Contrapartida şi operaţiuni

comerciale combinate
Contrapartida şi operaţiuni comerciale combinate

1. Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei.

2. Operaţiunile de barter (troc).
3. Contracumpărarea (cumpărări legate).
4. Cumpărarea de produse rezultate (buy-back).
5. Operaţiuni comerciale combinate:
 reexport
 reimport
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 În expresia sa cea mai sintetică contrapartida

constă în condiţionarea unei tranzacţii de
cumpărare de una de vânzare, şi cuprinde
compensaţiile (barter), şi operaţiunile paralele
(contracumpărarea şi buy-back).
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 Pe plan internaţional, prima perioadă a

afirmării schimburilor în contrapartidă a fost
între a.1920-1930 în America Latină, unde
aproape tot comerţul se realiza în acest
sistem, datorită unei penurii acute de rezerve
de aur.
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 Contrapartida s-a extins în alte zone în special

în perioada de regres şi de recesiune
economică (1929-1933). O revitalizare
puternică a ei se produce după cel de-al doilea
război mondial, în anii 1948-1949.
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 Conform estimărilor OMC circa 10% din

comerţul internaţional din a. 70-80 ai sec.XX
s-a derulat prin operaţiuni în contrapartidă, în
timp ce UNCTAD a estimat ponderea lor între
15-25% din comerţul internaţional.
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 În a.2007-2008, în SUA, volumul tranzacţiilor

de barter, efectuate prin intermediul burselor
specializate, a constituit 7 mlrd.dol. anual.
 Conform FMI şi International Reciprocal
Trade Association, capacitatea potenţială a
operaţiunilor de barter în condiţiile
dimensiunilor actuale ale economiei mondiale
reprezintă 240 mlrd.dol.SUA.
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 Printre cele mai active participante la

schimburi în contrapartidă se află ţările în
curs de dezvoltate. Pentru aceste ţări
următoarele condiţii duc la utilizarea
frecventă a operaţiunilor în contrapartidă:
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

1. Necesitatea reducerii datoriei externe;

2. Lipsa rezervelor valutare necesare finanţării
importurilor (în special de tehnologie);
3. Asigurarea unor importuri de echipamente,
resurse energetice prin încheierea unor contracte
de contrapartidă pe termen lung;
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

4. Câştigarea unor poziţii favorabile pe noi pieţe de

desfacere;
5. Evitarea barierelor tarifare şi netarifare impuse de
ţările occidentale;
6. Evitarea costurilor ridicate ale metodelor
convenţionale de finanţare şi plăţii prin
recurgerea la acorduri de clearing.
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 Ţările dezvoltate acceptă tranzacţiile în

contrapartidă în situaţiile:
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

1.Când în contrapartidă se preiau mărfuri mai

importante decât valuta cum sunt materii prime
deficitare, minereuri rare etc. şi când sursa de
aprovizionare astfel obţinută este stabilă şi de
durată;
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

2.Când prin contrapartidă se poate pătrunde pe noi

pieţe, se poate menţine o poziţie deja câştigată
sau când contrapartida reprezintă o precondiţie
pentru extinderea accesului pe anumite pieţe;
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

3.Pentru vânzarea eficientă a unor tehnologii,

echipamente uzate moral, pentru care preţul cash
nu ar fi satisfăcător, iar revânzarea sau
valorificarea mărfurilor preluate în contrapartidă
duce la obţinerea unor rezultate superioare;
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

4.Pentru câştigarea sau limitarea concurenţei, oferind

partenerilor condiţii mai avantajoase de finanţare
a importurilor;
5.Pentru vânzarea unui surplus de producţie în
condiţii avantajoase;
6.Pentru a facilita efectuarea unor studii de piaţă şi
ca instrument de promovare.
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

 Totodată, unele firme occidentale manifestă

anumite reticenţe faţă de operaţiunile în
contrapartidă din următoarele motive:
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

1.Durata mare de negociere şi derulare a contractelor,

ceea ce determină mari întârzieri în realizarea actului
de comerţ;
2.Lipsa unui personal specializat în operaţiuni de
contrapartidă, care face ca firmele să apeleze la
intermediari (case de comerţ, bănci, firme
specializate). Aceasta determină creşterea costurilor
cu până la 40% din valoarea tranzacţiei şi a timpului
necesar încheierii şi derulării contractului;
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

3.Apariţia pe parcursul derulării tranzacţiei a

unor deficienţe privind periodicitatea
livrărilor produselor preluate în contrapartidă,
calitatea lor, respectarea normelor sanitare
etc;
4.Aplicarea de penalităţi excesive pentru
nerespectarea obligaţiilor contractuale
referitoare la preluarea mărfurilor în
contrapartidă;
Evoluţia, avantajele şi limitele contrapartidei

5.Restricţiile impuse de partener privind

revânzarea produselor pe terţe pieţe (având în
vedere că nu întotdeauna firma occidentală
este interesată în mărfurile respective).
Barterul şi compensaţiile

 Barterul (trocul) este forma cea mai veche,

cea mai simplă de realizare a unui sistem de
valori în sistemul contrapartidei.
 Există barter bi şi multilateral.
Barterul şi compensaţiile
 Particularităţile barterului:
 schimbul de mărfuri se realizează în baza unui
singur contract care conţine prevederi referitoare
la ambele fluxuri de mărfuri (export, import);
 mărfurile nu se facturează în devize convertibile,
şi deci nu are loc un transfer valutar;
 schimbul de mărfuri are loc simultan sau la un
interval foarte scurt de timp.
Barterul şi compensaţiile

 Operaţiunea de barter
Barterul şi compensaţiile

 Aranjamentele de tip barter se întâlnesc atât la

nivelul întreprinderii, cât şi la nivel
guvernamental. Ultimele prezintă unele
trăsături specifice cum sunt: volumul valoric
de mari proporţii, durata mare a convenţiei,
un consens privind diverse clauze de
salvgardare.
Barterul şi compensaţiile

 De regulă, se utilizează între ţări cu relaţii

politice amiabile, situate în apropiere, cu
tradiţii îndelungate de legături economice
reciproce. Se întâlnesc preponderent între
ţările în dezvoltare.
Barterul şi compensaţiile

 Într-un contract de barter se întâlnesc aproape

toate clauzele unui contract de comerţ
internaţional clasic (denumirea părţilor,
obligaţiile lor, specificaţiile de cantitate şi
tehnico-calitative privind mărfurile, termenele şi
condiţiile de livrare, preţul, ambalarea,
transportul, asigurarea, garanţii bancare,
penalităţi, forţa majoră, căi de reglementare a
litigiilor ş.a.).
Barterul şi compensaţiile
 Însă multe din aceste clauze în cadrul
contractului de barter trebuie negociate şi
prevăzute în contract de două ori, deoarece se
referă la mărfuri distincte, cu trăsături
particulare. Deoarece mărfurile schimbate
sunt strâns legate între ele, o marfă fiind plata
celeilalte, contractul trebuie să conţină clauze
specifice care să protejeze părţile de eventuale
riscuri şi în cazul apariţiei unor difirende.
Barterul şi compensaţiile
 Inconvenientele barterului:
 Conjugarea cu dificultate a cerinţelor partenerilor, mai
ales în cazul barterului multilateral;
 Responsabilitatea privind calitatea mărfurilor, termenul
livrărilor este mai redusă decât în cazul vânzării-
cumpărării clasice, pe valută sau pe credit;
 În evaluarea partidelor de mărfuri care se schimbă există
uneori tendinţa din partea partenerilor de a supraestima
valoarea reală a bunurilor pe care le oferă.
Barterul şi compensaţiile

 De aceea prin barter se schimbă mai ales

mărfuri fungibile (care pot fi înlocuite unele
cu altele în executarea unei obligaţii
contractuale), ale căror preţuri se stabilesc pe
baza unor cotaţii de bursă şi mai puţin
produse care presupun preţ de tranzacţie.
 Conform FMI și International Reciprocal
Trade Association, capacitatea pieței
mondiale a operațiunilor de barter în
condițiile volumului actual al economiei
miondiale poate fi evaluată la $ 240 mlrd.
Barterul şi compensaţiile

 În lume există numeroase platforme de barter,

în SUA – circa 400. Acest business este viabil
atât în perioada de criză, cât şi de creştere
economică.
Barterul şi compensaţiile

 O variantă a barterului este compensarea

(eng. compensation) prin care o firmă
exportatoare livrează produsele sale într-o
ţară străină şi acceptă să fie plătită în natură
într-o perioadă următoare.
Barterul şi compensaţiile

 Operaţiunea se bazează tot pe un singur

contract, iar livrările exportatorului sunt
compensate cu marfă, banii servesc doar
pentru stabilirea valorii partidelor de marfă,
sau, eventual, plata soldurilor restante.
 Prin urmare tranzacţia reprezintă un fel de
barter cu amânarea plăţii în marfă.
Barterul şi compensaţiile

 Contractul care se încheie între cele două

firme cuprinde clauza de compensaţie, prin
care se prevede că plata mărfurilor importate
în ţara B se va efectua printr-un export de
valoare egală în ţara A.
 Deşi bunurile sunt evaluate şi facturate în
valută, nu are loc un transfer valutar efectiv,
ci numai un schimb de documente.
Barterul şi compensaţiile

 Operaţiunea este bilaterală, dar obligaţia de

compensare poate fi, în principiu, transferată
unui terţ.
 Specific este faptul că apare un risc important
pentru partenerul care face prima livrare.
Barterul şi compensaţiile

 Partenerul care livrează primul mărfurile,

pentru a reduce riscul nelivrării
contrapartidei, poate solicita o scrisoare de
garanţie bancară sau poate recurge la
expedierea partidei de export pe adresa unui
terţ cu dispoziţia de a elibera marfa numai
după ce partenerul a făcut dovada livrării
propriei partide.
Barterul şi compensaţiile

 Totodată, se pot realiza compensaţii prin

divizarea partidelor de mărfuri în loturi care
se livrează eşalonat într-o perioadă
determinată de timp, diminuându-se riscul
nelivrării mărfurilor în contrapartidă.
Barterul şi compensaţiile
 Într-un sens mai larg în categoria operaţiunilor
de barter se includ şi compensaţiile lărgite. Ele
se încheie cu participarea a doi sau mai mulţi
parteneri din fiecare ţară, atât ca parteneri de
export, cât şi de import. Partidele de marfă de
export/import se compensează integral în
natură, mărfurile circulă între cele două ţări, iar
decontările se fac în interiorul fiecăreia dintre
acestea.
Barterul şi compensaţiile

 Exportatorul dintr-o ţară va primi

contravaloarea mărfurilor exportate de el de la
importatorul din propria ţară, în monedă
naţională, nefiind necesară circulaţia
devizelor între cele două ţări.
Compensaţiia lărgită
Contracumpărarea
 Contracumpărarea reprezintă o formă de comerţ
internaţional, în cadrul căreia momentele de schimb
marfă-bani şi bani-marfă diferă în timp, presupun
plată cash sau un credit comercial şi sunt
condiţionate între ele total sau parţial.
 Se practică, cel mai adesea, în relaţiile comerciale
între ţările cu un nivel de dezvoltare mai scăzut şi
ţările occidentale dezvoltate.
Contracumpărarea
 O astfel de tranzacţie implică vânzări separate
şi în acelaşi timp legate de mărfuri,
 Acordul de contrapartidă se negociază şi se
încheie pe o perioadă de timp determinată, de
obicei de 1-5 ani.
 Acordurile de contracumpărare implică
negocierea şi încheierea a două sau trei
contracte distincte.
Contracumpărarea
Contracumpărarea

 Primul contract, denumit contract de vânzări

primare este un contract clasic de vânzare-
cumpărare care prevede vânzarea unor
mărfuri tehnologii sau servicii de către firma
occidentală contra plată în valută. Acest
contract nu va conţine precizări referitoare la
obligaţia de contrapartidă a exportatorului
occidental din următoarele motive:
Contracumpărarea
 1. Contractul prevede o finanţare separată
pentru a diminua riscul de neplată,
modificările de preţ, riscul valutar etc.
 2. Garanţiile privind riscul de export se pot
obţine mai uşor dacă tranzacţia primară nu
prevede obligaţiile de contrapartidă, care, în
general presupun apariţia unor noi
inconveniente.
Contracumpărarea

 3. Contractul de vânzări primare se execută,

de obicei, înainta preluării integrale a
obligaţiilor de contrapartidă. Separarea celor
două tranzacţii paralele permite şi realizarea
lor distinctă. Fiecare parte îşi îndeplineşte
obligaţiile în baza primului acord, iar
tranzacţia primară nu va fi afectată de
neîndeplinirea celei de-a doua.
Contracumpărarea
 Cel de-al doilea contract, denumit contract
pentru vânzări secundare are ca obiect
exportul unor mărfuri sau servicii către firma
occidentală contra plată în valută, sub forma
unor obligaţii de preluare în contrapartidă ale
acesteia ca urmare a încheierii primului
contract. Valoarea exportului acestei ţări
poate acoperi 100% valoarea importului sau
un anumit procent determinat.
Contracumpărarea
 Stipulaţiile privind preţul, modalităţile de plată nu
prezintă particularităţi deosebite faţă de contractul
extern privit în general. Însă în contractul pentru
vânzarea secundară este necesar să se reglementeze
durata de îndeplinire a obligaţiilor de preluare a
mărfurilor în contrapartidă. În medie, această durată
este de 1-5 ani, dar e posibil 6-8 ani şi mai mult.
Durata va fi cu atît mai mare cu cât gradul de
acoperire a exportului va fi mai ridicat.
Contracumpărarea

 Garantarea calităţii şi controlul ei fac obiectul

câtorva clauze în contractul de contracumpărare.
Reglementările cu privire la calitate trebuie să
precizeze procedura de determinare a calităţii,
realizarea unui consens privind un terţ neutru
care să constate respectarea normelor de calitate
stabilite, modalităţile de rezolvare a cazurilor de
neconformitate.
Contracumpărarea

 Firma occidentală pretinde adesea să se

stipuleze în contractul de vânzări secundare
dreptul său de a inspecta în prealabil
mărfurile ce urmează a fi preluate. Inspecţia
trebuie să aibă loc în portul de expediţie
pentru a se evita cheltuielile cu transportul
unor mărfuri necorespunzătoare calitativ.
Contracumpărarea

 Penalizările trebuie tratate cu o atenţie

specială în cazul desfacerii secundare mai ales
de ţara beneficiară a exportului de mărfuri în
contrapartidă, deoarece există riscul ca firma
occidentală să prefere în situaţii deosebite
plata unor penalizări în locul respectării
obligaţiei de preluare a mărfurilor convenite.
Contracumpărarea

 Penalizările se stabilesc procentual la valoarea

mărfurilor preluate în contrapartidă de firma
occidentală şi pot varia între 10-50%.
Contracumpărarea
 Procentul se stabileşte la negocierea contractului.
Partenerul occidental tinde ca în procesul negocierii
să se stipuleze ca plata penalităţii să nu afecteze
obligaţiile părţilor cu privire la vânzările primare.
Aceasta îi permite să-şi realizeze beneficiile scontate
indiferent de ce se va întâmpla cu obligaţia sa de
preluare în contrapartidă. De asemenea el poate
insista să se menţioneze că plata penalizărilor îl
eliberează de obligaţia de preluare a contrapartidei.
Contracumpărarea

 În ce priveşte penalităţile pe care urmează să

le suporte ţara în curs de dezvoltare, acestea
se referă la nerespectarea condiţiilor de
calitate, întârzieri în livrări sau neefectuarea
expediţiei unor partide de mărfuri şi pot
agunge până la 20% din valoarea totală a
contrapartidei.
Buy-back

 Tranzacţia de buy-back presupune livrări de

utilaje, instalaţii şi echipamente pe credit
rambursabil în produse. Iniţial, această formă
de contrapartidă s-a practicat mai ales pe
relaţia nord-sud. Treptat ea s-a extins şi pe
alte relaţii, precum şi între ţări aparţinând
aceluiaşi grup.
Buy-back
 Trăsăturile distince ale operaţiunii:
 Tranzacţia este de valoare ridicată, referindu-se la
obiective mari de investiţii, uzine, instalaţii
complexe şi contribuie la construirea sau
dezvoltarea unui obiectiv economic în ţara
importatoare;
Buy-back
 Există o strânsă interdepndenţă între utilajele
importate şi mărfurile preluate în contrapartidă,
deşi în unele cazuri se livrează şi mărfuri
fabricate la uzinele deja existente;
 Intervalul de timp între cele două livrări este
mare, perioada de derulare a operaţiunii este
cuprinsă între 5-25 de ani;
Buy-back
 Se bazează pe un amplu montaj financiar, iar
valoarea contrapartidei trebuie să acopere atât
costul obiectivului, cât şi costul finanţării;
 Baza juridică a operaţiunii de buy-back o
reprezintă un sistem de contracte: de vânzare-
cumpărare, de licenţiere, de asistenţă tehnică, de
garanţie şi testări, iar pe de altă parte, de credit,
de asigurare, de garanţie, fiecare fiind
concretizarea unor negocieri separate.
Buy-back
 Negociatorii trebuie să manifeste maximum de
prudenţă la formularea clauzelor contractului.
Evaluarea aportului fiecărei părţi trebuie să se facă
pe baza unor criterii obiective, ţinând seama de
preţul existent pe piaţa mondială. De regulă, se
întâmpină dificultăţi la evaluarea asistenţei tehnice,
asigurarea pregătirii personalului beneficiarului de
credit şi a dreptului de proprietate industrială.
Buy-back
 Contractul trebuie să stabilească precis
momentul în care beneficiarul de credit
devine proprietar al know-how-ului şi care
poate fi data expirării valabilităţii
contractului. Testările, controlul tehnic de
calitate şi verificările prezintă, la rândul lor o
importanţă deosebită în contract.
Buy-back
 Este necesar să se stipuleze dreptul
proprietarului tehnologiei de a participa la
efectuarea testărilor, de a controla ambalarea
şi păstrarea produselor, precum şi obligaţia
beneficiarului de credit de a asigura condiţii
optime de testare.
Buy-back
 Reclamaţiile şi penalizările se stabilesc în
contractul de buy-back atât sub aspect
procedural, cât şi de conţinut, stipulându-se
temeiurile pentru care se fac şi, mai ales,
modul în care se rezolvă.
Buy-back
 O atenţie deosebită se acordă comercializării
produselor rezultate din acţiune. Uneori
contractul de buy-back este completat de un
protocol special prin care se reglementează
comercializarea. O primă clauză din acest
protocol se referă la stabilirea pieţelor de
desfacere pe care fiecare parte va acţiona prin
reţea proprie.
Buy-back
 O clauză importantă din protocol se referă la
stabilirea mărcii se comercializare a
produselor. De regulă, comercializarea se face
sub o marcă comună numai pentru produsele
partenerului intern şi pentru cele care se vând
printr-o eventuală reţea mixtă de desfacere.
Buy-back
 Avantajele operaţiunii:
 Eficienţa economică ridicată. Furnizorul de maşini,
instalaţii, know-how, ştiind că creditul acordat va fi
rambursat în principal prin cote din produsele fabricate la
obiectul construit este interesat în livrarea de utilaje de
nivel tehnic ridicat, de fiabilitate superioară, deoarece de
calitatea acestora va depinde şi calitatea mărfurilor
primite în contrapartidă.
Buy-back
 Un efect de antrenare puternic, atât asupra
creşterii economice, cât şi asupra schimburilor
economice internaţionale. În majoritatea cazurilor
ţara receptoare foloseşte această tranzacţie pentru
realizarea unor obiective de importanţă cardinală
pentru economia naţională, ceea ce are ca efect
restructurarea economiei naţionale, accelerarea
creşterii economice.
Buy-back
 Schimburile dintre părţi sunt mai puţin
afectate de fenomenele de instabilitate
economică din economia mondială, de
deteriorarea cursurilor de schimb, de
fluctuaţiile conjuncturale puternice.
Reexportul

 Reexportul constă în cupărarea şi revânzarea

unei mărfi, în scopul obţinerii unui beneficiu.
 Motivele operaţiunii:
 1.Obţinerea unui profit, ca urmare a diferenţelor de
preţuri pe diferite pieţe, în funcţie de factorii timp şi
spaţiu.
 Reexportatorul va încheia două contracte distincte:
unul de import cu exportatorul, altul de export – cu
importatorul. Reieşind din obiectivul principal,
operaţiunea se realizează adesea cu tranzitarea prin
zone libere, evitându-se olata taxelor vamale,
obligaţiilor fiscale etc.
Reexportul
 2.Promovarea relaţiilor comerciale reciproce.
Uneori apar situaţii în care unul dintre
parteneri are nevoie de produsele celuilalt,
însă neavând mijloace de plată, condiţionează
cumpărarea de vânzarea produselor proprii.
Aceste reexporturi, chiar dacă nu aduc
întotdeauna beneficii, contribuie la sporirea
volumului exportului, lărgirea ariei de
desfacere.
Reexportul
 3.Importul unor loturi mari de marfă, motivat de
obţinerea unor avantaje comerciale ( preţ redus), dar
care depăşesc posibilităţile de desfacere pe plan
intern.
 4.Importul pentru constituirea unor “pachete” optime
de export (gamă diversificată, calitate etc).
 5.Testarea unor pieţe, pe care să se exporte în viitor
mărfuri provenind din ţara reexportatorului.
Mecanismul reexportului
Reexportul

1. Adresarea către reexportator cu cererea de a livra

marfa;
2. Încheierea contractului între reexportator şi
exportator privind livrarea mărfii cerute de
importator;
3. Livrarea mărfurilor către reexportator conform
contractului;
4. Reexportatorul efectuează plata mărfurilor livrate
de exportator;
Reexportul

5. Încheierea contractului între reexportator şi

importator privind livrarea mărfii;
6. Livrarea mărfurilor către importator;
7. Recepţionarea plăţii de la importator;
8. O variantă posibilă de deplasare a mărfurilor.
 Reexportul este destinaţia vamală care constă în
scoaterea mărfurilor şi mijloacelor de transport
străine, plasate anterior într-un regim vamal cu
impact economic, în destinaţiile vamale zonă liberă
sau magazin duty-free, de pe teritoriul vamal fără
perceperea drepturilor de export şi fără aplicarea
măsurilor de politică economică, în conformitate cu
prezentul cod şi cu alte acte normative.
Reexportul cu prelucrare – prelucrarea în lohn
 Reexportul cu prelucrare – prelucrarea în
lohn, vânzarea de manoperă – îmbină
caracteristicile operaţiunilor comerciale cu
anumite interdependenţe tehnologice.
 Obiectul operaţiunii îl constituie prelucrarea
materialelor, materiilor prime, produselor
finite aparţinând uneia dintre părţi
(importatorul) de către cealaltă parte
(exportatorul).
Reexportul cu prelucrare – prelucrarea în lohn

 Motivaţiile prelucrării în lohn:

 Exploatarea diferenţei între nivelul de salarizare
în diferite ţări;
 Necesitatea temporară (fluctuaţii conjuncturale şi
sezoniere) în unele ramuri de a apela la un surplus
de manoperă;
 Exportatorul nu dispune de materii prime şi
materiale care să corespundă cerinţelor
importatorului şi le procură de la acesta.
Reexportul cu prelucrare – prelucrarea în lohn

 Limitele prelucrării în lohn:

 Riscul pentru exportatorul de manoperă, că în
cazul unei conjuncturi nefavorabile, importatorul
va renunţa la tranzacţie;
 Riscul de preţ pentru exportatorul de manoperă,
când se înregistrează o evoluţie nefavorabilă a
preţului la produsul finit relaizat de acesta, în
raport cu preţul factorilor de producţie utilizaţi.
Reexportul cu prelucrare – prelucrarea în lohn

 Asigurarea unui venit valutar mai redus decât în

cazul exportului de produse finite de provenienţă
integrală din producţia proprie;
 Poziţia pasivă a exportatorului de manoperă pe
piaţa externă, în privinţa acţiunilor de promovare
şi comercializare a produselor.
Reimportul

 Operaţiunile de reimport reprezintă

achiziţionarea şi aducerea de peste hotarele
ţării a mărfurilor anterior exportate şi
nesupuse prelucrării. De obicei această
categorie include mărfurile defectate
restituite, mărfurile nerealizate de către
intermediari pe pieţele de desfacere şi de
asemenea restituite.
Mecanismul reimportului
Reimportul

 Principalele operaţiuni la prima etapă:

1. Contract între exportator şi importator
privind livrarea a mărfurilor ;
2. Livrarea mărfurilor;
3. Importatorul achită mărfurile livrate.
Reimportul

 Principalele operaţiuni la etapa a doua:

4. Încheierea contractului între exportator şi
importator privind livrarea în sens opus a
mărfurilor achiziţionate anterior;
5. Restituirea mărfurilor către exportator;
6. Exportatorul îi plăteşte importatorului pentru
mărfurile livrate.
 Reimportul este destinaţia vamală care constă
în reintroducerea, fără perceperea drepturilor
de import, cu excepţia taxei pentru proceduri
vamale, şi fără aplicarea măsurilor de politică
economică, a mărfurilor şi a mijloacelor de
transport scoase anterior temporar în afara
teritoriului vamal în conformitate cu prezentul
cod şi cu alte acte normative.