POLITICA

INVESTIȚIONALĂ

Vodean Virginia
 POLITICA INVESTIŢIONLĂ LA NIVEL
MACROECONOMIC
 Politica investiţională la nivel macroeconomic constituie o parte componentă
a politicii economice promovate de stat.
 Politica investiţională de stat reprezintă un ansamblu de acţiuni socio-
economice, juridice şi organizatorice, orientate spre utilizarea raţională a
resurselor acestuia prin investire în sferele prioritare în scopul dezvoltării
durabile a economiei; spre stimularea atragerii investiţiilor corporative, private
şi străine la realizarea celor mai de perspectivă proiecte investiţionale.
Arealul investițional al statului

 Este de menţionat, că tradiţional în arealul

intervenţiei statului se înscriu acele sfere ale
economiei care necesitată investiţii centralizate
masive, pentru care orientarea spre realizarea
profiturilor nu este criteriu unic de eficienţă
economică. Drept criteriu se impune interesul
social. Aceste sfere sînt, de obicei, ramurile de
bază: energetica, complexul industrial,
infrastructura productivă (transportul, reţelele
electrice, comunicaţiile etc.), infrastructura
socială (ocrotirea sănătăţii, învăţămîntul, protecţia
socială), ştiinţa fundamentală şi producţia
scientofagă etc.
 Bazele teoretice ale procesului investiţional şi politicii
investiţionale sînt cercetate în numeroase monografii. Un
grup însemnat din acestea este dedicat politicii
investiţionale a statului. Încă în anii ’60 ai secolului XX a
fost demonstrat faptul că politica investiţională reprezintă
prin sine elementul de bază al politicii economice a unui
stat.
 Drept exemplu poate servi corelaţia dintre activitatea
investiţională şi creşterea economică în SUA: descreşterea
activităţii investiţionale din SUA în anii ’60 a avut un
impact negativ asupra competitivităţii economiei naţionale.
Anume în acea perioadă Congresul şi Senatul SUA au
elaborat „Actul cu privire la politica investiţională”1, act
care a stabilit căile de sporire a ponderii investiţiilor în PIB
şi a concretizat setul de înlesniri prevăzute pentru
investitori. După caracterul orientării sale, politica
investiţională a ţării poate fi agresivă şi conservativă.
Politica investiţională agresivă este politica
orientată spre atingerea unei profitabilităţi
maxime în condiţii de risc accentuat, adică,
realizându-se, preponderent, plasamente în
obiective riscante. De regulă, la acestea se
referă ramurile şi domeniile inovaţionale.

Politica investiţională conservativă este politica

orientată spre minimizarea riscurilor
investiţionale în condiţiile obţinerii
unor venituri moderate. O astfel de politică
vizează, în special, favorizarea plasamentelor în
ramurile şi domeniile economice tradiţionale.
 Actualmente, majoritatea ţărilor dezvoltate, precum şi unele ţări în tranziţie promovează o politică
investiţională agresivă, inovaţională, care are ca obiectiv asigurarea creşterii economice pe calea
social-inovaţională, adică acumulând capital uman. Ponderea capitalului uman în volumul total al
reproducţiei bogăţiei depăşeşte 70% în ţările dezvoltate.
 În funcţie de politica investiţională la nivel macroeconomic promovată (agresivă sau
conservativă, orientată preponderent spre mobilizarea investiţiilor interne sau a celor externe,
etc.), statul (Guvernul) va favoriza unele tipuri de investiţii, prin asigurarea unui climat
investiţional respectiv.
 Politica investiţională promovată de stat poate fi analizată prin intermediul politicilor sectoriale,
politicilor regionale etc.
POLITICA INVESTIŢIONALĂ ÎN REPUBLICA
MOLDOVA

 În literatura de specialitate, investiţiile străine directe sunt explicate în modul

următor :
 ISD reprezintă ansamblul fluxurilor financiare, materiale, tehnologice şi
manageriale, pe care o persoană fizică sau juridică le desfăşoară într-o altă
economie, decât cea în care este rezidentă, pentru realizarea unei activităţi
productive de durată, prin deţinerea controlului asupra acesteia.
 ISD-urile au devenit un motor esențial al creșterii economice a oricărei ţări, ele
fac parte din clasa fluxurilor financiare, ce nu generează datorie externă, sunt
considerate a fi un plus al investiţiilor autohtone şi, totodată, sunt corelate cu
crearea de noi locuri de muncă, transferuri de cunoștințe și îmbunătățirea
productivității muncii.
 La nivel macroeconomic, ISD-urile reprezintă o sursă de venit (prin impozite şi taxe la bugetul de stat
al ţării gazdă, pot contribui la echilibrarea balanței de plăți, modificarea structurii exporturilor și
îmbunătățirea soldului balanței comerciale. Impactul indirect al ISD-urilor asupra economiilor-gazdă
apare sub forma efectelor de antrenare și de învățare asupra firmelor locale. Printre aceste efecte, se
numără transferul de tehnologie, dezvoltarea resurselor umane sau creșterea performanței firmelor
locale, aflate în competiție cu filialele firmelor multinaționale.
 Deși cea mai mare parte a studiilor, întreprinse pe plan internațional, argumentează și susțin efectele
favorabile produse de ISD-uri ca factor de stimulare a creșterii pentru economia receptoare, există
situații în care impactul acestora asupra țărilor-gazdă este unul negativ, de exemplu, prezența firmelor
străine poate duce la deteriorarea poziției pe piață a firmelor locale, la competiție neloială (date fiind
resursele de care firmele străine dispun), dar și la falimentul producătorilor locali. Din această
perspectivă, rolul unei strategii clare a țării gazdă, care să orienteze fluxurile de ISD către acele
sectoare și regiuni unde efectele pozitive să fie valorificate optim, iar cele negative să fie diminuate
cât mai mult posibil, joacă un rol-cheie.
 Atragerea ISD-urilor este condiționată de un șir de
factori, care sunt luați în considerare de către
investitori, precum: mediul economic și social
general al țării-gazdă, calitatea instituțiilor;
legislația și povara fiscală; gradul de dezvoltare al
economiei; gradul de deschidere al economiei,
gradul de dezvoltare al infrastructurii de transport și
comunicații; dimensiunea pieței; piața muncii,
înzestrarea cu resurse natural
FACTORII
ESENŢIALI,  forţa de muncă ieftină;
 presiunea fiscală redusă (una dintre cele mai mici din Europa);
CARE ATRAG  amplasarea geografică avantajoasă a țării pentru relaţiile economice
COMPANIILE internaţionale;

STRĂINE ÎN  economia funcţională de piaţă şi un regim juridic-instituţional, care

garantează investitorilor străini integritatea investiţiei şi a proprietăţii;
ECONOMIA  stabilitatea macroeconomică (stabilitatea relativă a valutei naţionale, rata
relativ redusă a inflaţiei, nivelul relativ scăzut al datoriei externe, creşterea
REPUBLICII economică înregistrată în ultimul deceniu etc.);
MOLDOVA, SE  solurile fertile, condiţiile climaterice favorabile pentru agricultură;

REFERĂ, ÎN  existenţa tradiţiilor în industria prelucrătoare, în special, în cea a produselor

agro-alimentare; • existenţa unor acorduri de comerţ şi de liber schimb la
PRINCIPAL, LA: nivel mondial şi regional.
PE DE ALTĂ
PARTE,
PRINCIPALII  nivelul de dezvoltare economică şi socială scăzut în context european;
FACTORI,  insuficiența resurselor materiale, inclusiv a celor naturale;

CARE RESPING nivelul relativ ridicat al corupţiei; • infrastructura insuficient dezvoltată;
 emigrarea masivă a forţei de muncă;
INVESTITORII  instabilitatea politică;
STRĂINI DIN  existența economiei tenebre;
REPUBLICA  forţa de muncă necalificată
MOLDOVA,
SUNT:
 Analizând situaţia în sectorul investiţional al Republicii Moldova, se pot formula factorii de
influenţă negativă pentru atragerea investiţiilor în economia naţională: situaţia politică instabilă,
corupţia şi birocraţia, insuficienţa resurselor umane calificate, infrastructura pieţei slab dezvoltată
etc. Pentru dezvoltarea climatului investiţional în republică, este necesar de a perfecţiona
managementul administrării organelor centrale şi locale în sectorul dat, de a ajuta investitorii,
inclusiv cei străini, la fiecare etapă a procesului investiţional în economia naţională. Se pot
evidenţia următoarele sectoare prioritare ale economiei naţionale pentru atragerea investiţiilor:
prestarea serviciilor antreprenorilor, elaborarea produselor de tehnologii informaţionale,
dezvoltarea industriei electronice, dezvoltarea industriei uşoare, producerea pieselor pentru
serviciile auto, sectorul agroindustrial, turismul, logistica transportului, dezvoltarea sectorului
întreprinderilor mici şi mijlocii. Soluţionarea eficientă a acestor probleme va permite asigurarea
realizării scopurilor strategice ale dezvoltării economiei naţionale.

CONCLUZII