Mișcarea comunistă

din România
APARI Ț IA PARTIDULUI COMUNIST
● Comunismul este acea ideologie socială,
politică și economică care are ca scop
construirea unei societăți comuniste,
anume a unei ordini sociale fără clase și
fără proprietate privată, în care mijloacele
de producție sunt deținute în comun și
bunurile sunt împărțite în funcție de nevoi.

● Ideologia comunistă a fost creată de

gânditorul german Karl Marx în secolul
XIX.

● Marx considera că doar statele foarte

dezvoltate și puternic industrializate vor
ajunge să parcurgă etapele necesare până
la comunism.
● În Rusia, pe fondul unei înapoieri
economice grave, teoria marxistă a fost
adaptată de Lenin, și apoi de Stalin,
care i-au conferit un plus de violență și
autoritarism.

● Stalinismul, dezvoltat în secolul XX, în

mod particular a fost un mix de
represiune violentă a opoziției, cu
muncă forțată în lagăre și pe șantiere
gigantice, și cu dezvoltarea industriei
grele, fără a ține cont de nevoile de
hrană și îmbrăcăminte ale populației.
 Începuturile mișcării comuniste în România
● Mișcările muncitorești din secolul XIX au avut
un ecou firav pe actualul teritoriu al României.
Ideile social-democrate provenind din Franța și
Rusia au fost canalizate în așa-numitele „cercuri
muncitorești”, care s-au întrunit într-un prim
congres în 1893 și au decis înființarea Partidului
Social-Democrat al Muncitorilor din România.

●Cei mai influenți lideri ai noului partid erau

Vasile G. Morțun, Ioan Nădejde, Constantin
Dobrogeanu-Gherea, Alexandru Radovici,
Constantin Mille, Anton Bacalbașa și alții
formați în perioada acțiunilor desfășurate mai
ales în cafenele, saloane și redacții. Aveau să se
afirme însă și lideri venind dinspre aripa
muncitorească a partidului, între care Alexandru
Ionescu, tipograf, și foarte tânărul I.C. Frimu,
tâmplar.
● Cu tot entuziasmul fondatorilor și
activiștilor săi, noul partid rămânea
marginal, fără influență asupra vieții
politice din România. Numărul membrilor a
ajuns la 6.000 în 1897, la al patrulea
congresul al PSDMR.

●Socialiștii au avut reprezentare în

Parlament prin Ioan Nădejde și Vasile G.
Morțun în 1888, iar în 1891, 1892 și 1895
doar prin cel din urmă. Potrivit unor date,
alegerea socialiștilor s-ar fi făcut și cu
ajutor primit de la liberali. Însă PSDMR nu a
mai reușit să aibă vreun deputat în 1899.
● Comuniștii au acționat în cadrul acestui
partid (sub diferitele titulaturi pe care le-a
purtat) până după război, în cadrul unei
facțiuni maximaliste, care milita pentru
apropierea de bolșevici și adeziunea la
Internaționala a III-a, înființată în 1919.
Dintre liderii acestei facțiuni îi amintim pe:
Gheorghe Cristescu, Constantin Popovici,
Alecu Constantinescu, David Fabian, Eugen
Rozvany sau Alexandru Dobrogeanu-
Gherea.

● În mai 1921 maximaliștii au profitat de

retragerea din partid a aripii reformiste a
socialiștilor, votând în cadrul Congersului
partidului afilierea necondiționată la
Internaționala a III-a și transformarea
vechii formațiuni politice în Partidul
Comunist din România.
● Afilierea necondiționată presupunea
acceptarea de către noul PCdR a
rezoluțiilor Congresu lui al II-lea al
Cominternului (Moscova, 1920) și a celor
21 de condiții pentru aderarea la
Comintern. Conform acestor documente,
PCdR devenea o filială națională
subordonată complet Cominternului, care
își păstra dreptul de a numi liderii PCdR și
de a dispune în ceea ce privește linia
politică ce urma să fie adoptată. Secretar
general al partidului nou înființat a fost
ales Gheorghe Cristescu „Plăpumarul”.
● Politica extremistă propusă de PCdR,
cât și afilierea partidului la o organizație
internațională (Cominternul), care nu
recunoștea prevederile Tratatului de pace
de la Versailles și își propunea să militeze
pentru schimbarea regimurilor și
redesenarea granițelor inclusiv prin
metode teroriste aveau să constituie
motivele pentru care PCdR a fost scos în
afara legii în 1924.