Popescu (Dincă) Manuela Ionela

SCRCE Anul II

Universitatea Petrol- Gaze Ploiești

Contribuția Școlii Ardelene la cunoașterea romanității limbii române

Apărută ca o mișcare de emancipare politico-socială a românilor din Transilvania,

Școala Ardeleană s-a înscris în curentul iluminismului german. Spre deosebire de iluminismul
francez, aceasta nu a reprezentat un curent anticlerical, pornind chiar din sânul Bisericii
Române Unite cu Roma. Se remarcă trei etape prin care a trecut această mișcare culturală:

Etapa pregătitoare, etapă în care Episcopul Inocentiu Micu Klein face demersuri
pentru ca românii ardeleni să fie recunoscuți drept națiune politică, adică să aibă drepturi
egale cu cu ceilalți locuitori ai Transilvaniei.

Etapa de elaborare și afirmare a ideologiei naționale în care se urmărește

dezvoltarea învățământului în România

Etapa pronunțat iluministă care culminează cu revoluția de la 1848.

Printre meritele Școlii Ardelene se numără:

 Contribuția adusă la evoluția, spirituală și politicî, a românilor din Transilvania;

 Recunoașterea românilor din Ardela ca parte integrantă a Principatului Transilvania;
 Înlocuirea scrierii chirilice cu alfabetul latin;
 Tipărirea primului dicționar cvadrilingv în limba română.
Susținătorii și promotorii Școlii Ardelene sunt: Samuil Micu, Petru Maior, Ion Budai
Deleanu, Gheorghe Șincai, iar cele mai importante centre au fost la Blaj, Oradea, Lugoj și
Beiuș. Aceștia au adus argumente istorice și filologice, în teza ”latinism”, că românii sunt
descendenți direcți ai coloniștilor romani din Dacia.

Rădăcinile ideilor referitoare la originea latină a poporului român și la continuitatea

elementului roman, după retragerea acestora, valorificate în operele reprezentanților Școlii
Ardelene sunt identificate în operele cronicarilor moldoveni: Grigore Ureche, Miron Costin și
Ion Neculce.

Acești deschizători de drumuri în istoriografie și literatură au subliniat originea

sănătoasă a poporului român și faptul că scriitorul trebuie să fie responsabil față de tot ceea ce
scrie pentru că:„ De aceste basne să dea seama ei și de această ocară. Nici ieste șagă
a scrie ocară vecinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vecinicŭ. Cândŭ ocărăsc
într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în veci? Eu voi da seama de ale mele, câte
scriu.”1

Sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea reprezintă o perioadă

nefastă pentru români. În Transilvania, oamenii suportă dubla exploatare a celor bogați și a
Imperiului Austro-Ungar, dar cea mai mare amenințare vine de la violența cu care se încearcă
oprimarea românismului prin:

-introducerea obligatorie a limbii maghiare în școli. Învățătorii care erau descoperiți că

predau în limba română în școli erau destituiți și înlocuiți cu educatori docili;

-limba în care se țin slujbele în biserică este tot maghiara. În acest mod se încearcă
îndepărtarea omului de către Dumnezeu, fiindcă el se ducea la slujbă, dar auzea predica și
făgăduințele divine într-o limbă străină;

-la judecătorie românii nu se puteau apăra, fiindcă se loveau de același obstacol

lingvistic.

O imagine de ansamblu a ardelenilor este prezentată în romanul realist-obiectiv al lui

Liviu Rebreanu, Ion.

Nici în Țara Românească și în Moldova, românii nu erau liberi, iar rănile spirituale ale
acestui neam constau în următoarele suferințe:

-conducătorii erau străini și doreau să distrugă identitatea românilor;

-literatura română era scindată, până în anul 1840 („Dacia Literară, Mihail
Kogălniceanu), în plus, nu se promovau valorile adevărate;

-obiceiurile, tradițiile, limbajul preiau multe elemente străine;

-în Transilvania, românii erau considerați tolerați.

Iluminismul s-a manifestat în Transilvania prin lucrările științifice ale reprezentanților

Școlii Ardelene și prin unica și valoroasa epopee a lui Ion Budai- Deleanu Țiganiada în
literatură.

Este un aspect deosebit de important faptul că „Școala Ardeleană, cel mai cunoscut
curent de idei din cadrul iluminismului românesc și-a definit marii reprezentanți drept
cercetători pasionați ai trecutului bisericesc.”2

Această observație este veridică pentru că poate fi demonstrată cu lucrarea lui Samuil
Micu Istoria și lucrurile și întâmplările românilor” care este o istorie a bisericii din Ardeal,
iar în anul 1813, Petru Maior scrie Monografia bisericii române.

1
Miron Costin, Letopișetul Țării Moldovei. De neamul moldovenilor. Viața lumii, Editura Gramar, București,
2017, p. 67.
2
Ioan Chindriș, Cultură și societate în contextul Școlii Ardelene, Editura Cartimpex, Cluj-Napoca, 2001, p. 5
 Religia reprezintă nucleul spiritualității unui popor. Preotul este îndrumătorul spiritual,
dar și intelectual care sfătuiește, persoana care citește și scrie scrisori pentru cei lipsiți de
învățătură, primul model de moralitate și de spirit gospodăresc al așezării în care slujește, un
mângâietor pentru oamenii care pierd o persoană dragă. Oamenii au încredere în preot, iar în
epoca descrisă mai sus, țăranii se duceau cu încredere la învățător și la preot să îi ajute să
rezolve probleme dificile de viață.

Rolul important al preotului implica multă responsabilitate din partea acestuia. Face
oamenii mai buni, reprezintă un loc de coeziune a oamenilor, este un domeniu care implică
păstrarea tradițiilor, oamenii se simt liberi spiritual și îmbogățiți sufletește.

Preoții și învățătorii au reprezentat stâlpii românismului, iar oamenii obișnuiți luau

exemplu de la acești intelectuali-apostoli ai neamului.

Ideile cronicarilor moldoveni sunt reluate de către Petru Maior în lucrarea Istoria
pentru începutul românilor în Dacia, principalele idei ale operei fiind: latinitatea poporului
român, dar latinitatea corectă, nu cea prezentată în mod denaturat de către oamenii rău
intenționați care au dorit să mistifice istoria. În mod sigur poporul român a luat naștere din cei
mai bravi romani, din eroi veniți aici să se lupte.

Continuitatea românilor pe aceste teritorii, fapt care demonstrează ca țara le aparține și că s-au
aflat dintotdeauna aici. Teoria demonstrată cu dovezi are rolul de a-i descuraja pe cei care
emit pretenții teritoriale asupra României sau a anumitor regiuni din ea.

Lucrarea menționată mai sus are și două anexe. Prima prezintă începuturile limbii
române, susținând latinitatea, iar al doilea elemente/informații din literatura veche.

Un moment important al Iluminismului românesc îl reprezintă epopeea Țiganiada prin

care se exprimă dorința de libertate a romilor, dar și o caricaturizare a defectelor acestora.

Prin dorința de emancipare a acestui neam asuprit se poate prezenta dorința de libertate a
tuturor românilor și a popoarelor mici care suportaseră jugul asupririi:

„ Cum țiganii vrură să-și aleagă,

Un vodă-în țară ș-o stăpânie,

Cum, uitându-și de viața dragă,

Arme prinsără cu vitejie,

Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate

Cu murgeștile păgâne gloate.”3

Țiganii sunt trimiși de domnitor să lupte împotriva turcilor, dar forțele supranaturale se
implică în luptă: Dumnezeu de partea românilor, iar Satana de partea turcilor. Manifestări ale
tendinței popoarelor de eliberare sunt prezentate panoramic în unica epopee din literatura
3
https://ro.wikisource.org/wiki/%C8%9Aiganiada/C%C3%A2ntecu_I.
română. În spiritul parodiei, Ion-Budai Deleanu pledează pentru valori umane general
valabile, cum sunt: eroismul, cinstea, hărnicia.

Țiganii își imaginează o țară în care mâncarea și băutura le sunt oferite gratis, fără cel
mai mic efort:„ Soarele încălzește și desfată,/ Iară nu pripește niciodată.// Câmpurile cu flori
osăbite/ Ș-aici la noi încă nevăzute/ Sânt pre desfătat acoperite/ Cu tot feliul de roduri
crescute;/ Iar pă zios în loc da pietricele/ Zac tot pietri scumpe și mărgele.// În locul de arburi
și copace/ Cresc rodii, naranciuri ș-alămâi,/ Si tot feliu dă pom ce la gust place,/ Cum și rodite
cu struguri vii;/ Iar în loc da năsip și țărână/ Tot grăunță dă aur iai in mâna.// Râuri dă lapte
dulce pa vale/ Curg acolo și dă unt pâraie,/ Țărmuri-s dă mămaligă moale,/ Dă pogaci, dă pite
și mălaie!/ O, ce sânta și buna tocmeală!/ Mânci cât vrei și bei far-ostaneală.// Colea vezi un
șipot dă rachie,/ Ici dă proaspătă mursă un izvor,/ Dincolea balta da vin te îmbie,/ Iară cauș,
pahar sau urcior/ Zacând afli îndată lângă tine,/ Oricând chieful dă băut îți vine.// Dealurile și
coastele toate/ Sânt dă caș, dă brânză, dă slănină;/ Iar munții și stânce gurguiate/ Tot dă zahăr,
stafide, smochine!/ Dă pă ramurile da copaci/ Spânzura covrigi, turte, colaci./ Gardurile
acolo-s împletite/ Tot cu fripți cârnaciori lungi, aioși,/ Cu plăcinte calde streșinite,/ Iar in loc
dă pari, tot cârtaboși;/ Dară spetele, dragile mele,/ Sânt la garduri în loc da proptele.“4

Versurile de mai sus pot fi interpretate în următoarele moduri:

-Ardealul este un adevărat Rai, iar locuitorii lui ar trebui să se bucure de roadele
acestui pământ roditor și să lupte pentru ca țara să le aparțină și să o facă să înflorească prin
muncă;

-oamenii leneși visează să primească totul de-a gata, de aceea prin parodie trebuie să
fie mobilizați. Nimeni nu trebuie să se complacă într-o situație umilitoare, când contextul este
favorabil pentru a scăpa din ea.

Școala Ardeleană înseamnă rezistență culturală acolo unde se dădeau lupte puternice
pentru distrugerea românismului, de aceea se poate afirma că reprezentanții ei, prin operele
valoroase și documentate au salvat Ardealul și românii care locuiesc în el.

Aflându-se sub ocupație Austro-Ungară patriotismul ardelenilor este atât de adânc în

ființa lor, încât mulți dintre ei au steaguri pe case tot timpul, în amintirea vremurilor în care
oriunde mergeau să li se facă dreptate, li se vorbea în maghiară.

Bibliografie:

1. Miron Costin, Letopișetul Țării Moldovei. De neamul moldovenilor. Viața lumii,

Editura Gramar, București, 2017.

4
Ion Budai-Deleanu, Țiganiada sau tabăra țiganilor, Editura Tracus Arte, București, 2018, p. 200.
2. Ioan Chindriș, Cultură și societate în contextul Școlii Ardelene, Editura Cartimpex,
Cluj-Napoca, 2001.
3. Ion Budai-Deleanu, Țiganiada sau tabăra țiganilor, Editura Tracus Arte, București,
2018.
4. Alexandru Piru, Istoria Literaturii Române, vol. II, Editura Didactică și Pedagogică,
București, 1970.
5. Dimitrie Popovici, Studii Literare, vol I, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972.
6. Laura Stanciu, Iluminismul central european-Școala Ardeleană, Editura Mega, Cluj-
Napoca, 2012.
7. Gheorghe Șincai, Hronicul Românilor, Editura pentru Literatură, București, 1969.
8. Alexandru Zub, Biruit-au gândul, Editura Junimea, Iași, 1983.
9. https://ro.wikisource.org/wiki/%C8%9Aiganiada/C%C3%A2ntecu_I