Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației

Specializarea: Psihologie
Forma de învățământ: IF

LUCRARE DE LICENȚĂ:

RELAȚIILE DE CUPLU ȘI INFIDELITATEA

Coordonator: lect. univ. dr. Cornelia Măirean

Student: Diacon Maria

Sesiunea februarie 2020

2
 CUPRINS

ARGUMENT ............................................................................................................................ 5
CAPITOLUL I. INFIDELITATEA –provocare în relația de cuplu.......................................... 7
I.1. Infidelitatea – definiții și clasificare ................................................................................... 7
I.2. Infidelitatea sexuală versus infidelitatea emoțională........................................................... 7
I.3.Ce provoacă infidelitatea în cuplu – factori
favorizanți..........................................................9
I.4. Stilul de atașament nesigur (anxios/evitant) și
infidelitatea.................................................11
I.4.1. Stilul de atașament anxios și
infidelitatea....................................................................11
I.4.2. Stilul de atașament evitant și
infidelitatea...................................................................13
I.5. Gelozia și
infidelitatea.........................................................................................................15
CAPITOLUL II. PARTEA APLICATIVĂ .............................................................................17
II.1. Obiective și ipoteze ......................................................................................................... 17
II.2. Variabile .......................................................................................................................... 19
II.2.1. Variabile independente (predictori) ......................................................................... 19
II.2.2. Variabila dependentă (criteriu) ................................................................................ 19
II.3. Metodă ............................................................................................................................. 18
II.3.1. Participanți .................................................................................................................... 18
II.3.2. Instrumente ................................................................................................................... 18
II.3.3. Procedeu ....................................................................................................................... 19
II.4. Rezultate .......................................................................................................................... 20
II.4.1. Analiza corelațiilor dintre variabile ...............................................................................20
II.4.2. Testarea ipotezelor ....................................................................................................... 22
II.5. Discuții ............................................................................................................................ 27
BIBLIOGRAFIE ..................................................................................................................... 00
ANEXE ................................................................................................................................... 00
ANEXA 1 – Instrumentele utilizate......................................................................................... 00
ANEXA 2 – Tabele cu valorile coeficientului Alpha de Cronbach ........................................ 00
ANEXA 3 – Tabele de analiza a datelor.................................................................................. 00
ANEXA 4 – Tabele extrase din analiza computerizată a datelor ............................................ 00

3
ANEXA 5 – Declarația privind originalitatea conținutului lucrării de licență.........................
00

4
5
 Argument
În mod cert tema infidelității este una cu o importanță destul de ridicată pentru practica
terapeuților și cu atât mai importantă pentru cuplurile afectate. Cu toate acestea, există o lipsă
surprinzătoare de cercetare robustă și riguroasă pe această temă. Da, există informații: multe
cărți pe această temă, site-uri de internet sau forumuri dedicate partenerilor răniți și celor care
regretă că au fost infideli, talk-show-uri și alte emisiuni care dedică spațiu pentru cuplurile
care încearcă să-și revină în urma unui act de infidelitate. Deși există speculații și curiozități
cu privire la infidelitate, cercetarea pe această temă este destul de neconcisă, fiind foarte
diversificată și incluzând cercetări limitate (acest lucru datorându-se, în parte, faptului că
puține persoane ar recunoaște faptul că au fost infideli sau că au de gând să fie infideli),
nefiind, pe scurt, de mare ajutor în practică.
Curiozitatea despre infidelitate și ramurile sale există cu siguranță în societatea noastră.
Pentru terapeuți, interesul vizează provocarea de a ajuta să depășească „trauma” cuplurile care
sunt profund rănite din cauza trădării și secretomaniei care sunt mereu asociate cu
infidelitate.
Infidelitatea este un fenomen des întâlnit în căsnicii, însă este slab înțeles (Atkins,
Baucom & Jacobson, 2001). Într-adevăr, în cabinetul unui terapeut se prezintă un procent
destul de mare de cupluri care trec printr-un astfel de impas. Infidelitatea lasă o amprentă
negativă, fiind adesea devastatoare, atât asupra celui trădat, cât și asupra celui care trădează.
(Whishman, Dixon & Johnson, 1997).
Majoritatea, dacă nu toți, începem o relație romantică bazată pe iubire și respect, însă, în
ultimul timp, tot mai multe cupluri tind să piardă aceste două atribute ajungând la infidelitate
și/sau destrămarea cuplului. Atunci când intrăm într-o relație romantică, fie ea de coabitare,
fie de căsătorie, ne așteptăm și dorim ca această să fie o relație monogamă bazată pe iubire,
respect și încredere, o relație în care partenerii să se dedice 100% unul celuilalt.
Însă, tot noi, generația care trăiește în societatea modernă, în care totul se derulează „pe
repede înainte”, vrem ca în relația noastră de cuplu pe lângă siguranță și intimitate să trăim și
noutate și aventură, să nu ne plafonăm și să lăsăm rutina și neinteresantul să „ucidă” relația.
Ne dorim și suntem avizi nu doar de iubire, ci și de dorință. Dorința noastră cea mai mare este
ca noi să fim centrul universului pentru partenerii noștri, dar, în același timp, tot noi, ne
simțim sufocați și agasați dacă partenerul nu găsește ritmul și nota corectă a dansului
apropiere-distanțare.
Alegerea acestei teme a avut la bază și faptul că am trecut atât personal prin această
„traumă”, cât și cupluri din jurul meu. Deoarece faptul că am trecut prin această situație mi-a

6
afectat calitatea vieții și încrederea în mine, am dorit să descopăr mai în profunzime care sunt
factorii care duc la apariția infidelității în cuplu.
Lucrarea de față este structurată pe două capitole. Primul capitol conține partea
teoretică, care începe cu o definire a infidelității și cu descrierea unor tipologii ale acesteia și
continuă cu cele două variabile independente (predictori): gelozia și stilul de atașament în
cuplu. Fiecărei variabile în parte i-a fost realizată o prezentare generică, dar și una mai
detaliată a relației pe care o au cu variabila dependentă (criteriu), infidelitate. În ceea ce
privește cel de-al doilea capitol, acesta conține date despre cercetarea propriu-zisă: obiectivele
și ipotezele, variabilele utilizate în cadrul cercetării, metoda de cercetare – participanți,
instrumente, procedeu, raportarea rezultatelor și discuții.
Lucrarea prezentată se încheie cu bibliografia utilizată în cadrul acestei cercetări,
precum și cu anexele reprezentate de instrumentele utilizate, tabelele cu valorile coeficientului
Alpha de Cronbach, tabelele extrase din analiza computerizată (outputul) și declarația privind
originalitatea conținutului lucrării de licență.

7
 Capitolul I. Infidelitatea – provocare în relația de cuplu

I.1. Definirea infidelității

Infidelitatea este unul din motivele cel mai des întâlnite pentru divorțuri (Vangelisti &
Gerstenberger, 2004). De asemenea, tot infidelitatea este și unul din motivele cel mai des
întâlnite pentru care cuplurile apelează la consiliere de cuplu/maritală, una din cele mai
dificile probleme de tratat în terapia de cuplu și o problemă dintre cele mai dăunătoare din
punct de vedere al impactului asupra relației (Glass & Wright, 1988; Whishman, Dixon &
Johnson, 1997). Faptul că știi că partenerul s-a angajat în acte de infidelitate poate provoca
stres emoțional sever (Bunk, 1995), precum și violență fizică împotriva partenerului (Daly &
Wilson, 1988).
Dar, ce este infidelitatea? Atunci când vorbim despre infidelitate, în mod automat, ne
gândim la adulter, la a înșela/a fi înșelat (de exemplu Brand, Markey, Mills & Hodges, 2007),
la a fi necredincios (de exemplu Roscoe, Cavanaugh & Kennedey, 1988; Yarab, Sensibaugh
& Allgeier, 1998). Cu alte cuvinte, infidelitatea reprezintă o încălcare a respectului și a
„contractului” cuplului de a fi credincios doar partenerului din cuplu. Deoarece, conform
normelor sociale, o relație de cuplu este diadică, este o relație monogamă, lucru ce presupune
ca în relația de iubire să existe un singur partener atât în plan sexual cât și în plan afectiv.
Infidelitatea poate fi definită ca un continuu de comportamente variind de la flirturi și
sărutări, la acte sexuale de tipul one-night standing sau la relații extraconjugale de lungă
durată (Buss&Shackelford, 1997).
În Dicționarul Explicativ al Limbii Române, infidelitatea e definită ca „o lipsă de
fidelitate, nestatornicie în sentimente” sau o „încălcare a credinței conjugale”.
I.2. Infidelitatea sexuală versus infidelitatea emoțională
În mod tradițional și la scară largă, infidelitatea se referă la comportament sexual cu o
altă persoană decât partenerul romantic. Totuși, literatura de specialitate distinge două tipuri
de infidelitate: sexual versus emoțional, însă nu e obligatoriu ca una să o excludă pe cealaltă.
Alfred Kinsey a fost printre primii sociologi care au examinat percepțiile despre
infidelitate. El a făcut distincția între două tipuri: infidelitate sexuală și infidelitate
emoțională. Dacă în ceea ce privește infidelitatea sexuală lucrurile sunt clare, aceasta
fiind determinată de un comportament sexual ce are loc într-o relație de o noapte sau într-o
relație de lungă durată, în cazul infidelității emoționale putem vorbi de un factor, doi sau un
cumul de factori. Infidelitatea emoțională implică dezvoltarea unei relații emoționale cu o

8
altă persoană decât partenerul romantic, partenerul infidel dezvoltând puternice sentimente și
o conexiune emoțională mai apropiată decât cu partenerul romantic.
Pornind de la această clasificare a infidelității, s-au efectuat numeroase studii pentru a se
stabili impactul diferit al acestora asupra partenerilor din cuplu (Abraham et al. 2001, Buss și
Haselton 2005) Astfel, s-a demonstrat faptul că bărbații sunt mai predispuși spre infidelitate
sexuală comparativ cu femeile și mai determinați sa pună capăt unei relații amoroase datorită
unei infidelități sexuale, pe când femeile sunt mai afectate de trădarea emoțională și mai
degrabă ar pune capăt unei relații datorită unei infidelități emoționale decât uneia sexuale.
Conform teoriei evoluționiste, bărbații trec mai greu peste o infidelitate sexuală datorită
faptului că infidelitatea sexuală a partenerului ar pune sub semnul întrebării paternitatea. Într-
un astfel de caz, bărbatul riscă să investească în urmașii altui bărbat, caz în care ar eșua
transmiterea genelor sale către o nouă generație și ar crește probabilitatea de a transmite
genele unui alt bărbat în genealogia sa. În cazul femeilor, infidelitatea sexuală nu are un
impact atât de mare cum are infidelitatea emoțională. Acest fapt are ca explicație faptul că
printr-o relație sexuală poate să nu existe riscul de a pierde angajamentul pe termen lung al
partenerului.
O serie de studii au analizat diferite reacții la infidelitatea sexuală versus infidelitatea
emoțională cu un accent deosebit pe diferențele de gen (de exemplu, Abraham et al. 2001;
Buss & Haselton, 2005; Buss et al. 1992; Shackelford et al. 2002). În urma studiilor,
cercetătorii nu sunt de acord dacă răspunsurile specifice genului la infidelitate (potențială)
constituie adaptări evoluate (de exemplu, Buss et al. 1992) sau răspunsuri mai mult
determinate din punct de vedere cultural și extrem de variabile (de exemplu, Harris, 2003;
Harris & Christenfeld, 1996).
Infidelitatea emoțională este mai vagă și, astfel, mai dificil de înțeles și interpretat în
comparație cu infidelitatea sexuală. Infidelitatea emoțională este, așadar, probabil mai
susceptibilă în a fi influențată de alți factori, ca rolurile de gen și caracteristicile diadice unice
ale unui cuplu.
Infidelitatea emoțională a fost operaționalizată în diverse moduri, destul de vagi, cum ar
fi atașare emoțională profundă, îndrăgostirea de o altă persoană (Buss et al., 1999), a se
simți profund conectat (Sabini & Silver, 2005), o investiție de iubire romantică, timp și
atenție într-o altă persoană decât partenerul de cuplu (Shackelford, LeBlanc & Drass, 2000),
împărtășirea de detalii intime, discutarea supărărilor cu privire la actualul partener de cuplu
și întâlnirea la un pahar de băutură (Henline et al., 2007; Luo et al., 2010).

9
 De asemenea, infidelitatea emoțională a fost definită în literatura de specialitate din
punct de vedere al secretului comportamentului pe de o parte și experiența trădării de către
partenerul său pe de altă parte (de exemplu, Hertlein & Piercy, 2008).
În orice caz, definirea infidelității emoționale este dificilă deoarece, teoretic, orice
comportament care este ascuns sau evocă un sentiment de trădare poate fi definit ca
infidelitate.
I.3. Ce provoacă infidelitatea în cuplu – factori favorizanți
Alfred Adler considera că nevoile umane sunt esențiale pentru creștere și stima de sine
și că nevoile psihologice sunt esențiale ca și nevoile de bază ale omului. Sunt patru nevoi
psihologice: nevoia de apartenență sau de conectare, nevoia de a te simți capabil, nevoia de
a simți că contezi și nevoia de a fi încurajat.
Atunci când conectarea dintre parteneri dispare, apare sentimentul de insecuritate, iar
nevoia este de apartenență. Atunci când nu există conectivitate în relația de cuplu, partenerul
tinde să se conecteze și să se implice într-o relație extradiadică tocmai pentru a-și satisface
acea nevoie de apartenență, deconectarea putând fi un factor favorizant în apariția infidelității.
Când apare sentimentul de incapabilitate în cadrul unui cuplu, unul din parteneri
dezvoltă un complex de inferioritate datorat unei stime de sine scăzute. Toate acestea sunt
cauză a unor mesaje negative din partea partenerului și pentru a simți că valorează din nou
caută aprecierea în afara relației de cuplu.
Atunci când unul din partenerii de cuplu nu simte că este important, că contează în
relația lor și că nevoile sale nu au importanță se poate confrunta cu o scădere a stimei de sine,
iar acest lucru poate duce la „alterarea” sa ca persoană și va căuta reafirmarea sa în afara
cuplului.
Atunci când nu te simți încurajat de partenerul romantic se poate dezvolta un complex
de inferioritate și de inadecvare, a fricii de eșec.
Sunt multe și destul de diverse cauzele ce duc la apariția infidelității în cuplu. Se poate
discuta despre factori de risc ce vizează tulburările de personalitate sau despre reminiscențe
ale unor probleme din copilărie. De asemenea, apariția unor oportunități pe rețelele de
socializare sau o modificare a homeostaziei cuplului (apariția unui nou membru în familie,
schimbarea locului de muncă ce implică mai multe ore la locul de muncă, apariția unor
probleme financiare etc.) pot duce la apariția infidelității în cadrul cuplului. Alți factori de risc
ce se regăsesc cu impact în apariția infidelității sunt și lipsa respectului față de partener, lipsa
unei comunicări între parteneri, fapt ce duce la deconectarea emoțională și/sau psihologică în
cadrul cuplului.

10
 În anul 2017, în cadrul unui studiu, Frank Finchman și Ross May au efectuat o
clasificare a factorilor predispozanți ai infidelității. Astfel, avem factori:
A. Demografici – a) gen (bărbați comparați cu femei): indiferent de tipul de relație
(căsătorie, coabitare sau simplă relație romantică), genul a fost stabilit ca fiind cel mai
consistent predictor al infidelității (Allen et al., 2005; Blow & Hartnett, 2005). S-a demonstrat
că în multe culturi, în timpul căsătoriei, mai mulți bărbați comparativ cu femei s-au angajat în
relații extradiadice (Kontula & Haavio-Mannila, 1995; Lewin, 2000; Træen & Stigum, 1998;
Wiederman, 1997). De asemenea, în cadrul relațiilor romantice, studiile au arătat rate de
prevalență mai mare la bărbați (Allen & Baucom, 2004; Martins, Pereira & Canavarro, 2014;
Wiederman & Hurd, 1999). Totuși, cercetări mai recente arată faptul că diferența dintre
bărbați și femei în ceea ce privește implicarea în relații extradiadice se restrânge
(Adamopoulou, 2013; OʼSullivan & Ronis, 2013), în mod specific la categoriile mai tinere
(Wysocki & Childers, 2011); b) vârsta, educația, veniturile (acestea au fost legate de
infidelitate, însă nu există tipare consecvente ale implicațiilor).
B. Individuali – factori ce țin de personalitate (neuroticism, narcisism, gelozie)
Teoreticienii consideră că gelozia este un mecanism care a evoluat pentru a rezolva problema
specifică de păstrare a partenerului (Buss, 2000; Daly, Wilson, & Weghorst, 1982; Symons,
1979). Gelozia este o emoție concepută pentru a alerta un individ la amenințările la adresa
unei relații amoroase importante, este activată de prezența rivalilor de același sex interesați și
mai atrăgători și funcționează, în parte, ca un mecanism motivațional cu ieșire
comportamentală concepută pentru a descuraja „spectrele duale ale infidelității și abandonului
”. Când există o discrepanță în ceea ce privește valoarea partenerilor în cuplu, partenerul cu
valoare inferioară va experimenta gelozie mai intensă. ; experiența anterioară în infidelitate –
infidelitate în familia de origine sau implicare într-un eveniment anterior de infidelitate (de
exemplu, Adamopoulou, 2013; Banfield & McCabe, 2001); numărul partenerilor sexuali - un
număr mare de parteneri sexuali înainte de căsătorie prezice infidelitate (Forse &
Tanfer,1996; McAlister et al., 2005; Shaw et al., 2013; Træen et al., 2007; Treas & Giesen,
2000); dependențe (dependența de alcool sau de droguri); stilul de atașament (atașamentul
evitant/anxios) - cei care dezvoltă un stil de atașament nesigur, ca stilul de atașament anxios
sau stilul de atașament evitant, tind să creadă că cei apropiați sunt mai puțin disponibili pentru
ei și se comportă în consecință. Ambele tipuri de insecuritate pot fi asociate cu infidelitatea
conjugală. Partenerii cu stil de atașament anxios ridicat tind să simtă că nevoile de intimitate
nu sunt îndeplinite în relațiile lor actuale și folosesc sexul pentru a îndeplini nevoile lor
nesatisfăcute (Birnbaum, Reis, Mikulincer, Gillath & Orpaz, 2006). Partenerii cu un nivel

11
ridicat al stilului de atașament evitant tind să fie, în mod cronic, mai puțin angajați în relațiile
lor (DeWall et al., 2011) și au atitudini sexuale mai permisive (Brennan și Shaver, 1995;
Gentzler & Kerns, 2004; Hazan, Zeifman, & Middleton, 1994); distres psihologic (cu cât
distresul psihologic este mai mare, cu atât există tendința spre infidelitate); atitudini
(atitudinea cu privire la sex, detașarea sexului de iubire, apropierea, dorința de a întreține
relații sexuale ocazionale).
C. De relație – insatisfacție în cadrul relației; angajament – modelul investițional
(Rusbult, 1983) este, probabil, cel mai potrivit în predicția infidelității (Drigotas et al., 1999).
Modelul investițional susține că o forță cheie în cadrul unei relații romantice este
angajamentul, care este o stare psihologică care reprezintă la modul general experiența
dependenței de o relație (Rusbult & Bunk, 1993) ; coabitare; potrivire în cuplu.
D. De context – serviciul (călătoriile dese în interes de serviciu, un număr mare de
colegi de sex opus la locul de muncă); religie și credințe; internet.

I.4. Stilul de atașament nesigur (anxios/evitant) și infidelitatea

Teoria atașamentului la adulți are la bază presupunerea că adulții intră într-o relație cu o
foarte bine conturată reprezentare mentală a sinelui și a celorlalți, care reglează tiparele de
răspuns atât pe plan emoțional, cât și cognitiv și comportamental în cadrul relațiilor (Collins
& Read, 1994). Teoreticienii atașamentului se referă la aceste reprezentări cognitiv-
emoționale ca fiind niște modele de lucru interne ale atașamentului și se crede că au rădăcini
în tipul de relație timpurie pe care aceștia au avut-o cu cei care i-au îngrijit/crescut în copilărie
(Bowlby, 1973). În timp ce persoanele cu stil de atașament securizant tind să creadă că
partenerul este acolo pentru ei, cele cu stil nesecurizant, anxios sau evitant, tind să creadă că
partenerul e mai puțin disponibil pentru ei și se comportă în consecință..
În ultimii zeci de ani, această teorie a atașamentului a fost îndelung utilizată în vederea
înțelegerii relațiilor romantice dintre adulți, iar o gamă largă de studii indică faptul că
diferențele individuale în tipul de atașament sunt asociate cu diferențe sistematice în
experiențele în cadrul relațiilor. Partenerii care au un stil de atașament securizant au un nivel
ridicat al satisfacției în cadrul cuplului, al intimității, angajamentului și al încrederii în
partener.
Cercetătorii în teoria atașamentului la adulți au conceptualizat pe două dimensiuni stilul
de atașament nesigur: anxios și evitant.
I.4.1. Stilul de atașament anxios și infidelitatea

12
 Stilul de atașament de tip anxios descrie gradul în care o persoană se teme să nu fie
respinsă, abandonată sau să nu fie iubită și dorită de către partenerul său de cuplu. Aceste
trăiri sunt cel mai probabil să apară și să se manifeste la persoanele care, în copilărie, au trăit
într-o formă a sa – fizic sau emoțional - , abandonul din partea părinților sau a persoanelor
apropiate. Acest fapt poate conduce la sentimente de vinovăție și blamare, la gândul că nu are
dreptul la iubire și atenție. Toate acestea, în timp, pot afecta stima de sine a persoanei, ducând
la o imagine de sine proastă, la deprecierea sa ca entitate și la instabilitate emoțională.
Persoana cu un stil de atașament anxios, în cadrul unei relații de iubire, pe lângă
trăirea îndrăgostirii, trăiește mereu cu teama că tiparul relațional se va repeta și va suferi din
nou datorită abandonului persoanei iubite. Din acest motiv, aceste persoane ajung să fie
nesigure, instabile și dependente, comportamente care tind să ducă tocmai spre acel
deznodământ de care se tem.
Deși acest stil de atașament nu înseamnă neapărat că persoana își dorește ca
partenerul să fie mereu în preajma sa, nivelul de anxietate va crește la cel mai mic indiciu că
relația s-a distanțat sau că partenerul este mai detașat. O persoană cu stil de atașament anxios
va încerca să găsească semne și să le interpreteze în mod greșit comportamentele partenerului.
Datorită fricii de a nu își pierde partenerul, persoana cu stil de atașament anxios va distorsiona
realitatea. Toate acele nevoi emoționale puternice vor duce la o iubire copleșitoare și
posesivă, care va genera dependență și un comportament sufocant asupra partenerului. Toate
acestea vor duce, inevitabil, la îndepărtarea partenerului de cuplu.
Unele persoane cu un stil de atașament anxios tind să simtă că nevoile lor de
intimitate nu le sunt satisfăcute în relația curentă de iubire și utilizează sexul pentru a satisface
aceste nevoi (Birnbaum, Reis, Mikulincer, Gillath & Orpaz, 2006). În consecință, este posibil
să caute intimitate cu un alt partener, devenind infidel. Într-un studiu efectuat în 2002 de către
Anthony F. Bogaert și Stan Sadava, cu privire la stilul de atașament al adultului și
comportamentul sexual, participanții care au avut un stil de atașament anxios, comparativ cu
participanții cu un stil de atașament sigur, au raportat mai multe relații extra diadice în
ultimul an, acest efect fiind valabil mai ales la femei, acestea raportând un număr mai mare de
relații extradiadice (Bogaert & Sadava, 2002; Gangestad & Thornhill, 1997; Stephan &
Bachman, 1999).
Persoanele cu un stil de atașament anxios raportează mai des relații romantice intense
și obsesive, însă cu o reglare a relației mai scăzută comparativ cu persoanele cu stil de
atașament securizant dar cu o ajustare a relației mai redusă relativ la persoane fizice sigure
(Collins & Read, 1990; Feeney & Noller, 1990; Hazan & Shaver, 1987; Simpson, 1990). Mai

13
mult, stilul de atașament anxios este legat teoretic la un model de sine negativ (cu o mai mare
dependență de aprobarea celorlalți) și persoanele cu un stil de atașament anxios manifestă o
mai mică stimă de sine sau încredere în sine comparativ cu persoanele cu stil de atașament
securizant (Bartholomew & Horowitz, 1991; Collins & Read). Pe baza acestor constatări
anterioare, stilurile de atașament cu nivele mai mari de anxietate (fricoase și preocupate) sunt
considerate a fi propice pentru a susține un număr mai mare de motivații legate de intimitate
și stimă de sine care conduc la infidelitate.

I.4.2. Stilul de atașament evitant și infidelitatea

Stilul de atașament de tip evitant descrie gradul în care o persoană evită (nu caută
apropierea) intimitatea și interdependența cu partenerul de cuplu. Persoanele care au parteneri
de cuplu cu stil de atașament evitant tind să raporteze mai multe experiențe negative în cadrul
relației. Dacă persoanele cu stil de atașament anxios tind să își sufoce partenerii de cuplu,
prin contrast, persoanele cu stil de atașament evitant evită să se conecteze cu partenerii lor, să
creeze legături sentimentale profunde. Asemenea stilului de atașament anxios, și stilul de
atașament evitant are ca bază de formare frica și nesiguranța. Persoanele evitante se tem de o
nouă dezamăgire sau să nu își piardă independența, faptul ce îi face să evite o relație absolută.
De aceea, vor face tot posibilul să rămână cât mai independenți posibil.
De exemplu, în cadrul unui studiu longitudinal, în care tipul de atașament a fost măsurat
în adolescență târzie, Collins et al. (2002) a arătat că atât femeile, cât și bărbații au nivele
scăzute de satisfacție în cadrul relației dacă partenerii lor au un stil de atașament evitant.
Totuși, atunci când au analizat aspecte specifice ale funcționării relațiilor, au observat faptul
că asocierea negativă era mai pronunțată în cazul partenerilor de gen masculin cu stil de
atașament evitant. Cu alte cuvinte, atunci când partenerii de gen masculin din cuplu au un stil
de atașament evitant, femeile au raportat relațiile cu un nivel scăzut de intimitate, cu o rată
scăzută în rezolvarea efectivă a problemelor și cu grad crescut de conflicte. Bărbații cu stil de
atașament evitant au fost declarați ca fiind mai puțin afectuoși, mai critici, ca fiind persoane
mai agresive atât verbal, cât și fizic. Collins & Read (1990) și Simpsons (1990) au arătat că
femeile (nu și bărbații) cu parteneri cu stil de atașament evitant aveau un grad mai scăzut de
satisfacție în cadrul relației comparativ cu partenerii cu stil mai puțin evitant, totuși, Banse
(2004) a arătat că bărbații (nu și femeile) cu partenere cu stil de atașament evitant aveau un
grad mai scăzut de satisfacție în cadrul relației comparativ cu partenerele cu stil mai puțin
evitant.

14
 Persoanele cu un stil de atașament evitant tind să fie mai puțin implicați în relațiile lor
(DeWall et al., 2011) și au atitudini sexuale mai permisive (Brennan & Shaver, 1995;
Gentzler & Kerns, 2004; Hazan, Zeifman, & Middleton, 1994). Având în vedere că ambele
tendințe sunt asociate cu infidelitate (Drigotas, Safstrom și Gentilia, 1999; Smith, 1994),
persoanele evitante pot avea mai multe șanse să se implice în relații extradiadice.
În urma unui studiu cu privire la stilurile de atașament ale adulților și tiparele de
implicare în relații extradiadice, Allen și Baucom (2004) au arătat că: (a) atașamentul de tip
evitant a fost asociat pozitiv cu numărul de parteneri extradiadici raportați de studenți de sex
masculin; (b) atașamentul de tip anxios a fost asociat pozitiv cu numărul de parteneri
extradiadici raportați de studenți de sex feminin și (c) atașamentul de tip evitant a fost asociat
pozitiv cu numărul
de parteneri extradiadici raportați de persoane căsătorite.
Cercetările anterioare au demonstrat că atașamentul de tip evitant este asociat pozitiv cu
o atitudine pozitivă față de sexul ocazional (de exemplu, sexul fără implicații, one night-
standing) și un număr mai mare de astfel de relații sexuale ocazionale, cu un interes
predominant pentru sexul fără implicații (de exemplu, Allen și Baucom, 2004; Brennan &
Shaver, 1995; Gentzler & Kerns, 2004; Mikulincer & Shaver, 2007). Persoanele evitante nu
doresc să se implice în relații pe termen lung (Hazan & Shaver, 1987), crescând astfel
numărul lor probabil de parteneri (Bogaert & Sadava, 2002). Se consideră că persoanele de tip
evitant se tem de intimitate astfel încât acest disconfort cu privire la angajament și apropiere
este, de obicei, favorabilă detașării și independenței emoționale (Hazan & Shaver, 1987;
Mikulincer & Shaver, 2007). Astfel că, persoanele evitante se pot depărta de partenerii atunci
când observă semne de angajament și apropiere din partea partenerului lor. Deoarece s-a
demonstrat că relațiile extradiadice scad nivelul de intimitate, apropierea și implicarea
emoțională în cadrul cuplului (Charny & Parnass, 1995; Shackelford & Buss, 1997),
persoanele evitante ar putea fi mai înclinate să se implice în relații sexuale extradiadice
(Brennan & Shaver, 1995; Mikulincer & Shaver, 2007; Stephan & Bachman, 1999) ca
strategie de diminuare a gradului de intimitate din cadrul relației romantice de bază (Allen &
Baucom, 2004). În general, aceste diverse rezultate sugerează faptul că atașamentul de tip
evitant poate fi legat în mod pozitiv de sexul extradiadic.
Atașamentul de tip evitant este asociat cu motivații relativ slabe de implicare în
comportament sexual pentru a experimenta apropierea emoțională și este asociat cu indicatori
variați de comportament înșelător (Davis, Shaver & Vernon, 2004; Ennis, Vrij, & Chance,
2008; Gillath, Sesko, Shaver & Chun, 2010; Vrij, Floyd, & Ennis, 2003).

15
 Deoarece persoanele evitante devin iritate atunci când li se cere de către partenerul de
cuplu apropiere și sunt deranjate de intimitate (Mikulincer &Shaver, 2007), iritarea lor le-ar
putea crește probabilitatea de a se implica în relații sexuale extradiadice ulterioare ca mijloc
de a-și reduce nivelul de intimitate simțit cu partenerul lor. Allen & Baucom (2004) au arătat
că persoanele evitante au mai multe probabilități de a raporta motive legate de autonomie
pentru relații extradiadice, cum ar fi „ Am vrut puțină libertate” și „ Am dorit spațiu între
mine și partenerul meu de cuplu”. În consecință, persoanele evitante care se simt amenințate
de evidenta
implicare și apropiere a partenerului lor într-o anumită perioadă de timp poate fi mai probabil
să se implice în relații sexuale extradiadice (Mikulincer & Shaver, 2007; Stephan & Bachman,
1999). Prin urmare, preocupările legate de dorința partenerului pentru angajament și apropiere
pe o anumită perioadă de timp, pot media relația dintre stilul de atașament evitant și
implicarea în relații extradiadice în această perioadă.
I.5. Gelozia și infidelitatea
Knox (1984) a definit gelozia ca fiind un set de emoții care apar când o persoană
privește relația erotică cu persoana iubită ca fiind amenințată. Aceste emoții apar, în general,
la persoanele nesigure și neîncrezătoare în ele și este vorba de sentimente ca teama de
abandon, vulnerabilitate și lipsă de speranță.
Conform lui Pfeiffer și Wong (1989) gelozia este un construct pe trei dimensiuni:
cognitivă, comportamentală și emoțională/afectivă. Gelozia emoțională implică experiența
emoțiilor negative cu privire la amenințările care pot afecta relația, mai exact ce simt
persoanele în situații care le-ar periclita relația. Gelozia cognitivă implică evaluarea
amenințărilor relaționale sau a suspiciunilor cu privire la infidelitatea unui partener romantic,
adică modul în care persoanele apreciază situații care induc gelozia. Gelozia comportamentală
constă în acțiuni de protecție în care persoanele se angajează să „verifice” partenerii
romantici, adică acțiunile întreprinse de persoanele geloase. Gelozia romantică este o emoție
complexă care cuprinde diferite părți, inclusiv furia, tristețea și frica cauzată de suspiciunea
sau infidelitatea reală a unui partener (Hudson et al., 2015).
În urma unor studii, Buss, Larsen, Westen și Semmelroth (1992) au oferit primele
dovezi empirice conform cărora sexul este un predictor major al geloziei romantice ca răspuns
la semne de infidelitate sexuală și emoțională, o constatare susținută de peste 30 de studii
până în prezent (Sagarin, 2005). Infidelitatea sexuală se referă la întreținerea de către unul
dintre parteneri în relații sexuale extradiadice și infidelitatea emoțională se referă la faptul că
un partener transferă resurse emoționale și materiale din relația de bază și le investește către o

16
altă persoană, în afară de partener (Buss și colab., 1992). Symons (1979) și Buss și colab.
(1992) au emis ipoteza că cea mai mare amenințare pentru un bărbat heterosexual este ca
partenera sa să poarte copilul unui alt bărbat; prin urmare, se presupune că bărbații sunt mai
susceptibili să se simtă geloși ca răspuns la semne de infidelitate sexuală. În schimb, o femeie
va simți un pericol mai mare și se va simți mai amenințată în cazul în care partenerul ei de
cuplu va înceta să investească în relația lor emoțional și material resursele de care are nevoie
pentru a-și crește copiii, transferând resursele la o altă femeie. Conform acestei idei, se
presupune că femeile vor resimți nivel mai ridicat de gelozie în cazuri de infidelitate
emoțională. Buss (1995) a sugerat faptul că au loc mecanisme psihologice specifice genului
care stau la baza acestor reacții de gelozie la semne de infidelitate sexuală și emoțională
În studiile care cercetează această explicație evolutivă a tiparelor în gelozie a fost
utilizată o metodologie de alegere forțată care prezintă participanților două situații potențiale
de infidelitate – una reprezentând infidelitatea emoțională și cealaltă reprezentând infidelitate
sexuală – și le cere să aleagă situația pe care o consideră cel mai deranjantă (Buss et al., 1992,
1999). Studiile care folosesc elementele cu alegere forțată au arătat că bărbații consideră
infidelitatea sexuală ca fiind mai supărătoare decât infidelitatea emoțională, în timp ce femeile
au evaluat infidelitatea emoțională ca fiind mai supărătoare decât infidelitatea sexuală
(Sagarin, 2005).
Buss (1995) a sugerat că mecanismele implicate care stau la baza geloziei este probabil
să fie sensibile la factori relevanți contextuali de moment și ontogenetici; pe lângă genul lor,
istoricul și circumstanțele curente ale unei persoane vor prezice cât de afectați sunt de
infidelitate sexuală sau emoțională.
Studii care cercetează implicațiile altor variabile în afară de genul participanților asupra
geloziei sexuale și emoționale, de obicei, își limitează domeniul de aplicare la un număr mic
de predictori. Însă, există alte două variabile care au fost considerate ca fiind importante:
statusul actual al relației și experiența anterioară a infidelității. Studiile cu privire la statusul
actual al relației au arătat rezultate inconsistente (Murphy, Vallacher, Shackelford, Bjorkland,
&
Yunger, 2006; Voracek, 2001). Murphy și colegii săi (2006) nu au demonstrat faptul că
varianța nivelului de angajament în relația romantică prezice diferențele de gen în gelozie.
Totuși, Voracek (2001) a constatat că statusul actual al relației era un predictor semnificativ
al diferențelor de gen în gelozie, cu bărbații necăsătoriți, dar în relații cu angajament,
raportând semnificativ mai multă îngrijorare în ceea ce privește infidelitatea sexuală decât
femeile din acest grup. Studiile care au cercetat experiențele anterioare de infidelitate – fie în

17
calitate de victimă, fie în calitate de înfăptuitor – au avut, de asemenea, rezultate inconsistente
(Becker, Sagarin, Guadagno, Millevoi și Nicastle, 2004; Berman & Frazier, 2005; Sagarin,
Becker, Guadagno, Nicastle, & Millevoi, 2003). Sagarin și colegii săi (2003) au găsit
interacțiuni specifice genului între rolul unei persoane în actul de infidelitate și gelozie, cu
victime de gen masculin și înfăptuitori ai infidelității de gen feminin care au declarat gelozie
sexuală crescută. Cu toate acestea, Berman și Frazier (2005) au constatat că, într-un grup de
participanți care au trecut printr-un act de infidelitate, atât bărbații, cât și femeile au evaluat
infidelitatea sexuală ca fiind mai dăunătoare decât infidelitatea emoțională.
Unii cercetători consideră stilul de atașament ca fiind un predictor verosimil al stresului
relativ în cazul geloziei sexuale ți emoționale în cadrul relațiilor romantice adulte (Knobloch,
Solomon, & Cruz, 2001; Levy & Kelly, 2010; Levy, Kelly & Jack, 2006). Levy și colab.
(2006) a demonstrat că bărbații, dar nu și femeile, cu un stil de atașament evitant au
considerat gelozia sexuală mai supărătoare decât gelozia emoțională. Folosind o metodă
diferită, Levy și Kelly (2010) au descoperit că atașamentul evitant a crescut nivelul de
gelozie sexuală pentru bărbați și, într-o măsură mai mică, pentru femei. Knobloch și colab.
(2001) a constatat că stilul de atașament anxios a fost asociat cu nivel ridicat de gelozie
emoțională mai mare măsurată continuu, dar această relație nu s-a diferențiat semnificativ în
funcție de gen.

CAPITOLUL II. Partea aplicativă

II.1. Obiective și ipoteze
De zeci de ani, diverși cercetători au încercat să demonstreze și să susțină legătura
dintre infidelitate și diverși factori ce ar putea fi asociați acesteia, cum ar fi: factorii
demografici, care țin de genul persoanelor (Kontula & Haavio-Mannila, 1995; Lewin, 2000;
Træen & Stigum, 1998; Wiederman, 1997), vârsta, educația și veniturile; factori individuali
cu privire la personalitatea individului (aici avem neuroticism, narcisism, gelozie), la
experiențe anterioare în infidelitate, la numărul partenerilor sexuali sau la stilul de atașament
și dependențe. De asemenea, în literatura de specialitate, infidelitatea a mai fost legată și de
factori de relație precum insatisfacția partenerilor din cadrul relației, dispoziția spre
angajament, potrivirea partenerilor din cuplu ori coabitarea, precum și de factori de context ce
țin de mediul favorizant – serviciul, religia și credințele, mediul on line.
Astfel, plecând de la această bază, cercetarea de față urmărește să verifice: (1) dacă
persoanele cu un stil de atașament evitant/anxios și cu un nivel mai ridicat al geloziei sunt mai
predispuse în a se angaja în acte de infidelitate și de a încheia relația și (2) de a afla care dintre

18
variabilele predictori utilizate în cadrul cercetării au o capacitate mai ridicată de a prezice
apariția infidelității și încheierea relației.
Pornind de la aceste obiective, au fost formulate câteva ipoteze în a căror testare s-au
utilizat două teste statistice și anume: corelația Pearson și regresia liniară multiplă, unde
variabilele criteriu sunt probabilitatea apariției infidelității, probabilitatea ca persoana să
încheie relația, probabilitatea ca partenerul să încheie relația, iar variabilele predictori sunt
stilul de atașament anxios și stilul de atașament evitant și gelozia emoțională, cognitivă și
comportamentală.
În cazul studiului de față, s-au formulat câte trei ipoteze pe fiecare variabilă criteriu.
Astfel, pentru criteriul probabilitate infidelitate respondent, ipotezele formulate presupun
următoarele: 1) Stilul de atașament evitant prezice pozitiv apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va crește și probabilitatea apariției
infidelității; 2) Stilul de atașament anxios prezice negativ apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament anxios, probabilitatea apariției infidelității va
scădea; 3) Gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală prezic negativ apariția
infidelității, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia emoțională, cognitivă și
comportamentală, va scădea probabilitatea apariției infidelității.
Pentru criteriul probabilitate infidelitate partener, ipotezele formulate presupun
următoarele: 1) Stilul de atașament evitant prezice negativ apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va scădea probabilitatea apariției
infidelității; 2) Stilul de atașament anxios prezice pozitiv apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament anxios, crește probabilitatea apariției
infidelității; 3) Gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală prezic pozitiv apariția
infidelității, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia emoțională, cognitivă și
comportamentală, va crește și probabilitatea apariției infidelității.
Ipotezele formulate pentru criteriul probabilitate încheiere relație de către respondent
sunt următoarele: 1) Stilul de atașament evitant prezice pozitiv încheierea relației de către
respondent, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va crește și
probabilitatea ca respondentul să încheie relația; 2) Stilul de atașament anxios prezice negativ
probabilitatea ca respondentul să încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la
stilul de atașament anxios, probabilitatea ca respondentul să încheie relația va scădea; 3)
Gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală prezic negativ probabilitatea ca
respondentul să încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia

19
emoțională, cognitivă și comportamentală, va scădea probabilitatea ca respondentul să încheie
relația.
Iar în cazul criteriului probabilitate încheiere relație de către partener, ipotezele
formulate sunt: 1) Stilul de atașament evitant prezice negativ încheierea relației de către
partener, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va scădea
probabilitatea ca partenerul să încheie relația; 2) Stilul de atașament anxios prezice pozitiv
probabilitatea ca partenerul să încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la
stilul de atașament anxios, probabilitatea ca partenerul să încheie relația va crește; 3) Gelozia
emoțională, cognitivă și comportamentală prezic pozitiv probabilitatea ca partenerul să
încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia emoțională, cognitivă și
comportamentală, va crește și probabilitatea ca partenerul să încheie relația.

II.2. Variabile
II.2.1. Variabilele independente (predictori)
Predictorii utilizați în cadrul cercetării sunt: 1. Stil de atașament evitant; 2. Stil de
atașament anxios; 3. Gelozie emoțională; 4. Gelozie cognitivă și 5. Gelozie comportamentală.
II.2.2. Variabilele dependente (criteriu)
În ceea ce privește variabilele criteriu, acestea sunt: 1. Probabilitatea apariției
infidelității, 2. Probabilitatea ca persoana să încheie relația, 3. Probabilitatea ca partenerul să
încheie relația.
II.3. Metodă
II.3.1. Participanți
În cadrul acestui studiu au participat 124 de persoane care se aflau într-o relație de
minim trei luni. Dintre acestea 83,9% au fost femei și 16,1% bărbați, cu vârste cuprinse între
19 și 58 de ani (M=30,37 ani și S=8,54 ani). Participanții la studiu au fost selectați pe bază de
voluntariat, în mediul on line, apelând la diverse grupuri ale site-ului de socializare Facebook.
II.3.2. Instrumente
Instrumentele utilizate în cadrul cercetării au fost Instrumentul de susceptibilitate la
infidelitate (Susceptibility to infidelity instrument (SSI) – Buss, D.M. & Shackelford, 2013),
Scala multidimensională a geloziei (Multidimensional Jealousy Scale (MJS) - Susan M.
Pfeiffer & Paul T. P. Wong, 1989) și Chestionarul despre experiențele în relațiile de cuplu

20
– revizuit ( The Experiences in Close Relationships-Revised (ECR-R) Questionnaire -
Fraley, Waller, and Brennan, 2000).
Instrumentul de susceptibilitate la infidelitate este alcătuit din 12 itemi ce au
răspunsurile categorisite pe trei dimensiuni: probabilitatea apariției infidelității în cuplu a
individului și/sau partenerului, probabilitatea ca individul să încheie relația datorită
infidelității în cuplu, probabilitatea partenerul să încheie relația datorită infidelității în cuplu.
Participanții sunt rugați să aprecieze într-o scală procentuală 0-100 care ar fi probabilitatea ca
evenimentul prezentat în item să aibă loc și care ar fi probabilitatea ca individul/partenerul să
încheie relația în acest caz. În ceea ce privește consistența internă, fiecare dimensiune a
demonstrat un coeficient Alpha Cronbach bun: probabilitatea apariției infidelității în cuplu a
individului și/sau partenerului α= 0,92, probabilitatea ca individul să încheie relația datorită
infidelității în cuplu α=0,94, probabilitatea partenerul să încheie relația datorită infidelității în
cuplu α=0,94. Exemplu de itemi: Partenerul/partenera flirtează cu un membru al sexului opus
în următorul an: Probabilitatea ca evenimentul să aibă loc în următorul an este
de____( probabilitatea apariției infidelității în cuplu a individului și/sau partenerului); Dacă
evenimentul a avut loc, probabilitatea să puneți capăt relației este de____( probabilitatea ca
individul să încheie relația datorită infidelității în cuplu); Dacă evenimentul a avut loc,
probabilitatea ca partenerul să pună capăt relației este de_____( probabilitatea partenerul să
încheie relația datorită infidelității în cuplu). Scorurile ridicate vor indica o probabilitate
crescută a celor trei dimensiuni măsurate.
Scala multidimensională a geloziei conține 24 itemi ce sunt structurați pe trei
dimensiuni: 8 itemi vizează gelozia cognitivă, 8 itemi vizează gelozia emoțională, iar ultimii
8 itemi gelozia comportamentală. Participanții sunt rugați să aprecieze pe o scală de la 1 la 7
măsura în care: au anumite gânduri cu privire la partener, unde 1=tot timpul și 7=niciodată (la
calcularea scorurilor la această dimensiune, toți itemii vor fi inversați); reacționează
emoțional la unele situații ce privesc partenerul, unde 1= foarte mulțumit și 7= foarte supărat;
se angajează în anumite comportamente, unde 1= niciodată și 7= tot timpul. Consistența
internă este, de asemenea, una bună pe fiecare dimensiune, având: α= 0,90 pentru
dimensiunea gelozie cognitivă (exemplu de item: Cât de des aveți următoarele gânduri despre
X: Suspectez că X se vede în secret cu cineva de sex opus; Îl suspectez pe X că ar putea fi
atras de altcineva.);
α= 0,89 pentru dimensiunea gelozie emoțională (exemplu de item: Cum ați reacționa
emoțional la următoarele situații: X comentează cu tine cât de bine arată un membru al
sexului opus. X flirtează cu cineva de sex opus.) și α= 0,87 pentru dimensiunea gelozie

21
comportamentală (exemplu de item: Cât de des te angajezi în următoarele comportamente: Îl
sun pe X în mod neașteptat, doar pentru a vedea dacă el/ea este acolo. Îl/o chestionez pe X cu
privire la telefoanele lui/ei.).
Chestionarul despre experiențele în relațiile de cuplu – revizuit măsoară atașamentul
adulților și conține 36 de itemi distribuiți pe două dimensiuni: stil de atașament anxios și stil
de atașament evitant. Itemii sunt intercalați în cadrul chestionarului, iar itemii 9 și 11 din
dimensiunea stil de atașament anxios și itemii 2, 4, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 17 și 18 din
dimensiunea stil de atașament evitant sunt „chei inversate”. Participanții sunt rugați să
aprecieze pe o scală de la 1 la 7 măsura în care sunt de acord sau nu cu fiecare afirmație, unde
1= dezacord puternic și 7= acord puternic. Consistența internă are valori bune ale Alpha
Cronbach pe ambele dimensiuni și anume: în cazul dimensiunii stil de atașament anxios
α=0,90 (exemplu de item: Mă îngrijorez deseori că partenerul meu nu mă iubește cu
adevărat), iar în cazul dimensiunii stil de atașament evitant α=0,87 (exemplu de item: Prefer
să nu-i arăt unui/unei partener/e cum mă simt în adâncul sufletului meu).
II.3.3. Procedeu
Modalitatea de selecție a participanților pentru participarea în cadrul acestei cercetări a
fost realizată pe bază de voluntariat, în mediul on line. Instrumentul, realizat în formă
electronică prin intermediul Google Forms, a fost distribuit cu ajutorul platformei de
socializare Facebook în diverse grupuri și a fost aplicat într-o singură testare. În postare am
specificat aspecte importante din consemnul general, cum ar fi faptul că trebuie să fie
implicați într-o relație amoroasă de minim 3 luni, că datele sunt confidențiale și anonime și că
vor fi utilizate strict în scop academic.
În analizarea datelor a fost utilizată corelația Pearson pentru a studia legătura dintre
stilul de atașament anxios, stilul de atașament evitant, gelozia cognitivă, emoțională și
comportamentală și probabilitatea apariției infidelității; legătura dintre stilul de atașament
anxios, stilul de atașament evitant, gelozia cognitivă, emoțională și comportamentală și
probabilitatea încheierii relației de către individ și legătura dintre stilul de atașament anxios,
stilul de atașament evitant, gelozia cognitivă, emoțională și comportamentală și probabilitatea
încheierii relației de către partener.
De asemenea, s-a utilizat și regresia liniară multiplă pentru a evalua modul în care
fiecare dintre cele trei variabile criteriu: probabilitatea apariției infidelității în cuplu a
individului și/sau partenerului, probabilitatea ca individul să încheie relația datorită
infidelității în cuplu, probabilitatea partenerul să încheie relația datorită infidelității în cuplu
este prezisă de către predictorii stil de atașament anxios, stil de atașament evitant și gelozie

22
cognitivă, emoțională și comportamentală. Analiza regresiei a fost realizată pe fiecare criteriu
în parte, predictorii introducându-se în blocuri (blocul 1 – stilul de atașament anxios și stilul
de atașament evitant, blocul 2 – gelozia cognitivă, gelozia emoțională și gelozia
comportamentală și prelucrându-se astfel trei analize de regresie. Rezultatele obținute în urma
interpretării celor două teste statistice sunt prezentate mai jos, detaliat, pe fiecare ipoteză în
parte.
II.4. Rezultate
II.4.1. Analiza corelațiilor dintre variabile
Pentru testarea legăturii dintre stilul de atașament evitant, stilul de atașament anxios,
gelozia cognitivă, comportamentală și emoțională și probabilitatea apariției infidelității,
probabilitatea ca persoana să încheie o relație în urma infidelității – a sale sau a partenerului,
probabilitatea ca partenerul să încheie o relație în urma infidelității – a sale sau a partenerului,
am utilizat corelația Pearson. Din tabelul 1, putem observa că: probabilitatea apariției
infidelității la respondent corelează pozitiv și semnificativ cu: infidelitatea partenerului
(r(124)=0,60; p<0,001), gelozia cognitivă (r(124)=0,38; p<0,001); gelozia comportamentală
(r(124)=0,27, p<0,001) și cu stilul de atașament anxios (r(124)=0,34, p<0,001) și stilul evitant
(r(124)=0,25, p=0,004), iar cu gelozia emoțională corelează negativ și nesemnificativ (r (124)=-
0,15, p=0,093>0,05); probabilitatea apariției infidelității la partener corelează pozitiv și
semnificativ cu: infidelitatea respondentului (r(124)=0,60; p=0,001), gelozia cognitivă
(r(124)=0,49; p<0,001); gelozia comportamentală (r(124)=0,29, p<0,001) și cu stilul de
atașament anxios (r(124)=0,43, p<0,001) și stilul evitant (r(124)=0,26, p=0,003), iar cu gelozia
emoțională corelează pozitiv și nesemnificativ (r(124)=0,13, p=0,326>0,05); probabilitatea ca
respondentul să încheie relația nu corelează semnificativ cu predictorii; probabilitatea ca
partenerul să încheie relația corelează pozitiv și semnificativ cu gelozia emoțională
(r(124)=0,17, p=0,048<0,05), corelează negativ și nesemnificativ cu gelozia cognitivă (r(124)= -
0,07, p=0,408>0,05), gelozia comportamentală (r(124)=-0,008, p=0,931>0,05),stilul anxios
(r(124)= -0,10, p=0,262>0,05) și stilul evitant (r(124)= -0,15, p=0,093>0,05). Din aceste date
reiese faptul că probabilitatea apariției infidelității corelează cu gelozia cognitivă și
comportamentală, dar și stilul evitant, cât și stilul anxios. În schimb, probabilitatea ca
partenerul să încheie o relație corelează doar cu gelozia emoțională.
Tabelul 1 – Corelația Pearson
SSI SSI SSI PR SSI PP MJS MJS MJS ECR-R ECR-R
PIR PIP COG COM EMO SA SE

SSI PIR 1

23
 SSI PIP
,60** 1

SSI PR
-,08 -,13 1

SSI PP
- ,08 -,17* ,73** 1

MJS COG ,38** ,49** -,01 -,07 1

MJS COM ,27** ,29** ,05 - ,00 0,37** 1
MJS EMO - ,15 -,08 ,13 ,17* ,10 ,32** 1
ECR-R SA ,34** ,43** -,03 -,10 ,47** ,52** ,25** 1
ECR-R SE ,25** ,29** -,07 -,15 ,19* ,18* ,06 ,56** 1
M 51,89 74,15 416,36 358,30 18,83 18,29 40,79 54,82 48,95
AS 113,83 109,35 199,89 222,30 10,67 9,77 10,30 21,51 18,51
N 124 124 124 124 124 124 124 124 124
Notă: p<.05; p<.001. SSI PIR – probabilitate infidelitate respondent, SSI PIP – probabilitate infidelitate partener,
* **

SSI PR- probabilitate încheiere relație de către respondent, SSI PP – probabilitate încheiere relație de către partener, MJS
COG – gelozie cognitivă, MJS COM – gelozie comportamentală, MJS EMO – gelozie emoțională, ECR-R SA – stil
atașament anxios, ECR-R SE – stil atașament evitant, M – medie, AS – abatere standard, N- număr subiecți.

II.4.2. Testarea ipotezelor

Ipotezele formulate în studiul de față presupun următoarele:
În cazul criteriului probabilitate infidelitate respondent s-au formulat următoarele
ipoteze: 1) Stilul de atașament evitant prezice pozitiv apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va crește și probabilitatea apariției
infidelității; 2) Stilul de atașament anxios prezice negativ apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament anxios, probabilitatea apariției infidelității va
scădea; 3) Gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală prezic negativ apariția
infidelității, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia emoțională, cognitivă și
comportamentală, va scădea probabilitatea apariției infidelității.
În cazul criteriului probabilitate infidelitate partener s-au formulat următoarele
ipoteze: 1) Stilul de atașament evitant prezice negativ apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va scădea probabilitatea apariției
infidelității; 2) Stilul de atașament anxios prezice pozitiv apariția infidelității, în sensul că pe
măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament anxios, probabilitatea apariției infidelității va
24
crește; 3) Gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală prezic pozitiv apariția
infidelității, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia emoțională, cognitivă și
comportamentală, va crește și probabilitatea apariției infidelității.
În cazul criteriului încheierea relației de către respondent s-au formulat următoarele
ipoteze: 1) Stilul de atașament evitant prezice pozitiv încheierea relației de către respondent,
în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va crește și
probabilitatea ca respondentul să încheie relația; 2) Stilul de atașament anxios prezice negativ
probabilitatea ca respondentul să încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la
stilul de atașament anxios, probabilitatea ca respondentul să încheie relația va scădea; 3)
Gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală prezic negativ probabilitatea ca
respondentul să încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia
emoțională, cognitivă și comportamentală, va crește și probabilitatea ca respondentul să
încheie relația.
În cazul criteriului încheierea relației de către partener s-au formulat următoarele
ipoteze: 1) Stilul de atașament evitant prezice negativ încheierea relației de către partener, în
sensul că pe măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament evitant, va crește și probabilitatea
ca partenerul să încheie relația; 2) Stilul de atașament anxios prezice pozitiv probabilitatea ca
partenerul să încheie relația, în sensul că pe măsură ce cresc scorurile la stilul de atașament
anxios, probabilitatea ca partenerul să încheie relația va crește; 3) Gelozia emoțională,
cognitivă și comportamentală prezic pozitiv probabilitatea ca partenerul să încheie relația, în
sensul că pe măsură ce cresc scorurile la gelozia emoțională, cognitivă și comportamentală, va
crește și probabilitatea ca partenerul să încheie relația.
Pentru a testa ipotezele formulate, am utilizat analiza de regresie pe fiecare variabilă
criteriu în parte. În continuare vor fi prezentate și interpretate, pe rând, toate aceste date.
1) Regresia liniară multiplă pentru criteriul probabilitate infidelitate respondent
Tabel 2
Probabilitate infidelitate respondent (SSI PIR)
B SE β
Model 1
Stil atașament anxios 1,57 ,54 ,29**
Stil atașament evitant ,89 ,63 ,08
ΔR2 total ajustat ,110
Model 2
Stil atașament anxios ,74 ,62 ,14

25
 Stil atașament evitant ,68 ,59 ,11
Gelozie cognitivă 2,77 ,97 ,26**
Gelozie comportamentală 2,02 1,13 ,17
Gelozie emoțională -3,09 0,93 -,28**
ΔR2 total ajustat ,236
Notă: **
p<.001

Conform tabelului 2, doar variabila gelozie emoțională este un predictor negativ,

variabilele atașament anxios, atașament evitant, gelozie comportamentală și gelozie cognitivă
fiind predictori pozitivi.
În cazul Modelului 1, R2aj= 0,110*100 => acest model explică 11,0% din varianța
variabilei criteriu apariția infidelității respondentului. Valoarea lui F(2,121)=8,63, iar
p=0,000<0,001 ceea ce înseamnă că Modelul 1 este semnificativ, doar stilul de atașament
anxios (β=0,29, p=0,005) explicând un procent semnificativ din varianța variabilei criteriu
apariția infidelității respondentului. Cel de-al doilea model al regresiei este și el semnificativ
și explică 23,6% din varianța variabilei criteriu apariția infidelității respondentului,
predictorul gelozie cognitivă (β=0,26, p=0,005) explică pozitiv și semnificativ apariția
infidelității, iar gelozia emoțională (β= -0,28, p=0,001) prezice negativ și semnificativ
apariția infidelității, restul predictorilor fiind nesemnificativi: R2aj= 0,236*100=23,6%;
F(5,118)=8,59, iar p<0,001.
În ceea ce privește ierarhizarea predictorilor, aceștia pot fi ierarhizați după cum
urmează: I. stilul anxios (β=0,29); II. gelozie emoțională (|β|=0,28); III. gelozie cognitivă
(β=0,33).
Ierarhizarea modelelor după puterea de predicție: Model 1 – R 2aj= 0,110*100=11,0% și
Model 2 – R2aj= 0,236*100=23,6%, deci 23,6>11,0, în consecință I. Model 2 și II. Model 1.
Modelul 2 care introduce predictorii gelozie cognitivă, comportamentală și emoțională
(R2ch= 0,142*100=14,2%) explică în plus față de modelul format din predictorii stil de
atașament anxios și stil de atașament evitant, 14,2% din varianța variabilei criteriu apariția
infidelității respondentului. F(3,118)=7,62, iar p<0,001=> varianța explicată în plus de modelul
al doilea, ce introduce predictorii gelozie cognitivă, comportamentală și emoțională este
semnificativă, predictorii îmbunătățind modelul de predicție.
2) Regresia liniară multiplă pentru criteriul probabilitate infidelitate partener
Tabel 3
Probabilitate infidelitate partener (SSI PIP)
B SE β

26
 Model 1
Stil atașament anxios 2,09 ,50 ,41**
Stil atașament evitant ,18 ,58 ,32
ΔR2 total ajustat ,172
Model 2
Stil atașament anxios 1,17 ,57 ,23*
Stil atașament evitant ,36 ,54 ,06
Gelozie cognitivă 3,64 ,88 ,35**
Gelozie comportamentală 1,15 1,03 ,10
Gelozie emoțională -2,37 ,84 -,22**
ΔR2 total ajustat ,312
Notă: *p<.05; **p<.001

După cum se observă în tabelul 3, în cazul Modelului 1, R 2aj= 0,172*100 => acest
model explică 17,2% din varianța variabilei criteriu apariția infidelității partenerului.
Valoarea lui F(2,121)=13,75, iar p<0,001 ceea ce înseamnă că Modelul 1 este semnificativ, doar
stilul de atașament anxios (β=0,41, p<0,001) explicând un procent semnificativ din varianța
variabilei criteriu apariția infidelității partenerului. Modelul al doilea al regresiei este și el
semnificativ și explică 31,2% din varianța variabilei criteriu apariția infidelității partenerului,
predictorii atașament anxios (β=0,23, p=0,043<0,05), gelozie cognitivă (β=0,35, p <0,001)
explică pozitiv și semnificativ apariția infidelității, iar gelozia emoțională (β= -0,22, p=0,006)
prezice negativ și semnificativ apariția infidelității, restul predictorilor fiind nesemnificativi:
R2aj= 0,312*100=31,2%; F(5,118)=12,16, iar p <0,001.
În ceea ce privește ierarhizarea predictorilor, aceștia pot fi ierarhizați după cum
urmează: I. stilul anxios (β=0,41); II. gelozie cognitivă (β=0,35); III. gelozie emoțională (|β|
=0,22).
Ierarhizarea modelelor după puterea de predicție: Model 1 – R 2aj= 0,172*100=17,2% și
Model 2 – R2aj= 0,312*100=31,2%, deci 31,2>17,2, în consecință I. Model 2 și II. Model 1.
Modelul 2 care introduce predictorii gelozie cognitivă, comportamentală și emoțională
(R2ch= 0,155*100=15,5%) explică în plus față de modelul format din predictorii stil de
atașament anxios și stil de atașament evitant, 15,5% din varianța variabilei criteriu apariția
infidelității partenerului. F(3,118)=9,23, iar p<0,001=> varianța explicată în plus de modelul al
doilea, ce introduce predictorii gelozie cognitivă, comportamentală și emoțională este
semnificativă, predictorii îmbunătățind modelul de predicție.
3) Regresia liniară multiplă pentru criteriul încheierea relației de către partener

27
 Tabel 4
Probabilitate încheiere relație de către partener (SSI PP)
B SE β
Model 1
Stil atașament anxios -,24 1,12 -,02
Stil atașament evitant -1,66 1,30 -,13
ΔR2 total ajustat ,007
Model 2
Stil atașament anxios -,66 1,38 -,06
Stil atașament evitant -1,44 1,31 -,12
Gelozie cognitivă -,88 2,14 -,04
Gelozie comportamentală -,10 2,50 -,005
Gelozie emoțională 4,50 2,05 ,20*
ΔR2 total ajustat ,026
Notă: *p<.05

În tabelul 4 se observă că în cazul Modelului 1, R 2aj= 0,007*100= 0,7%; F(2,121)=1,44,

iar p=0,239>0,05, astfel, acest model este nesemnificativ, predictorii stil anxios și stil evitant
sunt negativi și nesemnificativi, explicând un procent nesemnificativ de 0,7% din varianța
variabilei criteriu, probabilitate încheiere relație de către partener. Pentru Modelul 2 unde se
introduc gelozia cognitivă, comportamentală și emoțională, predictorul gelozie emoțională
este semnificativ și pozitiv(β= 0,20, p=0,030<0,05), restul predictorilor fiind negativi și
nesemnificativi. R2aj= 0,026*100=2,6%; F(5,118)=1,64, iar p=0,154>0,05. Deci și Modelul 2
este nesemnificativ, predictorii stil anxios și stil evitant, gelozie cognitivă, comportamentală și
emoțională explicând un procent nesemnificativ de 2,6% din varianța variabilei criteriu
probabilitate încheiere relație de către partener. Având în vedere că există un singur
predictor semnificativ – gelozia emoțională – , nu este necesară ierarhizarea acestora în cadrul
modelelor.
Ierarhizarea modelelor după puterea de predicție: Model 1 – R 2aj= 0,007*100= 0,7% și
Model 2 – R2aj= R2aj= 0,026*100=2,6%, deci 2,6> 0,7, în consecință: I. Model 2 și II. Model
1.
Modelul 2 care introduce predictorii gelozie cognitivă, comportamentală și emoțională
(R2ch= 0,042*100=4,2%) explică în plus față de modelul format din predictorii stil de
atașament anxios și stil de atașament evitant, 4,2% din varianța variabilei criteriu
probabilitate încheiere relație de către partener. F(3,118)=1,75, iar p=0,159>0,05=> varianța

28
explicată în plus de modelul al doilea, ce introduce predictorii gelozie cognitivă,
comportamentală și emoțională este nesemnificativă, predictorii nu îmbunătățesc semnificativ
modelul de predicție.
În cazul criteriului încheierea relației de către respondent nu au existat niciun fel de
date semnificative.
În concluzie, pentru criteriul probabilitate infidelitate respondent primele două ipoteze
se infirmă, iar cea de-a treia se confirmă parțial. Pentru criteriul probabilitate infidelitate
partener prima ipoteză se infirmă, se confirmă cea de-a doua ipoteză, iar a treia ipoteză se
confirmă parțial. În cazul criteriului încheiere relație de către partener, se confirmă parțial
ultima ipoteză, iar în cazul criteriului încheiere relație de către respondent nu se confirmă
nicio ipoteză.

II. 5. Discuții
În cadrul acestui studiu au fost stabilite două obiective, respectiv, de a verifica dacă
persoanele cu un stil de atașament evitant/anxios și cu un nivel mai ridicat al geloziei sunt mai
predispuse în a se angaja în acte de infidelitate și de a încheia relația și de a afla care dintre
variabilele predictori utilizate în cadrul cercetării au o capacitate mai ridicată de a prezice
apariția infidelității și încheierea relației. Dintre factorii care influențează infidelitatea am
decis să studiez stilurile de atașament nesecurizante și anume, stilul de atașament evitant și
stilul de atașament anxios, precum și gelozia cognitivă, comportamentală și emoțională. Pe
baza obiectivelor stabilite și a literaturii de specialitate consultate, am formulat câteva ipoteze
și am presupus că persoanele cu un stil de atașament evitant și persoanele cu parteneri cu stil
de atașament anxios au o probabilitate mai mare de a fi infideli. De asemenea, persoanele ce
prezintă scoruri mai mari la gelozie vor avea o probabilitate mai mare spre a fi infideli.

29