Firmă de confecție dintr-un oraș de provincie

Avram Andreea-Elena, RISE- Ro, anul I

Cerecetarea de față a fost realizată pe parcursul a trei zile dintr-o săptămână. Pentru a
realiza această cercetare am fost nevoită să lucrez câteva zile într-o confecție, pentru că,
altfel, nu aș fi avut acces acolo.Țin să menționez că mama lucrează în această firmă de șapte
ani ca muncitor calificat. Într-o zi, i-am povestit mamei că trebuie să realizez o observație
participativă, dar, din cauza situației create de epidemia de coronavirus, nu am unde să merg
să îmi realizez tema. Firma la care ea lucrează nu și-a încetat activitatea, fiind singura din
cele patru confecții din oraș care mai produce momentan. Am rugat-o să mă ia într-o zi cu ea
la serviciu, doar, așa, să văd și eu cum funcționează lucrurile acolo și să mă conving că
văicărelile ei au într-adevăr un temei. Ea mi-a răspuns din start că nu are cum, cu siguranță,
Simona (șefa) nu ar accepta prezența mea acolo ca observator, iar patronul ,de asemenea, ar fi
sceptic și m-ar suspecta de cine știe ce chestii. Am înțeles situația, dar, la scurt timp, mama a
venit cu o propunere: „ Ce zici dacă, acum, cât ești acasă, vii să lucrezi două-trei zile pe
săptămână...am auzit-o pe Simona spunând că mai are nevoie de niște oameni pentru a așeza
hainele pe ștendere?” Am acceptat fără să stau pe gânduri, iar mama a rezolvat a doua zi
problema, discutând cu Simona (în firma asta deciziile cu privire la angajați sunt luate de așa-
numita șefă Simona, nu de patron, el se ocupă doar cu încheierea contractelor și alte lucruri
manageriale).
Prima zi de cercetare și totodată de muncă a fost pe 23 martie 2020. Am plecat odată
cu mama spre serviciu, am ajuns la ora 7:00 așa cum prevedea programul. Am făcut
cunoștință cu Simona, apoi ea mi-a prezentat ce trebuie să fac cu o foarte mare amabilitate și
precizie, iar la mai puțin de cinci minute m-am trezit singură în ditamai coridorul. Toată
munca mea se rezuma la a pune hainele în niște țiple speciale, iar mai apoi de a le așeza în
funcție de mărimi pe ștender. Vedeam foarte bine activitățile muncitorilor de jos, iar, din
când în când, mai trăgeam cu ochiul la Simona care se plimba de la un muncitor la altul
pentru a-i verifica. Mașinile de cusut erau perefect așezate pe câte cinci rânduri cu o distanță
mai mică de jumătate de metru între ele, deci oamenii erau nevoiți să lucreze cot la cot la
propriu. În plină pandemie, conducerea acestei firme nu a luat prea multe măsuri pentru
proterjarea muncitorilor: nu se respectă o distanță mimimă, nu sunt purtate măști de protecție,
dar totuși există dezinfectant pentru fiecare angajat. La ora 10:00 s-a sunat pentru pauza de
masă, singura pauză de 20 de minute primită în decursul celor opt ore de muncă. Merg la
mama pentru ”a lua masa„ împreună . Ea îmi zice pe un ton răstit că nu are timp să mănânce
deoarece s-au greșit niște bucăți dintr-un model pe o altă bandă, iar pentru a-și putea face
partea ei de haină trebuia să retușeze ce au greșit alții. Norma ei în ziua respectivă era de 55
de haine. Era aproape imposibil să repare greșelile celorlalți și să își facă și norma. În situația
ei era întreaga bandă de muncitori, nimeni nu a mai mâncat în acea zi. Am ieșit afară să iau o
gură de aer și am interacționat cu alți muncitori. I-am întrebat cum merge treaba, dacă e așa
mare agitația pe toate sectoarele. Mi-au răspuns că sunt perioade și perioade, acum eu am
prins una aglomerată cu foarte multe comenzi din Austria și Italia. ”În astfel de situații se
pune mare presiune pe muncitori, se lucrează peste program, se cere o normă zilnică mai
mare decât de obicei, se mai și țipă la oameni. Din toate astea doar patronul are de câștigat
căci muncitorul tot salariul ăla de nimic îl va primi la sfârșitul lunii ” a spus Ramona,
muncitor necalificat. Urcând sus, pentru a-mi relua activitatea, l-am întâlnit pe patron. L-am
salutat, m-a salutat și ne-am văzut de drum. Nicio întrebare și nicio nelămurire în ceea ce mă
privește. Pare genul de om foarte arogant și plin de sine. Ziua de muncă s-a încheiat favorabil
pentru mine, dar nu și pentru cei aflați în mașinile de cusut, ei fiind nevoiți să rămână peste
program pentru a repara cu toții bucășile greșite.
A doua zi de cercetare și de asemenea de muncă a fost în săptămâna respectivă pe 25
martie 2020. Până la pauza de masă nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun, dar, de sus, am
observat că erau multe mașini de cusut goale. De data aceasta, am ieșit în pauza de masă cu
mama și o altă colegă ,afară, ca să ne mâncăm sandwich-urile departe de toată atmosfera
monotonă din interior. Am aflat că muncitorii lipsă și-au luat concediu pe timpul epidemiei
pentru a sta acasă cu copiii. Simona a anunțat că începând cu data de 25 martie până la
concediul de Paști, toată lumea trebuie să rămână peste program pentru a putea finaliza toate
comenzile. Cineva a întrebat dacă aceste ore suplimentare se vor plăti sau dacă rămâne și de
data aceasta să lucreze de pomană. Întrebarea îi era adresată Simonei, dar, deodată, a ieșit din
birou patronul și s-a grăbit să răspundă pe un ton foarte calm: „Bineînțeles că orele
suplimentare se vor plăti, și, de data aceasta, chiar dublu, ca să fie toată lumea mulțumită. Și
atunci ați fi fost recompensați pe măsură, dacă, comenzile erau livrate la timp, dar după cum
bine știți, acest lucru nu s-a întâmplat.” Oamenii nu i-au acordat prea mare atenție, semn că a
mai făcut el astfel de promisiuni în trecut. Pe la sfârșitul programului au venit niște
reprezentanți CTC din partea companiei cu care firma avea contracte. Aceștia au venit direct
să controleze hainele așezate pe ștender. Erau două modele, unul a trecut testul fiind croit și
lucrat perfect, însă, la celălalt existau probleme cu simetriile. Simona a încercat să le
dovedească că nu au dreptate, întorcând o haina pe toate părțile și măsurând fiecare element
în parte. Ulterior am aflat că reprezentanții CTC au mers țintă în biroul patronului pentru a-și
face cunoscute nemulțumirile. Hainele au fost până la urmă acceptate cu respectivele simetrii.
Ziua s-a încheiat fără alte anunțuri sau evenimente importante la nivel de firmă.

Ultima zi de cercetare a fost pe 27 martie 2020. Ca de obicei, mi-am început

activitatea la ora 7:00. O parte din locurile goale de miercuri erau astăzi ocupate de noul val
de angajați. Surprinzător este faptul că în ciuda condițiilor de lucru și al stresului la care sunt
supuși angajații, totuși oamenii vin să se angajeze la această firmă. În pauza de masă și după
programul de lucru au loc marile dezvăluiri, așa că am profitat și eu de acest lucru. Am
întrebat-o pe Adina (o colegă) ce părere are despre noul val de angajați, cum de au ales să se
angajeze tocmai aici. Răspunsul ei a fost: „Noul val de angajați vine de la firmele falimentare
din oraș. Din lipsă de contracte și din cauza pandemiei de coronavirsu patronii și-au închis
confecțiile. De ce crezi că a ajuns patronul nostru să ne joace pe degete, ei bine, din cauza
asta, acum nu se mai teme că nu va avea angajați. Oamenii ajung să accepte condițiile lui de
producție pentru că nu au unde să-și mai câștige banii pentru o bucată de pâine.” Am discutat
și cu alte colege, dar și acestea erau de aceeași părere cu Adina. După pauză mi-am reluat
activitatea ca de obicei. La scurt timp, am văzut două femei destul de nervoase și supărate că
s-au ridicat din mașinile lor, și-au luat lucrurile și au plecat. Scena s-a petrecut sub ochii
patronului, dar acesta nu a avut nicio reacție, lăsându-le să plece. Toată lumea și-a văzut de
treabă, iar ziua s-a încheiat la ora 17:20, toți oamenii rămânând peste program.
 Activitatea mea în această firmă a luat sfârșit odată cu încheierea cercetării. I-am spus
Simonei că de săptămâna viitoare nu voi mai putea veni, a înțeles situația și m-a condus în
biroul patronului pentru a-mi primi banii pe cele trei zile de muncă. La început nu am
dezbătut chestiunea legată de bani, așa că am primit cât mi s-a dat fără să am vreo reacție.
Am primit o sumă de 180 de lei.