Sunteți pe pagina 1din 10

Michelangelo

Buonarroti
Proiect istorie
Borș Lidia
Clasa 9C2
• Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni s-a
născut la 6 martie 1475, la Caprese, în regiunea
italiană Toscana, fiind al doilea născut din cei
cinci fii ai lui Lodovico di Buonarroti Simoni și ai
Francescăi di Neri di Miniato del Sera – o familie
de nobili.
• La scurtă vreme după naşterea sa, familia s-a
mutat la Florenţa, însă mama a murit când micul
Michelangelo împlinise şase ani.
• În anii copilăriei a fost lipsit de afecţiunea
părintească, fiind crescut de o doică, de aici,
întreaga sa viaţă fiind caracterizată prin tristeţe,
izolare şi neîncredere în semeni.
• În schimb, copilul – şi, mai apoi, tânărul –
Michelangelo, îşi dezvolta latura artistică, fiind
atras de picturile obvservate în bisericile din
proximitatea locuinţei, pe care încerca să le
reproducă în stil personal.
Sculptura
Pentru că pasiunea sa nu cunoaște limite și dorința de a lucra pe marmură este tot mai mare, la 14 ani și-a
început activitatea, atunci când a învățat sculptură ca elev ucenic lângă Bertoldo di Giovanni, elev al lui
Donatello.
A început prin studierea statuilor antice din grădina familiei celebre Lorenzo de Medici, conducător politic al
Florenței, iar aici a avut ocazia să cunoască și să studieze o mulțime de alți artiști.
Michelangelo locuiește la familia Medicilor între anii 1489 – 1492, timp în care realizează lucrările Lupta
centaurilor și Mandona della Scala, ambele aflate în muzeul Casei Buonarroti din Florența, datează în principal
din perioada grădinii și a șederii în casa familiei Medici. Sunt două lucrări foarte diferite ca temă (una sacră și
una profană) și ca tehnică (una într-un subtil basorelief, cealaltă într-un relief exploziv), care atestă câteva
influențe fundamentale ale tânărului sculptor, respectiv Donatello și statuia clasică.
• Statuia lui David (1501-1504) a fost realizată din
însărcinarea consiliului municipal al Florenței.
David apare ca un personaj plin de energie și
forță, chipul minunat finisat și privirea îndreptată
către stânga îi conferă un aspect hotărât și brav.
Cioplit într-un bloc de marmoră având o înălțime
de patru metri, personifică forța și siguranța. A
fost nevoie de trei zile pentru a transporta statuia
în piața Signoria din centrul Florenței.
• Pictura
Până a-și câștiga renumele de pictor remarcabil,
Michelangelo dobândise deja gloria sa ca
sculptor. Una dintre primele sale lucrări de
pictură și chiar unul dintre puținele tablouri ale
artistului - Michelangelo făcând mai ales pictură
murală în tehnica affresco - este La Sacra Famiglia
(Sfânta Familie), cunoscută și sub numele de
Madonna Doni sau Tondo Doni (Tondo în limba
italiană derivă din rotondo, însemnând rotund).
În anul 1508, Papa Iulius al II-lea i-a încredinţat lui Michelangelo
pictarea plafonului Capelei Sixtine – capela palatului papal,
Vatican, una din cele mai faimoase comori artistice ale Europei,
construită între anii 1472 și 1483, în timpul pontificatului papei
Sixtus al IV-lea, de unde îi provine numele.

Realizarea lucrării va dura timp de patru ani (1508 – 1512) şi, după ce iniţial a
prevăzut pictarea celor 12 Apostoli, pe fond albastru reprezentând cerul şi
stele aurii în fundal, a cuprins, la final, peste 300 de chipuri, pictate pe o
suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi. Interesant este faptul că artistul a
realizat singur toată această capodoperă, stând întins zilnic ore întregi pe
schele, întins pe spate, renunţând, pe rând la toţi ucenicii. În toamna anului
1512, lucrarea avea să fie finalizată, fiind abia atunci dezvăluită în toată
splendoarea sa.
În ultimele săptămâni de viaţă va lucra, mai ales
noaptea, la lumina lumânării, la ultima sa
sculptură, „Pieta Rondanini”.

Michelangelo a fost, în întreaga sa existenţă, un


melancolic şi extravagant, care a trăit în
singurătate şi suferinţă, fără a fi căsătorit şi fără
a avea urmaşi. „Eu stau aici cu o mare nelinişte
în suflet şi un corp extrem de obosit, nu am
prieteni de niciun fel şi nici nu-mi doresc să am“,
menţiona artistul într-o scrisoare destinată
unuia din fraţi.

Mai mult, cu toate că era foarte bogat, artistul


şi-a impus o existenţă austeră, de călugăr,
lucrând fără pauză chiar și în timpul nopții,
uitând, de cele mai multe ori să mănânce sau să
se odihnească. Pentru genialitatea operei sale,
însă, pentru puterea sa de muncă nemăsurată,
a fost poreclit „Il Divino” (Divinul”).
• Înainte de plecare, în testamentul său, Michelangelo menţiona: „Las sufletul meu
Domnului, trupul – pământului şi toate bunurile materiale – rudelor celor mai
apropiate”.
• In anul 1564, Michelangelo Buonarroti moare la Roma, in timp ce lucra la opera
“Pieta Rondanini”, lasand in urma sa adevarate capodopere, care servesc si astazi
drept model tinerilor artisti.
Citate celebre spuse de Michelangelo Buonarroti
• Sufletul meu nu poate găsi o scară către Rai decât prin frumusețea pământului.
Viaţa este darul lui Dumnezeu pentru noi. Modul în care o trăim este darul pe care noi îl facem lui
Dumnezeu.
• Pictura, şi mai ales fresca, nu este o ocupaţie pentru cei ce au trecut de o anumită vârstă.
În fiecare bloc de marmură se află o statuie şi e treaba sculptorului să o descopere.
• Iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El.
• Un artist mare nu concepe niciun subiect pe care marmura să nu-l poată cuprinde în sânul său; dar
nu reuşeşte aceasta decât mâna care ascultă de inteligenţă.
• Dacă lumea ar şti cât de mult am muncit pentru a atinge măiestria pe care o am, munca mea nu le-
ar mai părea la fel de minunată.
• Am văzut îngerul în piatră şi am sculptat până l-am eliberat.
• Găseşte un serviciu care să-ţi placă şi vei adăuga 5 zile fiecărei săptămâni.
• Doamne, fă să doresc întotdeauna puţin mai mult decât pot realiza.
• Cel ce iubirea-şi ia drept armă, frânge destin şi ură, forţă şi mizerii.
• Genialitatea este răbdare nesfârşită.
Bibliografie
• https://ro.wikipedia.org/wiki/Michelangelo_Buonarroti
• https://www.rador.ro/2020/03/06/portret-michelangelo-buonarroti-un-geniu-al-renasterii-italiene-
un-simbol-al-artei-universale/
• https://editiadedimineata.ro/viata-celui-mai-cunoscut-artist-al-lumii-ce-nu-stii-despre-michelangel
o/
• https://www.libertatea.ro/lifestyle/michelangelo-buonarroti-povestea-artistului-care-a-pictat-faim
oasa-capela-sixtina-3028503

S-ar putea să vă placă și