Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Istorie

Liberalismul
Continuitate și inovație în sistemul politic internațional

Cuprins

Introducere..........................................................................................................1
 Capitolul I - Etapele liberalismului......................................................................2
Capitolul II - Tipuri de liberalism.......................................................................3
Capitolul III - Deosebiri de principiu dintre democrați și liberali.......................4
Capitolul IV - Individualismul în optică liberală și în optică democrată.............5
Capitolul V - Viziunea comprehensivă despre liberalism și dezvoltare..............6

Concluzii...............................................................................................................9

Introducere

Liberalismul este frecvent cunoscut și drept idealism. Originile acestuia trebuie căutate în gândirea
politică europeană modernă, care l-a conturat și influențat deciziv. În prim plan este situată libertatea
individului, statul fiind obligat să se abțină de la subminarea acesteia prin orice mijloace. Adepții
liberalismului consideră că relațiile internaționale pot constitui o sursa de progres.

Acest sistem teoretic a fost ilustrat de nume celebre, precum cel al lui Immanuel Kant ( 1724-
1804). Considerat fondatorul idealismului critic, Kant încearcă să explice în lucrarea Despre pacea
universală ( Zum ewigen Friedem) cum ar putea fi creată o societate federală a națiunilor. Acesta este
primul care vorbește despre dreptul națiunilor și al cetățenilor acestora de a se pronunța în privința
păcii și a războiului.1

Reprezentanți ai liberalismului în relațiile internaționale au fost: Norman Angell, Charles Beitz,

Michael Doyle, Francis Fukuyama, David Held, John Hobson, Stanley Hoffman, Richard Rosecrance,
Woodrow Wilson, Alfred Zimmer.

Liberalii consideră relațiile internaționale ca posibilă sursă de progres și transformare teleologică,

punând libertatea individuală mai presus de orice, considerând că statul se cuvine a fi oprit de la
acțiuni de natură a submina.

Pe plan intern, puterea statului liberal constituțional este limitată de răspunderea sa democratică
față de proprii cetățeni, de nevoia de a respecta cerințele economiei de piață și normele de drept.
Liberalii consideră că, în ciuda dificultăților pe care le presupune transferul acestor constrângeri la
nivel internațional, ele trebuie instituite pentru a promova stabilitatea atât în raporturile dintre statele
suverane, cât și în interiorul acestora.

Liberalismul insistă asupra complexității relațiilor internaționale, care includ state ce

interacționează, organizații internaționale și societatea civilă. Adepții curentului liberal susțin că,
practic, nu mai putem vorbi despre interese naționale perpetue. Este tot mai acreditată ideea potrivit
căreia actorul statal se comportă mai degrabă în funcție de preferințe, decât de posibilități și de
capacitatea de a reacționa.2

Literatura liberal-pluralistă asupra interdependenței a fost abordată și în cadrul teoretizărilor

realiste, fiind interpretată în special ca vulnerabilitate a unui stat față de altul, și, în consecință, având o
conotație negativă. Interdependența presupune existența unor efecte reciproce între țări sau între actori
din țări diferite, o situație generatoare nu doar de costuri, ci și de beneficii. Aceste canale, create prin
interacțiunile unei game variate de actori nestatali ajung să definească un nou palier al interacțiunilor
în politica mondiala: relații transnaționale.3

1
Gheorghe Onișoru- Relații internaționale, Universitatea Spiru Haret, Ed. Fundației România de mâine, București,
2007, p. 7
2
Ibidem
3
Miroiu Andrei, Ungureanu Radu Sebastian, Biro Daniel- Manual de relații internaționale, Ed. Polirom, iasi, 2006,
p. 144
 Capitolul I - Etapele liberalismului

Liberalismul s-a dezvoltat într-un proces complex, sinuos și de durată. În acest context pot fi
distinse patru etape majore ale evoluției sale, fiecare condiționată de anumite caracteristici. Astfel:

- în prima fază, criticii folosesc pentru definirea curentului termeni precum idealism și
liberalism utopic, în timp ce adepții săi îl autodefineau drept internaționalism liberal;
- faza secundă este cunoscută drept cea a liberalismului integrator, aceasta datorită legăturilor
strânse cu procesul integrării internaționale și regionale;
- faza a treia, cunoscută și sub numele de liberalism interdependent, este cea în care atenția este
focalizată pe rolul în creștere al factorilor economici și sociali în cadrul relațiilor
internaționale. De asemenea, sunt importante efectele lor asupra statului și, pe cale de
consecință, posibilitatea de a controla interdependența.
- ultima etapă a evoluției sale este cunoscută sub numele de liberalism instituțional.4

Capitolul II - Tipuri de liberalism

Se pot distinge patru mari curente în spațiul liberalismului contemporan: liberalismul comercial,
liberalismul republican, liberalismul sociologic și instituționalismul liberal.

Liberalismul comercial susține că liberul schimb și o economie internațională bazată pe principiile

pieței contribuie la dezvoltarea unui climat internațional caracterizat de pace și prosperitate. Această
viziune inspiră, în mare măsură, activitatea organizațiilor internaționale postbelice, precum și deciziile
economice și de politică externă ale guvernelor democrațiilor occidentale.

Liberalismul republican , ale cărui origini mai îndepărtate se regăsesc în reflecția internațională a
lui Immanuel Kant și care a reprezentat o dominantă a gândirii internaționale liberale din secolul al

4
Gheorghe Onișoru, op. cit., p. 9
XIX-lea, afirmă că statele democratice sunt mai puțin predispuse să poarte războaie; acest filon
teoretic s-a concretizat, în ultimele decenii, în teoria păcii democratice.

Liberalismul sociologic insistă asupra procesului prin care comunicarea și activitățile

transnaționale tind să creeze noi solidarități, în lumea contemporană. Acest corp de teorie, influent în
domeniul studiilor asupra globalizării, evidențiază presiunea exercitată de societatea civilă asupra
guvernelor și interdependența tot mai accentuată între acestea din urmă, în diverse arii ale vieții
internaționale.

Al patrulea curent major este instituționalismul liberal , considerat, de regulă, matricea

neoliberalismului contemporan în Relațiile Internaționale. Prioritatea acordată instituțiilor și viziunea
lor relativ optimistă asupra șanselor cooperării internaționale justifică tratarea neoliberalismului drept
o variantă mai nouă de instituționalism liberal5.

Capitolul III - Deosebiri de principiu dintre democrați și liberali

Liberalii au pus accentul pe libertățile civice și politice ale cetățenilor și pe individualismul

acestora, pe apărarea proprietății private și a liberei inițiative, stimulată de profit, ca garanții și pârghii
de antrenare a membrilor societății în activitatea economică lucrativă și în participarea la viața politică,
prin selectarea ( alegerea ) periodică a reprezentanților poporului suveran la conducerea statului.
Democrații gândeau și militau în orizontul mai larg al aspirațiilor mai substanțiale ale maselor largi
populare, preocupate nu numai de libertăți politice, mai mult formale, ci și de îmbunătățirea
substanțială a statutului lor social, de îmbunătățirea condițiilor de muncă și creșterea reală a nivelului
lor de trai. Mai pe scurt, aceștia erau preocupați de înfăptuirea unei egalități reale între membrii
societății, după desființarea vechiului regim, sperând sau având iluzia că ar fi putut înlătura definitiv
privilegiile din structura societății moderne.

5
Baldwin, David- Neorealism and Neoliberalism: The Contemporary Debate , Columbia University Press, New
York, p.4
 Prioritatea democraților o exprima binomul libertate și egalitate, respectiv speranța că poporul se
va putea elibera nu numai de asuprire din partea unor semeni privilegiați, ci și de sărăcie și, după caz,
de dominația străină, îmbunătățindu-și substanțial nivelul de trai și condițiile de muncă.

Prioritatea liberalilor o exprima binomul „ libertate și proprietate privată liberă “, considerând că

libera inițiativă a indivizilor și concurența neîngrădită dintre ei, stimulate de recompensa profitului, ca
și de siguranța acumulării și valorificării acestuia este calea cea mai bună și mai sigură spre progres
economic și bunăstare generală. Liberalii sunt mai prudenți și mai diplomați, sunt adepți ai evoluției
treptate în societate, preferând reformele și recurgând adeseori la compromisuri în politică.

Provenind, de regulă, fie din rândul negustorilor și industriașilor, fie din rândul aristocrației
luminate, înclinată spre afaceri și modernitate, și fiind toți deprinși cu disciplina contractuală și arta
compromisurilor, liberalii s-au dovedit a fi politicieni flexibili, pricepuți atât în arta alianțelor
conjuncturale, cât și în practica unor compromisuri utile, atât cu aliații, cât și cu adversarii lor în
politică și în economie.6

Preocupați mai mult de practică și mai puțin de teorie, liberalii au dat dovadă de mult pragmatism
în politică: la începuturile revoluției moderne, când poziția lor era încă destul de fragilă, liberalii au
reușit să atenueze atât ascuțișul revendicării revoluționare a democraților, cât și rezistența
aristocraților. La cererea democraților, liberalii au acceptat includerea egalității în documentele
constitutive ale statului modern, dar i-au redus considerabil conținutul, limitând-o numai la nivel
politic și juridic ( egalitate în fața legilor ), deci egalitate formală, nu egalitate reală ( mai
cuprinzătoare decât cea strict politică). Sub presiunea aristrocrației și, evident, din dorința de a avea o
pârghie de manevră pentru a menține un anumit echilibru între forțele politice opuse, liberalii au
acceptat menținerea temporară a monarhiei, dar atunci când s-a schimbat raportul de forțe dintre
combatanți, au acceptat înlăturarea ei. Această poziție pragmatică, proprie liberalismului încă de la
începuturile carierei sale miderne, ne oferă, de fapt cheia stilului liberal în politica modernă:
formularea de obiective care decurgeau din interesele proprietarilor particulari și urmărirea și
realizarea lor folosind tehnici și procedee care presupuneau participarea activă în aceste procese a
întregii populații, deci tehnici democratice, în special solicitarea părerii poporului pentru selectarea
reprezentanților săi în structurile statului modern, prin procedeul alegerilor periodice7.

6
Sultana Sută- Selejan, Nicolae Sută- Liberalism și/ sau democratie? , Ed. ASE, București, 2009, p.203.
7
Idem, p. 204.
 Capitolul IV - Individualismul în optică liberală și în optică democrată

Exacerbarea individualismului de către liberalism, mai ales de către libertari (ultraliberali), a avut
consecințe negative pe toate planurile vieții individuale și a celei sociale, inclusiv pe plan spiritual. În
măsura în care, inițial, individualismul a fost o reacție firească la secolele de dictat și oprimare a
majorității membrilor societăților premoderne de către casta minoritară a unor pretinse elite politice și
a institițiilor create de acestea, el are o justificare istorică indiscutabilă. În măsura în care
individualismul modern, invocat de către liberali drept cheia universală a rezolvării eficiente și corecte
a tuturor problemelor pe care le ridică traiul liber în noul context istoric, a minimizat sau a ignorat
legăturile indisolubile existente între acești indivizi- cu voia sau fără voia lor-, el a dat dovadă de
miopie sau chiar de orbire în fața realitații de necontestat a rolului protector pe care îl îndeplinește
„ țesătura” extrem de complicată a relațiilor sociale preexistente și durabile în raport cu individul, cu
limitele firești ale potențialului vital, inventivității și inițiativei individuale.8

Conform opiniei lui N. Bobbio, liberalismul revendica libertatea individuală față de stat atât în
sfera spirituală, cât și în cea economică; democrația împacă individul cu societatea, făcând din
societate produsul unui acord al indivizilor între ei. Liberalismul face din individul particular
protagonistul oricărei activități ce se desfăsoară în afara statului; democrația îl face protagonistul unei
altfel de forme de stat, în care deciziile colective sunt luate în mod direct de indivizii particulari sau
delegații sau reprezentanții lor.

În privința individului, liberalismul îi pune în evidență capacitatea de a-și forma singur, de a-și
dezvolta propriile facultăți, de a progresa intelectual și moral în condiții de maximă libertate față de
obligații externe impuse de o manieră coercitivă, iar democrația îi evidențiază mai ales capacitatea de
a depași izolarea prin diferite abilități care conduc la instituirea unei puteri comune netiranice9.

Din viziunea liberală despre individ și societate rezultă că factorul motor al societății este
individul, iar condiția esențială a eficienței lui și a progresului societății în ansamblu sunt libertățile
individuale care trebuie protejate de statul liberal. Din viziunea democratică despre individ și societate

8
Sultana Sută-Selejan, Nicolae Sută, op. cit., p. 213.
9
Norberto Bobbio, Libertate și democrație, Ed. Nemira, București, 1991/1997, p. 68.
rezultă că factorul motor al societății este poporul suveran, iar condiția esențială a progresului
individual și social o constituie atât libertățile și responsabilitățile indivizilor din care este format
poporul, cât și deciziile colective ale acestuia sau ale reprezentanților săi, aleși în mod democratic,
pentru probllemele de interes general sau public ( res publica), de către statul democratic ( republica)10.

Capitolul V - Viziunea comprehensivă despre liberalism și dezvoltare

Lucrarea lui Amartya Sen, laureat al Premiului Nobel pentru economie, publicată sub titlul
“Dezvoltarea ca libertate” este un îndemn și un exemplu convingător de studiere comprehensivă a
multiplelor interconexiuni dintre componentele mișcării societății pe drumul atât de întortocheat al
progresului inegal- în timp, în spațiu, ca ritm și mai ales ca performanțe. Iată câteva sugestii inovatoare
și încurajatoare pe care le face autorul citat pentru oamenii, pentru economiștii și pentru politicienii
din zilele noastre. „ Abordarea dezvoltării ca libertate are implicații mult mai profunde nu numai
pentru obiectivele fundamentale ale dezvoltării- precizează Amartya Sen- ,ci și pentru procesele și
procedurile care trebuie respectate”.

Spre deosebire de economiștii libertari care pretind că maximizarea profitului, creșterea

economică, mecanismul pieței și liberul-schimb ar fi condițiile esențiale pentru generalizarea
prosperității și a bunăstării, A. Sen atrage atenția asupra limitelor acestor componente ale economiei
moderne și sugerează adoptarea unei atitudini critice atât față de gândirea economică standard sau
convențională, cât și față de alternativele propuse de alte curente de gândire economică, deoarece
unele dintre acestea pot să aibă consecințe negative și mai puternice decât cele care rezultă din
funcționarea piețelor.11

Nevoia de dezbatere critică a ideilor preconcepute și a atitudinilor politico-economice standard nu

a fost nicicând mai stringentă. Prejudecățile de astăzi ( în favoarea mecanismului de piață pur ) trebuie
cu siguranță investigate îndeaproape. Dar trebuie să evităm reînvierea vechilor nebunii care refuză să
vadă meritele piețelor și chiar nevoia indiscutabilă a existenței acestora. Trebuie să analizăm și să
decidem care parte anume din această perspectivă are mai mult sens12.
10
Sultana Sută-Selejan,, Nicolae Sută, op. cit., p. 214.
11
Sultana Sută-Selejan,, Nicolae Sută, op. cit., p. 217-218.
12
Amartya Sen, Dezvoltarea ca libertate, Ed.Economică, București, 1999, p. 168.
 A. Sen se referă la importanța identificării particularităților piețelor în timp și în spațiu, îndeosebi a
structurii operatorilor de pe fiecare piață, pentru a putea evalua în mod realist eficiența și urmările
sociale ale acestora pe termen lung. La evaluarea mecanismului de piață este important să se țină cont
dacă unele piețe pot lipsi și așa mai departe. De asemenea, natura circumstanțelor faptice (cum ar fi
disponibilitatea sau absența anumitor tipuri de informații, prezența sau absența economiilor la scară
largă) poate influența posibilitățile efective și poate impune limite reale asupra a ceea ce se poate
realiza prin intermediul diferitelor forme instituționale ale mecanismuluid e piață.

Pledoaria lui A.Sen pentru dezbaterea publică a problemelor legate de libertățile individuale și
eficiența economică în societatea modernă occidentală este cu atât mai justificată cu cât în gândirea
liberală tradițională, mai ales în cea libertară, au fost adeseori contrapuse, în mod greșit și păgubitor
pentru cunoaștere și pentru practică, libertățile politice rațiunilor de ordin economic, statul pieței,
principiile economiei de piață, exigențelor etice, etc. Restabilirea complementarității dintre modernă
de piață, precum și ale politicilor publice privind dezvoltarea ca libertate este necesară și benefică atât
pentru extinderea și aprofundarea libertății indivizilor, cât și pentru prosperitatea societății în
ansamblu.13

Rolul pe care îl joacă piețele nu depinde numai de ceea ce pot ele să facă, ci și de ceea ce le este
permis să facă. Există foarte mulți oameni ale căror interese sunt bine servite prin funcționarea
uniformă a piețelor, dar există, de asemenea, grupuri ale căror interese stabilite pot fi lezate din pricina
unei astfel de funcționări. Dacă acestea din urmă au o putere și o influență politică mai mare, atunci
ele pot încerca să descopere că piețelor nu li se acordă spațiul cuvenit în econimie. Aceasta poate fi o
problemă deosebit de gravă atunci când se dezvoltă unitățile de producție monopoliste- în ciuda
ineficienței și a diverselor tipuri de incompetențe- din cauza detașării de concurență, fie ea internă sau
externă. Prețurile mari ale produselor sau calitățile scăzute ale acestora, realități implicate într-o astfel
de producție artificial sprijinită, pot impune sacrificii semnificative din partea populației dar un grup
industriași bine organizat și cu influență politică se poate asigura că profiturile membrilor săi sunt bine
protejate14.

În locul ruperii unor probleme acute din contextul lor istoric real și al absolutizării unor remedii
sau soluții parțiale, A. Sen recomandă o abordare pluralistă sau integrată, insistând asupra faptului
Sultana Sută-Selejan,, Nicolae Sută, op. cit libertate, Ed. Economică, București, 1999, p. 150.
13
Sultana Sută-Selejan,, Nicolae Sută, op. cit., p.219.
14
Amartya Sen, op. cit. ,pp. 160-161.
profund democratic că “ Nu se poate fugi de necesitatea dezbaterilor și discuțiilor critice”. Acest mod
de abordare și tratare este valabil în orice domeniu și, cu atât mai mult, în ce privește economia, mai
ales dezvoltarea, precum și libertățile individuale. Acest gen de cadru presupune respingerea unei
viziuni compartimentate asupra procesului de dezvoltare (de exemplu, căutarea numai a liberalizării
sau a unui alt proces singular atotcuprinzător). Căutarea unui singur remediu universal (cum ar fi
deschiderea piețelor sau stabilirea corectă a prețurilor) a beneficiat în trecut de sprijinul profesiei, nu
numai al Băncii Mondiale. În schimb, este necesară o abordare integrată și cu mai multe fațete, care să
aibă ca obiect realizarea de progrese simultane pe fronturi diferite, inclusiv la instituții diferite, care să
se întărească una pe cealaltă15.

Contribuția liberalismului la apărarea libertății- a libertăților civice și politice ale indivizilor- de-a
lungul societății moderne, nu putem să nu observăm că, datorită orgoliului de care a fost dominat,
acesta si-a supra apreciat aportul real în aceasta privință, nesocotind contribuții mai vechi la realizarea
acestui obiectiv (îndeosebi ale democraților), și a subevaluat fondul sau substanța acestor libertăți ,
insistând asupra aspectului formal (politic și juridic) al acestor libertăți, motiv pentru care i-a scăpat
legătura de fond sau de substanță dintre libertate și egalitate. Aceste carențe ale liberalismului l-au
condus spre concluzii nerealiste și nedemocratice, printre care și pretinsa incompatibilitate dintre
libertate și egalitate.

Pentru a corecta asemenea grave erori din istoria intelectuală și politică a liberalismului ne poate fi
de folos, din nou, gândirea comprehensivă a lui A. Sen. Ideea lui esențială este aceea că sporirea
libertății umane reprezintă atât obiectul principal, cât și mijlocul primar al dezvoltării. Obiectivul
dezvoltării are legătură cu evaluarea libertăților reale de care se bucură oamenii în cauză. Capacitățile
individului depind crucial, printre altele, de acordurile economice, sociale și politice. Rolurile
instrumentale ale libertății includ o serie de componente distincte, dar interrelaționate cum ar fi
facilitățile economice, libertățile politice, oportunitățile sociale, garanția transparenței și protecția
socială. Procesul dezvoltării este influențat în mod crucial de acest interconexiuni. Legat de multiplele
libertăți interconectate, există o nevoie de dezvoltare și sprijinire a pluralității instituțiilor incluzând
sistemele democratice, mecanismele juridice, structurile de piață, furnizările de servicii educaționale și
de sănătate, media și alte facilități de comunicare și așa mai departe. Instituțiile pot cuprinde inițiative

15
Amartya Sen, op. cit. , pp.167-168.
private, dar și acorduri publice și de asemenea, structuri combinate cum ar fi organizațiile
nonguvernamentale și entitățile cooperatiste16.

Concluzii

La un examen mai atent al problemei ajungem la concluzia că liberalismul a construit o imagine

mai săracă a individului real decât democrația, presupunând că performanțele individuale ar fi
rezultatul exclusiv al capacității intrinseci a individului respectiv, dar trecând cu vederea peste faptul
că, înainte de a ajunge la maturitate și de a-și folosi potențialul vital și creator, individul în formare, a
trebuit să fie ajutat de comunitatea în care s-a născut pentru a ajunge în situația de a presta o activitate
utilă care, să-i permită autonomia, eventual să devină homo faber ( constrctor de unelte) și cu atât mai
mult zoon politikon ( membru al societății).

Formulate cu mai bine de un secol în urmă, aceste opinii despre democrație și liberalism trebuie să
ne dea serios de gândit în prezent și în viitorul previzibil: pe de o parte, pentru limpezimea cu care au
fost exprimate aceste judecăți de valoare și argumentele convingătoare pe care se întemeiază ele, iar pe
de altă parte, pentru că schimbările masive care au avut loc în ultimele 3-4 decenii chiat și în țările cele
mai dezvoltate din punct de vedere economic au dus la adâncirea considerabilă a inegalităților
economice, prefigurând puternice tensiuni sociale în viitor.

Chiar dacă, la începuturile modernității, democrații și liberalii au dat împreuna asaltul împotriva
absolutisnului și a privilegiilor ereditare, folosite ca instrumente de oprimare a majorității populației și
popoarelor, chiar dacă, ulterior, în perioade de mare cumpănă pentru libertăți și drepturi democratice,
s-a realizat convergența liberalismului cu democrația împotriva pericolului totalitarismului de diferite
facturi, pe termen lung, cele două mișcări social-politice au evoluiat pe treiectorii vizibil diferite, chiar
contradictorii. Liberalismul și democrația au desemnat doctrine și mișcări antagonice: liberalii, care
apărau cucerirea sau recucerirea drepturilor de libertate, aduse de epoca Restaurației, au fost suspicioși
la adresa nostalgiilor revoluționare ale democraților; democrații, care considerau neterminat procesul

16
A.Sen, op. cit., pp. 77-78.
de emancipare populară, început odată cu revoluția franceză și întrerupt în perioada Restaurației, îi
respingeau pe liberali ca fiind un partid al moderaților.

Intelectualii din sec. XXI nu se pot limita la criticile și argumentele din secolele trecute, ci au
obligația imperioasă să analizeze fenomenul în perspectiva aspirațiilor actuale ale oamenilor spre
libertate, egalitate, ordine socială și siguranță personală, precum și în lumina tendințelor durabile din
evoluția recentă a țărilor și a popoarelor lumii și a relațiilor dintre acestea. Este evident că rezolvarea
eficientă și durabilă a acestor sarcini noi presupune competențe sporite și responsabilități civice mai
pronunțate decât cele la care am asistat în sec. XIX-XX.

Bibliografie

1. Baldwin, David- Neorealism and Neoliberalism: The Contemporary Debate , Columbia

University Press, New York
2. Bobbio, Norberto Libertate și democrație, Ed. Nemira, București, 1991/1997
3. Miroiu Andrei, Ungureanu Radu Sebastian, Biro Daniel- Manual de relații internaționale,
Ed. Polirom, iasi, 2006, p. 144
4. Onișoru, Gheorghe,- Relații internaționale, Universitatea Spiru Haret, Ed. Fundației
România de mâine, București, 2007
5. Sen, Amartya, Dezvoltarea ca libertate, Ed.Economică, București, 1999
6. Sută- Selejan, Sultana, Nicolae Sută- Liberalism și/ sau democratie? , Ed. ASE, București,
2009