Evoluția regimului politic democratic în România Interbelică

Evoluția României este caracterizată de marile realizări datorate războaielor balcanice, înfaptuirii
Marii Uniri, iluziilor datorate de alianțele interbelice, dar și marilor deziluzii provocate de pierderile
teritoriale datorată creșterii politice revizioniste.

La sfârșitul Primului Război Mondial ,în 1918 s-a format România Mare, care devenea o realitate
istorică în Europa naționalităților, așezată în frontierele recunoscute prin tratatele încheiate la
Conferința de pace din 1919-1920. Această unificare a fost ratificată în 1920 prin Tratatul de la
Trianon și prin Tratatul de la Saint Germain . Pe lângă teritoriile dobândite în urma războiului,
România anexase de asemenea Cadrilaterul, după înfrângerea Bulgariei în 1913 în cadrul celui de al
doilea război balcanic .

După realizarea Marii Uniri era necesară o nouă lege fundamentală care să consacre hotărârile
luate de români în 1918, astfel a fost elaborată Constituția din 1923. Potrivit constituției , România
era o monarhie constituțională, stat național, unitar, indivizibil, cu teritoriul inalienabil. Constituția
unificării, cum mai e numită, consfințește realizarea României Mari și are la bază constituția din 1866,
dovadă fiind faptul că din cele 138 de articole, 78 s-au păstrat din cea de la 1866. Regele reprezenta
elementul cheie al vieții politice. El exercita puterea executivă, numea și revoca miniștrii, sancționa și
promulga legile, era șeful armatei, avea drept de veto, putea bate monedă, conferea decorații, avea
drept de amnistie și grațiere, convoca și dizolva parlamentul, încheia tratate (acestea devenind
valabile după ce erau aprobate de Parlament). Parlamentul constituia puterea legislativă în cadrul
regimului democratic. El era bicameral (Senatul și Adunarea deputaților) și avea rolul de a vota legile,
de a le abroga și avea drept de control asupra activității guvernului.Totuși problema principală consta
în menținerea și consolidarea democrației parlamentare .Adoptarea votului universal în 1918 oferea
posibilitatea desfășurării unei vieți politice democratice bazate pe pluripartidism, și viața
parlamentară se caracterizează prin dispariția partidelor conservatoare, consolidarea pozițiilor PNL,
înființarea de noi partide.

În perioada interbelică, în viața politică românească, adepți numeroși au avut ideologii politice
democratice, precum neoliberalismul, reprezentat, în esență, de Partidul Național Liberal,
și tărănismul, având ca exponent principal Partidul Național Ţărănesc. Aceste formațiuni politice s-au
aflat și cele mai lungi perioade la guvernare.

Partidul Național Liberal, condus de familia Brătianu, și-a consolidat pozițiile, devenind cel mai
puternic partid al perioadei interbelice.Perioada sa de glorie a fost cuprinsă între anii 1922-1926,
când, aflat la putere a reușit să rezolve probleme ale oragnizării noului stat întregit.

Pe scena politică românească interbelică P.N.L. s-a aflat permanent în concurenţă cu P.N.T., format
în 1926 prin fuziunea Partidului Naţional Român (I.Maniu) şi Partidul Ţărănesc (I.Mihalache) şi care
practic a ocupat locul Partidului Conservator, dispărut din viaţa politică. Alături de aceste paride au
acţionat şi alte partide de centru ca Partidul Poporului (Al.Averescu), Partidul Ţărănesc Democrat,
Partidul Ţărănesc Radical, Partidul Naţional - N.Iorga (din 1932 Partidul Naţionalist-Democrat),
Partidul Liber-Democrat.
 Neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Ștefan Zeletin, Vintilă Brătianu, Mihail Manoilescu.
Principiile de bază ale acestui curent erau: dezvoltarea industriei, proces de care depindeau
modernizarea societății și consolidarea independenței naționale ; susținerea intereselor burgheziei
naționale; libertatea pătrunderii capitalului străin prin promovarea politicii "prin noi înșine"; regim
parlamentar întemeiat pe votul universal.

Țărănismul reprezentat de Constantin Stere, V. Madgearu avea principiile următoare: realizarea

statului țărănesc a cărui economie se baza pe agricultură, organizat pe baze moderne fără a fi negată
total industrializarea; promovarea intereselor țărănimii; pătrunderea capitalului străin; în 1931,
național-țărăniștii au renunțat la această politică și au promovat protecționismul; susține votul
universal ca o cale care permite accesul țărănimii la conducerea vieții politice.

O mare parte dintre ideile economice existente în perioada interbelică, au fost puse în practică sub
forma unor măsuri legislative, mai ales pe perioada guvernării celor două partide, şi anume: Partidul
Naţional Liberal şi Partidul Naţional Ţărănesc. Ca exemplu ,liberalii au elaborat următoarele legi
economice: legea pentru comercializarea şi controlul întreprinderilor economice ale statului prin care
se oferea condiţii avantajoase capitalului privat în caz de coparticipare la întreprinderile economice
ale statului, prin această lege se urmărea promovarea capitalului autohton în industrie.

Din cele prezentate rezultă că sistemul politic în perioada interbelică a fost un regim democratic
fundamentat pe principiile pluripartidismului şi parlamentarismului. Principala limită s-a dovedit a fi
incapacitatea de a bloca tendinţele politicianiste şi evoluţiile spre totalitarism.