Michelangelo Buonarroti

(1475-1564)
Pictor, sculptor, arhitect și poet, Michelangelo di Lodovico
Buonarroti Simoni, simbol al artei renascentet, a venit pe lume în orășelul
italian Caprese, la 6 martie 1475. Tatăl său, Leonardo di Buonarroti Simoni,
funcționar în administrația locală a înregistrat cu mâna lui nașterea celui de-
al doilea din cei cinci fii pe care îi va avea cu soția sa, Francesca Neri. Când
Michelangelo avea doar câteva luni, familia s-a mutat la Florența. Mama lui,
fragilă și bolnăvicioasă, s-a stins din viață când artistul avea doar 6 ani. Michelangelo și-a petrecut cea mai
mare parte a copilăriei în familia unor cioplitori în piatră din Settignano, lângă Florența. La ei, s-a simțit
întotdeauna în elementul său, spunând ”Dragostea pentru sculptură mi-a intrat în trup aici odată cu laptele”.
Michelangelo nu se arăta interesat de studiile de gramatică, pe care tatăl său și-ar fi dorit ca el să le
urmeze. În schimb, petrecea ore în șir admirând picturile din bisericile florentine și făcând schițe după ele.
Prietenul său, care îi va rămâne apropiat întreaga viață, Francesco Granacci, l-a prezentat pictorului Domenico
Ghirlandaio, care conducea o școală de pictură. Leonardo își dă seama că nu are șanse să își pregătească
feciorul pentru a prelua afacerile familiei și acceptă ca acesta să își facă ucenicia în atelierul lui Ghirlandaio.
Michelangelo deprinde de la maestrul său tehnica picturii în frescă, fapt care îl va ajuta ulterior să realizeze
unele din cele mai apreciate opere ale sale, cum sunt scenele de pe tavanul Capelei Sixtine.
După numai un an de ucenicie, lui Michelangelo i se oferă o oportunitate extraordinară: la
recomandarea lui Ghirlandaio, se mută în palatul conducătorului florentin Lorenzo di Medici, supranumit
Magnificul, unde ramane pana in anul 1492. Acesta a fost un adevărat patron al culturii și artelor, oferind
sprijin și spațiu de lucru pentru cei mai mari sau mai promițători artiști ai epocii. În ”grădina de sculptură” a
Palatului Medici, Michelangelo va întâlni elita intelectuală a vremii, va studia sub îndrumarea respectatului
sculptor Bertoldo di Giovanni și se va forma în compania celor mai iluștri poeți, erudiți și învățați ai curentului
umanist.
Două basoreliefuri, stau mărturie
despre talentul precoce dovedit de
Michelangelo la numai 16 ani: ”Bătălia
Centaurilor”1492 și ”Madonna de pe
scări” (azi, ambele adăpostite de Casa
Buonarroti, din Florența). Aceste două
opere de debut, însă, ilustrează și un alt
aspect, descris de Michelangelo însuși în
jurnalul personal: ''Încă de la vârsta de 16
ani, mintea mea era un câmp de luptă: dragostea pentru frumusețea păgână, nuditatea masculină, în
contradicție cu credința mea. O polaritate de teme și de forme... o latură spirituală, cealaltă pământească (...)''.
Tot de începutul carierei sale se leagă și istoria unei farse puse la cale de Lorenzo di Medici.
Michelangelo sculptase un Cupidon, azi dispărut, în stilul statuilor din Grecia Antică, aflate la mare prețuire pe
-1-
acea vreme. Văzând lucrarea, extrem de reușită, Lorenzo i-a propus micului sculptor să facă în așa fel încât să
pară că ar fi fost veche și ar fi stat îngropată mulți ani. Dacă reușea să o prezinte ca pe o antichitate, ar fi cerut
un preț mult mai mare. Michelangelo a fost de acord și statuia, ”retușată”, a fost trimisă cardinalului Raffaele
Riario, la Roma, fiind prezentată ca o minune arheologică proaspăt decoperită. Ulterior, cardinalul a aflat ca a
fost o farsă, dar impresionat profund de talentul artistului, l-a lăsat să păstreze banii și l-a invitat chiar la
Roma, pentru a-l cunoaște.
Frământările politice de după moartea lui Lorenzo Magnificul, l-au determinat pe Michelangelo să
plece la Bologna și apoi, la Roma. La puțin timp după mutarea sa în Cetatea Eternă,  Michelangelo primește o
comandă care îl va propulsa în prima divizie artistică a Italiei. Cardinalul Jean Bilhères de Lagraulas, trimisul
regelui francez Carol al VIII-lea pe lângă papă, îi va cere să execute o lucrare pentru mormântul său.
Michelangelo intră în febra creației și, în mai puțin de un an termină celebra „PIETA”. Sculptura, înfățisând-o
pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Isus,
coborât de pe cruce, a fost amplasată în biserica unde
se afla mormântul cardinalului. Înaltă de 1,80 m și
având aproximativ aceeași lățime, sculptura a fost
mutată de cinci ori de atunci, până să își găsească locul
actual, în Catedrala Sfântul Petru, din Vatican.
Dăltuită dintr-un singur bloc de marmură de
Carrara, a demostrat că talentul poate însufleți materia.
Fluiditatea țesăturii, poziția și expresivitatea
personajelor, ilustrând perfect numele lucrării (pieta -
compasiune), pielea parcă pulsând, toate au stârnit
admirația celor care au avut privilegiul să o vadă. Până azi, Pieta a rămas o operă de artă cu adevărat
impresionantă, mai ales dacă ne gândim că artistul avea doar 25 de ani atunci când a creat-o. Legenda spune
că, la doar câteva zile după ce a fost amplasată în Bazilica Sf. Petru, s-au auzit niște zvonuri conform cărora
impresionanta lucrare nu i-ar fi aparținut lui Michelangelo, ci sculptorului Christoforo Solari. Într-un acces de
furie, artistul a luat un ciocan și o daltă și a gravat pe statuie următoarea inscripție: ''Michel Angelus Bonarotus
Florent Facibat'' (Michelangelo Buonarroti, florentinul, a făcut asta). Este
singura lucrare pe care a semnat-o vreodată. Ulterior, a regretat acest acces de
furie și a promis să nu-și mai semneze niciodată operele.
La întoarcerea în Florența, Michelangelo era deja o celebritate în lumea
artistică. De aceea, conducerea orașului i-a încredințat o sarcină pe care nimeni
altcineva nu se încumetase să o ducă la bun sfârșit. Cioplirea unei statui
impresionante, care să reprezinte spiritul orașului. După o îndelungă
frământare, Michelangelo a ales ca personaj pentru lucrarea sa pe David, care
simboliza victoria curajului asupra puterii. Pentru că nu își dorea să îl
reprezinte în formula clasică, având capul lui Goliat la picioare, Michelangelo
a decis să îl surprindă în momentul în care ia decizia de a lupta, clipa
hotărâtoare care a schimbat, de fapt, istoria. Pentru a turna această poveste în marmură, Michelangelo avea la

-2-
dispoziție un bloc înalt de 5 metri, considerat cam șubred și care fusese deja scrijelit de alți sculptori. Ca
întotdeauna, Buonarroti a văzut statuia ascunsă în inima pietrei și a știut să o scoată la lumină. Atitudinea în
care se regăsește întreaga măreție a sufletului omenesc au făcut din sculptura lui Michelangelo un simbol al
Florenței. Astăzi, ea poate fi admirată la Galleria dell”Accademia, din Florența.

-3-