Sunteți pe pagina 1din 38

"Asigurarea riscurilor financiare si politice" Aceste riscuri pot fi structurate n: 1. riscuri comerciale; 2.

riscuri generate de fora major i provocate de calamiti naturale; 3. riscuri politice; 4. riscuri valutare. "Asigurarea riscurilor financiare si politice" 1. Riscurile comerciale se pot manifesta att n tranzaciile interne, ct i n cele internaionale, i constau n deteriorarea sistemului financiar al cumprtorului astfel nct acesta ajunge n starea de imposibilitate de plat a sumei datorate la scaden. Uneori, neonorarea obligaiilor de plat poate constitui rea credin din partea cumprtorului. "Asigurarea riscurilor financiare si politice" 2. Riscurile generate de fora major i provocate de calamiti naturale sunt, n general, imprevizibile i se manifest prin fenomene naturale sau cauzate de o fora major care pun cumprtorul n imposibilitate de plat fa de furnizor (cutremur, inundaii). "Asigurarea riscurilor financiare si politice" 3. Riscurile politice constau n evenimentele social-politice, independente de voina i solvabilitatea cumprtorului, care l impiedic s-i onoreze obligaiile de plat fa de furnizor (rzboi, greve). "Asigurarea riscurilor financiare si politice" Sunt situaii cnd mpotriva rii importatorului sunt instituite msuri cu caracter politic de ctre tere ri, cum este cazul embargo-ului.

Riscurile politice pot constituite i de diverse msuri luate de autoritile publice ale statului n care se afl partenerul, concretizate n efecte ca: restrngerea importurilor, limitarea transferului valutar, sechestrarea sau rechiziionarea unor bunuri aparinnd agentului economic asigurat, s.a. Tot n aceast categorie se ncadreaz i cazul neonorrii plii la termen de ctre importatorii publici. 4. Riscurile valutare se manifest n cazul unor tranzacii comerciale internaionale. Pentru aceasta, n contract se prevede posibilitatea plii n alt valut dect cea luat n vedere la ncheierea contractului, deoarece se poate modifica raportul de schimb pe parcursul perioadei dintre momentul ncheierii contractului i momentul plii. Acest tip de riscuri are mai multe forme: riscul de schimb valutar; riscul creterii costurilor de fabricaie al mrfurilor contractate datorit inflaiei; riscul fluctuaiei ratei dobnzii (dobnda are tendin de majorare, iar acest lucru este n dezavantajul importatorului, creditorului). n practic s-au instituit dou forme de asigurare specifice riscurilor de import-export: I. asigurarea riscurilor financiare; II. asigurarea riscurilor politice. I. Asigurarea riscurilor financiare

Asigurarea riscurilor financiare este o forma de asigurare complex, putnd avea un cmp de manifestare i pe plan intern, dar, n deosebi, se manifest pe plan internaional. n sistemul asigurrilor pentru riscurile financiare se disting: a. asigurarea creditelor, respectiv: a.1. asigurarea creditelor interne; a.2. asigurarea creditelor de export; a.3. asigurarea ratelor la credite; a.4. asigurarea creditelor pentru investiii; b. asigurarea de garanii (de cauiune); c. asigurarea de fidelitate. a. n cadrul acestor asigurri, un loc deosebit l ocup asigurarea creditelor care au drept scop protejarea comercianilor i productorilor mpotriva daunelor financiare generate de insolvabilitatea cumprtorilor. Primele ncercri de asigurare a creditelor s-au facut n Frana, n 1850, dar prima societate de asigurri specializat, care a procedat la preluarea riscurilor respective, a fost American Credit Indemnity Company - 1893. Asigurarea de credite este specific economiei de pia care presupune existena unui sistem de credite dezvoltat. n ara noastr s-a practicat, nainte de 1989, numai asigurarea de credite de export, dar, n procesul de tranziie, asigurarea de credite s-a amplificat. a.1. Asigurarea de credite interne Aceasta se impune n condiiile unei piee concurentiale,

constituind un instrument care faciliteaz protecia vnztorului fa de riscul de insolvabilitate al debitorului, dar i protecia bncii care a acordat creditul. Asigurarea de credite se refer la riscurile poteniale n toate etapele procesului de producie i de distribuie. Polia emis variaz n funcie de legislaia i de uzanele din fiecare ar, putndu-se utiliza ntr-o tranzacie individual sau ntr-un flux de afaceri continuu. O alternativ este polia special, care asigur un numr de tranzacii, cu unul sau mai muli cumprtori, stabilite pe o perioad de 12 luni. O alta alternativ este polia general pe cifra de afaceri, pe credit, prin care se asigur toate afacerile realizate pe o perioad de timp (de regul 12 luni). Pentru emiterea unei astfel de polie, societatea de asigurri face investigaii n privina agentului economic cu privire la: volumul afacerilor n anul anterior; volumul creditelor anterioare; structura i bonitatea cumprtorilor; volumul creditelor furnizor; volumul tranzaciilor estimate pe perioada de asigurare. Polia de asigurare de credite interne nu acoper integral paguba prin intermediul despgubirilor. Asiguratul suport pn la 20 - 25 % din pierdere, practicndu-se sistemul despgubirilor limitate prin franchis. Suma asigurat o poate constitui, dup caz: cifra de afaceri a asiguratului n perioada de referin; volumul tranzaciilor cu partenerii nominalizai.

n practica rii noastre, asigurarea de credite interne este redus. a.2. Asigurarea de credite externe Contractul de export are ca obiect: livrarea de mrfuri, executarea de lucrri sau prestarea de servicii, cesiunea de licene i brevete de invenii n favoarea unor cumprtori sau beneficiari strini. ntrucat, cel mai adesea, prile contractante convin, prin contract, asupra unui decalaj ntre momentul livrrii i momentul plii, furnizorul acord cumprtorului extern un credit comercial i, deci, furnizorul i asum att riscul exportatorului pe credit, ct i efectele de trezorerie ale operaiilor de export cu plata la termen. Acest fapt implic blocarea resurselor financiare ale furnizorului o perioad de timp, iar deblocarea impune apelul la credite bancare. Asigurarea creditelor bancare se coreleaz cu mecanismul formelor pe care le mbrac creditele la export: - credit - furnizor; - credit - cumprtor; - credit - ajutoare din resurse publice. Asigurarea creditelor de export acoper o multitudine de riscuri care, privite prin prisma momentului n care se pot produce, sunt grupate n: - riscuri premergtoare semnrii contractului; - riscurile ulterioare semnrii contractului. .

Definitia riscului economic data n "Dictionarul de economie" de Nita Dobrota este aceea de eveniment sau proces nesigur si probabil care poate cauza o paguba, o pierdere ntr-o activitate, operatiune sau actiune economica. Spre deosebire de incertitudine, riscul economic se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi (reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca si prin cunoasterea acestei legi de catre cei interesati. Managerii vad riscul n mod diferit fata de felul n care e1 apare n teoria deciziei. n particular exisa o usoara nclinatie n a egala riscul alegerii unei alternative cu variatia repartitiei probabilitatilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii alternativei. Fata de teoria deciziei sunt evidente urmatoarele trei diferente, prezentate n continuare. Prima diferenta consta n faptul ca multi manageri nu trateaza, de exemplu, nesigur 828u2022i anta profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degraba asociat cu rezultatele negative. Exista, deci, o tensiune persistenta ntre "risc", ca o masura n functie de repartitia rezultatelor posibile ale unei alegeri si "risc" ca pericol sau ntmplare. Din aceasta din urma perspectiva, o alegere riscanta este una care contine amenintarea unui rezultat foarte slab. n al doilea rnd, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de probabilitate. Cam jumatate (54%) dintre managerii intervievati considera nesiguranta un factor de risc, pentru ei nsa, rezultatele slabe prezinta o mare importanta. O mare parte au simtit ca riscul poate fi mai bine definit prin valoarea care se asteapta sa fie pierduta. Aceasta 1-a facut pe vicepresedintele unei banci sa afirme: "mi asum riscuri mari cu privire la probabilitate,

dar nu la valori". Un vicepresedinte pentru finante a declarat: "Nu ma uit la probabilitatea de succes sau insucces, dar iau n consideratie volumul riscului". Descriind diferenta dintre asumarea riscului si jocurile de noroc, un manager a spus: "A juca un milion de dolari ntrun joc, este un risc; pe cnd, a juca n acelasi timp o jumatate de dolar nu este un risc". Aceasta tendinta de a ignora sau subestima probabilitatea de a pierde comparata cu valoarea este probabil mai bine definita ca "aversiune la pierdere" sau ca "aversiune la regret", dect ca "aversiune la risc", n termeni conventionali. n evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii intervievati au fost preocupati de perspectiva "celor mai rele rezultate" sau de "deficitul maxim". Oricum, este clar ca managerii sunt mai tentati sa foloseasca marimi valorice pentru a descrie riscul, dect metodele moderne de estimare a acestuia, cum ar fi statistica sau calculul probabilitatilor s.a. n al treilea rnd, chiar daca pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode cantitative sau daca managerii cauta o precizie mare n estimarea riscului, acestea se rezuma, n final, la niste mici dorinte aplicabile numai n cazul unor sume reduse. Pe de alta parte, la o alta testare, cnd s-a cerut unor directori executivi sa enumere 9 alternative pentru investitii, tabelul rezultat a aratat o ordonare bazata pe valori certe doar ntr-o proportie de 11%. Un vicepresedinte pentru finante a declarat ca: "Nimeni nu este interesat n luarea unor masuri cuantificate" si un prim-vicepresedinte observa: "Nu cuantifica riscul, dar trebuie sa fii capabil sa-l simti". Recunoscnd ca exista piete financiare, tehnice, de produse si alte aspecte ale riscului, majoritatea celor intervievati au considerat ca riscul nu poate fi cuantificat

cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartitie de numere; ei au argumentat, n continuare, ca nu exista o cale de a transforma un fenomen multidimensional ntrunul unidimensionai. Pe de alta parte, 24% din acelasi grup de manageri au considerat ca acest lucru ar fi realizabil la o investigare suplimentara. Un manager n activitatea de proiectare a spus: "Totul ar trebui exprimat n termeni de profit (sau pierderi) la sfrsitul proiectului, nu-i asa?" n cele mai recente formulari, o alternativa de risc este una pentru care variatia este mare, iar riscul este o marime care se adauga valorii proiectate a alternativei, pentru a obtine oalternativa riscanta. Toate teoriile deciziei considera ca factorii de decizie prefera rezultatele asteptate dect pe cele surpriza. n general, se considera ca factorii de decizie prefera riscuri mai mici dect unele mari, iar importanta acordata altor factori ramne, n general, aceeasi. De asemenea, valoarea programata a unei alternative se presupune a fi asociata factorilor pozitivi, iar riscul celor negativi n scara preferintelor alternativelor. Gasirea unor definitii empirice satisfacatoare a riscului, n interiorul acestui sistem rudimentar s-a realizat cu dificultati. Unii factori de decizie au tendinta de a ignora posibile evenimente care ar fi foarte neplacute prin consecintele lor. Se mai poate ntmpla ca unii manageri sa nu priveasca dect spre o parte din rezultatele posibile si nu spre totalitatea lor si sa masoare variatia tinnd cont doar de aceste rezultate. Se observa, de asemenea, ca descrierea literala este preferata cuantificarii lui, chiar daca ultima este mai elocventa. S-a observat ca probabilitatea ca rezultatele si valorile lor sa intre n

calcularea riscului n mod independent este mai mare dect probabilitatea ca aceste valori sa fie luate mpreuna. Cele de mai sus demonstreaza ca unii factori decizionali definesc riscul n mod diferit de teoria economica si diferiti manageri vor vedea aceeasi situatie n moduri diferite.
Riscul si rolul acestuia n afaceri

Riscul exprima incertitudinea n legatura cu producerea unor evenimente viitoare. Exista doua tipuri de risc recunoscute: Riscul speculativ; Riscul pur.

Riscul speculativ implica obtinerea unui profit sau a unei pierderi, n timp ce riscul pur implica o singura alternativa, aceea a pierderii. Cum riscul este o parte inevitabila a afacerii, managementul trebuie sa descopere modalitatile de actiune pentru controlul acestuia. Recunoasterea prezentei riscului este primul si cel mai important pas. n continuare, managerii au la dispozitie o serie de metode specifice pentru a evita riscul, pentru a reduce riscul, pentru a-si asuma riscul sau pentru a rezolva aceasta problema cu companiile de asigurari. Unul dintre miile de ntreprinzatori americani, Theodore Vail, a fost poate cel mai eficace manager din istoria afacerilor n Statele Unite ale Americii. Ca Presedinte al Sistemului Telefonic Bell, dinainte de 1910 pna la jumatatea anilor 1920, Vail a facut din organizatie cea mai mare firma particulara din lume si una din cele mai prospere companii. Faptul ca sistemul telefonic este

proprietate privata se ntelege de la sine n Statele Unite. Sistemul Bell este, de asemenea, singurul serviciu public care a demonstrat ca este condus de un management care si asuma riscul chiar daca are monopolul ntr-o zona vitala si piata este saturata. Explicatia a constat n asumarea riscurilor de catre echipa condusa de Vail atunci cnd aceasta a fundamentat patru decizii strategice n conditii de risc si incertitudine pentru a salva sistemul telefoniei americane de la integrarea n agentiile guvernamentale. Succesul unei ntreprinderi poate fi direct proportionalcu gradul n care conducerea acesteia ntelege sa-si asume riscurile n adoptarea u aplicarea deciziilor. Riscul apare astfel ca un element intrinsec pentru dezvoltarea unei societati.
Tipuri de risc

Exista mai multe tipuri de risc: 1. Riscul de tara; 2. Riscul n operatiunile cu devize: riscul de translare, riscul de tranzactie; 3. Riscul economic; 4. Riscul contractual: riscul n contractele sinalagmatice, riscul n contractul de vnzare, riscul n vnzarile sub conditie suspensiva; 5. Riscul de faliment; 6. Riscul n decizia de investitii: riscul unui proiect, riscul de avarie; 7. Riscul n asigurari; 8. Riscul valorilor mobiliare; 9. Riscul n marketing. 3.1. Riscul de tara Revistele "Euromoney" si "The Economist" calculeaza periodic riscul de tara, dupa metodologii

proprii. Prin intermediul unor indicatori conventionali sunt exprimate sansele de transformare n profit a unui capital investit la un moment dat ntr-o tara. Astfel, n 1994 Romnia a nregistrat un declin dupa riscul de tara, ocupnd locurile 74 n martie si 77 n septembrie acelasi an, n timp ce dupa "The Economist", tot n septembrie 1994 Romnia trecea de la grupa "D" (cea mai defavorabila) la grupa "C", la riscul politic. Pentru determinarea riscului de tara, revista "Euromoney" ia n calcul trei grupe mari de indicatori: - Analitici; - De creditare; - De piata. Cele mai bune performante n domeniu sunt cotate cu "nota cea mai buna", iar performantele slabe sunt cotate cu 0. Configuratia indicatorilor analizati de "Euromoney" este urmatoarea[1]: 1. Informatiile economice - pondere de 25% n punctajul final; 2. Riscul politic - pondere de 25% n punctajul final; 3. Indicatorii de ndatorare - 10% pondere n punctajul final; 4. Reesalonarea datoriei externe sau neplata acesteia 10% pondere n punctajul final; 5. Rata de creditare - 10% pondere n punctajul final; 6. Accesul la finantarea bancara - 5% pondere n punctajul final; 7. Accesul la finantarea pe termen scurt - 5% pondere n punctajul final;

8. Accesul la titluri internationale si piete pentru mprumuturi sindicalizate (5%); 9. Raportul ntre detinerea de disponibilitati pe termen de peste 5 ani si marja de forfetare, n cazul tarilor lipsite de riscuri, precum SUA (5%). n septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de tara figura SUA, pe locul II Elvetia, locul III Luxemburg, locul IV Singapore si locul V Austria. 3.2. Riscul n operatiunile cu devize Foarte putine ntreprinderi angajate n comert cu alte tari pot sa-si factureze produsele si sa-si cumpere furniturile importante, n ntregime n moneda locala. Imediat ce vnzarile se factureaza n devize, sau compania ncheie contracte pentru a achizitiona articole cu pret n devize, apar riscurile operatiunilor n devize. n opinia lui Milan Kurb[2] cele mai importante sunt: riscul de translare, riscul de tranzactie si riscul economic. Riscul de translare este cunoscut si sub denumirea de risc al schimbului valutar si se refera la riscul de cstig sau pierdere atunci cnd activele, pasivele si profitul unei filiale sunt "translate" din valuta straina n care se tin evidentele filialei, n moneda nationala a companiei mama. Riscul de tranzactie este un risc care apare ori de cte ori o companie se angajeaza ntr-o tranzactie de vnzare sau de cumparare, operata n devize, cnd exista riscul cstigului sau pierderii, daca valoarea devizelor respective se schimba n comparatie cu moneda locala a companiei. Riscul de tranzactie este cu att mai mare cu ct instabilitatea monetara dintr-o tara este mai mare. ntotdeauna, nsa, datorita riscului de tranzactie un partener cstiga si unul pierde. n Romnia, pe fondul unui

vid de legislatie, coroborat cu tendinta fireasca de cstig a managerilor romni, au aparut numeroase cazuri de manifestare a riscului de tranzactie. De exemplu, firma CNFR NAVROM S.A. a nchiriat pe o perioada de doi ani un vapor de transport pasageri unei firme ucrainene, contra sumei de 2 milioane lei lunar, clauza ferma. La acea data suma de 2 milioane lei reprezenta de 11,4 ori amortismentul lunar pentru vasul de pasageri, ceea ce parea a fi o afacere profitabila, mai ales ca n sarcina firmei ucrainene intrau si cheltuielile cu reparatiile curente si cu personalul navigant. n momentul ncheierii afacerii, CNFR NAVROM S.A. primea lunar echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei: 240 lei/$, cursul leu-dolar la acea data). Peste doi ani chiria lunara nu mai reprezenta dect 1379 $, deoarece ntre timp cursul dolarului a crescut la 1450 lei. Se poate spune ca n ultima luna a contractului, CNFR NAVROM S.A. a pierdut fata de conditiile initiale ale contractului 6954 $ (10.083.300 lei), n timp ce firma ucraineana a cstigat suma mentionata, datorita riscului de tranzactie. 3.3. Riscul economic Acest tip de risc este mai complex si se refera la impactul schimbarii cursului valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a ntreprinderii exportatoare si nu asupra efectului pe termen scurt al unei tranzactii. Daca presupunem ca o societate de import-export romneasca vinde produse n SUA si ca valoarea dolarului scade brusc n raport cu leul n perioada urmatoare, atunci efectul poate fi o pierdere de tranzactie n conditiile n care un lot recent de produse expediate a fost facturat si neplatit.

3.4. Riscul contractual Exista mai multe forme ale riscului contractual determinate n special de cadrul legislativ dintr-o tara. De regula, acest tip de risc este generat de nevoia de a derula activitati comerciale care fac obiectul unui contract. 3.5. Riscul de faliment Acest tip de risc este denumit de alti specialisti[3] risc economic. Continutul lui exprima, n fond, incapacitatea ntreprinderii de a se adapta n timp si la cel mai mic cost la variatiile conditiilor de mediu. Altfel exprimat, luarea n considerare a influentei acestui risc presupune o estimare a sanselor unei ntreprinderi de a nregistra pierderi si de a fi n imposibilitatea de a onora datoriile fata de clienti si banci. 3.6. Riscul n decizia de investitii Exprima probabilitatea ca anumite evenimente neprevazute sa se produca si astfel sa poata fi prejudiciata finalizarea unei investitii. n literatura de specialitate sunt evidentiate principalele etape pentru conducerea riscului n decizia de investitii de catre manageri: Planificarea riscului; Organizarea riscului; Controlul riscului.

Exista mai multe forme ale riscului n decizia de investitii: riscul generat de derularea unui proiect de investitii n tara, n strainatate, riscul de avarie. 3.7. Riscul n asigurari

Acest tip de risc poate fi nteles ca un eveniment incert, posibil sa apara n perioada viitoare si care are acoperirea financiara a unei companii specializate. Riscul n asigurari are mai multe forme, n functie de domeniul n care se face asigurarea. Astfel exista: - Riscul maritim; - Riscul atomic; - Riscul de razboi; - Riscul de accidente; - Riscul n asigurarea auto; - Riscul n transportul aerian; - Riscul financiar si politic. 3.8. Riscul valorilor mobiliare Acest tip de risc se refera la probabilitatea de a se produce schimbari n profitabilitatea unei firme ca urmare a plasamentelor de capital financiar. Preocuparea pentru a cunoaste acest risc a aparut n conditiile unei volatilitati sporite a valorilor mobiliare n raport cu variatiile pietei de capital, ceea ce determina o relatie directa ntre profitabilitate si risc[4]. Altfel spus, o profitabilitate mare este nsotita de un risc mai mare si invers. De exemplu, investirea de capital n cumpararea unor obligatiuni cu dobnda de 3%, realizeaza o profitabilitate mica, dar cu un risc sporit. Dimpotriva, investirea aceluiasi capital n cumpararea unor actiuni, cu rata dividendului variabila, ce a nregistrat n anii anteriori valori superioare celei de 5% este nsotita de un risc mult mai mare si anume: a) de realizare n viitor a unei profitabilitati sub 3%; b) de

faliment; c) de pierdere totala sau partiala a capitalului investit. 3.9. Riscul n marketing Acesta este determinat de situatiile de incertitudine ale mediului ambiant al ntreprinderii n care managerii trebuie sa adopte decizii. seful departamentului de marketing studiaza atitudinile incerte ale consumatorilor: nevoile, motivatia si fantezia acestora. Managerii iau n considerare riscul n marketing nainte de aplicarea deciziilor care vizeaza lansarea unor noi produse, investitiile, cercetarea, dezvoltarea, amplasarea ntreprinderilor, sectiilor si depozitelor, mbunatatirea calificarii personalului. Succesul n afaceri este influentat n mod direct de capacitatea managerilor de a fundamenta decizii n conditii de risc, de a identifica si a actiona n sensul valorificarii oportunitatilor existente pe piata ntr-o perioada determinata. Un manager care stie cnd sa-si asume un risc si cum sa conduca ntreprinderea ntr-un mediu concurential de afaceri este ntr-adevar unul de succes, deoarece performanta, rezultatul final sunt o consecinta, ntr-o faza de nceput, a identificarii, anticiparii si controlului riscurilor.
Riscul, factor esential n adoptarea deciziei

Importanta riscului pentru adoptarea deciziei este atestata de locul sau n cadrul teoriei decizionale si a ideologiei manageriale si de interesul constant pentru evaluarea riscului n management. Oricum, investigatiile empirice asupra procesului de adoptare a deciziei nu au fost ndreptate direct spre conceptul de risc si asumarea riscului, promovat de manageri; deci, investigatiile

empirice asupra riscului implicat de adoptarea deciziei nu au fost ndreptate spre comportamentul managerial. Relatiile dintre conceptiile teoretice decizionale de risc si conceptiile de risc promovate de manageri, ramn relativ marcante. Pratt (1964), Arrow (1965), Ross (1981) au considerat ca factorii de decizie individuali se opun asumarii riscului. Aceasta nseamna ca atunci cnd au n fata doua alternative, una care duce la un rezultat cert, iar cealalta mai riscanta, dar care va conduce la acelasi rezultat va fi preferata prima alternativa. n acest fel, factorii de decizie ar trebui sa aiba o compensatie pentru variatia posibilelor rezultate, cum ar fi marirea beneficiului preconizat pentru investitia facuta desi investitorii sunt ostili modificarii beneficiului. Nu este sigur daca managerii cred ca riscul si beneficiul sunt pozitiv corelate. Atitudinile de asumare a riscului sunt, de obicei, descrise ca atribute stabile ale fiecarui individ, probabil legate de aspectul dezvoltarii personalitatii sau culturii. S-a ncercat asocierea riscului preferential cu dimensiunile personalitatii, astfel nct sa se obtina motivatia. Diferentele globale dintre presupusii indivizi care si asuma riscul si altii care sunt lipsiti de cultura ramn, oricum, insesizabile. Asumarea riscului, ca atribut al antreprenorilor, a fost studiat la subiecti care au renuntat la sarcinile lor manageriale, devenind oameni de afaceri si care au fost comparati cu managerii obisnuiti dar, in final, nu s-a gasit nici o diferenta ntre preferinta pentru risc a acestora. Este posibil ca preferinta pentru. risc sa fie o parte stabila a personalitatii individuale, dar un numar de factori variabili cum ar fi starea sufleteasca, sentimentele si modul n care problemele sunt ridicate afecteaza

perceperea riscului si atitudinea de asumare a lui. n particular, Kahneman si Tversky (1979) au observat ca atunci cnd se vine n contact cu o alternativa de risc, ale carei rezultate posibile sunt n general bune (rezultatele financiare bune), subiectii umani se opun riscului; dar daca au de-a face cu o alternativa de risc a caror rezultate posibile sunt n general modeste, subiectii umani au tendinta de a cerceta (studia) riscul (Maynard, Smith, 1978; Kahneman si Tversky, 1979; Lopes, 1986; March, 1988). Oricum exista probleme nerezolvate. Ideea asumarii riscului n cazul unor probleme financiare, cu siguranta si gaseste o justificare, dar ideea ca inventiile importante si schimbarile sunt produse de saracie nu este demonstrata de istorie.
Asumarea riscului managerial

Asumarea riscului managerial presupune nvingerea opozitiei individuale si aceea a contextului deciziei nefavorabile. Opozitia managerilor la asumarea riscului se presupune ca este rezultatul experientei fiecaruia n domeniu si influentei diferentiate a unor factori motivationali asociati riscului. Dintre acestia se pare ca sunt importanti factorii intrinseci asociati riscului ca o parte a personalitatii fiecaruia si cei ce rezulta din normative ale comportamentului managerial. Se considera ca un manager care ezita sa-si asume riscuri n-ar trebui sa activeze n afaceri sau management. Cnd au fost ntrebati daca ar putea identifica predispozitia spre risc siaversiunea fata de risc, managerii de nivel mediu au spus ca predispozitia fata de risc dispare la indivizii care urca pe scara ierarhica. Managerii cu calitati manageriale considera ca cei ce sunt

pregatiti n acest domeniu trebuie sa fie obisnuiti si cu asumarea riscului. Atitudinile negative n raport cu asumarea riscului sunt caracteristice managerilor care considera riscul mai degraba ca un pas spre o pierdere proiectata dect ca o apreciere a profitului. Directorii executivi analizati au explicat preferinta pentru riscuri calculate avnd la baza trei motivatii. n primul rnd, asumarea riscului este esentiala pentru adoptarea unei decizii de succes. Peste 87% dintre ei au considerat ca ntre risc si beneficiu exista o strnsa legatura. n al doilea rnd, acesti manageri asociaza asumarea riscului cu sarcinile de serviciu si nu cu calitatile personale. Ei considera ca asumarea riscului este o componenta esentiala a rolului de manager. Un primvicepresedinte al unei firme a spus: "Daca nu-ti place sa risti, cauta-ti alta slujba!". Asumarea riscurilor este sinonima cu adoptarea deciziei n conditii de incertitudine. n al treilea rnd, acesti manageri recunosc placerea emotionala a asumarii riscului. Multi dintre cei intervievati au afirmat ca placerea succesului este argumentata de amenintarea insuccesului. Aceste trei motivatii stau si la baza justificarii rolului factorilor contextuali n asumarea riscului. Managerii chestionati au afirmat ca n anumite conditii au anumite preferinte n ceea ce priveste asumarea riscului. Ei cred ca ar trebui sa-si asume mai putine riscuri atunci cnd lucrurile merg bine. Alegerile riscante se fac cnd firmele sunt falimentare. Cei mai multi manageri par sa creada ca asumarea riscului este mai justificata atunci cnd exista pericolul

falimentului, dect atunci cnd realizarea obiectivelor este iminenta. n situatiile "rele" trebuie asumat riscul. De asemenea, riscul este adoptat cu mai multa usurinta atunci cnd functia celui ce si-1 asuma este n pericol. Alti manageri dintre cei intervievati (peste 90%) cred ca nu ar risca atunci cnd falimentul ameninta existenta ntreprinderii. Un intervievat a spus ca: "n situatia cnd un concurent ameninta pozitia firmei pe piata, trebuie acceptat unul din doua riscuri: pe de o parte prabusirea si, pe de alta parte, adoptarea unei noi strategii ce reclama risc". In general, o pozitie solida conduce la un comportament conservator, avnd nsa n vedere importanta riscului si minimiznd pericolul falimentului. n acelasi timp, avantajele pozitiei fata de scopul propus, face ca pericolul implicat de asumarea riscurilor sa fie mai mic. "Personal mi doresc mai multe riscuri n raport cu posibilitatile pe care le am", se pronunta nostalgic un manager de nivelul mediu. Studiile efectuate au aratat ca managerii evita riscul mai repede dect sa l accepte si aceasta aproape din reflex, utiliznd reactia inversa, de tip feed-back. Alte studii arata ca managerii evita acceptarea riscului, privindu-1 ca pe un obiect ce poate fi controlat. Ei nu accepta ideea ca riscurile pe care le au n fata sunt inerente. Mai degraba cred ca riscurile pot fi reduse prin utilizarea experientei n domeniul controlului pericolului. Este deja recunoscuta existenta managerilor care evita riscul, a celor ce-si asuma riscul si a celor care produc riscuri. Ultimii, nu numai ca-si asuma riscuri, dar ncearca

sa le conduca si sa le schimbe, considernd riscul controlabil; ei fac o distinctie neta ntre jocul de noroc (unde atuul are un caracter exogen si de controlat) si asumarea riscului (unde experienta si informarea reduc nesiguranta). n cazurile n care o alternativa data promite un beneficiu satisfacator, dar implica si un pericol mare, managerii si ndreapta atentia spre caile de micsorare a pericolului. O cale sigura este respingerea estimarilor. Managerii se considera persoane ce-si asuma riscul, dar numai dupa ce actioneaza asupra pericolelor si le modifica asa nct sa poata fi siguri de succes. La adoptarea deciziei ei cauta, cu prioritate, strategii de control ale riscului. Cei mai multi cred ca-si pot face treaba mai bine dect s-ar crede, chiar si dupa revizuirea estimarilor. Aceasta tactica, denumita ajustare de catre MacCrimmon si Wehrung (1986), este considerata ca un raspuns standard la risc. Managerii intervievati de Shapira au vorbit despre eliminarea necunoscutelor si controlul riscului. Aceste observatii reclama o tratare mai atenta de catre management a riscului care, n prezent, se abate de la simplul concept de risc.
Estimarea probabilistica a riscului

n general, managerii nu prea cred n estimarile probabilistice, nu le prea nteleg sau, pur si simplu, nu le utilizeaza prea mult. Rezultatele posibile, dar care au o probabilitate scazuta de realizare, par sa fie ignorate. Acolo unde prioritatea scazuta a probabilitatii este combinata cu consecinte importante (cazul dezastrelor neasteptate sau a descoperirilor neanticipate), practica

excluderii, a neluarii n consideratie a evenimentelor cu probabilitate foarte scazuta de a se produce, poate avea urmari nedorite. ntr-o lume n care exista numeroase evenimente cu probabilitati de producere foarte scazute, dar cu consecinte deosebit de importante este greu ca, ntr-un mod rezonabil, sa poata fi luate toate n calcul. Practica ignorarii probabilitatilor foarte scazute are nsa ca efect faptul ca firmele sunt surprinse de catre evenimentele carora le sunt caracteristice acest gen de probabilitati. Cu toate acestea nu exista o rezolvare confortabila a acestei dileme. Insensibilitatea fata de estimarea probabilistica depaseste cazul probabilitatilor foarte scazute; foarte frecvent, managerii prefera sa considere ca riscul este definit mai bine de catre amplitudinea valorii rezultatului dect de cea data de probabilitate. si comportamentul poate avea consecinte nedorite cnd conduce spre preferinte pentru acceptarea unui risc mai mare (n sensul de variatie) atunci cnd repartitia probabila a rezultatelor posibile este relativ rectangulara. De asemenea, este argumentat faptul ca acest comportament este mai putin inteligent dect adoptarea tuturor variatiilor probabilitatii si ar putea fi util sa se observe ca "confuziile" managerilor asupra riscului sunt ecouri ale ambiguitatii din studiile privind procesul de decizie efectuate de catre ingineri. n teoria deciziei, riscul se refera la probabilitatea incerta a stabilirii rezultatelor provenite din alegere. n studii recente, riscul reprezinta nu neputinta de a asigura un rezultat dorit, ci costurile sale. Ultima terminologie se concentreaza asupra definirii legaturilor dintre "riscul specific" si alte costuri ca, de exemplu, dintre frecventa si severitatea prejudiciilor si costul masurilor de siguranta.

Insensibilitatea manageriala fata de probabilitatile estimate poate reflecta, n parte, elasticitatea terminologiei utilizata de catre cei ce se ocupa cu studiul riscului si al deciziei-ingineresti. Estimarea rezultatelor probabile este dificila, asa cum este si estimarea beneficiilor. Informarea este compromisa de conflictul de interese dintre sursa de informatii si receptor. Studiile asupra asumarii riscului indica faptul ca preferinta pentru risc variaza n functie de context. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relatia dintre pericolele si oportunitatile reflectate de risc si de cele cteva nivele critice ale aspiratiei proprii factorului de decizie. Tendinta evaluarilor manageriale a alternativelor de a-si ndrepta atentia numai asupra ctorva aspecte cheie ale problemei, la un moment dat, este o tema recurenta n studiul rezolvarii problemelor umane; de exemplu, studiile despre "eliminarea aspectelor" de catre factori de decizie individuali (Tversky, 1972), analiza "atentiei" n rezolvarea problemelor umane (Nisbett si . Ross, 1980)/ "atentia secventiala acordata scopurilor" de catre grupuri de factori de decizie (Cert si Mach, 1963). In cteva dintre aceste teorii exista o singura valoare care focalizeaza atentia si anume,nivelul aspiratiei care desparte succesul subiectiv de esecul subiectiv. Aceste observatii, respectnd schimbarea concentrarii atentiei spre risc, par sa confirme mai degraba importanta a doua valori, si anume: nivelul propus pentru performanta si nivelul de supravietuire.

Aceste doua valori de referinta se pot studia din punctul de vedere al succesului, insuccesului si al dezvoltarii. Adaugarea unei valori focalizante, asociata cu o diminuare a acesteia, schimba oarecum interesul sau preferinta pentru risc ntr-o functie a succesului. Pericolul falimentului coboara tinta asupra careia este ndreptata atentia, iar oportunitatea riscului este mai scazuta. Aceasta duce la o atitudine de adversitate fata de risc a managerilor care au succes. Pentru managerii cu rezultate bune, atentia fata de oportunitatea si, deci, asumarea riscului, este stimulata doar cnd performantele depasesc tinta propusa (nivelul propus). Pentru factorii de decizie care se asteapta la rezultate a caror valori sunt sub cele programate, dorinta de a-si atinge scopul propus i conduce spre asumarea riscului. n acest caz, oportunitatea riscului capteaza atentia mai repede dect pericolul, exceptnd cazul cnd apropierea de punctul de supravietuire capteaza atentia la acelasi nivel. Daca performanta se opreste la punctul de supravietuire, evidentierea variantelor este moderata de frica fata de pericolele ce s-ar putea ivi. Managerii au o reactie puternica la risc si la asumarea riscului. si fac probleme pentru reputatia lor n cazul asumarii riscului si sunt dornici sa-si exprime sentimentele de dezacord cu cei care stimuleaza grupurile ce iau decizii inteligente, dar riscante. Pe de o parte, asumarea riscului este evaluata si tratata ca fiind esentiala pentru inovatii si asigurarea succesului. n acelasi timp, asumarea riscului este diferentiata de "judecarea atuului".

Un bun manager "si asuma un risc" nu "joaca un joc de noroc". Importanta acestei paralele a fost recunoscuta de factorii de decizie-ingineri, care au ncercat, cu rezultate modeste, sa cstige un criteriu de evaluare a managerilor si potrivit caruia se recompenseaza mai repede "deciziile bune" dect "rezultatele bune", argumentnd ca determinarea unei alegeri proprii n-ar trebui sa fie confundata cu sansa constientizarii unor situatii de risc. Managerii fac deosebire ntre asumarea riscului si jocul de noroc, n primul rnd, pentru ca o face societatea care i apreciaza si pentru ca experienta i-a nvatat ca pot controla fatalitatea. Societatea apreciaza asumarea riscului, dar nu si jocul de noroc prin care se ntelege asumarea riscului care provoaca un rezultat negativ. Din punctul de vedere al managerilor si al societatii dedicate managementului de calitate se pune problema mentinerii si cresterii reputatiei manageriale de asumare a "riscurilor bune" si evitare a "riscurilor rele". Situatia a fost descrisa foarte bine de catre un primvicepresedinte intervievat de Shapira. El a spus: "trebuie sa fii un tip care si asuma riscul, dar trebuie mai mult sa cstigi dect sa pierzi". Reputatia manageriala de asumare a riscului este sustinuta mai bine dect jocul de noroc, de catre procesele sociale obisnuite. n perspectiva istoriei, nu este greu sa se faca distinctia dintre cei care au fost adevarati manageri (si-au asumat cu adevarat riscuri) si cei care au fost niste nebuni (amatori de jocuri de noroc). Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie n cstigatori si nvinsi, dar a si interpretat acele diferente care reflecta deosebirea dintre gndire si abilitate.

Experienta managerilor buni i-a nvatat ca probabilitatile vietii nu pot fi luate n calcul. Managerii cred, si experienta se pare ca le-a si confirmat-o, ca ei pot schimba "atuurile", ceea ce nseamna ca un proces probabilistic poate fi controlat. Rezultatul este ca managerii devin mai predispusi sa-si asume riscul, ceea ce corespunde cu definitiile sociale ale rolurilor manageriale. Managerii au rolul de a influenta mersul lucrurilor, de a lua decizii. Ideologia manageriala prezinta managerii ca initiatori ai schimbarilor; dar, unii manageri au tendinta de a dirija schimbarile organizatorice iar altii de a astepta sa se ntmple acest lucru. De asemenea, ideologia manageriala considera ca un bun manager este numai cel ce-si asuma riscuri. Actul managerial include credinta ca n momentul deciziei se poate face clar diferenta ntre riscurile asociate rezultatelor bune si cele asociate rezultatelor rele.
Perspectivele manageriale si riscul

n formularile conventionale ale teoriei deciziei, alegerea implica un schimb ntre risc si beneficiul prevazut. Factorii de decizie refractari la risc prefera riscurile relativ mici si sacrifica ceva din beneficiul prevazut pentru a reduce variatia rezultatelor posibile. Factorii de decizie amatori de risc prefera riscurile relativ mari si sacrifica o parte din beneficiul prevazut pentru a spori variatia. Teoria presupune ca factorii de decizie n primul rnd calculeaza riscul si apoi aleg ntre alternativa risc-beneficiu, combinatiile favorabile; nsa factorii de decizie neaga uneori existenta riscului sau considera ca acesta este att de mic nct poate fi ignorat. O forma comuna de negare implica acceptarea realitatii calculate a riscului, combinata cu un refuz de a

asocia acea realitate cu interesele personale ale cuiva. Termenul "refuz" sugereaza o patologie psihologica; poate fi, desigur, mai mult o respingere filozofica a importantei motivarii probabilistice pentru un singur caz sau o nencredere n baza cauzala a evenimentelor. Tendinta indivizilor de a percepe evenimentele ntmplatoare ca fiind cauzale si sub control, demonstrata n diferite experimente, ncearca sa dezvolte teorii cauzale ale evenimentelor chiar si atunci cnd se stie ca relatiile dintre evenimente sunt accidentale. n continuare se prezinta o serie de tipuri de riscuri si masurile care trebuie sa fie luate pentru diminuarea lor :
Riscuri

-Riscuri naturale Teren necorespunzator pentru constructii Climat nefavorabil omului Riscuri privind calitatea produselor Greseli n compozitia produselor si care provoaca prejudicii

Masuri necesare Analize statistice si determinarea probabilitatii riscului pe baza datelor anterioare Utilizarea experientei personale sau a altora ncercari planificate Retragerea produselor Asigurare

Managementul calitatii totale

Riscuri tehnice Inginerie noua

Suplimentarea bugetului Realizarea unor prototipuri Reexaminarea periodica mbunatatirea conducerii proiectului Recunoasterea unor limite ale sefului de proiect si consultarea unor experti pentru mbunatatirea activitatilor de evaluare si planificare Semnalarea unor posibile deficiente Introducerea obligatiilor contractuale Crearea conditiilor pentru ca specialistii sa ramna Acorduri de interzicere a grevelor Suplimentarea bugetului Consultarea unui "ghid" bun, a unui consilier sau monitor

Procese de productie inoperante sau care trebuie sa fie revazute Riscuri comerciale

Pierderea reputatiei pe un segment de piata Clienti nemultumiti Pierderi financiare

Riscuri legate de personal

Plecarea unor specialisti Conflicte sociale

Riscuri psihologice

Teama sefului de proiect ca efectele

negative ale proiectului sa nu-i influenteze cariera Sentimentul unui salariat ca a fost "mpins" pe postul pe care l ocupa deoarece obligatiile depasesc competenta si experienta personala
Riscul si elaborarea bugetului de capital

Sa nu fie nabusite nelinistile

Riscul sau incertitudinea sunt concepte utilizate pentru a descrie ngrijorarea care apare atunci cnd sunt elaborate bugetele, n legatura cu posibilitatea ca asteptarile - si sperantele privind viitorul afacerilor sa nu fie ndeplinite. Se cunoaste faptul ca veniturile si cheltuielile incluse n buget vor fi diferite de rezultatele reale, din diferite motive. Este posibil ca estimarile privind activitatea viitoare sa fie gresite, sau ca anumite evenimente imprevizibile sa modifice cursul asteptat al activitatii, ca de exemplu: Vnzarile de bunuri si servicii pot fi peste, sau sub nivelul asteptarilor. Costurile pot fi mai mari sau mai mici dect s-a prevazut n buget. Nivelul productivitatii poate fi mai bun, sau mai slab dect s-a previzionat. Climatul economic general poate fi favorabil sau nefavorabil afacerilor, spre deosebire de asteptari. Noile tehnologii pot influenta nivelurile veniturilor, cheltuielilor, fata de cele stabilite initial n buget.

Preturile anumitor bunuri si servicii pot fi diferite de cele asteptate sau inflatia poate diferi de previziunile facute. n majoritatea companiilor, elaborarea bugetelor urmareste estimarea profitabilitatii afacerii dupa un anumit numar de ani, de regula unul sau doi ani. nsa, evenimentele care apar n aceasta perioada vor influenta cursul actiunii. Managerii vor ncerca sa mentina obiectivele bugetare, realiznd corecturile necesare pentru ca afacerea sa se reabiliteze, sau pot decide sa renunte la planurile initiale si sa previzioneze din nou profitabilitatea viitoare, urmnd un plan modificat pentru restul perioadei. Atunci cnd se impune evaluarea investitiei de capital, necesara n planificarea strategica, perioada pentru care se va elabora bugetul de investitii este ntre 515 ani. Datorita intervalului de timp foarte mare, sansele ca rezultatele finale sa fie diferite de cele asteptate sunt foarte mari. Mai mult, alegerea unui anumit plan strategic face dificila schimbarea optiunii. n cazul investitiei de capital, o data ce aceasta a fost acceptata si aplicata, nu se poate reveni asupra ei. Daca evenimentele produse nu sunt pe masura asteptarilor, nu se poate actiona dect n sensul ameliorarii situatiei. Termenul de risc, utilizat n evaluarea bugetelor de capital si a planurilor strategice, exprima incertitudinea privind viitorul. n aceste conditii, se impune masurarea gradului de incertitudine privind rezultatele viitoare, generate de o investitie de capital. Numai n aceste conditii, managerii pot stabili daca veniturile obtinute din investitii sunt suficiente pentru a prelua riscuri suplimentare. Se presupune ca investitorii pot accepta riscurile, cu conditia ca rentabilitatea asteptata sa fie mai mare.

Managementul riscului. n afaceri, riscul are mai multe fatete. n contextul deciziei strategice, nu se iau n calcul riscurile asigurabile incendiul, furtul, sau alte evenimente generatoare de daune, ci riscul ca rezultatele pe care le asteapta o companie sa nu fie obtinute - din diverse motive, iar firma sa nu mai evolueze asa cum se previzionase. Unele firme (sau manageri) au aversiune fata de risc si vor evita orice decizie care include si posibilitatea de a se nregistra rezultate slabe. Altii nsa, aplica vechiul dicton "nu risti, nu cstigi". Majoritatea managerilor prudenti vor ncerca sa minimizeze riscul comercial, raspunznd la ntrebarea: "Daca se va nregistra cel mai slab rezultat posibil, compania va reusi sa supravietuiasca, sau va esua?". nsa, indiferent de atitudinea companiilor fata de risc, este clar ca nu se poate obtine o rentabilitate superioara, fara a prelua un risc suplimentar. Din punct de vedere al evaluarii financiare, riscul este definit ntr-o anumita maniera: exprima variatia asteptata a rentabilitatii investitiei. Din punct de vedere matematic, poate fi exprimat sub forma abaterii standard a rentabilitatilor. Desi calculele efectuate sunt foarte laborioase, precizia acestora este doar aparenta. Se poate crea impresia ca au fost luate n calcul toate aspectele privind rentabilitatile posibile si ca acestea nu se pot situa n afara intervalului previzionat. n realitate, calculele realizate n vederea determinarii riscului au fost bazate pe estimari si nu pot fi corecte dect n masura n care previziunile au fost bune.

Uneori, este posibil ca proiectul de investitii sa ofere si alte avantaje. Acestea apar ca urmare a efectului de sinergie, care va fi mentionat n cadrul scenariilor avantaje sunt: optimiste sau pesimiste. Astfel de

Cresterea cererii pentru toate produsele, ca urmare a introducerii noului produs. Reducere generala a costurilor de regie, ca urmare a repartizarii acestora ntre un numar mai mare de unitati de produse. Vnzarile suplimentare ale altor produse, ca urmare a vnzarii noului produs. Cunostintele, know-how-ul si experienta obtinute ca urmare a producerii noului produs pot fi importante pentru cercetarea si dezvoltarea n viitor a unor noi produse. Aceste sinergii pozitive pot fi obtinute sau nu si vor afecta rentabilitatile generale, att ale scenariilor pesimiste, ct si optimiste. nsa, este posibil si ca introducerea unei noi linii de productie sa aiba efecte negative pentru restul companiei, ca de exemplu: Introducerea produselor noi poate nsemna o reducere a vnzarilor produselor mai vechi si mai putin avansate din punct de vedere tehnologic. Noile fabrici, piete si forte de munca implicate n vnzare pot conduce la cresterea cheltuielilor de regie, n loc ca acestea sa descreasca pe termen scurt. Proiectele foarte mari care nu au succes pot face ca ntreaga companie sa devina instabila financiar.

Principala problema care apare n cazul analizei riscului este urmatoarea: cea mai probabila rentabilitate previzionata pentru un anumit proiect este foarte apropiata de rata rentabilitatii ceruta de manageri. De exemplu, daca rentabilitatea ceruta de manageri este de 15%, analiza riscului va prevede ca, atunci cnd lucrurile vor evolua pozitiv, rentabilitatea va fi mai mare de 15%, iar cnd se va nregistra o evolutie negativa a proiectului, rentabilitatea va fi mai mica de 15%. Desi pare util sa se cunoasca toate alternativele posibile - oferite de evaluarea riscului - modul n care sunt folosite aceste informatii n procesul luarii deciziei financiare variaza de la companie la companie si de la manager la manager.
BIBLIOGRAFIE

1. 2.

Ion Dijmarescu - "Bazele managementului", Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1995 Radu Mihalcea, Armenia Androniceanu "Management: Fundamente, Interferente, Studii de caz, Solutii", Ed. Economica, 2000 Dan Anghel Constantinescu, Ana-Maria Ungureanu, Alina Costache - "Management strategic", Bucuresti, Ed. Tehnica, 1999 Nita Dobrota - "Dictionar Economica, 1999 de economie", Ed.

3.

4.

Riscul noilor afaceri Factori ce influenteaza dezvoltarea antreprenoriatului Decizia de initiere a unei afaceri trebuie luata numai dupa atenta analiza a riscurilor implicate. In acest scop, cunoasterea conditiilor in care au avut

succes sau au esuat diferite afaceri este un pas foarte important. Activitatea antreprenoriala in ansamblul sau este influentata de numerosi factori: A. La nivel macroeconomic (economia nationala, relatii economice internationale) se disting o serie de conditii generale a caror evolutie intreprinzatorul trebuie sa o urmareasca, dar pe care nu le poate influenta in mod direct: - situatia generala a economiei. - nivelul si evolutia inflatiei; - nivelul si evolutia ratei dobanzii; - existenta unor politici de stimulare a accesului la capital; - cadrul legislativ privind antreprenoriatul. B. La nivel microeconomic (intreprinzatorul si afacerea sa) libertatea de actiune a intreprinzatorului este maxima in ceea ce priveste: - Nivelul de competenta si pregatire. Abilitatile innascute si dezvoltate, cunostintele dobandite in domeniul productiei, financiar, al vanzarilor, al managementului resurselor umane, precum si o atitudine corespunzatoare reprezinta, impreuna, singura baza pe care se poate construi o afacere. Atunci cand implicarea in afaceri nu este rezultatul unei autoevaluari aprofundate a intreprinzatorului si a unei concentrari a tuturor resurselor disponibile, rezultatul este, cel mai adesea, falimentul. - Planificarea atenta a afacerii, care permite valorificarea oportunitatilor oferite de piata si evitarea unor probleme frecvente (dificultati rezultate din lipsa de informatii, probleme cauzate de o crestere prea rapida).

- Controlul financiar permanent, prin organizarea unui sistem eficient de evidenta financiar-contabila si controlul permanent a situatiilor financiare. In acest fel se evita subcapitalizarea, investirea nejustificata in fonduri fixe si problemele legate de politica de credit. - Salariatii, una din cele mai importante resurse intr-o afacere. intreprinzatorul trebuie sa aiba grija ca angajatii sa-i fie loiali si sa lucreze eficient. Pentru acesta, el trebuie sa aiba in vedere permanent nu numai situatia financiara sau problemele de productie si de vanzare (asa cum se intampla de foarte multe ori), ci trebuie sa investeasca si in procesul de angajare, instruire si coordonare a personalului. - Activitatile de marketing. Indiferent de calitatile produsului, de regula este nevoie de un efort de marketing sustinut pentru a asigura vanzarea, o strategie de marketing bine realizata si pusa in aplicare fiind singura solutie de termen lung. - Fraudele: furturi ale salariatilor (cazurile cele mai frecvente), spargerile, furturile din partea clientilor sau a concurentilor. in acest domeniu, asigurarile pot fi de un real ajutor. Tipuri de risc Problematica riscurilor poate fi analizata din mai multe puncte de vedere. A1. Evenimentele care au un impact negativ asupra afacerii, dar a carui moment al producerii nu poate fi precizat dinainte sunt caracterizate de risc pur.

Exemple tipice sunt incendiul, inundatiile sau alte tipuri de evenimente catastrofice naturale, furtul, decesul unor membri foarte importanti din cadrul personalului, falimentul unor clienti etc. In masura in care aceste riscuri pot fi analizate statistic, el pot fi asigurate. A2. Atunci cand aparitia riscului a fost influentata direct de intreprinzator, este vorba despre riscuri speculative. Exemple tipice sunt situatiile in care se intreprinzatorul mizeaza pe evolutia favorabila a pietei (valutare, imobiliare etc.). Astfel de riscuri nu sunt asigurate.

B1. Modificarile permanente ale pietei creeaza premisele pentru aparitia unor riscuri privind piata. Exemple tipice sunt intreruperea fluxului de aprovizionare (ceea ce afecteaza direct capacitatea de productie si duce, in timp, la inrautatirea pozitionarii pe piata a afacerii), reducerea cererii (ca rezultat al modificarii asteptarilor clientilor, al pozitionarii fata de concurenti etc.) precum si deteriorarea mediului economic (evolutia inflatiei, modificarea nivelului general al ratei dobanzii etc.). Astfel de riscuri se manifesta si se dezvolta lent, ducand frecvent la falimentul afacerilor insuficient de bine planificate si controlate. in plus, astfel de riscuri se pot asigura cu greutate si in conditii mai speciale. B2. Riscurile privind proprietatea:

- Dezastrele naturale (cutremurele, inundatiile, alunecarile de teren, furtunile puternice etc.) afecteaza, de regula, mai multi intreprinzatori si au efecte negative majore. Solutia cea mai eficienta de protectie impotriva acestor riscuri este asigurarea. - Incendiile reprezinta situatii de risc care se produc frecvent. Protectia presupune atat masuri complexe de prevenire cat si asigurarea. - Furturile, spargerile si talhariile, pentru prevenirea si limitarea carora se pot folosi sisteme de alarma, agenti de paza, sisteme de supraveghere si, bineinteles, asigurarea. B3. Riscurile privind clientii se refera la vanzarea pe credit, cand clientul rau-platnic refuza sa plateasca produsul achizitionat, si la posibilitatea aparitiei unor nemultumiri privind produsul oferit sau serviciile conexe prestate. B4. Riscurile privind personalul se refera la furturi sau la falsuri realizate de catre propriii angajati ai intreprinzatorului. Cauzele tin atat de neselectarea corespunzatoare a persoanelor angajate, cat si de mediul intern al organizatiei (relatiile dintre angajati si angajator, politica salariala si asteptarile angajatilor, sistemul de control intern al afacerii si procedurile in cazul unor situatii negative). De cele mai multe ori, aceste riscuri pot fi asigurate. Strategii de gestionare a riscului In ceea ce priveste gestionarea riscului, exista 4 posibilitati de actiune: A. Evitarea situatiilor de risc (de exemplu, depunerea

zilnica a banilor in cont pentru a evita riscurile legate de utilizarea numerarului). B. Prevenirea riscurilor. Atunci cand riscurile nu pot fi eliminate, intreprinzatorul trebuie sa incerce sa reduca probabilitatea de aparitie a unor astfel de situatii. C. Transferul riscurilor asupra altei organizatii asigurarea. D. Asumarea riscurilor, atunci cand celelalte metode nu pot fi aplicate. Intreprinzatorul isi constituie un fond de risc pentru acoperirea pierderilor potentiale, bineinteles, pentru cazul unor pierderi de dimensiuni destul de reduse. Aceste metode sunt aplicate, de regula, impreuna. Bibliografie suplimentara - Vasile Cocris, Vasile Isan, Economia afacerilor, Graphix, Iasi, 1995. - Constantin Sasu, Initierea si dezvoltarea afacerilor, Polirom, Iasi, 2003. - Peter F. Drucker, Inovatia si sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993. - Michael E. Gerber, Mitul intreprinzatorului, Amaltea, Bucuresti, 2003.