GEORGE BACOVIA

GENERALITATI
- este singurul poet simbolist autentic care nu se multumeste doar sa
asimileze conventiile estetice simboliste, ci isi creeaza o stare de
spirit simbolista: el are constiinta damnarii sale si este un angoasat
prin excelenta;
- universul bacovian se concentreaza in jurul celulei care este
reprezentata de odaie, oras, parc, mahala;
- natura este surprinsa in descompunerea ei, in momentul de
putrefactie;
- natura este populata de corbi, imagine premonitoare a mortii
apropiate (Amurg), iar imaginea ploilor torentiale este
obsedanta;
- efluviile odorifere sunt neputincioase, deoarece le strabat
mirosurile de putrefactie;
- este obsedat de ideea mortii ce-i creeaza un amestec de oroare si
voluptate, satanism de tip baudelairian;
- poezia este dominata de o monotonie dublata de spleen;
- poetul poarta in permanenta o masca tragica, fiind prizonierul
propriului sau interior;
- orasul bacovian este dominat de inertie si rapeste omului
umanitatea, este blestemat, destinat mortii, moartea devenind
un fenomen curent;
- primavara reprezinta o scurta si aparenta revenire la viata;
anotimpurile dominante sunt toamna si iarna;
- cenusiul anotimpului devine cenusiul existential, jalea lumii;
- se remarca preferinta pentru intemperiile climaterice: vantul,
ploaia;
- imaginile auditive sunt iritante, deoarece totul scartaie si geme;
- moartea este insotita de dansuri macabre;
- erosul este supus putrefactiei si reprezinta o solutie temporara
pentru durerile exterioare nealinate;
- uneori nici incaperea iubitei nu este un spatiu securizant, iar patul
ei devine (cateodata ) nasalie;
- se remarca o antiteza puternica intre eros si thanatos (=
chemarea mortii);
- erosul este insotit de senzualitate si reprezinta o voluptate perversa
a jocului cu moartea;
- resturile de pasiune ii creeaza poetului un rictus amar;
1

- evolueaza intre ras si plans, intre sentimentalism si luciditate, intre

atractia vietii si a mortii;
- Eugen Lovinescu a observat cel dintai ca volumul Plumb
contureaza in poezia autohtona un univers liric original
caracterizat printr-o coplesitoare dezolare;
- Cromatismul bacovian este concentrat pe cateva motive tipic
simboliste:
1. culoarea neagra = a mortii, sugereaza carbonizarea, trecerea
in lumea anorganica. Nu numai elementele lumii materiale sunt
de culoare neagra, ci si cele spirituale, poetul vorbind de
negrul destin, de gandul ce se innegreste.
2. culoarea violet = reprezinta apusul soarelui in zilele de toamna.
Pana si frigul capata culoarea violet.
3. ca sa transcrie sentimentul tristetii sfasietoare, poetul foloseste
culoarea galbena, simbolul maladivului si al mizeriei: Si noaptea
se lasa/ Murdara si goala/ Si galbeni trec bolnavi/ Copiii la
scoala.
4. accidental apare culoarea rosie, culoarea sangelui expectorat de
bolnavii de tuberculoza.
5. culoarea verde sugereaza nevroza.
Toate aceste elemente creeaza imaginea insingurarii poetului intr-o
lume pe care o percepe ca fiindu-i ostila, asemenea unui infern terestru, si
apasat de singuratate si de frigul din locuinta, poetul porneste pe
drumuri delirand, rataceste fara tinta si strabate targul de la un capat la
altul, negasindu-si locul nici in locuinta, dar nici in spatiul orasului.

PLUMB
de George Bacovia
GENEZA: - poezia a fost publicata in fruntea volumului Plumb (1916)
- ca si restul volumului, poezia reprezinta concretizarea starilor
depresive ale poetului.
TEMA: - escatologia ( ce reprezinta totalitatea conceptiilor religioase
referitoare la soarta finala a lumii si a omului )
IDEEA: - escatologia provoaca angoase, cosmaruri pentru ca este totala,
ireductibila, afectand si universul exterior si pe cel interior.
COMPOZITIE: - poezia este construita pe 2 paradigme: cea a exteriorului
si cea a eului liric, ce se intrepatrund.
1. Paradigma exteriorului cuprinde sintagmele: sicrie, plumb,
flori de plumb, funerar vestmant, coroane de plumb, era
vant, scartaiau, dormeau, era frig.
Aproape toate sintagmele contin cuvantul plumb ceea ce
sugereaza faptul ca toate elementele sunt apasate de plumb, devenind
greoaie.
Absenta zborului este categorica si da o senzatie de apasare,
universul exterior fiind lipsit de vitalitate.
Imaginile auditive iritante dau senzatia de univers straniu si
apasator.
Universul exterior este unul steril, dominat de intemperii ce creeaza
senzatii fiziologice iritante.
Verbele sunt la imperfect = timp trecut ce exprima actiuni
neterminate ce se continua in prezent, devenind coplesitoare si facand
ca intreg universul sa fie dominat de escatologie.
2. Paradigma eului poetic cuprinde sintagmele: stam singur,
dormeam, am inceput sa strig, amorul meu de plumb,
mort, aripile de plumb.
Aceasta paradigma reprezinta lumea afectelor, ce sunt si ele
contaminate de plumb, idee ce sugereaza faptul ca si ele sunt coplesite
de senzatia de apasare.
Aripa nu mai reprezinta simbolul zborului, al ascensiunii, lipsind
dinamismul, verbele sugerand starea, pasivitatea si nu actiunea.
3

Poetul se dedubleaza si se priveste pe sine ca o fiinta inerta,

escatologia insinuandu-se in materie, dar si in sufletul poetului.
Astfel, si universul interior este dominat de intemperii, frigul
launtric insotind senzatia de apasare.
Poezia este construita pe structuri sintactice paralele, versurile
avand aceeasi structura (1 vers din I strofa cu 1 vers din cea de a II-a
strofa ).
Se remarca si simetrii sintactice: P + C + S + A.
Predomina consoanele ce sugereaza sonor un univers inchis.
Cuvantul plumb devine un laitmotiv prin repetarea obsesiva,
interiorizarea fiind profunda, totala.
MODALITATI STILISTICE
- poezia a fost inspirata de vizita facuta la Bacau a cavoului familiei
Sturza;
- poezia este alcatuita din doua catrene, avand structura unui
monolog rostit de vocea lirica a poetului, acesta aflandu-se singur
intr-un cavou, inconjurat de sicriele de plumb si de coroane de flori
turnate tot din plumb, cat si de vestminte funerare. In acest decor,
poetul noteaza primele iluzii auditive si primele sinestezii (simte
suflarea vantului);
- particularitatea frapanta a poeziei o constituie repetarea obsesiva a
cuvantului plumb, utilizat in versurile 1-4. Toata greutatea
poeziei se sprijina pe prezenta acestei metafore simbol, provenite
dintr-un substantiv cu prepozitie;
- prezenta substantivului plumb imprima poeziei o anumita
simetrie. Aceasta structura simetrica este adancita de inversiunea
topica a primului vers din fiecare strofa si de prezenta conjuctiei
si la inceputul versului 4;
- tonalitatea grava este sugerata la nivel lexical de prezenta
substantivului plumb, iar atmosfera elegiaca izvoraste din
folosirea metrului iambic;
- muzicalitatea accentuata este realizata prin folosirea verbelor la
imperfect (dormeau, stam, scartaiau), dar si de tonurile
stinse ale cuvintelor (vestmant, vant);
- plumb poate sugera apasarea sufleteasca la care poetul este supus
atunci cand traieste intr-un mediu neprielnic;
- Prin culoarea lui cenusie, plumbul mai poate simboliza spleenul
provincial, plictiseala;
- cavoul poate si nu poate fi in acelasi timp un lacas funerar. Poate
simboliza locuinta sau orasul in care poetul traieste, mediul
4

inconjurator, sau chiar propriul corp in care salasluieste un suflet de

plumb;
amorul de plumb ar putea fi iubita poetului reala sau imaginara,
ori o simpla stare sufleteasca;
elementul predicativ suplimentar intors sugereaza intoarcerea cu
fata spre apus, atitudine caracteristica mortii;
aripile de plumb reprezinta conditia poetului in societate,
aripile albatrosului ranit imaginat de Baudelaire, neputandu-si
lua zborul catre inaltimi, poetul se inchide in sine ca intr-un cavou
(= atitudine simbolista). Aripile mai pot sugera o stare existentiala
frecvent intalnita, dorinta de a parasi cavoul si imposibilitatea de a
o realiza. Simbolizeaza prin greutatea lor o alunecare in neant, in
abis, un inceput de pierdere a constiintei;
Poezia apartine genului liric, fiind o elegie pe tema singuratatii:
negasind posibilitatea comunicarii cu lumea din afara, poetul se
interiorizeaza, se inchide in sine, asemenea unui om aflat intr-un
cavou;
Poate fi interpretata si ca o arta poetica. Aceasta este un text
poetic in care autorul isi exprima parerea despre rostul poetului si
al poeziei;
Ipostaza fundamentala a eului poetic este una de nevroza,
dezarticulare, instrainare; este vorba despre o dubla instrainare: de
sine si de lumea din jur pe care o surprinde intr-o mecanica
absurda, tragica, lipsita de sens;
Lirica bacoviana este o poezie de atmosfera, dominata de
corespondente cromatice, o coborare in Infern, declinul spiritului
retras in fiziologic (Serban Cioculescu) sau o radiografie a
sfarsitului continuu (Ion Caraion);
Sfarsitul continuu este de fapt tema generica a poeziei
bacoviene, exprimata prin imaginea obsedanta a unui univers
agonizant, o figurare a unei lente apocalipse, pe care nici macar
sentimentul iubirii n-o mai poate evita.

LACUSTRA
de George Bacovia
GENEZA: - poezia a fost publicata in volumul Plumb in 1916, sursele
de inspiratie fiind interioritatea poetului si propriile sale angoase
existentiale.
TEMA: - singuratatea
IDEEA: - singuratatea ontologica (ontos = existenta) ii provoaca
angoase similare celor traite de omul primitiv in fata diluviului.
COMPOZITIE: - poezia este structurata pe doua paradigme:
- prima paradigma prezinta lumea exterioara, universul natural;
- cea de a doua paradigma prezinta angoasele eului liric.
Sesizam o paralela intre cele doua momente: cel prezent si cel trecut,
ancestral, intre care se intinde ca un pod golul istoric.
I.
Paradigma planului exterior, al naturii:
- eul liric precizeaza momentul temporal, noaptea, un moment opac,
plin de tenebre;
- opacitatea sporeste angoasa in fata apocalipsului in ipostaza lui
diluviana;
- natura este numita materie printr-o sintagma generica (pentru eul
liric lumea reprezentand exteriorul incarcat cu materie si suferind
de atractiile gravitationale). Cuvantul materie are, insa, si un sens
peiorativ (natura este ceva degradat, ii lipseste elevarea);
- lumea exterioara este reprezentata de lacustra, aceasta fiind o
reprezentare arhitectonica insolita ce sugereaza celula; este locuinta
primitivului ce-l ocrotea de intemperii;
- lacustra nu este un spatiu securizant deoarece podul nu este tras
de la mal, iar pilonii sunt vulnerabilizati de apa;
- scandurile ude si podul, detalii arhitectonice specifice
lacustrei, sunt imbibate de apa, ca si intreaga materie, ceea ce
inseamna o degradare a substantei primordiale;
- apa si valurile, reprezentand intemperii, au o finalitate
distructiva. Ele se insinueaza in materie si contribuie la degradarea
acesteia;

- verbele la gerunziu plangand plouand sugereaza un

paralelism, ploaia fiind echivalenta cu plansul naturii, iar forma
gerunziala sugerand plansul necontenit al materiei, verbele dand
poeziei o tonalitate de bocet.
II.
Paradigma eului liric:
- sintagma sunt singur simbolizeaza singuratatea, izolarea eului
liric;
- natura il predispune la somn;
- tresar prin somn sugereaza cosmarurile, angoasele, provocate de
spaime ancestrale in fata diluviului;
- mi se pare simbolizeaza starea de incertitudine, lipsa de
luciditate;
- pe aceleasi vremuri ma gasesc sugereaza reintoarecerea poetului
in timp;
- simt, aud simbolizeaza o acuitate excesiva a simturilor,
acuitate provocata de angoase;
- ma duce-un gand sugereaza transportarea spiritului pe scara
istoriei, gandul reunind cele doua timpuri: prezentul si trecutul;
- sesizam ca tristetea poetului este transferata asupra universului
exterior;
- plansul interior devine un plans exterior, realizandu-se astfel
paralela dintre cele doua paradigme;
- in spate ma izbeste-un val sugereaza impulsul primit din partea
naturii, ceea ce-i produce socuri, facandu-l sa tresara. Valul este
elementul exterior ce-i provoaca memoria afectiva;
- ritmul este iambic;
- rima este uneori incrucisata, dar se intalneste si monorima
(corespunzatoare a trei versuri).
MODALITATI STILISTICE:
- substantivul lacustra, folosit ca titlu, semnifica o locuinta.
Lacustra reprezinta o casa cladita pe stalpi, la suprafata apei unui
lac, specifica epocii preistorice;
- poezia este construita pe trei momente temporale lirice, sugerate de
cele trei strofe ale poeziei: prezent (I strofa), timpul locuintelor
lacustre (II strofa) si vidul istoric (III strofa);
- timpul prezent este dominat de ploile nesfarsite de toamna. Ploaia
pare sa se eternizeze si dintr-o precipitatie meteorologica obisnuita
se transforma intr-un mod de existenta al materiei;

- versul aud materia plangand sugereaza ca ploaia s-a transformat

intr-o modalitate de destructurare a materiei, intr-un planset al ei.
In acest mediu, poetul are senzatia ca materia se dezorganizeaza,
intreaga natura intorcandu-se spre haosul primordial. In fata eului
liric se iveste epoca indepartata a locuintelor lacustre si poetul are
senzatia ca se dedubleaza, vazandu-se pe sine om primitiv intr-una
din aceste locuinte, culcat pe scandurile ude, obsedat de gandul ca
nu a tras podul de la mal. Podul netras semnifica o primejdie
potentiala, omul putand fi oricand surprins de fiarele salbatice sau
de dusmani. Pilonii imbibati de apa sunt gata sa se prabuseasca, iar
valurile lovesc continuu peretii casei;
- intre timpul prezent si cel trecut al locuintelor lacustre, eul liric
aseaza un gol istoric. Prezenta acestei imagini are rolul de a
sugera spatiul temporal dintre timpul prezent, dominat de ritmul
obsesiv al ploii, si timpurile indepartate ale umanitatii, cand omul
inspaimantat de stihiile dezlantuite si de violenta mediului
inconjurator se inchidea in locuintele lacustre. Imaginea
sugereaza identitatea dintre cele doua timpuri existentiale. Prezenta
golului istoric este utilizata si ca modalitate stilistica de trecere
dintr-un plan temporal intr-altul;
- primele trei strofe fixeaza cele trei momente lirice. Reluarea in
strofa finala a primei strofe, cu un singur vers schimbat, are un
dublu rol: a). accentueaza identitatea dintre cele doua timpuri
fundamentale; b). versul Tot tresarind, tot asteptand ce
inlocuieste versul Aud materia plangand sugereaza cresterea
zbuciumului interior spre un punct de maxima intensitate;
- in poezie exista o singura figura de stil, in afara epitetelor, materia
fiind antropomorfizata;
- predomina, insa, imaginile auditive: caderea continua a ploii,
zgomotul valurilor, vuietul lugubru al pilonilor imbibati de apa;
- senzatia de monotonie exasperanta a ploilor nesfarsite este sugerata
de muzica interioara a poeziei, realizata prin folosirea verbelor la
modul gerunziu;
- poezia este construita pe o miscare interioara: ploaia este un agent
fertilizator al naturii, dar prin manifestarea ei aberanta se
transforma intr-un element distructiv;
- pentru a sugera conditia de victima agresata si terorizata de mediu,
Bacovia foloseste alternantele verbale. Conditia de victima a fiintei
umane este evocata de verbele statice la persoana I singular (aud,
sunt singur, dorm, ma gasesc). Agresivitatea mediului este
marcata de verbele impersonale cu valori dinamice, la persoana a
III-a singular sau plural (ma izbeste, se prabusesc);

- intre fenomenele naturii si starile sufletesti ale eului liric exista

corespondente tipic simboliste. Ploile permanente declanseaza o
stare de nevroza. Tensiunea nervoasa il determina sa traiasca o
neliniste continua. Nelinistea este redata printr-o gradatie
ascendenta, cauza declansatoare fiind precipitatia;
- cel de-al doilea vers al ultimei strofe surprinde punctul de maxima
tensiune al anxietatii. Apar acum halucinatiile tactile: Si parca
dorm pe scanduri ude;
- valurile ce izbesc ritmic peretii, pilonii ce se prabusesc, transforma
locuinta intr-o arca ce pluteste fara tinta pe valuri intr-o natura ce sa intors spre haosul primordial;
- eul liric pierde simtul realitatii, trecand din somn in moarte,
scuturat de convulsii: Tresar prin somn...
- poezia se transforma astfel intr-o elegie a mortii: de la insingurarea
omului in mijlocul naturii dezlantuite se trece la disparitia
definitiva a fiintei umane.