UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVISTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ȘI INGINERIE ALEXANDRIA

TRANZACȚII COMERCIALE
-suport de curs-

Cadru didactic:
Lect. univ.dr. Dumitru GOLDBACH
 CURSUL 1
CONCEPTE DE BAZĂ ŞI MECANISUL DERULĂRII TRANZACŢIILOR
COMERCIALE

1. Conceptul de tranzacţie comercială

Tranzacţia comercială are următoarele elemente comune:

- existenţa mai multor părţi (subiecţi)
- existenţa unui obiect (reglementări)
- realizarea unui consens pentru armonizarea intereselor
Pe lângă elementele comune se pot releva unele caracteristici:
- caracterul solemn, care implică existenţa unui înscris (contract)
- caracterul reglementat, presupunând existenţa şi respectare unor norme legale (de ex.
tipizarea contractelor)
- caracterul profesional, care impune participarea profesioniştilor

În sens strict juridic tranzacţiile comerciale sunt “acte şi fapte de comerţ” sau altfel spus,
tranzacţii realizate în virtutea calităţii de comerciant

În definirea tranzacţiei comerciale trebuie făcută o delimitare între termeni:

- tranzacţia este un element izolat
- afacerea este o combinaţie de tranzacţii prin care se obţine un profit
- firma/întreprinderea este o formă de organizare pe care o poate lua afacerea
Afacerea şi firma sunt forme particulare de tranzacţii

2
2. Tipuri principale de tranzacţii comerciale
După obiectul tranzacţiei:
- tranzacţii economice (în sfera economiei reale, de ex. industriale sau
comerciale)
- tranzacţii financiare (în sfera economiei nominale, de ex. cele din domeniul
bancar sau de pe piaţa de capital)
În funcţie de prezenţa elementului de extranietate:
- tranzacţii interne
- tranzacţii internaţionale
În funcţie de mediul în care au loc:
- tranzacţii ce au loc în mediul fizic real
- tranzacţii ce au loc în mediul virtual (in domeniul afacerilor electronice, e-
business)
3. Contractul de vânzare - cumpărare
Desfăşurarea tranzacţiei comerciale depinde de modul în care a fost încheiat
contractul de vânzare-cumpărare, între cei doi parteneri
a)Contractul de vânzare este un act juridico-economic prin care una din părţi se obligă să
transmită proprietatea asupra unui bun al său specificat celeilalte părţi, care la rândul său se
obligă să plătească preţul stabilit ca valoare a bunului tranzacţionat.
b)Caracteristicile generale ale contractului:
- este un act bilateral
- este un act consensual
- este un act sinalagmatic
- este un act translativ de proprietate
- este un act cu titlu oneros
- extranietatea, in cazul contractului de vânzare-cumpărare internaţional
c) Conţinutul contractului
Ca regulă generală, contractul comercial este consacrat printr-un act scris, iar
principalele componente de fond ale contractului de vînzare sunt clauzele şi condiţiile
contractuale
Părţile componente ale contractului
- Preambulul contractului
- Obiectul contractului:
- Ambalarea şi marcarea loturilor de mărfuri

3
 - Determinarea preţului
- Condiţii, modalităţi şi termene de livrarare
- Recepţia mărfurilor
- Condiţiile de plată
- Remiterea documentelor
- Transferul proprietăţii
- Reclamaţii
- Soluţionarea litigiilor
- Dispoziţii finale

 Preambulul contractului
- părţile şi rolul lor
- denumire, sediu, formă juridică, înregistrare la registrul comerţului
- persoanele ce reprezintă firma
- documentele de împuternicire
 Obiectul contractului
- denumirea mărfii
- cantitatea mărfii
- calitatea mărfii
 Ambalarea şi marcarea loturilor de mărfuri
- funcţiile ambalajului
- condiţiile de îndeplinit
- regimul comercial al ambalajului
 - marcajul ambalajului
 Determinarea preţului

Preţul = suma de bani, pe care agentul economic este obligat, prin contract, să o plătească în
schimbul mărfurilor tranzacţionate
- categorii de preţuri
- factorii care pot influenţa preţul

 Condiţii, modalităţi şi termene de livrare

4
Sunt clauze contractuale prin care se stabileşte locul şi momentul în care, o dată cu trecerea
mărfii de la vânzător la cumpărător, se transferă şi cheltuielile şi riscurile (de transport, de
asigurare)
Regulile de interpretare a principalelor clauze au fost stabilite de către Camera Internaţională
de Comerţ din Paris (1936, actualizate în anul 2000) – INCOTERMS (asigură o interpretare
unitară a termenilor comerciali utilizaţi în vânzările internaţionale)
- Regulile fac referiri exprese asupra tuturor etapelor şi operaţiunilor unei livrări
- Termenul de livrare – momentul înfăptuirii livrării, al predării mărfurilor de la
vânzător la cumpărător. Termen determinat (cert – fixat cu precizie şi indicativ - interval de
timp). Termen detreminabil – nu poate fi stabilit la data semnării contractului

- Condiţiile de livrare, grupate în 4 clase distincte de termeni comercial

 categoria E – plecarea de la fabrică (vânzătorul pune mărfurile la dispoziţia
cumpărătorului în spaţiile proprii)
 categoria F – transportul principal neplătit (vânzătorul predă mărfurile unui cărăuş
numit de cumpărător)
 categoria C – transportul principal plătit (vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile
cu transportul, uneori şi cu asigurarea, dar fără să-şi asume riscurile aferente)’
 categoria D – plata fracţionată, după cum convin părţile (stabileşte ca vânzătorul să
suporte cheltuielile şi riscurile aferente transportului mărfurilor până la punctul de
destinaţie)

 Recepţia mărfurilor
- cantitativă şi calitativă
- autorecepţie
 - efectuată de un terţ

 Condiţiile de plată
- credit documentar
- acreditiv documentar
- scrisoare de credit
 Remiterea documentelor
- documente de livrare
- documente de asigurare

5
 - documente tehnice
- facturi, certificate etc.
 Transferul proprietăţii
- începe în momentul când riscurile trec de la vânzător la cumpărător
 Reclamaţii
- precizarea condiţiilor şi termenelor în care cumpărătorul poate face reclamaţii
(cantitate, calitate etc)
 Soluţionarea litigiilor
 Dispoziţii finale

6
 CURSUL 2
INSTRUMENTE ŞI TEHNICI DE PLATĂ ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE
INTERNAŢIONALE

Instrumente de plată
- viramentul
- cecul
- cardul bancar

Tehnici de plată (modalităţi)

- plata contra factură
- plata contra trată
- plată contra CEC
- ordin de plată
- biletul la ordin
- creditul documentar
- incassou-ul documentar

1. Viramentul

Viramentul este un procedeu bancar special de plată fără numerar, efectuat prin
transferul unei sume de bani în monedă naţională sau în valută, din contul
ordonatorului (celui care dispune plata) în contul beneficiarului care încasează. Acest
lucru însemnând debitarea contului primului şi creditarea contului celuilalt.

În practica bancară, ordonatorul este în situaţia de cumpărător, debitor, importator,

beneficiar al unei prestaţii de servicii, etc., iar beneficiarul poate fi vânzătorul,
creditorul, exportatorul, prestatorul de servicii etc. Pe lângă aceştia, în această relaţie
mai sunt implicate şi banca ordonatorului care este bancă plătitoare şi banca
beneficiarului care este bancă destinatară.

7
 Viramentul presupune, în primul rând, existenţa unui cont la bancă din partea
persoanei fizice sau juridice, iar în al doilea rând, existenţa unor disponibilităţi în acest
cont.

Viramentul se poate realiza fie la nivelul aceleiaşi societăţi bancare (intrabancar), fie
între două societăţi bancare diferite (interbancar)

Viramentul este un procedeu de tehnică bancară rezervat circulaţiei monedei

scripturale, cu excluderea oricărei mişcări de monedă fiduciară. De aceea a şi fost
calificat ca o remitere de monedă scripturală

Implicaţiile viramentului la nivel economic sunt multiple

- prin virament, respectiv prin trecerea unei sume dintr-un cont într-altul se
înfăptuieşte circulaţia monedei scripturale
- depozitele bancare constituite exprimă creanţe ale terţilor faţă de bancă, iar
viramentul reprezintă un procedeu de transfer al creanţelor între creditorii băncii
- viramentul fiind un transfer de monedă scripturală reprezintă şi un instrument de
combatere a inflaţiei monetare.
 
Moneda scripturală (de cont)
Denumire generică dată banilor din conturi prin intermediul viramentelor bancare şi cecurilor
neavând o existenţă materială

 este constituită din depozitele băncilor comerciale, respectiv din soldurile creditoare
ale agenţilor nebancari care sunt transmise de la un agent la altul prin intermediul
cecurilor şi al viramentelor.
 este utilizată în decontările fără numerar şi este formată din disponibilităţii în conturi,
cecuri, cambii
 reprezintă o formă a bancnotei, bazată pe încredere (moneda fiduciară – monedă de
hârtie care are o valoare convenţională şi se foloseşte în interiorul unei ţări) şi care
cunoaşte importante modificări din punct de vedere al formei de prezentare
 forme actuale ale monedei fiduciare:
- cecurile
- viramentele

8
  emisiunea lor având la bază deschiderea unui cont la bancă de către agenţii economici.
 circulaţia monedei scripturale se limitează la înregistrări în conturile bancare prin care
se diminuează, respectiv, se majorează sumele din conturi corespondente
 o altă formă de existenţă a monedei scripturale o reprezintă cărţile de plată (cardurile
bancare) şi moneda electronică

2. Cec-ul

Este un înscris prin care o persoană ( fizică sau juridică) dă un ordin unei bănci să
plătească (la vedere) suma de bani înscrisă în cec, unei terţe persoane (beneficiar)
Principala funcţie a cecului este aceea de plată

În relaţiile comerciale internaţionale, trăgătorul (emitentul) este importatorul care, prin

emiterea unui cec, achită contravaloarea mărfurilor cumpărate. Trasul este întotdeauna o
bancă, fie că este banca unde trăgătorul are cont deschis, fie că este o altă bancă desemnată de
banca trăgătorului să efectueze plata

Cecul îndeplineăte două funcţii principale: instrument de retragere de fonduri din

soldul creditor al propriului cont bancar şi instrument de plată în monedă scripturală.

Din punct de vedere al modului în care este indicat beneficiarul, există:

a)cecul nominativ – atunci când în text este indicat numele beneficiarului
b)cecul la purtător – nu menţionează numele beneficiarului, poate fi plătit oricui îl prezintă
c)cecul la purtător dar şi cu menţionarea beneficiarului – poate fi plătit fie purtătorului fie
beneficiarului menţionat
d) cecul fără nominalizarea beneficiarului şi fără menţiunea la purtător – acest cec va fi plătit
purtătorului
e) cecul cu menţiunea “netransmisibil “ scrisă de bancă la cererea clientului. – poate fi plătit
numai purtătorului sau la cererea acestuia.

9
2. Cardul bancar

 Se prezintă sub forma unei cartele din plastic având înscris pe el:
- denumirea şi emblema emitentului (o bancă)
- datele de identificare ale titularului.
Cardul este un instrument de plată electronică, respectiv un suport de informaţie standardizat,
securizat şi individualizat
Cardul permite deţinătorului său să utilizeze disponibilităţile băneşti proprii dintr-un cont
deschis pe numele său la emitentul cardului ori să utilizeze o linie de credit, în limita unui
plafon stabilit în prealabil
Avantajele plăţilor prin intermediul cardurilor
 - pentru utilizator: comoditatea de plată şi de credit; controlul cheltuielilor efectuate cu
ajutorul extraselor de cont lunare; avantaje deosebite acordate de anumiţi emitenţi - asigurări
de viaţă, reduceri în anumite magazine, asigurări pentru bunurile cumpărate etc.

- pentru comercianţii furnizori: garanţia plăţilor dată de societatea emitentă

- pentru marile întreprinderi comerciale: asigurarea fidelităţii clienţilor

- pentru băncile emitente: simplificarea operaţiunilor de casă; automatizarea totală a

operaţiunilor

10
 CURSUL 3
MODALITAŢI DE PLATĂ ÎN TRANZACŢIILE COMERCIALE
INTERNAŢIONALE

Modalităţile de plată sau tehnicile de paltă:

- constituie mecanismul prin care documentele ce atestă livrarea mărfii şi reprezintă marfa
sunt trimise cumpărătorului, iar în schimbul acestora el va trebui să plătească preţul convenit
- cuprind totalitatea operaţiunilor şi a tehnicilor de plată, controlul bancar, circuitul
documentelor prin intermediul cărora creditorul încasează de la un debitor creanţa rezultată
din schimburile economice externe

Modalităţile de plată cele mai frecvent folosite sunt:

- acreditivul documentar
- incassoul documentar
- ordinul de plată

1. Acreditivul documentar:
angajament prin care o bancă (emitentă, ordonatoare), acţionând la cererea şi în
conformitate cu instrucţiunile clientului său, se obligă să efectueze o plată, să plătească sau să
accepte cambii care au fost trase de către aceasta

a) Părţile implicate:
Ordonatorul (cumpărător-importator)
Beneficiarul (vânzător-exportator)
Banca emitentă (banca cumpărătorului)
Banca exportatorului (avizatoare, plătitoare, negociatoare)

b) Elementele acreditivului documentar:

- denumirea şi sediul băncii ordonatoare
- denumirea şi sediul ordonatorului
- momentul deschiderii acreditivului
- termenul de valabilitate a acreditivului

11
 - valoarea acreditivului şi moneda în care se exprimă
- denumirea mărfii şi menţionarea principalelor caracteristici, şi a
documentelor care fac dovada livrării
- confirmarea acreditivului
- felul acreditivului
c) Tipuri de acreditiv documentar
- revocabil, care poate fi amendat sau anulat în orice moment, fără aviz sau notificare
prealabilă adresată vânzătorului 
- irevocabil, care nu poate fi amendat sau anulat decât cu acordul tuturor părţilor
implicate, inclusiv beneficiarul
- irevocabil şi confirmat, care este în plus confirmat de banca notificatoare şi/sau altă
bancă situată în ţara vânzătorului
- un credit special de tip innoibil, care se reînnoieşte automat când suma iniţială a fost
utilizată
- un credit special de tip transferabil, când o parte din creditul deschis în favoarea
exportatorului este transferată furnizorului mărfii
- un credit special de tip de plată anticipată, când importatorul face avans de plată
exportatorului său

După modul de utilizare acreditivul documentar poate fi:

- cu plata la vedere
- cu plată amânată
- cu plată prin acceptare
- cu plată prin negociere
d)Avantajele utilizării AD pentru exportatori
- risc minim de neplată a mărfurilor livrate
- cumpărătorul nu poate revoca plata sub diferite pretexte
- derularea plăţii e promptă
- riscul de pierdere sau deteriorare pe canal bancar este minim
e) Dezavantajele utilizării AD de către exportator
- poziţia competitivă a exportatorului este diminuată deoarece comisioanele
bancare sunt mari
- sumele de încasat sunt inerent supuse riscului de curs valutar
f) Problemele care pot apărea

12
 - data limită de expediere a mărfii şi/sau a validităţii creditului nu au fost
respectate
- suma şi/sau cantitatea vândută sunt diferite de cele care sunt menţionate în
credit
- documentele nu sunt conforme cu cele cerute de credit şi de contract
 
2. Incassoul documentar:
importatorul acceptă plata documentelor remise de către exportator, prin băncile celor
doi parteneri: banca exportatorului, la care acesta depune
documentele de expediţie şi cea a importatorului, care ţine contul acestuia

Documentele vehiculate de bănci pot fi de două feluri:

- comerciale (factură, documente de proprietate, documente de
transport – conosament, scrisoarte de trăsură         - financiare
(cambie, bilete la ordin, chitanţe)

Funcţie de documentele vehiculate incassoul este:

- simplu, este un incasso de documente financiare, neinsoţite de cele
comerciale
- documentar, este un incasso de documente comerciale însoţite sau nu de
documente financiare

Părţile implicate:
       - ordonatorul
       - cumpărătorul sau trasul
       - banca remitentă
        - banca însărcinată cu încasarea
 
Riscurile derulării plăpţii prin incasso documentar:

        - riscul întârzierii la plată

        - rscul de neplată
        - riscul diminuării încasării

13
        - riscul pierderii mărfii

Modalităţi de diminuare a riscurilor

- practicarea incassoului numai în relaţiile cu partenerii siguri, cunoscuţi şi de o

seriozitate şi bonitate de necontestat
        - includerea în contract a unor clauze
       - solicitarea unui avans de la importator
        - solicitarea unei scrisori de garanţie bancară

3. Ordinul de plată

- este dispoziţia dată de o persoană (denumită ordonator) unei banci, de a plăti o sumă
determinată în favoarea altei persoane (denumită beneficiar) în vederea stingerii unei obligaţii
băneşti

- este cea mai simplă modalitate de realizare a unei plăţi, respectiv încasăr

- esenţa sa constă în transmiterea unei sume de bani de la persoana care datorează

acea sumă, în favoarea altei persoane care este titulara creanţei respective

- plata se derulează pe o anumită filieră, prin conturi bancare, în scopul de a transmite

efectiv banii la distanţa care separă, de regulă, pe plătitor de benficiarul plăţii

- revocabilitatea este o trăsătură fundamentală a ordinului de plată

14
 CURSUL 4
DOCUMENTE COMERCIALE

Forma si conţinutul documentelor comerciale au o mare importanţă pentru părţile implicate în

taranzactia comercială.

1. Factura comercială – descrie tranzacţia comercială efectuată între părţile contractante

- numele şi adresa vânzătorului
- numele şi adresa cumpărătorului
- data emiterii
- numărul facturii
- numărul contractului sau al comenzii
- cantitatea şi descrierea mărfii
- preţul unitar, preţul total, alte taxe asupra cărora s-a căzut de acord, valoarea totală
a facturii
- detalii cu privire la expediere (greutatea mărfii, numărul coletelor)
- condiţiile de livrare şi plată

Părţile implicate este necesar să fie atente la eventualele discrepanţe din factură, prin
comparaţie cu informaţiile conţinute de alte documente aferente tranzacţiei comerciale
respective

2. Scrisoare de trăsură – pentru transportul rutier, feroviar şi fluvial se foloseşte pentru

transportul mărfurilor dintr-un punct convenit. Există şi scrisoare de trăsură pentru transportul
aerian (document nenegociabil)
- numele cărăuşului şi semnătura sau autentificarea din partea cărăuşului, şi/sau ştampila
care să certifice primirea mărfii
- indicarea faptului că marfa a fost acceptată pentru transport sau expediere
- data emiterii sau data expedierii (daca nu există ştampilă de primire)
- locul de expediere şi locul de destinaţie

15
3. Conosamentul maritim – document emis de cărăuş unui expeditor, semnat de căpitanul
vasului, de un agent sau armator, prin care se certifică în scris primirea încărcăturii, condiţiile
în care se efectuează transportul (contract de transport) şi angajamentul de a livra marfa
deţinătorului legal al documentului din portul de destinaţie indicat. El este în egală măsură o
recipisă de primire a mărfii şi un contract de transport.
- numele cărăuşului şi semnătura acestuia, a comandantului vasului
- indicarea faptului că marfa a fost încărcată “la bord” sau expediată cu un anumit vas
- data emiterii sau data încărcării mărfii
- indicarea portului de încărcare şi a portului de descărcare
- indicarea numărului de originale
- termenii şi condiţiile de transport
Conosamntul est un document negociabil.

4. Lista mărfurilor – specifică natura şi cantitatea mărfurilor, ce fac obiectul unui transport.
Este o versiune mai detaliată a facturii comerciale, fără a conţine informaţii referitoare la preţ

5. Certificatul de asigurare – indică tipul şi valoarea asigurării pentru o anumită încărcătură.

Pentru a se obţine despăgubirea este nevoie insă de copii după: poliţa de asigurare,
conosament, factură, lista de mărfuri şi raportul de expertiză

6. Certificatul de origine – document emis de un organism autorizat, în care se specifică ţara

de origine a mărfii. El este solicitat de ţara cumpărătorului, pentru efectuarea importului.
Autoritatea de certificare este cel mai adesea Camera de Comerţ şi Industrie. Cu ajutorul lui
se pot obţine unele reduceri de taxe vamale.

7. Certificat de control – indică faptul că marfa a fost verificată conform cu normele impuse,
de către client, de către guvern sau de către cărăuş, înainte de a fi expediată, precum şi
rezultatul controlului. El este emis de către de un organism guvernamental sau de către o
organizaţie independentă

8. Licenţă de export – document întocmit de un organism guvernamental care dă dreptul de a

exporta o anumită cantitate de marfă într-o anumită ţară. Ea este un mijloc de control şi
impozitare. Obţinerea ei cade în sarcina vânzătorului.

16
9. Declaraţia de export – document întocmit de expeditor şi prezentat unui organism
guvernamental, în care se specifică marfa exportată, cantitatea, greutatea, valoare şi destinaţia
acesteia
- numele şi adresa vânzătorului
- numele şi adresa cumpărătorului
- data emiterii
- ţara de origine a mărfii expediate
- ţara de destinaţie a mărfii expediate
- detalii asupra expedierii (greutate, numărul coletelor etc)
Ea este folosită de autorităţile vamale pentru a controla exporturile şi a întocmi statisticile
comerciale.

17
 CURSUL 5
FINANŢAREA TRANZACŢIILOR COMERCIALE

1. Criterii pentru politica de finanţare

Principiul politicii de finanţare rezidă în maximizarea eficienţei tzranzacţiei la un nivel de risc

acceptabil

Criteriile care se iau în calcul sunt:

- specificul firmei ce urmează a fi creditată
- specificul ramurii din care face parte
- anvergura contractelor comerciale
- marja de profit înregistrată
- stabilitatea firmei care solicită creditul
- stabilitatea pieţei
- volumul şi repetabilitatea tranzacţiilor

Creditele acordate sunt:

- credite pe termen scurt
- credite pe termen mediu şi lung

2. Creditele pe termen scurt

În categoria creditelor pe termen scurt intră, de regulă, împrumuturile ce urmează a fi

rambursate în cel mult un an de zile , de la data contractării
a) Scontarea – presupune încasarea, înainte de scadenţă, a unei sume de bani înscrise într-un
titlu de credit.
Pentru operaţiunea de scontare băncile percep o dobândă (taxă de scont), care ţine cont de
valoarea titlului, numărul de zile calendaristice dintre data scontării şi ziua scadenţei şi nivelul
dobânzii

18
Avantajele scontării
- îmbunătăţirea fluxului de numerar al vânzătorului (beneficiarului)
- garanţia efectuării plăţii
- operaţia de scontare este garantată chiar cu titlul de credit
b) Factoringul – este mecanismul care permite obţinerea de lichidităţi din vânzarea facturilor a
căror scadenţă nu depăşeşte, de regulă, 180 de zile.
Facturile sunt preluate de la clientul beneficiar, de către o bancă comercială sau o societate de
factoring, în schimbul unei sume de bani (agio).
Factoringul implică încheierea unui contract între furnizorul de mărfuri sau prestatorul de
servicii (denumit “aderent”, care cedează creanţele sale) şi o firmă specilizată în astfel de
operaţiuni (sau o bancă comercială) numită factor, care asigură:
- finaţarea
- urmărirea creanţelor
- acoperirea riscului de credit
Factorul plăteşte “aderentului”circa 85% din valoarea facturilor acceptate, imediat ce sunt
emise, urmând ca diferenţa să fie plătită la o dată ulterioară (după incasarea de la debitor).
Prin operaţiunea de factoring, aderentul îşi transformă creanţele în lichidităţi, iar efectele
pozitive sunt:
- majorarea capitalului de lucru
- sporirea capacităţii de negociere în raport cu furnizorii, prin achitarea mărfurilor la
timp
- stabilitate financiară
În tranzacţiile comerciale internaţionale
Printr-un contract, exportatorul cedează integral, contra unui comision, unui factor (bănci sau
o instituţie financiară specializată), creanţele sale la export, deţinute asupra unui cumpărător
extern. In schimb factorul procedează la reacoperirea acestor creanţe şi îşi ia în calcul toate
riscurile
a) Factoringul clasic, când factorul plăteşte facturile în momentul preluării acestora
b) Factoringul la scadenţă, când factorul plăteşte creanţele adererntului în momentul
termenului de scadenţă, reţinandu-şi comisionul pentru intermedierea operaţiunilor de
decontare.

c)Linia de credit – este o modalitate de finanţare a activităţii de ansamblu a firmei.

19
Perioada maximă de acordare este de 365 de zile, dar se pot acorda şi pe perioade mai reduse
de timp
Volumul liniei de credit se determină în funcţie de:
- cifra de afaceri a solicitantului
- durata medie de încasare a clienţilor
Linia de credit permite efectuarea de trageri şi rambursări pe toată durata de valabilitate, cu
condiţia ca soldul zilnic să nu depăşească volumul maxim acordat.
Dobânda se calculează şi se plăteşte numai pentru sumele efectiv utilizate (trase), diminuate
cu rambursările, adică pentru sodul net al creditului.
La scadenţă, liniile de credit pot fi prelungite, cu condiţia ca tragerile şi rambursările să aibă
ritmicitate.

3. Credite pe termen mediu şi lung

Acest tip de creditare include operaţiuni de finanţare pe o durată de 1 – 5 ani (termen mediu)
sau mai mare de 5 ani (termen lung), destinate unor investiţii, unor tranzacţii complexe.
Finanţarea pe termen mediu şi lung se mai numeşte “finanţare de proiect”, a realizindu-se
prin:

a)Forfetare – presupune cumpărarea, de către băncile comerciale sau instituţii financiare

specializate (forfetori) a creanţelor băneşti provenite din livrarea de mărfuri sau servicii la
extern (înainte ca acestea să ajungă la scadenţă).

Forfetarea constă in transmiterea creanţelor provenite din operaţiunile de comerţ, efectuate pe

credit, unei institutii financiare specializate care le plăteşte imediat, urmând să se recupereze
contravaloarea acestora, la scadenţă, de la debitor.

Documente utilizate pentru forfetare sunt cambia, biletul la ordin şi acreditivul.

Costul forfetarii este mai ridicat decât cel al scontării şi constă într-o rată fixă de dobândă, la
care se adaugă comisionul instituţiei de finanţare

b)Leasingul

20
In esenţă, leasingul este o formă de închiriere realizată de societăţi financiare specializate
(societăţi de leasing) a unor bunuri de echipament către firme (beneficiari) care nu dispun de
fonduri proprii ori nu pot sau nu doresc să recurgă la credite bancare pentru cumpararea
acestora de la producatori.

Leasingul presupune, in principiu, doua contracte:

- unul de vanzare-cumparare, încheiat intre producator (ca vânzător) şi
societatea de leasing, care creditează operaţiunea de leasing în calitate de cumpărator
- un contract de locaţie, încheiat intre societatea de leasing şi un terţ
(beneficiar)

Pentru utilizarea bunului, beneficiarul va plati societatii de leasing costul, sub forma de rate
eşalonate (rata de leasing sau redevenţă) pe perioada de valabilitate a contractului. De regulă,
la sfarşitul perioadei de închiriere, beneficiarul are o triplă opţiune: să prelungească
contractul, sa-l abandoneze, sa cumpere bunul la valoarea reziduală.
Contractul de leasing este un act juridic netranslativ de proprietate şi conţine:

- părţile contractaante
- redevenţa
- modul de determinare a redevenţei
- perioada de închiriere
- drepturile şi obligaţiile părţilor
- condiţiile de folosire a bunului
- asigurarea bunului
- condiţiile de reziliere
- modul de soluţionare a litigiilor

c) Creditele bancare pentru investiţii – metodă de finanţare acordată solicitanţilor pentru

iniţierea unor proiecte de investiţii: pentru achiziţii de echipamente de producţie sau licenţe,
pentru modernizarea sau extinderea unor spaţii de producţie etc.

Acordarea creditului presupune analiza:

- surselor de rambursare a împrumutului de-a lungul perioadei de creditare
- indicatorii de eficienţă ai investiţiei

21
- durata execuţiei lucrărilor necesare realizării investiţiei
- sursele de aprovizionare cu materii prime
- piaţa de desfacere a produselor sau serviciilor ce vor fi obţinute în urma investiţiei
- aprobările necesare realizării investiţiei

22