COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE

Cursul 9 Tipologia şi componentele politicilor comerciale NOTE DE CURS

CURSUL 9

TIPOLOGIA ŞI COMPONENTELE POLITICILOR COMERCIALE

1. Definiţie, obiective, funcţii şi instrumente ale politicii comerciale

2. Tipologia politicilor comerciale
3. Componentele politicii comerciale

1. Definiţie, obiective, funcţii şi instrumente ale politicii comerciale

Politica comercială reprezintă o parte componentă a politicii economice a unui stat care
vizează relaţiile externe ale acelui stat. Reprezintă un atribut al suveranităţii oricărui stat
independent din punct de vedere economic.
În sens larg în politica comercială sunt incluse toate reglementările adoptate de stat în scopul
promovării sau restrângerii schimburilor comerciale externe şi al protejării producătorilor autohtoni
de competiţia externă.
Obiectivele politicii comerciale pot fi structurate în funcţie de perioada de timp în:
a. pe termen lung orice politică comercială vizează stimularea dezvoltării economiei
naţionale.
b. pe termen mediu şi scurt sunt desprinse din obiectivul pe termen lung :
- perfecţionarea structurii schimburilor comerciale externe
- restrângerea sau stimularea comerţului cu anumite produse
- promovarea exporturilor pentru realizarea importurilor necesare în vederea
echilibrării dinamice a balanţei comerciale
- protejarea unor sectoare economice strategice, de interes economico-social
- modificarea orientării geografice
- îmbunătăţirea raportului de schimb prin creşterea puterii de cumpărare a
exporturilor
Funcţiile politicii comerciale vizează:
a. impulsionarea exporturilor
b. reglementarea şi controlul importurilor
c. realizarea unui echilibru dinamic în balanţa comercială şi în balanţa de plăţi externe
d. sporirea rezervelor valutare ale ţării
Instrumentele politicii comerciale
a. tarifare (vamale)
b. netarifare (la import)
c. promovare şi stimulare a exportului

1
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 9 Tipologia şi componentele politicilor comerciale NOTE DE CURS

2. Tipologia politicilor comerciale

Privite atât retrospectiv, cât şi în diversitatea lor actuală, luând în considerare o multitudine de
criterii, politicile comerciale se pot sistematiza, obţinându-se o anumită tipologie a acestora după
cum urmează:
1. După criteriul domeniului de aplicabilitate politicile comerciale externe pot fi clasificate
în:
– politici comerciale de export;
– politici comerciale de import;
– politici comerciale de tranzit;
2. După numărul partenerilor şi felul şi felul aranjamentelor, convenţiilor şi acordurilor
încheiate între aceştia, politicile comerciale externe pot fi:
– politici comerciale unilaterale (în general, cele adoptate de statele puternice);
– politici comerciale bilaterale (acorduri între perechi de state partenere);
– politici comerciale regionale sau subregionale (rezultat al acordurilor convenite între grupe
de state din aceeaşi regiune sau subregiune; în special sub formă de acorduri de comerţ liber, uniuni
vamale, pieţe comune, uniuni economice şi monetare);
– interregionale (acorduri cu participarea statelor din mai multe continente sau zone
geografice îndepărtate);
– plurilaterale (aranjamente convenite de mai multe state, în funcţie de interesul acestora);
– politici comerciale multilaterale (în cadrul unor aranjamente ale organizaţiilor internaţionale
la scară mondială cu participarea, practic, a tuturor statelor membre ale acestor organizaţii);
3. După instrumentele de politică comercială externă utilizate
– politică comercială tarifară (vamală);
– politică comercială netarifară (inclusiv paratarifară);
– politică comercială promoţională şi de stimulare a exportului;
4. După gradul de protecţie a producţiei naţionale
– politică comercială autarhică;
– politică comercială protecţionistă;
– politică comercială a liberului schimb.
Comportamentul autarhic în politica comercială externă a statelor este o componentă a acelei
politici economice care îşi propune dezvoltarea prin izolare de economiile altor ţări, creând o
economie naţională închisă, specifică, de obicei, situaţiilor în care statul se află în război, iar
frontierele sunt închise. Politica comercială externă autarhică restrânge drastic procesul de adâncire

2
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 9 Tipologia şi componentele politicilor comerciale NOTE DE CURS

a diviziunii internaţionale a muncii, conduce la penuria produselor, din lipsă de concurenţă, la

creşterea preţurilor pe piaţa internă, înrăutăţind situaţia materială a majorităţii populaţiei. Totodată,
politica comercială externă autarhică frânează dezvoltarea relaţiilor economice dintre state şi a
colaborării economice internaţionale.
În ceea ce priveşte protecţionismul, acest tip de politică comercială externă utilizează un
ansamblu de măsuri menite să îngrădească sau să diminueze pătrunderea mărfurilor şi serviciilor
comerciale străine pe teritoriul pieţei naţionale. Scopul acestor măsuri vizează dezvoltarea în statul
respectiv a activităţilor economice autohtone, îndeosebi industriale, şi sporirea capacităţii
economice a producătorilor de bunuri şi servicii comerciale indigene în ţările în curs de dezvoltare,
despărţite prin mari decalaje tehnologice şi comerciale de ţările dezvoltate. În practica comercială
externă a statelor se utilizează forme şi grade diferite de protecţionism derivând din motivaţiile şi
efectele acestuia atât pe plan intern, cât şi pe plan extern. Dacă în ceea ce priveşte comerţul cu
produse industriale, în ultima jumătate de secol am asistat la o diminuare sensibilă a măsurilor
protecţioniste, îndeosebi prin reducerea nivelului taxelor vamale (căci proliferarea obstacolelor
netarifare a condus la un adevărat neoprotecţionism), în ce priveşte comerţul cu produse agricole şi
produse textile, instrumentarul de protecţie s-a păstrat şi diversificat. Abia în ultimii ani s-au
convenit unele reglementări pe plan multilateral, internaţional, de natură să nu mai afecteze atât de
mult producătorii şi exportatorii acestor produse, care se găsesc în marea majoritate a ţărilor lumii.
Liberul schimb, opus celorlalte două tipuri de politică comercială externă, respectiv celei
autarhice şi celei protecţioniste, se caracterizează printr-o tendinţă tot mai amplă a înlăturării
barierelor şi obstacolelor practicate în comerţul internaţional. Semnificativ este faptul că acest tip de
politică comercială externă a fost formulat în plan teoretic şi utilizat pe parcursul întregii istorii
moderne a economiei mondiale, îndeosebi de către ţările dezvoltate. Căci, prin forţa lor economică,
aceste ţări au reuşit să aibă acces la pieţe externe de desfacere şi de aprovizionare, atunci când
celelalte state partenere nedezvoltate nu mai folosesc, în politica lor comercială externă, instrumente
ale protecţiei economiilor lor. Desigur, liberului schimb nu i se pot nega unele avantaje (lipsa
taxelor vamale sau nivelul scăzut al acestora fac ca preţurile de import să fie mai reduse, aşa cum
eliminarea restricţiilor cantitative la import determină producătorii naţionali să se mobilizeze pentru
a face faţă concurenţei străine privind preţurile şi calitatea), dar liberalizarea schimburilor o pot
folosi cu beneficii substanţiale, îndeosebi, statele cu un nivel ridicat de competitivitate.
Clasificarea politicii comerciale externe în cele trei tipuri: autarhică, protecţionistă şi de liber
schimb a avut darul de a departaja metodologic grupele de măsuri şi reglementări pe care le iau
statele pentru desfăşurarea schimburilor lor comerciale. Experienţa internaţională arată, însă, în
materie de operaţiuni de export, import sau tranzit, că statele, într-o anumită etapă, în foarte rare

3
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 9 Tipologia şi componentele politicilor comerciale NOTE DE CURS

cazuri practică numai un singur tip de politică comercială externă. Şi dacă, totuşi, apar astfel de
situaţii, ele nu se desfăşoară pe perioade foarte lungi de timp, statele alternând în comerţul exterior
tipurile de politică comercială externă, îndeosebi protecţionismul cu liberalismul comercial (liberul
schimb), în funcţie de stadiul lor de dezvoltare economică, de perioadele de avânt sau de recesiune
ori în situaţii speciale. Istoria comerţului internaţional mai relevă faptul că politica protecţionistă şi
cea de liber schimb s-au succedat, în timp, şi în funcţie de conjunctura internaţională. De asemenea,
în funcţie de interesele statelor s-au utilizat în aceeaşi etapă a economiei mondiale atât măsuri de
liber schimb, cât şi măsuri protecţioniste.

3. Componentele politicii comerciale

Studiul evoluţiei politicii comerciale externe demonstrează că, de-a lungul timpului,
componentele acesteia: 1) tarifară (vamală), 2) netarifară (alte măsuri decât cele tarifare) şi 3)
promoţională şi de stimulare (vizând încurajarea exportului) au variat ca importanţă.
Politica comercială tarifară (vamală) a dominat cel mai mult în timp, ca importanţă, între
componentele politicii comerciale externe. Astfel, o regăsim, prin perceperea de taxe vamale, încă
din Antichitate, la fenicieni, greci, egipteni, romani, chinezi. În Evul Mediu, practicarea taxelor
vamale proliferează în Europa, pentru ca din secolul al XIX-lea să fie prezentă în SUA, Japonia şi
Rusia. Este de reţinut faptul că, încă în secolul al XIX-lea, în cadrul unor state, se menţineau vămi
interioare, aplicându-se taxe vamale fie în mod permanent, fie ocazional, asupra unor diferite părţi
ale teritoriului sau la intrarea în anumite oraşe. La sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul
secolului al XXI-lea, rolul politicii comerciale tarifare s-a diminuat mult, prin reducerea nivelului
taxelor vamale. În acest context, un rol deosebit a revenit negocierilor comerciale multilaterale
desfăşurate în cadrul GATT, care au contribuit, prin cele opt runde ce au avut loc între 1947 şi
1994, la diminuarea nivelului mediu al taxelor vamale la import în ţările dezvoltate de la 40% în
1948 la mai puţin de 4% după Runda Uruguay. De menţionat este şi faptul că, urmare a rundei
amintite, „nu mai puţin de 43% din importurile neagricole ale ţărilor dezvoltate nu mai sunt afectate
de nici un fel de taxe vamale, faţă de o proporţie de doar 20% înregistrată anterior”.
Politica comercială netarifară are, din punctul de vedere al componentelor politicii
comerciale externe, un caracter mult mai ferm, de apărare a intereselor producătorilor naţionali în
faţa produselor concurente străine. Statele au trecut la practicarea politicii comerciale externe
netarifare atunci când prin politica comercială tarifară (vamală) nu s-a reuşit să se protejeze
ramurile economiei naţionale. Această orientare spre politica netarifară a fost de natură să creeze
obstacole mult mai greu de depăşit în calea exportatorilor străini. Astfel, dacă în cazul taxelor
vamale de import, fie ele şi mari, atât producătorii, cât şi firmele comerciale străine, prin unele

4
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 9 Tipologia şi componentele politicilor comerciale NOTE DE CURS

sacrificii de preţ, reuşeau să se alinieze preţului pieţei importatoare, în momentul în care se aplică
măsuri şi instrumente netarifare, riscurile exportatorilor străini cresc până la imposibilitatea de a
mai pătrunde pe pieţele externe respective. Această stare de incertitudine privind accesul pe pieţele
străine, cu care se confruntă exportatorii, a transformat treptat politica netarifară în cea mai
protecţionistă componentă a politicii comerciale externe a statelor. Particularitatea politicii
netarifare constă în faptul că statul se implică, îndeosebi direct, prin măsurile restrictive luate, în
timp ce, în politica tarifară, intervenţia sa este numai indirectă – prin intermediul taxei vamale –,
lăsând pe cumpărător să opteze între preţul produsului de import, de regulă, mai scump, ca urmare a
taxei vamale aplicate, şi preţul produsului indigen, care în mod obişnuit ar trebui să fie mai ieftin.
Politica comercială netarifară a evoluat rapid, ca urmare a marii crize financiare din anii 1929-1933,
aducătoare de recesiune şi stagnare economică şi, mai ales, în anii ulteriori celor două „şocuri
petroliere” din anii ’70 ai secolului al XX-lea. Fenomenul de accentuare a protecţionismului
netarifar pe plan internaţional, în deceniile opt şi nouă ale secolului al XX-lea, a căpătat denumirea
generică de „neoprotecţionism”.
Diversificarea barierelor netarifare şi utilizarea lor într-o largă măsură atât la importurile de
produse industriale, cât şi mai ales la produsele agricole au făcut ca politica netarifară să devanseze
ca importanţă politica tarifară în ansamblul politicii comerciale externe la sfârşitul secolului al XX-
lea şi începutul secolului al XXI-lea.
Politica comercială promoţională şi de stimulare a exportului este componenta cea mai
recentă, ca manifestare activă, în politica comercială externă. Ultima jumătate a secolului al XX-lea
a arătat că exportul se manifestă tot mai pregnant ca factor şi condiţie a dezvoltării şi creşterii
economice. Astfel, statele naţionale s-au dovedit tot mai interesate să-şi amplifice exporturile şi să
încaseze valută cât mai multă pe calea acestei activităţi, pentru a creşte capacitatea de cumpărare a
ţărilor respective şi a putea rambursa, după caz, creditele obţinute din străinătate. Dacă celelalte
două componente ale politicii comerciale externe – cea tarifară şi cea netarifară – au un caracter
defensiv, de apărare faţă de concurenţa mărfurilor din import, în schimb, politica promoţională are
un caracter ofensiv, de promovare şi stimulare a exportului. Decalajele mari, faţă de ţările
dezvoltate, în ce priveşte competitivitatea produselor provenite din ţările în curs de dezvoltare,
determină aceste ţări să pună un accent deosebit pe politica promoţională în cadrul politicii lor
comerciale externe.
Dar componentele politicii comerciale externe pot fi privite şi dintr-un alt unghi de vedere, cel
legat de dimensiunea internă şi dimensiunea externă ale acestei politici. Astfel, componenta
internă grupează politicile (tarifară, netarifară şi promoţională şi de stimulare a exportului), în timp
ce componenta externă vizează, îndeosebi, acordurile şi aranjamentele comerciale internaţionale de

5
COMERŢ INTERNAŢIONAL ŞI POLITICI COMERCIALE
Cursul 9 Tipologia şi componentele politicilor comerciale NOTE DE CURS

natură să permită deschiderea pieţelor pentru export şi pentru import în relaţia cu alte ţări şi grupe
de state (figura nr. 1).

Figura nr. 1 Relaţia dintre dimensiunea internă şi dimensiunea externă a politicii comerciale

Pentru a înfăptui obiectivele politicii comerciale externă, este necesară o gamă extrem de
diversificată de instrumente. Întrucât politica comercială externă a unui stat este o componentă
importantă atât a politicii economice, în ansamblu, cât şi a politicii externe a statului respectiv,
instrumentele utilizate în politica comercială externă trebuie să fie bine selectate, să aibă coerenţă în
utilizarea lor şi să fie în aşa fel articulate, încât să-şi poată îndeplini obiectivele propuse pe termen
scurt, mediu şi lung. Aplicarea diferitelor instrumente este în funcţie atât de structura şi nivelul de
dezvoltare al economiei, cât şi de obiectivele cuprinse în programul de guvernare”. Succesele în
politica comercială externă depind în mare măsură de alegerea unor pachete de instrumente,
îmbinând cu profesionalism instrumentele de politică tarifară, netarifară, promoţională şi de
stimulare a exportului.