Marea Unire

creat de Crăciun Ștefan-Ionuț

profesor: Tudor Veronica

Marea Unire din 1918 a fost procesul istoric în urma căruia toate provinciile istorice
locuite de români s-au unit în anul 1918 în cuprinsul aceluiași stat național, România.
Etape preliminare au fost Unirea Principatelor Române din 1859 și dobândirea
independenței în urma războiului din 1877-1878, pe fondul renașterii naționale a
românilor în parcursul secolului al XIX-lea.

Unirea Basarabiei, a Bucovinei și, în cele din urmă, a Transilvaniei cu Regatul României
(așa-zisul Vechi Regat) a dus la constituirea României Mari. Ea a fost scopul intrării
României în Primul Război Mondial de partea Antantei și a fost favorizată de mai mulți
factori istorici:

· acțiunea politică decisivă a elitelor din Regatul României și din Austro-Ungaria în

conjunctura favorabilă de la sfârșitul Primului Război Mondial;

· prăbușirea Imperiului Austro-Ungar și a Imperiului Rus;

· afirmarea principiului autodeterminării și al celui al naționalităților pe plan

internațional, în contextul prezenței pe scară largă a sentimentului național în rândul
populației românești.

Printre personalitățile care au avut contribuții importante la participarea României la

război și la realizarea Marii Uniri a fost regele Ferdinand, care a achiesat la
împroprietărirea țăranilor români și la introducerea votului universal. Regele a refuzat să
promulge Pacea de la Buftea, ceea ce a făcut posibilă participarea României pe picior de
egalitate cu statele victorioase la tratativele de pace de după Primul Război Mondial.
Regina Maria a animat munca de ajutorare a răniților, fiind nelipsită din focarele de
epidemie și din tranșee. După război a călătorit la Paris, unde a intervenit pe lângă
personalitățile politice occidentale pentru recunoașterea unirii. Chiar și în momentele în
care nu a fost la guvernare, liderul liberal Ionel Brătianu a influențat decisiv
desfășurările politice.

Încheiată de facto la 1 decembrie 1918, odată cu unirea Transilvaniei, recunoașterea

diplomatică a Marii Uniri a solicitat eforturi pe parcursul următorilor ani. În ciuda
constituirii ei într-un scop esențial al politicii externe în următoarele două decenii,
recunoașterea din partea Uniunii Sovietice nu a venit niciodată, iar dinspre ea avea să
vină în iunie 1940 ultimatumul declarat, în conivență cu Germania nazistă, care a pus în
acțiune dezmembrarea României Mari în profitul Uniunii Sovietice, Ungariei, precum și
Bulgariei.
URMĂRI

Carte poștală din 1918-1919 care ilustrează unirea tuturor românilor într-un singur stat.
Granițele vestice ale României (colțul din stânga sus) sunt granițe doar presupuse la acel
moment (cele definitive fiind confirmate în 1920)

Noua întindere a statutului și noua structură socio-economică au produs schimbări

fundamentale ale sistemului politic. Din cele două partide mari ale Vechiului Regat a
supraviețuit doar Partidul Național Liberal, căruia în perioada interbelică i s-a opus
Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu. Viața culturală a cunoscut o perioadă
de efervescență fără precedent, manifestată în artă și știință.

Din câștigurile teritoriale ale anului 1918, doar Transilvania și Bucovina de Sud au rămas
României după cel de-Al Doilea Război Mondial. Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul
Herța au fost încorporate URSS, iar Cadrilaterul a rămas Bulgariei. Ideea unirii Republicii
Moldova cu România, deși neasumată de niciunul dintre cele două state, a rămas
prezentă în discursul public din România și Republica Moldova.

Parlamentul României a adoptat, la 31 iulie 1990, Legea nr. 10 din 1990, prin care a fost
abrogată Hotărârea Consiliului de Miniștri nr. 903 din 18 august 1949 privind declararea
zilei de 23 august ca sărbătoare națională și a proclamat în locul ei ziua de 1 decembrie
drept sărbătoare națională.
NUMISMATICĂ

La 26 noiembrie 2018, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția

numismaților, un set de monede, cu prilejul Centenarului Unirii Transilvaniei cu
România; pe aversul fiecărei monede din set sunt gravate o imagine prelucrată după o
fotografie realizată de Samoilă Mârza, textele (în arc de cerc) ROMANIA și MAREA
ADUNARE DE LA ALBA IULIA, valoarea nominală, stema României și milesimul (anul de
emisiune) 2018. Pe reversul fiecărei monede sunt gravate efigiile lui Ștefan Cicio Pop,
Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Vasile Goldiș și Iuliu Hossu. Monedele de aur au
valoarea nominală de 500 de lei (200 de exemplare), monedele de argint au valoarea
nominală de 10 lei (200 de exemplare), iar cele de metal comun au valoarea nominală de
50 de bani (5.000 de exemplare), toate de calitate proof. Au fost emise, în același set de
monede, 1.000.000 de monede de metal comun de calitate UNC (necirculate).

La 1 iulie 2019, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția colecționarilor,

un set de monede „cu tema Desăvârșirea Marii Uniri – Alexandru Marghiloman.”
Emisiunea numismatică este formată din trei monede: o monedă de aur, cu valoarea
nominală de 100 de lei, având titlul de 900 ‰ , o monedă de argint, cu valoarea
nominală de 10 lei, având titlul de 999 ‰ precum și o monedă din aliaj comun, cu
valoarea nominală de 50 de bani.[3]

Întregul tirajul acestei emisiuni monetare 300 de seturi este de calitate proof.

La 28 octombrie 2019, Banca Națională a României a pus în circulație, în atenția

colecționarilor, un set de monede cu tematica Desăvârșirea Marii Uniri - Regina Maria.
Emisiunea monetară este formată dintr-o piesă de aur, cu titlul de 999 ‰ , având
valoarea nominală de 500 de lei, greutatea de 31,103 grame, cu diametrul de 35 mm,
marginea netedă, de calitate proof, într-un tiraj de 500 de exemplare precum și dintr-o
piesă de metal comun, cu valoarea nominală de 50 de bani, cu diametrul de 23,75 mm,
greutatea de 6,1 grame, de calitate proof, cu marginea inscripționată cu textul ROMANIA,
de două ori și câte o steluță între cele două cuvinte. Tirajul monedelor din metal comun
este de 50.000 de exemplare.

Ambele monede (de aur și de metal comun) au gravată pe avers o imagine care îi
reprezintă pe „regele Ferdinand I și pe regina Maria vizitând trupele române pe front” în
arc de cerc este gravată denumirea statului emitent, ROMANIA; tot pe avers sunt
gravate valoarea nominală de 200 de lei, respectiv de 50 de bani, stema României și
milesimul 2019.

Pe reversul fiecărei monede din această emisiune au fost gravate efigia reginei Maria și,
în arc de cerc, textul REGINA MARIA.
La 31 octombrie, Partidul Național Român și Partidul Social- Democrat constituie la Arad,
Consiliul Național Român Central, „ca unicul for care reprezintă voința poporului român”.
Totodată, pe întreg teritoriul Ardealului se formează consilii naționale regionale și gărzi
naționale, care se subordonează C.N.R.C.

În copilărie am trecut adeseori în drum spre grădiniță sau școală pe lângă cocheta și atât
de tradițional-ardeleneasca casă a lui Cicio-Pop din Arad, acolo unde de fapt a funcționat
adevăratul stat-major al Unirii, cel care a organizat inclusiv adunarea de la Alba Iulia. Pe
sub bolțile maiestuoasei intrări în casă și-au purtat pașii, în acel înfierbântat noiembrie
1918, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiș, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Aurel
Vlad, Ion Fluieraș, Iosif Jumanca etc.

La 18 octombrie 1918, Vaida- Voevod este împuternicit de Partidul Național Român să

declare în Parlamentul de la Budapesta celebrele cuvinte ce aveau să declanșeze furia
deputaților maghiari, gata să-l linșeze:

„Națiunea română așteaptă și pretinde, după multe suferințe de veacuri, afirmarea și

valorizarea drepturilor ei nestrămutate și inalienabile la deplina viață națională”.

Guvernul ungar a încercat să oprească secesiunea românilor prin trimiterea lui Oszkár
Jászi, ministrul naționalităților, la Arad, pentru tratative cu fruntașii transilvăneni.
Acestor negocieri le-a pus capăt sec Iuliu Maniu, la 14 noiembrie afirmând:

„Noi vrem separarea deplină de Ungaria”.

În consecință, Consiliul Național Român a hotărât convocarea Marii Adunări Naționale și

alegerea delegaților reprezentativi. Convocarea s-a publicat pe 20 noiembrie în
următorii termeni:

„Convocăm Adunarea Națională a națiunii române din Ungaria și Transilvania, la Alba

Iulia, cetatea istorică a neamului nostru, pe ziua de duminică, 18 noiembrie (1
decembrie, pe stil nou) a.c., la orele 10 a.m. ARAD 7/20 noiembrie 1918, secretar Gh.
Crișan, prezident dr. Ștefan Cicio-Pop”.

Alegerea Albei Iulia ca loc de desfășurare a Marii Adunări Naționale se impunea de la

sine. Alba Iulia fusese orașul triumfalei intrări a lui Mihai Viteazul în „ziua tuturor
sfinților” din noiembrie 1599, fusese de asemenea, orașul înfricoșătorului martiriu al lui
Horea și Cloșca, sfârtecați pe roată în februarie 1785. Era deci locul care îngemăna cel
mai bine bucuria cu suferința, uralele de entuziasm cu strigătele de durere ale unui
întreg popor.

În aceeași zi de 20 noiembrie în care se decidea convocarea adunării naționale, a fost dat

publicității și manifestul-protest intitulat „Către popoarele lumii”, act acuzator la adresa
politicii duse de guvernul maghiar, dar și un apel patetic la respectarea drepturilor
românilor din Ardeal:

„Din ceasul acesta, oricum ar decide puterile lumii, națiunea română este hotărâtă a
pieri mai bine decât a suferi mai departe sclavia și atârnarea”.

Pe lângă cei 1.228 de delegați oficiali din toate zonele Transilvaniei, învestiți cu așa-
numitele credenționale, un fel de împuterniciri care le permiteau să participe în mod
direct la dezbaterile din Sala Unirii și să voteze, peste 100.000 de români, mai cu seamă
din zonele limitrofe, au umplut Platoul Românilor, de lângă Alba Iulia, locul unde avea să
se desfășoare, de fapt, conclavul romanității ardelene. Siguranța delegaților și a
adunării era asigurată de trei cordoane de avanposturi prin care nu se putea trece decât
în grupuri compacte sau cu legitimații speciale.
„Veniți cu toții la Marea Adunare Națională
care se va ține la 1 decembrie în Bălgradul
lui Mihai Viteazul”

Mobilizarea maselor se făcuse, evident, în primul rând prin viu grai, dar și prin presa
românească a vremii:

„Veniți cu toții la Marea Adunare Națională care se va ține la 1 decembrie în Bălgradul lui
Mihai Viteazul. Veniți cu miile și cu zecile de mii! Lăsați pe o zi grijile voastre acasă, căci
în această zi vom pune temelia unui viitor bun și fericit pentru întreg neamul nostru
românesc”.

Și într-adevăr zile bune înaintea datei de 1 decembrie, toate drumurile și trenurile erau
pline de însuflețiții români care veneau la cea mai mare sărbătoare a neamului lor.
Trenurile, după cum relatează documentele vremii, erau împodobite cu mlădițe verzi de
brad și cu drapele naționale. Pe întreg parcursul drumului spre Alba Iulia nu conteneau
chiotele de bucurie și cântecele patriotice: „Deșteaptă-te, române“, „Treceți batalioane
române Carpații“, „Ardealul ne cheamă“, „Hora Unirii“ etc.
Atmosfera tensionată de emoție a acelor zile este surprinsă în mărturiile unor
participanți la marele eveniment:

„Pe două părți a șoselei care urca din orașul Alba Iulia în Cetate, apoi pe baza zidurilor
Cetății, erau înșirați, la câte 20-30 de pași, gardiști din gărzile românești din Munții
Apuseni. Moți tineri, voinici, toți în haină de panură albă, cu căciuli negre. Pe umeri,
arma. Lângă poarta Cetății, în care mai e și azi o celulă în care a fost închis Horea, patru
gardiști, ca patru statui, strănepoții celor frânți pe roată – acum victorioși. Și ca aspect –
dar mai ales ca semnificație – era o priveliște splendidă, șirul de ostași-țărani, stăpânind
Cetatea dușmană cucerită” (Ionel Sava, participant la 1 decembrie 1918).

În casele celor mai de seamă cetățeni ai Albei Iulia mesele încheiate cu veritabile
conciliabule politice se țineau lanț, iar pe stradă nu era de mirare să te ciocnești de cele
mai importante „VIP”-uri ale politicii transilvănene: Maniu, Vaida-Voevod, Octavian Goga,
Pop de Băsești, Cicio-Pop, Petru Groza etc. Iată un sugestiv fragment din amintirile lui
Ion I. Lapedatu, strălucit economist, viitor ministru de Finanțe, fratele istoricului și
omului politic Alexandru I. Lapedatu, participant activ la evenimentele ce au premers
actul de la 1 decembrie:

„Orașul furnica de lume românească. Cunoscuți și prieteni din toate părțile te agrăiau la
tot pasul [...] Pe la 11-12 noaptea avea să sosească trenul de la Cluj, cu care știam că
sosește și Badea Gheorghe Pop de Băsești, președintele partidului (Partidul Național
Român, n.n.) […] La despărțirea de Badea Gheorghe, am plecat și eu spre locuință. În
drum, m-am întâlnit cu câțiva prieteni tineri, dintre care îmi amintesc pe Silviu
Dragomir, Iosif Șchiopu, Constantin Bucșan și Ghiță Pop, care căutau încă unul-doi colegi
să redacteze o telegramă care, după părerea lor, trebuia trimisă monarhului (Regele
Ferdinand) a doua zi după prima ședință. Am redactat noi un text care nu ne-a convenit
[...] La despărțire, către casă m-am întâlnit cu Iuliu Maniu. I-am spus de textul
telegramei, dar el, rece ca întotdeauna, mi-a răspuns: «Să nu vă pripiți. Nu știm dacă
statul nostru va fi republică sau monarhie»“.

Tuturor acestor negocieri și speculații li se va pune capăt a doua zi, când venerabilul
Gheorghe Pop de Băsești (1835-1919) va deschide lucrările Marelui Sfat Național cu
memorabilele cuvinte:

„Acum slobozește, Doamne, pe robul tău, căci ochii mei văzură mântuirea neamului
românesc”.

I s-a dat apoi cuvântul lui Vasile Goldiș care a citit „Expunerea istorică de motive“ (Goldiș
era el însuși un strălucit profesor de istorie) precum și „Rezoluția de unire a Ardealului cu
România“. După ce a făcut un aspru rechizitoriu monarhiei habsburgice – „Veacuri de-a
rândul poporul românesc, adevăratul și legitimul proprietar al pământului, ce fusese odată
Dacia Romană, a fost străin și sclav pe pământul său strămoșesc” – Goldiș a propus:

„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească,

adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți, la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918,
decretează Unirea acelor români și a tuturor teritoriilor legate de dânșii cu România.
Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg
Banatul, cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre”.