Pg165-213

Studiul examinează dezbaterile parlamentare din Italia, Austria, Spania și Germania privind
Agenda de Dezvoltare de la Doha (DDA) între 2001 și 2008. Datele au fost colectate din site-
urile parlamentelor naționale și s-au axat pe dezbaterile plenare și din comitetele spaniole.

Se presupune că dezbaterile parlamentare reflectă mobilizarea politică internă. Rezultatele arată

că subiectele și momentele dezbaterilor reflectă etapele și importanța negocierilor DDA.
Problemele defensive sunt mai evidente, iar cele ofensive sunt mai puțin abordate. Dezbaterile
fluctuează în funcție de importanța lor în negocieri.

Dezbaterile parlamentare interne în statele membre ale UE reflectă preocupări legate de anti-
globalizare și de impactul politicilor comerciale asupra sărăciei și subdezvoltării în lumea în curs
de dezvoltare, în special în Africa. Agenda OMC însăși influențează atenția politică acordată în
aceste state membre. Interesele defensive sunt mai ușor mobilizate decât cele ofensive, iar acest
lucru poate afecta atenția acordată acestor aspecte în negocierile DDA. Dezbaterile indică că
Comisia poate influența mobilizarea politică internă prin abordarea sa a negocierilor DDA.

Capitolul 8 explorează rolul monitorizării și transparenței în cadrul Organizatia Mondiala a

Comertului,OMC, subliniind necesitatea de a se concentra pe furnizarea informațiilor și
supravegherea politicilor care afectează accesul la piețele străine pentru țările în curs de
dezvoltare. În contextul crizei economice globale din 2008-2009, monitorizarea devine crucială
pentru menținerea unui sistem comercial bazat pe reguli. Se discută despre impactul crizei asupra
preocupărilor legate de reintroducerea protecționismului și se detaliază teoria și eforturile de
monitorizare a angajamentelor privind accesul la piețele străine în cadrul OMC. Este subliniată
importanța generării informațiilor tehnice pentru a susține procedurile de soluționare a disputelor
OMC și se propune înființarea unui nou organism de monitorizare independent, numit Institutul
pentru Evaluarea Angajamentelor OMC (IAWC). Restul capitolului abordează nevoile de
monitorizare ale firmelor exportatoare din țările în curs de dezvoltare, aplicate în contextul noilor
evoluții din perioada crizei economice globale din 2008-2009.

Înainte de 2009, OMC a fost principala entitate responsabilă pentru monitorizarea politicilor
comerciale, însă aceasta nu furniza informații suficient de detaliate pentru a fi utile agenților din
sectorul privat. Criza economică globală din 2008-2009 a generat noi inițiative de monitorizare,
precum actualizări trimestriale din partea Secretariatului OMC privind măsurile comerciale
impuse în timpul crizei. De asemenea, Banca Mondială a furnizat liste detaliate despre utilizarea
antidumping-ului și alte măsuri comerciale. Lansarea platformei Global Trade Alert a oferit
informații în timp real despre măsurile susceptibile să afecteze partenerii comerciali străini.
Aceste inițiative au avut un impact semnificativ asupra modului în care politica comercială a
influențat accesul pe piețele străine pentru exportatorii din țările în curs de dezvoltare.

Global Trade Alert (GTA), lansată în iunie 2009, a avut ca scop catalogarea și detalierea
diverselor tipuri de măsuri comerciale și conexe, dincolo de datele furnizate de alte inițiative
similare. GTA a fost interpretată de mulți ca fiind menită să expună politicile protecționiste ale
guvernelor, ceea ce ar putea influența deciziile politice. Cu toate acestea, există critici cu privire
la utilitatea informațiilor furnizate de GTA și la exagerarea incidenței protecționismului. Acest
lucru nu a fost abordat în acest context.

Criza economică globală din 2008–2009 a generat o presiune crescândă pentru noi inițiative
politice, care ar putea afecta accesul pe piață al străinilor și ar încălca angajamentele OMC.
Aceasta a condus la o creștere a investigațiilor privind remediile comerciale, cum ar fi
antidumping-ul și taxele compensatorii, în timp ce orice creștere a restricțiilor de import asociate
cu criza s-a produs către sfârșitul anului 2009. Aceste evoluții au crescut necesitatea
monitorizării și analizei politicii comerciale pentru a proteja interesele exportatorilor din țările în
curs de dezvoltare.
Investigațiile privind remediile comerciale sau impunerea de noi bariere comerciale de către
guvernele naționale nu sunt, în sine, o încălcare a Acordului OMC. Cu toate acestea, aceste
acțiuni trebuie să fie justificate conform Acordurilor OMC privind antidumping-ul, taxele
compensatorii și salvările. Aceste acorduri solicită probe că prejudiciul adus industriei interne
este cauzat de importurile care au fost supuse la dumping, subvenționate sau care au crescut
rapid, iar investigatorii guvernamentali sunt obligați să excludă alte cauze posibile de prejudiciu.

Datele arată că, în timpul crizei economice globale, numeroase măsuri de protecție comercială au
vizat țările în curs de dezvoltare, iar aceste măsuri au fost adesea contestate la nivelul OMC.
Alocarea resurselor publice suplimentare pentru a răspunde la aceste potențiale abuzuri este
justificată, deoarece ele pot afecta exporturile țărilor în curs de dezvoltare și pot duce la noi
dispute la nivelul OMC.

Un exemplu specific ar fi creșterea tarifelor braziliane, care poate fi atribuită recesiunii

economice globale și schimbărilor în cerere, mai degrabă decât importurilor nedrepte. Aceasta ar
putea afecta mai multe țări străine și ar putea fi dificil de contestat din cauza lipsei unui furnizor
străin dominant pe piața braziliană.

Utilizând informațiile furnizate de GTA și datele comerciale disponibile public, analiștii pot
evalua astfel de situații pentru a ajuta exportatorii afectați să înțeleagă impactul și să răspundă
corespunzător, iar acest lucru poate fi realizat într-un timp relativ scurt și fără costuri
semnificative.

Capitolul mai explorează problema coerenței instituționale în contextul negocierilor comerciale

internaționale, evidențiind necesitatea cooperării între organizațiile economice internaționale
pentru a sprijini țările în curs de dezvoltare. Se analizează conceptul de "avantaj comparativ
instituțional" și modul în care capacitățile comerciale ale membrilor OMC influențează procesul
de negociere.

Aplicând teoria avantajului comparativ la instituțiile economice internaționale, se examinează

modalitățile prin care acestea își pot coordona eforturile pentru a promova negocierile comerciale
multilaterale și dezvoltarea economică.

În cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), structura instituțională și domeniul său de

activitate sunt esențiale pentru funcționarea și eficacitatea acesteia. OMC își propune să ofere un
cadru comun pentru relațiile comerciale între membrii săi, acoperind o gamă largă de subiecte
legate de comerț. În ciuda acestui cadru larg, membrii OMC pot stabili noi agende comerciale,
extinzând domeniul activității organizației.

Cu toate acestea, este important de remarcat că aceste declarații nu reprezintă obligații

instituționale, ci mai degrabă direcții de acțiune. Alocarea resurselor instituționale este esențială
pentru abordarea problemelor multidimensionale cu care se confruntă organizațiile
internaționale. Teoria avantajului comparativ poate fi aplicată în acest context, evidențiind modul
în care diferite instituții pot avea un avantaj în funcție de mandatul și resursele lor.

OMC-ul are un avantaj comparativ în gestionarea aspectelor legate de liberalizarea comerțului și

negocierea regulilor comerciale, datorită suveranității colective a membrilor săi. Alte organizații,
cum ar fi Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, pot avea, de asemenea, avantaje
comparabile în susținerea liberalizării comerțului, în funcție de expertiza lor și a resurselor
disponibile.

Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), Programul Națiunilor

Unite pentru Dezvoltare (UNDP) și alte organizații internaționale și regionale au fiecare un
avantaj comparativ distinct în furnizarea de asistență și consultanță pentru țările în curs de
dezvoltare în diferite domenii legate de comerț și dezvoltare. De exemplu, UNCTAD se
specializează în formarea negociatorilor comerciali și furnizează sfaturi privind politica
comercială și aderarea la OMC, în timp ce UNDP se concentrează pe sfaturi privind politica
comercială sectorială și asistența în domenii precum agricultura, pescuitul și turismul. Avantajele
comparate ale acestor organizații derivă din expertiza și mandatul lor specific.

În ceea ce privește coordonarea eforturilor între diferite organizații în livrarea asistenței pentru
comerț și dezvoltare, provocările sunt evidente. Coerența în politica comercială implică
necesitatea unei cooperări eficiente între instituții pentru a construi capacitatea comercială a
țărilor și pentru a facilita participarea acestora la sistemul comercial global. Cu toate acestea,
coordonarea poate fi dificilă din cauza lipsei unor structuri instituționale adecvate și a costurilor
mari de tranzacție.

În ciuda acestor provocări, există eforturi în curs de desfășurare pentru a promova coerența în
politica comercială, inclusiv prin intermediul Cadru Integrat pentru Asistența Tehnică în Comerț.
Cu toate acestea, este nevoie de mai multă inovație instituțională și de o abordare mai formală
pentru a asigura o coordonare mai eficientă și pentru a depăși dificultățile existente.

În concluzie, promovarea coerenței în politica comercială implică crearea unor structuri

instituționale și mecanisme de coordonare mai eficiente între organizațiile internaționale și
regionale implicate. Acest lucru necesită un angajament sporit și inovație instituțională pentru a
depăși obstacolele și pentru a maximiza beneficiile pentru țările în curs de dezvoltare.