BASARABIA, BUCOVINA ȘI TRANSILVANIA

● Primul Război Mondial a adus mutații considerabile în ceea ce

privește conștiința națională și mentalul colectiv al românilor
după 1918.

● Iar momentul 1918 este unul semnificativ în istoria românilor.

A însemnat în fond eliminarea granițelor fizice, culturale,
politice, a tuturor celor care locuiesc pe acest pământ,
indiferent de religie, naționalitate sau proveniență.

● Cum a fost posibilă realizarea idealului național, unirea

provincilor istorice și cine a reușit să obțină pentru România,
recunoașterea în plan internațional?
 Basarabia – aprilie 1918

Sudul Basarabiei iese din sfera românească în secolele XV-XVI ,

intrând sub stăpânire otomană, iar Basarabia în întregime, în 1812,
anexată de Rusia și supusă unui proces de rusificare (excepție perioada
1918-1940 când este alipită României).

Înfrângerea militară a Rusiei, asociată cu revoluția din

1917(comunistă) și dezmembrarea Imperiului a permis desprinderea
Basarabiei și unirea cu România (ceea ce nu figura în proiectul inițial).

● Mișcarea Națională - a fost susținută de Partidul Național

Moldovenesc (1917).
● 1917 Chișinău -> Sfatul Țării -> Adunarea reprezentativă: Ion
Inculeț, Consiliu Directorilor.
● 27 martie 1918 - Sfatul Țării a votat la Chișinău unirea
necondiționată a Basarabiei cu România.
 Bucovina - noiembrie 1918

Cea mai amestecată provincie a fost mica Bucovină

anexată de austrieci (de la Moldova) în 1774 și supusă unui
proces de imigrare: germani, ucraineni, evrei.

Conform Recensământului din 1910, se înregistrau 38%

ucrainieni, 34% români, 21% germani, polonezi, maghiari etc.

● S-a desprins din Imperiul Austro-Ungar în condițiile destrămării

acestuia în toamna 1918.
● Mișcarea Națională - a fost condusă de Consiliul Național
Român în frunte cu Iancu Flondor.
● 28 noiembrie - Consiliul Național Român convoacă Congresul
General al Bucovinei.
● Congresul a votat în unanimitate, cu sprijinul majorității
reprezentanților germani și polonezi, unirea cu România.

“Unirea necondiționată și pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare,

până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu Regatul României.”
 Transilvania - decembrie 1918

Conform recensământului din anul 1910, populația

Transilvaniei era estimată la circa 6 milioane de locuitori:
români (cca. 54%), maghiari 32%, germani 10%, alții (evrei,
ruteni, slovaci, țigani).

Până în anul 1914. Românii din Transilvania nu merseseră

mai departe de solicitarea ,,autonomiei Transilvaniei" sau a
,,drepturilor egale" în cadrul monarhiei habsburgice, așa cum
am văzut la momentul 1848.

● Octombrie 1918 -> Declarațiunea de la Oradea - s-a

cerut dreptul de autodeterminare al românilor din
Transilvania.
● Negocierile cu guvernul ungar - eșuat,
propunerea maghiară de a recunoaște autonomia
Transilvaniei doar în cadrul statului maghiar.
● Consiliul Național Român Central - a organizat
la Alba, pe 1 decembrie 1918, o Mare Adunare
Națională.
● Au participat 1228 delegați ai Consiliului Național
Român, peste 100.000 de români din Transilvania.
Rezoluția Unirii - citită de Vasile Goldiș, Ștefan Cicio
Pop, Vasile Lucaciu - s-a proclamat unirea necondiționată a
Transilvaniei, Banatului, Maramureșului și Crișanei cu România
(condiția a fost recunoașterea drepturilor minorităților din
Transilvania).

Consecințe:

● Odată recunoscută Marea Unire pe plan internațional, era

timpul ca aceasta să fie cunoscută și în plan intern.

● Drept urmare, în anul 1922 va avea loc încoronarea regilor

Ferdinand și Maria la Alba Iulia, drept suverani ai
României Mari.