Politica comerciala tarifara

Politica tarifara / vamala, parte componenta a politicii comerciale a unui stat, insumeaza totalitatea
reglementarilor adoptate de catre stat care vizeaza intrarea sau iesirea marfurilor in / si din tara si care
implica: procedura de vamuire (controlul marfurilor si a mijloacelor de transport cu ocazia trecerii
frontierei vamale), indeplinirea formalitatilor vamale si impunerea vamala (plata taxelor vamale). In
general, politica vamala indeplineste trei functii:

· de natura protectionista, protejeaza economia nationala si agentii economici autohtoni de

concurenta straina prin taxele vamale impuse

· de natura fiscala, taxele vamale sunt o sursa importanta de venituri la buget

· de negociere, statele negociaza intr-un cadru bi- sau multilateral diferite concesii vamale care pot
stimula relatiile comerciale dintre tari

· de promovare a marfurilor proprii pe pietele externe.

Putem considera ca politica vamala este la fel de veche ca si comertul mondial, evoluand odata cu
statele nationale. Aceasta evolutie o putem delimita mai clar incepand cu secolul al XIX lea:

Secolul XIX si inceputul secolului XX – se caracterizeaza printr-o evolutie considerata uneori

contradictorie. Astfel, primele decenii ale secolului XIX apar dominate de protectionismul instituit in
zona europeana, protectionism transmis inca din secolul al XVIII lea. La polul opus se afla SUA a carei
politica vamala cunoaste o perioada de liberalizare. Deceniile de mijloc sunt caracterizate prin
liberschimb si o politica comerciala lejera. Astfel, in 1856 in Franta sunt inlocuite prohibitiile la import cu
taxe vamale, iar in 1860 Anglia renunta la taxele protectoare. Tot in anul 1860 este semnat tratatul
comercial intre Franta si Anglia, tratat care s-a soldat cu mari reduceri de taxe vamale intre cele doua
tari. In ceea ce priveste politica comerciala a Romaniei, aceasta avea incheiate o serie de conventii: cu
Austro-Ungaria in 1875, cu Rusia in 1876, cu Germania in 1877. Ultimul deceniu al secolului XIX este
caracterizat prin revenirea la taxe vamale ridicate, avand dublu scop: pe de o parte, protectionism (mai
ales la produsele agricole) si pe de alta parte, acoperirea unor nevoi financiare (cazul Frantei si
Germaniei). Orientarea pe cele doua continente – Europa si America – in ceea ce priveste politica
vamala la sfarsitul secolului era una de protectionism generalizat.

Primele decenii ale secolului XX sunt caracterizate prin continuarea politicii vamale rigide, accentuata
mai ales de desfasurarea primului razboi mondial. Protectionismul imbraca acum doua variante: taxe
vamale ridicate si aplicarea unor masuri discriminatorii intre natiuni. Cu toate acestea asistam la o
dezvoltare a schimburilor comerciale, la baza lor aflandu-se sistemul etalon aur si o stabilizare a
cursurilor de schimb.

Perioada interbelica – se caracterizeaza prin mentinerea restrictiilor din timpul primului razboi mondial.
In octombrie 1920 are loc Conferinta financiara de la Bruxelles unde se discuta despre conditiile liberului
schimb si impactul acestuia asupra comertului mondial. Cu toate acestea in cursul anilor 30, lumea a
cunoscut o revenire intensa a protectionismului (unele tari instaleaza politici care sunt tot mai apropiate
de autarhie (Italia, Japonia, Germania). Totusi, in aceste conditii comertul mondial continua sa se
dezvolte, inregistrand 6,8 miliarde dolar- aur in 1929, pentru a ajunge la 26 miliarde dolari in 1933.
Trebuie remarcat ca, cu toate eforturile depuse (1933 – Conferinta de la Londra a avut drept obiectiv
principal liberalizarea comertului si stabilirea unor preturi la materii prime) perioada 1919 – 1939 s-a
caracterizat printr-o politica vamala agresiva, protectionismul atingand cele mai inalte cote.

Dupa 1945, comertul international a cunoscut o expansiune rapida (o crestere de aproximativ 8% pe

an). Aceasta situatie a fost favorizata de actiunile intreprinse de GATT pentru liberalizarea comertului si
de inceputul industrializarii in tarile mai putin dezvoltate. Cresterea comertului intr-un ritm de doua ori
mai mare decat al productiei (exporturile mondiale de marfuri au trecut pentru prima oara in 1994
pragul de 4000 miliarde dolari) a dus la o deschidere a tarilor lumii spre exterior, barierele protectioniste
disparand in mod treptat. Totodata asistam la o mutare a centrului de greutate pe comertul cu produse
manufacturate si servicii.

Anii 90 marcheaza o liberalizare a comertului mondial si concentrarea acestuia pe trei mari zone
(Triada): Europa Occidentala, Asia de Sud-Est si America de Nord. Tarile din aceste zone devin principalii
exportatori si importatori de produse cu un inalt grad de prelucrare, domina piata produselor agricole si
sunt lideri in domeniul serviciilor.

Daca la inceput protectionismul era echivalent cu taxe vamale ridicate, astazi centrul de greutate a
inceput sa se mute si spre alte instrumente de politica comerciala (bariere tarifare si netarifare).
Principalele instrumente cu ajutorul carora se realizeaza politica vamala sunt:

1 taxele vamale

1 tariful vamal – care cuprinde taxele vamale ce se percep asupra marfurilor,

1 legile, codurile si regulamentele vamale

1 teritoriul vamal.

In cadrul comertului mondial, situatia regimului vamal se prezinta in mod diferit de la un stat la altul in
ceea ce priveste gama de instrumente de politica vamala folosite.

1 Taxele vamale – principalul instrument al politicii vamale

Taxele vamale sunt instrumente de politica comerciala, care imbraca forma unor impozite indirecte
percepute de catre stat prin autoritatea vamala la trecerea marfurilor prin granitele vamale, avand rolul
de a promova interesele producatorului si consumatorului autohton.

Principalele caracteristici ale taxelor vamale:

1 sunt percepute de autoritatea vamala a statului atunci cand marfurile trec frontiera vamala

1 sunt platite de importator (mai rar de catre exportator)

1 sunt suportate de consumatorul final (sau de catre exportator cand acesta consimte acest lucru pentru
a creste competitivitatea produsului pe piata.

Ca orice instrument de politica vamala, si acestea au rol fiscal, protectionist si de negociere; perceperea
de taxe vamale este modalitatea prin care pe langa control, statul realizeaza venituri importante si
directionand anumite fluxuri de marfuri poate incuraja sau descuraja relatiile economice cu unele state.
Desi o lunga perioada de timp au fost considerate ca surse de venituri bugetare, adevaratul lor scop a
fost dintotdeauna acela de a proteja anumite sectoare din economia nationala. Cu toate acestea, in
multe tari, inclusiv in tara noastra, taxele vamale sunt considerate si in prezent o sursa importanta la
buget; in tarile dezvoltate ponderea lor in cadrul surselor bugetare a scazut foarte mult, in unele state
chiar sub 1%. Astazi, importanta lor este in scadere si din acest punct de vedere, guvernele tarilor
utilizeaza masuri netarifare in locul taxelor vamale pentru a proteja economia de concurenta straina.

Efectul direct al taxei vamale este acela de a face bunurile importate mai scumpe in interiorul unei tari
decat in afara ei, prin realizarea unei diferente intre pretul intern al unui bun importat si pretul sau
mondial.

Importanta taxelor vamale reiese si din analiza rolului pe care il au acestea in schimbul international de
marfuri. Taxele vamale se clasifica in functie de mai multe criterii:

a) dupa obiectul impunerii

b) dupa modul de percepere

c) dupa modul de stabilire

d) dupa scopul urmarit.

Clasificarea taxelor vamale dupa obiectul impunerii se face in: taxe vamale de import, taxe vamale de
export si taxe vamale de tranzit.
Taxele vamale de import – se percep atunci cand marfurile importate trec granitele vamale ale tarii
importatoare, obligatia de plata revenind firmei importatoare. Ele constituie principalul mijloc de
protejare a produselor nationale fata de cele straine, contribuind direct la ridicarea pretului marfurilor
importate si facandu-le, din acest punct de vedere, mai putin competitive in raport cu cele indigene. In
general, taxele vamale de import sunt platite de importator si suportate de consumatorul final pentru
ca, ele sunt incluse in pretul de vanzare de pe piata interna a marfii. Exista si situatii in care aceste taxe
sunt suportate, integral sau partial, de catre firma exportatoare pentru a contracara efectul nefavorabil
al taxei vamale asupra competitivitatii produsului. Referitor la taxele vamale de import trebuie specificat
faptul ca au cea mai larga raspandire, se practica pe perioade lungi de timp si sunt mai ridicate decat
cele de export si de tranzit.

Taxele vamale de export – se percep asupra marfurilor destinate exportului, sunt platite de catre firma
exportatoare si suportate de consumatorul final. In general, nivelul acestora este redus pentru exportul
produselor cu un inalt grad de prelucrare, si ridicat pentru exportul de materii prime. Plecand de la ideea
ca toate state sunt interesate in incurajarea exportul, acest tip de taxe este mai putin raspandit si se
practica pe perioade de timp mai scurte. Prin aplicarea lor se poate urmari realizarea mai multe
obiective:

· limitarea exporturilor, de regula pentru materii prime, incurajandu-se astfel prelucrarea lor in tara si
pentru produsele la care productia indigena nu acopera nevoile de consum

· ridicarea pretului la produsele respective pe piata mondiala, in situatia in care tara respectiva este
principalul exportator si furnizor pe piata mondiala la produsul vizat.

Cel mai des vom intalni acest tip de taxa in tarile in curs de dezvoltare pentru a descuraja exportul de
materii prime sau chiar semifabricate, astfel incat prelucrarea lor sa se faca in tara respectiva si implicit
sa creasca exportul de produse manufacturate.

Taxele vamale de tranzit – se percep asupra marfurilor straine care tranziteaza teritoriul vamal al unui
stat. In prezent, se folosesc destul de rar, doar pentru amenajari speciale (canale maritime, tuneluri,
etc.) si au un nivel redus. Unele tari, prin diferite tratate si conventii au renuntat sa le mai practice
pentru ca, intotdeauna tranzitul a fost o sursa de venituri pentru tara tranzitata ca urmare a utilizarii
mijloacelor si cailor de transport, a depozitelor, antrepozitelor, etc.
Clasificarea taxelor vamale dupa modul de percepere se face in: taxe vamale ad-valorem, taxe vamale
specifice si taxe vamale mixte.

Taxele vamale ad-valorem – se percep asupra valorii vamale (valorii declarate in vama) a produselor si se
stabilesc sub forma unor cote procentuale; de exemplu se percepe o taxa vamala de 5% asupra valorii in
vama a unui automobil sau a unei tone de bumbac. Acest tip de taxa vamala se aplica mai ales la
importul produselor prelucrate, deoarece gradul de protectie creste pe masura cresterii pretului.
Principalul avantaj al acestei taxe vamale este acela ca asigura o procedura de percepere simpla, prin
calcularea unui procent la o anumita suma. Cu toate acestea taxele ad-valorem prezinta o serie de
dezavantaje, dintre care amintim doar cateva. In primul rand, apare o sensibilitate crescuta la fluctuatiile
pretului de pe piata mondiala. Daca pretul mondial la un anumit produs va scadea, implicit se vor
reduce si incasarile din taxele vamale percepute, iar efectul protectionist al acestora scade. Acest
inconvenient poate fi depasit prin aplicarea unor taxe suplimentare la produsele ale caror preturi au
scazut. Al doilea inconvenient pleaca de la faptul ca valoarea in vama a produsului (asupra careia se
aplica cota procentuala) se stabileste prin declaratia vamala a importatorului /exportatorului; aici poate
aparea pericolul evaziunii fiscale prin declararea unui pret mai mic decat pretul real de
cumparare/vanzare, pentru a se plati o taxa vamala mai mica. Impotriva acestui risc statul poate exercita
dreptul de preemtiune, adica prima optiune de cumparare va apartine statului in cauza.

Taxele vamale specifice – se percep ca o suma fixa pe unitatea fizica de marfa importata/exportata
(bucati, tone, metru cub, vagon, etc.); de exemplu se percepe 1 milion de lei pentru fiecare autoturism
importat, sau 500.000 de lei pentru fiecare tona de grau importata. Acest tip de taxe ofera o protectie
tarifara mult mai ridicata decat cea ad-valorem, mai ales la produsele standardizate si la produsele de
baza, la care nu se inregistreaza diferente importante de pret, astfel incat nu sunt influentate de
oscilatia preturilor, si astfel veniturile bugetului de stat sunt mai putin fluctuante. De asemenea, ele
inlatura posibilitatea evaziunii fiscale deoarece se raporteaza la unitatea fizica a marfii importate si nu la
valoarea acesteia. Principalul dezavantaj al taxelor specifice apare din faptul ca, perceperea lor este
deosebit de greoaie si complexa intrucat presupune existenta unui tarif vamal deosebit de detaliat, care
trebuie in permanenta revizuit si complectat pe masura ce apar noi tipuri de produse. Trebuie specificat
faptul ca, taxele vamale specifice in raport cu cele ad-valorem au un efect protectionist mult mai ridicat,
cand preturile produselor importate scad si invers

Taxele vamale mixte (compuse) – reprezinta o combinatie intre taxa specifica si cea ad-valorem, fiind
folosite tot mai frecvent in tarile dezvoltate. Aceasta taxa se poate aplica folosindu-se mai multe
variante. Astfel, se poate utiliza taxa ad-valorem ca taxa de baza, pe langa care se mai percepe si o taxa
vamala specifica, atunci cand preturile inregistreaza importante scaderi. O alta varianta de combinare
este cea in care se stabilesc atat taxe ad-valorem cat si specifice pentru acelasi produs, organul vamal
fiind abilitat sa aplice modul de percepere care ofera protectia cea mai mare.
Clasificarea taxelor vamale dupa modul de stabilire se face in: taxe vamale autonome, taxe vamale
conventionale, taxe vamale preferentiale si taxe vamale de retorsiune.

Taxele vamale autonome – sunt stabilite de catre stat in mod independent, pentru marfurile provenite
din anumite tari, cu care nu exista nici un fel de conventii, tratate sau intelegeri de natura comerciala
sau vamala; aceste taxe se aplica in afara regimului clauzei natiunii celei mai favorizate. De regula, fiind
stabilite in mod unilateral de tara in cauza, nivelul acestei taxe tine cont in exclusivitate de interesele
economiei sale. Taxele autonome pot sa apara si atunci cand se instituie un nou regim vamal in tara
respectiva sau se realizeaza o schimbare substantiala a regimului vamal vechi.

Taxele vamale conventionale (contractuale) – se fixeaza pe baza clauzelor stabilite in tratatele

comerciale, acordurile bi- sau multilaterale incheiate. Datorita faptului ca se aplica in regimul clauzei
natiunii celei mai favorizate, aceste taxe au un nivel mai mic decat cele autonome si fac obiectul
negocierilor tarifare din cadrul OMC (GATT).

Taxele vamale preferentiale – sunt taxe care au nivel deosebit de redus (uneori chiar cota zero), fiind
aplicate numai marfurilor provenite din anumite tari. Ele exprima un regim de favoare ce se acorda unei
tari si care nu se extinde asupra celorlalte state, fiind o derogare de la clauza natiunii celei mai
favorizate. Datorita acestui fapt, aranjamentele preferentiale s-au inmultit in ultimele decenii avand cu
preponderenta un caracter regional.

Taxele vamale de retorsiune – se aplica ca raspuns (represalii) la politica comerciala neloiala practicata
de un stat (politica de dumping si politica de subventionare a exporturilor). Din categoria acestor taxe
fac parte taxele anti - dumping si taxele compensatorii, care se percep ca taxe suplimentare peste taxele
vamale in vigoare. Nivelul acestora este prestabilit in sensul ca taxele anti-dumping nu pot depasi marja
se dumping (diferenta intre pretul de pe piata mondiala si pretul de dumping) si taxele compensatorii nu
pot depasi nivelul subventiei la export (primei directe la export). Aceste taxe se pot aplica numai dupa ce
s-a dovedit, pe baza procedurii de ancheta, politica neloiala care a adus un prejudiciu statului in cauza.
Daca se face aceasta dovada se pot lua masuri pe baza codurilor de conduita negociate in cadrul GATT:
codul anti-dumping si codul privind subventiile de export si taxele compensatorii.