Sunteți pe pagina 1din 4

Operațiunile de pe piața valutară se impart, în funcție de momentul decontării, în două

mari categorii1: operaţiuni la vedere şi operaţiuni la termen. Aceste două tipuri de operaţiuni
presupun reglementări specifice, precum și utilizări în funcţie de scopul participanțiilor pe piaţa
valutară.
Cea mai frecventă operaţiune de pe piața valutară este operațiunea la vedere. Operaţiunea
la vedere presupune realizarea tranzacţiei de vânzare/cumpărare valută la un anumit moment, în
condiţiile cursului valutar curent, zilnic, cu mişcarea efectivă a monedei tranzacţionate în cont în
timp real sau maxim două zile calendaristice de la momentul încheierii efective a operaţiunii
valutare. În acest fel, momentul tranzacţiei coincide cu momentul formării cursului valutar al
zilei.Acest tip de operațiuni se mai numesc si operațiuni spot.
Pe lângă aceste operaţiuni spot, în activitatea economico-financiară se mai utilizează şi
următoarele tipuri de operaţiuni la vedere2:
 operaţiuni overnight (tomorrow) - sunt acele operațiuni conform cărora negocierea se
desfăşoară azi, iar decontarea operațiunii valutare se efectuează a doua zi;
 operaţiuni outright – sunt acele operațiuni conform cărora negocierea şi decontarea se
fac în aceeaşi zi (today-today), ziua negocierii şi cea a valutei fiind acceași.
Pentru a fi realizate aceste operaţiuni, pe piaţa valutară se utilizează cursul valutar al
pieţei, care are două forme:
 cursul valutar la cumpărare a valutei, de la deţinătorul valutei către intermediar;
 cursul valutar la vânzare a valutei, de la intermediar către solicitant.
Poziţia cursului de cumpărare, respectiv vânzare faţă de cursul valutar al pieţei poate
asigura intermediarului, acesta putând fi bancă, casă de schimb valutar, alte instituții autorizate în
acest sens, un câştig în ambele tipuri de operaţiuni.
Operaţiunile de vânzare sau cumpărare de valută la termen au devenit, în timp, o
necesitate sub presiunea lipsei de valută de pe piaţă la un moment dat şi fenomenului de
modificare rapidă a cursului valutar3. Acest tip de operațiune presupune o tranzacţie de valută ale
cărei contract şi curs se stabilesc la un moment (T1), iar tranzacționarea efectivă a sumelor care
fac obiectul operațiunii are loc la momentul T2, moment stabilit anterior, la cursul valutar
convenit în contract. Concluzia care se poate deduce este că tranzacţia are loc azi, dar livrarea

1
Krueger A., op.cit., pag 13
2
Boaja M., op, cit., pag. 41
3
Boaja M., op. cit., pag 42
valutelor se face la un termen convenit, acesta fiind standardizate, putând fi pe diferite perioade
precum o lună, 2 luni, 3 luni, 6 luni, sau 12 luni, putând merge pe perioade și mai mari de un an.
Pentru realizarea operaţiunilor la termen, piaţa valutară utilizează cursul valutar la
termen, cel de cumpărare, respectiv cel de vânzare. Modul de exprimare al acestuia este
determinat de creşterea sau scăderea faţă de cursul curent (cursul spot)4.
Monedele pot avea cotații la termen, pentru această speță existând câteva situații:
 pentru scadenţe cuprinse între 3 şi 6 luni, sunt stabilite cotaţii la termen pentru
majoritatea monedelor convertibile;
 pentru scadenţe cuprinse între 12 și 24 luni, sunt stabilite cotaţii la termen doar pentru
monedele convertibile importante;
 pentru scadenţele mai mari de 24 luni, sunt stabilite cotaţii la termen doar pentru
următoarele monede convertibile cu mare rol pe piețele financiare și care influentează indici și
cotații: EUR, USD, JPY, GBP5.
Operațiunile la termen se derulează pe baza de contracte la termen sau pe bază de opţiuni.
Când este vorba de contracte la termen, participanţii îşi asumă obligaţii ferme în legatură cu
efectuarea tranzacţiei în momentul viitor T2. Când este vorba de opțiuni, participantul are dreptul
de a derula în viitor o operaţiune de vânzare sau o operaţiune de cumpărare, decizia fiind luată în
funcţie de situaţia cursului curent din T1.
În ultimii ani, în cadrul tranzacțiilor pe piaţa valutară se regăsesc tot mai des operaţiunile
swap, acestea fiind practicate, în vederea evitării riscului valutar, prin combinarea unei
operaţiuni la vedere cu o operaţiune la termen.
Swap-ul valutar şi contractele futures şi pe opţiuni sunt incluse în categoria operațiunilor
derivate. Aceste produse au apărut în contextul extinderii pieţei, acest aspect favorizând
dezvoltarea de produse noi, complexe, oferind, astfel, posibilităţi mai mari de acoperire contra
riscului valutar şi oportunităţi mai variate de arbitraj.
Cele mai des întâlnite operațiuni pe piața valutară în ceea ce privesc licitațiile
(schimbarea monedei naționale contra unei valute) și conversiile (schimbarea unei valute în altă
valută) când acestea se efectuează între societățile bancare6:
 licitații:

4
Boaja M., op. cit., pag 43
5
Zaharia V., op. cit., pag. 64
6
Bran P., “Relaţii valutare-financiare internaţionale”, Editura Didactica si Pedagogică, Bucureşti, 2002, pag. 52
o vânzare/cumpărare spot curs ferm
o vânzare/cumpărare forward curs ferm
o swap vânzare/cumpărare spot curs ferm
o swap vânzare/cumpărare forward curs ferm
 conversii:
o conversie valutară spot
o conversie valutară forward
o conversie valutară swap spot
o conversie valutară swap forward
Operațiunile pe piața valutară în ceea ce privesc licitațiile și conversiile efectuate de
participanții la piața valutară persoane fizice și juridice 7, efectuate prin intermediul băncilor, pe
lângă operațiunile la vedere obișnuite, sunt:
 licitații – atât pentru cumpărare, cât și pentru vânzare:
o licitație spot curs ferm cu colateral 100%
o licitație spot curs ferm cu colateral în marjă
o licitație spot curs ferm, garantată cu titluri de stat/certificate
depozit/depozit
o licitație forward curs ferm cu colateral 100%
o licitație forward curs ferm cu colateral în marjă
o licitație forward curs ferm garantată cu titluri de stat/certificate
depozit/depozit
o licitație legată de curs referință, cumpărare/vânzare spot/forward curs
limitat
 conversii – atât pentru cumpărare, cât și pentru vânzare:
o licitație spot curs ferm cu colateral 100%
o licitație spot curs ferm cu colateral în marjă
o licitație spot curs ferm, garantată cu titluri de stat/certificate
depozit/depozit
o licitație forward curs ferm cu colateral 100%

7
ibidem
o licitație forward curs ferm cu colateral în marjă
o licitație forward curs ferm, garantată cu titluri de stat/certificate
depozit/depozit
La conversii nu se aplica cea legată de curs referință, cumpărare/vânzare spot/forward
curs limitat, întrucât această operațiune este dedicată tranzacțiilor speculative.

S-ar putea să vă placă și