În cadrul economiei moderne de piaţă1, valuta este vândută și cumpărată de băncile

autorizate şi la bursele valutare pe piaţa valutară în schimbul monedei naţionale sau în schimbul
altei monede.
Vânzătorii de valută pe piața valutară sunt exportatorii şi beneficiarii de încasări valutare
din străinătate, iar cumpărătorii de pe piaţa valutară sunt cei care au de făcut plăţi în străinătate
ca importatori sau alte debite diverse. Aceaste vânzări și cumpărări de valute sunt efectuate la un
anumit preţ, la un curs de schimb2.
Cursul valutar, care se mai numește curs de schimb, reprezintă raportul valoric, valoarea
monetară dintre moneda unei țări şi moneda altei țări sau, cu alte cuvinte, preţul unei monede
care este exprimat într-o altă monedă. Acest curs valutar este stabilit de autoritatea monetară a
țării respective sau este stabilit de mișcările și, indirect, de participanții de pe piața valutară.
Când cursul valutar este stabilit de banca centrală pe cale unilaterală, acesta este numit și
curs oficial, curs mai apropiat sau mai îndepărtat de raportul valoric real dintre monede.
Cursul oficial poate fi determinat pe baza unui acord de clearing (în mod convenţional),
în funcţie de anumite aprecieri sau considerente ale autorităţilor monetare, de obicei atunci când
între cele două monede care sunt cumpărate nu există o paritate stabilită. Având în vedere că în
acest caz cursul oficial este stabilit printr-o dispoziţie legală, se poate spune că este un curs fix.
Cursul oficial poate fi stabilit atât pentru monedele convertibile, cât şi pentru monedele
neconvertibile. Pentru monedele convertibile, cursul oficial este cursul la care se converteşte
moneda naţională în mod obligatoriu de banca centrală. Când se vorbește de monedele
neconvertibile, cursul oficial este cel folosit la evaluări, la decontări, etc.
Pe piața valutară, în afara cursului oficial, raportul valoric dintre două monede poate fi
determinat şi de piaţă, pe baza cererii şi ofertei. Astfel, el poate fi numit un curs al pieţei. Putem
definii cursul pieţei ca acel curs valutar variabil, care se poate modifica zilnic sau, în perioade de
vârf și agitaţie bursieră, în fiecare oră, fără nici o limită a variaţiei.
Cauza principală a variaţiei cursurilor valutare libere este dată de modificarea continuă a
volumului cererii şi a ofertei de pe piață, pentru una sau alta din valute existente pe o anumită
piaţă. Dacă balanţa de plăţi externe ar fi în echilibru permanent, încasările valutare curente fiind
suficiente pentru efectuarea plăţilor valutare curente, cursul valutar al pieţei ar fi şi el stabil. Însă,
1
Negruş M., “Tehnici de calcul valutar-financiare”, Editura Militară, Bucureşti 1992, pag. 127
2
Floricel C., “Relatii valutar-financiare internationale”, Editura Didactica si Pedagogică, Bucureşti, 2004, pag. 12
echilibrul balanţei externe constituie doar o excepţie, astfel că cererea şi oferta de valută nu sunt
în echilibru decât tot în mod excepţional.
Creşterea sau scăderea cererii de valută sunt determinate de importatori, de diverși
debitori de valută sau cei care exportă capital. În momentul când activitatea de import creşte,
numărul de datorii externe în valută ajung la scadenţe, cu cât crește transferul de capital în
străinătate, cu atât sporește creşterea de valută pe piaţă 3. Acest fenomen este valabil și în mod
invers, scăderea de valută scăzând când exporturile cresc. Când relaţiile economico-financiare
cunosc un dezechilibru din punct de vedere al activitățiilor existente pe piață, acesta constituie un
teren adecvat pentru modificările frecvente şi de amplitudine ale cursurilor valutare pe piaţă.
Cursurile valutare stabile, fără echilibrul balanţei de plăţi externe, nu există decât în
condiţii excepţionale. Cu excepţia acelor cazuri în care cursurile valutare sunt influenţate prin
intervenţia directă a băncilor centrale, cazurile în care apar operaţiuni speculative pe piaţă sau în
cazul în care volumul afacerilor este puţin important, nesemnificativ, cursul liber de pe piață
exprimă raportul real de valoare dintre două monede.
Cursul liber poate avea un nivel care se poate situa în următoarele trei cazuri 4:
 la paritate, adică la nivelul cursului oficial stabilit de banca centrală. Acest caz este
foarte rar întâlnit în realitate.
 sub paritate, acest caz fiind avantajos pentru cei care vor să cumpere valută dintr-o
altă ţară, această valută costând mai puţin decât dacă ar fi fost cumpărată la cursul oficial, la
paritate. Ca efect invers, dacă importatorii din altă țară cumpără din ţara X, ei trebuie să
plătească mai mult în monedă lor naţională pentru a intra în posesia sumei necesare în moneda
țării X. În concluzie, cursul valutar sub paritate avantajează exportul şi dezavantajează importul.
 peste paritate, acest curs fiind avantajos pentru exportatorii străini care, pentru
exportul efectuat într-o ţară Y, vor obţine o sumă în moneda echivalentă cu o sumă mai mare în
monedă proprie, în schimb dezavantajând pe exportatorii din țara Y care vor obţine o sumă mai
mică de monedă. Astfel, acest curs peste paritate avantajează importul, dezavantajând exportul.
Pentru a se determina cursului pieţei în urma oscilaţiei cererii şi ofertei, se folosește
termenul de cotaţie, aceasta putând fi directă sau indirectă.

3
Krueger A., op. cit., pag. 82
4
Dragoescu E., “Relatii valutar-financiare internationale”, Editura Universitatii Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, 1980,
pag. 21
 Cursul valutar, fiind un indicator sintetic mare și important al unei economii naţionale,
este influenţat de numeroși factori, dintre care amintim: economici, financiari, psihologici,
politici5:
 factorii economici: fac referire la volumul şi structura producţiei, calitatea bunurilor şi
serviciilor livrate, la tehnologia folosită, nivelul şi dinamica preţurilor. Orice factor economic
transmite influenţa sa asupra cursului valutar prin preţ. Relaţia dintre preţ și puterea de
cumpărare este invers proporţională cu fluctuaţia cursului valutar, aceasta fiind dependentă direct
de modificarea puterii de cumpărare. În cazul în care indicele preţurilor, a tarifelor, este în
scădere, aceasta reprezintă o creştere a puterii de cumpărare a monedei naţionale, lucru care se
reflectă în creşterea raportului de schimb al monedei naţionale faţă de valută. Creşterea indicelui
general al preţurilor va avea o influenţă nefavorabilă asupra raportului de schimb, moneda
naţională pierzând din puterea de cumpărare.
 factorii financiari: fac referință la rata dobânzii, la credite. Aceşti tip de factori este
necesar a fi priviţi sub două aspecte: ca rezultat direct al activităţii economico-financiare a ţării şi
ca posibilitate a băncii de emisiune de a modifica nivelul ratei dobânzii şi, pe baza acestui
raționament, a masei monetare în circulaţie. Rezultă, astfel, posibilitatea intervenţiei băncii
centrale asupra cursului valutar. Măsura care vizează majorarea ratei dobânzii impusă băncilor
comerciale de către banca centrală, banca de emisiune, prin intermediul taxei oficiale a scontului
(ratei de refinanţare) are ca efect scumpirea creditului. În această situaţie, cererea de credite se
diminuează, implicit reducându-se masa monetară aflată în circulaţie. Într-o economie care
funcţionează normal, reducerea masei monetare la acelaşi volum de bunuri şi servicii are ca efect
scăderea indicelui general al preţurilor şi implicit creşterea puterii de cumpărare, ceea ce
determină creşterea cursului valutar.
Pentru acele ţări care au monedă cu convertibilitate oficială, o reducere a masei monetare
pe piaţa internă se reflectă în scăderea ofertei de monedă naţională 6. Dacă cererea pentru moneda
respectivă este relativ constantă, acea monedă devine mai scumpă şi cursul ei creşte.
 factorii psihologici: au o influenţă directă asupra cursului valutar atât pe pieţele unde
funcţionează burse de valori, cât şi pe pieţele unde cursul se determină ca raport între cerere şi
ofertă. Simple informaţii sau opinii cu privire la evoluţia cursului pe alte pieţe sau evoluţia

5
Krueger A., op. cit., pag. 86
6
Krueger A., op. cit., pag. 87
preţurilor interne produc modificări imediate asupra cererii de valută, influenţând cursul monedei
naţionale.
 factorii politici: vizează încrederea în conducerea ţării, în capacitatea acesteia de a
menţine echilibrul economic.