INTRODUCERE IN TEORIA ANARHIEI

- Eseu-introducere in teoria politica si sociala a anarhiei -

Materialul este oferit cu amabilitate spre publicare de autorul sau, Robert Korg, editorul Elkorg Media - http://elkorg.blogspot.com si initiatorul grupului de discutii Elkorg, http://groups.yahoo.com/group/elkorg3/. Serialul a fost publicat integral cu permisiunea autorului in revista electronica AlterMedia, http://ro.altermedia.info care va ofera si aceasta versiune. NOTA: Reproducerea materialelor de fata este posibila doar cu acordul autorului.

CUPRINS Episodul I: Introducere. Teorii politice; anarhism, autoritate, ordine, proprietate; socialism si capitalism Episodul II: Autoritatea ierarhica: fabrica de idioti si corupti Episodul IIII: Anarhie si organizare sociala Episodul IV: Este anarhia o utopie din cauza naturii umane? Episodul V: Managerul capitalist ca o piedica in calea libertatii si dezvoltarii propriei afaceri Episodul VI: Proprietatea privata, nemesisul libertatii in capitalism Episodul VII: Anarho-capitalismul nu este anarhism ci capitalism Episodul VIII: Anarhism crestin Episodul IX: Psihologul Stanley Milgram masoara obedienta Episodul X: reflectii asupra societatii anarhice

-- /--

I. INTRODUCERE. TEORII POLITICE; ANARHISM, AUTORITATE, ORDINE, PROPRIETATE; SOCIALISM SI CAPITALISM

Definitia anarhismului ca teorie politica si sociala opusa principiului autoritatii ierarhice Anarhismul sustine ca principala cauza a aparitiei si adancirii problemelor fundamentale ale lumii noastre este aplicarea principiului autoritatii ierarhice la toate nivelurile societatii. Acest princpiu conduce la o organizare ierarhica a tuturor institutiilor societatii noastre, concentrand puterea la varful unei structuri piramidale. Exemple de astfel de structuri ierarhice: guverne, corporatii, armate, partide politice, organizatii religioase. Anarhistii sustin ca principiul autoritatii ierarhice pe care se fundamenteaza toate aceste instituii afecteaza profund si negativ individul, societatea, cultura si civilizatia. Anarhismul contine una din cele mai severe critici ale societatii bazate pe principiul autoritatii ierarhice si propune inlocuirea ei cu o societate libera, in care potentialul fiecarui individ se poate realiza pe deplin, dar nu pe socoteala altora. In loc sa fie controlata de sus in jos prin structuri piramidale, societatea anarhica este controlata de jos in sus, de indivizi si asociatii voluntare ale acestora. Beneficiile fundamentale ale unei astfel de societati sunt rezumate elegant de Clifford Harper in Anarhia: un ghid grafic astfel: Ca toate ideile mari, anarhismul este simplu cand il privesti de aproape oamenii functioneaza cel mai bine cand sunt eliberati de autoritate si iau hotarari consultandu-se unii cu altii in loc sa execute ordine venite de sus. Petru a obtine o astfel de societate, anarhistii propun desfiintarea institutiilor organizate ierarhic: Anarhistii doresc eliberarea societatii de toate institutiile politice si sociale care au un efect restrictiv asupra oamenilor si stau in calea dezvoltarii unei umanitati libere. Rudolf Rocker, Anarcho-Sindicalism. Anarhismul este o teorie politica al carui scop este crearea anarhiei in societate, adica "absenta unui lider sau suveran". [P-J Proudhon, Ce este proprietatea , p. 264] Cuvintul "anarhie" vine din limba greaca: "a" (fara, absenta) + "archos" (sef, autoritate). L. Susan Brown (anarhist): "Anarhistii se opun ideii ca puterea si dominatia sunt necesare pentru societate. Ei sint avocatii unei organizari sociale, politice si economice bazata pe cooperare libera." [The Politics of Individualism, p. 106] Deci anarhismul este mai mult decit anti-statism, deoarece statul nu este singura forma de autoritate care trebuie dizolvata. (Hence David Weick, Reinventind anarhia, p. 139) "Vrei sa faci imposibil ca un om sa-l exploateze pe altul? Atunci fa in asa fel incit nici un om sa nu aiba puterea." [Filosofia politica a lui Bakunin, p. 271]

"Pentru anarhisti, anarhia nu inseamna absentza ordinii ci absenta autoritatii." [Benjamin Tucker, In loc de o carte, p. 13] Anarhistii sustin ca absentza conducatorilor este o forma viabila de sistem social care functioneaza pentru maximizarea libertatii individuale si a echitatzii sociale. O observatie esentiala, care va fi detaliata in sectiunea urmatoare: anarhismul NU promoveaza lipsa ordinii sociale, ci mentinerea ei fara ajutorul institutiilor ierarhice. De ce anarhismul si anarhia sint ideile politice cele mai gresit intelese dupa acceptarea Republicii Ele sint folosite ca sinonime cu "haos" sau "dezordine sociala", deci se afirma implicit ca anarhistii doresc intoarcerea la "legea junglei". Am aratat ca anarhismul este impotriva autoritatzii, nu a ordinii sociale. O intrebare cheie este cine asigura ordinea daca nu o autoritate. Raspunsul anarhist clasic este ca ordinea va veni de la sine odata cu organizarea sociala propusa: anarhia. Errico Malatesta: "de cind se crede ca guvernarea este necesara si ca fara ea nu poate fi decit dezordine si confuzie, a devenit natural si logic sa spui ca anarhia, care inseamna absentza guvernarii, ar trebui sa sune ca absentza ordinii." [Anarchy, p. 12]. "Schimbati aceasta opinie, convingeti publicul ca guvernul nu este doar nenecesar dar extrem de daunator si cuvintul anarhie, doar pentru ca inseamna absentza guvernarii, va deveni clar pentru toata lumea: ordine naturala, unirea nevoilor umane si dorintelor tuturor si libertate completa inauntrul solidaritatii complete." [Ibid., pp. 12-13]. Sa notam ca anarhismul nu este prima teorie politica despre care se afirma gresit (intentionat sau nu) ca aduce haosul si confuzia. Monarhistii au spus la fel despre Republica in perioada aparitiei acesteia din urma. Anarhismul: teorie sau ideologie? Anarhismul este o teorie sociala, economica si politica dar nu o ideologie. Diferenta este fundamentala: o teorie inseamna ca ai un sistem de idei, in timp ce o ideologie inseamna ca ideile te au pe tine. Anarhismul este o colectie de idei care evolueaza odata cu societatea. In contrast, ideologia este o colectie de idei fixe, pe care oamenii tind sa le creada corecte si adevarate ca pe niste dogme. Toate aceste idei imutabile generaza tiranie si contradictii deoarece incearca sa aseze toti oamenii pe un Pat al lui Procust. Rezultatul este distrugerea indivizilor in numele doctrinei. Aceste doctrine sunt de obicei rodul gandirii unui profet, fie el religios sau nu, intre timp decedat si ridicat la rangul de detinator al adevarului de catre toti urmasii sai. Anarhistii sustin ca vii trebuie sa-i ingroape pe morti pentru a-si putea vedea de vietile lor; vii ii conduc pe morti si nu invers.

Ganditori anarhisti Pionieri: Gerard Winstanley (The New Law of Righteousness, 1649) William Godwin (Enquiry Concerning Political Justice, 1793) Maturitatea anarhismului: Max Stirner (German) (1806-1856), Pierre-Joseph Proudhon (Francez) (1809-1865), Michael Bakunin (Rus) (1814-1876) Peter Kropotkin (Rus) (1842-1921). Relatiile anarhismului cu celelalte teorii politice si conceptele lor fundamentale Anarhism, autoritate, ordine: anarhismul neaga puterea, autoritatea (statul, capitalul) nu ordinea sociala. Deci el nu propune dezordinea sociala ci mentinerea ordinii naturale, fara existentza unei autoritati ierarhice care sa o impuna. Orice forma de autoritate ierarhica este privita ca ne-necesara si cu efecte foarte negative asupra indivizilor. Relatiile ierarhice trebuie inlocuite cu relatii de cooperare intre egali. Anarhism si capitalism: anarhismul este anti-capitalist pentru ca vede capitalul ca o forma de putere, deci trebuie abolit. In particular, capitalul este o forma de exploatare iar piatza capitalista nu este libera ci privilegiaza capitalistul in dauna producatorului. Profitul, dobinda, chiria sunt vazute ca forme de exploatare. Anarhism si proprietate: anarhismul sustine ca producatorii ar trebui sa fie proprietarii productiei, productia fiind recompensa muncii lor (deci nu este necesar nici un conducator care sa dea salarii si pentru asta sa-si opreasca o parte din produse pentru el). Din acest punct de vedere anarhismul este o forma de socialism. Anarhism si socialism: anarhismul considera socialismul prezent (adica de Stat, cu varianta lui social-democratia) o forma de capitalism in care singurul capitalist si platitor de salarii este Statul, deci toti oamenii sint producatori exploatati de stat prin intermediul capitalului. De aceea anarhismul, desi are idei comune cu anumite scoli marxiste, este un critic major al Leninismului, al socialismului "Sovietic", al planificarii centralizate si al social-democratiei. Anarhismul uneste stinga cu dreapta deoarece afirma ca istoria lumii a dovedit libertatea si egalitatea nu sint bune decit impreuna. De ce anarhismul uneste stinga si dreapta: libertatea si egalitatea sint bune numai impreuna. Mai intii trei definitii simple din American Heritage Dictionary: LIBERTARIAN: cel care crede in libertate de actiune si de gindire; SOCIALISM: sistem social in care producatorii poseda atit puterea politica cit si mijloacele de productie si distributie a bunurilor

LIBERTARIAN SOCIALISM: sistem social care sustine libertatea de actiune si de gindire, in care producatorii poseda atit puterea politica cit si mijloacele de productie. Se observa ca socialismul libertarian difera de anarhie. In primul sistem, producatorii au puterea politica, iar in al doilea nu exista o putere politica. Dar socialismul libertarian si anarhia au in comun promovarea simultana a libertatii si egalitatii. Dictonul faimos al lui Bakunin arata ca, pentru anarhisti, libertatea si egalitatea sunt bune numai impreuna: "Suntem convinsi ca libertatea fara socialism este privilegiu si injustitie iar socialismul fara libertate este sclavie si brutalitate". [Filosofia politica a lui Bakunin, p. 269] Istoria lumii a aratat ca libertatea fara egalitate este doar libertatea celui mai tare iar egalitatea fara libertate este imposibila si o justificare pentru sclavie. Unde anarhismul seamana cu socialismul: proprietatea asupra productiei apartine producatorilor. "In comun cu toti socialistii, anarhistii sustin ca proprietatea privata a pamintului, capitalului si mijloacelor de productie a fost utila dar timpul ei a trecut si trebuie sa dispara. Toate trebuie sa devina proprietatea comuna a societatii si sa fie gestionate in comun de producatori... Idealul organizarii societatii este de a reduce la minim functiile guvernului, pina le anuleaza si se ajunge la anarhie." [Peter Kropotkin, Op. Cit., p. 46] Unii afirma ca toti anarhistii sint socialisti. Diferentza a fost deja aratata: in socialismul prezent exista putere politica (Stat), in anarhism nu. Din punctul acesta de vedere anarhismul difera fundamental de socialismul "Sovietic". Anarhisti individualisti ca Benjamin Tucker ca si anarhisti sociali ca Proudhon si Bakunin s-au autoproclamat socialisti pentru ca, spune Kropotkin in eseul lui clasic "Stiinta moderna si anarhismul": "atat timp cit socialismul a fost inteles in sensul lui larg, adevarat, ca un efort de a aboli exploatarea Muncii de catre Capital, anarhistii si socialistii mergeau mana in mana." [Evolutie si Mediu, p. 81] Cuvintul "socialist" a fost definit initial sa includa "pe cei care credeau in dreptul individului de a poseda ceea ce producea" [Lance Klafta, "Ayn Rand si Pervertirea Libertarianismului," in Anarchy: A Journal of Desire Armed, no. 34] Prin urmare, socialismul original nu trata in nici un fel chestiunea autoritatii, ci doar pe cea a proprietatii. Anarhistii resping "conceptia ca oamenii nu pot lucra impreuna daca nu exista un conducator care sa ia un anumit procent din ce produc ei" si cred ca intr-o societate anarhista "cei care muncesc cu adevarat isi vor face propriile regulamente si vor decide singuri cum trebuie facuta treaba". Prin asta, muncitorii se vor elibera de "teribila subjugare capitalista" [Voltairine de Cleyre, "Anarchism," pp. 30-34, Man!, M. Graham (Ed), p. 32, p. 34] Joseph A. Labadie [Anarchism: What It Is and What It Is Not]: "se spune ca anarhismul nu este socialism. Aceasta e o greseala. Anarhismul este socialism voluntar. Exista doua

tipuri de socialism: archistic si anarchistic, autoritarian si libertarian, de Stat si liber." Adolph Fischer: "orice anarhist este un socialist dar nu orice socialist este un anarhist". Retinem distinctia fundamentala intre socialismul original (ne-etatist) si cel prezent (etatist). Anarhia este compatibila cu primul dar incompatibila cu al doilea. Distinctia este detaliata in sectiunea urmatoare. Unde anarhismul difera de socialism si social-democratie: negarea Statului ca unic capitalist Anarhismul aboleste puterea politica, socialismul asa cum e inteles azi (adica de Stat) o foloseste din plin. Socialismul de azi este bazat pe Marxism, democratie sociala si leninism, care includ o puternica autoritate a statului. Lucrarile anarhistilor ca Mikhail Bakunin, Stirner si Proudhon au aratat inca inainte de venirea lui Lenin ca "Birocratia Rosie", daca se instaureaza, va fi "cel mai rau dintre toate guvernele despotice". Anarhistii au facut unele schimburi de idei cu Marx, dar niciunul cu Lenin: ei au acceptat analiza si critica facuta de Marx capitalismului si teoria valorii muncii facuta de el. Marx a fost influentzat puternic de cartea lui Max Stirner (The Ego and Its Own) care contine o critica excelenta a ceea ce Marx a numit "comunism vulgar" si a socialismului de Stat. Anumite elemente ale miscarii Marxiste (Anton Pannekoek, Rosa Luxembourg, Paul Mattick, etc) au avut vederi foarte apropiate de ramura anarhist-sindicala a socialismului anarhist. Anarhistii considera socialismul de Stat ca o forma de capitalism in care exista un singur capitalist: Statul. "toti oamenii vor fi niste salariati iar Statul va fi singurul platitor de salarii." [Benjamin Tucker, The Individualist Anarchists, p. 81] "ideea Statului ca un Capitalist... la care aripa social-democrata a mareului Partid Socialist incearca sa reduca socialismul" [Peter Kropotkin, The Great French Revolution, p. 31] De ce anarhismul este anti-capitalist: capitalul este o forma de putere si exploatare Kropotkin arata ca anarhismul "ataca nu numai capitalul [ca forma de exercitare a autoritatii] ci si sursele principale de putere in capitalism: legea, autoritatea si Statul." "Doctrina economica numita capitalism si politica guvernantei sau autoritatii...[sint] similare...[si] legate in multe moduri. Ceea ce capitalul face muncii, Statul face libertatii." [citat de Max Nettlau, O scurta istorie a anarhismului, pp. 43-44] Emma Goldman s-a opus capitalismului pentru ca el implica faptul ca oamenii isi vind munca, ceea ce asigura ca "judecata si actiunile muncitorului sint subordonate celui care il plateste" [Red Emma Speaks, p. 36] Cu 40 de ani mai devreme, Bakunin a spus acelasi lucru: "muncitorul isi vinde persoana si libertatea capitalistului pentru un salariu" [Op. Cit., p. 187].

Tucker, anarhistul cel mai influentat de liberalism, sustine ca intr-o societate anarhista, non-capitalista, de piata libera, capitalistii vor deveni redundanti si exploatarea muncii de catre capital va inceta pentru ca munca va primi recompensa ei naturala: produsul ei in intregimea lui. [The Individualist Anarchists, p. 82 and p. 85] O asemenea economie ar fi bazata pe un sistem liber si mutual de schimb al produselor intre cooperative, artizani si tarani. Pentru Tucker, si alti anarhisti individualisti, capitalismul nu este o piata libera adevarata deoarece este dominata de diverse legi si monopoluri care asigura avantajul capitalistului asupra angajatilor lui. Chiar Max Stirner, cel mai egoist "egoist" (alt subcurent anarhist), n-a spus nimic bun despre capitalism. Exista foarte multe tipuri de la anarhism, de la anarhism individualist la anarhism comunist. Punctul lor comun este opozitia la orice forma de guvernare de catre om sau capital. Benjamin Tucker insista pentru "abolirea Statului si abolirea dobinzilor in orice forma." [citat in Anarhismul Nativ America - Un studiu al Individualismului American de stinga de Eunice Schuster, p. 140] "Dobinda... aduce comoara unui tarim sau Stat in putine maini" -- Francis Bacon. Toti anarhistii vad profitul, dobinda, chiria ca o forma de exploatare si prin urmare se opun lor. APPENDIX: Clasificarea teoriilor politice si locul anarhismului Vom caracteriza teoriile politice dupa raspunsurile oferite de ele la doua intrebari fundamentale, din care una poate fi descompusa in doua intrebari mai simple: 1a) Exista vreo autoritate ierarhica in societate? Capitalismul raspunde DA. Socialismul prezent (etatist) raspnude DA. Socialismul original nu da nici un raspuns. Anarhia raspunde NU. 1b) Cine are autoritatea asupra celorlalti? Capitalismul raspunde CAPITALUL si STATUL Socialismul prezent (etatist) raspnude STATUL Socialismul original nu da nici un raspuns. Anarhia raspunde NIMENI. 2. Cine are proprietatea productiei si a mijloacelor de productie? Capitalismul raspunde CAPITALISTUL. Socialismul (original si prezent) raspnude PRODUCATORII. Anarhia raspunde PRODUCATORII. Note: 1) Social-democratia europeana contemporana este considerata o forma de socialism etatist; 2) Capitalistul este denumirea detinatorului de capital, care angajeaza pe altii sa munceasca pentru el si le plateste salariile.

Dupa cum se poate vedea, anarhismul si capitalismul nu au NIMIC in comun in aceste chestiuni definitorii. In schimb anarhismul si socialismul sint pe jumate identice (un raspuns din cele doua e la fel). De altfel anarhistii se considera socialisti liberi (sau libertarieni). Doua confuzii majore tipice perturba intelegerea corecta a raspunsurilor la cele 2 intrebari de mai sus: 1. Pentru multi nu este evident ca si capitalul este o forma de autoritate, si inca la fel de importanta ca Statul in regimurile politice prezente. Intoxicarea practicata de regimurile capitaliste cu termeni ca "freedom", "free will", "individualism" ajuta masele sa ramina oarbe la autoritatea exercitata asupra lor de un astfel de regim prin intermediul capitalului. 2. Se da prea multa atentie intrebarii 2 fata de intrebarea 1, de aia se exagereaza asemanarea anarhismului cu socialismul si se neglijeaza diferentza.

II. AUTORITATEA IERARHICA: FABRICA DE IDIOTI SI CORUPTI

Capitolul raspunde la doua intrebari: 1. De ce se opun anarhistii existentei autoritatii ierarhice? 2. Ce forma de autoritate accepta si promoveaza anarhistii in locul celei ierarhice? Prima jumatate a capitolului raspunde la prima intrebare aratind efectele negative ale autoritatii ierarhice asupra indivizilor si societatii in ansamblu. A doua jumatate raspunde la a doua intrebare definind forma de "autoritate" de la baza societatii anarhiste. Finalul prezinta o nota despre relatia dintre democratie si anarhie. Care sint formele de autoritate ierarhica?

Statul, proprietatea privata (si prin urmare capitalul si capitalismul), ca si autoritatea bazata pe rasa, sex, religie, etc. De ce resping anarhistii autoritatea ierarhica?

Din cauza efectelor relatiilor sociale bazate pe autoritatea ierarhica. Sunt trei tipuri de efecte negative ale autoritatii ierarhice asupra indivizilor si societatii in ansamblu:

10

Diminuarea potentialului uman, prin restrictionarea libertatii individuale a indivizilor supusi autoritatii, si a capacitatii lor de gindire indepdendenta, critica si creativa; Scaderea standardului de viata a indivizilor si societatii in ansamblu, prin crearea si amplificarea continua a inegalitatilor sociale; Ierarhia intretine problemele pe care ar trebui sa le rezolve deoarece ea contine un inevitabil conflict de interese intre instinctul ei de conservare si indeplinirea rolului primit de la societate. Acest conflict este insolvabil si el face ierarhia ne-necesara si daunatoare societatii. Autoritatea ierarhica diminueaza potentialul uman Relatiile sociale bazate pe autoritate presupun diviziunea sociala in citiva care dau ordine si restul care le executa. Asemenea relatii transmit in toate aspectele vietii umane ordinele/autoritatea, nu libertatea. Ordinele nu pot crea sau perpetua niciodata libertatea, ci doar opusul ei, obedienta. Autoritatea ierarhica aduce inevitabil marginalizarea si "neutralizarea" executantilor de ordine. Deoarece autoritatea este prin definitie incompatibila cu gindirea independenta, critica si creativa a celor supusi ei, cei care detin autoritatea trebuie tot prin definitie sa controleze pina la suprimare acest tip de gindire la cei care nu o detin (daca fiecare gindeste liber si face ce gindeste, autoritatea ierarhica este ca si inexistenta). Colin Ward spune ca oamenii "merg din pantecul matern in mormant fara macar sa realizeze potentialul lor uman exact pentru ca puterea de a initia, de a participa in inovatii, alegeri, judecati si decizii este rezervata liderilor" [Anarchy in Action, p, 42]. Emma Goldman spune clar ca subordonarea judecatii si inclinatiilor dorintei unui sef "condamna milioane de oameni sa fie simple non-entitati". [Red Emma Speaks, p. 36] "Ierarhiile ii fac pe unii oameni dependenti de altii, ii invinuiesc pe dependentzi pentru dependentza lor si folosesc aceasa dependentza pentru intarirea ierarhiei" [Martha Ackelsberg, Free Women of Spain, pp. 19-20] Acelasi lucru e spus de Colin Ward: "sistemul isi fabrica proprii idioti, apoi ii dispretuieste pentru idiotenia lor si ii rasplateste pe cei putini si "inzestrati" pentru raritatea lor" [Op. Cit., p. 43] Autoritatea ierarhica scade standardul de viata Ordinele sefului pentru subaltern tind sa amplifice ierarhia deoarece il imbogatesc pe sef. De exemplu, numai din 1994 pina in 1995, compensatiile pentru CEO in America au crescut cu 16%, comparate cu 2.8% pentru angajati, ceea ce nici macar nu a egalat inflatia! Aceste salarii stagnante nu pot fi blamate pe lipsa profitului companiilor, deoarece profitul a crescut cu 14.8%!. Inegalitatea in putere adinceste inegalitatea in bogatie si vice-versa. Un editorial din British Medical Journal spune ca "ceea ce conteaza in determinarea mortalitatii si sanatatii unei societati este mai putin bogatia ei pe ansamblu cit distributia

11

acelei bogatii. Cu cit mai egal este distribuita bogatia, cu atit mai buna este sanatatea acelei societati." [Vol. 312, April 20, 1996, p. 985] Cercetarea Americana a gasit dovezi covarsitoare ale acestui fapt. George Kaplan si colegii lui au masurat inegalitatea in 50 de state americane si au comparat-o cu rata mortalitatii din toate cauzele, ajustata pe virste, si tendintza care a rezultat este ca rata mortalitatii creste cu inegalitatea distributiei venitului. Deci nu venitul mediu in fiecare stat ci inegalitatea dintre bogati si saraci determina rata mortalitatii. ["Inequality in income and mortality in the United States: analysis of mortality and potential pathways," British Medical Journal Vol. 312, April 20, 1996, pp. 999-1003] Statele cu o mai mare inegalitate in distribuirea veniturilor au de asemenea o rata a somajului crescuta, o proportie mai mare a detinutilor, o proportie mai mare de oameni care au nevoie de asistenta financiara si alimentara, mai multi oameni fara asigurare medicala, mai multi copii nascuti subponderali, infractionalitatea crescuta (inclusiv criminalitatea), un cost mai mare pe cap de locuitor pentru asistenta medicala si protectie a politiei. Tot acele state cheltuie mai putin pe cap de locuitor pentru educatie, au mai putine carti/loc. in scoli, rezultate mai slabe in educatie inclusiv in capacitatea de a citi, rezultate mai slabe la matematica si procente mai joase de terminare a liceului. Observatiile despre efectele distributiei foarte inegale de venituri nu ar trebui interpretate ca un argument pentru egalizarea ei perfecta. Acele observatii arata ca, intr-un stat capitalist standard ca USA, in cadrul intervalului de distributii definit de statele americane cercetate, cu cat distributia este mai dezechilibrata cu atit efectele negative masurate cresc. Deci in cadrul acestui sistem, anarhistii ar promova o mai mare echilibrare a veniturilor. Nota: Este foarte posibil sa existe undeva o limita peste care "echilibrarea" ar produce alte efecte negative (cum ar fi cele familiare noua care am cunoscut societatea comunista trecuta). Observatiile mentionate arata insa ca limita respectiva este in afara intervalului definit de cele 50 de state americane, adica nici cele mai "egalitare" nu au depasit-o. "Trauma psihologica generata de o pozitie sociala inferioara are efecte mai puternice asupra oamenilor decit toate cele produse de conditii de locuit sub standard, alimentatie, calitatea aerului, facilitati de recreere si asistenta medicala primita de saraci." (vezi George Davey Smith, "Income inequality and mortality: why are they related?" British Medical Journal, Vol. 312, April 20, 1996, pp. 987-988). Puterea are efecte destructive chiar si asupra celor care o detin, deoarece ii transforma in indivizi "prosti si brutali, chiar daca inainte erau foarte talentati" [Rudolf Rocker, Anarcho-Syndicalism, p. 22] Autoritatea ierarhica are un conflict de interese inerent, care ii submineaza utilitatea Anarhistii sustin ca autoritatea ierarhica creaza conditiile pe care ar trebui sa le combata

12

si in acest fel se auto-perpetueaza. Birocratiile care ar trebui sa combata saracia de fapt o intretin deoarece in acest fel isi sporesc propriul rol, propria autoritate si salariile bune ale administratorilor lor. Disparitia problemei ar duce la disparitia aparatului creat pentru rezolvarea ei. La fel este cazul agentiilor de combatere a dependentei de droguri, a infractiunilor, etc. Cu alte cuvinte, pastrarea puterii si privilegiilor oferite de autoritatea de tip ierarhic constituie un motiv foarte bun pentru cei care le detin sa nu rezolve problemele pe care ar trebui sa le rezolve. (vezi Marilyn French, Beyond Power: On Women, Men, and Morals, Summit Books, 1985.) Cele trei tipuri de efecte ale autoritatii ierarhice mentionate sint motivele pentru care anarhistii o resping. Ei accepta in schimb o alta forma de autoritate care nu are acele efecte ci din contra este benefica. Detalii in sectiunea urmatoare. Ce forma de autoritate este promovata de anarhism in locul celei ierarhice? Dupa cum arata Erich Fromm in "To Have or To Be", "autoritate" este "un termen foarte general cu doua sensuri complet diferite: autoritatea poate fi "rationala" sau "irationala". Autoritatea rationala (sensul din fraza "a fi o autoritate") este bazata pe competentza si ajuta la dezvoltarea persoanelor care o respecta. Autoritatea irationala (sensul din fraza "a avea autoritate") este bazata pe putere si serveste la exploatarea celor care o respecta". [pp. 44-45] Acelasi lucru il zice Bakunin cu un secol inainte (God and the State) cind arata diferentza dintre autoritate si influenta. O persoana ESTE o autoritate daca este recunoscuta ca fiind competenta intr-un anumit aspect, pe baza cunostintelor si capacitatilor ei individuale. Asta este echivalent cu a avea o expertiza recunoscuta de societate. In contrast, o persoana ARE autoritate daca ea participa la relatii sociale bazate pe pozitia si puterea ei intr-o ierarhie, nu pe o capacitate individuala. Asta nu inseamna ca pozitia aceea ierarhica nu se obtine prin competentza; inseamna ca acea competentza este transferata pozitiei si devine institutionalizata, separata de indivizi. Institutionalizarea autoritatii este ierarhia. Deoarece institutiile definesc relatii sociale iar acestea modeleaza indivizii care participa la ele, rezulta ca actiunile grupurilor de indivizi sint determinate atit de indivizi cit si de relatiile dintre ei, deci de institutii. De fapt institutiile modeleaza indivizii mai mult decit orice alt factor natural, printr-o combinatie de intimidare fizica si economica, dependentze si conditionari psihologice. [Martha A. Ackelsberg, Free Women of Spain, p. 20] Desigur, in orice actiune colectiva este nevoie de cooperare si coordonare, adica de subordonare a individului la activitati de grup. Dar aceasta coordonare se poate obtine atit prin metode autoritariene (bazate pe autoritate irationala) cit si prin cele libertariene (bazate pe autoritate rationala). ASOCIEREA este o forma de cooperare si coordonare

13

care poate fi bazata pe autoritatea rationala, pe influentza naturala, si deci va mentine libertatea indivizilor de a se dezvolta si functiona liber. Deci anarhistii "nu cer altceva decit sa-i vada pe oameni... exercitindu-si reciproc influentza naturala si legitima, liber consimtita si niciodata impusa. Acceptam toate autoritatile naturale si toate influentele. " [The Political Philosophy of Bakunin, p. 255] In asemenea asocieri libere, "nici o functie nu este fixa si nu va ramine permanent atasata unei persoane. Ordinea ierarhica si promovarea nu exista. Puterea, de fapt, nu mai exista ci este distribuita indivizilor asociati, devenind adevarata expresie a libertatii lor." [Bakunin on Anarchism, p. 415] Nota despre apropierea dintre anarhie si democratia directa (fara delegarea autoritatii) Sistemele de guvernare ierarhice contemporane, fie ele democratice sau dictatoriale, se bazeaza pe delegarea (cedarea) voluntara a autoritatii cetatenilor catre diferite structuri de putere. Aceasta delegare a autoritatii este "legalizata" prin procesul electoral: cetatenii dau, prin voturile lor, dreptul unor alesi de a-si exercite autoritatea asupra tuturor. Este important de aratat ca, odata cu autoritatea, cetatenii deleaga si o parte semnificativa din responsabilitatea si competentza lor. Dupa ce alegem un primar nu mai trebuie sa stim mare lucru despre gestionarea comunitatii (am delegat competentza primarului) si nu mai raspundem noi pentru aceasta (am delegat responsabilitatea primarului). Intr-o societate anarhica nu vom mai delega nici autoritatea, nici competenta si nici responsabilitatea, ceea ce ii indreptateste pe anarhisti sa intrevada schimbari fundamentale la nivelul mentalitatii indivizilor si al relatiilor dintre ei. Sensul etimologic al cuvantului "democratie" este "autoritatea/puterea apartine intregii populatii". De obicei ea se exercita prin reprezentanti alesi, carora li s-a delegat autoritatea si responsabilitatea, asa cum am aratat mai sus. Daca optam insa pentru o democratie directa (deci scoatem reprezentantii alesi din ecuatie), facem un pas mare in directia anarhiei, deoarece autoritatea si responsabilitatea raman la cetateni, nu la delegatii lor. Sa fie cele doua concepte (anarhie si democratie directa) mai asemanatoare decit par? Democratia directa si in general eliminarea delegarii autoritatii si responsabilitatii nu inseamna ca fiecare decizie la nivel comunitar va trebui luata printr-un referendum. Aceasta ar fi complet ineficient si ar face orice asemenea organizare sociala sa fie inaplicabila. In practica, organizarea dorita consta din asociatii voluntare si confederatii in care fiecare membru are acces direct la procesul de decizie, si ceea ce se deleaga "liderilor" (reprezentantilor) nu mai sunt autoritati, competentze si responsabilitati ci rezolvarea proceselor birocratice, comunicarea si implementarea deciziilor si regulamentelor adoptate prin democratie directa.

14

III. ANARHIE SI ORGANIZARE SOCIALA

Anarhistii promoveaza organizarea. Aceasta nu intra in conflict cu libertatea. Din contra, libertatea nu poate exista in afara societatii organizate. George Barett, in Objections to Anarchism, spune: "Pentru a obtine totul de la viata trebuie sa cooperam, si ca sa cooperam trebuie sa facem intelegeri cu alti oameni. Dar sa spui ca intelegerile inseamna o limitare a libertatii este clar o absurditate. Din contra, ele sint o exercitare a libertatii noastre. Daca inventam o dogma in care a face intelegeri este un prejudiciul adus libertatii, atunci imediat libertatea devine tiranica pentru ca interzice oamenilor cele mai normale activitati zilnice." Se vede deci cit de gresita este opinia ca oamenii nu s-ar intelege cu nici un chip daca nu ar fi constrinsi de o autoritate externa (adica oamenii ar respinge orice intelegere ca pe o limitare a libertatii individuale). Intarirea acestei convingeri gresite si daunatoare a fost mereu o preocupare de baza a oricarei autoritati ierarhice, in scopul autoconservarii. Tot pentru autoconservare, autoritatea (puterea) va gasi mereu noi si subtile mijloace de a slabi increderea oamenilor in fortele proprii, ca si increderea in semenii lor. Lipsiti de aceasta incredere, oamenii ajung sa se teama de ce ar putea face ei insisi si cei din jurul lor, se simt singuri si slabi, si de aceea vor cere si vor accepta mereu noi si noi sefi si constringeri arbitrare care ii apara de aceste pericole imaginare. Daca sustinatorii autoritatii ierarhice considera libertatea individuala o potentiala amenintare la adresa societatii, anarhistii o considera un produs al societatii libere si al insasi naturii umane, produs care de fapt ajuta oamenii sa functioneze optim in societate. Anarhistul este, spune Bakunin, "un fanatic al libertatii, care o considera singurul mediu in care inteligentza, demnitatea si fericirea oamenilor se pot dezvolta" [Michael Bakunin: Selected Writings, p. 196] "simplul fapt... ca o persoana are o constiinta de sine, a faptului ca este un individ, creaza dorinta de libertate. Nevoia de libertate si exprimare a sinelui este o trasatura umana fundamentala" [Emma Goldman, Red Emma Speaks, p. 393] Departe de a afecta negativ caracterul omului de fiinta sociala, libertatea individuala va actiona de fapt invers: "Numai in libertate va realiza omul adevarata fortza a legaturilor sociale dintre indivizi, si care sint adevaratele fundatii ale vietii normale" [Ibid., p. 59] Libertatile sunt deci produse de societate, nu de documente. Existenta lor nu are loc "pentru ca este consemnata de lege pe o bucata de hirtie ci pentru ca a devenit o componenta interna a oamenilor, si pentru ca orice incercare de a o afecta va fi intimpinata cu o rezistenta ferma din partea populatiei. Individul impune respect cind stie sa-si apere demnitatea umana. Asta este valabil atit in viata privata cit si in politica." [Rudolf Rocker, Anarcho-syndicalism, p. 64] Revenind la organizare, anarhistii considera ca "departe de a crea autoritate, este singurul

15

remediu la ea si singurul mod in care fiecare dintre noi vom fi permanent implicati intrun mod activ si constient in diverse intreprinderi in grup si vom inceta sa mai fim instrumente pasive in miinile liderilor." [Errico Malatesta, Life and Ideas, p. 86] Faptul ca anarhistii, care neaga autoritatea ierarhica, sunt pentru organizare sociala pare ciudat numai din cauza ca noi traim intr-o societate in care toate formele de organizare sunt autoritariene, de aceea noi am ajuns sa credem ca altfel de organizare nu este posibila. De fapt acest mod de organizare este impus doar de citeva milenii de evolutie istorica a unei societati de un anumit tip, si anume una bazata pe dominare si exploatare. Anarhistii sustin ca aceasta organizare autoritariana, menita sa controleze rivalitati si agresivitate nu este "predestinata" oamenilor de codul genetic sau altceva ci este formata de mediu, adica invatzata, deci poate fi si dezvatzata (vezi Ashley Montagu, The Nature of Human Aggression). Anarhistii nu sunt fatalisti ci cred in libera determinare, conform careia oamenii pot sa-si schimbe atit comportamentul cit si organizarea sociala. Este adevarat ca instinctele agresive sunt mostenite din lumea animala si trebuie controlate pentru a permite coexistenta oamenilor intr-o societate. Dar tot atit de adevarat este ca un autocontrol individual si constient al cauzelor si manifestarii lor este intotdeauna de prefeat unui control exercitat din exterior, prin impunere si teama de o autoritate externa. Anarhia inzestreaza individul cu o autoritate mult mai mare asupra lui insusi, ii permite o dezvoltare mentala mai completa (cresterea potentialului uman, de care am vorbit in capitolul precedent) si o dezvoltare a relatiilor sociale sanatoase, libere, cu cei din jur. Toate acestea, coroborate cu cresterea standardului de viata prin distribuirea mai echilibrata a bogatiei, i-ar permite individului sa elimine multe din conditiile propice manifestarii acelor instincte primare de rivalitate si agresivitate si sa exercite un control mai bun asupra lor, mult mai eficient decit prin delegarea acestei autoritati si control unei ierarhii artificiale si birocratice exterioare dominate de un conflict de interese primar intre eficientza sa si instinctul de conservare. Anarhistii resping formele autoritare de organizare si sustin asocierile bazate pe intelegeri libere. Intelegerea trebuie sa fie libera pentru ca, spune Berkman, "numai cind fiecare e liber si independent sa coopereze cu altii din proprie initiativa, pe baza intereselor comune, poate asocierea sa functioneze optim." [Op. Cit., p. 53] In sfera politica, asta inseamna democratie directa si confederatii, care sunt expresia libertatii. Democratia directa (participativa) este esentiala pentru ca mentinerea libertati isi egalitatii necesita forumuri in care oamenii pot sa dezbata ca egali si sa-si exercite liber ceea ce Murray Bookchin numeste "rolul creativ al diferentzelor de opinii". Organizatiile anarhice difera de cele ierarhice prin faptul ca ele nu implica delegarea autoritatii majoritatii in mainile unor lideri. Pentru anarhisti, societatea libera este o societate ne-autoritariana in care indivizii se guverneaza singuri. Aceasta guvernare a individului asupra lui insusi se exercita prin confederatii de organizatii descentralizate, locale, bazate pe democratie directa, nu pe delegarea puterii la reprezentanti. Delegarea puterii este o renuntare la libertatea fundamentala de autoguvernare si prin asta o punere in pericol a tuturor celorlalte libertati. Eliberarea de sub autoritate va avea in mod special

16

efecte stimulative asupra indivizilor deoarece ii va determina sa-si dezvolte toate aptitudinile si competentele necesare autoguvernarii.

IV. ESTE ANARHIA O UTOPIE DIN CAUZA NATURII UMANE? Introducere: Natura umana si imperfectiunile ei. Ce este conform cu natura umana si ce nu este? Sa recunoastem de la inceput ca natura umana, inteleasa ca "aspiratiile si actiunile oamenilor", este contradictorie: dragoste si ura, pace si razboi, etc. Contradictiile sunt accentuate de schimbarile majore de perceptie asupra naturii umane survenite de-a lungul timpului. Spre exemplu, sclavia a fost timp de milenii considerata o parte integranta a "naturii umane". Homosexualitatea a fost considerata timp de milenii impotriva naturii vii in general, pana a fost observata la mai multe specii de vietuitoare, inclusiv cea umana. Controversa asupra apartenentei homosexualitatii la "natura umana" este inca departe de rezolvare. Foarte des, natura umana ramine ultimul bastion al criticilor anarhismului. Dupa ce restul argumentelor lor isi dovedesc fragilitatea, ei sfarsesc prin a scoate din maneca ultimul as: anarhia ar merge daca oamenii ar fi perfecti; dar oamenii nu sunt perfecti, din contra, sunt plini de defecte, si de aceea anarhia nu va merge niciodata. Criticii anarhiei afirma ca oamenii obisnuiti sunt fie prea rai, fie prea lacomi, fie prea prosti, fie toate la un loc, dar in orice caz sunt nepregatiti pentru a trai intr-o societate lipsita de autoritatea ierarhica. Cum am aratat deja, acest argument al "naturii umane deficitare" este insasi esenta propagandei autoritatii ierarhice, care ne asalteaza zilnic din toate directiile pentru a ne consolida definitiv in minte aceasta idee, inca de la cea mai frageda varsta: oamenii nu pot supravietui fara Stat, fara guvern, fara parlament, fara politie, fara sefii lor capitalisti si corporatiile lor, fara biserica, intr-un cuvant fara tot felul de piramide de autoritate ierarhica sprijinite pe capetele si pe banii lor. Pentru a-i convinge pe intelectuali, propaganda apeleaza la pseudo-teorii stiintifice precum darwinismul social, sociobiologia sau diverse forme de elitism. Pentru a-i convinge pe credinciosi, propaganda apeleaza la pacatul originar. Toate aceste argumente vor fi analizate in capitolul de fata. Mergind dincolo de recunoasterea insusirii acestui mit al deficientelor naturii umane de catre propaganda autoritariana (destinata desigur auto-conservarii piramidelor), capitolul de fata va arata ca argumentul in sine este gresit, atat de gresit incat functioneaza de fapt invers: anarhia este un sistem social mult mai bine pregatit decat capitalismul sau socialismul pentru a face fata imperfectiunilor oamenilor. Aceasta deoarece regimurile autoritariene existente ridica efectiv la putere (atat in sens matematic cat si in sens politic) imperfectiuni ale naturii umane precum lacomia, prostia si imoralitatea proiectandu-le la nivel local, national sau global in loc sa le controleze la nivel individual.

17

Axiomatizarea naturii umane si sistemele sociale Cum stabilim ce tip de societate este potrivit naturii umane? Pe baza vechimii, a duratei, a rezultatelor lui? Cea mai mare parte a existentie Homo Sapiens s-a petrecut in comunitati anarhice, adica grupuri cu autoritate ierarhica foarte limitata. Societatea moderna numeste aceasta organizare "salbatica", "primitiva" si "impotriva naturii umane" dar, fragilitatea sentintelor bazate pe "natura umana" a fost demonstrata mereu in aceeasi societate moderna. Spre exemplu, adeptii capitalismului sustin ca nevoia de proprietate privata si acumularea ei se observa atat la animale cat si in "natura umana" din toate timpurile. Apartenenta acestui concept la "natura uamana" il plaseaza dincolo de critici, in opinia capitalistilor, adica il axiomatizeaza, desi este la fel de "primitiv" si "salbatic" ca si anarhia pentru ca provine din aceeasi lume a animalelor si aceleasi societati umane timpurii -- care, intradevar, aveau forme primitive de anarhie, diferite de cea promovata de anarhisti pentru societatea moderna. Prin urmare, desi proprietatea privata si anarhia au origini si evolutii similare pana acum cateva milenii, capitalistii afirma ca simpla "natura umana" o legitimeaza pe prima dar o invalideaza pe a doua. Exemplele suplimentare ale sclavagismului si homosexualitatii ar fi trebuit sa-i convinga pe capitalisti cat de volatila este aceasta clasificare a conceptelor bazata exclusiv pe apartenenta lor la "natura umana". Este anarhismul utopic sau oponentii lui? Revenind la acuzatia ca anarhismul, in comparatie cu alte teorii politice, cere prea mult de la natura umana, adevarul este exact pe dos. Capitalistii si etatistii "par sa admita ca exista un fel de structura imanenta a rasei umane, formata din lideri si subalterni, care in mod convenabil ii opreste pe cei rai [multimea de sublaterni] sa fie si mai rai decit sint... exista o diferentza foarte importanta. Noi admitem imperfectiunea naturii umane, dar nu facem diferentze pentru lideri. Liderii insisi sustin aceste diferentze, desi uneori fara sa-si dea seama". [Peter Kropotkin, Act for Yourselves, p. 83] Daca natura umana este atit de rea, atunci dind unor indivizi atata putere asupra altora si sperind ca aceasta structura va conduce la justitie si libertate pare o strategie intr-adevar utopica. Rezulta ca, de fapt, cei care presupun existentza unor oameni perfecti sint de fapt oponentii anarhismului: acei lideri perfecti care nu sint corupti de putere in pozitiile de autoritate pe care le ocupa, lideri care in mod miraculos nu se lasa afectati de perspectiva distorsionata asupra lumii vazute din virful piramidei, rezista tentatiilor si privilegiilor, etc. Anarhistii spun ca tocmai investirea unei puteri atat de mari in atat de putine miini trebuie evitata din cauza imperfectiunii naturii umane! Criticii anarhiei par a se teme de modul in care ar putea exploata unii libertatile oferte tuturor de anarhie, in detrimentul celorlalti "oameni normali". Curios, aceiasi critici uita cu desavarsire cum exploateaza altii (in speta liderii) libertatile oferite numai lor de regimurile autoritariene! Desi tot felul de abuzuri ale puterilor trecute si prezente sint

18

binecunoscute, oamenii par a se fi resemnat cu aceasta realitate, in schimb se tem de potentialele abuzuri permise de anarhie. De cele mai multe ori, acei oameni "tematori" nu-si pot imagina abuzuri permise de anarhie unor indivizi "anti-sociali" care (abuzuri) sa nu fie deja comise cvasi-permanent de liderii tipici ai societatilor autoritariene, de la lideri de organizatii la cei politici locali si nationali, sefi de companii, sa nu mai vorbim de lideri "speciali" precum Hitler, Stalin, Pol Pot, Vaticanul pre-Renascentist si multi altii, cu exemple care coboara in timp pina la inceputurile societatilor autoritare. Autoritarismul apeleaza adesea la argumentul competentei: acei lideri sint alesi pe criterii de competenta, deci ei sunt cei mai buni pentru acele posturi, oricat de imperfecti ni s-ar parea. Dar contraexemplele abunda la tot pasul: vezi monarhiile si dinastiile ereditare care conduc si azi pana si unele tari europene, nepotismul, traficul de influentza, apartenenta la un partid politic anume, mafia politica, comploturile, alegerile "aranjate" dinainte, structuri politice si grupuri de putere "din umbra" pe care nu le alege si nu le schimba nimeni, etc. O simpla privire asupra "competentelor" liderilor contemporani ne aduce motive suplimentare pentru a respinge argumentul competentei. In teorie, liderii nostri sunt cei mai competenti pentru acele functii. In practica, insa... "Dovezi stiintifice" ale corectitudinii "argumentului prostiei umane" impotriva anarhiei: teorii elitiste, sociobiologie, Darwinism social, pacatul originar Orice teorie autoritariana, fie ea leninista sau capitalista, porneste de la ideea fundamentala ca oamenii obisnuiti sunt incapabili sa-si conduca propriile vieti, cu atit mai putin sa asigure progresul societatii in ansamblul ei. Neputand fi prezentata maselor sub numele ei real de "singura ratiune de a fi a autoritatilor", aceasta idee este mascata sub o retorica bogata despre atributiile autoritatilor in asigurarea "libertatii" si "democratiei" (puterea poporului). Sa vedem cateva forme tipice ale acestei retorici. Nu intimplator, cei care cred in elite naturale se includ intotdeauna printre ele. N-am vazut inca un obiectivist sau un elitist care, in societatea lui capitalista ideala, sa se includa printre clientii magazinelor second-hand. Istoria dovedeste existenta unei ideologii elitiste permanente la baza tuturor formelor de autoritate ierarhica inca din Epoca Bronzului. Ideologia aceasta isi schimba parul, dar niciodata naravul. Nu departe de inceputurile erei noastre, spre exemplu, ideologia elitista a fost adaptata de liderii bisercii crestine la interesele ierarhiei sociale care ii punea pe ei in varf. Cea mai utila componenta a elitismului lor a fost dogma (pardon, revelatia divina) a pacatului originar. Aceasta condamna oamenii la depravare inca inainte de nasterea lor, si ii face creaturi nevrednice, care supravietuiesc numai daca urmeaza findel "indicatiile venite de sus", preotii fiind nimeni altii decit mediatorii, mesagerii acestor indicatii. Aceasta dogma religioasa este o sursa principala a teroriilor din lumea crestina despre incapacitatea oamenilor obisnuiti de a se descurca singuri. Sociobiologia, ca si darwinismul social inaintea ei, "descopera" capitalismul ca pe un produs al genelor noastre. In afara utilitatii evidente ale unor astfel de teorii pentru liderii celor care le-au produs, observam ca ambele "stiinte" incep prin a proiecta (uneori

19

inconstient) ideile dominante ale societatii lor asupra naturii, apoi le "observa" in natura iar in final le transfera inapoi in mod "obiectiv" in societatile de unde le-au luat, ceea ce constituie o "demonstratie" a validitatii lor! Asemenea rationamente sint foarte vechi: toate clasele conducatoare din istorie au pretins ca dreptul lor de a conduce lumea este bazat pe "natura umana", asa ca au promovat mereu doctrine care sa justifice conservarea puterii lor: sociobiologia, Darwinismul social, dreptul divin, pacatul originar, etc Evident, elitele prezentului afirma ca toate doctrinele premergatoare au fost gresite, dar cele prezente reflecta (in sfirsit!) intr-adevar natura umana dupa cum "dovedesc" descoperirile stiintifice de ultima ora! Nu cautati vreo diferenta intre aceste pretentii de "descoperire a adevaratei naturi umane" de azi si cele din vremea monarhiei absolutiste, a inchizitiei, etc... N-o sa gasiti alta diferenta in afara denominatiei si a anului scris in calendar. La fel de evident este pentru liderii prezentului ca viitorul va demonstra ca oranduirea curenta este cea conforma naturii umane, si prin urmare va fi mentinuta pentru totdeauna. Din pacate, sunt toate sansele ca lumea sa auda exact aceleasi pretentii si in mileniul IV, din partea liderilor unui sistem social si economic pentru care cel de azi va fi (cum altfel?) o amintire a unor vremuri "primitive" si "salbatice". Si totusi de ce exista "mici" si "Mari"? Cind elitistii se gindesc la eliberare, ei o pot face numai ca si cum ar fi adusa "opresatilor" de niste elite. Normal, in aceste conditii eliberarea pare utopica, deoarece elitele prin definitie cred ca lumea a fost si va fi intotdeauna impartita in elite si prosti. Daca va apare vreodata, societatea libera se va "elibera" singura, nu prin elitisti. De altfel elitele isi proclama de multe ori superioritatea tocmai din teama inconstienta ca la un moment dat "prostii" vor realiza, spune Max Stiner, ca "cei Mari sint Mari pentru ca noi stam in genunchi." Emma Goldman spune ca "Cei care inca se mai agatza de fetishul inferioritatii femeii o fac pentru ca ei nu urasc nimic mai mult decit sa-si vada autoritatea pusa in pericol. Asta e caracteristica oricarei autoritati, fie ea a stapinului asupra sclavilor sau a barbatului asupra femeii." [Vision on Fire, p. 256] "Esti ceea ce faci. Daca faci o munca plicticoasa, stupida, monotona, sint toate sansele sa ajungi si tu plicticos, stupid si monoton. Natura muncii prestate este o explicatie mult mai buna a cretinizarii lumii noastre decit mecanisme de cretinizare ca televiziunea si educatia deficienta. Oameni care sint inregimentati toata viata lor, pusi la o astfel de munca de catre familia lor inca din scoala, sint obisnuiti cu ierarhia si dependenti psihic de ea. Aptitudinea lor pentru autonomie este atit de atrofiata ca frica lor de libertate adevarata este una din putinile lor fobii cu origini rationale. Antrenamentul lor in tainele obedientzei va da rezultate si in familiile pe care si le vor intemeia ei, reproducind in felul

20

acesta sistemul in diferite feluri, cum fac si in cultura, politica si orice altceva implicind relatii sociale." [The Abolition of Work] Anarhia nu are nevoie de oameni perfecti, ci de oameni liberi Anarhia nu este o utopie, o societate perfecta. Este o societate umana, cu problemele aferente oamenilor. Anarhistii nu sustin ca oamenii trebuie sa fie perfecti pentru ca acea societate sa mearga. Oamenii trebuie doar sa fie liberi. Desigur, anarhistii cred ca o societate libera va produce oameni care sint mai acordati cu individualitatile lor si a celor din jur, reducind astfel conflictele. Disputele care totusi vor aparea vor fi rezolvate folosind jurii, arbitrii si adunari ale colegilor de munca. O anarhie a unor oameni care inca au nevoie de autoritate si statism va deveni probabil autoritariana din nou. Chiar daca guvernul ar fi rasturnat azi, acelasi sistem ar aparea miine, deoarece "fortza guvernului nu sta in el insusi ci in oamenii guvernatzi. Un mare tiran poate fi un mare prost, puterea lui nu sta in el ci in oamenii care il asculta. Atit timp cit aceasta superstitie a lor exista, nu are nici rost ca un eliberator sa darime tirania; oamenii vor crea alta." [George Barret, Objections to Anarchism] Anarhia are nevoie de anarhisti pentru a aparea si a supravietui, dar acestia nu trebuie sa fie perfecti ci doar oameni care s-au eliberat prin fortze proprii de superstitia ca relatiile de comanda si supunere le sint necesare.

V. PROIECTELE PILOT, SAU MANAGERUL CAPITALIST CA O PIEDICA IN CALEA LIBERTATII SI DEZVOLTARII PROPRIEI AFACERI [De ce laissez-faire nu merge in capitalism oricit ar vrea libertarienii si anarhocapitalistii] Este ironic ca suporterii conceptului laissez-faire in cadrul capitalist, printre care se numara libertarienii si anarho-capitalistii, pretind ca ei vor sa fie "lasati in pace". Capitalismul este incompatibil cu conceptul de a fi "lasat in pace" la locul de munca. Istoria experimentelor de self-management in companiile capitaliste confirma aceasta incompatibilitate. Sa luam spre exemplu Programul Pilot desfasurat la General Electric (GE) intre 1968 si 1972. GE a propus Programul Pilot ca un mijloc de a depasi dificultatile generate de introducerea aparatelor de control numeric (N/C) in fabrica lor din Lynn River Works, Massachusetts. Din cauza tensiunilor aparute in randurile personalului, a blocajelor intervenite in productie, si a slabei calitati a produselor, conducerea GE a incercat o schema de imbogatire a muncii bazata pe controlul lucratorilor asupra productiei din una din sectiunile fabricii. 21

Pana in iunie 1970, lucratorii implicati erau "pe picioarele lor" (cum a zis unul din manageri). Aici a inceput de fapt Proiectul Pilot, cu rezultate imediate in cresterea productiei, a utilizatii masinilor si o scadere a rebuturilor si a pierderilor. Dupa cum remarca 2 ani mai tirziu un reprezentant al sindicatului, "Insusi faptul ca am intrerupt politica traditionala a GE [ca sindicatul sa nu aiba niciodata ceva de spus in managementul afacerii] a fost foarte satisfacator, mai ales ca le puneam mereu sub nas tot felul de succese in productie." [David Noble, Forces of Production, p. 295] Dupa ceva scepticism initial, proiectul a dovedit ca implicarea lucratorilor in management este un mare succes. Intr-adevar, alti lucratori din fabrica au dorit sa fie inclusi in sindicat, iar sindicatul a incercat sa raspindeasca ideea in alte fabrici ale GE. Succesul schemei a fost ca lucratorii faceau managementul propriilor lor indatoriri in loc sa li se spuna ce sa faca si cand anume de catre sefii lor. "Suntem oameni si vrem sa fim tratati ca atare", spune un lucrator [citat de Noble, Op. Cit., p. 292] Ca sa fii intr-adevar om, trebuie sa te guvernezi singur in toate aspectele vietii, inclusiv in productie. Oricum, dupa doar un an in care lucratorii si-au controlat singuri munca, managementul a oprit proiectul. Motivul: "Din punctul de vedere al unor manageri care au propus experimentul, Programul Pilot a fost stopat deoarece managemenul in ansamblu a refuzat sa piarda vreo parte a autoritatii lui traditionale... Programul Pilot a scos la iveala problema de la baza productiei capitaliste: "Cine e seful?" [Noble, Op. Cit., p. 318] Noble spune mai departe ca, pentru nivelurile superioare ale managementului GE, "dorintza sindicatului de a extinde programul a aparut ca un pas in directia cresterii controlului muncitorilor asupra productiei, si, prin urmare, o amenintare la adresa autoritatii traditionale bazate pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie." Deci decizia de terminare a proiectului a aparat nu doar prerogativele supervizorilor productiei si managerilor fabricii dar si puterea data lor de proprietatea privata. [Ibid.] Noble observa ca acest rezultat nu este un caz izolat si ca "terminarea Programului Pilot la GE se conformeaza unui sablon tipic acestor experimete de imbogatire a muncii" [Op. Cit., p. 320] Desi "mai multe zeci de astfel de experimente bine documentate si analizate arata ca productivitatea creste si problemele sociale descresc cind lucratorii participa in deciziile manageriale care afecteaza direct vietile lor" [Department of Health, Education and Welfare, studiu citat de Noble, Op. Cit., p. 322], "astfel de scheme sunt oprite de sefi, care doresc sa-si conserve propria putere", adica cea care vine din proprietatea privata a mijloacelor de productie. Dupa cum zicea un lucrator din Programul Pilot de la GE, "noi vrem doar sa fim lasati in pace". N-au fost lasati, pentru ca relatiile sociale capitaliste bazate pe autoritatea data de proprietatea privata interzic aceasta posibilitate. Dupa cum spune Noble, "stilul de viatza" al managementului se bazeaza pe controlarea vietilor celorlalti [Op. Cit., p. 294 and p. 300]). In ciuda productivitatii sporite, proiectele implicand self-managementul muncitorilor sunt

22

oprite deoarece ele scad puterea capitalistilor, si daca le scazi puterea s-ar putea sa le scazi si profiturile. Deci maximizarea profitului capitalistului poate functiona ca o piedica in calea maximizarii eficientzei -- vom reveni la aceasta intr-un episod viitor -- ceea ce inseamna ca sistemul capitalist poate sa dauneze economiei prin promovarea unor tehnici de productie mai putin eficiente (acelea bazate pe ierarhie in locul celor bazate pe cooperare si self-management) pentru ca este in interesul capitalistului (sefului) sa faca asta. Pina la urma, profitul tau inseamna in buna masura ca o anumita munca a altuia nu a fost platita suficient. Daca transferi lucratorilor o parte din puterea proprietatii private, adica le dai controlul aspura muncii lor, ei vor creste eficientza si productivitatea (fiindca ei stiu cel mai bine cum sa-si faca treaba) dar totodata subminezi structurile de autoritate de la locul de munca. Muncitorii vor dori si mai mult control in miinile lor, si asta implica un loc de munca bazat pe cooperare, in care lucratorii, nu managerii, decid ce se face cu surplusul produs de ei. Desi surplusul respectiv creste prin self-management, partea din surplus care ajunge la manager s-ar putea sa scada. Prin urmare, amenintarea puterii managerilor inseamna amenintarea profiturilor lor, chiar in conditiile cresterii profitului in ansamblu. De aceea managerii vor opri mereu astfel de proiecte si vor prefera schemele vechi, ierarhice, mai putin eficiente, bazate pe "Fa ceea ce ti se spune si pentru atat timp cat ti se cere". Un asemenea regim nu este potrivit pentru oameni liberi si, observa Noble, iar regimul care a inlocuit Programul Pilot la GE a fost proiectat sa distruga noile obiceiuri ale pilotilor de a avea incredere in fortele proprii, de a-si impune propria disciplina si respectul de sine. [Op. Cit., p. 307]

VI. PROPRIETATEA PRIVATA, NEMESISUL LIBERTATII IN CAPITALISM

Introducere In capitolul precedent am atacat Autoritatea din regimul capitalist, observind un conflict de interese al managerului companiei, intre maximizarea profitul sau personal si maximizarea productivitatii companiei prin imbogatirea muncii angajatilor. Capitolul de fata ataca mai departe Autoritatea din regimul capitalist concentrind tirul asupra fundatiei acestei autoritati: Proprietatea privata. Anarhismul accepta proprietatea privata numai in sensul de posesie, adica asupra bunurilor pe care individul le poate administra si utiliza personal. In momentul in care proprietatea privata depaseste cu mult granitele posesiei si proprietarul angajeaza alti oameni pentru a-i lucra pe proprietate, aceasta devine o sursa de autoritate asupra acelor angajati, si, prin definitie, le submineaza dreptul fundamental la auto-guvernare. Chomsky si altii arata ca Autoritatea generata astfel de proprietatea privata este mai represiva decat cea a Statului. Garantul

23

folosirii proprietatii private ca o sursa de autoritate asupra majoritatii este tot Statul, de aceea capitalistii nu sunt de fapt anti-Statisti ci anti-Democrati. Ideologii capitalismului folosesc argumentele lui Milton Friedman, bazate pe voluntariatul muncii, pentru a rezolva contradictia fundamentala dintre autoritatea data de proprietatea privata si dreptul fundamental la auto-guvernare. Capitolul de fata va combate aceste argumente aducindu-l ca martor, printre altii, pe Adam Smith. 1. PROPRIETATEA, CA SURSA DE PUTERE, COMPROMITE LIBERTATEA Murray Rothbard, un capitalist libertarian de frunte, sustine ca la baza capitalismului sta axioma dreptului la auto-proprietate: dreptul absolut al fiecarui om de a se conduce pe sine, liber de presiuni si imixtiuni externe. Deoarece orice individ trebuie sa gandeasca, sa invete, sa evalueze si sa decida pentru el insusi pentru a supravietui si prospera, dreptul de auto-proprietate da omului dreptul de a-si indeplini aceste functiuni vitale liber de orice presiuni externe." [For a New Liberty, pp. 26-27] Pana aici suntem perfect de acord. Sa vedem insa cum se combina conceptul de autoproprietate cu cel de proprietate privata. Dupa cum spune Ayn Rand, alt ideolog al capitalismului cu piata libera, "nu poate exista conceptul de drept la libera exprimare (sau actiune) pe proprietatea altuia" [Capitalism: The Unknown Ideal, p. 258]. Multi proprietari capitalisti rezuma aceasta idee astfel: Nu te platesc ca sa gandesti. Intr-o societate de egali, proprietatea privata nu ar fi o sursa de putere. Si fara aceasta putere proprietarul ar avea dreptul sa goneasca un betiv din casa lui. Dar intr-un sistem bazat pe munca platita de proprietar (cum e capitalismul), proprietatea privata se schimba complet, devenind o sursa de putere institutionalizata si autoritate ierarhica represiva. In cuvintele lui Chomsky, capitalismul este bazat pe "o forma particulara de control autoritar, si anume cel care vine din proprietatea privata, si care este un sistem extrem de rigid de dominare". Cind proprietatea este posesie, adica doar ceea ce folosesti tu, ca individ, atunci nu este o sursa de putere. Dar in capitalism drepturile de proprietate s-au desprins complet de cele de utilizare, si proprietatea devine o sursa de autoritate si putere asupra altor indivizi, care le restringe acestora drepturile fundamentale. Proudhon numea o astfel de proprietate "hotie" si "despotism". Aceasta se transforma intr-o forma privata de autoritate de Stat, deoarece monopolul de autoritate al proprietarului se extinde asupra tuturor celor aflati pe proprietatea lui, si prin urmare le incalca acestora dreptul fundamental la auto-guvernare. 2. IN CAPITALISM, LIBERTATEA SE LASA LA INTRAREA IN FIRMA Bob Black descrie natura muncii si autoritatii capitaliste astfel: "Locul unde adultii isi petrec cea mai mare parte a timpului si se supun celui mai strict control este la locul de munca. Este deci evident ca sursa celor mai puternice constrangeri resimtite de adultul tipic nu este Statul, ci compania la care lucreaza. Seful tau iti da intr-o saptamina mai multe ordine decat politia intr-un deceniu."

24

Tot Bob Black spune in The Abolition of Work: "Liberalii, conservatorii si libertarienii care depling totalitarismul sint falsi si ipocriti...Gasesti acelasi tip de ierarhie si disciplina impusa intr-un birou, o fabrica, o inchisoare si o manastire... Un muncitor este un sclav cu jumatate de norma. Seful iti spune cind sa vii, cind sa pleci si ce sa faci intre timp. Seful spune cata munca sa faci si cat de repede. El e liber sa-si exercite controlul asupra ta pina la extreme umilitoare, precum restrictii asupra hainelor pe care le porti si cat de des sa mergi la toaleta. Cu cateva exceptii, te poate concedia din orice motiv. Te spioneaza prin cartite si supervizori, are un dosar complet despre fiecare angajat. Daca ii raspunzi, se cheama 'insubordonare', exact ca la copii-problema, si te poti alege nu doar cu o concediere dar si cu descalificarea pentru compensatiile aferente. Stilul de conducere descris este aplicat zilnic, timp de citeva decenii, intr-o jumatate din orele de viata activa a populatiei adulte. Putem numi acest sistem democratie, capitalism sau chiar industrialism, dar adevaratul lui nume este fascism de fabrica si oligarhie de birou. Cine spune ca acesti oameni sint 'liberi' minte sau e un prost." Anarhistii afirma ca nimeni nu este liber pina nu este implicat direct in toate deciziile majore care ii afecteaza viatza. Aceasta lipseste intr-o corporatie capitalista. Locul de munca din capitalism este profund nedemocratic. Noam Chomsky spune ca, daca ne-am referi la un sistem politic, relatiile de autoritate opresiva tipice intr-o ierarhie a unei corporatii ar fi numite fasciste sau totalitare: "Corporatiile nu au nici o legatura cu individualismul. Aceste conglomerate de institutii au un caracter esentialmente totalitar. Exista putine institutii in societatea umana cu o ierarhie atit de stricta si cu un control de sus atit de puternic. Acolo nu exista nimic din conceptul 'nu calca pe mine'. Esti calcat in permanenta." [Keeping the Rabble in Line, p. 280] Tot Chomsky arata ca suporterii capitalismului nu inteleg (sau doar se prefac?) "doctrina fundamentala, ca trebuie sa fii liber de dominatie si control, inclusiv controlul managerului si proprietarului." [Feb. 14th, 1992 aparitia TV la Pozner/Donahue]. Prin urmare, capitalismul nu numai ca nu este "bazat pe libertate", dar de fapt distruge libertatea. Robert E. Wood, CEO la Sears, a spus-o pe sleau: "noi subliniem avantajele unui sistem de intreprinzatori liberi, ne plingem de statul totalitar, dar...am creat mai mult sau mai putin un sistem totalitar in industrie, mai ales in cea mare". [citat de Allan Engler, Apostles of Greed, p. 68] 3. CAPITALISTII SUNT MAI PUTIN ANTI-STATISTI SI MAI MULT ANTIDEMOCRATI Raportul Comisiei Trilaterale din 1975 incerca sa "inteleaga" nemultumirea crescanda a populatiei. El sustine ca in perioadele in care somajul este aproape nul se observa "un exces de democratie". Asta deoarece cererea mare de forta de munca creste posibilitatea oamenilor de a negocia cu adevarat joburile lor din punctul de vedere al nevoilor lor adevarate, umane, nu ca simple resurse umane. Sigur ca asta a avut efecte devastatoare asupra autoritatii capitaliste: "Oamenii nu au mai simtit aceeasi urgenta de a asculta ordinele celor pe care ii considerau inainte superiorii lor pe criterii de virsta, rang, status, experienta, caracter sau talent." Aceasta slabire a obligativitatii de a asculta ordine a

25

permis "unor grupuri de oameni, pina acum pasive si dezorganizate, de negri, indieni, latino, studenti si femei sa inceapa tot felul de demersuri concertate pentru stabilirea drepturilor lor la recompense, oferte si privilegii, la care nu se considerau indreptatiti inainte". Un astfel de "exces de participare" in politica a fost considerat o serioasa amenintare la adresa starii de fapt, dupa cum observam din continuarea raportului: "functionarea efectiva a unui sistem politic democratic necesita un anumit grad de apatie si neimplicare din partea anumitor indivizi si grupuri... Aceasta marginalizare a unor grupuri este in esenta nedemocratica dar a permis functionarea corespunzatoare a democratiei." Asemenea afirmatii submineaza insasi intelegerea conceptului de democratie de catre autori, deoarece in viziunea lor democratia are nevoie de sisteme "in esenta nedemocratice" pentru a functiona. De asemenea, obtinem o explicatie pentru lipsa aproape totala de reactie a autoritatilor tarilor democratice in care participarea la vot nu depaseste niciodata 40%. Se stie de secole ca bogatii urasc de fapt democratia autentica deoarece le da drepturi "celorlalti" sa le limiteze puterea venita din bogatia lor. Acest aspect a fost notat de Alexis de Tocqueville in America inceputului de secol XIX: "Se poate percepe cu usurinta nemultumirea profunda a membrilor bogati ai comunitatii fata de institutiile democratice ale tarii lor. Populatia este obiectul supararii si fricii lor." Peste ani si ani, un manager de corporatie americana manifesta aceeasi teama de democratia reala: "un om, un vot, vor fi cauza finala a caderii democratiei asa cum o intelegem noi." [L. Silk si D. Vogel, Ethics and Profits: The Crisis of Confidence in American Business, pp. 189f] Opozitia capitalistilor la forme organizate de democratie reala nu inseamna in nici un caz opozitia organica fata de Stat - normal, statul nu este un mecanism democratic. De fapt capitalistii au mare nevoie de Stat, deoarece acesta este garantul proprietatii lor private. "Criticismul liberalilor la adresa guvernului se refera doar la dorinta lor de a prelua mai multe din functiile lui, dar nu se atinge de functia represiva esentiala a oricarui guvern, pentru ca, fara jandarm, proprietarul nu exista." [Errico Malatesta, Anarchy, p. 46]. Deci capitalistii se bazeaza pe Stat, dar numai cand le serveste interesele. Din punctul de vedere al celorlalti oameni, opozitia dintre capitalisti si Stat este ca o cearta intre doi jefuitori ai unei banci care nu se inteleg asupra impartirii prazii. 4. ATAC LA MILTON FRIEDMAN: CIT DE CAPITALISMUL PENTRU FORTELE DE MUNCA? "VOLUNTAR" ESTE

In societatea capitalista si in general cea autoritariana, vasta majoritate a oamenilor nu isi permite sa angajeze muncitori. Dintre acestia, un procent mic lucreaza in propria afacere. In rest, toti trebuie sa lucreze pentru altii. Multi capitalisti subliniaza ca muncitorii au dreptul sa lucreze pentru seful care le convine cel mai mult. Exista doua probleme cu aceasta afirmatie: 1. In realitate, folosirea acestui drept este restrictionata de o multime de constringeri sociale si materiale (de exemplu sa ai o alternativa reala si sa nu datorezi bani companiei

26

la care lucrezi in prezent). Chomsky spune ca "oamenii pot supravietui numai inchiriindu-si propria persoana autoritatii capitaliste." De fapt nu iti vinzi priceperea si capacitatile, deoarece acestea sint parte din tine, ci iti vinzi tot timpul respectiv, toata puterea de munca si prin urmare pe tine insuti. Prin urmare, intr-un sistem capitalist, dreptul la "auto-proprietate" este plasat in umbra celui de proprietate privata. Singurul drept pe care il ai este sa-ti cauti un alt job, care te pune sub acelasi tip de autoritate si aceeasi lipsa a dreptului de auto-guvernare, dar venite de la un alt sef. 2. Chiar daca acest drept ar fi perfect aplicabil in realitate, nu ar fi suficient pentru a sustine conceptul de "libertate" a muncitorului din capitalism. Bob Black spune ca "Libertatea inseamna mai mult decit dreptul de a-ti schimba seful." [The Libertarian as Conservative]. Daca ne amintim ca tocmai acest drept de a-ti schimba seful este considerat esenta libertatii in capitalism, vedem cit de mult pret pun capitalistii pe libertate. Se poate afirma ca "fortele pietei" vor face ca proprietarii mai liberali sa aiba cel mai mare succes, dar un sef dragut este totusi un sef. Parafrazindu-l pe Tolstoi, "capitalistul liberal este ca proprietarul unui magar. El va face totul pentru magarul lui - il ingrijeste, il hraneste, il spala. Totul in afara de a se da jos din spinarea lui!" Aceasta contrazice argumentatia lui Milton Friedman, invocat adesea de capitalisti, si infirma natura "voluntara" a muncii in capitalism. Friedman uita complet de natura autoritariana a relatiilor din orice companie capitalista si se refugiaza in voluntariatul magarului de a alege intre mai multi desagi pe care sa-i care in spinare. El spune ca "indivizii sint efectiv liberi sa intre sau nu intr-un particular schimb, deci orice tranzactie este strict voluntara. Angajatul este protejat de abuzurile sefului din cauza ca exista alti sefi pentru care poate lucra." [Capitalism and Freedom, pp. 14-15] Ca sa arate natura libera a capitalismului, Friedman il compara cu o economie simpla de schimb intre producatori independenti. El spune ca intr-o asemenea economie orice familie "are alternativa de a produce direct pentru ea, si de a nu intra in nici un schimb daca nu beneficiaza din el. Deci nici un schimb nu are loc decat daca ambele parti beneficiaza din el. De aceea cooperarea este atinsa fara presiuni externe." [Op. Cit., p. 13] Din ultimele doua citate observam usor diferenta scapata de Friedman: in timp ce in economia bazata pe cooperare reala o familie are posibilitatea reala de a nu intra in nici un schimb pentru ca poate produce pentru propriul consum, fiind stapana pe mijloacele de productie, in capitalism muncitorul este obligat sa intre cel putin intr-un schimb, adica sa lucreze pentru cineva deoarece, nefiind proprietarul mijloacelor de productie, nu poate produce pentru el insusi. Asadar, spre deosebire de economia bazata pe producatori independenti, capitalismul este bazat pe existenta unei forte de munca lipsita de propriul capital si deci lipsita de puterea de a decide daca intra in vreun schimb sau nu. Libertatea reala a muncitorului capitalist este de a alege intre a fi guvernat de altul sau a trai in strada. Astfel esueaza incercarea lui Friedman de a demonstra cooperarea libera in capitalism. Pentru ca libertatea sa fie reala, ca in economia simpla descrisa de Friedman, trebuie ca relatiile sociale sa fie bazate pe asocieri libere intre oameni aproximativ egali. Atfel, chiar

27

Adam Smith recunoaste dezechilibrul inevitabil: "Nu este greu de prevazut care dintre cele doua parti (muncitorii si capitalistii) vor forta cealalta parte sa se supuna in toate ocaziile. In orice asemenea disputa, sefii pot rezista mult mai mult... chiar fara a angaja pe nimeni, sefii ar putea supravietui un an sau doi din rezervele deja acumulate. Multi muncitori n-ar rezista nici o saptamina, citiva ar rezista o luna si cu greu gasesti unul care sa reziste un an fara a fi angajat. Pe termen lung, muncitorul i-ar fi la fel de necesar sefului ca si seful muncitorului, dar nu pe termen scurt... In disputele cu muncitorii lor, sefii vor avea avantaj." [Wealth of Nations, pp. 59-60]

VII. ANARHO-CAPITALISMUL NU ESTE ANARHISM CI CAPITALISM Motto: "Anarho-capitalismul, in opinia mea, este un sistem doctrinar care, daca va fi implementat vreodata, va conduce la forme de tiranie si opresie aproape fara egal in istoria lumii. Nu exista nici cea mai mica posibilitate ca ideile lui (in opinia mea ingrozitoare) sa fie implementate, deoarece ar distruge rapid orice societate care ar face o asemenea greseala. Ideea unui "contract liber" intre potentii lumii si infometatii ei este o gluma bolnava, demna poate de cateva momente intr-un seminar academic care exploreaza consecintele ideilor (in opinia mea absurde), dar nicaieri altundeva." [Noam Chomsky despre Anarchism, interviu luat de Tom Lane, December 23, 1996] Introducere -- Anarhismul si anarho-capitalismul sunt incompatibile Motto: "Putini anarhisti ar accepta 'anarho-capitalistii' in tabara anarhista, deoarece ei nu au aceeasi preocupare pentru echitate economica si justitie sociala." -- Peter Marshall, Demanding the Impossible, p. 565 O parte a capitalistilor americani cu vederi anti-statiste au inceput sa se auto-intituleze libertarieni de dreapta, desi termenul de libertarian este in mod traditional rezervat stangii politice. Mai mult, constatand ca anti-statismul lor este un caz particular de antiautoritarianism, ei s-au intitulat si anarho-capitalisti. Anarho-capitalistii ar fi deci sustinatori ai capitalismului si ai minimizarii Statului, dupa modelul lui Herbert Spencer. Anarhistii traditionali nu se multumesc insa cu eliminarea Statului din ecuatia puterii. Ei doresc de asemenea eliminare capitalistului, sau a proprietarului care ii angajeaza pe altii sa munceasca pe proprietatea lui. Aceasta este o diferenta fundamentala, deoarece impartirea lumii in proprietari si angajati adanceste atat ierarhia autoritariana cat si inechitatea sociala, adica incalca doua principii fundamentale ale anarhismului. Pe scurt, in afara de contestarea autoritatii Statului, nu exista nici un punct comun intre anarhism si anarho-capitalism. Vederile lor difera atat asupra proprietatii private cat si asupra echitatii, exploatarii si opozitiei la ierarhie. Din cauza acestor diferente, anarhistii nu recunosc anarho-capitalismul ca pe un curent anarhist ci ca pe unul capitalist, si considera ca un nume mai potrivit pentru anarho-capitalism este capitalism cu Stat

28

minimal sau capitalism cu Stat privat. Anarho-capitalistii propun o societate capitalista similara cu cea prezenta, in care o parte din atributiile Statului se trasnfera proprietatii private. Din aceste motive, criticile dure pe care anarhismul le aduce capitalismului sunt valabile in mare parte si pentru anarho-capitalism. Aceste critici sunt prezentate de sectiunile urmatoare. Anarho-capitalismul si slabiciunile lui Motto: "Anarhia fara socialism pare la fel de imposibila ca si socialismul fara anarhie, pentru ca aceasta situatie nu ar putea fi altceva decat legea celui mai puternic, si ar pune imediat in miscare organizarea si consolidarea acestei legi -- prin urmare, constituirea guvernului. " -- Errico Malatesta, Life and Ideas, p. 148. Anarho-capitalistii au o vizitune proprie asupra capitalismului. Ei afirma ca pana acum nu a existat un capitalism adevarat, adica unul cu o piata perfect libera de orice interventie a Statului. Prin urmare, am trait dintotdeauna intr-un surogat de capitalism, un capitalism etatist. Toate problemele acestui surogat se datoareaza Statului iar toate partile bune (precum cuceririle stiintei si tehnicii) se datoreaza capitalismului. Internetul este dat ca exemplu de cucerire capitalista moderna, uitandu-se ca dezvoltarea lui initiala s-a facut in laboratoarele Department of Defense, adica ale guvernului american, pe banii cetatenilor. Acesta este numai un caz in care anarho-capitalistii inteleg selectiv istoria si mai ales relatia capitalismului cu Statul. In privinta exploatarii muncitorului de catre capitalist, anarho-capitalistii sustin ca patronul care foloseste exploatarea inceteaza in acel moment a mai fi capitalist -- nu se specifica insa ce este el de atunci incolo. In acest punct, anarho-capitalismul comite greseala capitala comuna teoriilor autoritariene: se bazeaza pe existenta unei categorii restranse si privilegiate de iluminati (elite) care ii pot conduce pe toti ceilalti fara sa ii exploateze. Daca unul din acesti luminati comite greseala de a exploata pe altii, pur si simplu ili retragem atributul de elita si am rezolvat problema. Anarho-capitalismul exacerbeaza latura despotica a proprietatii private Anarhistii resping ideea unei valori productive asociate capitalului per se, idee fundamentala a capitalismului si a anarho-capitalismului. Anarhistul individualist Tucker, citat de Wm. Gary Kline, The Individualist Anarchists, p. 73, spune: "numai cei care contribuie la productie au drepturi. Ceva nu are nici un drept pe care cineva este obligat sa il respecte. Ceva este un lucru. Cineva este o persoana. Lucrurile nu pot avea nimic. Ele exista numai pentru a fi avute. Posesia unui drept nu poate fi asociata cu un lucru ci cu o persoana." Anarhistii pun dreptul la auto-guvernare (sau dreptul la auto-proprietate) inaintea dreptului la alte proprietati private. Desi anarho-capitalistii sustin si ei ca pun pe primul loc dreptul la auto-guvernare, ei se contrazic in cazul celor care muncesc pe proprietatea altuia, adica in cazul majoritatii. Evident, anarho-capitalistii accepta chiriile, profiturile si dobanzile ca forme legitime de venituri, in timp ce anarhistii le considera forme de exploatare. Aceasta acceptare a

29

veniturilor care nu sunt bazate pe munca ci pe proprietate deschide calea disparitatilor tot mai mari intre putinii bogati si restul. Vazuta in acest fel de capitalisti, proprietatea insasi devine un furt. (Proudhon -- Ce este proprietatea?) Libertarienii de dreapta nu au observat ca, in timp, proprietatea "si-a schimbat natura" (Proudhon). La inceput, "cuvantul 'proprietate' era sinonim cu ... posesie individuala" dar a devenit mai "complex" si s-a transformat in "proprietate privata", care include "dreptul de a o folosi prin munca vecinului". Trecerea de la dreptul de folosire a proprietatii individuale la drepturile de folosire a muncii altuia pe proprietatea ta au creat relatii de dominare si exploatare care nu existasera niciodata. Pentru libertarienii de dreapta, ca pentru toti capitalistii, atat uneltele unui artist independent cat si capitalul unei corporatii multinationale sunt acelasi fel de "proprietate privata". In realitate insa, ele sunt total diferite pentru ca genereaza relatii sociale diferite. Din punctul de vedere anarhist, capitalismul inverseaza sistemul de valori si de aceea capitalul (un lucru fara viata) devine mai important decat oamenii vii. In capitalism oamenii sunt mai usor de inlocuit decat capitalul, iar cel care are capitalul, indiferent de capacitatile sale umane, comanda celui care are "numai" capacitatile lui umane dar fara capital. Proprietatea privata a devenit atat de importanta incat crimele impotriva ei "sunt crimele pe care legea engleza, care pune pret mai mult pe ce are un om decat pe ce este un om, le pedepseste in cel mai aspru si oribil mod posibil" [Oscar Wilde -- The Soul of Man Under Socialism] Dominatia proprietatii asupra omului face ca furtul de alimente sa fie o incalcare a drepturilor pagubitului dar imposibilitatea cronica a obtinerii alimentelor sau apei sa nu fie o incalcare a drepturilor celor care sufera de ele -- deoarece rezulta din legile pietei si drepturile de proprietate privata. Acelasi lucru iese la iveala cand libertarienii de dreapta sustin ca taxarea de catre Stat a profiturilor patronilor venite din munca angajatilor este "similara cu munca fortata" [Robert Nozick -- Property, Justice and the Minimal State, p. 169] dar milionarul nu incalca drepturile celui care lucreaza zilnic 8 ore pe proprietatea lui, atunci cand ia o parte din roadele muncii lui bazandu-se pe dreptul de proprietate, deoarece lucratorul a "consimtit" sa lucreze acolo, a venit liber si nesilit de nimeni in afara de "mecanismele pietei". Anarhistii considera ambele fenomene o incalcare a drepturilor, asa cum reiese din opinia individualistului Ben Tucker ca taxa pe venit este "o recunoastere a faptului ca libertatea industriala si oportunitatile egale nu mai exista aici [in USA in 1890] nici macar in starea imperfecta in care au existat candva." [citat de James Martin, Men Against the State, p. 263]. Natura despotica a proprietatii in sens capitalist, numita astfel de Proudhon, este surprinsa foarte bine chiar de un anarho-capitalist ca Murray Rothbard, care spune ca Statul "isi aroga un monopol de forta si de putere de decizie asupra unei anumite arii teritoriale" si continua ca, in anarho-capitalism, proprietarii ar avea aceleasi drepturi ca Statul: "evident, intr-o societate libera, Smith are putere absoluta de decizie asupra proprietatii lui, John asupra proprietatii lui, etc." [Op. Cit., p. 173] Cuplata cu folosirea proprietatii pentru profit prin angajarea altora sa munceasca pe ea, aceasta putere absoluta de decizie

30

a lui Smith transforma anarho-capitalismul intr-un regim cu mai multe State private, in nici un caz un regim anarhic. Dupa cum am aratat in capitolele precedente, capitalistii vad Statul ca un garant al proprietatii lor private folosite in scopuri exploatative, de aceea capitalismul nu poate exista fara Stat sau ceva care sa indeplineasca rolul statului de politist al proprietatii private -- libertarienii de dreapta accepta un Stat minimal care sa protejeze aceasta proprietate iar anarhistii capitalisti sustin infiintarea politiilor private in acest scop, intarind astfel caracterul tiranic al proprietatii private. Prin urmare, cei care se autointituleaza anarho-capitalisti doresc minimizarea rolului Statului numai pentru a extinde puterea capitalistilor. Acest lucru este incompatibil cu anarhismul traditional. Anarhistii traditionali au fost intotdeauna anti-capitalisti in aceeasi masura in care au fost anti-statisti, de aceea ei resping in egala masura cu asa-zisul anarho-capitalism cat si dictatura rosie etatista. Anarhistii accepta proprietatea numai in sens de posesie si utilizare. Ei sunt de acord cu ideea lui Rousseau ca, daca vrei sa previi aparitia unor discrepante uriase intre bogati si saraci, trebuie sa elimini posibilitatile de acumulare a averilor, nu sa iei de la bogati. Anarho-capitalismul neglijeaza echitatea sociala O alta difedenta intre anarhism si anarho-capitalism priveste echitatea. Capitolul precedent a aratat ca anarhistii stiu inca de la Adam Smith ca piata libera a muncii nu ofera conditii echitabile pentru muncitori in comparatie cu patronii. Proudhon insusi, citat de Alan Ritter in The Political Thought of Pierre-Joseph Proudhon, p. 121, afirma ca legea cererii si ofertei este "o lege insealatoare... buna numai pentru a asigura victoria celui puternic asupra celui slab, a celui care are proprietatea asupra celui care nu are nimic." O piata a muncii libera ii forteaza pe muncitori sa-si vanda capacitatile altora si sa creasca astfel diferentele dintre ei si proprietari. Anarhismul respinge aceasta practica lipsita de echitate, dar anarho-capitalismul o accepta. Dupa cum am aratat, anarhismul respinge ideea de munca platita de sef si pentru valentele ei autoritariene, represive fata de libertatea muncitorului. Anarhismul accepta "liberul schimb" numai intre egali. In absenta unor conditii aproximativ egale, liberul schimb creste inegalitatea iar inegalitatea produce relatii sociale bazate pe ierarhie si dominare, nu pe libertate. Anarhistii, inclusiv cei individualisti precum Lysander Spooner, sunt intru totul de acord ca o piata a muncii salariate ii dezavantajeaza pe angajati in favoarea patronilor. Fiecare trebuie sa fie angajatul lui insusi, nu al altcuiva. Acesta este singurul mod de a conserva dreptul la auto-guvernare al individului. Anarho-capitalismul adanceste autoritatea ierarhica pana la "sclavagism voluntar" Un sistem capitalist, fie el si anarho-capitalist, produce inevitabil diferente de putere economica si sociala intre oameni. Aceste diferente se reflecta in puterea de negociere a contractelor pe piata libera a muncii, ceea ce creaza relatii ierarhice. Prin urmare, piata

31

libera capitalista creaza autoritate ierarhica la locul de munca, adica intr-o jumatate din perioada activa a vietii adultului. Putem spune ca libertarienii de dreapta accepta limitarea libertatilor omului atat timp cat nu este facuta de Stat. Capitalistii au dreptul sa limiteze drepturile altora. Anarho-capitalistii sustin ca muncitorul poate scapa de eventuala exploatare a proprietarului mutandu-se la alt proprietar. Dar acelasi raspuns este valabil si pentru exploatarea Statului, pe care anarho-capitalistii o resping: cetateanul poate scapa de aceasta exploatare mutandu-se in alta tara. Anarho-capitalistii afirma ca aceasta nu este o optiune viabila din cauza dificultatilor aferente si nici nu face Statele sa fie mai putin exploatatoare. Anarhistii sustin exact aceleasi lucruri si despre mutarea de la un sef capitalist la altul: nu rezolva problema de fond. Prin urmare, anarhistii sustin ca anarhocapitalismul este ipocrit. Mai mult, unii anarho-capitalisti sustin o forma de sclavagism liber-consimtit. Robert Nozick intreaba daca "un sistem liber ar permite individului sa se vanda voluntar ca sclav" si raspunde "Cred ca da." [Anarchy, State and Utopia, p. 371] Ducand pe noi culmi "voluntarismul angajatilor" inventat de Milton Friedman, libertarianul de dreapta Murray Rothbard spune in The Ethics of Liberty ca, daca "un lucrator ramane complet aservit stapanului sau in mod voluntar, atunci el nu este un sclav pentru ca se supune in mod voluntar". Tot Rothbard [op. cit] sustine si piata de forta de munca a copiilor, deoarece copiii sunt proprietatea parintilor lor care pot face ce vor cu ei, inclusiv sa-i vand pe aceasta piata a fortei de munca. Iar copiii, daca nu sunt de acord cu asta, sunt liberi sa plece de la parinti. J. Philmore, un alt libertarian de dreapta, gaseste o "contradictie fundamentala" in faptul ca Statul impedica indivizii sa fie sclavi voluntar ["The Libertarian Case for Slavery", The Philosophical Forum]. Sclavia voluntara nu este decat o extensie a contractului voluntar dintre angajat si patron. Aceasta este un adevar, de aceea critica pe car anarhia o face sclaviei voluntare se extinde asupra "teoriei contractului" care sta la baza muncii salariate. Toti acestia sustin o forma "civilizata" de sclavagism, in care sclavul se vinde voluntar stapanului. Si aceasta in numele libertatii, care inseamna chiar libertatea de a fi sclav. "Sustin sclavia pentru ca sustin libertatea" este un slogan al libertarienilor de dreapta. Sa nu uitam ca aceasta dezbatere asupra sclavagimului voluntar nu este una pur academica, deoarece in tarile lumii a treia este o practica destul de comuna inclusiv a marilor corporatii multinationale (Nike a fost acuzata direct pentru acest lucru), iar in secolul Revolutiei Industriale familiile cu mai multi copii erau avantajate deoarece ii puneau la munca. Anarhistii considera ca preocuparea exclusiva a libertarienilor de dreapta asupra libertatii pietei si neglijarea libertatii indivizilor care participa la ea duce la o adancire atat de mare a prapastiei dintre lucratori si patroni incat va generaliza sclavia voluntara in toate tarile dezvoltate economic. Anarhistii sustin ca libertatea este parte a definitiei fiintei umane si este prin urmare inviolabila. Daca un individ renunta la libertatea sa renunta la statul de om, actul fiind sinonim cu o sinucidere. Cu foarte putin exceptii, oamenii nu se sinucid de buna voie. Sclavagismul "voluntar" care a existat si continua sa existe in lumea a treia nu este deloc

32

voluntar ci fortat de sistemul economic capitalist prezent, in care singura alternativa la sclavia voluntara a acelor oameni a ramas moartea prin inanitie. Odata cu inlaturarea conditiilor care au fortat oamenii sa accepte sclavia prin "contract liber-consimntit", va dispare si sclavagismul voluntar. Extinzand aceasta critica asupra teoriei contractului voluntar pentru a presta munca salariata, Juliet C. Schor afirma ca muncitorii au ajuns sa doreasca sa munceasca pentru un patron pentru ca realitatea nu le ofera nici o alta posibilitate din cauza distributiei dezechilibrate a resurselor. Muncitorul a ajuns sa-si doreasca ceea ce poate obtine, nu ceea ce ar vrea el de fapt spune Schor in The Overworked American. Odata cu inlaturarea conditiilor care forteaza practic majoritatea sa se inroleze pentru prestarea muncii salariate, va dispare si aceasta notiune chiar fara a fi interzisa explicit -- ceea ce anarhistii nici nu fac. Concluzii Anarho-capitalistii propun un regim capitalist in care rolurile Statului sunt preluate de proprietarii de capital. Proprietatea Statului devine proprietate privata. Detinatorul proprietatii private are monopolul de putere pe proprietatea lui. Oamenii sunt liberi sa munceasca pentru cine vor, dar odata ce au semnat un contract si au inceput sa lucreze pe proprietatea altuia isi pierd orice drept in afara de cel de a munci si a fi platiti conform contractului. Sclavagismul voluntar este doar o extensie a acestei teorii a contractului liber-consimtit. Piata devine libera de orice interferenta din partea Statului. Lipsa oricarei preocupari a acestui regim pentru echitatea sociala si pentru protejarea auto-guvernarii in fata monopolului de putere al capitalistului dat de proprietatea privata deteremina anarhistii sa nu recunoasca anarho-capitalismul ca pe un curent anarhist ci ca pe unul capitalist.

VIII. ANARHISM CRESTIN Introducere Religia este unul din conceptele asupra carora anarhistii nu au o pozitie comuna. Desi aparent incompatibile din cauza punctelor de vedere opuse asupra existentei autoritatii, anarhismul si religia au fost combinate cu succes de-a lungul timpului de multi reprezentanti ai unor scoli de gandire cu viziuni anarhiste. Pozitiile acestora variaza de la anarho-ateism (toate zeitatile sunt inerent autoritariene si prin urmare incalca dreptul invidizilor la auto-guvernare) si anarho-gnosticism (sau anarho-spiritualism, care afirma ca entiatile supranaturale nu pot fi cunoscute iar singurele legi valide pentru oameni trebuie descoperite prin dezvoltarea spirituala a indivizilor, nu prin intermediari) la anarho-monoteism sau anarho-politeism (Dumnezeu, respectiv multimea de zei in cazul politeismului, nu este o autoritate represiva care trebuie deci combatuta de anarhism ci este un mentor si un tata iar umanitatea este un ucenic si un fiu al sau).

33

Cheia realizarii unei comuniuni intre anarhie si religie este deci nuantzarea semantica a notiunii de autoritate cu un sens specific divinitatii, care trebuie privita nu ca un guvernator suprem al destinelor umanitatii si ca un parinte, invatator si calauza, pentru care oamenii nu sunt supusi sau sclavi ci sunt fii si ucenici. Unii anarhisti sunt dispusi sal accepte pe Dumnezeu ca singura autoritate benefica pentru umanitate. Crestinismul si anarhismul - sunt ele compatibile? Din punctul de vedere al anarhiei pure, care aboleste orice forma de autoritate ierarhica, anarhismul religios nu este o forma de anarhie, deoarece nu aboleste autoritatea lui Dumnezeu. Ramane sa analizam masura in care anarhistii religiosi reusesc sa impace existenta autoritatii divine cu dreptul primordial al indivizilor la auto-guvernare, ca si masura in care transferul de putere de la guvernarea seculara la cea divina amplifica abuzurile ierarhiei de putere asa cum se intampla in anarho-capitalism. Editia curenta a capitolului despre anarhism religios se refera numai la crestinism, de aici si numele sau. Anticipand putin, indicam intalnirea si discutia extrem de interesanta intre liderii anarhismului catolic american asociat cu miscarea Catholic Workers si liderii anarhistilor atei [vezi sectiunea finala, dupa titlul "Quotes From Ammon Hennacy's "Book Of Ammon"]. Vom reveni la Catholic Workers si Dorothy Day in acest capitol. Deocamdata retinem concluzia lui Bob Ludlow: "Exista o incompatibilitate intre anarhism si religie numai daca crestinii insista sa transfere structura ierarhica a Bisericii asupra domeniului temporal sau daca anarhistii insista sa respinga autoritatea in domeniul religiei. In ambele cazuri, incompatibilitatea vine din confundarea supranaturalului cu naturalul." Punctul culminant al discutiei legata de dreptul Catholic Workers de a se numit "anarhisti" a fost incercarea de reconciliere a argumentelor principiale ale celor doua tare: anarhistii atei spun ca ei doresc oamenilor o viata buna aici pe Pamant, nu promisiuni pentru vieti viitoare, iar Dorothy a raspuns ca numai credinta in Dumnezeu iti da puterea de a face sacrificiile necesare pentru a ajuta oamenii sa aiba o viata buna pe Pamant, dupa modelul lui Iisus. Ceea ce anarhistii religiosi au demonstrat cu prisosinta prin Phillip Berrigan, la care ne vom referi in ultima sectiune a capitolului [vezi recunoasterea sacrificiilor acestuia de catre Howard Zinn]. In cartea sa "Christian Anarhy: Jesus' primacy over the powers", Vernard Eller defineste pozitia sa de crestin anarhist astfel: "Afirmam ca exista si o alta forma de politica - o alta forma de actiune care afecteaza polisul, o forma pe care evangheliile o aproba in intregime. In aceasta forma, in loc sa avem un grup uman care se auto-proclama judecatorul celorlalti, actiunea noastra politica este supunerea in fata judecatilor morale ale lui Dumnezeu asupra a tot ce exista (care judecata, in mod clar, cade in primul rand si in cea mai mare parte chiar asupra slujitorilor lui Dumnezeu). In loc sa ia partea unora impotriva altora, aceasta politica ar critica in mod egal toate rivalitatile si jocurile de putere. Ar fi o politica inclinata spre meditatie si reconcilierea adversarilor in loc sa caute victoria unuia asupra altuia. Ar fi o teologie politica a eliberarii, care doreste sa elibereze umanitatea de subjugarea sa fata de politica lumeasca." Eller identifica anarhismul cu non-partizanatul perfect, sau opinia ca "toate Statele sunt

34

create la fel de imperfecte". De aceea revolutionarul nu este anarhist, deoarece el vrea sa inlocuiasca o putere cu o alta, deci este partizan. Partizanatul este antonimul anarhismului, la fel cum non-partizanatul este sinonimul lui. Acest non-partizanat face ca anarhistii crestini sa nu incerce niciodata sa se impotriveasca sau sa rastoarne autoritatile seculare, deoarece s-ar transforma in revolutionari. Mai mult, ei nu pot sti daca lumea ar trai mai bine fara ele (adica in anarhie) decat cu ele. Tot ce pot spune este ceea ce a spus Blumhardt: "Nu este posibil ca anarhia sa fie mult mai rea decat regimul in care traim acum." Anarhismul lui Iisus Unii anarhisti religiosi considera ca Iisus a venit sa aboleasca legea evreiasca (Halakha, sau interpretarea din Torah poruncilor Domnului, in special in cele 5 carti ale lui Moise, si in literatura rabinica clasica, in special Mishnah si Talmud), si sa o inlocuiasca cu Regula (legea) de Aur a Reciprocitatii, existenta ca principiu etic in vasta majoritate a religiilor si filosofiilor lumii, care in limba romana este formulata simplu astfel: "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face." Sa notam totusi ca aceasta regula de aur apare si in Talmud, Shabbat 31a ("Ceea ce tu urasti, sa nu faci altuia. Aceasta este legea. Toate celelalte sunt comentarii."), ca si in Evanghelia dupa Luca (6:31) din Biblia crestina ("Fa altora asa cum ai vrea sa-ti faca ei tie."), in Hadithul islamic consemnat de al-Bukhari ("Niciunul din voi nu este credincios pana nu doreste fratelui sau ceea ce isi doreste lui insusi"), in Zoroastrism, Shayast-naShayast 13:29 ("Ceea ce nu-ti place tie sa nu faci altora"), in Buddhism, Udana-Varga 5:18 ("Nu-i rani pe altii in feluri care te-ar rani pe tine."), Confucianism, Analects of Confucius 15:24 ("Ceea ce vrei sa nu ti se faca tie, nu face altora."), Brahmanism si Hinduism, Mahabharata 5:1517 ("Aceasta este suma tuturor datoriilor: nu face altora nimic din ceea ce n-ai vrea sa ti se faca tie"), Tao te Ching, ("Inteleptul face din identitatea oamenilor propria sa identitate.") etc. O observatie interesanta este ca formularile pozitive ale acestei reguli, respectiv cele care indica ce sa faci, permit -- mai exact ordona -- masochistilor sa le faca altora raul pe care si-l fac lor insisi. Formularile negative ale regulii, respectiv cele care spun ce sa nu faci, numite de asemenea Regula de Argint, nu fac acest lucru dar nici nu ofera o indicatie precisa in cazul masochistilor. Vom vedea in sectiunea despre Catholi Workers of formulare a Regulii de Aur care rezolva si problema masochistilor. Pe langa abolirea legii evreiesti, Iisus ar fi avut si atitudini potrivnice guvernarilor seculare. El a aratat clar ca regatul lui trebuie deosebit de toate celelalte pe care le-a cunoscut lumea: "Regatul meu nu este pe acest Pamant.", fraza folosita de Vernard Eller ca argument ca autoritatea lui Dumnezeu nu este impusa oamenilor, precum autoritatea seculara, ci este un dar, un sacrificiu de sine facut de Iisus. Acceptarea autoritatii lui Dumnezeu nu inseamna acceptarea unei autoritati straine, spune Eller citandul pe Kierkegaard, ci descoperirea adevaratei identitati a omului si acceptarea autoritatii acesteia. Iisus este anarhist cand ii spune lui Pilat ca toata autoritatea lui vine de fapt de la Dumnezeu, si cand sfatuieste oamenii sa "dea Cezarului ce-i al Cezarului [adica bani,

35

care nu au nici o valoare] si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu [adica tot ce are valoare]". Nici Iisus nici Sfantul Paul nu considera insa ca stagiul militar este o datorie catre Cezar, deoarece acesta presupune oferirea unei fiinte umane, nu a unor monede fara valoare. Anarhism in crestinismul timpuriu Unii anarhisti au identificat idei anarhiste in perioada timpurie a crestinismului, in viata lui Iisus si invataturile acestuia. Acestia considera ca singura autoritate asupra oamenilor este Dumnezeu si fiul sau Iisus, deci nu recunos c autoritatea guvernelor seculare. Multi din ei nu recunosc nici autoritatea Bisericii. Biblia arata ca primii crestini, dupa moartea lui Iisus, traiau intr-o organizare anarhica in care nu existau saraci si bogati. Crestinismul insusi este vazut ca o cauza a destramarii Imperiului Roman de catre Edward Gibbon [The History of the Decline and Fall of the Roman Empire], deoarece Crestinismul a mutat "marea fericire a vietii"in viata de dupa moarte. Astfel, expansionismul militar a fost inlocuit de fervoarea religioasa si conflicte religioase. Un articol de la Washington State University spune ca Imparatul Roman a trebuit sa adapteze invataturile crestine pentru ca "... textele de la fundatia crestinismului nu erau numai antiromane ... dar minimalizau in mod substantial autoritatea oamenilor, cea lumeasca. Pentru ca crestinismul sa poata functiona ca religie intr-un Stat condus de un monarh absolut, a trebuit schimbat." In acest scop, imparatul Constantin a convocat consiliul de episcopi de la Niceea din anul 325 care a formulat bazele dogmatice crestine. In anul 390, crestinismul a devenit religia oficiala a imperiului iar 100 de ani mai tarziu Roma cadea in mainile barbarilor. Un principiu cu valoare anarhica sau cel putin anti-autoritariana este gasit in Reformarea bisericii crestine, care a decis ca salvarea poate veni dintr-o relatie directa a individului cu Dumnezeu, abolind deci necesitatea ca individul sa indeplineasca o serie intreaga de sarcini si conditii sub indrumarea preotilor. Acest principiu simplu a periclitat serios puterea si averea dobandite de Biserica de-a lungul secolelor. Anarhismul Anabaptistilor Secta protestanta a Anabaptistilor, din Germania secolelor XV-XVI, a fost vazuta ca anarhista. Unii din aderentii ei traiau in asezari comunale si urmareau rasturnarea guvernului, ceea ce a dus la ample conflicte militare. In regiunea anabaptista din sudul Germaniei au existat cel putin doua tentative organizate de a rasturna guvernul si de a instaura o teocratie crestina bazata pe egalitate absoluta si proprietatea comuna asupra bunurilor. Prima a fost Razboiul Tzaranesc din 1525, sub conducerea lui Thomas Muentzer si a celor Trei Profeti de la Zwickau, iar a doua a fost Rebeliunea de la Munster, in Westphalia (1532-1535) condusa de Bernhard Rothmann, Bernhard Knipperdolling, Jan Matthys si John von Leiden. Anabaptistii (re-botezatorii) erau vazuti ca razvratiti radicali, iar Protestantii ii numeau eretici. Ei faceau o a doua botezare a individului, la varsta adulta, considerand ca prima,

36

facuta in copilarie, nu este valida. Numai credinciosii meritau botezul, in opinia anabaptistilor. Rebotezarea in sine are radacini foarte vechi, mergand pana la Sfantul Paul si apoi Donatistii din sec IV. Toti cei care apreciaza astazi libertatea bisericii (separarea ei de Stat) si libertatea religioasa sunt datori anabaptistilor pentru acestea. La vremea cand ei au propus libertatea religioasa, aceasta era considerata revolutionara si echivalenta cu anarhia. Anarhismul Mormon Mormonii sunt o larga denominatie a Restauratorilor Crestini, o miscare care incearca sa stearga toate diviziunile dintre Protestanti si sa intoarca biserica crestina la originile ei asa cum sunt ele intelese azi. Apartententa mormonilor la crestinism este disputata din cauza nontrinitianismului lor (nu cred in Dumnezeu ca o Trinitate ci in alte forme), iar Biserica Catolica si principalele secte Protestante nu-i recunosc ca crestini si practica rebotezarea mormonilor care se convertesc la catolicism si respectiv protestantism. In mod traditional, adeptii mormoni au trait mult timp in comunitati care detineau bunurile la comun si imparteau egal produsele muncii, acestea fiind idei anarhist-comuniste. Anarhismul lui Lev Tolstoi Tolstoi (1828-1910) a scris destul de mult despre principiile anarhismului, la care a ajuns prin intermediul credintei lui crestine. Cartile lui Evanghelia in rezumat si Regatul lui Dumnezeu este in tine dezvaluie o filosofie similara cu a contemporanului sau, Mihail Bakunin. Tolstoi critica Statul, capitalismul industrial, exploatarea taranilor si a proletariatului, denuntza in termeni duri Biserica si clericii si propune o societate bazata pe principii pacifiste. Anarhismul lui Ammon Hennacy (Hennesey), Dorothy Day si Catholic Workers Hennacy (1893-1970) a fost un anarhist practicat, protestant activ, care a refuzat sa-si faca stagiul militar. El a scris despre munca lui cu miscarea Catholic Workers de la Joe Hill House of Hospitality. Autobiografia lui numita Cartea lui Ammon descrie activitatea lui anarhista, sociala, non-violenta, si ofera detalii despre viata anarhistilor crestini americani din secolul XX. Alte carti ale lui sunt Revolutia unui om in America si Autobiografia unui catolic anarhist. Miscarea Catholic Workers a fost pornita in 1933 de Dorothy Day (1897-1980) si Peter Maurin printr-un ziar propriu in care defineau o pozitie pacifista si neutra, in contrast cu beligerantza tipica acelor ani. Miscarea lor sustinea de asemenea ospitalitatea pentru cei ramasi fara adapost, infometati si abandonati. Dorothy a inceput cu o casa a ospitalitatii in New York, iar in 1941 existau deja peste 30 de astfel de comunitati independente dar asociate. In prezent exista peste 100 de astfel de comunitati, in tari precum Olanda, Australia, Suedia, Marea Britanie si Germania. In anii '60, Dorothy a primit sustinerea catolicilor cu vederi de stanga, desi ea a fost impotriva revolutiei sexuale din acei ani. Exista campanii pro si contra canonizarii ei.

37

Intr-un interviu publicat in 1971 in saptamanarlul Agitatorul Catolic din Los Angeles, al miscarii Catholic Workers, Dorothy Day face cateva afirmatii revelatoare pentru relatia dintre anarhism si Biserica Catolica. Ea arata importanta motto-ului miscarii IWW (Industrial Workers of the World) "Ranirea unuia este ranirea tuturor.", o versiune remarcabila a Regulii de Aur care este superioara originalului prin faptul ca rezolva explicit problema masochistilor si integreaza constiinta individuala in constiinta colectiva. Intrebata ce inseamna de fapt sa fii anarhist, Dorothy raspunde: "Intregul punct de vedere al anarhistului este ca totul trebuie sa porneasca de jos in sus, de la om. Mi se pare o filosofie foarte umanista." Intrebata de ce a devenit catolica, Dorothy raspunde: "Pentru ca am simtit ca aceasta este o biserica a celor saraci, am simtit continuitatea ei. Am simtit ca indiferent cat de corupta si putrezita ar deveni, va ramane aproape de om." Intrebata daca vede vreo incompatibilitate intre anarhism si catolicism, Dorothy raspunde: "Nu, cred ca anarhia este naturala pentru catolici. Biserica este destul de anarhista. Cine sta sa asculte ce zic cardinalii si Papa? Constiinta este suprema, si de aceea tiparim acest motto pe prima pagina a publicatiei lunare a Catolic Worker. Si pentru Vatican II, mai presus de toate, "Constiinta este suprema". Referindu-se la intalnirile sale periodice cu cardinalii si alti reprezentanti ai ierarhiei bisericesti, Dorothy spune ca discutiile sunt despre munca lor comuna. Citind publicatia Catholic Worker, cardinalul McIntyre a spus ca n-a studiat niciodata asa ceva la Seminar. Anarhismul lui Jacques Ellul Ellul (1912-1994) a fost un ganditor francez, sociolog, teolog si anarhist crestin. A scris cateva carti impotriva "societatii tehnologice" si cateva despre crestinism si politica. Intruna din ele, numita Anarhie si crestinism (1991) arata ca cele doua urmaresc acelasi scop la nivelul societatii. Vernard Eller, un admirator al lui Ellul, considera ca acesta demonstreaza decisiv ca o versiune particulara a anarhismului este insasi viziunea sociopolitica din Biblie, si mai ales din Noul Testament. Phillip Berrigan si activistii americani impotriva Razboiului Berrigan (1923-2002) a fost un preot catolic si un activist pentru pace de talie internationala. El a fost nominalizat de doua ori pentru Premiul Nobel pentru Pace si a fost, impreuna cu fratele sau Daniel Berrigan, pe lista FBI a celor mai doriti fugari, pentru activitatile lor non-violente impotriva Razboiului din Vietnam. Phillip s-a implicat si miscarile pentru drepturi civile. Impreuna cu Daniel si cu teologul Thomas Merton au fondat o coalitie multi-confesionala impotriva Razboiului din Vietnam. Pe 27 octombrie 1967, Phillip a turnat sange (inclusiv al lui) pe documentele Serviciului Selectiv de inrolare in armata din Baltimore. Cand asteptau sosirea politiei, le-a oferit angajatilor Biblii si le-a explicat calm motivele actiunilor lui. El a devenit primul preot catolic arestat pentru nesupunere civila si a primit 6 ani de inchisoare. In 1969, dupa eliberarea sa pe cautiune, a organizat un alt protest: a format un grup de 9 activisti, toti catolici, (numiti ulterior Catonsville Nine) care a fabricat niste napalm rudimentar cu care

38

a ars 378 de documente de la oficiul de recrutare din Catonsville, statul Maryland. Ei au dat urmatoarea declaratie: "Confruntam Biserica Catolica, alte biserici crestine si sinagogile din America pentru tacerea si lasitatea lor in fata crimelor comise de tara noastra. Suntem convinsi ca birocratia religioasa din aceasta tara este rasista, este complice in acest razboi si este ostila cauzei saracilor." Berrigan a fost arestat si a primit 3 ani si jumatate de inchisoare. In 1980, Phillip, Daniel si alt 6 activisti (numiti ulterior Miscarea Plowshares) au pornit o serie de peste 70 de actiuni non-violente impotriva fabricantilor de arme - avioane, rachete nucleare, etc. Prima a fost la o divizie a General Electric care fabrica componente ale unor rachete nucleare. Aici, Plowhsares au turnat sange pe documente si au oferit rugaciuni pentru pace. Howard Zinn (n.1922), profesor emerit la Boston University si un asociat constant al lui Noam Chomsky, a scris despre Berrigan: "Mr Berrigan a fost unul din marii americani ai timpurilor noastre. El a crezut cu tarie ca razboiul nu rezolva nimic. A mers la inchisoare iar si iar pentru convingerile lui. L-am admirat pentru sacrificiile pe care le-a facut. A fost un model care a inspirat multi oameni." Una din ultimele declaratii publice ale lui Berrigan a fost aceasta: "Poporul american isi face auzita vocea tot mai mult impotriva lui Bush si clonelor lui razboinice. Bush si acolitii lui au scapat de sub control, sunt hotarati sa mearga la razboi, sa mearga singuri, sa-i puna in pericol pe palestinieni inca si mai mult, sa controleze petrolul Irakului, sa distruga si mai mult un popor suferind si societatea lor zdruncinata. Poporul american il poate opri pe Bush, ii poate lega picioarele mai aproape de foc, poate izgoni pe cei care fac razboaiele din Washington, poate intoarce aceasta societate si-i poate restaura credinta si judecata sanatoasa."

IX. PSIHOLOGUL STANLEY MILGRAM MASOARA OBEDIENTA Introducere : Stanley Milgram si experimentele sociale Stanley Milgram (foto, 1933 - 1984) a fost un psiholog la universitatea Yale, cu un doctorat in psihologie sociala obtinut la Harvard [vezi detalii si un website dedicat lui de Thomas Blass, doctor in psihologie la Universitatea Maryland, autorul biografiei lui Milgram]. Milgram este considerat unul din cei mai importanti psihologi ai secolului XX. In 1974 a primit premiul anual al American Association for the Advancement of Science, pentru cercetarile sale in domeniul obedientei.

39

Cele mai cunoscute, influente si controversate realizari ale lui Milgram in psihologia sociala sunt legate de doua experimente. Unul, desfasurat in 1967 si repetat ulterior cu diverse imbunatatiri atat de el cat si de alti cercetatori (deoarece concluziile initiale au fost discreditate, fiind bazate pe prea putine exemple), a demonstrat ca traim intr-o lume mica, in care oricare doi oameni, oricat de indeparati ar fi pe planeta, pot fi conectati printr-o secventa de aproximativ 6 prieteni sau cunoscuti. Experimentele au demonstrat de asemenea ca multe din aceste secvente trec printr-un numar relativ mic de noduri, care practic "canalizeaza" traficul din reteaua sociala formata din toti indivizii din lume, i.e. exista oameni foarte populari, care au mult mai multi prieteni decat media. Aceste experimente au validat conceptul de sase grade (nivele) de separatie propus de scriitorul ungur Frigyes Karinthy. Alte concepte si descoperiri legate de aceste experimente pot fi cunoscute la linkurile indicate. Experimentul lui Milgram care ne intereseaza pe noi este cel de masurare a obedientei indivizilor in fatza unei autoritati. Acesta a fost publicat in 1963 sub titlul Studiu Comportamental al Obedientei in Journal of Abnormal and Social Psychology, si reluat in cartea numita Obedienta in fata autoritatii: o abordare experimentala. Experimentul a inceput in 1961, la un an dupa capturarea si judecarea oficialului nazist Adolf Eichman la Ierusalim, pentru rolul sau in Holocaustul nazist. Urmarind evenimentele, Milgram si-a pus intrebarea: este oare posibil ca Eichman si ceilalti complici la Holocaust sa-si fi justificat actiunile, fata de propria lor constiinta, prin faptul ca ei sunt doar niste executanti ai ordinelor venite de la autoritati? Concluziile experimenteului sau destinat sa raspunda la aceasta intrebare au fost atat de socante si atat de des citate, incat experimentul a primit porecla experimentul Milgram. Experimentul Milgram (sau cat de departe suntem dispusi sa mergem impotriva altor oameni si impotriva principiilor noastre morale daca primi ordine sa facem acest lucru?) Experimentul este descris in detaliu la linkul precedent. Vom relua aici numai informatiile esentiale. Participantii, barbati intre 20 si 50 de ani, au fost selectati din medii sociale diverse si cu nivele de studii variate, de la cei care au abandonat scoala elementara pana la cei cu doctorate. Li s-a spus ca vor participa la un "studiu al memoriei" la Universitatea Yale, care va dura o ora si pentru care vor primi $4.50. Conducatorul experimentului invita participantii, pe rand, impreuna cu un actor care pretindea ca este alt participant, sa ajute la studiul efectului pedepselor asupra invatarii. Intr-un mod aparent aleator, participantul primeste rolul profesorului iar actorul pe cel al elevului. Elevul mentioneaza ca are probleme cu inima. Participantul primeste un soc electric de 45V ca un exemplu de soc electric pe care il va da el elevului ca pedeapsa pentru greselile sale. Apoi cei doi merg in camere separate de un zid. Conducatorul experimentului este in camera participantului.

40

(E = conducatorul experimentului, S = participant (profesor), A = actor (elev)) Participantul incepe sa-l invete pe actor asociatii de cuvinte. La fiecare greseala, actorul primeste un soc electric cu 15V mai mare decat la precedenta greseala, si are o reactie de durere pe masura (de fapt el nu primeste nici un soc electric iar reactiile sale sunt inregistrari audio, insa participantul nu stie acest lucru). Cand socurile ating 135V, actorul incepe, prin conventie cu organizatorul, sa urle. Dupa alte pedepse incepe sa se izbeasca in zidul care il separa de participant si sa se planga de problemele sale cu inima. Apoi inceteaza orice activitate (a lesinat? a murit?). Scopul experimentului este studierea reactiilor si deciziilor participantului la auzul plangerilor actorului, convins fiind ca ii administreaza acestuia socuri electrice tot mai mari. Ei bine, participantii s-au dovedit mai mult decat dispusi sa mearga pana la capat, adica sa creasca socurile electrice in ciuda reactiilor victimei. Practic toti participantii sau oprit temporar la un moment dat, cerand explicatii suplimentare de la conducator. Unii s-au oprit la 135V, cand actorul incepea sa urle, punand intrebari asupra scopurilor experimentului si asupra responsabilitatii pe care o au ei in cazul unor urmari nefaste. Ei au primit asigurari ca nu vor fi trasi la raspundere. Toti au continuat si dupa 135V. Unii au inceput sa rada nervos pentru a se calma la auzul urletelor din camera vecina. Daca un

41

participant decidea sa se opreasca, conducatorul ii spunea pe un ton autoritar ca "experimentul are nevoie ca dumneavoastra sa continuati". Daca participantul insista sa se opreasca, i se repeta acest lucru de 4 ori si abia dupa aceea experimentul era oprit. 65% dintre participanti au mers pana la capat, ajungand sa administreze socul final de 450V. Nici un participant nu s-a oprit inainte de 300V, infirmand pronosticurile psihologilor intrebati de Milgram inainte de experiment ca doar cativa sadici vor ajunge la final. Experimentul a fost repetat si analizat de multe ori de alti psihologi, iar rezultatele au fost confirmate cu precizie, inclusiv procentajul de 65%. Variatii ale experimentului; conformarea indivizilor fata de grup Milgram a executat 19 variatii ale experimentului. Una din ele a indicat ca un participant care este un apropiat al actorului se va opri mai devreme, iar un participant care este un apropiat al conducatorului experimentului se va opri mai tarziu. [Elkorg: aceasta ar putea indica un motiv pentru care comunitatile mici de oameni, in care aproape toti membri se cunosc intre ei, sunt mai unite in fata pericolelor decat comunitatile mari.] Daca participantii primesc ordinele la telefon, ei tind sa se opreasca mai repede. La fel fac daca actorul este in camera cu ei -- totusi, chiar in conditiile in care il tineau de mana pe actor, 30% dintre ei au mers pana la capat. Un experiment a folosit femei in locul barbatilor, iar rezultatele au fost asemanatoare, desi ele au indicat un nivel de stress crescut. Un experiment s-a desfasurat fara a mentiona Universitatea Yale, pentru ca numele acesteia sa nu influenteze participantii -- rezultatele au fost aceleasi. Alt experiment a introdus factorul conformarii sau a influentei colegilor, care s-a dovedit foarte puternic: alaturi de participant erau introdusi doi actori-profesori (pe care el ii credea participanti ca si el). Cand actorii se dovedeau obedienti fata de conducator, la fel facea si participantul (doar 3 din 40 s-au oprit). Cand actorii se dovedeau neascultatori, la fel facea si participantul (doar 4 din 40 au mers pana la capat). Interesant, Samuel Asch, conducatorul tezei de doctorat a lui Milgram, a masurat si el experimental conformarea indivizilor fata de grupurille lor, si a obtinut de asemenea valori ridicate. O variatie a experimentului s-a desfasurat la Universitatea Stanford, avand ca obiect de studiu comportamentul in captivitate (conditii de inchisoare). Experimentul a scapat repede de sub control si a fost intrerupt. Ulterior s-a facut un film despre el. Si Milgram a facut documentare ale experimentelor sale. Interpretari ale experimentelor de tip Milgram Unii au pus sub semnul intrebarii etica organizatorilor, care au supus participantii la un

42

stress considerabil, si se pare ca multi nu au inteles natura exacta a experimentului [Elkorg: Experimentul este foarte simplu de inteles. Daca participantii nu l-au inteles, probabil ei inteleg si mai putin situatiile similare, dar mai complexe, la care sunt expusi din viata reala. Asa incat nu avem motive sa credem ca gradul de intelegere a alterat rezultatele.] Ulterior, 84% dintre participanti au declarat ca sunt bucurosi ca au participat la experiment, iar 15% s-au declarat neutri, din totalul de 92% dintre participanti care au raspuns la intrebare. La 6 ani dupa experiment, in timpul razboiului din Vietnam, un participant i-a scris lui Milgram, printre altele: "Cand am participat la experiment in 1964, desi credeam ca ranesc pe cineva, nu aveam nici o idee de ce fac asta. Putini oameni reusesc sa distinga situatiile in care actioneaza conform principiilor si convingerilor lor de situatiile in care se supun umili in fata unei autoritati." Experimentul este uneori asociat cu depersonalizarea, o afectiune psihica in care subiectul simte ca realitatea este mai putin "reala", seamana cu un film, sau un vis, si nu are nici o semnificatie. De asemenea, individul pare detasat de sine, se priveste in oglinda ca pe un strain, desi gandirea lui logica ii spune ca este chiar el. Lt. Col. Dave Grossman, profesor de Stiinta Militara la Arkansas State University, sustine in cartea sa "Despre ucidere" ca antrenamentul militar depersonalizeaza indivizii, le reduce empatia, si de aceea ii face mai capabili de a ucide fara remuscari alte fiinte umane. O alte interpretare ia in considerare puterea: participantii lui Milgram au fost "imbatati" de sentimentul lor de putere absoluta asupra altei fiinte umane. Aceasta stare nu le era familiara si nu au avut timpul necesar de a se familiariza cu ea, de a o analiza, si de aceea nu au avut un control rational asupra propriilor actiuni. Experimentul este cu certitudine relevant pentru fenomenul dizolvarii responsabilitatii, observabil atat in grupuri de oameni depasind o anumita dimensiune, in care indivizii nu se simt responsabili deoarece responsabilitatile nu au fost clar definite, cat si in structuri ierarhice, in care subalternii nu se simt responsabili deoarece ei doar executa ordine, iar superiorii nu se simt responsabili deoarece ei doar dau ordine si nu fac nimic altceva. Atat membrii grupurilor respective cat si ai structurilor ierarhice actioneaza sau permit altora sa actioneze (dovedesc o apatie nejustificata in fata unor actiuni) in feluri pe care nu le-ar accepta in mod normal. Intr-adevar, ne amintim ca toti participantii la experimentele de tip Milgram au inceput la un moment dat sa puna intrebari privind responsabilitatea asupra consecintelor. Scrisoarea participantului citat mai sus confirma ca indivizii pusi in astfel de situatii nu stiu motivele pentru care actioneaza astfel, si mai ales nu discern motivatiile proprii de cele venite din obedienta fata de o autoritate. Multi dintre nazistii de la Nurnberg au incercat sa scape folosind aceeasi justificare: eu doar executam ordine. Toate acestea sunt argumente ale faptului ca existenta unei autoritati care da ordine ii face pe executantii (obedienti) ai acelor ordine sa nu se mai simta responsabili pentru ele. Interpretari anarhice ale experimentelor de tip Milgram

43

Cred ca citirorii au realizat deja importantza acestor experimente pentru Teoria Anarhiei. Majoritatea interpretarilor enumerate mai sus (dezumanizare, delegarea responsabilitatii odata cu delegarea autoritatii, apatia -- in special cea electorala, efectele Puterii asupra celor care o detin si asupra celor obedienti, etc) au fost deja analizate in serialul elkorg. Pentru a risipi eventuale dubii ramase: elkorg considera aceste experimente dovezi ale efectelor extrem de importante si negative ale privarii indivizilor de unul din doua drepturi fundamentale: (1) Capacitatea de a decide ce sa faca; si (2) capatitatea de a face ceea ce ei au decis. Primul drept este absent in cazul subalternilor, al executantilor de ordine. Al doilea este absent in cazul guvernantilor, al celor care (doar) dau ordine din birourile lor. In ambele cazuri, consecinta fundamentala a privarii indivizilor de aceste drepturi, alaturi de atrofierea capacitatilor respective din cauza nefolosirii lor indelungate, este dizolvarea responsabilitatii: nici executantul si nici seful lui nu se simt pe deplin responsabili pentru actiunile lor -- fiecare da vina pe celalalt. Acelasi fenomen al dizolvarii apare, cum spuneam, si in grupurile mari. Aceste consideratii explica, cel putin partial, de ce putem face Holocausturi, de ce politicienii pot trimite armatele sa moara pentru ambitiile lor de putere, de ce asistam impasibili la o talharie care are loc sub ochii nostri, de ce nu ne implicam in viata urbei, de ce jumatate dintre noi nu merg niciodata la vot, de ce ne simtim instrainati de lumea in care traim, si alte fenomene sociale pe care Elkorg le considera "binefaceri" ale existentei autoritatii si obedientei.

X. REFLECTII ASUPRA SOCIETATII ANARHICE

Motto: "Alternative la formele prezente de ierarhie, dominare, putere privata si control social exista cu siguranta in principiu... Dar a le face realiste va necesita o mare cantitate de munca si dedicatie, inclusiv munca de a le defini clar." - Noam Chomsky, Turning the Tide (p. 250). Limitele necesare ale Teoriei Anarhiei In masura in care se doreste a fi o teorie si nu o simpla colectie de idei, teoria anarhiei trebuie sa isi defineasca obiectul muncii, adica societatea anarhica. Declaratiile de principii sunt necesare dar nu suficiente. Pe de alta parte, este usor a cadea in capcana de a astepta de la anarhisti o teorie minutioasa care descrie in cele mai mici detalii viitoarea societate anarhica. La fel de mare este capcana de a astepta de la anarhisti o reteta de succes asemanatoare cu a bolsevicilor: revolutie violenta, nationalizari, desproprietariri si redistribuiri, urmat de o societate care sa functioneze in niste parametri prestabiliti. Ambele asteptari sunt gresite deoarece contrazic insusi spiritul anarhiei, care propune o

44

societate in care indivizii si grupurile se auto-guverneaza conform propriilor interese, nu conform unor directive prestabilite de niste profeti, revolutionari, teoreticieni ai anarhiei, specialisti in teoria jocurilor sau alte "autoritati in materie". In anarhie, fiecare isi stabileste propriile scopuri si isi face propriile planuri pentru a le atinge. Este o societate destinata manifestarii intregului potential uman al indivizilor, nu doar acela de executant al ordinelor venite de sus si de rotita care se invarte eficient intr-un angrenaj a carui complexitate scapa mintii sale. Cele de mai sus arata ca teoria anarhiei se auto-limiteaza prin insasi scopul ei. Intradevar, nici o teorie care promoveaza in primul rand liberatea nu poate, fara a se invalida singura, defini in prealabil cum se va manifesta aceasta libertate. Prin urmare, teoria anarhiei trebuie sa execute un dans acrobatic pe un teritoriu ingust aflat intre doua constrangeri severe: (1) Nu poate ramane doar la nivel de principii pentru ca isi pierde din valoare si credibilitate, si (2) Nu poate oferi teoreme si reguli despre cum "trebuie" sa fie anarhia deoarece s-ar invalida singura ca teorie a anarhiei. Acest ultim episod al Teoriei Anarhiei incearca executarea unui astfel de dans. Vom vorbi despre unele lucruri care ar putea fi, nu despre lucruri care trebuie sa fie. Un singur lucru trebuie sa fie: dreptul fiecarui individ si grup de indivizi la auto-guvernare. In campul muncii, autoguvernare inseamna self-management. CARACTERISTICI ALE SOCIETATII ANARHICE Federativa, descentralizata si heterogena

In 1863, Proudhon declara: "Toate ideile mele economice dezvoltate de-a lungul a 25 de ani pot fi rezumate in cateva cuvinte: federatie agricultural-industriala. Si toate ideile mele politice deriva dintr-o formula similara: federatie politica, sau descentralizare." Societatea anarhica este descentralizata si non-ierarhica, dar nu dezorganizata. Indivizii si grupurile se organizeaza de jos in sus, spontan, liber, dinamic, in functie de interesele lor. Nu exista o autoritate plasata deasupra lor care sa-i organizeze, deoarece aceasta ar incalca implicit libertatea lor. Viziunea lui Chomsky este similara: "un sistem federalizat, descentralizat, format din asociatii libere incorporand atat institutii economice cat si sociale ar fi ceea ce eu numesc anarho-sindicalism. Si mi se pare forma adecvata de organizare a unei societati tehnologice avansate, in care oamenii nu trebuie fortati sa devina instrumentele altora, sau rotile unei masini." Un alt citat atribuit lui Chomsky: "sarcina societatii industriale moderne este realizarea a ceea ce este de acum posibil din punct de vedere tehnic, si anume o societate care este intr-adevar bazata pe participarea libera si voluntara a oamenilor care produc, creaza, isi traiesc vietile liber in institutii controlate chiar de ei, cu structuri ierarhice limitate, sau chiar absente." Peter Kropotkin ofera detalii: "Intr-o societate dezvoltata pe aceste principii, asocierile voluntare reprezinta o retea intretesuta compusa dintr-o varietate nelimitata de grupuri si federatii de toate marimile si gradele, locale, regionale, nationale si internationale,

45

temporare sau permanente, pentru toate interesele posibile: productie, consum, schimb, comunicare, asigurarea sanatatii, educatie, aparare, etc. Aceeasi retea ar asigura satisfacerea nevoilor sociale, artistice si stiintifice ale indivizilor." In aceste conditii, una din caracteristicile previzibile ale unei societati anarhice este heterogenitatea: fiecare grup uman, in fuctie de caracteristicile umane ale indivizilor care il compun, de conditiile concrete in care exista, de scopul sau si de orice alti factori ar dori sa ia in considerare, va alege un sistem propriu de organizare, probabil diferit de al altor grupuri. Spre exemplu, este de asteptat ca organizarea economica sa difere de la o comunitate la alta. In teoria anarhiei exista patru curente care descriu organizari economice posibile intr-o societate anarhica: individualismul, mutualismul, colectivismul si comunismul. Unificarea aspectelor vietii: societatea, economia, politica

In prezent, oamenii isi privesc vietile ca fiind formate din parti relativ independente: viata sociala, viata economia, viata politica, viata culturala, etc. Aceasta este si o consecinta a regulilor si valorilor diferite care guverneaza fiecare din aceste domenii in lumea noastra: economia are un set de valori si un set de reguli proprii (expresia "business is business" aminteste acest lucru), cultura are alte valori si reguli, etc. Mai mult, doua parti fundamentale (economia si viata sociala) sunt guvernate cu mana forte de doua autoritati diferite: patronul capitalist si respectiv guvernul. Ei au interese diferite si supun individul la constrangeri diferite, chiar daca au si cereri comune, in principal obedienta. Nu este de mirare ca indivizii au ajuns sa considere munca si casa doua parti separate ale vietii. Ganditorii anarhisti au o viziune integratoare asupra vietii individului: toate aspectele sale sunt guvernate de scopurile individului, nu de scopurile altora. Economia, viata sociala si celelalte vor putea fi mixate in mod liber in functie de propriile interese. Acesta este in prezent un privilegiu rezervat liderilor, singurii care au acces la vederea de ansamblu, integratoare a vietii. Anarhia transforma acest privilegiu in normalitate la nivelul vietii fiecareui individ, integrand in mod natural aspectele aparent separate ale acestei vieti. Bakunin sustine ca institutile politice ale unei societati libere deriva din asociatii formate la locul de munca: "Pamantul apartine numai celor care il muncesc cu mainile lor, respectiv comunelor agricole. Capitalul si mijloacele de productie apartin lucratorilor, respectiv asociatiilor acestora. Viitoarea organizatie politica ar trebui sa fie o federatie libera a lucratorilor." Kropotkin a plasat comuna in centrul vietii sociale si economice a sistemului sau anarhist-comunist. Rudolf Rocker afirma ca exploatarea patronului si tirania guvernului au aceeasi radacina, care trebuie bineinteles taiata in orice societate libera. Proprietatea asupra mijloacelor de productie

Fiecare scoala anarhica are o viziune proprie asupra acestui subiect. Individualismul promoveaza proprietatea individuala a lucratorilor asupra firmei lor. Lucratorii ar fi parteneri egali, nu ar exista sefi sau exploatare. Anarhistii sociali considera ca acesta rezolva multe probleme dar nu pe toate. Pe termen lung, aceste firme aflate in

46

proprietatea individuala a lucratorilor lor ar putea incepe sa actioneze ca si corporatiile capitaliste prezente. De aceea anarhistii sociali (e.g. anarho-sindicalistii) doresc o proprietate colectiva a societatii asupra tuturor mijloacelor de productie. Lucratorii ar fi doar agenti care ar avea drept exclusiv de folosire a acelor mijloace, dar nu ar fi proprietarii lor. Toate deciziile sunt luate de lucratori si (daca exista) sindicatele lor. Anarhistii comunisti merg si mai departe, sustinand ca toti membrii societatii, lucratori sau nu, tb sa aiba un cuvant de spus asupra modului de folosire a mijloacelor de productie. Este important de aratat ca socializarea mijloacelor de productie sustinuta de anarhistii sociali nu are nici o legatura cu nationalizarea lor practicata de regimurile comuniste trecute. Socializare inseamna proprietate colectiva detinuta de societate, formata din indivizi egali. Nationalizare inseamna proprietate detinuta de stat, format din guvernanti. Anarhistii resping explicit nationalizarea si considera ca lucratorii din Uniunea Sovietica nu au avut mai mult control asupra mijloacelor de productie si a produselor lor decat au in capitalism. Sunt anarhisti care compara Statul proprietar al productiei cu un capitalist unic, cu toate privilegiile aferente. Cooperarea

Ca regula generala, anarhismul inlocuieste relatiile sociale si economice bazate pe concurenta cu cele bazate pe cooperare. Una din diferente intre cele doua este caracterul voluntar: in timp ce in capitalism nu poti decide sa nu ai nici un concurent, in anarhie poti decide sa nu cooperezi cu nimeni. Societatea anarhista faciliteaza, prin organizarea ei, succesul celor care stiu sa coopereze cu ceilalti, la fel cum societatea capitalista faciliteaza, prin organizarea ei, succesul celor care stiu sa concureze impotriva celorlalti. Cooperarea nu cere de la oameni un altruism deosebit, ci doar intelegerea faptului ca aceasta este o strategie mai buna, mai eficienta decat competitia permanenta, de a-ti atinge propriile scopuri. Ideea de a tine cont si de interesele celorlalti atunci cand ni le realizam pe ale noastre este justificata de teoria jocurilor (fundamentala in economie) si "governing dynamics" ale lui John Nash, nu de propaganda comunista. Decizii, management si voturi

Acesta este un subiect care starneste multa confuzie celor care il analizeaza superficial. El a mai fost abordat in acest serial, asa incat repet aici doar aspectul esential. Societatea prezenta se bazeaza pe delegarea autoritatii de a lua decizii. Cei multi renunta "benevol" la dreptul lor de a lua decizii in comunitate, prin alegerea unor reprezentanti care iau acele decizii pentru ei. Mijloacele prin care comunitatea poate influenta deciziile alesilor sunt limitate atat ca numar cat si ca putere. Societatea anarhica se bazeaza pe delegarea competentei, dar nu a autoritatii. Expertul, omul de stiinta, inginerul, administratorul, vor fi delegati sa rezolve problemele la care se pricep fara a trebui sa justifice fiecare actiune in fata unora care evident nu le inteleg. Diferenta dintre administrator si guvernant este esentiala: administratorul este angajat de

47

comunitate sa indeplineasca o sarcina, si raspunde direct in fatza comunitatii. Guvernantul da legi si obliga comunitatea sa raspunda in fatza lui. Administratorul nu are autoritate asupra altora decat in situatii speciale si pe durata limitata. Pentru guvern, autoritatea asupra celorlalti este singurul mod de a fi. Conceptul de administrator, transformat in manager, exista si in campul muncii, unde fiecare individ dispune de self-management. In capitalism, managerul are un venit net superior restului angajatilor si are puteri de decizie pe care angajatii nu le au. In anarhism, managerul poate fi platit mai bine dar nu are putere de decizie mai mare decat orice alt angajat. Toate deciziile manageriale care ii privesc si pe alti angajati sunt supuse votului tuturor angajatilor. Singurii angajati asupra carora managerii au putere de decizie sunt ei insisi, la fel cum au toti ceilalti. Deciziile de grup se iau prin vot. In grupurile relativ mici, votul se face direct (fiecare membru are un vot pe care si-l exercita direct). In confederatii sau grupuri de grupuri, fiecare grup membru are un reprezentant imputernicit sa voteze in numele grupului. Acest reprezentant are numai un mandat limitat si temporar, si este obligat sa respecte intocmai instructiunile primite de la grupul sau. In cazul in care grupul considera (prin vot intern) ca reprezentantul sau nu a actionat corespunzator, acesta poate fi revocat imediat si toate deciziile sale pot fi anulate. Reprezentantii nu au putere de decizie in numele grupului, ci au doar puterea de a transmite deciziile luate de grup. Pentru eficientza, este posibil ca reprezentantul sa ia decizii proprii in situatii pentru care nu are instructiuni deoarece nu au fost prevazute de grupul sau si in care nu isi poate permite sa ceara ragaz pentru consultarea grupului. Toate aceste decizii vor fi insa revizuite de grup, supuse la vot direct in cazul existentei unor opinii divergente, si eventual modificate sau anulate. Grupurile vor asigura o rotatie cat mai uniforma a reprezentantilor, astfel incat toti membrii capabili de a indeplini acest rol sa aiba sanse egale de a primi mandate temporare. O problema interesanta ridicata de unii critici ai anarhiei este aceea a transformarii luarii deciziilor prin vot majoritar intr-o tiranie a majoritatii asupra minoritatii. Cuplata cu perceptia majoritatii, a masei de oameni, ca o turma de oi neinformate si manipulabile, aceasta creaza o imagine nu tocmai roza a mecanismului de decizie in anarhie. Raspunsul anarhistilor la aceasta observatie este destul de elegant: majoritatea prezenta este asa cum este (ca o turma) deoarece este conditionata de sistem sa fie asa. Sistemele autoritariene sunt facute pentru bunastarea unor elite, iar rolul maselor este sa munceasca pentru acele elite. Indivizii din masa de oameni nu sunt in stare sa ia decizii pentru ei deoarece aceasta este o capacitate pe care nu si-au putut-o exersa in societatea prezenta. O societate care va cultiva individualismul va "sparge" turma de oi in indivizi independenti, care iau decizii pentru ei, in interesele lor. Diversitatea intereselor individuale impiedica formarea de turme de oi. Acestea sunt produsul sistemelor care uniformizeaza indivizii, de exemplu prin reducerea lor la niste roluri si functii limitate in slujba elitelor sistemului. INCHEIERE

48

Intelegerea teoriei anarhiei porneste in modul cel mai natural de la caracteristica fundamentala a anarhiei: o societate care nu este impartita in guvernanti si guvernati, in sefi si angajati, ci este bazata pe auto-guvernarea si self-managementul tuturor indivizilor si grupurilor. Realizarea acestei societati apartine indivizilor care traiesc in ea, nu unor teoreticieni, revolutionari sau profeti. Ca si societatea propusa, scolile de gandire anarhica ofera idei si raspunsuri diferite la intrebarile despre anarhie. Cei care considera serialul Elkorg prea aplecat spre stanga pot aprofunda anarhismul individualist. Cei care considera serialul Elkorg prea aplecat spre dreapta, il pot studia pe cel comunist. Intre aceste doua extreme exista multe alte scoli. Desi urmeaza cai diferite, toate converg spre caracteristica fundamentala enuntata mai sus: auto-guvernare si self-management. La aceasta diversitate naturala se adauga dinamismul teoriei anarhiei. Diversitatea si dinamismul sunt caracteristicile speciei umane pe care anarhia isi propune sa le valorifice mai mult decat orice alt tip de societate.

-- / --

49

ANEXA A. ESENTE ANARHICE IN TAOISM

Scolile de gandire din China antica

In China antica au existat trei mari scoli de gandire cu valente politice: Legalistii, Confucianistii si Taoistii. Toate trei au fost intemeiate intre secolele VI si IV i.e.n. Nu ne propunem aici o sinteza a ideilor lor politice si nici macar o analiza cuprinzatoare, ci ne vom opri asupra ideilor, fundamentale pentru anarhie, privind natura guvernarii. Putem spune ca Legalistii, cea mai noua dintre cele trei scoli, au promovat o putere maxima a Statului, si au analizat mijloacele prin care acesta o poate obtine. Confucianistii au fost mult mai idealisti, dar guvernarea propusa de ei nu este principial diferita de a Legalistilor: China ar trebui condusa de o elita educata in tainele filosofiei. Figura centrala a fost Confucius (numele real Ch'iu Chung-ni, 551-479 i.e.n.), un membru erudit al unei familii sarace, dar de origine artistocratica, din fosta dinastie Yin. El a devenit Marele Mareshal al Statului Sung. Guvernarea confucianista este plasata la mijlocul drumului dintre Legalisti si Taoisti. Taoistii au fost primii anarhisti ai lumii, ei minimizand interferenta Statului in societate si economie. Figura centrala a fost Lao Tzu, despre a carui viata nu se stiu multe lucruri. Se pare ca a fost un contemporan al lui Confucius, si chiar un cunoscut al acestuia (exista anecdote privind intalnirile celor doi intelepti), provenind ca si el din statul Sung si din nivelul aristocratic de jos al dinastiei Yin. Prin urmare, cei doi au avut origini si experiente de viata relativ similare, in acele vremuri tulburi ale Chinei, dar au reactionat diferit la ele. Confucius insista ca virtutile si valorile umane trebuiesc cultivate si aparate cu reguli si mijloace explicite, iar Lao Tzu raspunde ca acestea vin de la sine atunci cand omul traieste in armonie cu natura si cei din jur.

Lao Tzu deschide calea renuntarii si retragerii

Pentru Lao Tzu, indivizii si fericirea personala sunt esentiali in societate. Daca institutiile societatii limiteaza in vreun fel dezvoltarea si fericirea oamenilor, aceste institutii trebuie corectate sau eliminate. Lao Tzu a considerat guvernul, cu toate "legile si regulamentele lui mai numeroase decat firele de par ale unui bivol", un veninos opresor al oamenilor, si "mai de temut decat un tigru feroce". Prin urmare, guvernarea trebuie sa fie minimala, doar un strict necesar. Cuvantul cheie al lui Lao Tzu a devenit pasivitatea, lipsa de actiune, deoarece orice actiune a guvernului este o interferenta in viata oamenilor, deci

50

numai lipsa oricarei actiuni permite indivizilor sa se dezvolte liber. Orice interventie a guvernului este contra-productiva si conduce la confuzie si tulburari. "Cu cat mai multe tabuuri si restrictii artificiale exista in lume, cu atat mai saraci sunt oamenii... Cu cat mai multa importanta li se da legilor si regulamentelor, cu atat mai multi hoti vor exista." sunt cunoscute concluzii ale lui Lao Tzu, pentru care unii il considera primul ganditor care a sesizat efectele sistemice ale interventiei guvernului in economie. Cele mai rele interventii ale guvernului sunt taxele exagerate si razboiul. "Oamenii sunt infomentati deoarece hotii calificati consuma un exces de taxe", si "acolo unde sunt stationate armatele, agitatia si deranjul vor creste fara intarziere. Un mare razboi este urmat de ani grei de foamete." Cea mai inteleapta politica este de a mentine guvernarea simpla si inactiva, aceasta permitind lumii sa se stabilizeze singura. In cuvintele lui Lao Tzu: "Asadar, inteleptul spune: nu incerc sa-i schimb, si oamenii se vor transforma singuri; nu incerc sa-i indrept, si oamenii se vor indrepta singuri; nu incer sa-i imbogatesc, si oamenii se vor imbogati singuri.' Foarte pesimist privind posibilitatea miscarilor populare de a schimba un guvern opresiv, Lao Tzu a deschis calea renuntarii, a retragerii si a limitarii dorintelor personale.

Tao Te Ching
Tao Te Ching este un text antic chinez care combina invataturi spirituale, intelepciune populara, gandire politica, idei antiConfucianiste, observatii ale naturii, cosmologie si misticism. Forma cunoscuta in prezent a textului este considerata de specialisti un amalgam de fragmente din invataturile mai multor intelepti chinezi din secolele VII II i.e.n. Legenda populara a originii Tao Te Ching il atribuie insa Batranului Intelept Lao Tzu, si este ea insasi incarcata de simboluri in spiritul Tao. Candva in secolul V i.e.n., Lao Tzu era pastratorul arhivelor regale ale statului Chou. Anticipand decaderea Statului si a lumii sale, el si-a impachetat lucrurile si a decis sa o paraseasca prin Poarta de Vest. Paznicul Portii, Yin-hsi, intelegand ca inteleptul paraseste lumea, l-a rugat sa scrie ceva pentru el. Batranul Intelept a coborat din carul sau cu boi (o scena clasica in artele vizuale chinezesti) si a inceput sa scrie o carte compusa din doua parti: Tao si Te. Dupa o munca de mai multe ore, Lao Tzu i-a dat Paznicului textul de cca 5000 de caractere si a plecat spre Vest. Simbolic, legenda arata ca Inteleptul cunostea secretele lumii sale (era pastratorul arhivei regale), iar invataturile lui

51

sunt cheile care deschid Poarta acelei lumi. Generozitatea Inteleptului este impresionanta: el scrie cartea fara a se lasa rugat si fara a astepta recompense, desi era un om umil, calatorind intr-un car cu boi si nu intr-o trasura regala. Exista 1000 de motive pentru care mesajul cuprins in Tao Te Ching nu este la indemana oricui, iar miile de traduceri facute sunt toate diferite. Un motiv invocat adesea este natura limbii in care a fost scris originalul: chineza antica este o limba pictoriala, fara unitati de text precum propozitiile, fara gramatica si deci fara functii gramaticale ca subiect si obiect, fara singular si plural, fara distinctii intre verbe, substantive si adjective, fara trecut, prezent sau viitor. Limbile europene sunt perceptuale si fac explicit toate distinctiile de mai sus si altele. Orice traducere din chineza intr-o limba europeana presupune un proces artificial de fragmentare a contextului in concepte separate conform functiilor, categoriilor si relatiilor familiare europenilor. Un motiv mai profund pentru care Tao Te Ching este greu accesibil cititorilor este insasi natura textului ca reprezentare a unui lucru, care va fi intotdeauna doar o imagine a lucrului in sine. Calea de la reprezentare la lucru poate fi parcursa numai prin descoperire. Despre Tao Te Ching s-au scris si se vor mai scrie mii de carti si articole, fiind un text care rivalizeaza in popularitate Biblia crestina. Sar putea scrie carti pe marginea fiecarui verset in parte. Noi ne vom limita la traduceri usor personalizate ale unor versete in care pot fi recunoscute idei anarhice privind guvernarea oamenilor, legile si regulile sociale, proprietatea si profitul material, bogatiile aparente ca surse de coruptie si decadere si bogatiile adevarate ca sursa a vietii fericite. O traducere satisfacatoare a titlului Tao Te Ching sau a conceptului wu-wei depaseste scopurile acestei prime versiuni a serialului nostru. Mai precizam ca versetele de mai jos nu sunt complete, ci am selectat doar fragmentele relevante pentru subiectul nostru. Versetul 3 Putting a value on status will cause people to compete Hoarding treasure will turn them into thieves Showing off possessions will disturb their daily lives Thus the sage rules by stilling minds and opening hearts by filling bellies and strenghtening bones He shows people how to be simple and live without desires To be content and not look for other ways

52

With people so pure Who could trick them? What clever ideas could lead them astray? Versetul 9 Grabbing and stuffing there is no end to it Fill a house with gold and jade and no one can protect it Puff yourself with honor and pride and no one can save you from a fall Versetul 10 As you love people an rule the state can you be free of self-interest? Versetul 17 The great ruler speaks little and his words are priceless He works without self-interest and leaves no trace When all is finished, the people say "It happened by itself" Versetul 18 When the greatness of Tao is present action arises from one's own heart When the greatness of Tao is absent action comes from the rules of "kindness" and "justice" If you need rules to be just, if you "act" virtuous this is a sure sign that virtue is absent Only when the family loses its harmony do we hear of "dutiful sons" 53

Only when the State is in chaos do we hear of "loyal ministers" Versetul 19 Abandon the rules of "kindness" discard "righteous" actions and the people will return to their own natural affections Abandon book learning discard rules of behavior and the people will have no worries Abandon plots and schemes discard profit-seeking and the people will not become thieves. These lessons are mere elaborations The essence of my teachings is this: See with original purity Embrace with original simplicity Reduce what you have Decrease what you want Versetul 22 The Sage knows how to follow so he comes to command He does not compete so no one under Heaven can compete with him Versetul 30 Those who rule in accordance with Tao do not use force against the world For that which is forced is likely to resist Things that gain a place by force will flourish for a time but then fade away

54

Versetul 38 When Tao is lost one must learn the rules of virtue When virtue is lost one must learn the rules of kindness When kindness is lost one must learn the rules of justice When justice is lost one must learn the rules of conduct And when the high-blown rules of conduct are not followed people are seized by the arm and it is forced on them The rules of conduct are just a show of devotion and loyalty quite confusing to the heart And when men rely on these rules for guidance oh, what ignorance abounds! Versetul 46 When Tao is present in the empire men follow their own nature and work horses are in the fields When Tao is absent from the empire men go astray and war horses breed on sacred ground Versetul 51 To create without owning To give without expecting To fill without claiming This is the profound action of Tao The highest expression of Te Versetul 53 See how magnificent the courts have become The women dress in colorful gowns The men carry well-crafted swords Food and drink overflow Wealth and finery abound Yet in the shadow of all this splendor the fields grow barren the granaries are all but empty I say this pomp at the expense of others is like the boasting of thieves after a looting 55

Surely it is contrary to Tao Surely it cuts against the grain of the whole empire Versetul 57 To rule a state, have a known plan To win a battle, have an unknown plan To gain the universe, have no plan at all Let the universe itself reveal to you its splendor How do I know this? The more restrictions, the more poverty The more weapons, the more fear in the land The more cleverness, the more strange events The more laws, the more lawbreakers Versetul 58 When the ruler follows his heart his people are simple and pure When he meddles with their lives they become restless and disturbed Versetul 60 Govern a nation as you would fry a small fish Versetul 61 The Sage wants to uplift the people The people want to follow the Sage only by being low does this come to be The Sage bows to the people the people bow to the Sage and when they all lift up their heads only greatness remains Versetul 62 If a person seems wicked do not cast him away 56

Awaken him with your words Elevate him with your deeds Requite his injury with your kindness Do not cast him away cast away his wickedness Versetul 65 The ancient rulers were simple-hearted and blended with the common people They did not shine forth They did not rule with cleverness So the nation was blessed Now the rulers are filled with clever ideas and the lives of people are filled with hardship So the nation is cursed Versetul 66 Why do the hundred rivers turn and rush toward the sea? Because it naturally stays below them He who wishes to rule over the people must speak as if below them He who wishes to lead the people must walk as if behind them So the Sage rules over the people but he does not weigh them down He leads the people but does not block their way Versetul 75 Why are the people starving? because their grain is being eaten up by taxes that's why they are starving Why are the people rebellious? because those above them meddle in their lives that's why they are rebellious

57

Versetul 80 Let every State be simple like a small village with few people There may be tools to speed things up then of a hundred times yet no one will care to use them There may be boats and carriages yet they will remain without riders There may be armor and weaponry yet they will sit collecting dust The people must take death seriously and not waste their lives in distant lands Let them return to the knotting of cord Let them enjoy their food and take care of their clothing Let them be content in their homes and joyful in the way they live Neighboring villages are within sight of each other Roosters and dogs can be heard in the distance Should a man grow old and die without ever leaving this village there was nothing he missed

Chuang Tzu - primul anarhist al lumii

Doua secole dupa Lao Tzu, Chuang Tzu (369 - cca 286 i.e.n.), considerat urmasul lui Lao Tzu, un mare invatat si stilist care a scris in parabole alegorice, a dus mai departe ideile maestrului spre o concluzie fireasca: anarhismul. Chunag Tzu devine astfel primul anarhist din istoria lumii. El provenea din vechea aristocratie din statul Meng si, desi era doar un banal oficial in acel stat, faima lui s-a raspandit atat de mult prin toata China incat Regele Wei din Regatul Ch'u i-a trimis prin emisarii sai incarcati cu daruri invitatia de a deveni ministrul sau sef. Declaratia extrem de dispretuitoare prin care Chuang Tzu a refuzat oferta Regelui a intrat in istorie ca una dintre cele mai vii ilustrari ale contrastului dintre relele puterii statale si virtutile vietii private: "O mie de uncii de aur sunt intr-adevar o mare recompensa, iar biroul ministrului sef este cu siguranta o pozitie inalta. Dar, domnul meu, dumneavoastra nu ati vazut bivolul de sacrificiu asteptand sacrificiile la templul regal al Statului? Este bine ingrijit si hranit cativa ani, impodobit cu brocade scumpe, pentru a fi gata de a intra in Marele Templu. In acea clipa, desi ar schimba bucuros locul sau cu al oricarui porc singuratic, poate el s-o faca? Asadar, si inca repede, pleaca din 58

fata mea! Nu ma murdari. Mai bine mi-as trai viata intr-o ripa noroioasa, dupa pofta inimii mele, decat sa port chingile unui stapan. Nu voi accepta niciodata o functie oficiala, si astfel imi voi putea urmari propriile idealuri." Chuang Tzu a anticipat cu doua milenii resemnarea lui Bakunin de a mai cauta o forma de guvernare pozitiva : "Exista conceptul de a lasa omenirea sa se descurce singura; nu exista conceptul de a guverna omenirea." Tot Chunang Tzu a anticipat si ideea de "ordine spontana" a lui Proudhon: "Ordinea buna a lucrurilor se obtine de la sine cand acestea sunt lasate in pace." "Oamenii obisnuiti au o natura simpla: ei se invart de colo-colo, sunt imbracati, hraniti... este ceea ce poate fi numit libertatea lor naturala." Acesti oameni cu libertate naturala nu trebuiau sa se supuna niciunor constrangeri, si nu erau agresivi, nici razvratiti. In timp ce aceasta libertate le permite sa-si conduca vietile asa cum doresc ei, regulile impuse de guverne transforma natura intrun Pat al lui Procust. Aceste reguli "trag de picioarele scurte ale ratei pentru a le face mai lungi, si taie picioarele lungi ale bitlanului pentru a le face scrute". In concluzie, "Lumea pur si simplu nu are nevoie de guvernare. De fapt ar trebui sa nu fie guvernata." Alaturi de efectele regulilor sale asupra oamenilor, guvernarea mai pacatuieste prin faptul ca este ea insasi facuta din guvernanti care, la randul lor, sunt oameni de o anumita factura. "Un mic hot de buzunare ajunge dupa gratii. Un mare mafiot ajunge sef de stat." a observat Chuang Tzu. Deci singura diferenta dintre un conducator de stat si un gainar este dimensiunea furturilor sale. Leit-motivul "hotului legiuitor" avea sa fie folosit si de Cicero si ganditori crestini medievali.

Pao Ching-yen despre violentei in guverne

institutionalizarea

Gandirea taoista a inflorit si datorita lui Pao Ching-yen, care a trait in secolul IV e.n., dar despre a carui viata nu se stie nimic. El a fost cel mai anarhist dintre taoisti. Dezvoltand ideile lui Chuang-Tzu, Pao a aratat diferenta dintre viata idilica din vechime, fara regi si fara guverne, si viata mizerabila condusa de acestia in zilele sale. In timpurile vechi, "nu erau nici conducatori nici oficiali. Oamenii sapau puturi si beau apa, cultivau pamantul si mancau roadele lui. La rasaritul soarelui ei mergeau la munca, iar la apus se odihneau. Vazandu-si linistit de treburile lor fara alte complicatii, isi implineau vietile dupa voia lor." Nu existau razboaie, deoarece ideeile de folosire a puterii pentru a obtine avantaje nu aparusera. Notam contrastul dintre perceptia lui Pao Ching-yen asupra acelor vremuri si perceptia noastra, dominata de legea junglei, manifestata in conflicte

59

permanente intre membrii tribului ca si intre triburi. Vom vedea imediat ca Pao nu ignora complet conflictele dintre indivizi, dar le considera inofensive prin comparatie cu acelea dintre conducatorii care urmau sa apara. In acest decor idilic de pace si multumire, Statul a instituit violenta si inselaciunea. Istoria guvernarii este istoria violentei, a celor puternici jefuindu-i pe cei slabi. Tirani cruzi se intrec in orgii ale violentei; fiind conducatori, ei isi puteau da frau liber tuturor dorintelor. Institutionalizarea violentei in guverne a amplificat mult si micile conflicte ale oamenilor din viata de zi cu zi -- idee detaliata in paragraful urmator. Pao considera triviale aceste mici conflicte intre oameni obsinuiti, acestia neavand putere sa faca prea mult rau. Ei nu aveau mosii intinse care sa starneasca invidia si lacomia. Nu aveau autoritatea de a extinde lupta lor asupra altora. Nu puteau aduna masele in sprijinul lor. Cum se pot compara aceste incidente cu spectacolul puterii regale, care aduna armate si muta batalioane pe lungi distante, facand oameni care nu urasc pe nimeni sa atace semeni ai lor care nu le-au facut nici un rau? Dovedind reale aptitudini pentru intelegerea psihologiei politice, Pao Ching-yen arata si cum aceste conflicte institutionalizate genereaza, prin imitatie, violenta la nivelul indivizilor. In mediul lor natural, fara Stat, gandurile oamenilor s-ar orienta spre treburile lor zilnice si nu spre jefuirea vecinilor. Dar conducatorii opreseaza si saracesc oamenii, pe de o parte obligandu-i sa munceasca fara odihna iar pe de alta luand mereu lucruri de la ei. Oamenii devin astfel nefericiti si conflictuali. Armele si scuturile, destinate pacificarii lor, sunt furate de banditi pentru a fi folosite tot la jefuirea oamenilor. Toate aceste probleme se nasc din simpla existenta a conducatorilor. Obisnuita idee despre necesitatea unui guvern puternic pentru a controla dezordinea cauzata de indivizi comite grava eroare de a confuda cauza cu efectul, concluzioneaza Pao. Cand i se amintea ca au existat si conducatori buni, Pao raspundea ca guvernul insusi este o exploatare violenta a celor slabi de catre cei puternici. Sistemul insusi este problema, obiectivul guvernului nefiind bunastarea oamenilor ci controlul si jefuirea lor. Nici un conducator, oricat de bun, nu poate compensa deficientele sistemului prin care conduce.

Ssu-ma Ch'ien dezvolta dimensiunea economica a Taoismului

Singurul ganditor antic chinez care s-a concentrat indeaproape asupra

60

domeniului economic al vietii a fost distinsul istoric Ssu-ma Ch'ien (145-90 BC). Ch'ien a fost un critic al interventiei guvernului in economie si a considerat ca un guvern minimal, ca si un guvern care nu face concurenta domeniului privat, duce la abundenta hranei si a hainelor. Aceste idei sunt reprezentative pentru curentul taoist, dar Ch'ien, un individ social si sofisticat, a respins ideea ca oamenii pot rezolva problemele economice reducandu-si dorintele la un minim. Din contra, a spus el, oamenii doresc cele mai bune produse si servicii, doresc o viata usoara si comfortabila. Prin urmare, oamenii cauta bunastarea intr-un sens mai familiar noua. Ch'ien este vazut ca un precursor al conceptelor de free market, diviziune a muncii si specializare. "Fiecare om are nevoie doar sa fie lasat sa-si foloseasca abilitatile sale native pentru a obtine ceea ce doreste. Cand acest lucru se intampla si fiecare isi vede de afacerea lui atunci, la fel ca apa care curge natural la vale, vor curge si bunurile zi si noapte, fara sa fie dirijate de nimeni, iar oamenii le vor produce fara a fi constransi." "Nu este aceasta situatie conforma cu ratiunea noastra? Nu este un rezultat natural?" continua Ch'ien. Iar daca toate lucrurile merg in mod natural, "ce nevoie mai este de directive ale guvernului, mobilizarea fortei de munca si adunari periodice?"

Referinte Bibliografice
Acest material Elkorg are la baza idei publicate de Murray N. Rothbard pentru Ludwig von Misses Institute, si cartea Tao Te Ching de Jonathan Star.

61