PLumb

De George Bacovia
George Bacovia a fost un scriitor roman, format la scoala simbolismului literar francez.
Acesta este autorul unor volume de versuri si de proza scrise in baza unei tehnici unice
in literatura romanaBacovia este cel mai mare reprezentant al simbolismului românesc,
un poet vizionar, creând drama însingurării prin poeziile sale. Este un poet al
sensibilităţii, un spirit decadent, un poet al marilor tristeţi. Lirica lui evidenţiază stări
depresive, de adâncă tristeţe, degradarea psihicului până la distrugere sau dispariţie.
Starea obişnuită e tristeţea, deznădejdea, frica, delirul, nevroza, ca rezultate ale
singurătăţii, ale descompunerii lumii..
Simbolismul este un curent literar apărut în Franţa în jurul anului 1886, odată cu
publicarea articolului-manifest „Simbolismul” de către Jean Moreas. Simbolismul
promovează emoția și muzicalitatea interioară a ideii. Poezia simbolistă românească
apare la sfârșitul sec. al XIX-lea, avându-i ca teoreticieni pe Al. Macedonski și Ovid
Densușianu. Alături de Ștefan Petică, Dimitrie Anghel sau Ion Minulescu, George
Bacovia se revendică, prin întreaga sa creație, de la principiile estetice ale
simbolismului.
Poezia ”Plumb” a apărut în 1918 în fruntea volumului cu același nume. ”Plumb” este
considerată o capodoperă a creației bacoviene și o culme a simbolismului
românesc. Printre caracteristicile de arta poetica a operei “Plumb”, putem aminti
asezarea in fruntea volumului de debut si conceptia autorului despre poezie.
Poezia „Plumb”, așezată în fruntea volumului cu același titlu apărut în 1916, este o artă
poetică, datorită viziunii asupra lumii și procedeelor artistice definitorii pentru poetul
George Bacovia.
În primul rând, la fel ca Baudelaire, George Bacovia surprinde, în discursul
liric, corespondențele dintre elementele ce compun universul: „parfum, culoare, sunet
se îngână și-și răspund”. Astfel, dacă primul catren se centrează pe imaginea unei
naturi exterioare, în cea de a doua strofă, este dezvăluită realitatea interioară a ființei,
sentimentele eului fiind mortificate sub puterea metalului thanatic: „Dormea întors
amorul meu de plumb”.
În al doilea rând, poeții simboliști caută să îndepărteze poezia de pictură și să o apropie
de muzică, întrucât, așa cum afirma Paul Verlaine, „Muzica înainte de toate!”. George
Bacovia aderă la acest principiu estetic, astfel încât, în poezia „Plumb”, repetiția
simbolului central, „plumb”, și a conjuncției coordonatoare „și” îi conferă discursului o
muzicalitate tristă și monotonă, asemenea unui marș funebru.
Poezia „Plumb” se încadrează într-o tematică specifică simbolismului: moartea, iubirea
și condiția creatorului într-o societate ostilă.
Imaginarul poetic bacovian se axează pe descrierea sinestezică a unui întreg
univers. Cele două secvențe poetice ale textului corespund celor două planuri ale
realității, realitatea exterioară și cea interioară.
Prima secvență se referă la realitatea obiectivă, simbolizată de cimitir și de
cavou. Tema morții este surprinsă încă din incipitul poemului. Verbul la imperfect
„dormeau”, alături de epitetul „adânc”, sugerează ideea unui somn continuu,
echivalent, în cazul lui Bacovia, cu moartea. Metafora – simbol „cavou” poate avea
două accepțiuni: universul închis al târgului de provincie sau propriul trup efemer, o
temniță pentru sufletul dornic de înălțare spirituală. Epitetul metaforic „de plumb” are
menirea de a reliefa apăsarea, starea liminală dintre viață și moarte. Florile, în general
un simbol pentru gingășie și frumusețe, sunt marcate de această dată de împietrire.
Singurul element care sugerează mișcarea este vântul, care și el produce efecte
reci. Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă greutatea
apăsătoare a nocturnului: „Dormeau adânc sicriele plumb, / Și flori de plumb, și funerar
veșmânt- / Stam singur în cavou…și era vânt… / Și scârțâiau coroanele de plumb”.
A doua secvență corespunde lumii interioare a poetului. Metafora-simbol „amor de
plumb” poate semnifica dispariția oricărui ideal, iar încercarea de salvare este iluzorie:
„și-am început să-l strig”. Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea
sintagmei „stam singur”. În această lume superficială, artistului nu i se aduce nicio
formă de omagiu. Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea se circumscriu esteticii
simboliste. Punctele de suspensie marchează împietrirea universului: „Dormea întors
amorul meu de plumb / Pe flori de plumb, si-am început să-l strig – / Stam singur lângă
mort… și era frig… / Și-i atârnau aripile de plumb”.
Tema poeziei o reprezinta condiția poetului într-o lume meschina, incapabila de a
înțelege si a promova valorile, dar și condiția existențială a oricărui individ - moartea
iminentă. 
Titlul „Plumb” anticipează ideea discursului, fiind în strânsă corelație cu mesajul
transmis de text. Cuvântul – titlu, format din patru consoane și vocala închisă „-u-”, este
alcătuit dintr-un substantiv comun nearticulat. În acest fel, cititorul este avertizat asupra
faptului că universul imaginat de George Bacovia este unul al obiectelor.
Simbolul central al textului este „plumbul”, care, prin repetiție, își relevă caracterul de
laitmotiv. Plumbul este un metal care sugerează apăsarea sufletească, angoasa, iar
cromatica gri induce spleenul ontologic.
Mesajul poeziei este transmis și la nivelul elementelor de prozodie. Rima este
îmbrățișată, iar măsura versurilor este de zece silabe pe vers. Muzicalitatea sumbră,
funebră este susținută de ritmul iambic.
La nivel sintactic, predomină propozițiile principale independente, coordonate prin
juxtapunere sau copulativ.
În concluzie, poezia „Plumb” de George Bacovia rămâne o creație reprezentativă pentru
viziunea despre lume a unui autor simbolist