Cuprins

Cuprins 2
Introducere 3
1. Protecția Împotriva Riscului și Nevoia de Asigurare 4
2. Clasificarea Riscurilor 5
2.1. Riscurile Politice 6
2.2. Riscurile de Preț 6
2.3. Riscurile de Piață 7
2.4. Riscul de lichiditate 8
2.5. Riscul operațional 8
2.6. Riscurile exporturilor pe credit 9
2.7. Riscurile în Asigurarea Maritimă 10
3. Tehnici de limitare a proporțiilor riscurilor 11
4. Tehnici contractuale 12
5. Alte metode de prevenire şi contracarare a riscului de pret specific in comerţului
exterior 15
Bibliografie 16

1
 Introducere
În orice actiune umana exista o concentratie dintr-un anumit compus al conjuncturii
proprii actiunii respective. Acest compus este neprevazutul, factorul de incertitudine, care
suporta mai multe puncte  de abordare. În primul rând este vorba despre surprizele care
pot aparea în timpul desfasurarii unei activitati oarecare, surprize care pot fi placute sau
neplacute. Cele placute sunt cel mai adesea binevenite, oamenii sperînd de multe ori sa
fie subiect al unui astfel de eveniment. Cele neplacute sunt cele de care oamenii se tem
din cauza efectelor pe care le genereaza.
Dar sa vedem ce sta la baza producerii acestor surprize placute sau neplacute, ce le
determina aparitia. Majoritatea celor care si-au îndreptat atentia spre aceste fenomen
sunt de parere ca premisele sunt doua: sansa si riscul. Aceste doua notiuni sunt
complementare, în sensul ca "suma" lor este egala cu 1. Când riscurile sunt mari sansele
sunt mici si invers. Riscurile sunt responsabile de producerea surprizelor neplacute, în
timp ce sansele stau la baza celorlalte.
Revenind la comertul international trebuie sa spunem ca surprizele placute se
concretizeaza cel mai adesa în reusitele actiunilor actorilor de pe piata mondiala, pe când
riscurile determina aparitia efectelor nedorite, a esecurilor.
În acest sens riscul economic este o alternativa, suma variabilelor care influenteaza
negativ o tranzactie comerciala. La baza producerii evenimentelor determinate de riscuri
stau o serie larga de factori, unii cu origine concreta, obiectiva, în timp ce altii au sorginte
subiectiva cu o componenta aleatorica bine individualizata.
Activitatea de comerţ exterior se desfăşoară într-un mediu care, prin natura sa,
include riscuri multiple determinate de complexitatea acestui tip de afaceri, de evoluţia
contradictorie a pieţei mondiale, de insolvabilitatea specifică unor economii naţionale, ca
şi de insolvabilitatea pieţei mondiale.
Firmele participante în activitatea de comerţ exterior nu au siguranţa (certitudinea)
că vor obţine rezultatele scontate. Riscul reprezintă posibilitatea de a obţine rezultate
favorabile sau nefavorabile într-o acţiune viitoare, posibilitate exprimată probabilistic.
Riscul în comerţul exterior poate fi definit şi ca posibilitatea de a înregistra o pierdere într-
un contract de comerţ exterior, datorită producerii unor evenimente imprevizibile.
Riscurile specifice comerţului exterior sunt numeroase insa cele mai frecvente sunt
riscurile economice (fluctuaţii valutare, neplata preţului, neexecutarea altor obligaţii
etc.).

1.Protecția Împotriva Riscului și Nevoia de Asigurare

Fiecare tara, mare sau mica, dezvoltata sau in curs de dezvoltare, este preocupata
sa-si sporeasca exporturile pentru ca, pe aceasta cale, sa-si poata asigura valuta
necesara achitarii bunurilor din importuri de care are nevoie pentru productie, pentru
consumul populatiei ori pentru investitii.

2
 Adesea, bunurile de natura mijloacelor fixe de mare volum si complexitat, ca de
exemplu echipamentele industriale, se livreaza treptat, pe parti componente, pe masura
realizarii investitiei, se incorporeaza in opera de catre achizitor. In aceste conditii, apare
necesitatea esalonarii in timp a platii furniturilorde catre importator.
Necesitatea esalonarii platii produselor importate apare si in cazul in care mijloacele
fixe nu se livreaaza pe parti componente, dar au o valoare mare si o folosinta
indelungata, ca de exemplu masinile de lucru si de putere, mijloacele de transport si
telecomunicatii etc. Pentru numerosii agenti economici, ca de pilda agentii mici si mijlocii,
ar fi greu, daca nu imposibil, sa achite dintr-o data intreaga valoare a mijloacelor fixe
importate avand o valoare mare si o durata de functionare de 5 -10 ani sau mai multi.
Problemele financiare se pun chiar si pentru agentii economici care se aprovizioneaza
din import cu materii prime si materiale, piese de schimb, produse de completare, marfuri
alimentare ori nealimentare destinate aprovizionarii populatiei. In astfel de cazuri, adesea
importatorii au nevoie de o pasuire de una sau mai multe luni pana isi procura resursele
valutare necesare achitarii importurilor.
In astfel de cazuri, producatorii convin cu furnizorii lor ca plata produselor sa fie
esalonata in timp. In situatia in care plata urmeaza a se face intr-un timp scurt, furnizorul
acorda un credit comercial clientului sau extern.
Uneori, insa, furnizorul nu dispune de resurse financiare proprii pentru a acorda
clientului sau creditul solicitat nici macar pe o perioada de cateva luni. In astfel de cazuri,
cumparatorul solicita credit unei banci din tara furnizorului pentru a putea achita la
scadenta produsele comandate la import. In felul acesta, creditul devine un instrument
care favorizeaza schimburile comerciale internationale, extinderea cooperarii economice si
financiare dintre state.
Dar, efectuarea exportului prin mijlocirea creditului antreneaza multiple riscuri
pentru exportator, ca si pentru banca finantatoare. De altfel, risurile inevitabile legate de
livrarea marfurilor pe credit apar si atunci cand furnizorul si cumparatorul sunt rezidenti ai
aceleiasi tari, iar tranzactia se realizeaza in moneda nationala, adica atunci cand actul de
vanzare- cumparare pe credit sau prin mijlocirea imprumutului bancar se produce pe
piata externa.
Cand tranzactiile comerciale constituie operatii de export-import, lucrurile se
complica datorita distantelor adesea mai lungi dintre furnizor si cumparator, a termenelor
mai indepartate la care se efectueaza platile, a monedelor diferite folosite in tarile
participante la contract, a reglementarilor la fel de diferite de la o tara la alta si insuficient
cunoscute de furnizorii externi etc.
Riscurile exportului vizeaza: neancasarea contravalorii marfii livrate pe credit sau
incasarea acesteia cu intarziere; refuzul cumparatorului de a prelua marfa ajunsa la
destinatie; denuntarea contractului de catre cumparator in timpul desfasurarii procesului
de productie la furnizor, avariera sau distrugerea marfii in timpul fabricatiei sau al
transportuilui; imposibilitatea repatrirerii masinilor, utilajelor, materialelor si a alttor
bunuri deplasate peste granita pentru realizare unor lucrari de cooperare pentru diversi
beneficiari externi; raspunderea civila legala a furnizorului fata de terti etc.
Asigurarea este un mijloc de a acoperi o parte a ricurilor cu care se confrunta firmele
in activitatea lor de zi cu zi. Asiguratorii nu acopera riscurile speculative care pot conduce
la castiguri financiare. Riscurile asigurabile caracterizeaza acei asigurati care pot suferi
pierderi.

3
 Asigurarea compenseaza financiar efectele unui eveniment nefavorabil. Fondurile
pentru compensarea financiara a asiguratului sunt create de asigurator din primele platite
de organizatiile care au cumparat asigurari .
In schimbul primelor alocate acestor fonduri, asiguratorul accepta riscul unor
despagubiri semnificativ de mari, in cazul in care detinatorul politei va suferi un
prejudiciu.
Astfel, se poate deduce ca asigurarea reprezinta o metoda de transfer al riscului, iar
asiguratorii sunt aceia care isi asuma riscul.Fiecare detinator de polita trebuie sa
contribuie la fond in mod proportional cu probabilitatea de risc, precum si cu valoarea
probabila a efectelor acestuia.
Protectia riscului se constituie astfel intr-o marfa specifica (un serviciu) care se vinde
si se cumpara ca orice alta marfa, pe o piata specifica, numita piata mondiala a
asigurarilor. Aceasta piata este constituita din totalitatea pietelor nationale.
2.Clasificarea Riscurilor
    Având în vedere natura imprevizibila a riscurilor este necesar sa le cunoastem cât
mai bine pentru a putea spune ca exista posibilitatea sa scapam de efectele nedorite. În
momentul în care este pusa problema încheierii unei tranzactii economice cu cât
constientizam mai deplin caracterul incert al actiunii, cu atât vom fi mai pregatiti sa
limitam posibilitatea de întâmplare a evenimentelor care ar putea determina o turnura
nefavorabila a acestei tranzactii. si nu în ultimul rând sa fim pregatiti sa facem fata
efectelor negative, în cazul petrecerii evenimentelor respective. Ca nu este lucru putin sa
stii ca te asteapta un rau pe care nu poti sa-l împiedici, astfel ca sa reusesti sa treci peste
acel rau cu daune minime.
Esenta consta în cunoasterea cât mai vasta a riscurilor care pot interveni in decursul
unei tranzactii economice pentru a limita efectele negative sau a le evita cu totul, în
masura posibilitatilor.
În acest context devine necesara o sistematizare a riscurilor acest fapt permitând o
mai buna recunoastere a lor în conditii concrete. Pentru o astfel de sistematizare exista
mai multe criterii de grupare în functie de care putem sa ordonam riscurile si sa vedem
care sunt posibilitatile eliminare a lor sau de îndreptare a situatiei.
Un prim criteriu este cel al naturii lor. Din acest punct de vedereexista doua
cetegorii de riscuri: cele care au continut economic si cele de alta natura. În prima
clasa se cuprind la rândul lor doua subcategorii: riscurile datorate evolutiilor diferitelor
piete compenente ale pietei mondiale (aici riscul de pret si riscul valutar), iar o a doua
subcategorie este cea a riscurilor care deriva din nerespectarea clauzelor contractuale ce
revin partilor (decalaje de livrari, întârzieri ale platilor sau chiar neplata etc.). În dreptul
riscurilor de alta natura putem aseza o serie impresionanta de cauze cu un grad de
predictibilitate extrem de scazut fapt ce face foarte grea munca de evitare acestora. Din
aceasta clasa eterogena putem exemplifica: calamitati naturale, razboaie, caderi de
guverne, accidente, precum si orice alt risc care nu poate fi încadrat între cele cu continut
economic.
Al doilea criteriu dupa care pot fi clasificate riscurile este cel al cauzelor care le
determina producerea. La acest capitol avem, în primul rînd, riscuri naturale categorie
din care putem mentiona: fenomene meteorologice, eruptii vulcanice, cutremure etc.
Efectele pot fi catastrofale sau nu în functie de amploarea evenimentului produs (de la
afectarea pe mici portiuni a recoltei agricole pâna la calamitarea sa integrala, de la
umezirea unei cantitati mici de marfa perisabila în cazul unei ploi si pâna la pierderea
totala a marfii sau întârzierea livrarii ca urmare a unei inundatii etc.).

4
 2.1.Riscurile Politice
Reprezinta o alta categorie semnificativa cu efecte imprevizibile asupra tranzactiilor
internationale. Lovuturile de stat, schimbarea formei de guvernare, a regimului politic al
unei tari, toate acestea pot influenta nfavorabil activitatea economica mondiala. Aceste
influente pot avea rezultate pe termen scurt (embargouri limitate temporal) sau pe
termen lung daca rezultatul actiunilor politice se concretizeaza în nationalizari, repudieri
ale datoriei externe etc.
Riscurile determinate de cauze administrative au ca efect deteriorarea mediului de
afaceri, cu orientare spre operatiunile speculative, celelalte tupuri de activitati (pe termen
lung) pierzând teren. Dintre masurile administrative cu implicatii la nivel de comert
exterior putem enumera: modificari de politica comerciala, aparitia de organisme cu rol
de reglementare în domeniul comertului international, cu rezultat în cresterea birocratiei
etc. Toate aceste imixtiuni perturba buna desfasurare a contractelor aflate în derulare si
le inhiba pe cele potentiale.
O alta grupa de cauze, care pot favoriza majorarea dimensiunii riscurilor într-o
activitate economica, sunt erorile de management. Acest fapt presupune o analiza a
riscurilor pornind din interiorul organizatiei. Daca lucrurile stau defectuos începând de la
nivelul conducerii ne putem astepta la ceea ce poate fi mai rau. Deficientele în
conducerea productiei, precum si a oricarui alt compartiment (marketing extern, comert
exterior etc.), gestionarea relatiilor cu alte firme (furnizori, clienti, intermediari) în mod
ne-economic, vor conduce la deteriorarea imaginii firmei pe plan extern (si nu numai),
precum si la o scadere a profiturilor.
2.2.Riscurile de Preț
Aceste ricuri presupun o modificare a pretului de piata a obiectului contractului, fapt
ce determina o diminuare a profiturilor. Riscul de preţ este asociat schimbărilor posibile,
în structura şi nivelul preţului bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă de către o firmă, ca
urmare a variaţiilor preţului resurselor utilizate.
Analiza riscului de preţ joacă un rol central în managementul strategic. Riscul de
preţ are ca surse preţurile producţiei industriale, cursul de schimb şi rata dobânzii.
Preţurile producţiei industriale sunt rezultatul fluctuaţiilor preţului energiei electrice,
combustibililor, gazului natural etc. care reprezintă „intrări” pentru unele firme şi „ieşiri”
pentru altele. Cursul de schimb şi rata dobânzii afectează, de asemenea, „intrările” şi
„ieşirile” unei entităţi. Spre exemplu, creşterea ratei dobânzii are impact atât asupra
consumului (scade), cât şi asupra costului de finanţare a firmei (creşte).
Pentru exportator există riscul ca preţul la semnarea contractului să fie sub preţul
mondial din momentul plăţii, iar pentru importator riscul este ca preţul la semnarea
contractului să fie peste preţul mondial de la data plăţii. Acest risc de preţ este cu atât
mai mare cu cât contractul de comerţ exterior se încheie pentru o perioadă mai lungă de
timp, pentru mai mulţi ani de zile. Riscul de preţ se reflectă:
• asupra întreprinderii producătoare de marfă pentru export, când preţul extern
rămâne fix sau scade iar preţul intern creşte, datorită creşterii preţului la materii prime şi
manoperă;
• asupra ICE ( intercontinental exchange), caz în care dacă preţul extern creşte faţă
de cel din contract (care este fix) ICE pierde în cazul exportului şi câştigă în cazul
importului.
2.3.Riscul de piaţă

5
 Este riscul rezultat din evoluţia adversă a preţului sau a volatilităţii activelor care fac
parte din portofoliul unei firmei. Este diferit de marcarea la piaţă a unei firme, care
reprezintă valoarea prezentă a instrumentelor financiare ale firmei respective. Riscul de
piaţă corespunde pierderilor potenţiale ca urmare a modificării preţurilor sau volatilităţii
activelor.
O firmă trebuie să-şi măsoare riscurile de piaţă care derivă din portofoliul deţinut.
Firmele care au un portofoliu foarte activ trebuie să măsoare zilnic expunerea pieţei, iar
cele cu portofolii mai mici şi nu foarte active pot să o facă mai rar. Riscul de piaţă include
riscul ratei dobânzii şi riscul valutar (expunerea contractuală, expunerea contabilă şi
expunerea economică). Expunerea contractuală se referă la o încasare/plată în valută
menţionată într-un contract ferm viitor sau care se află în curs de desfăşurare. Aceasta
apare în momentul încheierii unei relaţii contractuale care conţine plată sau încasare
valutară, sau plata se face în lei, dar preţul produsului este exprimat în valută.
Expunerea economică se referă la modificarea poziţiei unui produs/firme pe piaţă
datorită modificărilor la nivelul ratelor de schimb între valute. Expunerea contabilă este
dată de influenţa înregistrării operaţiunilor valutare în evidenţele contabile sau de plăţile/
încasările în valută eşalonate pe o perioadă. Riscul de piaţă poate fi măsurat ca fiind
câştigul sau pierderea potenţială aferentă unei poziţii sau întregului portofoliu, asociată cu
o modificare de preţ sau o probabilitate dată într-un anumit orizont de timp- abordarea
VaR (Value at Risk). Modalitatea de calcul reprezintă o decizie importantă care este luată
în general de comitetul director al unei firme. De asemenea, managementul superior
trebuie să decidă cu privire la parametrii cheie care vor fi folosiţi în calcularea VaR.
Aceştia pot oglindi sau reflecta orizontul de timp sau intervalul de încredere - procent din
portofoliu care este luat în considerare de calculul VaR. Parametrii menţionaţi mai sus
trebuie să facă parte din orice raport referitor la riscul de piaţă, deoarece ei sunt
indispensabili interpretării rezultatului calculelor.
De exemplu, o cifră zilnică VaR de 10 milioane USD la un interval de încredere de
95% poate fi interpretată astfel: firma poate să piardă/câştige până la 10 milioane USD în
19 din 20 zile de tranzacţionare. O cifră zilnică VaR de 10 milioane dolari la 99% interval
de încredere înseamnă că firma poate să piardă/câştige până la 10 milioane USD în 99 din
100 de zile. Intuitiv, firma cu VaR zilnic de 10 milioane dolari la 99% are un portofoliu
mai puţin riscant decât cea cu VaR 10 milioane dolari la 95% interval de încredere.
Din perspectiva locului unde riscurile se pot produce distingem doua categorii de
riscuri: interne si internationale. Cele interne pot fi de cele mai  multe ori depistate chiar
în interiorul firmei, iar cele internationale se manifesta pe piata mondiala cu rezultat
direct în vicierea rezultatelor activitatilor de comert exterior.
2.4.Riscul de lichiditate
Cele mai multe instituţii se confruntă cu două tipuri de risc de lichiditate. Primul se
referă la adâncimea (profunzimea) pieţei şi se referă la produsele tranzacţionate specifice,
iar cel de-al doilea la finanţarea activităţilor de tranzacţionare. În cadrul procesului de
stabilire a limitelor pentru diversele tipuri de riscuri aferente produselor tranzacţionate,
managementul de nivel superior trebuie să ia în calcul mărimea, adâncimea şi lichiditatea
pieţei respective, deoarece lichiditatea pieţei produsului respectiv poate afecta
capacitatea firmei sau instituţiei de a-şi schimba profilul de risc, în mod suplu, rapid,
eficient, la un preţ rezonabil.
Riscul de lichiditate intervine atunci când o firmă nu poate să deruleze o tranzacţie
mare la un anumit moment de timp sau atunci când firma respectivă nu este capabilă să
obţină fonduri pentru a-şi achita obligaţiile impuse de fluxul de numerar previzionat. În
cazul evenimentelor de risc extrem, sumele ce trebuie mobilizate rapid sunt imense şi

6
soluţiile clasice sunt adeseori greu sau chiar imposibil de realizat. Managementul riscului
trebuie aşadar să găsească soluţii inovative noi, bine adaptate din punct de vedere
dinamic, eficiente, fezabile şi robuste.
Un exemplu din sistemul financiar bancar este cazul Barings, unde lipsa lichidităţilor
a dus la colapsul celebrei bănci britanice cu o vechime de peste 200 ani. Acest caz este
mai mult decât grăitor, el dovedind efectul devastator al crizei lichidităţilor şi mai ales
criza rezultată din lipsa unei politici de acoperire a riscului de lichiditate care poate duce
la ruinarea rapidă chiar şi a unei firme solide.
2.5.Riscul operaţional
Acest tip de risc poate fi reprezentat de deficienţele apărute în sistemul informatic
sau în ctivitatea de control intern al firmei. Riscul operaţional poate fi asociat cu eroarea
umană, căderea unui sistem sau aplicarea incorectă a unor proceduri. Prin natura lui,
acest risc este dificil de cuantificat. În timpul anilor '90, instituţiile financiare au început
să-şi îndrepte atenţia asupra riscurilor asociate operaţiunilor lor de back office - ceea ce
urma să se numească risc operaţional. Fiind deja preocupate de riscul de piaţă şi riscul de
contrapartidă, multe instituţii au încadrat în riscul operaţional toate celelalte riscuri cu
excepţia primelor. Alţii au definit riscul operaţional mult mai restrâns, asociindu-l cu
eroarea umană sau căderea sistemelor tehnologice. Pentru un plus de claritate, se
prezintă câteva exemple de risc operaţional:
- activitatea de back office a unei bănci nu observă o discrepanţă între o raportare a
unei tranzacţie şi confirmarea ei de către partener. În acest caz, tranzacţia poate face
obiectul unei dispute, ceea ce poate cauza chiar o pierdere financiară.
- un ring de tranzacţionare este cuprins de incendiu(cum a fost cazul Credit Lyonnais
în 1996).
- un trader realizează o operaţiune de hedging perdantă, pierderea fiind de 10 mil.
USD.
Decât să anunţe operaţiunea făcută, traderul intră în sistemul informatic al instituţiei
şi acoperă operaţiunea de hedging eronată. Apoi, intră pe o poziţie speculativă, sperând
să recupereze din pierderea suferită.
2.6.Riscurile exportului pe credit
Fiecare tara, mare sau mica, dezvoltata sau in curs de dezvoltare, este preocupata
sa-si sporeasca exporturile pentru ca, pe aceasta cale, sa-si poata asigura valuta
necesara achitarii bunurilor din importuri de care are nevoie pentru productie, pentru
consumul populatiei ori pentru investitii.
Adesea, bunurile de natura mijloacelor fixe de mare volum si complexitate, ca de
exemplu echipamentele industriale, se livreaza treptat, pe parti componente, pe masura
fabricarii lor, si tot astfel, pe masura realizarii investitiei, se incorporeaza in opera de
catre achizitor. In aceste conditii, apare necesitatea esalonarii in timp a platii furniturilor
de catre importator.
Necesitatea esalonarii platii produselor importate apare si in cazul in care mijloacele
fixe nu se livreaza pe parti componente, dar au o valoare mare si o folosinta indelungata,
ca de exemplu masinile de putere si de lucru, mijloacele de transport si telecomunicatii
etc. Pentru numerosi agenti economici, ca de pilda intreprinderile mici si mijlocii, ar fi
greu, daca nu imposibil, sa achite dintr-o data intreaga valoare a mijloacelor fixe
importate, avand o valoare mare si o durata de functionare de 5-10-15 ani sau mai multi.
Probleme financiare se pun chiar si pentru agentii economici care se aprovizioneaza
din import cu materii prime si materiale, piese de schimb, produse de completare, marfuri

7
alimentare ori nealimentare destinate aprovizionarii populatiei. In astfel de cazuri, adesea
importatorii au nevoie de o pasuire de una sau de mai multe luni pana isi procura
resursele valutare necesare achitarii importurilor.
In cazurile de mai sus, cumparatorii convin cu furnizorii lor ca plata produselor sa fie
esalonata in timp. In situatia in care plata urmeaza a se face intr-un termen scurt,
furnizorul acorda un credit comercial clientului sau extern.
Uneori, insa, furnizorul nu dispune de resurse financiare proprii pentru a acorda
clientului sau creditul solicitat nici macar pe o perioada de cateva luni. In astfel de
imprejurari, cumparatorul solicita credit unei banci din tara furnizorului pentru a putea
achita la scadenta produsele comandate la import. In felul acesta, creditul devine un
instrment care favorizeaza schimburile comerciale internationale, extinderea cooperarii
economice si financiare dintre state.
Dar, efectuarea exportului prin mijlocirea creditului antrezenaza multiple riscuri
pentru exportator, ca si pentru banca finantatoare. De altfel, riscuri inevitabil legate de
livrarea marfurilor pe credit apar si atunci cand furnizorul si cumparatorul sunt rezidenti ai
aceleiasi tari, iar tranzactia s efectueaza in moneda nationala, adica atunci cand actul de
vanzare-cumparare pe credit sau prin mijlocirea imprumutului bancar se produce pe piata
interna.
Cand tranzactiile comerciale constituie operatii de export-import, lucrurile se
complica din cauza distantelor adesea mai lungi dintre furnizor si cumparator, a
termenelor mai indepartate la care se efectueaza platile, a monedelor diferite folosite in
tarile participante la contract, a reglementarilor juridice la fel de diferite de la o tara la
alta si insuficient cunoscute de furnizorii externi etc.
Riscurile importului vizeaza: neincasarea contravalorii marfii livrate pe credit sau
incasarea acesteia cu intarziere; refuzul cumparatorului de a prelua marfa ajunsa la
destinatie; denuntarea contractului de catre cumparator in timpul desfasurarii procesului
de productie la furnizor; avarierea sau distrugerea marfii in timpul fabricatiei sau al
transportului; imposibilitatea repatrierii masinilor, utilajelor, materialelor si a altor bunuri
deplasate peste granita pentru realizarea unor lucrari de cooperare pentru diversi
beneficiari externi; raspunderea civila legala a furnizorului fata de terzi etc.
In functie de natura lor, aceste riscuri pot fi grupate in riscuri comerciale, riscuri
provocate de calamitati naturale sau alte cauze de forta majora, riscuri politice si riscuri
valutare.
2.7.Riscurile în Asigurarea Maritimă
Asigurarea maritime ca dealtfel orice alta asigurare de patrimoniu, nu compenseaza
daunele care au avut loc din orice cauza ci numai pe cele care au avut loc din anumite
cauze numite riscuri asigurabile. Cu alte cuvinte, riscurile asigurabile reprezinta acele
pericole in virtutea aparitiei carora se stabilesc obligatii de asigurare. Sfera acestor riscuri
este foarte larga dar , in acelasi timp si foarte limitata.
Riscurile maritime au ca effect anumite daune, a caror probabilitate de producere
este mai mult sau mai putin cunoscuta, dar in nici un caz nu se aproprie de certitudine.
Prin natura sa, asigurarea are rolul de a compensa daunele posibile si nu pe cele
inevitabile.
Scopul asigurarii maritime consta in asigurarea impotriva evenimentelor care se pot
produce si nu impotriva acelor evenimente care trebuie sa se produca.
Daunele cauzate marfii e catre poroprietatile organoleptice ale acestora si daunele
cauzate de catre procesele fizico-chimice interne, nu sunt compensate de asiguratori.

8
 Perfectionarea neantrerupta a mijloacelor de transport ca uramre a actiunii
progresului stiintific si tehnic contemporan permite neutralizarea sau in orice caz,
diminuarea insemnata a actiunii insusirilor interne proprii anumitor marfuri. ( De pilda,
inzestrarea navelor de trasport cu utilaje ce intocmesc conditiile proprice de transport in
cazul marfurilor perisabile).
Daca insa armatorul nu respecta normele tehnice obligatorii care asigura transportul
in bune conditiuni al unor asemenea marfuri, atunci dauna, chiar daca a aparut ca urmare
a insusirilor fizico-chimice ale marfii, va fi pusa in sarcina armatorului si va face obiectul
acoperirii prin asigurare pentru proprietarul marfii intrucat in acest caz paguba putea fi
evitata.
Atunci cand insusirile fizico-chimice ale marfii sunt “stimulate” prin conduita culpabila
a armatorului, care nu a manifestat grija cuvenita pentru transportul in siguranta al marfii
la destinatie, aceasta va suporta raspunderea pentru daunele produse proprietarului
marfii respective.
3.Tehnici de limitare a proporțiilor riscurilor
Aceasta clasificare este una standard, agreata de majoritatea celor care se preocupa
de acest domeniu al vietii economice. Dintr-o perspectiva personala, având în vedre
faptul ca în cadrul clasificarii dupa aceste trei criterii se observa riscuri care sunt comune,
as dori sa mai fac o împartire a riscurilor, în riscuri obiective si riscuri subiective. Consider
importanta aceasta delimitare din ratiuni legate de rolul autocontrulului în cadrul firmei,
cu rezultat direct în diminuarea numarului de riscuri care pot aparea în desfasurarea
activitatii. Sa ma explic. Cum am mai spus începerea analizei de risc trebuie facuta cu
identificarea factorilor de risc aflati în firma si înlaturarea lor. Ramân, oricum, destule
surse de risc obiective asupra carora greu putem exercita influente.
În procesul de evitare a riscurilor sau de limitare a efectelor nefavorabile
determinate de acestea apar mai multe etape. Prima si cea mai esentiala este cea a
identificarii surselor de risc. Nu vom reusi niciodata pe de-a-ntregul sa izolam riscurile si
sa actionam asupra tuturor, dar trebuie sa încercam acest lucru. La fel cum s-au studiat si
alte modele caracterizate drept idealuri, dar se studiau pentru a se încerca apropirea
realitatii de aceste deziderate, la fel trebuie actionat si în sfera riscurilor.
Dupa identificare, un pas important este cel al asigurarii împotriva riscurilor. Exista
agenti economici al caror obiect de activitate este asumarea riscurilor altora contra unui
pret numit prima de asigurare. Dimensiunea acestui pret depinde direct proportional de o
serie de factori, dintre care cel mai important este probabilitatea întâmplarii
evenimentului ce se doreste a fi asigurat. Cum, de obicei, riscurile în comertul
international sunt felurite si relativ probabile, primele de asigurare pot atinge valori
însemnate ceea ce determina o crestere a costurilor cu rezultat direct în diminuarea
profitului.
Din acest motiv urmatoarea faza a procesului de evitare a riscurilor se axeaza pe
tehnicile mai putin costisitoare. În acest context dinstingem doua grupe de operatiuni:
unele care pot fi incluse în contract sub forma unor clauze, iar altele care se pot executa
în afara contractelor.
Înainte de a trece la enumerarea tehnicilor de evitare a riscurilor voi face o
paranteza spunînd ca unul dintre cele mai prezente riscuri pe piata este cel de neplata.
Nu voi insista prea mult asupra sa din cauza ca metodele de contracarare specifice au fost
tratate la alte discipline. Este vorba despre incasso-ul simplu sau documentar si
despre acreditive. Nu am facut decît sa le enumar dat fiind faptul ca împreuna

9
cu garantiile internationale aceste categorii economice fac parte din obiectul de studiu
al altor discipline.
În conditiile afacerilor derulate în mediul extern unul dintre cele mai prezente riscuri
este cel valutar. Din aceasta cauza în cele ce urmeaza ma voi referi mai mult la acesta,
iar exemplificarea tehnicilor de evitare o voi efectua pe acesta baza.
4.Tehnici contractuale
Riscul valutar determina, în esenta, o pierdere pentru acea parte din contract care a
apreciat eronat evolutia cursului monedei de contract. Din perspectiva importatorului
riscul valutar se face simtit în momentul în care la scadenta contractului, valuta se
situeaza pe un nivel de curs superior celui dim momentul încheierii tranzactiei, adica
valuta se apreciaza. Pentru exportator lucrurile stau pe dos, el pierde atunci când moneda
aleasa în contract se depreciaza în acel interval de timp.
Odata cu perfectarea afacerii se negociaza toate clauzele care le trec prin cap
partilor, unele dintre acestea sunt standardizate, iar altele sunt determinate de conditiile
specifice de tranzactionare. Ceea ce trebuie sa avem în vedere este urmatorul fapt,
partile sunt de acord a priori cu încheierea tranzactiei, dar aici se termina cu interesul lor
comun. Din acest punct încep divergentele, negocierile nu s-ar purta daca toate treburile
ar decurge consensual.
Contractarea, prin prisma negocierii este o adevarata lupta, în care fiecare arunca în
ring sau utilizeaza ceea ce are mai bun la îndemîna pentru a-si atinge scopurile. De aceea
în momentul contractarii partile trebuie sa stie foarte bine ce vor, precum si metodele si
instrumentele prin care sa ajunga acolo.
Concret, fiecare parte îsi va construi clauzele pe care le doreste cuprinse în textul
contractului, iar apoi discuta cu cealalta parte oportunitatea acestor clauze. În anumite
conditii, cum este si aceasta a riscului valutar, dorinta de protejare este comuna,
negociindu-se, doar, marimea marjei care, la depasire, determina recalcularea sumei de
plata. Contractele internationale permit, prin constructia lor, includerea, cu acordul
ambelor parti, a mai multe clauze care sa le protejeze pe acestea de riscul valutar. 
Clauzele valutare sunt cele mai prezente în textele contractelor internationale, si
reprezinta operatiunea de raportare a valutei de contract la un etalon ales prin consens
contractual. Acest etalon poate lua mai multe forme: o alta valuta, si atunci avem de-a
face cu o clauza valutara simpla, un cos de valute, clauza cos valutar simplu, un cos de
valute ponderat, clauza cos valutar ponderat sau o moneda internationala,clauza D.S.T.
În momentul încheierii tranzactiei trebuie precizate urmatoarele elemente: cursul
valutei de contract în raport cu etalonul, scadenta platii si marja maxima în cadrul careia
este admisa abaterea de curs. Esentiala pentru alegerea etalonului este stabilitatea
acestuia.
a.Clauza valutara simpla: se determina coeficientul de fluctuatie pe baza formulei
prezentata într-un capitol anterior, iar apoi cu ajutorul acestui coeficient se afla suma
finala de plata la scadenta contractului.
          Formula de calcul a sumei finale este simpla:
Sf=Si(1+kf)
În cazul în care coeficientul de fluctuatie kf are o valoare rezultata din calcule
negativa atunci suma finala de plata se va diminua corespunzator cu deprecierea monedei
de contract, iar în caz contrar suma finala de plata va fi mai mare decât cea stabilita în
momentul contractarii.

10
 b.Clauza cos valutar simplu: se situeaza pe o trepta superioara de protectie
împotriva riscului valutar din cauza legarii monedei de contract de mai multe valute
concomitent, stabilitatea cosului fiind mai mare decât cea pe care o poate asigura o
valuta. Valutele din cos au ponderi egale astfel ca valoarea coeficientului de fluctuatie va
fi, de data aceasta, o medie aritmetica a tuturor coeficientilor de fluctuatie ai valutei de
plata în raport cu cele din cos. Formula de calcul a acestui coeficient este urmatoarea:
kfm=[1/n (c11/c01+c12/c02+.+c1n/c0n) -1]·100
La fel ca si la precedentul coeficient si acesta poate avea valori negative sau pozitive
determinate de evolutiile valutelor din cos. Suma de plata de calculeaza dupa aceeasi
formula ca mai sus înlocuindu-se doar kf cu kfm.
c.Clauza cos valutar ponderat: datorita gradului diferit de stabilitate înregistrat
de  diferitele valute, pentru sporirea eficientei utilizarii acestor clauze (valutare) se
introduce o ponderare a participarii fiecarei valute în functie de gradul sau de stabilitate în
evolutie. Coeficientul de fluctuatie este, în acest caz, o medie ponderata a tuturor
valorilor abaterilor valutei de contract fata de valutele din cos.
Formula devine, astfel:
Kfmp= a · c11 / c01 + b · c12 / c02 +  . + m · c1n / c0n - 100
unde apar în plus valorile a, b, . , m, care reprezinta ponderile pe care le au diferite
valute în constituirea cosului respectiv.
d. clauza moneda internationala: nu difera foarte mult de clauza valutara simpla,
dar totusi are particularitatea ca valuta de contact este legata de o moneda
internationala, de regula D.S.T.
O alta tehnica contractuala folosita pentru evitarea riscurilor este alegerea
monedei de contract. Aceasta alegere trebuie facuta astfel încât sa existe o coincidenta
între moneda de contract si o moneda dintr-un alt contract cu scadenta apropiata de cea
a primului. Aceasta metoda este destul de greu de utilizat deoarece aici intervin cu
deosebire interesele divergente ale partilor. Importatorul va dori sa fie mentionata în
contract o moneda cu tendinte de depreciere, în timp ce exportatorul va opta pentru
contrar. De asemenea trebuie sa se tina cont de durata contractului, de costurile conexe
tranzactiei (costurile de conversie a monedei de contract în moneda nationala).
O alta metoda frecvent utilizata este cea a includeri în pret a unui procent
asigurator în caz de risc. Exportatorii trebuie sa aiba permanent în atentie pretul pietei
astfel ca odata cu includerea cotei de asigurare, pretul practicat de ei sa nu-si piarda din
competitivitate.
În cadrul relatiilor economice internationale exista o activitate deosebit de febrila
prin prisma contractarii. În acelasi moment se încheie sau se deruleaza o multitudine de
contracte, multe dintre ele având comune cel putin o parte. Acest fapt înseamna ca
agentii economici cu rol în comertul international nu-si sfârsesc activitatea odata cu
terminarea unui contract. Ei se constituie ca parti în mai multe contracte, unele
simultane.
În acest context bogat acelasi subiect comercial poate avea interese diferite,
cumparator sau vânzator, în functie de care parte a fluxului se afla. Monedele de contract
sunt si ele diferite, astfel ca agentul poate conduce negocierile în asa fel încât sa evite
expunerea la riscul valutar.
Ceea ce vreau sa spun aici este legat de faptul ca daca într-un contract una dintre
parti este subiect vânzator (deci la final are de primit o suma oarecare de bani, într-o
anumita valuta), poate sincroniza scadenta cu a unui contract în care el este

11
cumparator (caz în care are de platit o anumita suma  în aceeasi valuta în care asteapta
sa fie platit din contractul unde este vânzator). În cazul în care valuta de plata a doua
contracte de "sens" contrar, dar cu o parte comuna, este aceeasi subiectul comun nu
trebuie sa-si faca griji în raport cu riscul valutar, scadenta la un anumit termen
neafectându-i rezultatele financiare.
În practica internationala contractele trebuie respectate în detaliu. Cu toate acestea,
însa, exista situatii în care una dintre parti prefera sa recurga la încalcarea unor prevederi
contractuale, având ca scop direct protejarea sa din punct de vedere
valutar. Devansarea platilor sau (cel mai frecvent) amânarea acestora sunt metode
uzuale prin care un subiect de contract evita sa se expuna pierderilor din motive valutare.
Un curs favorabil înregistrat cu câteva zile înainte de scadenta poate determina o
plata în avans, iar daca acest curs se înregistreaza la o data ulterioara momentului înscris
în contract pentru efectuarea platii, faptul conduce la o amânare a platii. Aici trebuie
avute în vedere urmatoarele fapte: amânarea platii se poate constitui ca izvor de pierderi
din penalitati, iar devansarea momentului platii poate face parte din categoria
momentelor în care ti-ai subutilizat resursele. Astflel, decizia de nerespectare a scadentei
trebuie luata astfel încât sa se prevada absolut toate efectele acestei masuri pentru ca
patrimoniul celui care ia decizia sa nu fie afectat de aceasta.
În esenta trebuie avut în vedere ca orice activitate de natura a subîntelege niste
riscuri, trebuie astfel conceputa încît sa se realizeze în conditii de informare cât mai
apropiata de perfectiune, negocierea sa se faca de persoane calificate, totul sa fie supus
unei analize cost-beneficii care sa ne fereasca de efectele nedorite.
Un alt risc major în contextul pietei mondiale este cel de pret. Miscarile de valori de
pe aceasta piata o fac extrem de riscanta pentru actorii sai. Din aceste motive acest risc
este necesar sa fie contracarat printr-o serie de masuri. Clauzele de indexare a pretului,
hedging-ul cu marfuri, clauzele marfa, toate au fost studiate în cadrul unor discipline
anterioare astfel ca nu voi insista asupra lor. Doar operatiunea de hedging, dar cu
specificul sau valutar, va face obiectul unui paragraf ulterior.
5.Alte metode de prevenire şi contracarare a riscului de pret
specific in comerţului exterior
Dacă părţile contractante într-o operaţiune de comerţ exterior nu au reuşit să
prevadă, în contract, clauze asiguratorii contra riscurilor sau dacă cele prevăzute nu sunt
eficiente, acestea au posibilitatea de a interveni ulterior pentru a limita sau elimina o
parte a riscului.
Cele mai importante riscuri în comerţul exterior sunt cele de preţ şi cele valutare,
determinate de factorul timp ce se interpune între data angajării obligaţiei şi data la care
ea devine scadentă. Relaţia dintre factorul timp şi factorul risc în comerţul exterior este o
relaţie direct proporţională. Pentru a obţine reducerea influenţei factorului timp asupra
preţului se apelează la metode precum:
– reducerea duratei de derulare a contractului extern;
– folosirea unor instrumente de plată negociabile (trate, bilete de ordin), care pot fi
încasate înainte de scadenţă şi diminuează riscul deprecierii valutare (nivelul taxei de
scont se include, în prealabil, în preţul de ofertă);
– actualizarea, în contractele pe termen lung, când se scontează fluxul de încasări
valutare pe o perioadă cu un coeficient prestabilit;
– modificarea termenelor de încasare sau de plată;
– sincronizarea încasărilor şi plăţilor în aceeaşi valută, respectiv compensarea;

12
 – încheierea de tranzacţii la termen la bursa de mărfuri sau pe piaţa valutară.

Bibliografie
1. A.Barelier, coord. – Exporter, Pratique du commerce international, 11e Edition,
Foucher, Paris, 1995
2. R.Pomfret – International Trade: an Introduction to Theory and policy, Basil Blackwell,
Inc., Cambridge Center, USA, 1991
3. A.Puiu – Management in afacerile economice internationale, Ed. Independenta
Economica, Craiova, 1992
4. Gh.Ciobanu – Schimburile economice internationale, Ed. “Vasile Goldis”, Arad, 1996
5. S. Figlewski și R. Levich - Studiul de risc al riscului de lichiditate, cu implicații pentru
măsurarea și managementul riscului tradițional.

13