Sunteți pe pagina 1din 10

TEMA 2.

CLIMATUL INVESTIŢIONAL

1. Concepţii privind climatul investiţional


2. Factorii determinanţi ai climatul investiţional
3. Politica investiţionlă la nivel micro şi macroeconomic
4. Climatul investiţional în diferite state ale lumii
5. Climatul investiţional şi politica investiţională în R.Moldova

Cuvinte –cheie: climat investiţional; factori determinanţi ai climatul investiţional;


politica investiţională; atractivitate investiţională; potenţial investiţional;
oportunitate investiţională; rating etc.

1. Concepţii privind climatul investiţional

Noţiunea de climat investiţional reflectă nivelul de atractivitate a unei ţări (ramuri, zone,
regiuni) pentru alocarea investiţiilor.
După cum subliniază economistul rus, S.V.Fomişin, „în ştiinţa economică noţiunea de
„climat investiţional” se află încă în proces de constituire. De obicei, prin climatul investiţional
se subînţelege totalitatea factorilor politici, social-economici, financiari, socio-culturali,
organizatorici, juridici şi geografici, care sunt prezenţi, într-o ţară sau alta, şi care atrag sau
resping capitalul străin”.
Contextul macroeconomic care favorizează atragerea investiţiilor, numit generic „climat
investiţional”, este o noţiune foarte complexă, fiind determinat de un mix de elemente
interdependente, ce includ: (SLIDE)
- stabilitatea politică şi cea macroeconomică pe termen lung;
- stabilitatea şi supremaţia legislaţiei;
- independenţa justiţiei pentru a asigura drepturile investitorilor;
- reguli clare şi nediscriminatorii privind activitatea economică (implicit cea
investiţională);
- dezvoltarea infrastructurii de afaceri, inclusiv serviciile financiare, juridice etc.,
precum şi alte elemente, printre care nu mai puţin importante fiind:
- accesul la pieţele de desfacere şi la resurse (umane, naturale, tehnologice, etc.);
- transparenţa în activitatea organelor de stat cu funcţii de reglementare şi control;
- încrederea în mediul de afaceri etc.
Deci, noţiunea de climat investiţional este abordată ca sistem de factori şi premise
economice, politice, instituţionale şi de drept, precum şi amplitudinea de acţiune a acestora,
capabili să intervină în procesul de realizare investiţională, modificînd comportamentul
investiţional spre stimulare sau destimulare şi reflectînd nivelul de atractivitate al unei ţări
(ramuri, zone, regiuni) pentru alocarea investiţiilor.
În literatura de specialitate şi în publicistica economică nu există o linie de demarcare
clară între conceptul de climat de afaceri (de antreprenoriat) şi cel de climat de investiţii
(investiţional). În majoritatea cazurilor, ele sunt utilizate ca sinonime deşi, aparent, climatul de
investiţii ar trebui să se raporteze la climatul de afaceri ca parte la întreg. Dar, deoarece investiţia
reprezintă esenţa oricărei afaceri, iar scopul final al unui proiect de investiţie ca şi al oricărei
afaceri este obţinerea profitului, vom tinde spre utilizarea cu sens identic al celor două concepte.
Precizând aceste aspecte, menţionăm că climatul investiţional poate fi tratat ca condiţii
generale, atât cele prezente (favorabile şi nefavorabile), cît şi cele viitoare (riscuri sau
oportunităţi), care încurajează sau descurajează alocarea investiţiilor în afaceri.

2. Factori determinanţi ai climatul investiţional

Climatul investiţional al unei ţări este determinat de valorile unui şir de parametri care
reflectă imaginea integrală a ţării, capacitatea ţării pentru însuşirea investiţiilor, riscurile
aferente procesului investiţional etc.
Condiţiile date se formează sub incidenţa unor factori de origine:
- economică;
- politică;
- instituţională;
- de infrastructură;
- legislativă;
- culturală etc.
Prezentarea detaliată a acestora ar include: resursele naturale şi starea mediului; calitatea
forţei de muncă; nivelul de dezvoltare a infrastructurii; transparenţa şi previziunea vieţii şi a
deciziilor politice; stabilitatea macroeconomică şi solvabilitatea balanţei de plăţi externe; calitatea
guvernării şi a administraţiei publice locale; stabilitatea şi calitatea cadrului juridic; nivelul de
criminalitate şi corupţie; transparenţa şi democraţia dirijării corporative; calitatea sistemului
financiar bancar, inclusiv a celui fiscal; bazele administrative, informaţionale şi tehnice de
pătrundere pe pieţe, inclusiv reglementarea comerţului extern; nivelul de monopolizare şi de
concurenţă pe piaţa internă; inflaţia etc.
Pentru a sistematiza factorii determinanţi ai climatului investiţional vom prezenta câteva
criterii de clasificare mai semnificative, întâlnite în literatura de specialitate:
1. Conform nivelului de manifestare,
factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:
Factorii nivelului macroeconomic: factorii stabilităţii economice (situaţia bugetară, starea
balanţei de plăţi, datoria publică, inclusiv cea externă); factorii de evaluare redaţi prin preţuri
(inflaţia, dobânda, cursul valutar); factorii politici şi sociali (stabilitatea politică, nivelul
corupţiei şi a criminalităţii, nivelul de previziune a situaţiei politice, şomajul, nivelul calităţii
vieţii); factorii de natură fiscală (calitatea sistemului fiscal, presiunea fiscală, politica fiscală),
factori determinanţi ai infrastructurii de piaţă (nivelul de dezvoltare a sistemului bancar şi a
altor instituţii financiare, starea instituţiilor pieţei valorilor mobiliare); factori ce determină
cadrul legislativ (calitatea cadrului legislativ, nivelul de previziune a modificărilor cadrului
juridic, stabilitatea legislaţiei).
Factorii nivelului microeconomic: factori psihologici(cultura investiţională; preferinţe
individuale ale investitorilor în materie de plasament, bazate pe cunoaşterea anumitor domenii de
activitate, pe existenţa oportunităţilor de investiţii; aversiunea faţă de risc a investitorilor;
instincte); factori economici şi financiari (situaţia financiară a întreprinderii, rentabilitatea
unităţii economice, mobilitatea întreprinderii, rentabilităţile scontate a investiţiilor reale,
existenţa surselor de finanţare a investiţiilor, accesibilitatea la surse externe de finanţare,
posibilitatea de dezinvestiţii); factorii ce determină conjunctura pieţei (consumatorii, furnizorii,
amplasamentul, concurenţii); factorii administrativi (calitatea managerului şi a echipei de
gestiune: capacitatea de a organiza afaceri, de a evalua perspectivele investiţionale, existenţa
experienţei).
2. După natura sa,
factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:

Factori de natură economică: politica macroeconomică; strategia comercială; nivelul şi modul


de implicare a statului; modul de formare a preţurilor; priorităţile în investiţii; structura
financiară; instabilitatea economică regională etc.
Factori de natură politică: factorii situaţiei politice interne (structura socială; cadrul
instituţional; personalităţile; mecanismele de control etc.); factorii situaţiei politice externe
(instabilitatea politicii regionale, importanţa geopolitică, apartenenţa la o grupare politică erc.).
3.Conform relaţiei risc-rentabilitate,
factorii determinanţi ai climatului investiţional se divizează în:

Factorii care determină potenţialul ţării de asimilare a investiţiilor (resursele materiale;


potenţialul productiv al ţării; infrastructura; calitatea forţei de muncă; calitatea instituţiilor etc.)
Factorii care caracterizează riscul investiţional (politici; economici; sociali; criminali;
ecologici, financiari; legislativi etc.).
Estimarea climatului investiţional dintr-o anumită ţară sau regiune se realizează în baza
analizei complexe şi riguroase a factorilor anterior menţionaţi.
În cazul în care investitorii potenţiali iau decizia de plasare a capitalurilor sale în
cadrul economiei unei ţări este importantă analiza oportunităţilor investiţionale de care vor
putea beneficia în desfăşurarea activităţii sale antreprenoriale. Cunoaşterea oportunităţilor
investiţionale constituie un punct forte pentru planificarea activităţii sale economice şi din start îi
permite investitorului conturarea unor prognoze vis-a-vis de viitorii parteneri de afaceri, de
posibilităţile de extindere teritorială prin penetrarea pe noi pieţe de desfacere, de selectarea
ramurii atractive etc.
Oportunităţile investiţionale sunt determinate de influenţa factorilor de contribuţie de
natură economică, tehnică, juridică şi financiară (vezi figura 1).

Aspecte economice

Aspecte tehnice şi tehnologice

Oportunităţile investiţionale
Aspecte juridice

Aspecte financiare

Fig.1 Componenţa oportunităţilor investiţionale


Aspectele economice care vor fi analizate de investitor sunt:
• Cucerirea unui segment de piaţă, evitînd barierele tarifare şi netarifare;
• Folosirea unor materii prime, a forţei de muncă şi a altor resurse existente în ţara în care
investeşte, fără a face cheltuieli suplimentare de transport, cheltuieli cu pregătirea forţei de
muncă etc.;
• Lărgirea pieţei de desfacere a produsului finit - intrarea cu produse finite nu doar pe piaţa ţării
în care s-a investit ci şi posibilităţile de export pe pieţele cu potenţial de consum mare ale
ţărilor vecine.
• Posibilitate de accesare facilă a pieţei de împrumut şi nivelul ratei dobînzii la credite oferite;
• Tempourile inflaţioniste etc.

Aspectele tehnice şi tehnologice cuprind următoarele:

 Posibilităţi de implantare a noilor întreprinderi, noilor utilaje, soluţiilor tehnologice şi


organizatorice de vîrf;
 Amplificarea folosirii capacităţilor de producţie existente;
 Fabricarea noilor produse sub noua marcă, mai cunoscută pe piaţa internaţională;
 Gradul de absorbţie a „know-how”-urilor;
 Posibilitate de individualizare a produsului fabricat;
 Metode manageriale de înaltă eficacitate;
 Posibilitatea de creare a unor zone industriale în regiunile mai slab dezvoltate a ţării etc.

Aspectele juridice includ:


 Stabilitatea sistemului legal;
 Transparenţa legislaţiei;
 Gradul de concordanţă şi complimentare a legilor, regulamentelor şi hotărîrilor luate;
 Posibilităţi de evitare a legislaţiei;
 Gradul de complexitate a practicii de apel şi arbitraj;
 Procedura de expropriere, în cele mai dese cazuri realizată prin metoda naţionalizării;
 Posibilitatea de repatriere a proprietăţii şi a capitalului etc.

Aspectele financiare ce prezintă interes pentru decizia investitorului sunt :


 Avantajele financiare sub forma dividendelor pe care poate să le repartizeze în totalitate sau
în anumite proporţii, conform legislaţiei ţării în care a investit;
 Posibilitatea de a transfera total sau parţial beneficiile obţinute în urma activităţii sale
investiţionale;
 Avantaje fiscale sub forma reducerilor şi scutirilor de impozite, taxe vamale ;
 Avantaje monetare în privinţa schimbului valutar şi lipsa restricţiilor în acest domeniu etc.;

3. Politica investiţionlă la nivel micro şi macroeconomic

3.1. Politica investiţionlă la nivel microeconomic

Activitatea investiţională caracterizează procesul fundamentării şi realizării celor mai


eficiente forme de alocare a capitalului în scopul creşterii potenţialului economic al
întreprinderii.
Activitatea investiţională a întreprinderii se caracterizează prin următoarele particularităţi
de bază:
1. este principala formă de realizare a strategiei economice a întreprinderii, de
asigurare a creşterii activităţii sale operaţionale. Practic, toate sarcinile dezvoltării economice
a întreprinderii necesită creşterea volumului sau înnoirea structurii activelor operaţionale.
Această creştere a activelor şi înnoire a lor se efectuează în procesul diferitelor forme ale
activităţii investiţionale a întreprinderii. Politica investiţională a întreprinderii este o parte
componentă a strategiei generale de dezvoltare economică a acesteea.
2. poartă un caracter subordonat faţă de scopurile şi sarcinile activităţii operaţionale
ale întreprinderii, deşi unele forme ale investiţiilor întreprinderii pot genera temporar un
venit mai mare decât cel din activitatea operaţională. Deşi principala sarcină strategică a
întreprinderii constă în dezvoltarea activităţii operaţionale şi asigurarea condiţiilor sporirii
venitului generat de ea, activitatea investiţională a întreprinderii are ca scop să asigure creşterea
formării venitului operaţional în perspectivă pe două căi: pe calea asigurării creşterii venitului
operaţional din contul măririi volumului activităţii economice; şi pe calea asigurării micşorării
cheltuielilor operaţionale specifice.
3. se caracterizează printr-o ritmicitate periodică. Periodicitatea acestei activităţi este
determinată de o serie de condiţii – necesitatea acumulării preliminare a resurselor financiare
pentru iniţierea realizării unor proiecte investiţionale mari; folosirea condiţiilor externe
favorabile pentru realizarea activităţii investiţionale; crearea condiţiilor interne pentru “salturi”
investiţionale esenţiale.
4. îi sunt caracteristice riscuri specifice, generalizate prin noţiunea de “risc
investiţional”. Nivelul riscului investiţional, de obicei, depăşeşte nivelul riscului operaţional.
Aceasta se datorează faptului că în procesul activităţii investiţionale riscul pierderii capitalului
are o probabilitate de apariţie mai mare decât în procesul activităţii operaţionale.
5. venitul investiţional al întreprinderi în procesul activităţii sale investiţionale se
formează, de obicei, cu o anumită întârziere. Aceasta înseamnă că între efectuarea
cheltuielilor investiţionale şi obţinerea venitului investiţional trece, de regulă, o perioadă de timp.
Baza activităţii investiţionale a întreprinderii o constituie investiţiile reale. În
majoritatea întreprinderilor, acestea reprezintă unica direcţie a activităţii investiţionale.
Realizarea investiţiilor reale se caracterizează printr-o serie de particularităţi esenţiale de bază:
a. Investiţiile reale reprezintă principala formă de realizare a strategiei de dezvoltare
economică a întreprinderii. Realizarea principalului scop al acestei dezvoltări este asigurată
prin implementarea proiectelor de investiţii reale, dar însuşi procesul strategic de dezvoltare a
întreprinderii reprezintă ansamblul acestor proiecte realizate în timp.
b. Investiţiile reale se află în legătură reciprocă cu activitatea operaţională a
întreprinderii. Sarcinile creşterii volumului producţiei şi comercializării ei, lărgirii gamei
produselor şi sporirii calităţii lor, micşorării cheltuielilor operaţionale curente se îndeplinesc, de
regulă, în urma efectuării investiţiilor reale.
c. Investiţiile reale asigură, de regulă, un nivel de rentabilitate mai mare în
comparaţie cu investiţiile financiare. Această posibilitate de a genera un înalt nivel al
profitului este un motiv stimulator pentru a activa în sectorul real al economiei.
d. Investiţiile reale sunt supuse unui risc sporit de uzură morală. Acest risc însoţeşte
activitatea investiţională atât în stadiul realizării proiectelor de investiţii reale, cât şi în stadiul de
exploatare a lor. Progresul tehnologic favorizează tendinţa de creştere a acestui risc.
e. Investiţiile reale au un nivel înalt de protecţie împotriva inflaţiei.

Politica investiţională reprezintă o parte a strategiei financiare a întreprinderii, ce constă în


alegerea şi realizarea celor mai eficiente forme ale investiţiilor sale reale şi financiare cu scopul
asigurării unui nivel înalt al dezvoltării şi majorării potenţialului economic al activităţii sale.1
După ce s-au stabilit obiectivele, urmează să se elaboreze programul investiţional. Baza
acestui program o constituie proiectul investiţional, ce transformă obiectivul într-un sistem de
operaţiuni complexe.

1
Ion Românu, Ion Vasilescu. ”Managementul investiţiilor”, Editura Mărgăritar, Bucureşti, 1997.
3.2. Politica investiţionlă la nivel macroeconomic

Politica investiţională constituie o parte componentă a politicii economice promovate de


stat. După caracterul orientării sale, politica investiţională a ţării poate fi agresivă şi
conservativă.
Politica investiţională agresivă este politica orientată spre atingerea unei profitabilităţi
maxime în condiţii de risc accentuat, adică, realizându-se, preponderent, plasamente în obiective
riscante. De regulă, la acestea se referă ramurile şi domeniile inovaţionale.
Politica investiţională conservativă este politica orientată spre minimizarea riscurilor
investiţionale în condiţiile obţinerii unor venituri moderate. O astfel de politică vizează, în
special, favorizarea plasamentelor în ramurile şi domeniile economice tradiţionale.
Actualmente, majoritatea ţărilor dezvoltate, precum şi unele ţări în tranziţie promovează o
politică investiţională agresivă, inovaţională, care are ca obiectiv asigurarea creşterii economice
pe calea social-inovaţională, adică acumulând capital uman. Ponderea capitalului uman în
volumul total al reproducţiei bogăţiei depăşeşte 70% în ţările europene dezvoltate precum şi în
America de Nord.
În funcţie de politica investiţională promovată (agresivă sau conservativă, orientată
preponderent spre mobilizarea investiţiilor interne sau a celor externe etc.), statul va favoriza
unele tipuri de investiţii, prin asigurarea unui climat investiţional respectiv.
Pentru a face aprecieri asupra climatului investiţional dintr-o ţară sau alta investitorii
apelează adesea la ratinguri investiţionale. Există o mare diversitate de metode, utilizate pentru
stabilirea ratingurilor investiţionale. Toate însă au o trăsătură comună - au un caracter complex.
Piaţa mondială este dominată în prezent de trei mari agenţii internaţionale de evaluare a
riscului, asociat plasamentelor într-o ţară sau alta (risc rating agencies):
1. Standard & Poor’s Ratings Group;
2. Moody,s Investors Service;
3. Fitch-IBCA.
În aprecierea complexă a atractivităţii investiţionale (a climatului investiţional) a unei ţări,
investitorii apelează, cel mai frecvent la ratingurile investiţionale stabilite şi prezentate de către
revista "Euromoney". Metodologia de evaluare a acestei reviste se bazează pe rezultatele celor
mai populare agenţii de rating internaţionale sus-menţionate. "Euromoney" publică semestrial
clasamentul riscului ţării, care grupează 180 de state şi este construit după o metodologie
specifică acestei publicaţii.
În evaluarea riscului suveran, care conform opiniei specialiştilor constituie doar o parte a
riscului de ţară, Euromoney atribuie ponderi specifice următorilor indicatori:
• Performanţa economică (ponderea este de 25%), apreciată ca o medie a previziunilor
pentru anul curent şi anul următor realizate de Proiecţiile Economice globale ale Euromoney; în
cazul în care nu există previziuni despre o ţară, scorul acordat este zero. Variabilele economice
pe baza cărora se acordă de către specialiştii intervievaţi de Euromoney un scor între 0 (cea mai
dezastruoasă situaţie economică) şi 100 (economia cea mai puternică) sunt: creşterea economică,
stabilitatea monetară, soldul contului curent şi cel bugetar, şomajul şi dezechilibrele structurale.
• Riscul politic (ponderea este de 25%) este definit ca suma dintre riscul de neplată sau
riscul de a nu deservi datoria externă, care decurge din importuri, împrumuturi, dividende şi alte
relaţii comerciale şi financiare externe, şi riscul nonrepatrierii capitalului. El este obţinut din
media valorilor atribuite de analiştii de risc, agenţii de asigurări şi inspectorii de credit care
lucrează cu ţările supuse evaluării. Fiecare analist poate acorda maximum 10 puncte (când riscul
politic este zero) şi minimum zero (când şansele de recuperare a datoriei sunt considerate nule).
• Indicatorii datoriei externe (10%) se calculează pe baza informaţiilor publicate în
World Bank „World Debt Tables”. Aceştia sunt: serviciul datoriei externe/exporturi (A); balanţa
contului curent/PNB (B); datoria externă/PNB (C).
Scorul total se calculează astfel: C+(A*2)-(B*10). Cu cât scorul este mai mare, cu atât
situaţia este mai favorabilă ţării.
• Încetări de plăţi sau reeşalonări în serviciul datoriei externe (10%). Se acordă un scor
cuprins între 10, dacă nu s-au înregistrat încetări de plăţi în ultimii trei ani şi 0, dacă ţara a fost
continuu în încetare de plăţi. Informaţiile se bazează tot pe World Bank “World Debt Tables”.
• Media ratingurilor riscului suveran stabilite de Moody’s, Standard& Poors şi
Fhitch (10%). Dacă astfel de rating-uri nu există, se acordă 0 puncte.
• Accesul la credite bancare (5%) se calculează ca raport între plăţile în contul
împrumuturilor private pe termen lung negarantate şi PNB.
• Accesul la finanţări pe termen scurt (5%).
• Accesul pe pieţele de capital (5%) reflectă analizele Euromoney cu privire la rapiditatea
cu care o ţară poate mobiliza resursele financiare internaţionale din emisiune de obligaţiuni şi
credite sindicalizate. În scopul evaluării acestui indicator, publicaţia solicită specialiştilor din
conducerea sindicatelor creditorilor punctaje pentru fiecare ţară. Scorurile au următoarea
semnificaţie: 5 puncte dacă accesul este neîngrădit, 4 puncte dacă în 95% din situaţii nu există
probleme de acces, 3 dacă în mod normal nu există probleme, 2 dacă există posibilitatea ca
accesul să fie condiţionat, 1 dacă accesul este posibil doar în anumite condiţii, 0 dacă accesul nu
este posibil.
• Discountul la forfetare (5%) reflectă media maturităţilor împrumuturilor disponibile şi
marja de risc (forfaiting spread) a obligaţiunilor statului evaluată peste riscul celui mai sigur stat
(de regulă, SUA). Informaţiile sunt furnizate de Morgan Grenfell Trade Finance şi West
Merchant Capital.
Pe baza acestor indicatori, fiecare stat primeşte un punctaj pe o scară de la 0 (cel mai mare
risc) la 100 (risc minim), pornind de la care, ţările sunt grupate în nouă clase de risc, acoperind
fiecare câte 10 puncte. Scorul sub 10 puncte nu este încadrat în nici o clasă de risc. Euromoney
publică o dată cu scorul general şi scorurile parţiale pentru a furniza cât mai multe informaţii cu
privire la ţările monitorizate.
Metoda anterior analizată este mai simplă, atât ca concepţie cât şi în aplicare, şi are un grad
mai înalt de obiectivitate în comparaţie cu cel al celorlalte agenţii internaţionale de evaluare a
riscului. Extrema simplificare a caracteristicilor economice, politice şi sociale ale ţărilor
analizate nu permite însă evidenţierea particularităţilor fiecărui stat, de aceea investitorul va
trebui să utilizeze şi metode individuale de apreciere a atractivităţii investiţionale a unei anumite
ţări.

S-ar putea să vă placă și