Marea Unire

• Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice
locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România.
Etape preliminare au fost Mica Unire din 1859 a Țării Moldovei cu Țara Românească
și dobândirea independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii
naționale a românilor în parcursul secolului al XIX-lea.
• Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul
României (așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost
scopul intrării României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost
favorizată de mai mulți factori istorici:
• acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în
conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial
• prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus
• afirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan
internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul
populației românești.
• Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea
României la război și la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a
achiesat la împroprietărirea țăranilor români și la introducerea votului universal.
Regele a refuzat să promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a făcut posibilă
participarea României pe picior de egalitate cu statele victorioase la tratativele de
pace de după Primul Război Mondial. Regina Maria a animat munca de ajutorare
a răniților, fiind nelipsită din focarele de epidemie și din tranșee. După război a
călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă personalitățile politice occidentale
pentru recunoașterea unirii. Chiar și în momentele în care nu a fost la guvernare,
liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv desfășurările politice.
• Încheiată de facto la 1 decembrie 1918, odată cu unirea Transilvaniei,
recunoașterea diplomatică a Marii Uniri a solicitat eforturi pe parcursul
următorilor ani. În ciuda constituirii ei într-un scop esențial al politicii externe în
următoarele două decenii, recunoașterea din partea Uniunii Sovietice nu a venit
niciodată, iar dinspre ea avea să vină în iunie 1940 ultimatumul declarat, în
conivență cu Germania nazistă, care a pus în acțiune dezmembrarea României
Mari în profitul Uniunii Sovietice, Ungariei, precum și Bulgariei.
Urmări
• Noua întindere a statutului și noua structură socio-economică au produs
schimbări fundamentale ale sistemului politic. Din cele două partide mari
ale Vechiului Regat a supraviețuit doar Partidul Național Liberal, căruia în
perioada interbelică i s-a opus Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu
Maniu. Viața culturală a cunoscut o perioadă de efervescență fără
precedent, manifestată în artă și știință.
• Din câștigurile teritoriale ale anului 1918, doar Transilvania și Bucovina de
Sud au rămas României după cel de-al Doilea Război Mondial.
Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța au fost încorporate URSS,
iar Cadrilaterul a rămas Bulgariei. Ideea unirii Republicii
Moldova cu România, deși neasumată de niciunul dintre cele două state, a
rămas prezentă în discursul public din România și Republica Moldova.
• Parlamentul României a adoptat, la 31 iulie 1990, Legea nr. 10 din 1990,
prin care a fost abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18
august 1949 privind declararea zilei de 23 august ca sărbătoare națională și
a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie drept sărbătoare națională.
• Carte poștală din 1918-1919 care ilustrează unirea
tuturor românilor într-un singur stat. Granițele
vestice ale României (colțul din stânga sus) sunt
granițe doar presupuse la acel moment (cele
definitive fiind confirmate în 1920)
• Adunarea de la Alba Iulia s-a ținut într-o atmosferă de sărbătoare. Au venit 1228
de delegați oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27
comitate românești, apoi episcopii, delegații consilierilor, ai societăților culturale
românești, ai școlilor medii și institutelor pedagogice, ai reuniunilor de meseriași, ai
Partidului Social-Democrat Român, ai organizațiilor militare și ai tinerimii universitare.
Toate păturile sociale, toate interesele și toate ramurile de activitate românească erau
reprezentate.
• Dar pe lângă delegații oficiali, ceea ce dădea Adunării înfățișarea unui mare plebiscit
popular, era afluența poporului. Din toate unghiurile țărilor române de peste Carpați,
sosea poporul cu trenul, cu căruțele, călări, pe jos, îmbrăcați în haine de sărbătoare, cu
steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a comunelor ori a ținuturilor, în cântări și
plini de bucurie. Peste o sută de mii de oameni s-au adunat în această zi spre a fi de față
la actul cel mai măreț al istoriei românilor. Spectacol simbolic și instructiv: cortegiile
entuziaste ale românilor ce umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucișau cu coloanele
armatei generalului Mackensen care, umilite și descurajate, se scurgeau pe căile
înfrângerii spre Germania.
• Mulțimea imensă urcă drumul spre Cetățuie printre șirurile de țărani români
înveșmântați în sumanele de pănură albă și cu căciulile oștenilor lui Mihai Viteazul. Pe
porțile cetățuii, despuiate de pajurile nemțești, fâlfâie Tricolorul român. Poporul trece pe
sub poarta lui Mihai Viteazul și se adună pe Câmpul lui Horea. De pe opt tribune,
cuvântătorii explică poporului măreția vremurilor pe care le trăiesc.
• În acest timp - la 1 decembrie 1918 - în sala "Cazinei" militare (clubului
militar) din Alba Iulia, cei 1228 delegați țin adunarea. Ca președinte al
Marii Adunări Naționale a fost ales Gheorghe Pop de Băsești. Delegații la
adunare au fost aleși pe baza votului universal și au primit mandate
(credențiale) ce prevedeau ca adunarea de la Alba Iulia să decidă unirea
Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu Regatul
României. Au participat și delegații Bucovinei și Basarabiei, care au ținut
să aducă salutul țărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a
statului român.
• În mijlocul aprobărilor unanime și a unui entuziasm fără margini, Ștefan
Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român Central, arată
împrejurările care au adus ziua de astăzi, Vasile Goldiș expune trecutul
românilor de pretutindeni și argumentează necesitatea istorică a Unirii,
iar Iuliu Maniu explică împrejurările în care se înfăptuiește aceasta.
Socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a muncitorimii române.
• Rezoluția Unirii e citită de episcopul greco-catolic Iuliu Hossu: „Adunarea națională a
tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin
reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1 decembrie
1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu
România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la
întreg Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.”
• Restul rezoluției cuprinde programul de aplicație: autonomia provizorie a teritoriilor
până la întrunirea Constituantei, deplină libertate națională pentru popoarele
conlocuitoare, deplina libertate confesională pentru minoritățile din Transilvania,
înfăptuirea unui regim curat democratic pe toate terenurile vieții publice, reforma
agrară radicală, legislație de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea națională
dorește ca Congresul de pace să asigure dreptatea și libertatea atât pentru națiunile
mari cât și pentru cele mici și să elimine războiul ca mijloc pentru reglementare a
raporturilor internaționale. Ea salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul
monarhiei austro-ungare, pe națiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană, sârbă,
polonă și ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români care și-au
vărsat sângele în acest război pentru libertatea și unitatea națiunii române, și în
sfârșit exprimă mulțumirea și admirația sa tuturor puterilor aliate care, prin luptele
purtate împotriva dușmanului au scăpat civilizația din ghearele barbariei.
• La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluției, Unirea
Transilvaniei cu România era săvârșită. Rezultatul votului asupra rezoluției a fost
anunțat de Gheorghe Pop de Băsești:
• "Adunarea Națională a poporului român din Transilvania, Banat și părțile ungurene
a primit rezoluțiunea prezentată prin Vasile Goldiș în întregimea ei și astfel unirea
acestei provincii românești cu țara mamă este pentru toate veacurile decisă."
• Pentru coordonarea problemelor s-au constituit Marele Sfat Național, ca organ
legislativ și Consiliul Dirigent, ca instrument executiv. Președinte al acestui organism
a fost ales Iuliu Maniu. Până în toamna anului 1919, sediul Consiliului Dirigent a fost
la Sibiu.