-se tendinta de reducere relativa a sferei de aplicare in cadrul relatiilor contractuale
internationale.

Clauza valutara simpla constituie o modalitate de aparare impotriva riscurilor valutare,

utilizata de obicei in tranzactiile in care partenerii au un interes fata de doua valute. Prin aceasta
clauza, moneda stabilita prin contract este 'legata' de o alta valuta denumita valuta clauzei sau
valuta etalon, printr-un raport stabilit in momentul contractarii. Alegerea valutei etalon poate
avea in vedere mai multe criterii: poate fi aleasa, fiind considerata mai stabila, devenind astfel
element de referinta sau potrivit interesului celor doi parteneri, poate fi aleasa, deoarece
vanzatorul doreste consolidarea fata de o valuta de care are nevoie in momentul lansarii, astfel
incat prin conversie sa efectueze o plata in alta valuta, sau cumparatorul are disponibila aceasta
valuta ori isi calculeaza eficienta operatiunii fata de aceasta valuta etc.

Orice modificare peste o anumita limita (de regula, precizata procentual in contract)
obliga pe platitor, debitor la recalcularea valorii contractului, astfel incat pe baza noului curs (din
momentul platii) sa se plateasca o cantitate de 'valuta etalon' egala cu cea din momentul
contractarii. Daca moneda de plata sufera o depreciere (ii scade puterea de cumparare) fata de
valuta etalon, plata se va face proportional intr-o suma mai mare, dupa cum, daca s-a apreciat (i-
a crescut puterea de cumparare) fata de valuta etalon.

Pentru a calcula variatia cursului valutar la efectuarea platilor, fata de moneda etalon se
pot utiliza mai mult formule:

Metoda I:

10
 Unde:

K - coeficientul de variatie a cursului valutar;

C0 - cursul in momentul contractarii;

C1 - cursul in momentul platii,

Suma ce urmeaza a fi incasat de catre exportator se va calcula baza formulei:

S1 = So x K + So sau S1 = So x (1 + K)

Metoda II:

Conform acestei metode, suma ce urmeaza a fi platita se calculeaza direct utilizand

formula:

S1 = So x (C1/Co)

Metoda III:

Metoda presupune calculul sumei de plata prin metoda diferentelor intre cele doua
cursuri raportata la cursul de baza (varianta a primei metode).

Coeficientul de variatie a cursului valutar se calculeaza pe baza formulei:

K = ( C1 - C0 )/C0 * 100

Suma ce urmeaza a fi incasat de catre exportator se va calcula baza formulei:

S1 = So x K + So sau S1 = So x (1 + K)

11
 2.2.3. Clauza multi (pluri) valutara bazata pe un cos valutar stabilit de parti

Renuntarea la etalonul aur ( - dolar) si fenomenele de instabilitate existente pe pietele

valutare au determinat partile sa adopte o noua solutie contractuala de preintampinare a riscurilor
in aceasta materie: raportarea cursului valutei de plata la media cursurilor catorva valute, pe care
ele le stabilesc, adica la ceea ce se numeste un cos valutar. Clauza contractuala prin care se
realizeaza aceasta solutie este cunoscuta, in literatura de specialitate, sub denumirea de clauza
multivalutara bazata pe un cos valutar restrans, stabilit de parti.

In cuprinsul acestei clauze, partile precizeaza ca pretul contractual exprimat printr-o

anumita moneda (de plata), a fost stabilit luandu-se drept cursuri de referinta cele dintre moneda
de plata si mai multe monede (de regula, 3-5 monede) care formeaza cosul valutar la data
incheierii contractului. Daca intre aceste cursuri de referinta si cele din ziua platii va exista o
diferenta medie de cel putin +/- un anumit procent, pretul contractual se va recalcula in mod
corespunzator. Recalcularea pretului va avea loc numai daca diferenta medie dintre cursurile de
schimb din ziua platii si cele de referinta depaseste, in sens pozitiv sau negativ un anumit
procent, pe care il fixeaza.

Alegerea valutelor din cos este o problema de negociere intre parteneri ei retinand acele
monede a caror fluctuatie este cat mai reprezentativa pentru domeniul respectiv de activitate
comerciala, avand in vedere interesele lor economice.

In cursul clauzei multivalutare partile pot indica procedura de calcul a modificarilor

cursului valutei de plata fata de valutele din cos precum si modul de operare a unor eventuale
schimbari in structura cosului si in procedura de calcul pe parcursul executarii contractului.

Clauza multivalutara prezinta avantajul de a asigura o mai mare stabilitate a valorii

contractului, datorita compensarii care poate interveni intre tendintele de crestere a valorii valutei
de plata fata de unele din valutele din cos si tendintele de scadere fata de alte valute cuprinse in
cos. Prezinta dezavantajul de a implica uneori negocieri mai dificile intre parti pentru convenirea
valutelor din cos si a procedurii de calcul, iar punerea ei in aplicare, in momentul platii, poate
provoca complicatii de ordin tehnic.

Clauza cosului valutar simplu: Caracteristic clauzei cosului valutar simplu este faptul ca
moneda de contract, de plata, nu este 'legata' de o singura valuta, ci de un grup de valute.

12
Raportat la un grup de valute are ca efect compensarea evolutiilor contradictorii ale valutelor ce
compun cosul, reflectand totodata tendinta evolutiei cursurilor valutare mai real. Utilizarea
acestei clauze se face dupa aceleasi principii ca si clauza valutara simpla: se precizeaza pentru
toate valutele din 'cos' cursul fata valuta de contract in momentul contractarii, si limitele (daca se
doreste) peste care este necesara recalcularea sumei de plata, in raport de cursurile inregistrate in
momentul platilor. Coeficientul de ajustare al cursului de schimb din contractul extern este:

Unde:
Cko si Ck1 , k=1,n reprezinta cursurile valutare din momentul
contractarii respectiv din momentul platii.

Suma aferenta contractului extern ce va fi platita se calculeaza dupa formula:

S1 = So x K + So sau S1 = So x (1 + K)

In cazul clauzei bazate pe un 'cos' de valute simplu, ponderea atribuita valutelor in cos este egala.
Pornind de la considerentul ca valuta incasata in urma unui export poate servi la acoperirea unor
importuri de provenienta diferita, valutelor din cos li se pot atribui diferite ponderi in mod
proportional cu anumite criterii avute in vedere.
Clauza cosului valutar ponderat presupune atribuirea unei ponderi diferite valutelor ce
compun cosul valutar in functie de importanta valutei respective pe piata internationala, de
ponderea detinuta in pasivul balantei de incasari si plati valutare a firmei sau chiar in ponderea
volumului comertului exterior al tarii cu tarile respective (marite proportional). Apelul la clauza
cosului de valute ponderat permite o corelare mai aproape de necesitati a incasarilor si platilor
valutare ale firmei.

Coeficientul de ajustare al cursului de schimb din contractul extern devine in acest caz:

Unde: Cko si Ck1 , k=1,n reprezinta cursurile valutare din

momentul contractarii respectiv din momentul platii.

13
 a, b, c, d, reprezinta ponderile acordate valutelor din cos.

Suma aferenta contractului extern ce va fi platita se calculeaza dupa formula:

S1 = So x K + So sau S1 = So x (1 + K)\\

14
 2.2.4. Clauza multi (pluri) valutara bazata pe un cos valutar (unitate de cont)
institutionalizat(a)

In acest caz valutele care fac parte din cos ca si modalitatea de calcul a modificarilor
de curs nu sunt stabilite de catre parti, ci de un organ specializat cu caracter international,
formand o unitate de cont institutionalizata.

In practica internationala sunt utilizate mai multe asemenea unitati de cont, dintre care,
in primul rand, cea a Fondului Monetar International la care Romania este membra din
1972[7] - si anume Drepturile Speciale de Tragere (DST).

DST este utilizata ca etalon monetar; instrument de rezerva; mijloc de plata pentru
anumite operatiuni intre FMI si membrii sai; mijloc de procurare de monede nationale
convertibile. In cazurile in care DST este instrument de plata, pretul se exprima direct in DST,
ceea ce insa se intampla foarte rar in practica. O clauza multivalutara bazata pe DST contine, de
regula, urmatoarele mentiuni: pretul contractual, exprimat intr-o anumita valuta (de plata), a fost
stabilit avandu-se in vedere un anumit curs de schimb intre DST si valuta de plata, in momentul
incheierii contractului; la scadenta, se va compara cursul valutei de plata fata de DST, din acest
moment, cu cel de referinta (de la incheierea contractului) si in cazul in care diferenta dintre cele
doua cursuri va fi mai mare de +/- un anumit procent, suma de plata scadenta va fi recalculata in
mod corespunzator.

Si in acest caz partile prevad, de regula, ca recalcularea pretului va fi operata numai

daca diferenta dintre cele doua cursuri din ziua incheierii contractului si din cea a platii
depaseste (pozitiv sau negativ) un anumit procent fixat de ele.

In unele cazuri, in contracte se mentioneaza ca debitorul va plati la scadenta suma

stabilita la incheierea contractului, recalcularea acesteia si regularizarea eventualelor diferente
urmand a se face ulterior, la termenele si in conditiile prevazute de parti.

DST sunt prevazute ca unitate de cont, in unele conventii internationale incheiate dupa
1976, in materia contractelor de transport international de marfuri, mai ales pentru calcularea
cuantumului maxim al despagubirilor datorate de transportator in caz de pierdere sau avariere a
marfii care face obiectul transportului, aceasta unitate de cont poate fi folosita in statele membre
ale Fondului Monetar International precum si cele care nu au aceasta calitate cu exceptia celor a

15
caror legislatie nu permite acest lucru, in aceasta din urma situatie urmand a se utiliza unitatea
monetara aur.

Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat prezinta avantajul

stabilitatii cosului valutar care constituie elementul de referinta, ca de altfel, si clauza
multivalutara bazata pe un cos stabilit de parti. Cu toate acestea, aplicarea ei este relativ redusa in
practica comerciala internationala inclusiv in cea a firmelor romanesti deoarece partile manifesta
rezerva fata de o moneda de cont (de referinta) fara circulatie pe piata.

16
 2.2.5. Clauza de optiune a locului de plata, varianta a clauzei monovalutare

In unele cazuri, clauza monovalutara este dublata de o clauza prin care partile, care au
stabilit pretul contractual intr-o moneda de calcul (cont), precizeaza ca acest pret va fi platit in
unul sau altul din locurile de plata mentionate in contract (locuri care prin ipoteza sunt in tari
diferite), la alegerea creditorului (de regula), debitorul fiind obligat sa plateasca in moneda
locala, intr-un cuantum calculat in functie de cursul de schimb al acestei monede (de plata) fata
de moneda de cont, la data si locul platii.

Optiunea locului de plata nu constituie o modalitate de evitare a riscului valutar[8],

deoarece nu modifica, prin ea insasi, valoarea prestatiei monetare, ci numai schimba locul si
deci moneda de plata, scopul ei principal fiind acela de a asigura creditorului incasarea creantei
in moneda de care are nevoie in momentul scadentei. Adaptarea pretului la schimbarile valutare
nu intervine prin alegerea unuia sau altuia dintre locurile de plata, ci prin raportarea monedei de
la locul ales al platii, oricare ar fi ea, la moneda de cont, motiv care ne determina sa consideram
aceasta clauza ca o modalitate a clauzei monovalutare.

17
 2.3. Alegerea monedei de contract

Selectarea monedei de contract, respectiv valuta care urmeaza sa fie incasata sau in
care se va efectua plata, are o importanta deosebita pentru realizarea in conditii eficiente a
operatiunilor de comert exterior, utilizarea uneia sau alteia dintre valute influentand in final
insasi valoarea tranzactiei. Importanta monedei de contract este cu atat mai mare cu cat in
ultimul deceniu, in relatiile comerciale internationale, clauzele valutare nu sunt acceptate
intotdeauna, in marea majoritate a cazurilor, comerciantii oferind un pret care contine in calcule
si o marja asiguratorie menita sa acopere riscul valutar.

Indiferent insa daca contractul contine sau nu o clauza valutara, problema alegerii
monedei de contract are aceeasi importanta, ce deriva din faptul ca pozitia de importator este
dezavantajata de plata intr-o valuta care se repreciaza, iar cea de exportator, de incasarea unei
valute in proces de depreciere. Pozitia de importator va solicita intotdeauna o moneda de plata
slaba, iar cea de exportator, o moneda de incasat tare.

Pornind de la premisa ca pozitia de exportator urmareste introducerea in contract a unei

monede in proces de repreciere, iar pozitia de importator, a unei monede in proces de depreciere,
in alegerea monedei de contract se pot avea in vedere mai multe criterii de selectare a
acesteia[9]:

a) Un prim element este durata contractului, respectiv intervalul de timp in care se va

efectua plata: la vedere, pe termen scurt sau pe termen lung.

Astfel, previziunile cursurilor valutare pe termen lung au la baza o analiza a factorilor

structurali care determina evolutia cursului valutar (balanta de plati, inflatia).

Situatia evolutiei cursurilor valutare pe termen scurt nu este aceeasi. Valoarea acestor
factori pentru previziunile evolutiei cursurilor valutare se diminueaza pe masura ce perioada
pentru care se face estimarea este mai scurta. Evolutia cursurilor pe termene scurte sau foarte
scurte este puternic influentata de factori monetari, psihologici, politici, multi uneori obscuri si
dificil de prevazut.

Pentru perioade sub un an, cursul la termen publicat zilnic de centrele financiare poate fi
un indicator de apreciere in perspectiva a cursului valutelor. Cursul la termen apare ca un
indicator obiectiv al evolutiei in perspectiva a cursului pe termen scurt, interpretare ce nu trebuie

18
absolutizata din mai multe considerente: autoritatile monetare pot influenta evolutia dobanzilor,
rezultand efecte asupra cursului la termen; factorii de conjunctura monetara internationala pot
directiona in alt sens cursul valutar, etc.

O valuta pe termen lung are de regula o anumita tendinta, dar pe aceasta traiectorie de
baza evolutia sa pe termen scurt este sinusoidala. In contractele pe termen scurt, aceste
evolutii, sinuoase fata de tendinta de baza a evolutiei valutei reprezinta o modalitate de folosire
eficienta a momentului conjunctural (mai ales la contractele sub un an, utilizandu-se si tehnici de
arbitraj valutar).

b) Analiza comparativa a evolutiei unei valute in raport cu alta sau cu un grup de alte
valute. Acest aspect permite stabilirea mai exacta a riscului de preschimbare a acesteia in
perspectiva, diminuand sau potentand castigul posibil. Astfel in timp ce o valuta s-a repreciat fata
de alta, in raport cu o a treia s-a depreciat.

c) Alegerea monedei de contract poate avea in vedere atat politica mentinerii dinamice
a structurii rezervelor valutare, cat si sincronizarea platilor si incasarilor in aceeasi valuta. In
primul caz, moneda incasata poate contribui la imbunatatirea prospectiva a structurii sau cea
platita la diminuarea ponderii valutelor in depreciere etc. In al doilea caz, sincronizarea platilor si
incasarilor in aceeasi valuta diminueaza si chiar elimina riscul valutar daca au acelasi termen de
executare a platilor si incasarilor. Aceasta cu atat mai mult, cu cat multe tari a caror moneda este
convertibila, in acelasi scop, prefera incheierea contractelor in propria lor moneda.

Asadar, acest procedeu este posibil atunci cand exportatorul este puternic pe piata
pentru a impune o anumita moneda considerata de el mai putin fluctuanta. De asemenea, metoda
are efecte favorabile pentru exportator atunci cand el realizeaza o prognozare corecta a evolutiei
monedei acceptate ca etalon si mijloc de plata international[10]. In cazul in care exportatorul nu
are o pozitie solida pe piata, procesul alegerii monedei de evaluare de plata este utilizat de
importator, el urmarind sa-si achite datoriile externe cu o moneda pe care o considera ca va fi in
declin, efortul sau valoric de a o procura la momentul platii fiind astfel mult mai mic. Aflat in
aceasta postura, exportatorul va trebui sa foloseasca si alte procedee de aparare.

19
 2.4. Includerea in pret a unei marje asiguratorii

Asa cum am precizat, nu intotdeauna partenerii accepta includerea unei clauze

asiguratorii in contract, sau moneda in care urmeaza sa se faca plata nu este cea dorita. Astfel,
din ce in ce mai multi exportatori pe piata internationala practica sistemul includerii, in pretul de
ofertare, a unei marje asiguratorii, prin care se are in vedere pozitia preturilor, inflatia si variatiile
nedorite ale cursului valutar, in interdependenta lor.

In principiu, aceasta marja asiguratorie va fi cu atat mai mare, cu cat riscurile previzibile
sunt mai mari si momentul incasarii mai indepartat. Totodata, orice pret de ofertare este de dorit
sa cuprinda o marja asiguratorie, indiferent daca in contract sunt sau nu cuprinse clauze valutare
ori daca se face apel si la alte modalitati de acoperire a riscului.

Utilizarea acestei tehnici de acoperire a riscului valutar este limitata in principal de doi
factori[11]:

- Pretul international desi, teoretic, aceasta marja poate atinge valori foarte mari,
marimea ei este limitata practic de nivelul uzual al pretului pe piata internationala pentru
produsul respectiv, oferit in conditii de plata similare.

- Pretul de productie intern includerea si marimea marjei asiguratorii este determinata

de diferenta ce rezulta dintre pretul intern (transformat in valuta) la care se realizeaza
produsul exportat si pretul practicat pe piata internationala.

Includerea marjei asiguratorii in pret trebuie sa raspunda la cel putin doua cerinte
imbinate optim: pretul produsului sa ramana competitiv, iar marja asiguratorie sa fie cat mai
mare.

Pentru realizarea acestei corelatii este necesara existenta unui pret la producator scazut
si cunoasterea riguroasa a pretului practicat pe piata internationala. Daca costurile de productie
sunt mari, peste pretul international, introducerea unei marje asiguratorii, respectiv marirea
pretului de ofertare peste cel international, pune sub semnul intrebarii reusita tranzactiei.

In cazul in care nu se cunosc suficient de bine preturile internationale

20
uzuale, includerea marjei in mod necorespunzator are efecte directe negative. Astfel, admitand ca
pretul de productie este scazut si se adauga o marja care din punct de vedere al exportatorului
este acoperitoare, produsul se va vinde usor, fiind mai mic decat pretul international practicat; pe
de o parte se inregistreaza o pierdere (prin cat s-ar fi putut incasa), iar pe de alta parte constituie
dovada lipsei de experienta si pregatire a comerciantului.

Daca din dorinta de castig cat mai mare, prin includerea marjei, pretul de oferta
depaseste cu mult pretul international efectele sunt de asemenea negative, in sensul ca un pret
exagerat este dovada unui producator neeficient, iar reducerile de pret solicitate ulterior in
tranzactie si acceptate (pretul de productie fiind scazut) fac dovada unei solicitari neinspirate in
procesul negocierii privind nivelul pretului.

Introducerea marjei de siguranta in pret se face diferentiat in functie de mai multe

elemente cum ar fi: durata totala de fabricatie al produsului; valoarea produsului; momentul
platii (la livrare sau pe credit); schema de plata adoptata.

Tehnic, includerea unor marje asiguratorii de pret presupune utilizarea unor limite de pret
in functie de care sa se desfasoare negocierile intre parti. Calculul acestor limite se face pornind
de la pretul mediu observat pe o perioada anterioara:

Negocierea pretului intre parti va putea incepe de

la o limita maxima dar nu va trebui sa coboare sub un
nivel calculat:

Pret mediu + limita maxima < Pret negociat < Pret mediu + limita minima

21
 2.5. Sincronizarea incasarilor si platilor in aceeasi valuta

Firmele care efectueaza atat operatiuni de export, cat si operatiuni de import pot limita
riscul valutar prin compensarea platilor si incasarilor intr-o valuta determinata, riscul aparand
doar pentru soldul operatiunilor efectuate in aceeasi moneda sau pentru intervalul de timp ce nu
poate fi sincronizat intre plati si incasari.

Eficienta acestei metode creste cu atat mai mult cu cat se poate restrange numarul de
valute folosit pentru derularea operatiunilor de export-import; ideal ar fi ca momentele in care
urmeaza a se face platile sa fie cat mai apropiate (simultane chiar) cu cele ale incasarilor in
aceeasi valuta, iar sumele de valori cat mai apropiate. Utilizarea acestei tehnici presupune o
coordonare de ansamblu foarte riguroasa, obiectiv greu de obtinut integral in practica, din care
cauza riscul valutar nu poate fi deplin eliminat prin aceasta metoda[12].

2.6. Anticipari si intarzieri in efectuarea platilor si incasarilor (leads and lags)

Executarea unei tranzactii comerciale permite anumite operatiuni prin care sa se

diminueze efectul riscului valutar. Este posibila manevrarea duratei de executie si a momentului
depunerii documentelor, dar in limitele termenului prevazut prin contract, apeland la metoda
leads and lags[13].

Aceasta este o modalitate tehnica usoara, constand pe de o parte din amanarea cat mai
mult posibil a platii sumelor datorate (lags), iar pe de alta parte din incasarea cat mai curand
posibil a sumelor cuvenite (leads), intr-un proces de depreciere accentuata a valutelor. Aceasta
modalitate inlatura sau atenueaza pierderile provocate de depreciere. De exemplu: exportatorul
din tara A, a exportat in tara B, unde are si unele datorii de platit. Detinand informatii potrivit
carora moneda tarii B se va deprecia, el va determina pe importatorul din tara B sa achite marfa
cat mai repede cu putinta, acordandu-i eventual chiar un rabat pentru rasplatirea efortului pe care
il presupune o plata mai prompta[14]. Daca moneda este in apreciere, vor proceda invers;
importatorul va achita in devans sau va deschide prompt acreditivul, in timp ce exportatorul are
interesul de a amana cat mai mult posibil executarea expedierii pentru a beneficia de apreciere.

Asadar, in cazul exporturilor aceasta tehnica presupune:

a) Amanarea (intarzierea) incasarii sumei atunci cand moneda de contract are tendinta
de repreciere;

22
 b) Grabirea (anticiparea) incasarii in cazul in care valuta de contract este in proces de
depreciere.

In cazul importurilor, presupune:

a) Amanarea (intarzierea) platii atunci cand valuta de contract se afla in proces de

depreciere;

b) Grabirea (anticiparea) platii atunci cand valuta de contract are tendinta de repreciere.

Posibilitatea utilizarii acestei metode este determinata de faptul ca, de regula, in

contractele comerciale internationale termenele de livrare nu sunt stabilite pe zile, ci pe anumite
perioade (decada, luna, trimestru). In cursul unui astfel de interval cursul valutar al monedei de
plata sau de incasat poate evolua intr-un sens sau altul.

Folosirea eficienta a acestei tehnici presupune, in primul rand, o colaborare stransa intre
firmele exportatoare sau importatoare si banci. Astfel, in pozitia de exportator, acestea pot lua un
ansamblu de masuri prin care sa se impulsioneze livrarile, sa se depuna in termen cat mai scurt si
corect documentele spre plata la banca in cazul in care moneda de incasat manifesta tendinta de
depreciere. Sau, in cazul in care moneda de incasat se afla in proces de repreciere, livrarile pot fi
amanate spre sfarsitul intervalului stabilit.

Pozitia de importator, cu plata intr-o moneda cu tendinta de repreciere, in conditiile

existentei unor comenzi ferme, poate determina o activare a ritmului importurilor, in limita in
care posibiltatile financiare si de stocaj o permit. Astfel de importuri nu sunt justificate decat in
cazul in care cheltuielile interne si efortul valutar facut pentru procurarea acestora nu depasesc
pierderea din reprecierea valutei de contract.

Din motive tehnice, comerciale, de productie, e de multe ori dificil de redus sau marit
volumul exporturilor sau importurilor in functie de considerente de ordin valutar.
Totusi data fiind supletea acestei tehnici, sistemul anticiparilor si intarzierilor este des utilizat pe
plan mondial.

23
 2.7. Derularea corecta si operativa a contractului

Derularea corecta si operativa a contractului international de vanzare cumparare impune

luarea in considerare a mai multor elemente:

- pregatirea tranzactiei, prin culegerea din timp a tuturor informatiilor, formularea mai
multor variante de negociere desfasurarea rapida a corespondentei comerciale e premergatoare
incheierii tranzactiei etc.

- derularea tranzactiei prin respectarea intocmai a conditiilor stipulate in contractul

comercial privind atat livrarea marfii, cat si efectuarea platilor.

- intocmirea corecta a documentelor de plata pentru evitarea intarzierilor determinate de

necesitatea corectarii acestora, rediscutarii lor, amanarii platii sau a altor factori. Orice amanare
in acest sens conduce in ultima instanta la intarzierea incasarii sumelor cu repercursiuni directe
asupra cresterii riscului valutar si de pret.

Tehnicile de acoperire interna prezentate releva:

- firmele trebuie sa promoveze o politica de acoperire selectiva potrivit previziunilor

evolutiei cursului valutar. Intotdeauna o acoperire selectiva e mai avantajoasa decat o acoperire
neselectiva deoarece acoperirea uneori nu elimina numai pierderea dar si castigul.

- in elaborarea strategiei de acoperire a riscului valutar este necesara cunoasterea

riguroasa a legislatiei si practicii pe planul relatiilor valutare din tara partenera. Propunerile de
clauze sau alte modalitati de acoperire trebuie sa vina in intampinarea doleantelor partenerului,
promovand insa interesele firmei.

- pentru fiecare moment de comert exterior exista tehnici specifice de acoperire sau
atenuare a riscului valutar de la negociere pana la incasare sau efectuarea platii.

- tehnici de acoperire pot fi folosite simultan sau conjugat in timp.

- utilizarea cu eficienta sporita a tehnicilor de acoperire e determinata de calitatea

produselor exportate. Tehnici de acoperire nu sunt destinate acoperirii calitatilor, ci riscului
valutar.

24
 2.8. Clauza marfa

Se utilizeaza de regula in contractele de compensatie sau cele de 'buy-back', a caror plata

urmeaza sa se faca diferat prin livrarea unor bunuri realizate cu echipamentele importate. Clauza
marfa se bazeaza pe corelarea valorilor contractelor de import si de export. Pentru livrarile care
se fac pe credit, cantitatea de produse care trebuie sa se importe, pentru rambursarea
imprumutului se stabileste pe baza urmatoarelor relatii:

Cm=Sm/P

Unde: Cm - reprezinta cantitatea de marfa ce se livreaza pentru rambursarea creditului;

Sm - reprezinta suma valorica a marfurilor exportate pe credit;

P - reprezinta pretul unitar al marfurilor de export pe credit.

2.9. Netting - ul valutar:

Este o tehnica larg utilizata de companiile multinationale cu numeroase filiale localizate

pe diferite piete externe. Practic aceasta tehnica presupune o compensare globala intre aceste
filiale a incasarilor si platilor pe care acestea si le fac reciproc.

O astfel de metoda simplifica procesul de decontare intre filiale, reduce costul financiar
al transferurilor de fonduri denominate in monede diferite dar ceea ce este foarte important este
ca netting - ul valutar reduce riscul modificarii cursului de schimb.

25