Cauze

Pentru o perioadă de peste 200 de ani Japonia a ținut o distanță socială față de restul
lumii, reușind să se izoleze total pâmă în anul 1855 când escadrile navale americane și ruse au
reușit să primească acces la câteva porturi japoneze. Nu a durat mult până marile puteri din
Orientul Îndepărtat au început să pună stăpânire pe insulele și peninsulele din jurul Japoniei, în
special Rusia, astfel în 1895, imediat după încheierea Tratatului Shimonoseki, cele trei națiuni ce
doreau să pună stăpânire pe peninsula Liaotung au fost împiedicate de Japonia, aceștia fiind
considerați un provocator pentru interesele Rusiei din China și Coreea. În cele din urmă Rusia,
împreună cu Franța și Germania, a reacționat în mod viclean cu o mânie superficială la
reconcilierea dintre Qing și Japonia.
Pe parcursul anilor au fost plasate o multitudine de amenințări la adresa Japoniei de către
Rusia, astfel că în anul 1903 a existat o acumulare a Escadrilei Rusești din Asia de Est la Portul
Arthur din China și un exercițiu naval pe teritoriul Mării Galbene – aceste acțiuni fiind adresate
direct drept amenințări la adresa Japoniei. Rusia și-a întărit puterile în Manchuria cu forțe armate
din Rusia Europeană. În același timp, sursele de inteligență ale Japoniei de pe teritoriul Europei
au adus la cunoștință că o multitudine de forțe navale rusești, constituite din crucișătoare,
distrugătoare (navale), cuirasate (nave blindate) și vedete torpiloare, au părăsit apele europene
spre estul îndepărtat și au ajuns pe teritoriul Mării Mediterane în luna decembrie a aceluiaș an.În
ciuda eforturilo diplomatice de a negocia din partea Japoniei, Rusia a menținut tăcerea o
perioadă îndelungată de aproximativ 2 luni, timp alocat strategic pentru construirea unei armate
cât mai mare. Relațiile diplomatice au fost rupte oficial pe 6 Februarie 1904, și acest fapt a dus la
declarația oficială de război dată de guvernul japonez pe data de 10 Februarie a aceluiaș an.

Bătălia de la Portul Arthur

Prima grupare armată a Japoniei și-a urmat parcursul cu prima oprire la Incheon, Koreea,
la data de 9 Februarie, unde va avea loc o bătălie navală, urmând să ajungă, în cele din urmă,
până în Manchuria. Rusia va trage în retragere, nefiind îndeajuns de puternică să treacă de
escadrilele japoneze. Aceștia se vor întoarce în port pentu refugiu lângă navele de război neutre.
A doua grupare armată va ajunge până în sudul coastei din Peninsula Liaotung, având ca
destinație finală Manchuria. Rusia își va consuma muniția disponibilă, iar la apelurile
Colonelului Tretyakov pentru ajutoare, acesta rămâne surprins, întru-un mod negativ, de
răspunsul primit prin care regimentele de rezervă sunt în plină retragere.
A treia grupare armată avea drept scop securizarea Peninsulei Liaotung, iar apoi plecând
spre capturarea Portului Arthur.
A patra grupare armată va avea ca punct de sosire și securizare portul din Po-Hay Bay, ca
mai apoi să plece spre Liaoyang împreunp cu cea de-a doua grupare armată.
A doua fază a bătăliei va începe la începutul primăverii din 1905 și se va extinde până la
sfărșitul războiului. Această fază avea ca scop principal unirea celor trei grupări armate japoneze
pentru a lupta împotriva forțelor principale rusești. În primă fază, navele militare aveau ca scop
distrugerea flota pacifică a Rusiei, ca mai apoi să securizeze apele din jurul Japoniei.
Rusia, în schimb, a eșuat. Rușii și-au supraestimat propria putere, au ignorat-o pe cea a
Japoniei și au provocat poporul japonez - pe care mulți ruși, în special țarul Nicolae al II-lea,
numindu-i „asiatici mici, maimuțe galbene„. Ei nu au studiat cu atenție Japonia sau pe cetățenii
japonezi. Din cauza diferenței semnificative de putere dintre cele două națiuni, rușii chiar au
crezut că Japonia nu ar opta niciodată pentru război, indiferent de problema de securitate
japoneză. Fără cunoștințe suficiente despre Japonia, ei au crezut, în primul rând și optimiști, că
războiul nu a fost o opțiune pentru Japonia; chiar și în caz de război, se simțeau că puteau să-i
doboare pe cei slabi și forțele japoneze barbare din prima lovitură. Japonezul, provocat și furios,
a arătat lipsa de fond a acestei gândiri din partea Rusiei.

Bătălia Mării Galbene

În timp ce Flota Combinată a încercat să blocheze Port Arthur și grupările armate 1 și 2,
ce erau progresiv izolate și începuseră să atace portul, comandantul escadrilei navale ruse a
devenit tot mai îngrijorat. Pe lângă încercările continue de a ademeni și de a angaja escadrila
rusă, flota japoneză a încercat de trei ori să o îmbute în Port Arthur - pe 24 februarie, 27 martie și
3 mai - prin scufundarea navelor la gura portului. Aceste încercări nu au fost pe deplin reușite,
iar amiralul Togo a suferit pierderi în acest proces, însă operațiunile au impus o scurgere
emoțională marinarilor ruși. Între timp, Armata a treia a aterizat pe peninsula Liaotung, la 6
iunie, iar cea de-a doua armată izola peninsula. Aceste operațiuni ale armatei au provocat, de
asemenea, stres psihologic grav pentru liderii ruși, al căror coșmar a fost, desigur, închiderea
completă a portului pe uscat și pe mare. La 23 iunie, amiralul Togo a avut șansa pe care o
așteptase atât de mult timp; escadrila rusă a încercat o evadare din port. Cu toate acestea, după un
scurt contact între cele două forțe, rușii au inversat repede cursul și s-au îndreptat înapoi în port.
Togo nu a putut să-și asume un angajament în flotă; întoarcerea bruscă a rușilor a fost mult
diferită de așteptarea lui și destul de dezamăgitoare. Când Armata a treia a acaparat părțile mai
înalte și, la 7 august, a început bombardarea, Șeful Comandant al Marinei Ruse a ordonat
escadrilei să părăsească Port Arthur și să se alăture forței armate a lui Vladivostok. Când
amiralul Togo a primit raportul armatei ruse, a reacționat rapid, crezând că este cea mai bună și
poate ultima ocazie de a distruge flota inamică. Cu prima și a treia flotă, Togo a atacat cu
nerăbdare flota inamică de șase nave de luptă și patru croaziere armate. Prima bătălie a zilei a
avut loc în după-amiaza timpurie. Togo a văzut două obiective: unul era distrugerea flotei
inamice; al doilea a fost, în caz că primul nu va avea succes, împiedicare întoarcerii inamicului în
Port Arthur, așa cum fusese permis să se întâmple la 23 iunie. Decis să nu repete acea experiență,
Amiralul Togo a folosit acum toate mijloacele pentru a împiedica o retragere rusă în Port Arthur.
Rezultatul a fost că Togo, care nu a decis un singur curs de acțiune, acela de a încerca să
urmărească ambele obiective și astfel a manevrat flota sa slab. De data aceasta, escadrila rusă și-
a concentrat toate eforturile asupra evadării; Amiralul Togo, prea concentrat pe tăierea unei
retrageri, a fost din nou exfoliat și aproape a permis flotei inamice să scape. În plus, flota sa a
angajat inamicul la o distanță atât de lungă, aproximativ unsprezece mii de metri, încât armele
sale erau ineficiente. Togo a ordonat flotei sale să înceteze să mai tragă și a început să închidă
distanța.
Două ore mai târziu a început o a doua bătălie la o distanță de aproximativ șapte mii de
metri. A doua bătălie a durat aproximativ trei ore. Spre sfărșitul zilei, obuzele de la navele de
război japoneze au lovit podul și turnul blindat de legătură al flagship-ului rus, Tsesarevich,
ucigând comandantul escadrilei, contraamiralul V. K. Vitgeft și rănind grav ofițerul comandant
al navei. A lovit, distrugând structura de comandă rusă, a provocat confuzie în cadrul escadrilei
ruse, care s-a risipit pe parcurs. Un atac al torpilelor urmărite de distrugători japonezi și bărci de
torpilă împotriva navelor de război rusești supraviețuitoare a fost prost executat și nu a obținut
niciun succes. Cei rămași din rămășițele escadrilei au scăpat - deși nu au ajuns niciodată la
Vladivostok sau nu s-au unit cu forțele de acolo.

Bătălia de la Ulsan
Cele 3 nave de bătălie Vladivostok: Rossiya, Gromoboi și Rurik – s-au reunit la 12
august, neștiind rezultatul bătăliei care a implicat escadrila de la Port Arthur. A doua flotă
japoneză, care fusese desemnată să lupte cu forța Vladivostok, se mutase, la sesizarea navigației
escadronului Port Arthur cu două zile înainte, și luase stația în apropierea strâmtoarei Tsushima,
un punct de sufocare unde se puteau intercepta grupurile rusești. În dimineața zilei de 14 august,
a doua flotă japoneză și forța rusă Vladivostok s-au întâlnit reciproc la est de strâmtoarea
Tsushima, în largul Ulsan, Coreea. Forța Vladivostok a fost distrusă, pentru a nu se întoarce
niciodată pentru restul războiului. Până în decembrie 1904, Flota Pacificului Rus a fost complet
distrusă, permițând amiralului Togo să-și readucă flota în Japonia pentru odihnă, întreținere și
instruire. Port Arthur a fost ocupat de generalul Nogi la 2 ianuarie 1905.

Căștigarea războiului de către japonezi

În cele din urmă, armata și flota militară ale Japoniei au coordonat bătăliile
corespunzător, astfel și-au îndeplinit toate obiectivele militare. Bineînțele, au existat pierderi
umane uriașe pentru ambele tabere, în care mii de soldați japonezi și ruși și-au pierdut viețile pe
parcursul bătăliilor.
Chiar și după izbucnirea războiului, Sankt Petersburg a considerat că este o problemă
pentru autoritatea locală din Orientul Îndepărtat. Rușii din regiune nu aveau nicio strategie de
mare integrare bazată pe informații corecte despre Japonia. Ce au considerat forțele locale
rusești, comandate de generalul A. N. Kuropatkin, era să intre în forță pe teritoriul japonez și să-i
nimicească pe aceștia. Dar japonezii au luptat cu disperare pe fiecare câmp de luptă și au sfidat
estimările rușii. Pe măsură ce acumulau mai multă experiență de luptă împotriva armatei
japoneze - de la Liaoyang (august-septembrie 1904), Shaho (octombrie 1904) și Hei-Kou-Tai
(ianuarie 1905) - rușii și-au dat seama că japonezii ar putea fi un inamic diferit decât crezuseră
inițial.

Urmările războiului ruso-japonez

În societatea japoneză existau diviziuni grave la începutul secolului XX. Acest lucru era,
în primă fază, demonstrat prin intermediul mass-media „moderne”, referindu-se aici mai ales la
fotografie și cinematografie, prin care japonezii au putut să se indentifice mai bine și mai mult cu
războiul ce avea loc, un război desemnat, sau fabricat, drept într-o „bulcă patriotică”. Cu toate
acestea, aceste noi forme media a oferit cetățenilor japonezi o prezentare grafică a conflictului
mai mult decât a fost disponibil anterior, rezultând nu numai în nașterea reportajului de război în
termeni moderni, dar și în favorizarea apariției oamenilor care își puneau adesea semne de
întrebare asupra motivului de război. De aici Shimazu oferă o perspectivă despre mișcarea anti-
război la care oamenii ar putea asista la cinematografele lor locale. Prin urmare, o nouă sferă
publică a apărut în societatea japoneză datorită mijloacelor de informare în masă care alimentau
naționalismul popular. Acest naționalism s-a exprimat cel mai mult proeminent în paradele cu
lanterne care inițial erau destinate să apară ca un mijloc de susținere a efortului de război. În
schimb, au devenit un forum în care oamenii se simțeau liberi să se exprime.
Temerile mai rele ale guvernului s-au adeverit, desigur, cu revoltele de la Hibiya din 5
septembrie 1905. Shimazu avea grijă să informeze cititorii că, deși nu există o legătură directă
între revoltele Hibiya și paradele Lanternei într-un sens politic, acesta din urmă le-a oferit
japonezilor un sentiment de împuternicire care a avut loc atunci când termenii Pacii de la
Portsmouth au fost facuti publici.

Bibliografie:

Koda, Yoji. "The Russo-Japanese War: Primary Causes of Japanese Success." Naval War
College Review 58.2 (2005): 10-44. – prin
https://digitalcommons.usnwc.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=2203&context=nwc-review
Kowner, Rotem, ed. The impact of the Russo-Japanese war. Vol. 43. London: Routledge, 2007. –
prin - http://www.academia.edu/download/36216932/Impact_of_the_Russo-Japanese_War_Kowner.pdf
Jukes, Geoffrey. The Russo-Japanese War 1904–1905. Bloomsbury Publishing, 2014. – prin
https://gpreview.kingborn.net/316000/345141bfe686417fbc1f04a821bd5558.pdf
Streich, Philip, and Jack S. Levy. "Information, commitment, and the russo-japanese war of
1904–1905." Foreign Policy Analysis 12.4 (2016): 489-511. Prin - http://fas-
polisci.rutgers.edu/levy/articles/Streich%20&%20Levy%20-%20Information,%20Commitment,%20&
%20Russo-Japanese%20War.pdf
Berry, Michael. The Russo-Japanese War: How Russia Created the Instrument of Their Defeat.
MARINE CORPS COMMAND AND STAFF COLL QUANTICO VA, 2008. Prin -
https://apps.dtic.mil/dtic/tr/fulltext/u2/a491326.pdf

Mitra Dan-Vlad
Grupa 2